O DECIZIE DE O GRAVITATE FĂRĂ PRECEDENT. DUPĂ CARE JUSTIŢIA POATE DECIDE ANULAREA ORICĂRUI VOT POPULAR. ADĂUGARE LA LEGE

O ştire extrem de gravă e tratată cu partea dorsală. Presa o ignoră. Iar Radu Tudor însuşi o tratează cu resemnare, în direct, la Antena 3. Şi atunci, la ce să ne mai aşteptăm? Poate doar la execuţii sumare. Să nu se mai mire că li s-a arestat colegul PDG şi că probabil le va fi arestat şi boss-ul. Poate şi şefa. Şi că orice se poate întâmpla cu oricine, într-un stat discreţionar. Statul băsecurităţii preluate de Ponta. Un individ chiar mai periculos decât Băsescu. Iar ei tratează efectele, ignorând cauza.

Judecătorii Neacşu şi Dumbravă, care au avut curajul de a denunţa prostituţia politică şi a acţiona în consecinţă pentru igienizarea CSM, sunt scoşi din CSM şi riscă puşcăria. În schimb, cei care au târât Justiţia în noroi şi au fost revocaţi în consecinţă, în mod simetric cu procedura prin care au fost promovaţi în CSM, de către colegii lor magistraţi din ţară, pipiţele Ghica şi Dănileţ, gioarsele sunt întoarse de unde au fost revocate.

Curţile de Apel Bucureşti şi Galaţi au decis suspendarea legii, adică, a referendumurilor prin care Ghica şi Dănileţ au fost revocaţi din CSM. Cururile cu pricina, de fapt, s-au prevalat de un sofism infect, anume, de o încălcare a legii comisă de CSM însuşi, care, în loc pur şi simplu să constate revocarea celor doi prin referendum, au supus la vot – în mod flagrant ilegal – rezultatele, iar cururile majoritare de la CCR au decis că Dănileţ a fost revocat „neconstituţional”. Iar acum, cururile Curţilor de Apel din Bucureşti şi Galaţi au zis că votul CSM privind revocarea celor doi se suspendă, până când se admite contestaţia revocaţilor.

O asemenea decizie e de-o gravitate colosală. Ea constituie precedentul pentru anularea oricărui scrutin electoral.

De fapt, ce să te mai mire? Scriam după ce jigodiile au fost revocate şi au avut tupeul să conteste,  că din moment ce a fost anulat votul popular privind demiterea lui Băsescu, e previzibil că poate fi anulat şi votul magistraţilor privind revocarea din CSM a unor colegi ai lor care au defecat pe magistratură.

Resemnarea de a accepta o asemenea decizie scandaloasă denotă slăbiciunea societăţii româneşti.

Adică, puterile statului sunt separate şi nici una n-are dreptul constituţional să o faulteze pe cealaltă.

E de-o gravitate capitală ca o instanţă să decidă adăugarea la lege. Sau anularea ei.

Dacă mizeria-asta se întâmpla în Ungaria, ieşeau ăia cu furci şi topoare.

Dar la noi, din moment ce înşişi formatorii de opinie expediază ştirea de-o gravitate capitală într-un mod resemnat, ce să mai facă bietul cetăţean? Mai ales că pe el nu-l apără nimeni.

P.S. Ponta zicea cândva: ăştia şi împuşcaţi ar fi prea puţin. Zicea prost. Zicea, de fapt, electoral, ca să păcălească proştii pentru voturi.

Anunțuri

26 răspunsuri to “O DECIZIE DE O GRAVITATE FĂRĂ PRECEDENT. DUPĂ CARE JUSTIŢIA POATE DECIDE ANULAREA ORICĂRUI VOT POPULAR. ADĂUGARE LA LEGE”

  1. Anca Says:

    Ca presa face salturi peste stire, e meganasol.
    Ca pana la ora asta judecatorii n-au anuntat intrarea in greva, e de-a dreptul scarbos!

  2. mariusnyc Says:

    In Bulgaria au daramat guvernul ptr ca li s-a majorat pretul la energie. Suntem prostii Europei, ai lumii daca ma uit bine pe harta …

  3. mariusnyc Says:

    pe Dumbrava l-a scos basma curata ANI. l-au lasat in pace, dar voteaza pentru ce vrea muschiul lui basescu acum.

  4. O DECIZIE DE O GRAVITATE FĂRĂ PRECEDENT. DUPĂ CARE JUSTIŢIA POATE DECIDE ANULAREA ORICĂRUI VOT POPULAR. ADĂUGARE LA LEGE » Bloogle Says:

    […] Original Blog » […]

  5. olimpiu65 Says:

    USL vb. de ,,noua constitutie” ca fiind panaceul rezolvarii tuturor problemelor legate de statul de drept si democratie in Romania, fara a privi in fata o realitate cruda: peticirea actualei constitutii cu prostioare si jumatati de masura nu va rezolva nimic daca va trece, dar pana acolo sunt institutiile basiste care o vor retrimite, va trece timp si va ramane in aer, dar cine putea gandi la constitutie noua care din start trecea peste toate inconnvenientele??? Hypnos, Carlanul fara minte, actualul parlament cu 90% imbecili??
    cum spunea propaganda pishadista in frunte cu Bogdan Theodorescu??? Base e terminat,centru de putere a balansat la carlan, etc…acum vedem ca institutiile basiste au fost intarite cu cei care-l au pe nasu in suflet si s-au pornit pe treaba hartuind USL si societatea civila care li se mai opune si dandu-i timp psihopatului sa inchege un nou partid prezidential, asa ca poate acum marii specialisti din jurul carlanului ii concep o noua strategie, dar poate nu-i nevoie !!! Dancu, Ghita,Rus Sarbu astia se inteleg cu Base si-l poarta pe carlan pe piscurile coabitarii…iar Hypnos??? el saracul nu intelege si nici nu prea are in jur capabili sa analizeze, s-a inconjurat de yesmeni si impotenti si eu sunt curios daca va ajunge sa candideze macar din partea USL…decembrie 2014 e al naibii de departe pt dinamica politicii romane!!!
    despre justitie nu merita sa vb atat timp cat nici cu 70% in paralment nu esti capabil sa amendezi codurile, sa stopezi mizeria interceptarilor telefonice si…etc!!!

  6. Roxana Iordache Says:

    @Anca. Ancuţo, pune-te în locul lor! Au crezut că pot face revoluţie ca să elibereze justiţia şi acum sunt aruncaţi de la un metru de Everest, direct la pământ. Cu faţa în ţărână. Judecătorii. Ei constată că pleava lor decide şi parvine în continuare. Şi din moment ce un proces de referendumuri la nivel naţional, soldat cu succes prea puţin scontat, a fost anulat, la ce le-ar folosi o grevă? Poate ca să li se taie din salariu. Sau poate crezi că i-ar urma cineva? Ţi se pare că ar ieşi cineva în stradă pentru ei? În afară de Ion Olteanu de la Drobeta şi de cei câteva sute care ies de obicei prin ţară când e vorba de chestiuni de principiu. Din păcate, asta e realitatea. Şi îi înţeleg şi pe oameni, că le e frică. Doar nu-ţi închipui că i-ar apăra cineva? Păi dacă ditamai trustul de presă e distrus în direct şi la ore de vârf, ce se poate întâmpla cu omul de pe stradă?

    Ai văzut că după hărţuiala post-referendum, cel puţin două milioane de antibăsişti au stat acasă la alegerile parlamentare.

    @mariusnyc. Marius, păi dacă se scumpeşte energia, automat ies şi românaşii, nu de alta, dar ar fi mai cald afară. :mrgreen:

    @olimpiu65. Olimpiu, de acord cu tine aproape în totalitate. În sensul că strategia e pornită de cel puţin un an şi vizează succesiunea băsecuristică a lui Ponta. Crin probabil că înţelege prea bine, dar a ales, după părerea mea, cea mai proastă carte. Pişadizarea, vorba ta. Pentru mine, alegerile prezidenţiale nu mai au miză. Cel puţin după cum se prezintă situaţia la ora actuală. Am să scriu despre asta. La vot nu mai merg decât pentru europarlamentare, aia chiar că e o miză mare. De rezultatul lor depinde cam totul politic, economic, social şi în general, pentru România şi românul de rând.

  7. Ghita Bizonu' Says:

    Americanii si Romania– cand punguta era goala mandra ma dadea afara
    Dupa cum ziceam au venit 2 amerlocani pe pe la noi – Matthew Rojansky, directorul adjunct al Programului Rusia şi Eurasia din Centrul Carnegie si George Friedman ot Strafor care au zis niste cestii neplacute.
    1) Ca nu trebuie sa contam pe NATO.
    2) Ca trebe sa cadem la compromis cu rusii.
    Cestii care au trecut pe la urechile noastre precum sfaturile de temperanta pe la urechea unui betiv care tocmai a inceput sa bea :”baiete inca un rand!!”
    Nimic anormal ca si “elita” interbelica ani de zile se autolinistea “nu ne lasa anglo-amercianii maine debarca si poimaine ma fac ministru” (fara sa se prinza ca ar fi fost vorba de vreo companie daca nu 2 de primministri si o brigada de ministri!!).
    Dupa 89 alti la fel de destepti au zis ca Malta e un banc ceausit da sa lasam zgubileala “telepuatlitati” cu care ne-a pedepsit Ziditorul .
    Si daca au auzit au auzit ca Ponta :Davai gold, davai gaze de sist ca Gicu Pasnicu (sau a Om Prajit ?! Friedman adica) .. zis-a “trebuie mai întâi să identificăţi necesităţi comune şi mai ales să arătaţi ce aveţi de oferit.’’ De oferit se pare ca nu mai avem decat resurse .. pe care trebuie s ale dam cat mai iefttin casa devenim “atractivi”.
    Insa de aici ies cateva intrebari – ce resurse si cat ar tine interesul amerlocan?!
    Aur si ce o mai fi in Apuseni? Ma rog ca prostii il exploatam de peste 2000 de ani .. insa daca vin “ei” cat timp mai tine? Ca argintu din Tombstone a disparut in maxim 20 de ani!!Cat aur mai este in Virginia City ?! Doar ala de pe pe deste ,gaturi si masele!! Da oare cat aur mai este in Kondike? Da in Black Hils?
    Deci cat timp ar tine inteeresul amerlocan ptr aurul din Romania? Doua deceni? Trei ?!
    Auz?
    Da cum stam cu gazele se sist ? Bun ii lasam sa faca praf litoralul .. Insa cat timp tin rezervele alea ? Da in alte parti? 20 de ani?!
    Si peste 20 de ani – copii nostri, nepotii nostri ce sa faca? Sa invete limba rusa cantand?! Ca batranu domn Pajitu o sa zica :”pai nema bani nema interesu” Ma rog poa o sa fuga rusii de noi ca de cianura tocmai pe motiv de cianuri!!
    Da atunci o sa fuga si copii nostrii ca sa nu moara otraviti .. Poa in Rusia ca SUA canci viza …si nice in UE nu suntem agreati!
    Deci astia ne asigura ca Uniunea Sovietica Ailalta e exact ca mandrele alea de la tanti Elvira : ai love love story

    Insa ce este cu adevarat trist sau rizibil, tragico-comic adicatelea este faptul ca ascultand sfaturi “vestice” ba chiar amerloce Romania si-a diminuat pana la inexistenta sansele de a trezi interesu amerlocan. Nu zic decat ca Chase Manhatan Banck a avut filiala in Romania (mostenita de la RSR ca pe timpu lu Ceasca – Chemical Banck avea sucursala) , Asta pana in anul al treilea al Zodiei Tapului ..(ca tot ziceam de tragic care vine de la cantecul tzapilor – tragōidia ).
    Caci daca Romnaia ar fi avut o economie mai avansata, care sa produca si altceva decat fier vechi, cherestea si emigratie ar fi fost mult mai interesanta!!!
    Stiti voi la vremea.forumgratuit.ro/

  8. Ghita Bizonu' Says:

    Dimpotriva Roxi .. de abia acu alegerile prezidentiale reprrzinta miza maxima … si este vital ca Antonescu sa castige (sub rezerva sa joace cinstit. Cinstit fata de alegatorii sai)

    In alta ordine de idei .. ar fi poa o idee cu o greva a judecatorilor … asta plus o motivatie „betonNNnnnnnn” dpv juridic referitoare la nerespectarea legilor si interpretarea cam .. urechistica daca nui abuziva a textelor de lege ar putea limpezi nitel apele . Dar e frica , sila si ideea ca oricand vecinu din rand te poat trada sau taia discret …Insa dintai trebe sa para o motivatie dine docomentata juridic (si plicticoasa nevoie mare ca deh tehnica si specialaitate si impanata cu latinisme asa la intimidarea mungiilor si mihaiesilor) care sa justifice inevitabilitatea grevei … adeica noi nu vrem .. am vaea cestii mai improtamte (deoseare, copii, amante , concedii) sa suntem nevoiti sa aparam legea asa cum putem …

  9. Roxana Iordache Says:

    Bizoane, bine că au fost Ilici şi cu nea Nicu Văcăroiu buni! 🙂

  10. olimpiu65 Says:

    chiar asa!!! ba chiar urmasul fsnist al lui Ilici a facut blat cu Maica Rusie de mult…vezi ce mare bucurie la Vocea Rusiei pt perspectiva ,,caderii ultimului mogul!” cum spun ei!!!

  11. Un simpatizant poate neautentic Says:

    http://www.nouaconstitutie.ro/

  12. Roxana Iordache Says:

    Olimpiu, fără presă liberă şi cu poliţie politică, sărbătorim 23 de ani de la împuşcarea cuplului Ceauşescu degeaba.

    Simpa, mulţam pentru link, dar nu vreau să-mi stric ziua. :mrgreen: În mod sigur ne va strica restul vieţii. 👿

  13. Roxana Iordache Says:

    Ghiţă, eu mi-am dat cu presupusul în răspunsul către Anca.

    Referitor la alegerile prezidenţiale, absolut nici o miză nu mai au. Luzăroiu m-a plagiat când a scris că va fi un preşedinte castrat.

  14. Un simpatizant poate neautentic Says:

    Roxana, sa stii ca chiar ti-o stricai ! :)) .Pur si simplu este prostitutie, nu constitutie…

  15. Ghita Bizonu' Says:

    Au fost mai buni decat crezi .. ca nu si-au dezamagit (excesiv) electorii!!!
    Ia zi insa cam ce popularitate mai avea Emil la final? Electoratu lui cat mai era de incantat de el?!? Sau de presedintele ADA ce mai zic liberalii?!? Auz??!

    Ma rog puteam zice ca Nastase a cam dat-o-n bara . si fiindca partial dorea alt electorat. Asa ca are si azi unele dificultati. Sau Petrica Far-de-Gat care s-a simtit jenat sa fie votat de Apaca si IMGB unde mai e?!?

    Cat despre nea Nelu Vacaroiu io ii port o buna amintire. Nu da ultimu conced la Felix il facui in 1997 vara … si excat cand ma duceam catre fgelix a cazut bursa BUFFFF!!! rau de tot . Asta ca eram condusi de un premier a-ntaia care constuia capitalismu fara bursa ..

    Asaca draga mea e o cestie de baza – zestrea unui partid, a unui om poliic este electoratu’ sau. Cat timp ai electorat (ca or fi mai de la coada vacii, mai din Cutia cu Maimute sau Bamboo nu are emportanta) ai prezent si viitor politic. Cand electori nu mai ai .. ei poa te mai invita vre-un moderator sa te dai destept pe stecla asa ca la muzeul Antipa : „lume lume vino sa vezi ultimu dinozauar sau sa vorbesti cu neanderthalu” ( de ex Petrica ex cel mai bun cel mai frumos ar fi pe post de dino , CVT pe ala de neander.. insa ia de vezi minune ca Tariceanu desi si el in politica din 90 inca se misca .. este „viu” si poa emite pretentii sa fie luat in seama.. ca sa zic asa este om politic in viata nu in stadiu de fosila vorbitoare. De ce? Pai are votaci!!! Ca o alta aplicatie mi se pare ca Ponta tocmai se pregateste de „fosilizare” electorala)

  16. stejarul Says:

    „Crin probabil că înţelege prea bine, dar a ales, după părerea mea, cea mai proastă carte”

    Nu as spune asta.
    ponta il provoaca sistematic pe Crin sa reactioneze la ticalosiile pe care (ponta) le face in numele USL. Sleahta de la Cluj cauta scandal cu lumanarea sa scape de Crin.
    Crin trebuie sa evite orice scandal si doar sa se delimiteze de actiunile lui ponta. L-as vrea pe Crin la tv mai des sa spuna ca ponta si-a asumat raspunderea pentru kovesi si ce se intampla in justitie. Atat e suficient.
    pontacu a ales o cale gresita. A dat justitia pe mana animalului turbat ( basecu) si acum asteapta ca Antonescu sa iasa din USL.
    In clipa in care Crin iese din USL, pontacu ii trage presul de sub picioare nebunului de la Cotroceni .
    Cu cat Crin rezista mai mult, cu atat mai mult ponta se umple de zoaile nebuniei matrozului. Ura impotriva lui basescu se va confunda tot mai mult cu ura impotriva lui ponta si vor cadea amandoi ca doi bolovani la fundul mocirlei.

    Crin sa stea un pas inainte: sa ceara mereu ca USL sa demareze o noua suspendare a lui basescu. In toata nebunia asta, invingator este cel care initiaza o noua suspendare.

  17. stejarul Says:

    PS motive pentru suspendare sunt destule. Numai faptul ca isi face partid cu sediul la Cotroceni e arhisuficient.

  18. Protaza cu sutană de apodoză | Vultureşti Says:

    […] Ciobotea aș sta relaxat. Suntem, fără scăpare, și domnia sa știe aceasta, în țara în care sofismele infecte (dacă poți, încalcă!) sunt jenant de […]

  19. Roxana Iordache Says:

    Simpaticule, mi-a fost de-ajuns o rapidă trecere în revistă şi mai ales, o imbecilitate de la capitolul libertatea de exprimare. Care e condiţionată. Crin sfârşeşte prost, mai bine s-ar retrage acum, cât încă o poate face în demnitate. 😐

    Bizoane, constat că încă nu te poţi dezbăra de mentalitatea de peluză. Parcă era vorba de ţară, nu de politicianisme electorale. Eu, totuşi, sunt prietenă cu logica. Şi chiar n-am nici o dependenţă partizană. În general şi în particular, nici o dependenţă.

    Deci, ce treabă am eu cu ADA, Roman, etc.? I-am troznit, aşa cum i-am troznit pe toţi, atunci când am considerat că e cazul, pe fapte şi mereu cu argumente. Şi pe Emil Constantinescu l-am criticat extrem de dur, mai dur decât oricine, dar l-am şi apărat atunci când era cazul. Ce importanţă are popularitatea, din moment ce el şi-a sacrificat-o? Sau e mai bine bolnav după putere ca Băsescu şi Ponta?

    Ştii în ce hal era ţara în noiembrie 1996? La un strănut de colaps. 500 de mii de dolari rezerva BNR? 😯 Bancorex, Banca Agricolă, vârful de sarcină al datoriilor externe. Ar fi trebuit să rămână PDSR la putere. Să(-şi) deconteze.

    Stejare, n-ai înţeles şi înţelege-mă că-mi e prea lehamite ca să-ţi explic acum. Dar sigur am să scriu într-o postare specială.

    Crin nu trebuie să facă ce zici tu, dar nici ce face. Adică, nimic. Nimic bun.

  20. olimpiu65 Says:

    Bravo Roxi! merci ca ai amintit situatia din 1996, mi-as permite sa adaug inflatia de 100% si peste…pishadistii uita mereu!
    poate Crin va iesi presedinte in 2014 iar eu voi indeajuns de prost sa-l votez, dar nu imi fac nicio iluzie ca va fi un presedinte bun…nici macar necesar!!!

  21. Roxana Iordache Says:

    Olimpiu, bun probabil că va fi, dar necesar, sigur nu. :mrgreen:

    Ar fi absolut necesar dacă măcar ar candida cu actuala Constituţie în vigoare. Că altfel e cuţu în vitrină. Poate doar să latre steril(izat). Şi cucoanele să-i pună fundiţă bleu. Să se asorteze cu ochii. :mrgreen:

  22. stejarul Says:

    „Stejare, n-ai înţeles şi înţelege-mă că-mi e prea lehamite ca să-ţi explic acum. Dar sigur am să scriu într-o postare specială”

    Ca ti-e lehamite, nu-i de mirare! De inteles, am inteles eu ceva doar ca nu stim (nici tu nici eu) care din noi a inteles bine. 🙂

    I wanna lift your spirit up! Not all is what it seems to be…
    Cu alte cuvinte, orice nebunie tine trei zile.

    Sa va spun o poveste adevarata care se aseamna cu situatia, cum o vad eu acum:
    Patru eleve, colege de clasa, locuiau intr-o camera la internat pe vremea plumbuitului. Una din ele era de o ticalosie cumplita.
    La ora 10 seara era ora de stingere a luminii. Ticaloasa impusese un regim draconic in camera de respectare a orarului de stingere a luminii pentru ca celelate fete sa nu invete dupa ora 10. Ea,cu lanterna sub patura, invata dupa ce celelalte fete adormeau.

    Cam asta face ponta acum. Forteaza natia sa accepte coabitarea semnata de el cu basecu, dand justitia complet pe mana lui basescu . Ce vedem ca se intampla acum, e nebunia din capul lui basecu „varsata” in societate. Anularea revocarii lui ghica si danilet e parte din „cadoul” facut lui basecu de catre carlan.

    Vor urma vremuri nebune, menite sa bage spaima in populatie si sa creasca exponential ura anti-basescu. Arestari, inscenari, facaturi mizerabile … toate au nevoie ca la CSM sa fie pionii matrozului dement.
    ponta lasa nebunul sa isi dea drumul nebuniei ca mai apoi sa se incununeze cu victoria linsarii lui.

    Asa cum fata aceea impunea „stingerea” la ora 10 in timp ce pentru ea „stingerea” era mult mai tarziu, la fel ponta impune tuturor ca basescu sa isi incheie mandatul la termen. ponta stie ca basecu ajuns la final de mandat inseamna esecul guvernarii USL.

    Eu sunt convins ca ponta nu il va lasa pe basescu sa isi termine mandatul. La „lanterna” il provoaca sa se compromita infernal si tot la „lanterna” provoaca PNL sa se retraga sa isi adjudece singur victoria „omorarii balaurului”.

    Astept postarea ta. Nu-i graba. Cand ai timp si chef.
    Doar atat: nu va lasati deprimati de dementa realitate. Nu tine mult si cine se joaca cu focul , de foc piere!

  23. Ghita Bizonu' Says:

    ARoxi eu vorbea despre electorat si politicieni… Si lipsa paretizanatului tau … scuteste-ma! Nu de lata dar tu ai fots si ramai taranista. Prost ptr simpatia ta este ca nu mai au electorat (ar avea nevoie de 5%)
    In rest pacat ca nu doresti sa iti aduci aminte de realizarile corivisto-constanesciene .. inflatie galopanta, prabusirea bursei, prabusirea economiei (prin acordurdurile ASAL si FESAl) si ca in final dadeam faliment fara amabilitatea RP Chineze. Cat despre ,atrtezle realizari CDR iste pe calea comstuctiei capitalismului zic doar ca dupa doi ani de realizari marete Chase Manhatan Bank a decis sa se retraga din Romania. Adica mai gasea motive sa stea cu Vacaroiu da cu premieri taranisti nu a mai avut nici unu..Sa iti zic un „secret” Chase era un simbol sa zic asa un templu al capitalismuluiI. SImpla ei przenta indica ca „aici se pot face AFACERI”
    Ma rog zic ca era fiindca azi este JPMorgan Chase Bank- mia mare , mai grasa , mai „frumoasa” si mai potenta.
    Da ma rog la peluza nu s-a auzit de Chase, de Morgan de …

  24. stejarul Says:

    Roxana, articolul tau e foarte bun. Sunt de acord cu tot ce ai scris acolo. E valabil intr-o lume reala. Nu intr-o facatura,care eu o vad ca se petrece in Romania.

    Nu vezi ca ponta pe de o parte ii face jocurile murdare lui basescu iar pe de alta parte isi pregateste lovitura finala?
    A scazut la 30% pragul pentru referendum/suspendarea presedintelui , parlamentul a votat legea gratierilor … pentru arestarile masive ce vor urma.
    Jivina pontaca pune biciul pe noi ca sa ii pupam picioarele cand ne scapa de nebun.

  25. Roxana Iordache Says:

    Bizoane, eşti simpatic. 🙂 Păcat că te-ai cimentat în anumite prejudecăţi şi încăpăţânări. E caraghios infantilismul cu care ţii mereu să pui placa tradiţională cu ba pe mama dv. 🙂 Ştii prea bine că în 23 de ani s-a contribuit transpartinic la distrugere şi cine a încercat s-o dreagă, a continuat-o, chiar şi involuntar (cum fac ăştia acum, că nu pot să facă nimic în afara limitelor impuse de Finanţă). Şi distrugerea e posibilă din cauză că mereu peluzele, chiar şi cele mai inteligente, aşa, ca tine, în loc să priceapă că suntem o societate care ar trebui să aibă anticorpi în apărarea propriilor interese, au fost mereu masă de manevră şi carne de tun într-un război care nu e(ra) al lor. De-aia au şi fost posibile „mineriadele”, din cauza pseudo-războiului civil stupid – de fapt, o mascaradă perpetuu electorală – în care mentorii distrugerii ţin ceea ce ar trebui să fie opinia publică sau conştiinţa socială, naţională, ş.a.m.d., în stare de divizare, până la adversitate agresivă.

    P.S. Ţărănist e Virgil Ilie. Şi asta nu-i deloc de ruşine, aşa cum crezi tu. Dimpotrivă. Eu sunt prea independentă şi vreau să păstrez acest avantaj (păgubos). 🙂

    Stejare, eşti dulce! Mă refeream la faptul că nu ai înţeles ce a înţeles Olimpiu din mesajul meu. 🙂

    Referitor la articol, în România se petrece Anomalia.

  26. Radu Humor Says:

    Nu văd alt motiv puternic de a scoate lumea în stradă şi năvălirea ei peste nişte instituţii ale statului ce s-au descalificat moral şi profesional, decât închiderea Antenei 3 !
    Cred cu tărie că este singura şansă a României şi am im presia că cei de la A 3 sunt conştienţi de asta şi pregătesc acest moment cu deosebită atenţie.
    Nimeni nu-i nebun să sară fără paraşută, dar se pare că Băsescu, în disperare de cauză o va face !
    Mai ales că a înţeles că singura paraşută e acum la Ponta, el râmânând doar cu rucsacul, exact ca-n bancul ăla simpatic !
    Iudeo-masoneria a descoperit în Ponta o slugă şi mai capabilă de orice malversiuni asupra propriului popor ( vorba vine, că nici el nu-i kousher, ca şi Băsescu, ca şi Iliescu, ca şi Constantinescu, ca şi ceilalţi pretutindenari pe care vânturile Istoriei i-au aruncat în România, unde au prins rădăcini :mrgreen: ) .
    Vom fi chemaţi curând nu doar la vot !!!!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: