AŞA VĂ TREBUIE, CRIN ANTONESCU!

Ştiţi deja că nu-mi mai pierd timpul cu prostiile politicienilor, care nu ştiu decât să dea din gură propagandistic pentru fraieri. Ca să mă exprim eufemistic.

Deci, am avut cu totul altă treabă decât să-l ascult pe Crin Antonescu. Am aflat ulterior că s-a întors din vacanţă şi că a făcut nişte declaraţii la o conferinţă de presă. Fragmentele văzute la ştiri au fost relevante. Adică, m-am felicitat că n-am pierdut timpul. Cu vorbe sterile.

Realitatea e că Băsescu e la Cotroceni în ciuda voturilor noastre, a 7,4 milioane de cetăţeni români care l-au demis. Restul e impotenţă.

Băieţii şi fetele de la USL chiar cred că i-am votat ca să fie impotenţi. Ca să nu zic, trădători. Şi să ne mai şi ceară să-i aplaudăm pentru asta. Ei chiar cred că i-am votat fiindcă nu mai putem de dragul lor. Realitatea e că prea puţini meritau votaţi nominal. Realitatea e că Brătescu a rămas în afara Parlamentului, din cauză că impotenţii de la USL i-au lăsat cale liberă Udrii. Udrea în Parlament, Brătescu în afară. Am mai scris că Liviu Brătescu suntem noi. Noi, alegătorii lor. Au fost aşa de nevolnici încât nici măcar un miting electoral n-au putut să ţină pentru om, care a obţinut procente imense dat fiind faptul că a luptat singur, la fel ca şi Dragoş Frumosu când au fost localele la sectorul 2, iar USL avea moşmoanda cu Onţanu. Brătescu acasă, Udrea în Parlament şi liberă să zburde în vacanţe pe banii furaţi: asta e realitatea impotenţei coabitace a USL.

Am găsit pe net o replică a lui Bogdan Oprea, purtător de cuvânt al Cotrocenilor, la declaraţiile lui Crin Antonescu de azi. Credeţi că replica impertinentă a purtătorului de cuvânt al lui Băsescu m-a revoltat? Da şi nu. Nu, pentru că Antonescu o merita, fiindcă i-a dat ocazia să-şi bată joc de el pe banii noştri. Da, pentru că limbricul e pe bani publici şi n-are absolut nici un drept să dea asemenea replici, deci, dacă vrea, să i le dea mumă-sii în particular: oral şi să intre în anale. Bogdan Oprea trebuie să demisioneze imediat, dar n-o va face, cum n-a făcut-o nici Lăbă. Şi cum n-o fac nici ceilalţi consilieri prezidenţiali care, pe bani publici, sunt membri ai unui partid. Mai mult, revendicat prezidenţial.

Dar ce contează că e curat murdar, flagrant anticonstituţional? E fără număr la Băsea, iar anturajul nu face decât să-l imite. Distrându-se în aburii beţiei şi prizelor etnobotanice.

Aşa-i trebuie lui Crin Antonescu! Să se sature de coabitare. Că atunci când l-a târât Ponta după el noaptea în dispreţul votului noastru şi a stat ore-n şir să-i asiste la ritul nupţial coabitac, ar fi trebuit să se ridice, să plece, după care să convoace presa chiar atunci, la miezul nopţii şi să declare că el nu acceptă aşa ceva. Nu că se delimitează! Că n-avea dreptul, era tot o abandonare nepermisă a obligaţiei reprezentării! Ci pur şi simplu, să declare clar că nu acceptă ca voturile a milioane de oameni, care procentual parlamentar se profilau spre 70 la sută, să fie batjocorite printr-un pact fără absolut nici un sens decât bătaia de joc de propriii alegători.

Pur şi simplu, Crin trebuia să-l ia de guler pe Ponta, să-l scoată afară din palat şi să-l oblige să-şi onoreze angajamentele electorale. Iar dacă Ponta, şantajabil cum e sau doar impotent, l-ar fi refuzat, atunci Crin Antonescu trebuia să se adreseze conducerii PSD, PSD în general, membrilor şi simpatizanţilor şi să le pună în vedere să-i solicite imperativ liderului lor să nu-şi bată joc de ei.

Revin şi rezum: Oprea e un limbric şi ce-a făcut e impardonabil în raport cu banul public pe care-l primeşte. Totodată, bine i-a făcut lui Crin Antonescu, aşa-i trebuie!

Şi va mai suporta tone de umilinţe. Cot la cot cu Tonta.

Că Băsescu şi dacă le-ar da câte un cap în gură, după care i-ar da cap în cap la propriu, ei tot nu ar cere Parlamentului să-l demită.

👿

P.S. De fapt, toate astea sunt praf în ochi pentru ca fraierii de noi să nu mai vedem în ce hal continuă aservirea ţării, distrugerea economiei şi prăbuşirea nivelului de viaţă a omului de rând.

👿

15 Răspunsuri to “AŞA VĂ TREBUIE, CRIN ANTONESCU!”

  1. AŞA VĂ TREBUIE, CRIN ANTONESCU! » Bloogle Says:

    […] Original Blog » […]

  2. olimpiu65 Says:

    adevarat si trist totodata, dar eu revin cu obstinatie. : impotenta de a guverna si de a iesi din mizeria ,,troicii” cu poilitici economice curajoase ii va ingropa!!
    http://florincitu.wordpress.com/2013/08/13/economia-mai-fragila-in-2013-decat-in-20072008/

  3. acuvio Says:

    Să nu devină permanentă “debusolarea de vacanţă” a domnului Crin Antonescu🙂

  4. Sibilla Says:

    ” Că Băsescu şi dacă le-ar da câte un cap în gură, după care i-ar da cap în cap la propriu, ei tot nu ar cere Parlamentului să-l demită. ” – CORECT !!

  5. mariusnyc Says:

    Eu zic sa ne luam jucariile si sa-i lasam sa coabiteze pin’ le sar nasturii de la spielhosen ..Jocurile au fost facute, Toata harneala a fost la misto. Case Closed !

  6. macgregornews Says:

    „Aşa-i trebuie lui Crin Antonescu! Să se sature de coabitare.”

    Masiv! Dar ce ii trebuie ca sa inceapa sa se apuce de politici economice? Presedintele are dreptate! Pe Crin il f..e grija numai de ce spune Basescu. In tot discursul ala lung nu a zis nici o vorba despre situatia economica. Basescu, fraierilor, e o tinta falsa! In Chicago a existat un primar putred de corupt, unealta a lui Al Capone, care a castigat alegeri facand campanie contra regelui George al Angliei. Daca erai de acord cu amestecul Angliei

    Iar chestia cu „debusolarea de vacanta” e perfect justificata. Crin nu stie daca e inca in concediu sau nu, va sti dupa 24 ore. Ce asteapta sa vada, daca ne declara Ungaria razboi?

  7. johnson1312 Says:

    Nu vreau sa fiu malitios dar sunt curios daca l-a intrebat careva pe Antonescu dupa o sosire din asta mult asteptata din cancediu…
    ” Domne,in ce limba ai vorbit cu lumea pe-acolo pe unde ai fost ? ”
    🙄

  8. Dispecer Says:

    @johnson1312
    „din cancediu” se întorc doar cocorii…era un film, parcă, nord-coreean…
    unii, aproape ipochimeni, folosesc sudălmile acreditate cu diacritice…e la modă…
    în fine, o mamă, la toţi creştinii , atunci când e maliţioasă cu puţoşii de serviciu, vrea şi ea un pic de românism: înjură sau abjură folosind întotdeauna diacritice…
    noroc că nu predau lecţii de verticalitate şi bune practici în blogosferă…

  9. johnson1312 Says:

    Bun si care-i framantarea ta ? Ca am scris cancediu ? Scuze intentia era sa scriu canciediu dar n-am tastat ‘i”-ul !

  10. tiberiu2009 Says:

    Cei mai vinovati ca l-au propulsat pe Antonescu sunt fruntasii liberali care au ales ca si sef un om fara absolut nici o realizare profesionala.

  11. Radu Humor Says:

    După felul în care e „tratat”, dar mai ales atacat, se pare totuşi că Antonescu n-a cedat !
    E şi firesc, deoarece are de apărat un blazon🙄
    Dar eu aş fi preferat să îmbrace cămaşa mulţimilor şi să umple pieţele !
    Dacă nu cu ţepe, cum mincinos a promis cel mai nedemn dintre români, măcar cu mulţimi dezlănţuite, care cu siguranţă (încă!) l-ar urma !

  12. stejarul Says:

    Au gasit o lege veche din 2003 care ii face incompatibili pe aproximativ 1000 de primari (majoritatea USL). „Unde-i lege nu-I tocmeala” ! Lovitura „in plex data cu pumnul” de basecu uSLului!

    Asa se duce lupta politica. Atacuri repetate cu legea in brate. Daca tara arde nu mergi in concediu! Sunt de acord cu basecu!
    Nu ii pot blama pe PDListi pentru lovitura data USL. S-au luptat, e normal sa invinga!
    In 2003 era premier nastase. El nu a vazut ca legea data e stramba? Si uite asa mi-au demolat ultimul mit care il mai aveam despre nastase: ca e un avocat foarte bun.

    Crin s-a complacut in blatul coabitakului rosu. Isi incepe in curand Campania electorala????? Adica cum? Nu isi da seama ce falsetto va fi? Adica a stat in vacanta atunci cand am avut nevoie de el si revine in viata politica atunci cand are el nevoie de votul nostru?

    Cu toata ingaduinta care o am pentru Crin (ingaduinta, adica vot pentru kur, l-as vota sa nu ajunga predoiu/udrea la Cotroceni) nu vad cum si-ar putea Crin incepe campania electorala intr-un mod decent.

    La ce ma refer: Viata politica romaneasca de dupa referendumul de suspendare a fost un camp de bataliei cu cativa luptatori USL (Ghise, Diaconu, ANTENA 3 cu litere de-o schioapa si probabil cativa in plus de care imi e rusine ca nu imi vin numele lor acum la indemana) si luptatorii lui basecu (underground people…nu stim cine il sfatuieste).

    Intre cele doua tabere, colcaie in noroiul blatului politic koabitacul transpartinic vivi ponta si acolitii racordati la furt(un)ul bugetului .

    Deci s-a dat o lupta. Luptatorii pot celebra eforturile lor si sa demareze o campanei electorala pentru prezidentiale. Drama e ca prezidentiabilul USL nu vine de pe „front” la celebarari. El vine din vacanta.

    Il vreau pe Crin in cursa pentru Cotroceni, il vreau la Cotroceni… dar nu ma pot minti ca merita inscrierea in cursa. As fi vrut sa sustin un candidat care poseda consecventa lui Ghise. Adica un candidat care intra in cursa electorala cu motoarele pornite cand se da startul nu unul care si-a tinut „masina” pe butuci de la referendum incoace si acum o pune fara roti la linia de start cu gandul de a-si monta rotile dupa ce se da startul.

    Cand ai un adversar caracterizat prin consecventa (basecu s-a luptat constant, nu a avut un moment in care sa opreasca lupta) atunci ceea ce trebuie sa te caracterizeze in principal e consecventa daca vrei sa ai sanse in cursa. Politica nu e un job 9 to 5! In politica iti tragi sufletul in momentele in care adversarul e epuizat.

    Poate ca asta e un subiect bun de incepere a campaniei electorale a lui Crin: De ce a incetat lupta antibasescu dupa referendum?

    Poate niste justificari sincere … ar face minuni ? Otherwise, sleep well Crin! The Presidenship of Romania is not a seasonal job !

  13. acuvio Says:

    Vacanţă! Clasicul salut, alături de o ilustrată Crazy România🙂

  14. olimpiu65 Says:

    aseara carlanul plagiator s-a labartat doua ore pe sticla la SRI-TV si jumate de timp a pomenit-o si i-a facut reclama prietenei lui Nutzi
    ce m-a amuzat a fost afirmatia potrivit careia daca psihopatul va continua asa, la prezidentiale, Crin va ajunge cu DD in turul doi! what??? turul doi la asta se gandeste colosul USL??? e de rau Hypnos, de rau de tot si daca mai faci nani mult …dar apropos ai vazut sondajul basist comandat de ziarul Adevarul la cat te da cu PNL cu tot??? la 19%

  15. Roxana Iordache Says:

    @tiberiu2009. Ai dreptate, Tibi, n-a dat foc la 37 de nave pe Sena.😆

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: