MINERIADA LUI TONTA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Foto: Arh. Valeriu Drăgan via http://a-craciunescu.blogspot.ro

Protestul contra crimei organizate cu privire la Roşia Montană e uriaş pentru posibilităţile civismului de azi al societăţii româneşti. Păcat numai că nu s-a ieşit aşa şi pentru apărarea voturilor de la referendumul care l-a demis pe Băsescu, fiindcă azi era la puşcărie şi în mod sigur, altfel se scria istoria. Nici n-ar mai fi fost nevoie de protestele actuale. Cu Antonescu la Cotroceni, Ponta nu-şi mai permitea să se joace de-a mafia. De-aia şi face acum totul ca să rupă USL şi să se bage el la preşedinţie, cu intenţia de a păstra şi guvernarea, pentru vreun păpuşar al marilor proiecte ale sistemului.

Deci, în timp ce la Bucureşti se desfăşura cel mai tare marş de la cel al PNL de solidarizare cu dr. Raed Arafat, Ponta era la Roşia Montană, să scoată minerii blocaţi în adâncuri, care l-au aclamat cum făceau cei din iunie 1990 cu Iliescu, după ce „au curăţat Piaţa Universităţii”. Acum, Ponta i-a instigat pe mineri contra lui Crin Antonescu, aşa cum a făcut Ion Iliescu în 1990 contra lui Coposu, Raţiu, Câmpeanu, Cunescu, deci, contra partidelor numite istorice fiindcă au făcut istoria ţării. Ponta a mai zis, populist-iresponsabil, că nimeni care nu cunoaşte condiţia minerilor „n-are dreptul să zică NU”. Şi a mai promis, mai mult decât abuziv, în numele altora, că toţi parlamentarii din comisie vor merge la Roşia Montană să discute cu minerii. Eventual, să se şi jure în faţa lor. Ceva mai abject nu putea comite. Amorsează o mineriadă contra PNL, personal, contra lui Crin Antonescu, fiindcă sunt obstacole în calea aservirii ireversibile a ţării.

Ponta uită un mic detaliu: Roşia Montană e pentru el ceea ce a fost Raed Arafat pentru Băsescu. Care Băsescu oricum e zombi politic şi culmea penibilului, care n-are alţi proşti de păcălit decât cele 10-15 procente de fanatici pe care vrea să i-i transfere Divorţaţei. Nu se putea ceva mai jalnic decât să conteste proiectul Roşia Montană pe care toată lumea ştie cu cât patos l-a susţinut. A găsit chichiţa de a contesta proiectul de lege, pe motiv – real – de neconstituţionalitate. Asta doar fiindcă e disperat pe motiv de Crin Antonescu. Care a demarat o ofensivă dură, frontală. Contra sistemului. Şi a fost abia începutul.

Carevasăzică, dacă Ponta îi obligă pe parlamentarii din comisia specială să meargă în vagoanele scrise de Zgonea către Roşia Montană, eu propun ca PNL să-l oblige să meargă la protestatarii din Piaţa Universităţii. Să vedem, lor ce le promite.:mrgreen:

Poate le promite desecretizarea clauzelor confidenţiale, pe care a zis că n-o poate face pe motiv de consecinţe judiciare. Ei, aş! Păi nu sunt avocaţi? Vorba ceea: trădare-trădare, dar să ştim şi noi!:mrgreen:

Junii şi junicile de pe la televiziunile de azi habar n-au de istoria recentă şi probabil că nici n-au avut profesori care să-i înveţe. Li se pare că marşul de aseară a fost „cel mai mare din ultimii 20 de ani”. Fiindcă n-au învăţat despre adevăratele demonstraţii civice, formidabil de puternice, având în vedere faptul că veneau după lunga noapte comunistă.

Deşi regimul Iliescu şi-o fi închipuit că a pus Capitala cu botul pe labe, nu mult după mineriada abominabilă din 13-15 iunie 1990, a fost Marşul Cămăşilor Albe, probabil, cea mai frumoasă demonstraţie de forţă morală, mai mult decât civică. Zeci de mii de manifestanţi îmbrăcaţi în alb, cu flori în mână, din Piaţa Operei, până în Piaţa Universităţii, scandând: „Nu cu bâte şi topoare, noi venim cu-o floare!”. Absolut superb, a fost dintre momentele de graţie când simţeam că demnitatea românească e restaurată. Că de multe ori a fost făcută ţăndări şi pe urmă au fost oameni care au ridicat-o din ruină.

Au mai fost mitingul şi marşul organizate de Alianţa Civică împreună cu Alianţa „15 noiembrie” Braşov, în 15 noiembrie 1990, 500 de mii e puţin zis. Gemea Piaţa Palatului, erau pline străzile până la Universitate şi pe Calea Victoriei până spre Piaţa Victoriei, şi când lumea staţiona la miting, era coadă până la Romană. În acelaşi timp aveau loc mari mitinguri şi marşuri în toate oraşele din ţară, începând cu Braşovul.

Şi după mai mulţi ani, a mai fost un marş puternic, unul dintre cele mai tari, era frig de crăpau pietrele, dar au ieşit cel puţin 100 de mii, în decembrie 1999, când cu mineriada de la Stoeneşti şi Costeşti, de fapt, o tentativă de lovitură de stat – pe bune – a forţelor retrograde (ne amintim dezertarea gen.Lupu când a văzut că-i groasă). Atunci, Ion Iliescu a fost responsabil, a învăţat din greşelile trecutului şi a colaborat cu preşedintele Constantinescu pentru restabilirea ordinii de drept. Alternativa era decretarea stării de necesitate. Am fost la marş, detest frigul, dar nu mi-a păsat. A fost important să ieşim, ca să arătăm că nu ne e frică şi că niciodată nu va mai fi posibilă o mineriadă în Capitală. Rănile sunt adânci şi încă necicatrizate. De aceea, ceea ce face Ponta la Roşia Montană e iresponsabil. Chiar criminal.

În loc de asta, înainte de a-şi da demisia, ar trebui să-i dea lui Şova temă pentru un mare proiect, perpetuu ignorat : reconversia profesională. În 1997, Petre Mihai Băcanu iniţiase în « România liberă » proiectul construcţiei de autostrăzi, cu minerii disponibilizaţi. Vă amintiţi cine s-a opus că n-avem nevoie ? Iar acum, « n-avem voie ». De la FMI şi UE. În realitate, evident că e un pretext pentru impotenţi şi samsari de ţară.

Ponta, demisia !

P.S. Ponta e el parşivel, dar manevra pe care i-au livrat-o laboratoarele sistemului e extrem de parşivă : ea vizează refacerea clivajului dintre români, care a fost până la prăpastie în anii 1990. Ei vor divizarea electoratului USL până la ostilizare. Mai precis, ostilizarea alegătorilor PSD contra PNL. Deci, contra lui Crin. Doar că deşi sunt atât de mulţi, nu toţi adepţii PSD sunt atât de proşti. Şi nici toţi liderii, atât de hoţi şi ticăloşi.

59 Răspunsuri to “MINERIADA LUI TONTA”

  1. olimpiu65 Says:

    multa vreme am avut retineri in al considera pe carlan un tradator care doreste sa-l inlature pe Crin. acum logica minimala duce la sustinerea acestei ipoteze.Ponta a esuat in actul de guvernare. nu are niciun proiect major, nu are viziune si s-a sters in dos cu promisiunile electorale si programul de guvernare al USL. chiar daca sondajele securiste inca aburesc electoratul pishadist si baronimea rosie vremea decontului nu e departe si atunci ce are de ales carlanul?? va incerca sa se salveze politic rupand USL si cocotandu-se in postura de candidat al fsnismului la presedentie…ce va urma vom vedea, societatea romana va fi chemata sa se exprime si sa dea un examen necesar!!!

  2. Roxana Iordache Says:

    Eu nu cred că va reuşi. Pentru că el nu e niciodată un candidat care să poată câştiga din primul tur. Iar în turul al doilea sunt surprize.😉

  3. pozedecat Says:

    Multumesc pentru preluare! Am mai vazut intre timp o imagine (la Cornelia Cismas – n-o cunosc) mult mai cutremuratoare, luata ori din fosta cladire a Creditului Minier (Batistei colt cu Balcescu) ori din Inter. Cat frunza si iarba, plin pana spre Doamnei incolo … Daca astia au fost doar 10.000 inseamna ca mare mai e stadionul ala national …

  4. Roxana Iordache Says:

    Adi, eu îţi mulţumesc! Şi te rog să-i mulţumeşti din partea mea colegului tău, autor al fotografiei. Eu cred că au fost cel puţin 30 de mii, cam aşa cum erau mitingurile din Piaţa Universităţii 1990. Uneori, băteau 50 de mii – când nu mai era loc în Piaţă şi stăteau pe străduţe.

  5. Matei Florin Says:

    O completare, în sensul celor spuse de Roxana (şi pentru cunoaşterea adevărului întrutotul): la mineriada din 13-15 iunie 1990, dar şi la mineriadele de la Stoeneşti şi Costeşti, de la finele anului 1999, unităţile miniere din Roşia Montană şi Brad au contribuit la acţiuni cu serioase contingente de ,,plantatori de flori” şi ,,mărşăluitori paşnici”. Din cei 33 baricadaţi în gura de mină ,,Cătălina”, oare câţi or fi participat atunci activ?

  6. MINERIADA LUI TONTA » Bloogle Says:

    […] Original Blog » […]

  7. Roxana Iordache Says:

    Bizoane, eşti prea inteligent ca să pui botul. Adică, nu ştii ce-a fost atunci, eu ştiu, fiindcă am fost acolo. Ăştia n-au vrut tot timpul decât să ne învrăjbească. Pe atunci nu era decât TVR, iar noi în Piaţa Universităţii voiam televiziune alternativă, dar, până se făcea, voiam ca TVR să fie televiziune publică, să nu facă jocuri partizane, să difuzeze nişte casete de la revoluţie, să nu mai instige la război civil şi toate cele aferente.

    Nu, n-ai dreptate, absolut deloc n-ai dreptate, te-ai lăsat manipulat din cauză că eşti predispus, dată fiind propensiunea pentru propagandă. De ce zic că n-ai dreptate? Fiindcă, repet, habar n-ai ce-a fost acolo. Nu ştii absolut nimic decât ceea ce ţi-a livrat propaganda sistemului.

    Deci, demonstraţia nu viza, aşa cum ţi s-a livrat ţie, „schimbarea rezultatelor alegerilor”. Că sincer, în Piaţă au fost oameni cu foarte multă materie cenuşie, probabil, cea mai multă din ţară – nu că am fost eu pe-acolo, eu doar am relatat.😛 Ceea ce voia Piaţa era să se termine, dracului – Doamne, iartă-mă! – cu vechiul sistem, adică, elementar şi de bun simţ, foştii activişti PCR şi foştii ofiţeri de Securitate să nu aibă drept de candidatură politică vreme de 10 ani. Atât! Adică, nu li se interzicea nimic altceva, ceea ce oricum au făcut, adică, să-şi umfle averile. Dar n-ar mai fi făcut-o din furt, dacă li se interzicea – DOAR pentru 10 ani, accesul la candidatură politică.

    Dacă Iliescu nu asculta de clientela care l-a speriat de moarte ca să poată fura în spatele lui, dialogul cu Piaţa Universităţii ar fi dus la compromisul benefic ca el să rămână preşedinte, să poată candida şi după ce Constituanta îşi finalizează lucrările, cu condiţia să accepte legea lustraţiei pentru ceilalţi. Absolut toţi. Cu excepţia lui. Că noi toţi, oricât de şocant de tineri eram, l-am fi acceptat, dacă ăsta era preţul înţelept pentru ERADICAREA SISTEMULUI.

    Dacă nici acum n-ai priceput, asta e situaţia.

  8. Roxana Iordache Says:

    @Matei Florin.😐

  9. Roxana Iordache Says:

    Bizoane, încă o chestie: de-aia i-a şi propus Coposu să se înscrie în PNŢCD. De mult, din start, de la început.

  10. ioprotestatarul Says:

    Bine argumentat, excelenta concluzie. Ponta, DEMISIA!

    Aceasta mizerie este rezultatul unei actiuni criminale premeditate ce a inceput cand tradatorul Ponta a decis infiintarea ministerului marilor proiecte si transferarea priectului Rosia Montana in labele partenerului de afaceri Sova.
    Intrucat carlanul coabitant a fost scolit de politrucul fosila nu este exclus sa uzeze de metoda tatucului, cea cu minerii. Depinde cat de lacomi si hotarati sunt PSD-istii in realizarea acestui tun financiar.
    Ramane de vazut daca vin minerii sau… pleaca Ponta. Definitiv!

  11. Roxana Iordache Says:

    @ioprotestatarul. Nu vin minerii şi nici nu pleacă Ponta. Nu riscă.:mrgreen:

  12. Matei Florin Says:

    Declaraţie Antonescu: ,,Dacă mă duc acum la Roşia Montană, s-ar putea ca minerii să intre la loc.” Iată ce înseamnă să ai mereu replica la tine. La capitolul ,,spontaneitate” omul ăsta e, pur şi simplu, infailibil!

  13. mihai444 Says:

    http://www.pesurse.ro/2013/09/16/exclusiv-audio–deputat-pnl-ludovic-orban-risc-s-.html

  14. Mihai Hristea Says:

    @Matei Florin
    Absolut senzationala declaratia!😆
    Kudos, Crin!

  15. Ghita Bizonu' Says:

    HA?!?
    Roxana nu stiu ce te apuca sa ma pomenesti.. ultimu mesaj l-am avut la CRIN CĂTRE PONTA: ADIO ŞI-UN PRAZ VERDE! duminică 15 septembrie 2013 la 4:52:25 pm. Asta nu stiu cum se cheama fixatie, fandaxie sau fantezie .. eu nu am scris nimicutra aici!!!

    Insa fiind un ins nu neaparat mai inteligent ci mai informat5 ca deh pe vremuri” io mai9 citeam si altceva decat Sportu si Munca de Partid cunosc si povestea cu Gardarem Lou Larzac… Sa ti-=o zic si tie .. canva prin 1971 guvernu francez a horarat sa largeasca sau sa faca ceva militar in zona Larzac. Si a inceput „afacerea” Larzac..si „marea lupta” contra imperiliasmului, militarismului samd . A durat vreo 10 ani pana cand s=a ales presedimnte Tonton Miterand care a zis :Gardarem lou Larzac adica sa pastram Larzacu (ca intre timp se si inverzise si devinise si ecolo). Toata lumea inteligenta si semiinteligtenta a Frantei bineganditoare era ferict5a si exulta .. da se pare ca aia din zona Larzac erau cam sucariti. Ca gagii aia se gandeau la niste drumuri in plus, niste apa curenta si se mai gandau la niste slujbe si banisori care ar fi intrat in casieria comunelor din zona. Asa ca bucuria de la paris cote gauche nu era si la Larzac ..
    Si as mai avea ceva de zis : manipularea continua si azi dupa 30 de ani!! Ca in Wiki mi se zice lupte ale „taranimii” ca cand „taranimea” era in gnl studentimea din Paris …Da ma rog dupa 30 de ani poti sa scrii ce vrei, da?

    Asa si cu matele .. ai fantezii sau fandaxii „rivolutionere” de tipo gauchiste …A era sa uit : aveam o multime de cunoscuti care treceau prin pta cu golani. Care apoi la cafeaua de diminteata ma „prelucrau” „ideologic” asta atunci cand nu ii puneam fata in fata ca sa se certe intre ei!!! Cat despre mintea lor … lasa-ma … Pusti incinsi ca si aia din 68.

    Si ceva despre cat de bine resuesti sa descrii realitatea..tinerii care protesteaza se arata (pretind) a fi nitel cam anti-corporatii de orientare eco-socialista si naiv anti-capitalisti adica o au du PNL ceva mai putin decat le avea raposata mea mama cu mitraliera. De fpta ametitii aia nu prea au legatura cu nimic decta cu fanteziile si fandaxiile lor (precum alti „hipsteri” prin 90 in pta cu golani!!!) [da in gnl trineri e „contra” din”prinzip” si confunda agitatia hormonilor cu miscarea ideilor. Mersoa. Am avut si eu 20 de ani!!!]

    Asa ca scuze da iti aduc aminte : Omul, bunioară, de par egzamplu, dintr-un nu-știu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? fandacsia e gata; ei! și după aia din fandacsie cade în ipohondrie.. Si scuze, incepe sa imi transmita raspunsuri la intrebari pe care nu le-am pus !!!!

  16. Marcus Says:

    Sarpele Iese La Drum, basescu Merge La Tebea!

    In tot avantul asta revolutionar care a invadat tarisoara noastra de vreo doua saptamani, avant in care revendicarile si presiunea strazii merge de la apararea sarmanelor patrupede latratoare vagaboande versus macelarirea lor in piata publica, pana la dorinta liceenilor de a muri in apararea Rosiei Montane de furia mineritului (aici fac o mica paranteza in sensul ca nu inteleg de ce aceeasi liceeni care astazi ies in strada din motive ecologice-brava, lor! pentru aceasta initiativa-, atunci cand alde basescu-boc au dat cu ciomizarea in veniturile parintilor si bunicilor lor au avut cu totul si cu totul alte preocupari decat sa-si puna viata la bataie in apararea unei idei), iaca se mai intampla si cate o isprava baseasca ce vine sa ne strice la burta de ras si sa ne netezeasca ridurile de incrancenare pro sau contra eutanasierea cainilor sau deschiderea exploatarii minelor de la Rosia Montana.
    Ce poate fi mai distractiv intr-o zi de duminica decat sa-l vezi pe seful statului, care atins de sindromul Ceausescu ii crede pe limbricii din jurul lui care-i spun ca-i iubit de popor, luandu-si-o in freza, de manuta cu prima doamna a tarii de la urmasii lui Iancu, satui pana in gat de prestatia “maidanezului de Cotroceni” caruia ii cer demisia, primindu-l in loc de salve de tun cu rafale de mere care-i tintesc plesuvia inca prezidentiala si in curand puscariabila ?
    Am avut nevoie urgent de toaleta atunci cand chiombila, apostrofat din multime cu apelativul “maidanez de Cotroceni”, s-a intrebat retoric si lamentabil in fata camerelor de luat vederi “de ce o fi vorbind asa urat omul acela?”.
    Hai, sa mori tu, bade Traiane ca nu stii de ce striga mujicu’ dupa tine “maidanez de Cotroceni” cerandu-ti demisia? Pai daca nu stii intreaba-i pe cei 7,4 milioane de romani care ti-au dat palme cu picioru’ anul trecut si pe care i-ai sfidat de-al dracu’ ce esti tu cu pilele tale de la briusel cu tot, lipidu-te cu “Picatura” de fotoliul de la Cotroceni, precum madanezii de macelarie.
    Da’ las’ ca te-a scos cumatru’, sau finu’, sau ce dracu’ ti-o fi Falca, oferindu-ti ocazia ca, dupa ce ai dat cu basca de pamant de suparare, sa-ti ineci amaraul in ce stii tu mai bine, adica in alcool.
    Ai vaz’t ca tot pedeleu’ e langa tine, chit ca tu i-ai zis, din motive de amanta refuzata la carma, adio, ma?! Baiat bun Blaga asta, chit ca tu l-ai facut de doua parale!
    Oricum, una peste alta, descinderea de ieri de la Tebea, avand in vedere chiolhanu’ bahic cu care s-a terminat, n-a fost chiar un “the esec”, mai ales pentru noi care n-am mai avut nevoie de purgative dupa atata ras.

  17. Marcus Says:

    @Roxana: nu stiu daca Ponta urmareste sa se instaleze la Cotroceni purtat de o mineriada, stiu insa ca ce am vazut ieri in capitala seamana ca manipulare ca o picatura de apa cu evenimentele din 13-15 iunie care au dat pretextul aducerii minerilor. O masa de pustani pe care daca-i intrebai nici n-ar fi stiut unde este situata Rosia Montana daramite sa aiba habar despre ce este cianura si ce vrea ea. Tot ceea ce vedem n-are nicio legatura cu mineritul si viitorul sau ci cu o eventuala debarcare a lui Ponta.
    Sa fii iubita
    marcus

  18. johnson1312 Says:

    Cel mai optimista apreciere din partea unui participant a fost 25.000….In toate pozele luate de undeva de sus pe care le-am vazut par mai multi !🙄 Ecuatia este simpla (vorba lui ” Dante ” pe FB ) : Base si Ponta adica noul FSN + Minerii nervosi vs Piata Universitatii ! Parca am mai auzit pe undeva ….

  19. johnson1312 Says:

    Cea mai optimista….

  20. johnson1312 Says:

    Prea multe semne de intrebare,prea repede au inchis ancheta sau au trecut-o in planul al 14-lea repezindu-se sa macelareasca niste caini.Chiar asa prosti ne cred ?

    http://xnici.wordpress.com/2013/09/08/incendiar-reconstituirea-traseului-scoate-la-lumina-noi-secrete-video/#comments

    Vedeti si comentariile !

  21. olimpiu65 Says:

    psihopatul e mai tare ca Zegrean, stie exact care lege e constitutionala si care nu! carlanul se excita la gandul de a cara parlamentari in mina si psihopatul i-o trage la ore de maxima audienta. superb!!!

  22. Radu Humor Says:

    Un evreu habotnic moare si ajunge in rai. E extrem de excitat – o viata
    > intreaga asteptase sa-l intalneasca pe Moise! … La poarta raiului da
    > peste un tip cu barba. Plin de emotie si infrigurare, omul nostru il
    > intreaba:
    > – „Moise?”
    > – „Nu, fiul meu, eu sunt Sf. Petru. Moise e mai sus” ii raspunse barbosu’,
    > aratand catre o scara care ducea spre un nor superior.
    > Habotnicul incepe sa urce cu greu scara. In fine, intalneste un alt individ
    > cu barba si i se adreseaza plin de speranta:
    > – „Moise?”
    > – „Nu, eu sunt Mahomed. Moise e mai sus.”
    > Habotnicul urca sprinten mai departe, in ciuda urcusului abrupt, plin de
    > euforia revelarii faptului ca reprezentantul musulmanilor se afla la un nivel
    > inferior fata de Profet … Ajunge la urmatorul nor si-l intreaba respectuos
    > (dar plin de subintelesuri) pe barbosul intalnit in cale:
    > – „Moise?”
    > – „Nu, eu sunt Hristos.. Moise e mai sus…”
    > In ciuda efortului depus, fata i se lumineaza – dandu-si seama ca tocmai are
    > dovada clara a superioritatii iudaismului fata de crestinism …
    > Habotnicul se taraste mai departe, cu ultimele puteri, si ajunge la ultimul
    > nor, adresandu-i-se individului (tot cu barba, dar mult mai) impunator din
    > fata sa:
    > – „Moise?”
    > – „Nu, fiule, eu sunt Dumnezeu! Dar tu arati cam extenuat, doresti o cafea?”
    > – „Daca se poate, va multumesc din suflet.”
    > Tragandu-si un pic sufletu’, habotnicul continua:
    > – „Sincer sa fiu, trecand peste faptul ca m-asteptam sa va prezentati drept
    > Iahve, n-as fi putut banui vreodata ca n-o sa-l intalnesc pe Moise
    > aici…”.
    > Dumnezeu il linisti imediat, spunandu-i:
    > – „Dar Moise este aici, chiar la acelasi nivel cu mine!…”, dupa care
    > se-ntoarse batand scurt din palme:
    > – „Moise – repede, doua cafele!”….
    *=))

  23. Donkeypapuas Says:

    @Marcus

    Massa aceea de „puştani” purta cu sine un număr apreciabil de bebeluşi, copilaşi. Şi nu erau îmbrăcaţi precum supuşii diverşilor staboare. Aşa că „las-o jos că măcăne”.
    Cum rămâne cu „statul de drept şi respectarea proprietăţii? A! Este slogan anticapitalist şi anticorporaţie!
    Cum rămâne cu „naţionalismul economic”? A! Tot slogan anticapitalist şi anticorporaţie!
    Cum rămâne cu „exploatarea raţională a resurselor”? Ca o paranteză,aici ţin să subliniez că MS Regele Mihai a spus într-un discurs mai de acu’ vreo doi ani că noi luăm ţara împrumut de la urmaşi. A! Tot discurs anticapitalist şi anticorporaţie!
    Mă, da’ numai ce este străin de neam numiţi voi „capitalism şi corporaţie”?

    „Cine-a îndrăgi străinii…”

  24. Radu Humor Says:

    De ce credeţi că A Năstase nu publică acest mesaj ?!

    Radu Humor
    septembrie 15, 2013 la 2:56 pm

    Preiau integral articolul MAI MULTE ONG-URI CREȘTIN-ORTODOXE CUNOSCUTE AU DAT UN COMUNICAT DE SUSȚINERE ȘI PARTICIPARE LA PROTESTELE anti proiectul Rosia Montana DE AZI, 15 Septembrie 2013, Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci:

    În contextul evenimentelor din ultimele săptămâni, societatea civilă creștină va ieși în stradă și duminică 15 septembrie. Uniți sub semnul Sfintei Cruci vom protesta împotriva dezastrului ecologic care este pe punctul de a fi dezlănţuit asupra României, cu acordul unor importanți factori politici de decizie din țara noastră.
    Transformarea Roşiei Montane – cu munţii şi patrimoniul său cultural nepreţuit – într-un imens lac de cianură, constituie un act împotriva poporului roman. Pentru că niciodată o investiție industrială nu a avut un asemenea impact nu numai asupra zonei respective, plină de frumuseți naturale și de semne ale istoriei înca din perioada antică, dar și asupra întregii țării și a cetățenilor ei. Răul s-a întins să înghită România!
    Amintim hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, elaborată încă din anul 2003:
    ”Având în vedere, pe de o parte, temeiul biblic potrivit căruia pământul este creația lui Dumnezeu, iar pe de altă parte că proiectul minier al corporației canadiene Roșia Montană Gold Corporation urmează să desfigureze atât ecologic, cât și uman zona Roșia Montana și, prin extensie, întreaga regiune a Munților Apuseni, … Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române se pronunță împotriva realizării proiectului Rosia Montana Gold Corporation și speră ca această zonă să rămână intactă în sfințenia, puritatea și frumusețea ei.”
    Suntem solidari cu decizia Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Suntem solidari cu românii din Roșia Montana care se opun proiectului de exploatare prin cianurare a aurului de aici. Suntem solidari cu frații români de pretutindeni ce protestează împotriva cianurării Roşiei Montane. Suntem de asemenea solidari cu românii de la Bârlad ce au ieșit în stradă strigând „Cu noi este Dumnezeu!”, în lupta împotriva crimei otrăvirii apelor prin explorarea şi exploatarea gazelor de şist.
    Cerem respingerea imediată a proiectului de lege de către Parlament, interzicerea prin lege a utilizării cianurilor în industria minieră și deblocarea procedurilor de includere a Roșiei Montane pe lista UNESCO, precum și interzicerea exploatărilor gazelor de șist prin fracționare hidraulică.
    Ne punem, în primul rând, nădejdea în Dumnezeu, și ne înarmăm cu rugăciunea şi cu puterea de nebiruit a Crucii, gata de a ne apăra ţara cu dragoste, dreaptă socotinţă şi fermitate.
    Asteptam ca toți românii conștienti de gravitatea momentului, să iasă în stradă, fiecare în localitatea sa, și să se opună ca pământul sfânt al țării să fie batjocorit doar pentru a îmbogăți câteva persoane, distrugând și cimitirele și bisericile, tot trecutul unei vechi colectivități de români. Ieșiți cu cruci și icoane, ca să fim întăriți de Dumnezeu, căci “Uniți in jurul Crucii, salvăm România!”

    Comentariul tău e în așteptare.

  25. Roxana Iordache Says:

    @Bizoane, bine!🙂 Sunt lucruri pe care le-ai tot repetat şi precis le-ai fi repetat şi acum. Ţi-am explicat, tocmai ca să te scutesc de întrebări. Şi – recunosc – să încerc să te scot din fixaţii. Am eu naivităţi din astea.😛

    Observă cât de exact prinde manipularea, din reacţia lui @Marcus.

    @johnson. Mulţam! Nico e grozavă!

    @Marcus. În 90 ai aplaudat minerii?:mrgreen:

  26. Roxana Iordache Says:

    Radu Humor, tu de ce crezi?:mrgreen:

  27. Donkeypapuas Says:

    @johnson1312
    Am dat şi eu cifra de 25000 dar m-am moderat la maximum. Poate apar imagini luate de la etajele superioare ale bulevardului Dimitrie Cantemir. Până una, alta, imaginile filmate pe bulevardul Unirii, cam în dreptul noii Biblioteci Naţionale prezintă o coloană ce se desfăşoară timp de 24 minute. Şi era un spaţiu „mort” pentru civism! Mai apoi, pe Văcăreşti şi Tineretului, alţii s-au adăugat şi alţii au plecat.

  28. johnson1312 Says:

    @ Da,multi numara adunarea inainte de a incepe mitingul,deplasarea…dupa aia ei se tot aduna,fac jonctiunea cu altii etc

    @Roxana …uite iti mai pun un blog cu un video…mai pe larg,are 2 parti….prezentarea este inedita plina de dramatism…se reface deplasarea pe un alt traseu,zice-se mai plauzibil,cu martori,cu „probe”…apar ipoteze halucinante cum ca ei au fost atacati de fapt langa Bamboo de cainii acestora,unii de paza si dupa aia copilul ucis a fost aruncat peste gardul acelei proprietati,se vede clar ca era treaba urgenta a procuraturii dar totul s-a musamalizat in cel mai ticalos mod posibil….Futu-i !

  29. johnson1312 Says:

    Da…uite si link-ul,totusi :

    http://caininevinovati.blogspot.ro/

  30. Roxana Iordache Says:

    @johnson 1312. Păcat numai că o dă-n bară referitor la Crin. Dar, gura bate fundul. A fost ultima lui greşeală declaraţia că „propunerea lui Băsescu e mai logică”, adică a susţinut, prosteşte şi împotriva propriilor convingeri, crima. Imediat după declaraţia-aia s-a trezit din pumni. Păcat că apucase s-o facă.👿

  31. Roxana Iordache Says:

    Mai sus, mă refeream la Nico. @xnici.

  32. johnson1312 Says:

    Da,am inteles … Dar uita-te si la astia,sint mai amatori dar intra mai mult in miezul problemei

  33. Sandi Says:

    Răsturnare incredibilă în cazul copilului ucis: Au venit rezultatele analizelor ADN

    http://www.dcnews.ro/2013/09/rasturnare-incredibila-in-cazul-copilului-ucis-au-venit-rezultatele-analizelor-adn/

  34. Sandi Says:

    Sloganul zilei vine de la Tebea :

    DEMISIA ! … MAIDANEZ DE COTROCENI !

  35. Donkeypapuas Says:

    Apropo, cred că nici Nicolae Ceauşescu în cea mai neagră perioadă a sa nu a avut o asemenea reacţie de opoziţie în faţa ambasadelor din străinătate cum se manifestă faţă de impostorul agresiv şi maidanez al politicii, Victor Ponta.

  36. Donkeypapuas Says:

    @Sandi
    Mulţumesc pentru link.
    E foarte ciudat că se accesează în schimb foarte greu. Băieţii cu ochi albaştri şi cu cianura în suflet lucrează din răsputeri.

  37. Radu Humor Says:

    5 dovezi ca islamul radical este un produs al serviciilor secrete americane, britanice si israeliene
    Iata ce aflam din articolul 5 Facts That Prove Radical Islam Is A Child of American-British-Israeli Intelligence:

    Saman Mohammadi – The Excavator- 6 octombrie 2011

    Controlul grupurilor islamiste radicale de către guvernele din umbră ale SUA, Israel şi Marea Britanie este asemănător controlului mişcării Tea Party[1] de către fraţii Koch şi alţi oligarhi de dreapta, care au preluat rapid din mers această mişcare şi o îndreaptă pe calea auto-distrugerii.

    Cu alte cuvinte, a existat o mişcare islamistă organică împotriva imperialismulul Vestic în ţări precum Iran şi Egipt care, deşi a crescut fără nici un fel de sprijin occidental, a fost limitată şi ineficientă. De-a lungul anilor, principalul motiv pentru care această mişcarea anti-democratică a câştigat putere şi influenţă în rândul populaţiei musulmane s-a datorat finanţării şi susţinerii mascate venite din Vest şi din partea Israelului.

    Dovezile arată că America şi Israel au finanţat, au înarmat şi au folosit grupările islamiste radicale precum Hamas şi Frăţia Musulmană atât pentru a contrabalansa ascensiunea mişcărilor naţionaliste, cât şi pentru a-şi promova obiectivele geopolitice şi discursurile politice în Orientul Mijlociu.

    America şi Israel au mers chiar până la crearea de false grupuri islamiste transnaţionale precum Al-Qaeda cu scopul de a controla mesajele pornite din Orientul Mijlociu şi a-i direcţiona pe musulmani spre sprijinirea extremismul islamic şi a războiului continuu cu Vestul.

    Activitatea de direcţionare a energiilor creatoare din Orientului Mijlociu de către America include sprijinul financiar şi diplomatic acordat “revoluţiilor colorate” şi revoltelor populare care nu ameninţă în nici un fel structura de putere a noi ordini mondiale şi nici dictatura băncilor centrale occidentale.

    Aceste informaţii nu sunt secrete. Adică nu este nimic nou sau controversat. Până şi un elev de clasa a cincea cunoaşte această situaţie istorică. Singurele locuri în care aceste informaţii sunt suprimate sunt reprezintate de instituţiile mass-media occidentale dominate de sionişti şi serviciile secrete anti-democratice occidentale.

    Cunoscutul expert în problemele Orientului Mijlociu şi fost prezentator al BBC, Alan Hart a vorbit pe 11 septembrie 2011 la Freiburg, în Germania, despre complicitatea mass-mediei occidentale în muşamalizarea adevărul despre 11 septembrie şi despre conflictul dintre Israel şi Palestina. Hart a spus:

    Adevărul istoric este necesar pentru a ÎMPUTERNICI cetăţenii naţiunilor Vestice astfel încât democraţiile lor să sprijine o soluţie justă a problemei palestiniene şi pacea tuturor. Fără această împuternicire, eu cred că nu există nici măcar o şansă minimă pentru o rezolvare justă a problemei palestiniene şi pentru pacea a toată lumea; iar cancerul pe care îl reprezintă acest conflict ne va consuma în cele din urmă pe noi toţi.

    Hart a scos în evidenţă lipsa analizelor şi informaţiilor credibile din mass-media occidentală cu privire la falsele atacuri de la 11 septembrie şi cu privire la alte adevăruri care ar putea schimba destinul Orientului Mijlociu şi al lumii dacă ar fi discutate în mod deschis în mass-media. Hart a mai spus că cetăţenii din Vest şi, mai presus de toate, cetăţenii americani “au fost condiţionaţi de propaganda sionistă să creadă într-o versiune a istoriei care, de fapt, nu este adevărată.”

    Această versiune a istoriei susţine că:

    1) Israelul este victima perpetuă a violenţei Palestiniene,

    2) Există în lume o mişcare islamistă puternică care ameninţă America şi Vestul cu distrugerea,

    3) Al-Qaeda, care reprezintă un braţ al mişcării islamiste, a fost responsabilă pentru atacurile din 11 septembrie şi planifică mai multe atacuri teroriste împotriva Americii,

    4) Nu va exista pace între naţiunile musulmane ale Orientului Mijlociu, pe de o parte, şi Israel şi America, pe de altă parte, decât atunci când toţi teroriştii islamişti vor fi ucişi, iar Jihad-ul lor împotriva Vestului distrus, şi

    5) Iranul este decis să înceapă Al Treilea Război Mondial şi să şteargă Israelul de pe harta lumii.

    Toate cele cinci puncte de mai sus sunt minciuni. Israelul nu este o victimă, nu există un Jihad Islamist împotriva Vestului, 11 septembrie nu a fost întreprins de Al-Qaeda, pacea poate fi instaurată dacă întreg adevărul este înţeles de toţi, iar Iranul nu a spus că va ataca Israelul cu arme nucleare.

    Istoria timpurilor noastre a fost atât de mult manipulată şi răsucită astfel încât noi nu trăim într-o lume reală. Vieţile noastre sunt miciuni. Trăim într-o lumea fantasmagorică, în care liderii politici făţarnici şi mincinoşi ne stăpânesc gândurile şi ne controlează percepţiile.

    Civilizaţia noastră este schizofrenică, iar dialogurile noastre sociale sunt, de cele mai multe ori, controlate de atotputernica mass-medie. Această mass-media a creat o cultură a nebuniei şi a morţii. Am lăsat psihopaţi periculoşi precum Dick Cheney, Donald Rumsfeld şi Benjamin Netanyahu să conducă ca nişte nebuni în loc să-i spânzurăm ca pe nişte criminali de război şi terorişti ai statului.

    Cred că Ron Paul a exprimat foarte poetic starea timpurilor noastre la House Floor pe 19 mai 2009 când a spus: “Ne-am rupt de realitate – suntem o naţiune bolnavă psihic. Ignoranţa cu o brumă de cunoaştere a înlocuit înţelepciunea.” Dr. Paul şi-a început discursul cu o sinceritate şi solemnitate chiar mai mari şi a spus: “Oare chiar totul este un vis urât, un coşmar? Imaginaţia mea îmi joacă feste sau ne-am pierdut minţile? Este suprarealist, este chiar de necrezut. Este o mare absurditate, o mare decepţie, o înşelătorie de proporţii monumentale bazată pe idei ilogice şi al căror timp nu ar fi trebuit să sosească niciodată; simplitatea este distorsionată şi încâlcită în mod grotesc; nebunia s-a dat drept logică; planuri grandioase construite pe minciună, bazate pe moralitatea unor Ponzi şi Madoff; răul descris ca virtute, ignoranţa s-a transformat în înţelepciune; distrugere şi sărăcie în numele umanismului; violenţa a devenit unealta schimbării; războaiele preventive sunt folosite ca o cale spre pace”.

    Singura cale de ieşire din această nebunie este prin adevăr, transparenţă şi înţelegere. Trebuie să ne întrebăm pe noi înşine cum am ajuns aici şi să cerem răspunsuri de la proiectanţii monstruoşi ale acestor planuri mondiale care duc lumea noastră la limita dezastrului.

    Cele cinci fapte care sunt reliefate mai jos pot să ne ajute să scăpăm mental din ficţiunile bolnăvicioase ale istoriei, să ne recâştigăm claritatea şi să revenim la realitate.

    1. Israel a lansat mişcarea radicală Hamas în Palestina în anii ‘70 drept “contra-balanţă la PLO (Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei)” – potrivit lui Tony Cordesman, analist pentru Orientul Mijlociu la Centrul pentru Studii Strategice, care este citat în articolul lui Richard Sale din iunie 2002 pentru United Press Internaţional, numit “Istoria Hamas legată de Israel”.

    Sale citează deasemenea un înalt ofiţer din CIA care a spus că ajutorul dat de Israel organizaţiei Hamas a fost “o încercare directă de a împărţi şi dizolva sprijinul pentru PLO care este o organizaţie puternică, seculară, prin folosirea unei alternative religioase concurenţiale.”

    Israel a finanţat Hamas atât din motive strategice, cât şi politice. Beneficiul cel mai evident îl reprezintă reputaţia şi încrederea internaţionale. Un duşman radical şi intransigent însărcinat cu politicile Palestinei le permite liderilor duri ai Israelului să-şi manipuleze oamenii şi lumea fără ca ei să apară în postura de băieţi rău.

    Există o logică de netăgăduit în spatele sprijinului îndelungat pe care Israelul îl acordă fundamentaliştilor islamişti. Este o mişcare nebunească să-ţi creezi propriul monstru atunci când doreşti pace. Dar dacă doreşti război şi ai uneltele necesare să ucizi monstrul, de ce să nu-l creezi?

    Numeroşi experţi pe problemele Orientului Mijlociu, oficiali ai serviciilor secrete, jurnalişti şi intelectuali au atras atenţia asupra faptului nebunesc prin care serviciile secrete israeliene şi cele vestice au finanţat mişcarea Jihad pentru a împiedica lideri seculari, moderaţi şi naţionalişti să devină dominanţi în regiune. În februarie, când protestele din Orientul Mijlociu au început să izbucnească, Noam Chomsky a scris:

    “Ameninţarea generală a fost întotdeauna independenţa. În lumea arabă, Statele Unite şi aliaţii săi au sprijinit permanent islamiştii radicali, câteodată pentru a preveni ameninţarea naţionalismul secular. În multe privinţe, islamismul este sora ciudată a sionismului. Amândouă sunt putrede în interior şi vor primi un verdict aspru din partea istoriei”.

    2. Răsturnarea primului-ministru al Iranului ales democratic, Mohammed Mosaddeq, de către CIA şi MI6 a fost asistată de către liderul fundamentalist islamist al Iranului în acea perioadă, Abol-Ghasem Kashani care a fost mentorul viitorului lider al Iranului, Ruhollah Khomeini. Perfizii mola[2] ai Iranului au uitat intenţionat faptul că ei au colaborat cu CIA şi MI6 şi că l-au înjunghiat pe liderul popular al Iranului în 1953. Unul dintre grupurile islamiste care au fost implicate, denumit Fadaian Islam, era un cunoscut grup terorist care a fost responsabil de multe crime şi tentative de asasinat eşuate, implicat inclusiv într-un atentat asupra vieţii lui Mosaddeq.

    Citiţi articolul “Why Iranian Mullahs helped the US install the Shah and then turned against him?” (De ce mola iranieni au ajutat Statele Unite să-l pună la putere pe Şah iar apoi s-au întors împotriva lui?) scris de Masoud Kazemzadeh, profesor asociat de Ştiinţe Politice la Universitatea de Stat “Sam Houston” din Texas.

    3. Statele Unite i-au finanţat pe mujahedinii afgani pentru a atrage Uniunea Sovietică în Afganistan cu scopul de a o învinge. Acest fapt în sine nu este neplăcut – este istoria oficială a politicii de putere şi o mişcare deşteaptă făcută de către imperiul SUA. Însă imperiul SUA nu a renunţat la sprijinul pe care-l acordă gherilelor musulmane teroriste nici după căderea Uniunii Sovietice. De fapt, SUA au continuat instruirea şi finanţarea fundamentaliştilor islamişti şi în anii ’90 pentru a crea un nou inamic străin care să-i sperie pe americani şi să justifice bugetul militar colosal.

    Este un fapt istoric de necontestat că Osama Bin Laden este o creaţie a CIA. La fel este şi liderul islamic fundamentalist Anwar Al Awlaki, care a fost invitat la Pentagon să ia masa şi să bea un ceai, după atacurile din 11 septembrie.

    De ce au fost Pentagonul şi CIA atât de prietenoşi cu cei mai aprigi duşmani ai lor – Osama Bin Laden şi Anwar al Awlaki? Singurul răspuns logic este că, de fapt, ei nu au fost niciodată duşmani. CIA i-a crescut pe aceşti băieţi în spatele scenelor, dar i-a creat drept false personalităţi istorice şi le-a spus să pornească un Jihad violent împotriva Vestului pentru a justifica cucerirea ilegală a Orientului Mijlociu de către Pentagon şi Israel.

    4. Nu există un grup islamist radical numit Al-Qaeda care este hotărât să distrugă America şi civilizaţia occidentală. Acesta este un mare mit care a fost creat în mod voit de către guvernele din umbră din America, Israel şi Marea Britanie.

    Al-Qaeda nu există aşa cum a susţine mass-media. În limba arabă, Al-Qaeda înseamnă “bază”, aceeaşi bază cu cea a fraierilor musulmani ai CIA şi ai altor servicii secrete occidentale folosiţi sub acoperire atât în atacuri teroriste împotriva cetaţenilor occidentali – aşa cum au fost atacurile din 11 septembrie şi 7 iulie – cât şi în atacuri împotriva naţiunilor din Orientul Mijlociu care se opun dominaţiei Vestice.

    Haideţi să reformulez. Imaginaţi-vă că exista un mare cort cu numeroase centre de recrutare în interior care are mese cu pliante şi anunţuri pe care se pot citi: “Angajăm terorişti Jihad. Înscrieri aici.” În acel cort, cele mai mari grupuri de recrutare care caută terorişti Jihad nu sunt Fraţii Musulmani sau Republica Islamică a Iranului, ci MI6, CIA, Mossad şi Spionajul Saudit.

    Cu alte cuvinte, agenţiile de spionaj vestice au acaparat piaţa comerţului cu terorism. Aceste agenţii deţin cele mai faimoase personaje, cum ar fi Bin Laden, Anwar al Awlaki, dar şi mulţi alţii care nu sunt faimoşi, dar care deţin multă putere şi prestigiu printre musulmanii creduli care urmează cuvântul Jihad-ului.

    Islamul radical este o marcă globală, iar specialiştii de marketing din spatele acestei mărcii globale lucrează la cele mai înalte niveluri în Mossad, CIA şi MI6.

    Pentru mai multe informaţii asupra acestui subiect, citiţi următoarele articole: “11 Reasons Why The Threat From Al-Qaeda is Not Real,” (11 motive pentru care ameninţarea Al-Qaeda nu este reală) şi “Al-Qaeda 100% Pentagon Run” (Al-Qaeda condusă 100% de Pentagon).

    5. Atacurile din 11 septembrie, care sunt văzute drept cea mai mare victorie militară şi propagandistică a islamului radical asupra vestului, au fost organizate de guvernele din umbră de la Washington şi Tel Aviv. Acesta este un fapt istoric, sprijinit pe dovezi stiinţifice, şi nu o teorie nebunească a conspiraţiei.

    Oricât ar vrea Al-Qaeda să pretindă că ea a fost în spatele atacurilor din 11 septembrie (şi nu o bandă trădătoare din Washington), este absurd să aibă astfel de pretenţii în pofida tuturor dovezilor şi faptelor. Repudierea Al-Qaeda de către preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, în discursul său de la Naţiunile Unite în care a învinovăţit Washington-ul pentru 11 septembrie, este caraghioasă.

    Este evident că CIA direcţionează şi controlează revista online a Al-Qaeda “Inspire” şi că Al-Qaeda nu este nimic mai mult decât un grup mass-media de faţadă care acţionează ca un braţ de propagandă pentru guvernul SUA

  38. Radu Humor Says:

    Oricât i-am fi înjurat noi pe Gâdea şi pe Badea , în urma atitudinii lor complet năucitoare din ultimul timp, mai ales în privinţa Roşia Montana, nimeni nu le-ar fi putut aplica o lovitură atât de elegantă dar nimicitoare cum a făcut-o prietenul lor cel mai bun- ORESTE !
    O meritau din plin !

  39. virgilvirgil Says:

    Roxi , stim cu totii foarte bine ca poporul nu mai iese in strada de capul lui de la 18 brumar incoace cind parizienilor li s-a nazarit sa sara gardurile in curtea puterii si Napulion Bonaparte in persoana i-a tratiruit cu salve de mitralii .
    POPORUL ESTE SCOS IN STRADA !
    Pe de alta parte , cei care cunosc istoria mitingurilor din Romania postdecembrista nu pot nadajdui la o „sculare spontana la lupta a boborului”.
    Daca cineva viseaza ca pe aia din Piata Universitatii i-a apucat instant grija de cianurile de la Rosia si dindu-si mobilizare generala pe facebook au iesit cu mic si mare la miting , atunci acel cineva este ori un biet idealist de o naivitate fara margini , ori totalmente un habarnist .
    Astea fiind zise , se nasc intrebarile :

    1.CINE I-A SCOS IN STRADA ?
    2.CU CE SCOP ?

    Convingerea mea este ca AU FOST SCOSI DE CATRE CEI CARE STAPINESC ROMANIA , CU SCOPUL DE A LANSA UN CANDIDAT CARE SA OCUPE FOTELUL DE LA COTROCENI SI CARE CANDIDAT SA LE FIE LOIAL DUPA CE VA FI ALES PRESEDINTE , SPRE A PUTEA SA MENTINA TARA IN SITUATIA DE COLONIE SI PE NOI IN ACEEA DE SCLAVI , FARA PREA MARI PROBLEME , DUPA INCETAREA MANDATULUI LUI BASESCU .

    Sunt semne si semnale suficiente ca in strada se pregateste lansarea unei noi forte politice si a unui astfel de candidat .
    Iata de ce domnul Antonescu ar trebui sa se miste . Sa se miste in directia cooptarii strazii si sa se puna in capul ei daca vrea sa aibe cit de cit o sansa sa devina presedinte .
    Sigur , nu il vor lasa , si ma refer la cei care sunt in spatele mitingurilor , dar aici se va vedea maestria si capacitatea lui de a rasturna o situatie politica care ii este impotriva in propriul folos si de a se folosi de ea . Va fi si in folosul nostru al celor multi .

    DACA O VA FACE VA DEVENI PRESEDINTE , DACA NU …, NU .

    Fireste va avea de a face cu USA , UE , MUE , servicii , aparat de stat , Ponta , Basescu si multi altii …
    Intr-un cuvint cu jidovimea care stapineste colonia numita Romania .
    Va avea succes ?
    Imi este greu sa cred , dar daca se angajeaza in lupta asta merita sprijint de orice roman , de noi toti , cum putem si cu ce putem .
    Asta pentru ca nu mai e lupta pentru a avea un presedinte democratic , ESTE LUPTA DE A ELIBERA ROMNANIA DE SUB IMPERIUL COLONIALIST JIDANESC SI DE A NE ELIBERA PE NOI DIN SITUATIA DE SCLAVI .

  40. Matei Florin Says:

    În concluzie, pentru Ponta mineritul este brăţară de aur.

    Acum, hai să comentăm cum nu-l mai susţine el, Ponta (cu PSD-ul lui cu tot), pe Crin la preşedinţie.

  41. ioprotestatarul Says:

    Asta este haznaua PSD:
    http://www.antena3.ro/politica/lovitura-pentru-crin-antonescu-psd-va-sustine-pe-altcineva-la-prezidentiale-227969.html

    Sansa lui Crin la Cotroceni depinde acum de cetateanul de rand. Pentru reusita este vital a se coaliza cu poporul, astfel ca romanii sa vada in el omul ce-i asculta, intelege, reprezinta si ofera sansa unui alt viitor. Acel viitor pe care romanii il asteapta de 24 de ani…

  42. Marcus Says:

    @Roxana: in 90 i-am injurat si pe unii si pe altii. Unii s-au folosit de fraieri ca masa de manevra pentru o lovitura de stat in PU, altii s-au folosit de mineri tot ca masa, dar de represiune impotriva primilor. Asa ca niciunu’ n-a fost mai breaz sau mai democratic in intentie si actiune.
    sa fii iubita
    marcus

  43. johnson1312 Says:

    Crin : „Dacă cineva îşi va imagina în PSD că Antonescu o să tacă aşa ca la Partidul Comunist sau o să meargă pe brânci ca să iasă preşedinte susţinut de PSD se înşală amarnic. Acest lucru îl ştiu şi domnul Ponta, şi toţi oamenii din PSD. După cum îl ştiu şi cei din PNL. (…) Atitudinea de multe luni de zile, nu a domnului Ponta personal, dar a postului său de televiziune, a multor oameni din PSD de a se comporta ca şi cum preşedinţia României este ceva ce stă în seif pe la Cluj pe la domnul Rus şi ne-o dau sau nu ne-o dau nouă liberalilor sau mi-o dau sau nu mi-o dau mie este de neacceptat. Oricum preşedinţia României se obţine de la cetăţenii României. ” ….. 😆

  44. Roxana Iordache Says:

    @Marcus. Ştii ce-i aia lovitură de stat? Oricum, nu ştii ce s-a întâmplat. Şi din păcate, nici nu vrei să afli.

    @virgilvirgil. „Să se pună înaintea manifestanţilor” ar fi cea mai idioată idee. Scuze, dar ar fi exact sinuciderea la care speră Tonta şi Băsea.😛

    Crin poate să facă altceva, aşa cum a făcut în ianuarie anul trecut: un miting paralel al PNL.😉

    @ioprotestatarul. Asta, dacă luaţi în serios tonteriile.🙂 Am o întrebare: când v-a privit Crin în ochi aţi simţit sinceritate? Sincer.🙂

    @Matei Florin. Păi exact despre asta vreau să scriu.😛

    @johnson1312. Tocmai, că am citit toate comentariile de acolo, ceea ce chiar nu mi se întâmplă. Oamenii-ăştia îmi confirmă încrederea că ţara asta are oameni la firul ierbii. Cei mai elevaţi. În anonimatul lor din care ar trebui scoşi şi aduşi la putere. Fiindcă asemenea oameni niciodată nu uită de unde au plecat şi pentru ce au ajuns demnitari.

    M-am referit doar la acel comentariu pripit al lui Nico despre Crin, iar înţelepciunea delicată a comentatorilor de pe blogul ei se vede şi din modul în care n-au făcut absolut nici o referire la consideraţia ei.

  45. Roxana Iordache Says:

    Radu Humor. Eu nu-i mai urmăresc, ce le-a zis Oreste?

  46. Marcus Says:

    @Roxana: stiu mult mai bine decat tine ce-i aia lovitura de stat, dar n-are rost sa intru intr-o poemica sterila cu tine pentru ca dau de o fundatura de gandire si n-am timp de pierdut. Altfel sa fii iubita
    marcus
    ps Mai bine spune ce crezi despre asta:
    Daca Este Adevarat Putem Pleca Din Tara Si Trage Obloanele

    Am trait mai bine de o saptamana isteria produsa de moartea tragica a micutului Ionut presupus a fi omorat de cainii comunitari. Mass media ne-a terorizat pur si simplu cu reluari dupa reluari, romanii, impartiti in doua tabere au iesit in strada scuipandu-se si bestelindu-se care mai de care mai infocat, politicienii si-au aratat din nou muschii electorali tinandu-se responsabili unul pe celalalt pentru tragedia consumata si totul s-a terminat cu o lege facuta pe genunchi,la presiunea strazii, lege care condamna la macelarire sarmanele patrupede fara stapan. In toata aceasta nebunie colectiva nimeni nu a asteptat sa vada cauza reala a decesului micutului confirmata de testele criminalistice care se fac in astfel de situatii atat presa, populatia cat si politicienii comportandu-se precum o haita turbata aflata in cautare de audienta, popularitate si masa electorala.
    Iata insa ca daca urmatoarea stire se adevereste:

    Răsturnare incredibilă în cazul copilului ucis: Au venit rezultatele analizelor ADN
    Bratu Iulian / 16 Sep 2013 21:03

    Ancheta în cazul copilului de 4 ani ucis în Parcul Tei scoate la suprafață detalii șocante, care pot da peste cap actuala ipoteză, potrivit căreia micuțul a fost ucis de șase câini vagabonzi.

    Surse din interiorul anchetei au declarat pentru DC News că din datele existente până în prezent, analizele ADN arată că în probele prelevate din rănile copilului ucis nu a fost găsit ADN-ul niciunui câine dintre cei șase maidanezi acuzați că l-ar fi ucis pe Ionuț.

    Astfel că prinde contur ipoteza conform căreia copilul în vârstă de 4 ani a fost atacat și ucis de un câine de luptă, după care cadavrul ar fi fost plasat în locul unde a fost găsit, pentru a se da vina pe câinii vagabonzi.

    Informațiile nu au putut fi confirmate din surse oficiale. Iar în astfel de cazuri, de regulă, se fac analize suplimentare.”
    intreaga societate romaneasca va fi pusa la coltul de rusine pentru modul in care a inteles sa trateze problema respectiva intr-o tara desprinsa istoric de foarte multa vreme din canoanele Evului Mediu, cand se ardeau vrajitoarele in Piata Publica a targului.
    Pe de alta parte, daca ipoteza se adevereste, este o buna sansa pentru romani sa realizeze cat de usor pot fi manipulati si cum le pot fi folosite sentimentele in intresul unora pentru care minciuna sfruntata si manipularea au ajuns un modus vivendi. Ar cam fi cazul sa ne trezim din “noaptea mintii” si sa mai judecam si cu propriile capatani ca d-aia ni le-a dat Dumnezeu si nu pentru a raspunde la comanda unor imbecili.

  47. plano Says:

    Aurul si maidanezii mai presus de grija fata de oameni.
    Tromboane ludovik orbane….

  48. olimpiu65 Says:

    pishadistii cica sunt in sedinta. sunt curios pe ce drum vor merge. eu raman la opiniile afirmate mai sus dar in politichia romaneasca s-au vazut multe si multe schimbari de directie pot apare

  49. Sandi Says:

    Radu Humor spune:
    luni 16 septembrie 2013 la 11:45:26 pm
    Oricât i-am fi înjurat noi pe Gâdea şi pe Badea , în urma atitudinii lor complet năucitoare din ultimul timp, mai ales în privinţa Roşia Montana, nimeni nu le-ar fi putut aplica o lovitură atât de elegantă dar nimicitoare cum a făcut-o prietenul lor cel mai bun- ORESTE !
    O meritau din plin
    ***

    Badea si-a luat-o in cap rau de tot ! Se baga si-si da cu parerea despre toate si despre toti . Se baga ca musca in curul calului pana cand il va plezni cu coada cineva !

  50. Roxana Iordache Says:

    @Marcus. Păi eu tocmai asta încercam, să te ajut să ieşi din fundătură. Asta, apropo de pierdere de vreme.😛

    @plano. Ăsta-i noul slogan fesenist cu care vă furajează.😆

    @olimpiu65. Da, Tonta o s-o susţină pe mumă-sa. Aia care făcea călătorii de plăcere la Paris înainte de 22 decembrie 1989.:mrgreen:

  51. Roxana Iordache Says:

    @Sandi. Fraier eşti tu că-ţi pierzi timpul cu el, te enervezi, iar lui îi faci audienţă.🙂

  52. Marcus Says:

    @Roxano; tu nici cu desene nu intelegi, asa ca qui prodest!
    cu iubitu’ ramane cum am stabilit
    masrcus

  53. Roxana Iordache Says:

    @Marcus. Mulţumesc pentru delicateţe. N-ai cum să renunţi la ea. Chestie de primii şapte ani. Probabil, aşa te-au învăţat acasă, că atunci când faci vizite, insulţi gazda. Oricum, eu chiar te ignor de-aici încolo. Te-am menajat şi nu-mi pare rău. Poţi să-ţi produci şi spam-urile, fără grijă. Eventual, din când în când, poţi să mă mai insulţi pentru găzduire.:mrgreen:

    Oricum, pe lângă mine au trecut gloanţele, în timp ce tu înjurai la şpriţ.

  54. Ghita Bizonu' Says:

    Caine de lupta?
    Api e cam pe nasoale… Fiindca in intreaga lume cainii din rasele de „lupat” au un regim cam ca pistaolele daca nu mai rau (mi se pare ca prin SUA chgiar si in stalele unde nu se aplica legea Sullivan cainii de lupta trebe inregistrati) . Si asta ma face sa ma intreb cate paral;e fac ONG urile si ibitorii de animale de la noi. Nu de alta dar in alte tari iubitorii de animal3e au fots cei care au obtinut inerzicerea luptelor cu caini (fie cainii intre ei, fie caini contra tauri, fie caini contra sobolani) da la noi niciodat nu au zis nimic despre luptel;e intre caini care au fots inerzise de catre admionistratie (ca ne faceau de rasul lumii civilizate). Si asta imi aduce aminte de grupoarile feminist-progresiste de la noi.. gata sa faca manifestatii ca in Canda un politai a zis nu stiu ce grosolanie INSA foarte tacute cand a fots vorba de prostitutie fortata sau ziele astea inb legatura cu un viol savarsit cam in plina strada (si nu va faceti iluzii.. Sunt unii in stare sa salte discret o femeie de pe strada … „inteapa” gagica in spate [nu e necesar chiar un cutit e destul un varf de cutit!] si ii comunica scurt :”gura fa ca te tai!”).

  55. Marcus Says:

    @Roxana:: atunci cand in calitate de gazda iti faci musafirii tampiti fara sa argumentezi neam, nu vad de ce te simti lezata cand ti se raspunde, mai ales ca raspunsul nu a fost nicidecum lipsit de delicatete, ci pur si simplu croit pe tiparul oferit de tine. M-ai intrebat parerea mea despre evenimentele respective, ti-am spus-o! In legatura cu gloantele, am impresia ca tu confunzi datele. Treaba cu gloantele s-a petrecut in 11-13 cand s-a incercat lovitura de stat prin ocupare RTV, asedierea mInisterului de Interne etc. Minerii au venit cu bata, nu cu mitraliera. Poti sa ma ignori ca-i tot aia atata vreme cat comunicarea ta cu eventualii purtatori de pareri diferite de ale tale se rezuma la „ba pe-a ma-tii!”
    sa fii iubita
    marcus

  56. olimpiu65 Says:

    pana la mamici securiste Tonta si-a strans toata gasca cu serviciile mostenite de la Base si tov Ghita motzul de pe rahatul sistemului ca sa analzieze ce face cu Crin&liberalii. acum ascultand alta loaza ce moare tanara speranta Catalin Ivan, ma gandesc ca pishadistii au 90% hotararea luata dar chiar nu vreau sa anticipez mai ales data!!

  57. Roxana Iordache Says:

    @Ghita Bizonu’. Ghiţă, ba au cerut, dar nu i-a auzit nimeni. Şi chiar dacă se legifera, ţi se pare că se respectă vreo lege în România?

    @olimpiu65. Ce să anticipezi? Că gaşca de la Cluj îl duce pe Tonta la sinucidere?:mrgreen:

  58. virgilvirgil Says:

    Roxana , insist … Antonescu sa se puna in capul „strazii” si acolo sa ramina . Daca poate si va fi adoptat de „strada” , va fi presedinte , daca nu …
    Daca nu , oricum pierde timpul .

  59. Roxana Iordache Says:

    Virgile, poţi să insişti, e dreptul tău. Mie mi se pare cea mai idioată idee.🙂

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: