BOGDAN TEODORESCU, MERCENAR INFECT

Când am ajuns acasă şi am deschis telebizonul, era Lucica Hossu la emisiunea lui Radu Tudor, realizator care afirma, cu enormă demnitate, că Valeriu Gafencu e un sfânt al închisorilor şi că Elie Wiesel n-are dreptate cu modul reducţionist în care tratează fenomenul legionar.

M-am abţinut să-l elogiez imediat, ceva mi-a spus că urmează „tainul”. :mrgreen:

Şi aşa a fost, în a doua parte a emisiunii, adică, Bogdan Teodorescu. Ceva mai trist decât băiatu-ăsta ca agent publicitar şi totodată, profesor de politologie pretins independent nu există.

Bogdan Teodorescu a prestat jos şi pe vremea administraţiei Constantinescu. Ceea ce face, însă, azi, e sub nivelul oceanului planetar al tuturor dejecţiilor.

Am scris şi în urmă cu două-trei luni când s-a mai produs la Radu Tudor că e inadmisibil să fii consultant, adică să te umpli de bani şi să apari pe sticlă pretinzându-te „analist”.

Deci, realitatea e extrem de simplă: Ponta îl umple de bani pe Bogdan Teodorescu şi el face campanie anti-PNL la Antena 3 – partea văzută – şi în tot restul timpului, partea nevăzută a comunicării, în cârdăşie cu alt mare caracter, Vasile Dâncu.

Şi nici nu m-ar fi interesat, dacă Radu Tudor n-ar fi comis-o, când a zis că e inadmisibil ce-a făcut SRS, „chiar dacă ar fi avut dreptate”. De fapt, l-a provocat. Din acel moment, i-a ridicat mingea la fileu lui Bogdan Teodorescu şi a urmat o oră de şarjă împotriva PNL. Cu toate invenţiile securistice. Cu toate pretextele.

Şi ce-i mai grav e acoperirea sistemului poliţienesc, a poliţiei politice care guvernează România.

Dacă m-ar întreba cineva cine e mai detestabil, în opinia mea, între Traian Băsescu şi Bodgan Teodorescu aş răspunde: Ponta.

P.S. Cinstit ar fi ca emisiunile-astea să aibă totuşi un indiciu publicitar. Ştiu că sunt plătite din gros, în aşa fel încât să se producă fără P. Măcar o BULINĂ ROŞIE, ceva.

UPDATE. Precizare: emisiunile publicitare mascate sunt plătite din gros către televiziuni. Sigur, uneori şi către realizatori. Ceea ce nu-i cazul. Sub nici o formă nu i-aş aplica vreodată în această viaţă lui Radu Tudor o asemenea prezumţie.

Anunțuri

20 răspunsuri to “BOGDAN TEODORESCU, MERCENAR INFECT”

  1. Anca Says:

    Multam frumos, Rox, imi era nu lene, ci greata maxima sa scriu despre numita jumate de emisiune ingrasata organic.

  2. RADU TUDOR, POZIŢIE INGRATĂ. BOGDAN TEODORESCU, UN MERCENAR. ERA TOTUL OK DACĂ EMISIUNEA AVEA SEMNUL PUBLICITĂŢII » Bloogle Says:

    […] Original Blog » […]

  3. Donkeypapuas Says:

    De fapt sunt „anal”-işti

  4. BOGDAN TEODORESCU, MERCENAR INFECT » Bloogle Says:

    […] Original Blog » […]

  5. Marius Mina Says:

    Era normal s-o dea in cascavalism, omul e mai mult gurmand decat alanlist, vanzator de impresii si manipulator de prosti. Cacat gros , apasam capcul de la colset cu piciorul si scapam .

  6. stejarul Says:

    „Dacă m-ar întreba cineva cine e mai detestabil, în opinia mea, între Traian Băsescu şi Bodgan Teodorescu aş răspunde: Ponta.”

    LOL! 🙂
    Roxana, esti superba! lol!
    Eu as fi spus in loc de ponta, radu tudor….
    Mai . asa o vipera cu epoleti e omul asta plasat strategic la Antene!
    Emana din toti porii un miros trist…

    Excelent articol! Proud to be here Roxi!

  7. razvancoltea Says:

    Pe Bogdan Teodorescu l-am admirat mult si il urmaream, sorbeam e mai corect spus, toate interventiile televizate.Dar incepand cu august anul trecut omul a inceput sa ma dezamageasca.Am spus-o si pe blogul meu.
    PS.Nu-l creditati neconditionat nici pe Radu Tudor.E baiat bun dar nu se stie niciodata.Ce-i drept , nu se compata cu Ciutacu, dar fenomenul poate sa se repete.

  8. argusdre Says:

    A nu se trece cu vedrea ca Sorin Rosca Stanescu a fost agent al Securitatii si s-a autodeconspirat doar atunci cand stia ca urmeaza ca aspectul acesta sa fie facut public, ca initial a fost aliat de nadejde al Besescului si a fugit din gasca „porticalie”doar atunci cand amicul sau patriciu a inceput sa fie „bubuit” de catre matroz, iar propriul viitor incepea sa fie sumbru si, ca multe dintre stirile lansate de catre SRS s-au dovedit nesigure, incerte ori tendentioase…..
    De asemenea trebuie privit foarte atent la modalitatea in care acest „bronet” s-a imbogatit foarte consistent….Cred ca are cam prea multe bube ca sa fie credibil in orice.
    Eu as fi mult, mult mai circumspect….

  9. olimpiu65 Says:

    Ei na! ce atata suparare pt tov ,, cu barba” ca sa-l citez pe avortonul Boc!
    din toate spuse de el ar face bine sa ia onor conducerea liberala ce e de retinut si sa faca o analiza interna, eu unul am propus demult schimbarea unor ministri care numai prejudicii aduc PNL si ideii de liberalism…si sincer si eu doresc implicare adevarata in guvernare a PNL, ar fi mai bine pt economia Romaniei, sau iesirea de la guvernare nu vaicareli gretzoase in privat!

  10. Ghita Bizonu' Says:

    “O sotzietate fara printzipuri va sa zica ca nu le are!”

    Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare,
    Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare…
    Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,
    Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el
    Sub a numelui tău umbră.

    La noi ca la mahala .. poa chiar mai rau ca la satra.

    Zilele trecute am dat intamplator peste un articol a lui Vladimir Tismaneanu Moralitate si politica: Despre Corneliu Coposu (1914-1995).

    Pe langa normala autolustruire autovalorizatoare – prin care unu .. cam legat de PCR devine si el “martir anticomunist” prin delegare – apare si o ditai poza cu explicatia 1994, la Bucuresti, cu Corneliu Coposu si Costin Borc. Mare asa ca sa se vaza CINE a fost si este Volodea fiul Ciungului : este Anticomunismul Democrat in persoana!! Cu aprobare de la Seniorul..si subtextul rusine sa iti fie tie popor roman care nu agreezi ilustra famelie T(34)ismaneanu.. sau TTizmenetzchi!

    Vazand poza aia m-a fulgerat o amintire literara .. mai nefilozfica si neintelectuala.. din Pe aripile vantului….. Rhett Butler afla cu oroare ca baiatul lui Scarlet O’Hara nu este invitat la famiile “sarantocilor” Calvert , Meade , Tarleton samd si se infurie :”fiica mea nu se va marita cu un golan!” Golanii fiind noii imbogatiti – de altfel comilitoni de-ai sai si prieteni de betie…

    La noi ?! La noi golanii si boierii cotoiaza – in toate sensurile – veseli impreuna , se firtirisesc reciproc samd samd si canta aceiasi cantec : noi suntem, destepti popori e prost! Poporu trebe pedepsit ca s-a dat cu comunistii lalaie “vechea garda” brat la brat si bot in bot cu copii descalecatilor de pe tancuri cu stea rosie. “Bai nu stiti cum ne-au distrus comunuismu” zbiara copii calailor si daca le zici ceva de tatii lor “rezistenti” prin fonctii si grade de securitate sar in sus ultimii supravietuitori ai “canalului” : “ Copii nu pot fi acuzzati de pacatele parintilor!!”
    Ei nu zau musiu ma astia? Da poporu poate fi pedepsit cu criza, inflatie samd ptr ca in anii 50 s-a supus ordinelor date cu TT ul in mana?! Asta da!!!

    Si uite asa unu ca Volodea publica azi poza in care ranjeste voios intre Coposu si seful de cabinet a lui Coposu .. poza de familie?! Si Hioria Patapievici devenit mare intelctual si filozof roman fiindca in nistree scrisori catre Alexandru Paleologu scria ca limba romana ar trebui abandonata sa fie in uzanta doar ptr injuraturi. Ca si el HRP bictima ca si Tsmaneanu. Iar junele Toader Paleologu se gudura public pe langa Basescu -care e o mare pleasca! – si ridica ode farmecului Elenei ot Plescoi – farmecele bugetare si politice voi a zice. Si toti in cor abhora „nationalismul romanesc” in cel mai anii 50 stil si injura „populismul” atunci cand e vorba de cat de „bine” o duce poporul roman.

    Si cestia este mai veche – deja in anii 70 puii de curva comunsita se visau “vechi” si “aristocratie” iar vecgea garda a lu Dej deja se citoia cu victimele ei .. ca cum am scris candva in Romania conteaza mazilii nu cine pe cine a mazilit.
    Si ca am inceput cu Eminescu e cazul sa termin cu Caragiale: “O sotzietate fara printzipuri va sa zica ca nu le are!” si nu comunismu a fost de vina…

    http://vremea.forumgratuit.ro/t483-o-sotzietate-fara-printzipuri-va-sa-zica-ca-nu-le-are#1025

  11. Ghita Bizonu' Says:

    argusdre

    cred ca toata lumea stie cine iaste ele conu SaRSaila. Si se cam banuia de pe vremea CDR ca de fapt are in spate cativa agenti de securitate (macar terasa Anda a fost relevanta .. ca era vorba de contrafilaj facut de profesionisti)
    Se cam stie si cum a bashit el in 2002-2004…
    Insa intrebarea de baza este daca nu cumva TB a depasit masura daca si SaRSaila se intoarce impotriva lui…

    [SaRSaila .. totusi trebe sa zic ca tolera sa il apelez asa pe forumu de la Ziua .. comentand chiar articolele sale. In alternanta cu Securicescu. Tolera adica publica]

  12. Sandi Says:

    B.T. asta este pe acelasi calapod cu tiganul ala de Dan Andronic ! Pentru parale n-au nici mama nici tata !!

  13. Marcus Says:

    Ce-i Doresc Eu USL-ului, Respectiv Guvernului Ponta!

    Postarea de astazi reprezinta un raspuns dat unor carcotasi, altfel prieteni buni, care chipurile nu inteleg atitudinea mea din ultima vreme, pe care dumnealor in intelepciunea de care dau dovada, o numesc anti-Ponta si anti-USL, cu toate ca le-am explicat de cateva ori bune ca nu sunt nici anti-Ponta si cu atat mai putin anti-USL, ci pur si simplu nuantand o zicala care spune ca dusmanii, dusmanilor mei sunt prietenii mei, eu, privind cu compatimire si scarba spre asa-zisul “pact de coabitare”, vin si spun ca virgula “coabitantii” dusmanului meu si al neamului astuia adicatelea chiombila, Ponta imi devine automat inamic. Dar iata somarea de care fac zicere in preambul:
    “Apropo, neamule, ui că te-ntreb şi pe tine ca să mă lămuresc şi io, ce-ar fi trebuit să facă Ponta ca să te mulţumească pe tine? Asta odată ajuns Prim-ministru? Ia pune şi tu de scrie aşa, ce ţi-ar fi plăcut să facă? Asta ca să-nţeleg şi io, da şi alţii, ce-ai vedea tu pus în locul a tot ce desfiinţezi!
    Comentariu prin Cârcotaşu — 26/05/2013 @ 18:50 | Modifică”
    Ca urmare eu, din respect fata de prieteni, in postarea de astazi voi depasi pragul prin care doar ii reprosam d-lui Ponta cardasia pidosnic-precurveasca cu Uciga-l Toaca, in ciuda angajamentelor electorale, si voi da sens si continut acestor critici, prin expunerea a ceea ce in opinia mea ar fi trebuit sa faca d-l Ponta si n-o face pentru a-si justifica increderea si speranta celor aproape trei patrimi din electorat care au adus USL la Putere.
    Deoarece imi este mai la indemana, fiind foarte cald ca eveniment si anume Congresul UDMR, voi incepe totusi cu un alt repros. Nimeni nu i-a cerut d-lui Ponta, ba chiar am apreciat modul dimplomatic prin care i-a pus la coltul de rusine pe asa-zisii secui, care la sfarsit de secol XVI si inceput de secol XVII, pentru a scapa de autoritatea maghiarimii si-au facut un steag, si-au adunat ostile si s-au pus la dispozitia Domnului Roman Mihai Viteazul pentru a indeplini dezideratul tuturor romanilor de a trai uniti intr-o singura tara, aducandu-le aminte de originea mult discutatului stindard. Ce frumos ar fi fost ca de la acest punct, d-l Ponta sa nu se creada mare diplomat in continuare si lingusindu-i de-a dreptul pe cei care mai bine de douazeci de ani au fost aproape tot timpul prezenti la guvernare, doar in folosul lor si cu scopul final de destramare a statului Romania pe principii etnice, sa le planga pe umeri, exprimandu-si regretul ca in conditiile in care guvernul sau are o majoritate de Cartea Recordurilor in Parlament, tot mai bine ar fi fost si cu ungurii la dreapta sa.
    Daca ar fi tinut cont macar de faptul ca datorita absenteismului de la Referendum al ungurimii a fost luat de prostul lui Basescu de Sultanatul briuselez si i s-a imputat ca da lovituri de stat, cand actiunea era perfect democratica si constitutionala si tot ar fi trebuit sa taca.
    Dar n-a fost sa fie.
    Politicienii nostri nu inteleg faptul ca si margaritare de le-am da ungurilor sa manance ei tot separarea Transilvaniei de Patria Mama si-o vor dori si vor milita din toate puterile lor si pe orice cale pentru indeplinirea acestui deziderat.
    Si acum din ce mi-as dori eu sa faca sau cum sa actioneze guvernul Ponta pentru a-mi fi mie pe plac. Nu ca ar conta parerea mea, da’ macar asa de amoru’ artei. Treaba este extraordinar de simpla. Sa faca ce au promis inca de la constituirea USL si apoi au amplificat prin portavocile folosite in campania electorala. Daca treaba cu “jos Basescu” ca urmare a implicartii directe si nerusinate a Sultanatului briuselez in treburile noastre interne nu mai este de actualitate, acesta fiindu-ne impus de pasa in pasalacul numit inca Romania, apai celelalte promisiuni ar trebui puse in practica. Si asta deoarece in afara de repararea cat de cat a unor stricaciuni majore facute de basiti la buzunarele romanilor, actuala Putere a uitat si de “Dreptate pana la capat”, multumindu-se ca Justitia lui Basescu sa dea satisfactii orgasmatice MCV-ului prin condamnari mai mult decat controversate (vezi Becali), in timp ce marii banditi mafioti ca Udrea & Cie din epoca Basescu sa-si vada linistiti de imensele “acumulari” de capital obtinute prin furt din banul public. Apoi, graba si toate diligentele pe care alde Dragnea si baietii lui le depun in vederea parcelarii tarii menita sa stearga identitatea milenara a unor provincii istorice romanesti avand ca scop tot orgasmul Sultanatului mi se par de-a dreptul injositoare si fara niciun folos pentru romanii, care cu tancurile sovietice la granita au stiut sa spuna “niet” Planului Valev de “regionalizare” a Romaniei. Inainte de a bloca parlamentul Romaniei cu aceasta cioaca, guvernul Ponta ar fi trebuit, asa cum a promis, sa vina cu un pachet de legi/amendamente prin care sa repare stricaciunile majore facute de mafiotii Anticristului. Asa-zisul pact de coabitare, semnat bandisteste fara stirea romanilor, n-ar trebui folosit pentru a-i satisface nebunului din capul statului toate poftele, ci pentru a avea si d-l Ponta un cuvant de spus motivat de prerogativele sale de Prim Ministru. Si pentru a nu ma lungi, ca am argumente purcoi, voi mai reliefa doar o actiune cu implicatii si impact majore atat asupra economiei tarii noastre, cat mai ales asupra mediului acestui picior de plai.
    Cand ne vorbea cu adevar d-l Ponta, cand condamna implicarea lui Basescu in proiectul Rosia Montana si a exploatarii gazelor de sist, sau acum cand este trup si suflet pentru demararea cat mai grabnica a acestor proiecte?
    Si in final as mai avea o speranta si anume sa nu se duca si MICII romanesti dupa vestita palinca si alte produse neaose pe care Briuselul le-a inlocuit cu nevandabilele lor pe pietele occidentale, nevandabile la preturi de Paris pentru salarii de Mogadiscio.

  14. Roxana Iordache Says:

    @Anca. Cred că te înşeli, a fost cu pesticide. 🙂

    @Stejare, te rog insistent să-ţi prezinţi scuze pentru aserţiunile incalificabile la adresa lui Radu Tudor! Oricât mi-ai fi de drag, NU tolerez aşa ceva pe blogul meu. E un om vertical, un caracter şi un reper profesional.

    @argusdre. N-aş vrea să jignesc lăutarii.

    @olimpiu65. Ce spui tu n-are legătură cu intoxicarea securistică consolidată de Bogdan Teodorescu. Absolut infectă.

    @Marius Mina. Mai degrabă ne murdărim pe picior. :mrgreen:

    @Donkeypapuas. E totuşi uluitor de trist ce poate face banul din om. Şi abordarea satanică a vocaţiei profesionale. 😦

    @razvancoltea. Eu îl ştiu de mai multă vreme pe Bogdan Teodorescu. Cred că şi acum e supărat pe mine pentru ceva ce am scris în „România liberă” în 1997. Mă rog, a demisionat, avea o funcţie de stat pe lângă Ciorbea.

    @Ghita Bizonu’. S-a pozat şi cu Gigi Becali.

    Oricum, n-ai cum să fii naivul care crede că nu ştia Coposu cu cine are de-a face. I-l adusese Dudu Ionescu. 🙂

    Referitor la SRS, da, mai ales fătuca era sub acoperire. Că doar el a descoperit-o. 😛 Mai terminaţi cu prostiile-astea!

    Oricum, VC Tudor scria în România Mare că eu l-am întrecut pe SRS. 😆 Era vorba de o organizaţie – poate o să vă povestesc într-o zi – de deconspirare a poliţiei politice. Era pe bune, că eram nebuni, chiar nu ştiam ce-i frica.

    De-aia l-au şi deconspirat pe SRS, cu teribilismul ăla din studenţie, ca să-l decredibilizeze şi să anuleze demersul din faşă. Un demers care avea ca finalitate demontarea poliţiei politice. La foarte scurt timp de la anunţarea organizaţiei, a urmat depeşa de la SRI că SRS şi bietul FGM au colaborat cu Securitatea. În cazul lui SRS a fost o implicare antitero sau aşa o crezuse el. În cazul lui Florin Mărculescu – Dumnezeu să-l odihnească! – a fost o porcărie şi mai mare, adică l-au acuzat de colaboraţionism pe baza unei note semnate cu numele lui, nu cu nume conspirativ, din notele uzuale în cazul întâlnirii cu persoane din străinătate, erai obligat să le declari (întâlnirile) şi să le relatezi, iar relatările lui Florin erau absolut neutre, fără vreo umbră de delaţiune.

    Ei erau extraordinar de duri la adresa sistemului, iar „România liberă” era un ziar epocal, nici nu era ziar, era ceva imposibil de conceput şi de reconstituit acum. Era o instituţie, o instituţie naţională, cu cinci repere (oameni care făcuseră puşcărie pentru libertatea presei, pe vremea lui Ceauşescu) şi foarte mulţi tineri entuziaşti şi pregătiţi – că şcoala românească scotea „tâmpiţi” 🙂 A fost visul şi onoarea vieţii mele să particip la acea publicaţie fără egal, unică şi irepetabilă. Ea trebuia distrusă, fiindcă era mult prea periculoasă la adresa sistemului. Sistemul s-a apărat cu ferocitate şi în loc de destructurarea lui, a început destructurarea ziarului legendar.

    Trei luni am făcut grevă pentru SRS şi FGM. Din păcate, numai eu. :mrgreen: De altfel, noi eram o echipă, „trio de şoc”, cum zicea SRS. Am zis că dacă îi dăm afară pe colegii noştri, facem jocul Securităţii. Şi repetăm greşeli din istorie, unele sinucigaşe (cu precedent la revoluţia franceză). Am reînceput să public fiindcă m-au rugat ei, mai ales că urmau să demisioneze – până la urmă a fost o plecare amiabilă, dar extrem de dureroasă. Ulterior aveau să revină amândoi. Dumnezeu să-l odihnească pe Florin Gabriel Mărculescu! 😥 Şi să-l ocrotească pe Sorin Roşca Stănescu!

    El rămâne colegul meu mai mare, aşa că nu-l mai atacaţi pe blogu-mi, că daţi în fabrici şi uzine! 😆

    @Sandi. Ţigănia e o stare de spirit. 🙂

  15. blogideologic Says:

    Departe … DAN CRISTIAN TURTURICĂ : „Final de drum pentru Antonescu. Va renunţa să candideze la prezidenţiale?” http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/final-de-drum-pentru-antonescu-va-renunta-sa-candideze-la-prezidentiale-302951.html Crin Antonescu este departe de “finalul de drum” pentru că nu este şi în “final de discurs”. Dimpotrivă, Crin Antonescu ţine un discurs tot mai complex, spre deosebire de simplismul păgubitor pentru români al vorbăriei lui Ponta.

  16. stejarul Says:

    Roxana,
    de dragul tau fac orice. Chiar imi cer scuze pentru felul in care gandesc despre radu tudor.
    Nu uita , totusi, ca la fel a fost cu ponta. Il injuram de mama focului si va suparam cu comentariile mele, doar ca sa se adevereasca ca il `mirosisem` corect.

    radu tudor a fost unul din cei pe care ii iubeam de la Antena 3 pana in momentul in care mi-am dat seama ca e un om fals.
    Imi doresc enorm sa ma insel , macar de data asta… dar `nasul`imi spune ca sansele sunt mici.

    Vom trai si vom vedea.

    ok, nu mai zic nimic rau de el la tine pe blog pana nu veti ajunge si voi la concluzia mea.

    Scuze sincere iti cer tie ca ti-am ranit sentimentele si parerea care o ai despre radu tudor.

  17. Roxana Iordache Says:

    Stejare, mulţumesc. Dar situaţiile sunt diferite. Poate uiţi că eu l-am troznit pe Ponta ani în şir. L-am susţinut doar din momentul în care a picat MRU şi până după referendum. Am vrut să-l creditez, l-am creditat. Şi acum zic că îl strică anturajul. 🙂

    În rest, nu se compară nasul bărbatului, cu nara mea. 😛

    Radu Tudor m-a enervat când îi lua partea lui Băsescu în războiul cu Tăriceanu. Ba chiar a salutat moţiunea de cenzură a PSD, care era o lucrătură clară cu Băsescu. Dar nimeni nu-i perfect, toţi avem rateurile noastre.

  18. argusdre Says:

    „Roxana Iordache spune:
    luni 27 mai 2013 la 12:36:38 pm

    „………@argusdre. N-aş vrea să jignesc lăutarii. ….”
    De ce nu, daca e ospat mare, portofelu-i doldora, iar disteptaciunea patronului are asemenea simtaminte certe si strict legate de cerintele realului…

  19. Anca Sd Says:

    Probabil ca daca dl Teodorescu ar fi inaltat ceva osanale lui Antonescu&Co dvs l-ati fi laudat nespus!

  20. Calin Puscas Says:

    e greu sa intelegi ce spune cineva cand il judeci de pe pozitii partinice, intolerante

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: