CÂT DE IMBECILI POT FI BĂSIŞTII :)))))))))

Nu-mi pierd timpul cu blogurile băsiste, ceea ce vă urez şi vouă, dar un titlu din top 10 WordPress, Secţia Română (despre care scriam mai zilele trecute), a fost prea irezistibil ca să nu dau link: „Bomba zilei: Un fleac. I-am ciuruit.” Textul e scris de un agramat care pune punct după titlu şi virgulă între subiect şi predicat. Blogul ultrabăsist: „Copacul din pădure”.

E vorba de Omar Hayssam, iar postarea – semnată „Markwilliams” – are ca ilustrare o poză cu sirianul şi Iliescu la masă.😛

Era previzibil că nu putea fi decât propagandă hilară, dar ce-i  acolo poate fi material didactic pentru delir idolatru şi comic involuntar. Am râs până la refuz. Şi mi-am făcut cruce.

Comentariile sunt demenţiale (la propriu).😆 @Chinezu s-a amuzat în scris.

Câteva mostre:

„Un cartof fierbinte … deși comunicatul ne asigură că nu vor exista alte amănunte … ho, ho, ho, ho … Moș Crăciun este generos … Vine cu daruri fierbinți, în plină vară … ho, ho, ho, ho …

Ai dreptate, Night, este Președintele nostru, așa cum l-am cunoscut, nu ne-am înșelat … comunicatul a fost dat Sâmbătă, la ora 7,30 … cîți știu ce înseamnă asta?


PS. NU, domnule Vasile Blaga

Timpul președintelui Traian Băsescu nu a expirat, cronometrul a început să numere secundele altora ….

„markwilliams | iulie 19, 2013 la 13:44 |

 Bineinteles,pentru Ponta si uslamistii rosii ,NICI NU EXISTA PRESEDINTELE ROMANIEI..

Dupa ce i-a luat avionul prezidential,i-a taiat din fondurile alocate cheltuielilor prezidentiale,a plecat in China si a tratat cu decizionalii chinezi ,la inalt nivel,fara sa informeze pe unicul reprezentant al politicii externe ,definit astfel prin Constitutie,dupa ce arunca in derizoriu o importanta vizita de strategie a lui Traian Basescu in Republica Moldova,dupa ce ataca continuu justitia si actele ei,nelegal si ilegitim,anticonstitutional,IL INTREB PE PONTA,la xerox,dupa Turcescu:
PONTA,guvernam si noi ceva?
Inflatia MARE
Economia in curs de prabusire
Fondurile europene(care nu iti erau indeajuns cind le-a adus TB) neaccesate…
Someri ..parasiti si umiliti
Mari intreprinderi si societati in lichidare,in faliment..
Cel mai bun guvern cu cei mai multi ministri patati,infractori,penali
Ponta,fa-te ca lucrezi..poate scapam de figura ta de pe micile ecrane

MINCIUNA are picioare scurte…adevarul iese mereu la suprafata precum untdelemnul deasupra apei…
INDIVIZII astia,impostorii de la Putere,vor pleca cu ghiuleaua atirnata de picior..
Se precipita evenimentele?Insomnii?Frisoane?”

chinezu’ amuzat | iulie 19, 2013 la 14:29 |

copacenilor dragi,

voi de ce nu va [mai?] bucurati de viata!?

fie ca vorbiti de un mare sportiv roman, sau de un orator de aiurea, sau cand, chipurile, va beti cafeluta de dimineata sau paharul de nani-nani tot ura, venin si sudalme varsati.

ca sa fie cireasa bine proptita in … moţ, tot voi va plangeti ipocrit de … intoleranta si decaderea limbajului.

revin la tema. bine ca l-au gajbit. dar, hai sa vedem daca il lasa cineva sa … vorbeasca si atunci mai vedem daca e o mare victorie.

voi, vad ca deja stiti cine se va bucura si cine va avea … cosmaruri (no offence nightmare :lol: )

eu ma intreb:

– cine coordona serviciile de informatii!?
– cine era ministrul justitiei in acea vreme
– la cine venea in vizita la Cotroceni arabul acela ca sa negocieze impartirea averii lui Haissam

si … nu in ultimul rand, oare cine o fi fost … profesorul?

hi hi hi”

nightmare | iulie 19, 2013 la 15:49 |

Ok…sa judecam logic ,având la îndemână declarațiile puterii si opozitiei(?!!)

Ora 7.30 anunțul bomba a presedentiei
Ora 8.30 declaratia lui Stroe care habar n-avea,daca arabul era in custodia poliției si unde.
Ora 9-10 declaratia lui Pontalone,care afirma ca stia de toată aceasta manevra deoarece semnase pentru toată logistica si care este al 2 lea om informat din tara,iar George maior nasu’ lui.

Se naște următoarea întrebare logica:
Daca PSD stia ,de ce n-a făcut anunțul odată cu președinția sau înainte ???!
De la aceasta întrebare se naște următoarea concluzie :
Stiau ,dar voiau sa-l țină probabil ascuns pe arab pentru a fi folosit drept santaj ……zic si io……))))))))

Asta e o varianta

Alta ar fi ca nimeni n-a știut nimic doar TB si serviciile.

Iar alta ,ca Occidentul cere excluderea vechilor securisti,grupati insistemul mafiot girat de Iliescu de la conducerea țării altfel nimeni nu mai primește nici un ban ,iar România intra in faliment si odată cu ea dispare si PSD ….asta in virtutea a ce s-a întâmplat asta vara.

Daca șefii spionilor rus si american s-au întâlnit la București ,probabil rusii si-au luat mana de pe prostovanii de asta vara ,pentru ca i-au sponsoritzat degeaba”

„tucu2 | iulie 19, 2013 la 16:18 |

@night
Ce frumos ar fi.

Numai ca prostovanii nu sunt sponsorizati neaparat de staul Rus sa zicem ci de cine stie ce grup de interese cu conexiuni inalte .Daca au facut o de oaie sau rusii au acceptat pina la urma ca Romania a intrat in alta zona atunci este clar ca se va face curatenie.”

„judex | iulie 19, 2013 la 16:07 |

Cred ca extradarea lui Haissam din Siria este, inainte de toate, dovada ca institutiile de securitate ale statului roman sunt decuplate de interesele politice. Ba chiar mai mult, azi sunt imposibil de incalecat de catre politicienii corupti. Vorbea cineva, acum cateva zile, de o ancora…Iata ca sunt mai multe, vasul este din ce in ce mai bine ancorat, iar matelotii care freaca puntea sunt pe cale sa se organizeze intr-un sindicat separat de cel al celor care freaca menta. P.S. Munca l-a facut pe om, dar si maimutele au un deget opozabil…Istoria are si ea regulile ei. De neocolit. Dar si de nepatruns pentru truditorii domeniului, cum dovedeste primul istoric al tarii (si urmasii lui din PNL). Pardon, al doilea, pe scara ierarhica.”

nightmare | iulie 19, 2013 la 16:21 |

Fostul premier Emil Boc a declarat, vineri, că aducerea lui Omar Hayssam în România reprezintă un succes al președintelui Traian Băsescu și că, prin această reușită, statul de drept iese întărit, potrivit Mediafax.

“Aducerea lui Hayssam în ţară este un succes al preşedintelui României şi o dovadă a profesionalismului instituţiilor specializate ale statului român. Statul de drept iese întărit, iar sintagma din Constituţie «Nimeni nu este mai presus de lege» este o realitate”, a spus Boc.

nightmare | iulie 19, 2013 la 16:23 |

Opsssss !!!!…..deci,Boc le transmite clar ,ca nimeni nu-i mai presus de lege”
Hai sa facem scenarii.
Legea care aproba tratatul de extradare cu Siria a fost promiulgata pe 12 Iunie anul trecut.
Nu cumva suspendarea care a avut loc aproape concomitent viza si impiedicarea semnarii si promulgarii unei asemenea legi?
Va place cum am intors o ?”
nightmare | iulie 19, 2013 la 16:47 |

Tucu

Posibil sa fie una dintre mize ……miza Rusiei a coincis cu mizele mai mici ale infractorilor”

„judex | iulie 19, 2013 la 17:06 |

 @Night: Buna interventie! Da, este de remarcat acuratetea si promptitudinea cu care sesizeaza azi (ca si claritatea cu care comunica) Emil Boc. Declicul (momentul in care a capatat incredere ca poate merge si singur pe calea “dreapta” pe care Basescu a impins guvernul, dar nu a reusit sa o impuna in PDL, nu mai vorbesc de PNL, unde infrangerea lui Basescu a fost amara in 2010) zic eu, s-a produs odata cu prioritatea lui Boc in lipirea pe USL a etichetei populismului. Lucru remarcat, de altfel, doar de analisti politici din mediul academic din afara tarii, dar preluat fara citare si de unii dintre politicienii de azi care mai deunazi radeau pe seama lui Boc. Sunt putini politicienii in care romanii pot avea incredere, Boc este unul dintre acestia.”
„markwilliams | iulie 19, 2013 la 17:09 |

Si mai cred ca adevaratul motiv pentru care s-a ARANJAT scenariul cu rapirea jurnalistilor a avut la baza RETRAGEREA TRUPELOR romane din Irak,compromiterea relatiilor cu SUA,mentinerea la putere a unei gasti din nenumaratele grupari ce se luptau intre ele.. in Irak..
Asadar trebuia ca arabul sa mearga in Irak,complicii sai sa ii “elibereze”pe jurnalisti,in schimbul unei mari sume de bani oferite de statul roman.
Doar ca ceva s-a defectat,acolo,in Irak…jurnalistii chiar au fost rapiti,pe bune,rascumpararea fiind retragerea trupelor romanesti din Irak…
Hayssam a fost refuzat de Presedinte ,fie si pentru ca acesta avea interdictie de a parasi tara….

Imi amintesc de protestele stradale organizate de o “societate civila” si citeva ONG-uri controversate,sustinute de PRM si de catre Dan Voiculescu,chipurile pentru salvarea jurnalistilor…..scandindu-se sloganuri cu retragerea trupelor…

De aceeasi parte a baricadei a stat si primul ministru Tariceanu si ministrul apararii care au depasit atributiile CSAT,luind o hotarire prin care ambasadele romanesti erau anuntate ca Romania isi va retrage trupele din Irak inainte de termen…(indiferent cind este data ,legata sau nu de rapire,Tariceanu a fost in acord cu cei care au demonstrat atunci…)

O sa vedem acum ,dupa cum vor decurge lucrurile,CINE a avut interesul sa il readuca pe HaYssam si mai ales ,ce parcurs va urma detentia acestuia..

Hayssam chiar nu mai are ce pierde…singurul bun pe care poate negocia este VIATA…”

judex | iulie 19, 2013 la 17:19 |

@ucenic:
Cred ca armata nu l-a vrut pe Mihai in tribuna ca raspuns la faptul ca si Abdicatul a evitat…proximitatea (protectia) Armatei romane cand coloana de masini din suita regala (vreo V, zic unii, la numar) a parasit Palatul spre Oltenia, ceva mai demult…Or mai fi si alte explicatii, mai recente, ca armata are azi si cadre tinere, iar ostasii mai vechi au probleme de memorie si or fi uitat deja vechile sicane si strengarii din copilarie (a celor doua parti…).”

markwilliams | iulie 19, 2013 la 17:52 |

wow,
Actiune supersecreta exclusiva a Presedintelui TB
M-am linistit…
mama mia ce jegos este ponta”

markwilliams | iulie 19, 2013 la 17:53 |

Doamne,ce actiune de Rambo
Bravo Baietii,FELICITARI oriunde v-ati afla!”

eugeni | iulie 19, 2013 la 17:54 |

Şi abia plecă bătrânul… Ce mai freamăt, ce mai zbucium!”

tucu2 | iulie 19, 2013 la 17:55 |

GENIAL Basescu
Ponta bagat in rahat pina n git.
Daca se mai indoia cineva ca minte uite dovada.”

lastnightmusic | iulie 19, 2013 la 17:57 |

Asta ca sa vada niste unii care se intrebau de ce opereaza TB cum opereaza. Este un geniu al tacticii, si are o agenda pe care o bifeaza cu acribie. De ce nu ii mai da sa suga tzitza lui MRU ? Are el motivele lui. Poate vrea sa il invite la masa la anul sa manince cu furculitza. Ori suptul tzitzei nu mai era potrivit. E drept ca laptele era dulce …. dar mai piticii dreptei – maturizati-va !”

nightmare | iulie 19, 2013 la 17:58 |

I-a ciuruit si la propriu si la figurat .uslamistii habar n-au avut ,iar Pontalone e pe post de papagal coabitant.”

markwilliams | iulie 19, 2013 la 17:58 |

Eugeni,
Stralucitoare minte!C red ca la aceasta ora detine in seif tot ce trebuie sa se stie despre reteaua Hayssam!
Citi o sterg oare in aceasta noapte????
Chinezule,ti-ai facut valiza?”

tucu2 | iulie 19, 2013 la 17:58 |

Invataturile lui Basescu pentru gugustiucii de partid.
Tema lectiei-cum se spulbera adversarii.
Hei baieti -Blaga, Predoiu, MRU , Neamtu, Pavelescu-pricepe cineva?”

Mih | iulie 19, 2013 la 18:00 |

Idiotii naibii, aia de-l facura nemernic si-l scuipau cu profundul lor dispret!
Basescu chiar lupta pana la capat, dar cu geniu, nu ca un fraier…”

markwilliams | iulie 19, 2013 la 18:01 |

NIGHT.,
Este PRESEDINTELE NOSTRU!
Dumnezeu sa il ocroteasca!”

nightmare | iulie 19, 2013 la 18:02 |

Tucu

Intradevar Genial

Sigur ,hassamel a fost stors de toate informațiile si sunt in dulapul Piratului ,iar acum justiția poate sa-si facă treaba”

eugeni | iulie 19, 2013 la 18:06 |

“profesorul” nu este TB ci seful A3″

tucu2 | iulie 19, 2013 la 18:06 |

Probabil ca am fost ajutati si de prietenii nostri.
Probabil ca respectivii prieteni stiu ca Haisam are informatii si pentru ei din acest motiv au fost foarte cooperanti.In concluzie nu cred ca mai exista vre o sansa ca Haisam sa nu verse tot iar ceea ce varsa sa fie pierdut prin vre un sertar de procuror.”
Mih | iulie 19, 2013 la 18:08 |Nici un singur cuvant fara acoperire n-a iesit pe “gura” unei declaratii a presedintelui…(fie directa, fie prin consilieri)”
Cred asa: E clar ca a fost rapit de acolo. E clar ca a fost scos cu sprijin nato, ue, dar mai ales “prieteni de pretutindeni ” servicii israeliene, prieteni din siria — noi am fost de mult in relatii bune cu ofiterii sirieni de informatii, oameni – nu servicii. Plus o eventuala recompensa anuntata si oferita
………..
Este posibil atunci cind seful este un om decis ca Traian Basescu un om care a dorit sa rezolve problema asta, care … fie vorba intre noi ajuta statului si personal lui TB. Multi vom dormi linistiti :) asa crede TDS

Cum se cheama? Istoriecontrafactuala? pai sa presupunem:
1. Nu avem pact de coabitare
2.Pivniceriu si pretenele sefi la justitie
3. antonescu este presedinte

Nu pot sa continui ca ma iau frisoanele…….”

„Mih | iulie 19, 2013 la 18:14 |

Basescu si-a tinut promisiunea si l-a adus pe Hayssam in tara…
A mai repetat de curand, ceva de socoteala pe care o au de dat “puciurii” de anul trecut. Va veni si asta…”

„eugeni | iulie 19, 2013 la 18:16 |

TDS,

Iar TB isi arata natura conflictuala: A impartit pe romani in doua:
Cei care dorm linistiti si cei care dorm nelinistiti……are dreptate A3 :)

tucu2 | iulie 19, 2013 la 18:29 |

MRU a facut in fine un gest de opozant serios.
S a dus in Valea Jiului la minerii inchisi in subteran
Actiune foarte buna din nefericire umbrita si de lipsa de comunicare si de evenimentul Haisam.”

„Mih | iulie 19, 2013 la 18:38 |

Eugen Tomac a plecat de la PDL si intra in MP – cred ca e un castig pt MP (imi place tipul)”

tucu2 | iulie 19, 2013 la 18:38 |

Avem nevoie de o opozitie activa ca de aer.Oricine face un gest , o actiune cit de cit coerenta este bine venit.Din acest motiv am postat vestea.
Adevarul este ca de abea azi s a copt povestea in Vale.
Azi il asteptau pe Vozganian.MRU a fost foarte inspirat ca s a dus.Cei de acolo aveau nevoie de un sprijin, de un indem la lupta.”

theo | iulie 19, 2013 la 18:39 |

asa se face politicä, f. bine, MRU, trebuia sä ducä mereu printre
grevisti, acolo se castigä puncte, nu cum face papagalul Ponta.”

nightmare | iulie 19, 2013 la 18:44 |

Deci

Eu vad treaba cam așa

Hayssam a fost in custodia americanilor …posibil rețeaua hayssam sa aiba filiere internationale ,ruși ,romani si musulmani

La București șefii rus si american au stabilit cred ceva …Capii mafiotilor de la noi,care au încercat asta vara sa pună mana pe tara o vor lua in bot …cu siguranță sunt implicați si in rețea.

Băieți ,vom asista in continuare la decapitarea Sistemului Mafiot
Sa fiti siguri de asta ….mafiotii astia de la noi sunt implicați in multe si nu se putea fără ajutor din afara.”

dictaturajustitiei | iulie 19, 2013 la 18:53 |

@Markwilliams,
La fel am gândit și eu, Traian Băsescu nu are cum să se schimbe!”

theo | iulie 19, 2013 la 18:57 |

sä felicitäm serviciile romane,

BRAVO BÄIETZI !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!”

theo | iulie 19, 2013 la 19:02 |

SÄ FELICITÄM SI PE PRESDINTE;

a promis , uite cä se tzine de cuvant.”

Light | iulie 19, 2013 la 19:02 |

@Night,
Nu cred ca abia la intalnirea de la Bucuresti s-a transat problema HAYSSAM, debriefing-ul care presupune ceva proceduri si timp, a avut loc mai devreme. Declaratiile din R.Moldova arata asta, inclusiv opinia rusilor de azi ca atacul la adresa problemei transnistrene e “incorecta”.Fraza “ii dau dreptate consilierului Chifu, probabil sunt destui care sunt nelinistiti” nu se referea numai la gugustiucii autohtoni.”

nightmare | iulie 19, 2013 la 19:17 |

Debriefing-ul durează cam 3-4 luni normal ,dar arabul a avut mult de povestit si trebuia verificata versiunea …eu înțeleg ca sunt implicați si ruși ,daca a venit mana dreapta a lui Putin si șeful CIA ….e clar ca rețeaua e una cu ramificatii internationale ….se prea poate ca mafiotii ruși cu acordul li Putin sa fi sponsorizat lovitura de asta vara .

Asta vara ,a fost o lupta pe viața si pe moarte a mafiotilor romani ajutati de alți mafioti ruși si masoni ….Kondyakov a fost șeful poliției Moscovei si apropiat a lui Putin …iar musiu Viziru e prieten cu judoka Putin ….filiera e mult mai extinsă

Eu cred ca arabul a fost prins si ținut de americani într-o locatie necunoscuta”

nightmare | iulie 19, 2013 la 19:26 |

Light

La București ,cred ca s-a hotărât momentul ca in România ,sistemul trebuie decapitat pentru ca si-au luat nasul la purtare si au vrut
sa pună mana pe o tara ,ruși sa-si iei agenții lor care sunt aici acasa iar agenții lor romani care au fost reactivati de Fsb ,trebuie musai sacrificati ….si au început cu Voiculescu ,rotaru ,dobritoiu etc.”

eugeni | iulie 19, 2013 la 19:42 |

Andropauzatu’ a dat o lectie de putere astazi.
Cine va intelege ca delimitarea de Basescu este o greseala cred ca va merge mai departe.
Avem oameni care vorbesc de nevoia de tatuc a poporului roman. Ca ei, cu simtzitoriu superior sunt deasupra acestor infantilisme. In mintea lor daca cineva care are un caracter puternic ,care poate fi un model, este mai rau decat un mitoman amorf lipsit de coloana vertebrala.”

markwilliams | iulie 19, 2013 la 20:49 |

 Eu nu ma recunosc in termenul de idolatru,nu imi sta in fire…
Sunt multi care ma acuza de pupincurism,de fanatism,de mai stiu eu ce…
Este problema lor…
Eu am doar constanta..si ma bucur ca nu m-am inselat…
Am cercetat,am cautat,am scotocit,am analizat,am gindit….NIMIC NU ESTE GRATUIT<FORTUIT SAU EXAGERAT.
Draga Stela ,este atit de simplu sa vezi ADEVARUL!”
nightmare | iulie 19, 2013 la 21:27 |
Piratul a spus într-o declarație ca România se va uni cu R.Moldova mai devreme in UE ….cred ca la București a fost si vorba de zona de influența …..rusii nu se mai pot pune stavila,dar ar fi preferat cred sa fim in Eurasia lor …..cum ziceam ,asta vara Miza Rusiei s-a pliat pe mizele infractorilor …..e timpul ca cineva sa plătească pentru stricarea imaginii României ..si acel timp cred ca a venit …..sistemul mafiot instaurat si girat de carpa kaghebista Ilici ,dupa 23 de ani sa-si facă bagajele ….vremea esalonului 2 PCR -st si securist a trecut.”
ehee, cred ca a spus HAIsame, si laptele de nu l-a supt de la masa,cred eu ca au fost negocieri si verificari la ce a dat in git HASAMEL, si oare cite masini o fi schimbat saracul de el ca sa ajunga tocmai aici.Acum cred ca deja se trece la faza SALTAREA,darrrrrrrrrr ma intreb totusi ce coincidenta cu agresivitatea de strada ptr apararea in iarna trecuta toocmai a lui ARAFATUL, MAI MAI SA INGENUNCHEZE TARA IDIOTII , ACUM O SA.I VEDEM CU BRATARI LA MIINI PE CAPII LOVITURII DE STAT Avem putini patrioti in tara dar buni, felicitari la acesti oameni care s-au implicat in aceasta actiune de durata, IAR CORSARUL SI -A EDUCAT BINE FII TARAII.”

Buna seara _ noapte buna, copaceni !

Ce zi … la suflet mi-a mers. Ce le-a facut-o Base. Asa. Pe ei, mama lor de derbedei.

Cine zicea ca e expirat si nu mai are nicio putere, ca am uitat”

hello,
abia acum am descoperit postarea asta si am citit si toate comentariile,
superbe, cu mici exceptii pe care le stiti si voi…

legat de aducerea lui haysam – mie imi seamana cu actiunea SUA in lichidarea lui ossama bin laden, singura diferenta este faptul ca haysam al nostru este viu! :)
colosala zi, colosal piratul, colosal minciponta :)
asa stiri sa tot ai!”

Notă: s-ar putea ca „Mişcarea Populară” să lase în urmă PD-L în materie de imbecilitate. De fapt, „mişcarea” tot aia e.😆

12 Răspunsuri to “CÂT DE IMBECILI POT FI BĂSIŞTII :)))))))))”

  1. olimpiu65 Says:

    Miscarea Populara va eclipsa PD-L in materie de cretinism. pai cum ?? cu Labaroiu, Funebriu, Nutzica, EBA si muuulti, muulti altii Base are asigurat locul intai pe podium. dar e bine ca la cat necomestibil manca astia le ramane uslamistilor mai putin si poate oracaie si ei la obiect nu fantasme pontiste gen 10 miliarde euro si zeci de mii de locuri de munca!!!

  2. Roxana Iordache Says:

    Şi însăşi Ioana cu vânzările anterioare. Care, mai nou, i-a luat şi suv lui taxu.😀

  3. mariusnyc Says:

    Dar si liberalii basisti…mai inspirati ca niciodata ..

  4. olimpiu65 Says:

    fata potenta si notar de exceptie pt ca toti apeleaza la serviciile ei chiar si uslamistii!!! dar iata ca se da in stamba din nou psihopatul!!!

  5. Ghita Bizonu' Says:

    indivizi ca acestia ma fac mai intelegator cu ideile despre eutanasie.. sau sa am reverii .. rops inchis – privind utilitatea mitralierei in pastrarea curateniei spatiului public ….

    A da. Am ceva cam plictsitor :
    http://vremea.forumgratuit.ro/t500-pactul-de-coabitatre-in-extenso-si-de-bizonu-adnotat#1048

    Adica cum sa alergi de unu singur si sa ajungi pe locu 2!

    Sau ce de ne conduc … unii : Pentru ca cel mai inteligent cedeaza primul! Si daca e pe asa atunci ghici parerea cui prevaleaza

    Ati citit vreodata pactu ? Intreg samd? Acolo iaste!!

  6. acuvio Says:

    Mişcă ceva această „Mişcare Populară”? Se lasă iar cu băi de mulţime şi schimbarea pe stânga a ceea ce anunţă că poartă pe dreapta dl Traian Băsescu? Să-i urmărim, este loc pentru toată lumea în urnele de vot.🙂

    PS Continuarea analizei pe text a cuvântării to’arăşului Traian Băsescu din 19 iulie ac rostită cu prilejul … Operaţiunea neautorizată Omar Hayssam🙂

  7. CÂT DE IMBECILI POT FI BĂSIŞTII :))))))))) » Bloogle Says:

    […] Original Blog » […]

  8. virgilvirgil Says:

    Ha-ha-ha ! PISOIUL , COABITACUL , SAU MA ROG , DOMNUL PONTA A FOST FACUT MARTZ DE BASE ! Las’ ca e bine , sa ii iasa prin piele … Ce baaaaa , io pun menistru cind si pe cine vrei tu ? Siktir ! Pun cind vreau io . Pe 23 august ! Ce mama dracului , ca doar io-s prishidinte in tara asta , n’asa ?

  9. Mihai Hristea Says:

    Gizas, ala de semneaza „judex” mi-a furat pseudonimul de-acum cativa ani. Dar nu ma mai mira nimic la rapandulele basiste – cand spuneam despre statul de drept dupa mizerabila ordonanta care sustinea ca un kil de cacat valoreaza cat unul de aur pentru ca ambele cantaresc la fel si, mai ales, a fost transformata in lege aplicata si retroactiv pe deasupra, lumea se uita la mine ciudat, neintelegand nimic. A trebuit sa vina Basea sa ne explice ce si cum cu statul de drept, gi-mi-ar scarba de toti criminalii care-l sustin!

  10. pozedecat Says:

    Profit sa revin si sa repet din nou iarasi a doua oara o intrebare nevinovata: despre ce top wordpress este vorba? Sunt rupt de lume si de realitate …

  11. Roxana Iordache Says:

    Adi, tu ai blog în WordPress, îl poţi vedea, intră în Control Panel şi ai să-l găseşti.

  12. stejarul Says:

    :“eugeni | iulie 19, 2013 la 18:16 |

    TDS,

    Iar TB isi arata natura conflictuala: A impartit pe romani in doua:
    Cei care dorm linistiti si cei care dorm nelinistiti……are dreptate A3🙂 ”

    Am selectat de pe blogul basist un coment bun!🙂

    Conflict ne trebuie! Doamne invrajbeste-i! Altfel ne fura in linistea coabitarii!

    Isi lanseaza basecu partidu’ la apa. Excelent! Sa vad cum sfaraie bleaga ca ramane in curutu’ gol! Poate o pune de o suspendare.. daca nu, atunci ciocu’ mic si joc de glezna si sa cumpere coliva pentru PDL din banii furati in guvernarea bok!

    PSDeii au furat masiv (privatizarile lui musetescu, hotie la drumul mare! ) dar cand s-a pus problema acarului Paun l-au gasit pe „neafiliatul” basecu si flota volatilizata! Aici il inteleg pe basecu cu razbunarea lui. Un hayssam rula miliarde de dolari in privatizari hotesti si evaziune fiscala , dar fiind pesedist de frunce avea „imunitate”! Nu spun ca basecu e nevinovat, dar in dosarul flota de ce nu il vedem si pe vacaroiu? Putea basecu vinde flota fara semnatura lui vacaroiu?

    basecu ajuns la putere, sa isi scape pielea cat mai ieftin, e fortat sa traga in cei cu care se infratise la furat.
    E in stare sa ii judece INTR-UN PROCES CORECT? Nu parodie cum a fost trofeul calitatii…
    Nu e in stare, la ghena istoriei cu el! Oricum a facut o gafa imensa cand ajuns la putere a furat bestial cu udroaica stapana pe cuferele cu averea tarii!
    Daca PSDeii sunt vinovati o data, basecu e vinovat de doua ori. A furat si cu pesedeii si cu pdleii!

    Ceasul ticaie si economia se apropie de colapsul capabil sa scoata oamenii in strada. Gadilelile coabitarii cu pretentie de razboi incep sa semene tot mai mult cu ultimele acorduri ale orchestrei de pe Titanic.

    PS Am vazut la serbarile campenesti un basecu resemnat. Stie ce il asteapta, stie ca joaca pe lama de cutit.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: