DEMIS, NU SUSPENDAT!

Băsescu e mort politic, îmi e indiferent de foarte multă vreme. Nici nu mai ştiu de câte ori am zis că dacă presa l-ar ignora, ar deceda oficial, cu avortonul partiduleţului Divorţatei în sân. Şi chiar dacă l-ar face preşedinte al R.Moldova coabitacii ruso-americani, tot expirat rămâne. Un maimuţoi agitat. Paiaţa propriei epave.🙂 N-are decât să-l ia Chirtoacă la Chişinău, să se închine la el.

Partea proastă e că sistemul rămâne. Mai consolidat ca oricând. Decapitarea lui de Băsescu acum nu prea l-ar durea. Şi n-ar avea decât să mai dea din mânuţe şi picioruşe câţiva din exterior. Deja mondialiştii ştiu că proiectul lor, „Terminate Romania”, merge mai departe prin Ponta şi că Antonescu s-a domesticit. Deja toarce în braţele Unchiului Sam şi în poala Coanii Mari de la Bruxelles, în plus, nu se mai opune unui nou acord cu FMI, iar europarlamentarul Adina Vălean face lobby pentru Roşia Montană. Ponta şi Antonescu şi-au consolidat relaţiile internaţionale, primul, ostentativ, celălalt, discret. Filiera spaniolă, de exemplu, e a lui Crin Antonescu, el a fost antemergătorul lui Ponta la Madrid, având în vedere şi faptul că premierul Rajoy e de dreapta, şi e dintre cei care ştiu că dreapta veritabilă din România e PNL.

Azi aş fi vrut să urmăresc declaraţia premierului Mariano Rajoy, dar televiziunile de ştiri au întrerupt transmisia după declaraţia lui Ponta. Anunţând, în schimb, că Băsescu face declaraţii la 18. De data asta, am vrut să văd ce spune, pentru că e în sevraj şi mă amuză când se dă de ceasul morţii. Dacă fraierii de lideri ai USL aveau sânge, îl făceau să se înece cu propriile secreţii, anul trecut pe vremea asta. Nici acum n-ar fi târziu. Poate fi demis direct – nu suspendat, cum revine Frunzăverde. Ci demis pentru înaltă trădare, mai ales că azi, la întrebarea lui Ionuţ Cristache – duşmănuţul poporului de la Antena 3 – Băsescu a zis că menţine cu tărie declaraţia privind faptul că aducerea lui Hayssam Omar a fost o operaţiune neautorizată pe teritoriul altui stat. Iar la follow-up-ul lui Ionuţ, dacă nu i se pare că declaraţia e periculoasă, Băsescu a zis că e „declaraţia care ne trebuia”, după care şi-a luat bună-seara. Şi a revenit la microfon doar ca să nege că a îndemnat nişte primari să plece din PD-L şi să se înscrie în „Mişcarea Populară” – ocazie, evident, ca să-i facă publicitate. Mai ales că nimeni nu observă că primarii plecaţi din PD-L n-au cum să se înscrie în nici un alt partid, pentru simplul fapt că şi-ar pierde mandatul. Dar presa noastră, săraca! Excepţiile ca Ionuţ Cristache nu fac decât să confirme regula.

Revenind, Băsea a transpirat rău în conferinţa de presă-fulger. Pe lângă propaganda pentru Laba Dreaptă, a ţinut să-şi mai reverse veninul asupra lui Relu Fenechiu, ca să fie clar pentru completul de 5 ce are de făcut la Cur-te. Şi-a scuipat ranchiuna contra lui Fenechiu, omiţând esenţialul, anume, deblocarea fondurilor europene, arestate, printre altele, din pricina pupilei lui, preacinstita Anca Boagiu. Şi l-a mai înfierat pentru CFR Marfă, jucând rolul muierilor din Prostia Omenească, jelitoare cu drobul de sare, că adică, se profilează repetarea cazului Oltchim, că nu e solvabil cumpărătorul român şi aleargă la bănci ca să facă rost de 200 de milioane de euro: de parcă ar trebui să-i scoată din ciorap.😆 De fapt, i-a băgat DNA DIICOT, să-l cerceteze pentru crimă organizată.

Comic la maximum a fost când s-a arătat fulgerat de grija lui Silaghi, aproape că i-au dat lacrimile când a zis că n-ar vrea ca bietul om să deconteze un eşec al privatizării, ci să-l ducă la capăt Ponta, în interimat.😆 În realitate, Băsescu nu vrea ca PNL să ponteze o reuşită şi totodată, strâmbele lui sunt un mod de a se justifica în faţa gitensteinilor că el face totul ca să recupereze CFR Marfă din ghearele unui român.😛

Eu zic că e o parte foarte bună în tălpile pe care Băsescu le pune privatizării CFR Marfă, în sensul că obstrucţia e de natură să incomodeze preconizatul nou acord cu FMI – din partea mea, le-aş închide sediul din România.🙂

Vicepreşedintele PNL, Sorin Frunzăverde, a reiterat, telefonic, la Antena 3, consideraţia că Băsescu trebuie suspendat din nou, pentru încălcarea Constituţiei prin refuzul de a numi un ministru. Wrong! Ar fi un eşec previzibil:  CCR ar zice fault, presupunând că s-ar ajunge până la procedură, dar nu s-ar ajunge, pentru că PSD n-ar marşa din cauza „coabitării”, dar ar fi o ocazie de dispută dură între cele două partide. Ale căror situaţii conflictuale au fost provocate, vă amintiţi, de Băsescu. De băsecuritate.

Deci, nu suspendare, ci demitere pentru înaltă trădare.

Repet, n-are decât să scape via Chişinău. Adică, să efectueze fraţii de peste Prut o operaţiune neautorizată pe teritoriul României.😆

Eu vorbesc serios. Cu demiterea. Am mai spus-o. Am spus-o de când cu declaraţia iresponsabilă privindu-l pe Omar.

Şi actul demiterii să-l citească Ghişe.😆

Absolut deloc nu glumesc.

UPDATE. Relu Fenechiu a declarat telefonic, la Realitatea TV, că sunt instituţii ale statului care aveau obligaţia să-l informeze în cazul în care Gruia Stoica urma să fie urmărit penal şi că, dacă DIICOT l-a incriminat azi, acest fapt e de natură să instituie un embargo din partea băncilor. Cu alte cuvinte, să se confirme afirmaţia lui Băsescu, anume că patronul GFR nu va avea bani să-şi onoreze contractul de cumpărare a CFR Marfă.

Pe cine miră, din moment ce Tonta a pus procurorii lui Băsescu şefi peste parchete?

Tot la Realitatea, SRS a lansat ipoteza că Omar Hayssam, care era un cetăţean liber sirian, a fost drogat şi răpit de SRI sau SIE din Damasc.

29 Răspunsuri to “DEMIS, NU SUSPENDAT!”

  1. Radu Humor Says:

    Cum ai putut să pui dincolo toate rahaturile alea ?!!!!
    Îmi închipui ce mândri sunt ăia 🙄

  2. mariusnyc Says:

    SRS arunca fumigene sa nu ne prindem ca Putin nu-l simpatizeaza deloc pe Basescu .😉

  3. DEMIS, NU SUSPENDAT! » Bloogle Says:

    […] Original Blog » […]

  4. stejarul Says:

    „Partea proastă e că sistemul rămâne. Mai consolidat ca oricând”

    Asta-i buba!

  5. Roxana Iordache Says:

    @Radu Humor. N-ai umor!🙂

    @mariusnyc. Putin nu simpatizează pe nimeni.😉

    @stejarul. Şi ce propui?

  6. stejarul Says:

    „@stejarul. Şi ce propui?” Oh ho ho!

    1.Sa isi recupereze Crin justitia si anularea numirii ilegale a lui covesi si nitu-nupu.
    2. Nurembergul romanesc post-Decembrist.

    a/ Toate privatizarile feseniste mari luate la puricat.
    De ex. Alro Slatina vanduta cu 11 milioane dolari , active in valoare de 500 de milioane.Anularea contractelor de vanzare cumparare ca fiind atinse de nulitate absoluta. 11 milioane inseamna 2% , atatea actiuni sa le lase rusilor. Restul de 98% revin Statului Roman.

    b. Unde au ajuns banii de la FMI.
    Asta doar inceputul.

    Pana Crin nu isi recupereaza guvernul (Justitia si Ministerul Transporturilor) Parlamentul este in ilegalitate. S-a votat 70% pentru ca si liberalii sa fie la guvernare. Excluderea pe sub masa verde a liberalilor de la guvernare de coabitarea basecu-ponta baga in ilegalitate guvernarea.

    La Alro Slatina au furat aproape 500 milioane de dolari,. 25 de dolari acolo erau ai mei. Poate ca ii vroiam donati la SMURD… sau poate bagati in infrastructura!
    hayssam a „invartit” 1 milliard de euro (100 de milioane e doar afacerea lui hayssam dar el a finantat la greu regimul ilescu) din miliardul asta, 50 de euro erau ai mei. Eu nu vreau sa finantez partidul PSD!

    Cu o sila imensa am citit cati arabi au facut averi infernale pe spatele nostru/al meu in regimul iliescu! Dupa ei, a venit tiganimea: udrea si restul.
    Acum securistii lui ponta. I-a dat lui rus din banii mei 40 de milioane euro … medicii cer 20 de milioane , altfel isi dau demisia . Kkatul de ponta nu are de unde sa le dea bani… dar lui rus a avut sa-i dea DUBLU cat e nevoie pentru TOT SISTEMUL MEDICAL???

  7. Radu Humor Says:

    Până la urmă singura explicaţie plauzibilă şi logică a dibuit-o mircea Badea :
    Vreun serviciu „inteligent” care în urma unor operaţiuni secrete de extragere a unor terorişti, mai mult sau mai puţin veritabili, s-a trezit în plasă şi cu Omar Haysan🙄
    După o sumară verificare au aflat de unde vine, mai ales cine-l caută de nu ştie cum să scape de el, şi l-au adus plocon la Bucureşti, crezând că au făcut o mare ispravă !
    Numai că aici s-a dovedit că nimeni nu-l aştepta ( d-apoi să-l mai caute😆 ) şi s-au trezit pe nepusă masă cu el în braţe😉
    Acum vom vedea în braţele cui se cacă , şi cu ce fel de pamperşi va fi dotat, ca să nu pută îngrozitor, împuţind Cotroceniul mai ceva ca actualul şef al statului, cu nume predestinat pentru asta !

  8. Radu Humor Says:

    N-am eu umor, dar nici tu n-ai avut inspiraţie, de data aia😉

  9. Roxana Iordache Says:

    @Stejare şi CUM propui să se facă toate astea? Oricum, tu mai eşti contribuabil sau l-ai sponsorizat pe Ponta să-i dea lui Rus?🙂

    @Radu Humor. Părerea ta.🙂

  10. Radu Humor Says:

    Articolul acesta se doreste să fie cât mai explicit şi cât mai scurt si la obiect.

    Ştiinţa din spatele acestei maladii „de speriat” e una foarte simplă si dovedeste ca mereu avem de invatat, constientizat mai ales.
    Corpul fizic:
    e format din trei părţi principale: celule şi două lichide (sânge şi limfă).
    Sângele alimentează cu ”hrană” toate celulele din corpul nostru, iar limfa preia toxinele rezultate în urma simplei funcţionări a celulelor şi le duce la organele de detoxifiere (piele, ficat, rinichi), pentru a le scoate din corp.

    EXEMPLU:
    un nou-născut pentru a creşte, are nevoie de două lucruri vitale: să fie hrănit şi să i se schimbe scutecele. Exact la fel e şi cu celulele noastre. Ele au nevoie de hrană (prin sânge) şi de detoxifiere (prin limfă). Lichidul acesta „uleios”, limfa, şi mai vâscos decât sângele, care preia toxinele din celule, are o problemă: este staţionar în corpul nostru, nu este împins/pompat – asemenea sângelui de către inimă. Iar pentru a-l mişca, este nevoie de mişcare fizică – mişcarea muşchilor îl pune în mişcare. Sistemul limfatic începe să se mişte, toxinele sunt duse la cel mai mare organ de detoxifiere, pielea, şi aceasta le elimină foarte uşor atunci cand ne miscam alert. Creierul nostru, pancreasul, ficatul, pielea, tot corpul uman….. e ”o grămadă” de celule.

    Sângele:
    are un ph de 7,35 – 7,45: aşa a fost creat, aşa trebuie să rămână ! În aproximativ patru minute, corpul trebuie să ridice valorile ph-ului la aceste valori, indiferent de situatie; altfel, viaţa ar înceta în corpul acesta. Fructele şi legumele consumate în stare crudă acidifică sângele CEL MAI PUTIN. Aceleaşi legume, însă, gătite induc o aciditate mai mare sângelui nostru, iar preparate altfel decât prin fierbere şi coacere, îl acidifică şi mai mult. Proteina animală induce o aciditate şi mai mare. Alimentele superprocesate şi rafinate (bomboane, dulciuri, sucuri acidulate, cafea) induc sângelui o aciditate extrem
    de mare!
    Cum spuneam, sângele are la dispoziţie patru minute să ajungă la un ph de 7,35; dacă are puţină aciditate de neutralizat, acesta va folosi baze din corpul nostru (calciu şi magneziu luate direct din oase şi dinţi), aceasta ducând în timp la slăbirea densităţii osoase. Problema mai mare e când aciditatea este foarte mare şi corpul nu mai poate, în patru minute, să ridice ph-ul sângelui. Spuneam mai devreme că sângele alimentează şi e în contact permanent cu toate celulele din corpul nostru. Ce poate face ca să scape rapid de aciditate şi să rămână alcalin?…..Aruncă toată aciditatea pe celule! Şi la multi dintre noi face aceasta de trei ori pe zi .

    Starea normală a celulelor noastre e una alcalină. Într-un mediu aerob (cu oxigen), fiecare celulă îşi produce energia prin mitocondrii numite şi „uzine energetice”, deoarece conţin enzimele oxido-reducătoare necesare respiraţiei. Respiraţia produce energia necesară organismelor, iar această energie este înmagazinată în moleculele de ATP. Mitocondriile au material genetic propriu – ADN mitocondrial -, care conţine informaţia genetică necesară sintezei enzimelor respiratorii), oxigenul, glucoza şi fructoza fiind esenţiale!
    Acum, imaginaţi-vă că sângele scapă zilnic de excesul de aciditate, aruncând-o pe celule. Celula sănătoasă devie astfel un mediu foarte acid, unde oxigenul este în cantităţi foarte mici. Acum, ea are doar două variante: ori să moară, ori să se transforme, la fel cum am educa un copil. De obicei se transformă (ajunge un talhar sau politician, totuna:) şi devine o celulă care se adaptează mediului fără oxigen, învăţând să trăiască într-un mediu anaerob, producându-şi energia prin fermentaţie (ciordeli, speculatii, parazitarea celorlalti semeni, adica cancer social). Aceasta este celula canceroasă. Lucrul acesta nu trebuie să ne sperie; toţi avem între 1.000 şi 10.000 de celule canceroase, zilnic, în corp si in parlament.

    Sistemul imunitar şi globulele albe le distrug, însă (mai face doamne-doamne curatenie). În cazul acesta, se ridică întrebarea: „Atunci, de ce cancerul face aşa mari ravagii? De ce nu sunt protejaţi toţi de propriul sistem imunitar (cum ar fi constitutia si implicit justitia si organilii ei) şi de globulele albe proprii?” Aici e partea interesantă celulele au o inteligenţă proprie (nu e cazul romanilor:).
    Celula aceea, când devine canceroasă, ştie că va fi decimată de globulele albe şi găseşte o cale să se facă invizibilă pentru sistemul imunitar: se înveleşte cu nişte celule normale şi sănătoase care aparţin corpului (celule trofoblaste, adica un fel de lup in blana de miel, nu pierdeti ideea cu politicul, veti intelege perfect cum e cancerul individual si social totodata) şi astfel, sistemul imunitar nu vede ce e înăuntru. Exact acelaşi lucru îl mai întâlnim undeva în natură. Fetusul, în corpul mamei, e format din cromozomi de la ambii părinţi. Dacă sistemul imunitar al mamei l-ar vedea, l-ar ataca imediat. În 1902, John Beard, profesor de embriologie la Universitatea din Edinburgh, Scoţia, scria un articol publicat în jurnalul medical Lancet, în care declara că între celulele canceroase şi anumite celule prembrionare caracteristice fazei iniţiale a gravidităţii, nu există nicio diferenţă.
    Celulele stem sunt nişte celule din care se poate forma orice. Din această cauză, 80% dintre ele se găsesc în ovare şi testicule (pentru a crea viaţa) şi 20% în restul corpului (pentru a reface orice fel de ţesut, în caz de accident).
    Beard a observat că placenta (care e, de fapt, formată din celule trofoblaste) seamănă aproape identic cu celulele canceroase. Iar placenta creşte exploziv în primele trei săptămâni de sarcină, după care se opreşte din creştere. De ce? \
    Pancreasul copilului începe să funcţioneze după a treia săptămână de sarcină, producând o enzimă numită „tripsină”. Şi se pare că această enzimă opreşte din creştere placenta. Până în a noua lună, creşterea placentei este foarte lentă. În luna a noua pancreasul fătului, care lucrează deja la capacitate maximă, împreună cu pancreasul mamei, produc această enzimă în cantităţi suficient de mari încât să găurească placenta. Odata placenta perforată, lichidul amniotic iese (se rupe apa) şi sistemul imunitar vede ce se „ascunde” acolo, declanşând imediat durerile naşterii; practic, îl dă afară pe ”parazit”)

    Tripsina, în afara faptului că digeră celulele trofoblaste (placenta), mai face ceva: digeră proteina animală. Cu o dietă omnivoră, în care unii dintre noi trimit cantităţi mari de tripsină spre digestia alimentelor de trei ori pe zi şi mai au şi pancreasul slăbit, acesta nu produce tripsină suficientă nici pentru digestie, … deci cum va mai putea distruge învelişul (placenta) cu care celulele canceroase s-au ascuns de sistemul imunitar?…
    Acesta este motivul pentru care creşterile tumorale depind atât de mult de ”stilul de viaţă” şi de obiceiurile alimentare. Se pare că celulele canceroase au nevoie de zece ani de divizări şi multiplicări, ca să poată fi observate cu aparatele medicilor şi pentru ca aceştia să pună diagnosticul „cancer în faza I”.
    Dacă în aceşti zece ani ţinem câtev posturi în care să nu mâncăm, o perioadă, nimic de origine animală, toată tripsina disponibilă va merge şi va digera învelişul celulelor canceroase, care vor deveni astfel vizibile pentru globulele albe, iar acestea vor fi capabile să-şi îndeplinească rolul. După un post, Dumnezeu ne poate vindeca de cancer şi noi nici si nu ştim aceasta.
    Chimioterapia si radioterapia, ce fac? Omoară celule canceroase! Foarte bine, până aici…. Omoară, însă, şi celule sănătoase! Haideţi să trecem cu vederea aceasta…… Dar fiţi atenţi: ele PARALIZEAZĂ GLOBULEE ALBE! Dupa prima şedinţă de chimioterapie acestea nu mai luptă,deci nu ne mai putem baza pe sistemul imunitar.

    Acum intră în scenă ”medicamentele” lui Dumnezeu.
    În multe fructe şi legume există nişte ”coloranţi”. Aceşti coloranţi sunt, de fapt, nişte otrăvuri foarte puternice pentru celulele canceroase. Colorantul negru (resveratrolul) e cel mai potent, urat de colorantul roşu şi de cel galben.
    Să vedem modul de funcţionare ! Celulele canceroase sunt foarte ineficiente în a-şi produce energia, întrucât o produc prin fermentaţie (ciordeala cum spuneam mai sus), deci au nevoie de mult zahăr ca să crească. Din 20 în 20 de minute vom alimenta celulele canceroase cu acest zahăr. Dar consumând zahărul dintr-un fruct de culoare neagră, concomitent cu consumarea zahărului, celulele canceroase vor consuma şi resveratrolul şi vor muri pe capete. Primul lucru l-am făcut; mai avem de făcut încă două.
    Celula aceea canceroasă am distrus-o şi acum, în locul ei, e un lichid foarte toxic. Aceasta otravă trebuie scoasă cumva din organism. Aici intervine sistemul limfatic!!

    Există două alimente care pun în mişcare limfa: lămâia şi echinaceea.
    Consumul a 3-4 lămâi stoarse şi diluate cu apă, zilnic, şi a 2-3 linguriţe de pulbere de echinaceea vor asigura mişcarea sistemului limfatic, care va prelua lichidul acela foarte toxic şi îl va duce în ficat. Ficatul amestecă această otrava cu bila şi o varsă în intestin, de acolo merge în colon şi aşteaptă să fie eliminată. Aici mai apare o problemă: deoarece colonul reabsoarbe apa, el va reabsorbi şi otrava şi o va reintroduce în ficat. Aceasta măreşte riscul de ciroză la ficat. Soluţia salvatoare ar fi să forţăm cumva ficatul să îşi verse bila mult mai des şi apoi să scoatem imediat din intestine lichidul acela toxic. Clismele cu cafea, exact asta fac ! Dacă bem cafeaua, aceasta stimulează rezervele de glicogen din ficat şi ne dă un boost de energie – stimulată!! -, dar dacă o folosim ca şi clismă, aceasta stimulează ficatul să îşi verse bila (cu toxinele rezultate din fostele celule canceroase), bila se amestecă cu cafeaua în intestin şi colon şi este eliminată imediat din organism.

    Acesta este ciclul: 12 ore de flux continuu de resveratrol şi zahăr în sânge, apoi 12 ore de post (peste noapte), prin care înfometăm, până dimineaţa, celulele canceroase. Apa cu lamaie şi echinaceea duc – prin mişcarea limfei otrăvurile în ficat, iar clismele cu cafea din oră în oră asigură eliminarea toxinelor cât mai repede posibil, nelăsându-le să se reabsoarbă.

    Iar acum, în încheiere, o părere personală – dacă vreţi, o credinţă a mea :

    TOT CEEA CE AM SCRIS PÂNĂ ACUM E INUTIL, DACĂ NU INTERVINE ÎNAINTE
    VINDECAREA SUFLETEASCĂ, EMOŢIONALĂ !

    După ce oamenii apelează la toţi doctorii, fac tot felul de chimioterapii – care, în sine însele, sunt pentru a „omorî” trupul (pe lângă celulele canceroase sunt omorate și celule sănătoase) – şi după ce le încearcă pe toate, abia atunci acceptă oferta lui Dumnezeu de vindecare, prin „medicamentele” Lui: pentru SUFLET – credință, dragoste şi iertare, iar pentru TRUP – plante şi fructe vii. În multe cazuri, prin binecuvântarile lui Dumnezeu corpul reîncepe să funcţioneze şi să se regenereze, chiar dacă este atât de otrăvit de ură, invidie -mai ales-, neiertare-mult, mult, mai grav-,gelozie, frici … stil de viaţă şi alimentaţie necorespunzătoare.
    Dumnezeu vindecă sufletul ruinat … şi salvează şi trupul – de multe ori, şi mai ruinat -, restaurând astfel o mare parte a fiinţei umane … Condiția este, El nu poate reface trupul, atâta timp cât Tu nu te preocupi să-ți refaci, mai intâi, sufletul ! S-a demonstrat ştiinţific că emoţiile şi sentimentele negative acidifică sângele şi pot aduce un dezechilibru în metabolism.

    Nu uita, planul Lui funcționează astfel:
    VINDECAREA TRUPULUI ÎNCEPE CU VINDECAREA SUFLETULUI (prin minte, intelegere, constientizare)!!!

  11. stejarul Says:

    Roxana, da l-am sponsorizat pe ponta sa ii dea lui rus bani de furat! De fapt mi-or furat banii fara sa ma intrebe. Banii FMI sunt bani mei, banii copiilor si nepotilor mei . Au luat imprumutul si in numele meu. Au garantat imprumutul si cu veniturile mele atata timp cat sunt cetatean roman in viata. NE-AU AMANENTAT VIITORUL SA AIBA IOAN RUS BANI SA II CUMPERE LU FII-SU UN HOTEL!

    Daca eu ma intorc in cativa ani acasa si ma traznesc jafurile astea cu taxe sufocante sa poata returna banii la FMI nu se numeste ca eu I-am sponsorizat pe ponta sa fure banii cu rus?

  12. johnson1312 Says:

    Un Basescu al stadioanelor 😡

    http://www.cotidianul.ro/managerul-stelei-si-bodyguarzi-sas-au-injurat-si-agresat-ziaristi-218687/

  13. ALM Says:

    Doamna Mimi de la raionul perfuzii e invitată să aducă nişte perfuzii în cap …🙄

  14. virgilvirgil Says:

    Oricum o dam , oricum o sucim , adevarul e ca Base i-a facut martz . Nush cum dracu de ii iese mereu , destept nu e , previzibil e , ma rog , al dracului de viclean e , dar si are de a face cu niste prosti gramada . Papagalii astia de Antonescu si Ponta ii ciugulesc din palma si nu ies de pe drumul pe care le deseneaza Base in ruptul capului . Dau in gropi ziua amiaza mare cu luminarea aprinsa ceva de nu se poate . Si nataraii nu numai ca aspira la cele mai inalte foteluri in stat , dar din pacate iata , unul a si ajuns premier , iar celalalt isi face socoteli pentru Cotroceni . Vai de tara asta cu un mascarici pe post de presedinte fac totum si cu asa pretendenti la a ii lua locul !… Nush cine dracu a zis … ” O tara cu un trecut de rahat , cu un prezent de tot cacatul , bine dracului ca nu avem niciun viitor !” … Ca bine a mai zis .

  15. Ileana Andersson Says:

    A disparut Omar Haysam? 🙂

    http://www.ziuanews.ro/stiri/omar-hayssam-a-disparut-nu-este-in-niciun-penitenciar-99299

  16. Basescu Traian vrea sa ne convinga ca “este un prim-ministru mai bun decat Ponta”? | Hai ca se poate! Says:

    […] DEMIS, NU SUSPENDAT! – Roxania […]

  17. magda (@1608_magda) Says:

    Si Crin unde e? 🙂 e cam scos din peisaj…ii lasa pe base si pe avortonii lui din mp sa zburde vesel in spatiul public?

  18. Ghita Bizonu' Says:

    virgilvirgil

    tu ai fost politican mai la varf. Asa ca explica tu ce se intampla!!
    Cum se face ca poiliticieni in functie nu au „ginit marginea” de atatea ori !! (Si poa imi explici miscarile aiuritoare a PNTcd in 2000 .. ca zau asa ma apuca si mila … Ma refer la cat s-au straduit sa se incrie ca CDR pe liste si au tot adunat niste ,,, nimicuri atunci cand se punea problema daca vor mai atinge 8%!! Si cand nea Diaconelu – care avea scuza unei varste la care as vrea si io sa ajung! – s-a prins .. si a incercat sa o dea la inors ca CDR catindeaza pe vechea lege … Cum ziz nea Diaconelu avea scuze da restu? )
    te rog frunos cum se face ca un politican nu vede nici in stanga nici in dreapta si merge voios catre prapastie? Cum se face ca un politician cu ceva vechime si ajuns mahar mare nu gineste din prima ce i se cere prin asa zisul pact de cplaborare?Ca el da totul si celalt nimic ?!

    Ma rog noi votacii mai credem ca voi aveti infornatii in plus si deci stititi ce faceti …insa de vede ca nu!!
    Apripos noi va votam ca sa avem un viitor!!!! Da vaz ca voi va straduiti ca noi sa nu avem ..

  19. virgilvirgil Says:

    Ghita , eu nu mai fac de mult parte din rindul politicienilor . M-am extras singur din aceasta mizerabila „clasa politica” cind mi-am dat seama cu ce se maninca tarasenia … Cauza principala a ceea ce s-a intimplat in PNTCD este aceea ca jidovimea nu doreste un real partid anticomunist in Romanica , dar niciunde in Est . PNTCD a avut curajul sa se apropie prea mult de arhivele trecutului … E drept ca nu a umblat unde trebuie , in cele ale PCR , ale facerii comunismului , dar ar fi urmat sa o faca . Si lucrusorul asta este moarte curata pentru actuala ordine mondiala in care jidovii sunt stapinii lumii . Asta in general … In particoler , chestiunea cu CDR 2000 , la care m-am opus din toate puterile atunci , atragind atentia ca nu o sa intram in parlament , a fost impusa de Constantinescu . Cel care l-a impus si pe Isarescu . Din pacate cu toata tavaleala mea si tot scandalul facut , Diaconescu a indeplinit cu sfintenie cerea lui Milica . In ceea ce priveste „orbirea” politicieniloir … Si politicieni ar trebui pusi intre ghilimele spre a o putea intelege … E simplu , primeaza interesul … Enteresul care poarta fesul . Gastile care isi zic partide politice in Romania nu actioneaza dupa regulile politicii ci dupa interesele materiale ale conducerii lor . Daca le privesti asa este foarte usor sa le intelegi miscarile . Iata de ce , dupa cum stii si tu , mai totdeauna cind am spus ceva am si avut dreptate . Iata de ce multi care le privesc ca partide politice se prind in tesatura ordinara a acestor gasti de furi de drumul mare si apoi se mira ca vitelul al poarta noua cind „partidele” fac exact pe dos decit te astepti sa faca un adevarat partid . Si evident mai trebuie tinut cont de ceea ce se afla in spatele conducerii gastilor . Pentru ca gastile sunt doar slugile , vatafii . Adevaratii stapini sunt altii …

  20. Ghita Bizonu' Says:

    virgilvirgil

    te rog lamureste-ma sa nu mor prost. Cum dracu Constantinescu -un neoca nimeni, un luat de pe strada sa poata impune el ceva PNTcd ului care l-a facut „om” ? (si la fel de nieca nimei ar fi oricine luat de un partid si pus undeva indiferent pe ce motive! Stii cestia cine te-a facut chestor?! Aci as mai aduaga si neica nimeni ala de Gusa uns bursc mahar in PDS. Nu ma refer la onorabilitatea persoanei, pozitie poilitica da daca iau pe unu de pe strada – foie ea si Academia Franceza! – ma astept sa execute el comanda mea nu sa … )
    Sio ca un partid ca PNTcd (campion al intrasingentei, prestigiu, un electorat redus dar de „valoare” [adica unu care te baga in parlament dopar ptr ca erai pe lista.,. Doar adica fara sa te obosesti sa faci campanie] visul oricarui partid ) un partid sa zic asa „de granit” sa se supuna in mod sinucigas? Scuze oi fi io redus mintal da nu pot intelege asa ceva !!! (e ca si cestia aia : am 70% care de fapot mi-au validat refednumu de asta vara, aia care au crezut vara ca este ceva supect inghit in sec si ma felicita) si io fac pact in care scrie ărţile se angajează să continue practica aprobării mandatelor de reprezentare de către Preşedintele României şi prezentarea rapoartelor la sosirea din delegaţii adica se va continua partica Boc, „justificata” doar prin ascendent personal pe motive strict personale?! (daca te intereseaza, scuze , http://vremea.forumgratuit.ro/t500-pactul-de-coabitatre-in-extenso-si-de-bizonu-adnotat).
    Nu inteleg !! Nu pot intelege ! Una este politetea si derenta aratata functiei, politea interpersonala si alta este sa fii Partid . Ca Partid nu ai voie sa lasi sa ti se ia din traista!!!!

    Scuzwe ca sunt insistent si prolix., Insa nu inteleg .. si tu esti singurul pe care il stiu si a fost implicat mai „sus” de nivel de comitet de intreindere sau de cartier …

  21. macgregornews Says:

    Ma amuza sa vad ca liberalii cer suspendarea lui Base.

    Nene, sunteti de un an si jumatate la putere! si imi amintesc cum il injurati cu spume la gura pe Boc ca nu ia masuri urgente de redresare a economiei.

    Da’ uite ca dupa ce un liberal a distrus Oltchimul ratand licitatia, si dupa ce au dat in gropi cu schimbarea Constitutiei, se pregateste prima masura de redresare a economiei: suspendarea lui Base!

  22. olimpiu65 Says:

    Eurobarometru efectuat in luna mai: 69% romani nu au incredere in Guvern si 75% in Parlament…in conditiile astea nu numai suspendarea psihopatului ci orice referndum dupa orice lege e inutil, iar situatia va deveni mai dramatica dupa iarna aceasta pt USL.eu prevad miscari grele !!!

  23. ALM Says:

    @Olimpiu
    Depinde de sursă! Mişcări grele? Îndoi-m-aş şi n-am cui (vorba lui Vlad Muşatescu)!

    Stăm bine în UE (probabil pe primul loc la dezgust):
    „Potrivit unui sondaj realizat de Eurobarometru în luna mai şi dat publicităţii marţi, doar 26% dintre români au încredere în Guvern şi doar 16% în Parlament. La nivelul UE, 71% din cetăţenii europeni declară că nu au încredere în guvernele din ţările lor şi 66% şi-au exprimat neîncrederea cu privire la parlamentele naţionale.”

    Concluzia mea? Politici greşite la nivel european, bâlbâieli nejustificate pe plan intern. Parlamentul României, afară de consum, nu excelează la niciun capitol. De unde se vede că nu întotdeauna mai mare înseamnă mai bine …

  24. virgilvirgil Says:

    MOAAAAMAAAAAA CE BOMBAAAAAAA !

    Realitatea TV a prezentat o adresa a DIICOT din care rezulta ca numitul Omar Hayssam era sub URMARIRE INFORMATIVA in momentul cind a parasit Tara .

  25. virgilvirgil Says:

    Ghita , Milica nu a venit din neant in PNTCD , el a fost reprezentantul societatii civile , venea din AC , Aleanta aia Civica si a fost sustinut de nume grele la vremea aia ( 1992 ) in CDR precum Blandiana si Bacanu . Pe de alta parte Coposu vroia sa incredinteze partidulul dupa moartea sa unui universitar si de aceea l.a promovat pe Milica . In 96 Blandiana si Bacanu au mers la Remus Opris si i.au cerut sa il schimbe ca si candidat pe Milica cu Victor Ciorbea care tocmai cistigase detasat primaria capitalei si era pe val . Remus i-a luat de mina si s-au dus la Diaconescu care i-a refuzat . Mai tirziu Milica avea sa afle si de aici raceaqla dintre el si AC . Ma rog , sunt multe detalii , nu e locul si timp aici pentru a-ti face un desen complet , dar daca vrei detalii iti stau la dispozitie in paritcoler , stii de unde sa ma iei .

  26. Ghita Bizonu' Says:

    virgilvirgil

    „parasit” tara? Poate dat afara !!l Mars de aici si sa nu te mai vaz !!
    Si o ipotezaa lansata de un pa;estinian ramas pe la noi ca ziarist (acu al nostru) : Assad l-a suit in avion :mars ba in Romania!! Lume lume soira ONU uiati la mine Bashar cel Bun spaima si biciul teroristilor!!!
    Si de aici incrcatura m- sperau sa nu il mai vada !!!! Acu nu mai au ce afce .. ca cum sa il mai dea afara!!

  27. virgilvirgil Says:

    Ma rog , dar echipa de urmarire informativa avea obligatia sa il retina imidiat ce ar fi incercat sa paraseasca Tara . In plus , iata acuma avem dovezi clare , numai sa se puan pe ancheta toarashii … Pai Base zicea ca nu era sub urmarire , ca nu avea nicio restrictie , ori un individ pus sub URMARIE INFORMATIVA are sigur restrictii la granita . Pe cale de consecinta ce mama dracului mai asteapta domnii Po9nta si Antonescu de nu cer ancheta , dar Comisia pentru Controlul SRI a Parlaemntului ?!…

  28. stejarul Says:

    „Coincidentele” insomniacului gabriel oprea :

    -vara lui moare in accidental din Muntenegru
    -mana lui dreapta, bronzatul nae niculae, ghinionistul cu locomotiva împlântată in Bentley.
    ( Apropo, ati vazut cum arata o masina oprita pe sina de cale ferata si lovita de un tren care merge la viteza mica? Ca Bentleyul lu’ nae. Ati vazut cum arata o masina aflata in miscare pe care o loveste un tren? Diferit!)
    -hayssam fugarul salvat de nr de telefon 070 21212121 (cam asa tin io minte ca arata telefonul lui oprea, era pe un site..), este repatriat in tarisoara lui de adoptie care l-a facut bogat si terorist in acelasi timp.

    Cum sa ma gandesc io ca feseneii coabitaci I-au pus gand rau lu’ oprea si cu justitia furata de la Crin, fac o noua parodie de justitie cu cameleonul gabriel in rolul principal?

    Neah, io gandesc ca poate Crin isi recupereaza justitia dupa ce flacaii coabitaci isi fac pohtele cu ea… si ca si asa violata, terfelita, a fi buna sa-mi recupereze cei 25 de dolari de la privatizarea Alro si cei 50 de euro de la pesedeu lu hayssam… ca de la udrea si pedeleu am de recuperat vreo 1000 de euro…

    PS Ce rol i-au dat lu’ sarmanu’ jiji? Sa fie el speriatu’ de serviciu’ de la mititica care ii explica el lu’ hayssam ce usor iti mor rudele cat esti la „pastrare”?

  29. acuvio Says:

    Băsescu e mort politic, îmi e indiferent de foarte multă vreme. Nici nu mai ştiu de câte ori am zis că dacă presa l-ar ignora, ar deceda oficial, cu avortonul partiduleţului Divorţatei în sân.

    Imposibil să-l ignore presa, Mulţi nu vor mai dormi liniştiţi Nici în mormânt!🙂

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: