Am spus cam totul în titlu. Adică, era necesară o asemenea iniţiativă, în condiţiile în care România a fost batjocorită, tratată ca slugă subalternă. Să intri în Guiness Book cu drapelul naţional cel mai mare e o performanţă. Dar ca să te poţi bucura pe deplin şi ca să nu ai un gust amar al eşecului în reuşita aparentă, e necesar ca tu, ca popor, să ştii să-ţi preţuieşti ţara în ceea ce are reuşită durabilă. Constitutivă ca stat.
Ceea ce a făcut Antena 3 s-a depreciat. Am un sentiment de tristeţe preliminară – că nu poţi să nu fii trist atunci când ştii că e răstignit Iisus. Mai departe, aştepţi Învierea. Şi viaţa veacului ce va să fie. Că, din păcate – păcate ancestrale – mă tem că numai atunci vom renaşte ca popor şi vom învia cu statura de ţară. Păcat de Armată! Înduioşătoare reprezentaţia de la Clinceni – artistică, aviatică.
Anteniştii au ales data de 27 mai fiindcă atunci şi-a împlinit Mihai Viteazul „pohta ce-a pohtit”. Deci, celebrăm efemerul. Nu durata. Nu 10 Mai. Nu Independenţa. Nu suveranitatea. Ci un accident medieval sublim. Dar accident. Deci, efemer. După 1 Decembrie 1918, drapelul Regatului României s.a întins peste ţara întregită. Drapelul avea în centru STEMA REGALĂ, STEMA NAŢIONALĂ. Coroana de oţel a României, vulturul purtător de cruce. Numai prin acest semn învingem. Restul e fală deşartă, metanii pentru Necuratul.
Sărbătoare era azi dacă acest steag avea stema. Unii vor zice că intervenea riscul să nu fie omologat. Asta e ca aia cu drobul de sare, simbol perpetuu la români. Unu, să zicem că nu se omologa, dar toată lumea vedea şi mai ales noi, românii, un record naţional: recunoaşterea propriei istorii, deci, a adevărului naţional. Doi, de fapt, unu: stema se putea pune la loc pe drapel prin OUG. Dacă de lege nu s-au învrednicit.
Dar ca să fie promiscuitatea deplină, evenimentul Guiness pentru Antena 3 şi pentru România – în ordine alfabetică – a fost transformat în nou şi cel mai grotesc eveniment propagandistic pentru Ponta. Care şi-a terminat discursul cu prostia penibilă: „Şi ce nu ne-a dat Dumnezeu, să facem noi”. Asta, în loc de NIHIL SINE DEO.
Mai lipsea să-l fi invitat şi pe Băsescu. Totul ar fi fost de-o beatitudine coabitacă. Şi cum de mână cu Ponta a venit Daniel Constantin, e încununarea semnelor că Felix are ouăle numărate.
Deci, părerea mea e că recordul Libanului nu a fost bătut. Libanul are CEDRUL. Îi fusese luat. L-a replantat. L-a reînviat. Şi l-a înălţat.
Rafik Hariri e un martir.
Dacă vă gândiţi, are legătură.
Luni 27 mai 2013 la 5:21:48 pm
Suceala la nasolul – Voiculescu cataloghează coabitarea Ponta-Basescu drept „forţată, artificială”, dar spune că a avut rezultate bune, în privinţa numirii procurorilor.
Luni 27 mai 2013 la 5:48:45 pm
[…] Original Blog » […]
Luni 27 mai 2013 la 5:56:00 pm
@Marius Mina. Unii n-au învăţat nimic, n-au priceput că la un moment dat nu-ţi rămâne decât demnitatea. Şi că dacă te lepezi de demnitate, rămâi cu nimic.
Bine că a lipsit Crin. Foarte bine că nu l-au invitat, fiindcă absenţa lui e remarcabilă. 🙂
Luni 27 mai 2013 la 5:56:46 pm
Vai! Cum de l-am omis? Constat că a fost şi generalul Izmană.
Luni 27 mai 2013 la 6:02:53 pm
chiar asa! generalul Izmana era acolo!!! greatza asta e sentimentul, de altfel am trecut in fuga manevrand telecomanda, nu am stat sa ascult discursurile cu limbajul de lemn fsnist!
A3 a avut maximul acum va cobori, e inevitabil!
Luni 27 mai 2013 la 6:04:17 pm
Radu Tudor, eu n-am luat la mişto evenimentul şi cred că nu m-ai inclus în categoria celor la care te-ai referit mustrător. Am o tristeţe azi, cât steagul vostru de mare. Tu eşti monarhist şi naţionalist luminat, n-ai cum să nu mă înţelegi.
Luni 27 mai 2013 la 6:05:55 pm
Olimpiu, am urmărit o parte din reprezentaţia aeriană, fără sonor. În prima parte, am păstrat sonorul pentru orchestra Armatei.
Luni 27 mai 2013 la 6:13:15 pm
Al lu Prăjan, să ştii că am zis deliberat slugă subalternă. Că există şi slugi-şefe. Peste celelalte.
Şi nu m-am mai obosit să pun apostrofu. 🙂
Luni 27 mai 2013 la 6:15:07 pm
Încă o chestie: au plasat tricolorul cu curul în sus. El este albastru, galben, roşu. Ei l-au pus ca în „Trei culori”. Deci, s-au scos. 🙂
Luni 27 mai 2013 la 6:32:12 pm
Diferenta mare inte noi si LIBAN. Cat NU pot eu sa sufar lumea araba , trebuie sa recunosc Roxana ca RAFIK HARIRI afost un OM deosebit pentru LIBAN.
Cand era prim ministru , i-a chemat pe tori libanezii ( majoritatea oameni de afaceri) sa COTIZEZE la recostructia LIBANULUI .
A strans in 7 zile un MILIARD de US$.
La noi astia din top 300 Nu dau nici 1000 de euro , te uiti la ei la baluri decristal ca-si mananca de sub c_r.
Popor vegetal…
Luni 27 mai 2013 la 8:32:20 pm
Bai frate, deci chiar ziceam de cu buna dimineata si pa Feisbuc, astia n-au priceput nimic din ideea de SIMBOL national. Simbolu’ e facut sa reprezinte cat mai mult IN CAT MAI PUTIN, nu-si schimba insemnatatea functie de dimensiuni! =))
Si-au dat proba tembelismului cu asta. 😀
Luni 27 mai 2013 la 8:32:39 pm
Chapeau !
Luni 27 mai 2013 la 10:26:10 pm
@All. Dulce Jack Brockbank, reprezentantul Guiness Book. Atât de natural simpa(te)tic încât l-aş pupa. Cu pupic asurzitor. 😛 Are aşa o figură bonomă şi un profil luminos.
Fenomenală Angela Gheorghiu! Iarăşi s-a scos Gâdea, cu ideea ca ea să cânte Imnul. Cu Orchestra Armatei şi Corul Radio. E în sine de Guiness Book.
Bravo lui Ursu pentru invitarea generalului Dobran ca erou al lui! Şi Danei Grecu pentru generalul Niţu. Îi vedeţi, la 94 şi 92 de ani? Sunt mai tineri decât noi toţi şi mai vioi. Sunt pur şi simplu flăcări vii.
Cinste generalului Niţu pentru afirmaţia că e o ruşine să n-avem stema ţării pe drapel! Îi mulţumesc din inimă! 😳
@ada1957. Libanul e legendar, are 7000 de ani.
@Anca. Ei, hai, că libanezii nu-s tembeli 🙂
@WhiteWolf. 😳
Luni 27 mai 2013 la 11:11:58 pm
@WhiteWolf. E regretabil că ţi-ai şters blogul.
Marți 28 mai 2013 la 12:10:24 am
Daca te referi la „free wordpress”, el a incetat sa mai existe si sa fie actualizat de cand am migrat pe propriul domeniu ro. Unde totul este ok si functional : doar ca extrem de rar actualizat din cauza vietii care mi-a luat-o inainte si mi-a adus o minune cu ochi mari si senini in familie.
Cam greu cu toate si blog pe deasupra cand ai un nou-nascut de doar 18 saptamani ; e full time job, ca sa zic asa
Ca sa comentez aici (si nu doar aici) sunt obligat sa am un cont/user wordpress. Si-l am.:P In rest, prefer pe domeniul meu pentru ca acolo imi impun propriile limitari
Marți 28 mai 2013 la 12:19:44 am
😉 Musai sa-ti faci ordine in blogroll 😉
Poate ca atunci ajung ladubluve si oboseala de peste zi nu-ti mai joaca feste de genul „sters blog” 😀 Pentru ca, de existat exist chiar in lista lunga-lunga din dreapta blogului tau. Si inca cu link-ul corect 😉
Marți 28 mai 2013 la 12:47:25 am
L-am vazut pe generalul Nitu, si nu mi-a venit sa cred ca aceasta pagina de istorie, nu este general 4 stele! (cind Romania i-a facut 4 stele pe toti retardatii – sa ma ierste cei cu nevoi speciale!)
Marți 28 mai 2013 la 9:58:10 am
Jalnice carcoteli!
Ideea de unitate a romanilor s-a dovedit a fi nu fi doar pohta lui Mihai Viteazul.
La inceput a fost ideea!!
Bravo Antena 3!
Marți 28 mai 2013 la 11:03:48 am
Să comentez ceva despre recordul steagului naţional consemnat în Guinness Book. Înălţarea steagului naţional din 27 mai 2013 era desemnată să coincidă în crug de an cu 27 mai 1600, amintind Unirea principatelor neolatine din Romania Orientală proclamată de Mihai Viteazu în marele proiect european Romania Neoacquistica. Finanţarea pentru acest proiect venea de la Patriarhul Apusului. Pentru ce a fost aleasă de Voievodul Mihai data lunară de „27 mai” ? Reamintesc aici fraza atribuită foarte şcolitei principese „bizantine” Martha Bibescu : “Căderea cetăţii Constantinopol este o durere personală ce parcă ni s-a întâmplat săptămâna trecută”. Căderea cetăţii Constantinopol s-a întâmplat pe 29 mai 1453. Mihai Viteazu fusese angajat de Patriarhul Apusului pentru a recuceri Stambulul şi a-l transforma iar în Nova Roma, capitală a Bisericii Universale. Nicolae Iorga îl blamează pe Mihai Viteazu pentru neîmplinirea aceasta. Militar perfect, Viteazul analizează şi se înspăimântă de imensitatea sarcinii logistice ce ar fi căzut pe umerii oltenilor, obişnuiţi numai cu „cobiliţa”, pentru întreţinerea oraşului. Chiar seneşalii de Romania, toţi latini, îşi dovediseră după anul 1204 incompetenţa administrativă la Constantinopol. Din cauza aceasta, la 27 mai 1600 Mihai Viteazu anunţă un Latium Novum, în loc de Nova Roma eliberată. Dar a fost o idee genială a lui Mihai Gâdea să o roage pe celebra cântăreaţă de operă Angela Gheorghiu să interpreteze, pe 27 mai 2013, imnul „Deşteaptă-te, române!”. Care nu este o „aiureală şcolită”, aşa cum afirmă domnul Mădălin Voicu. Se ştie că imediat după 30 decembrie 1947, când regele Mihai I a fost forţat să abdice, cântecul „Deşteaptă-te, române!” a fost interzis, intonarea sau fredonarea lui fiind pedepsite cu ani grei de închisoare. Muzica imnului este religioasă şi veche (cântecul medieval se chema Din sânul maicii mele), cu autor necunoscut. Versurile şi aranjamentul imnului modern „Deşteaptă-te, române!” aparţin lui Andrei Mureşanu (1816 – 1863). Morala îndemnului pare numai fiziologică. Spiritualitatea transpare din parcurgerea integrală a strofei: “Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,/În care te-adânciră barbarii de tirani!/Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,/ La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!” Sublimul „acum ori niciodată” este prezent şi în paeonul luptelor de la Marathon şi Salamina. Imnul „Deşteaptă-te, române!” mai este supranumit „Marseilleza românească”. Să explicăm semnificaţia versului : „Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină”. Este cunoscută doctrina lui Barbu Catargiu (1862 – 1862) despre inexistenţa feudalismului de tip vest-european în România. Mi se pare că aceasta a fost o contribuţie majoră în dezvoltarea ideologiei naţionalismului românesc. Aristocraţia franceză, conducătoarea pe 1000 de ani a Occidentului European, se forma după victoria de la Poitiers (anul Domnului 732) împotriva arabilor. Nu putem să căutăm, pentru că nu putem să găsim, afirmă ideologul conservator Barbu Catargiu, nimic similar în istoria noastră. Ungurii, care veneau de foarte departe, pentru a supravieţui între două imperii, Romania şi Sfântul Imperiu Roman, se integrează în paradigma occidentală şi creează aristocraţia exact în tiparul francez de la Poitiers. Din acest motiv, vesticii îi vor adopta pe maghiari, cu nenumărate încuscriri regale. Însă latinii orientali, care sunt nişte autohtoni „socii”-alizaţi de fapt, recunoscuţi ca atare prin sintagma-sigiliu Nova Roma de la 381 AD, respectă ierarhia bisericească ortodoxă şi o consideră forţa conducătoare, similară aristocraţiei occidentale numai în acest rol de conducere unanim recunoscut. „Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină” scria poetul Andrei Mureşan, surprinzând acest adevăr istoric. Putem înţelege acum, pe baza principiului Barbu Catargiu, de ce sunt respinşi atât de categoric neoprotestanţii, atunci când ei vin să facă prozeliţi într-o zonă populată de români ortodocşi. Mai amintim că Sfântul Nicodim de la Tismana venea în Ţara Românească pentru a propovădui isihasmul lui Grigore Palamas (supranumit „cel de al patrulea Sfânt Ierarh”). În supranume vedem teza lui Giambattista Vico despre “corsi e ricorsi storici”. Ne limităm, profund nemulţumiţi, să amintim doar numele primilor doi Sfinţi Părinţi Ierarhi ai Bisericii universaliste (ecumenice). Însă citarea numelui celui de al treilea Sfânt Părinte Ierarh este acum intens prohibită, ea fiind considerată „nepoliticeşte corectă”. Sfântul Părinte Ierarh Vasile cel Mare şi Sfântul Părinte Ierarh Grigore Teologul sunt asociaţi cu binomul de moarte a vechii conduceri politice din Romania Orientală (la 378 AD, în bătălia de la Adrianopole cu Vizigoţii), şi naştere a noii conduceri politice fundamentaliste (la 381 AD) din Romania Orientală. „Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.”
Marți 28 mai 2013 la 11:07:24 am
Lucian Blaga omagiat la Moscova pe data de 7 iunie 2013 / Un festival cultural dedicat filosofului şi literatului român Lucian Blaga va fi organizat la Moscova pe data de 7 iunie 2013 http://rossia3.ru/politics/russia/blaga
Marți 28 mai 2013 la 11:29:34 am
@WhiteWolf. Să vă trăiască! 😀 Mă bucur mult. Şi sunt cu atât mai onorată că îţi mai rupi din timpul atât de preţios pentru vizite – şi chiar comentarii – pe blogul meu. Cu blogroll-ul ştiu, dar nu ştiu când. Mai bine dă tu un link, ca să-l pot plasa cum trebuie. Dacă aş avea timp, aş organiza tiribomba, pe categorii, căprării. Aşa, setarea de la ei nu-mi permite o aranjare preferenţială, merge pe enumerare alfabetică. Iar ordinea cu numerele repetate e aiurea, însă unica de natură să-mi permită, totuşi, anumite evidenţieri.
@mgabim2009. Generalul Dobran, de asemenea.
@plano. Nu te dor aripile din crisalidă? 😐
@blogideologic. Mulţumesc, Titus. Superb excurs! O delectare (spun din nou că eşecul ţărăniştilor a fost din pricină că a nu a promovat elite – în primul rând, morale – ca dv.). Faptul că aţi reînceput să postaţi aici mă încurajează să cred că sunt pe drumul cel bun. 🙂
Marți 28 mai 2013 la 12:51:59 pm
Un articol interesant care priveste intelectualitatea noastra de dreapta:
http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2012/01/10/reeducarea-de-bunavoie-a-oamenilor-subtiri-sau-cum-ajung-intelectualii-de-dreapta-aplaudacii-de-duzina-ai-tiranilor/
Marți 28 mai 2013 la 3:35:41 pm
@ Roxana
Mulţumesc pentru laude, dar nu-i exclusiv meritul meu. Am avut profesori extraordinar de buni la Craiova. La şcoala generală Petrache Poenaru şi la liceul Fraţii Buzeşti.
Marți 28 mai 2013 la 5:39:48 pm
@Ileana, aia nu dreapta. E o impostură.
@blogideologic. Dovadă că şcoala românească scoate tâmpiţi. 😆
Vineri 31 mai 2013 la 9:44:59 am
[…] celui mai mare drapel din lume – tricolorul românesc, care stabileşte un nou record. După cum observă Roxana Iordache, deşi s-a celebrat unirea – aceasta nu s-a realizat la 27 mai 1600 (când a avut loc efemera […]
Marți 18 noiembrie 2014 la 9:55:58 pm
[…] Sursa imaginii: roxanaiordache.wordpress.com […]