PONTA, UN OM DE NIMIC. GUVERNAT DE SOCRU. GUVERNAT DE SERVICII. LANŢUL ŞANTAJABILILOR

Ponta declarase la conferinţa TNL că USL trebuie să continue.

După care a declarat socru-său, răspopa, mai vechi coabitac cu Băsescu, că dacă PNL nu-l exclude pe SRS, se rupe USL. Cine e el şi în ce calitate?

Băxina lui socru-său a fost suficientă pentru ca Tonta să se sucească la loc şi să zică că protocolul USL e suspendat.

Suspendată e libertatea lui. Se vede de la o poştă că e robit patimilor de putere, adică, şantajabil şi manipulabil.

O enormitate mai mare nu putea spune. Unde scrie în protocolul USL că trebuie să tăinuieşti infracţiunea?

Acum zice că protocolul USL e depăşit. Şi cere „echipă de negociere”. Să negocieze ce? Principiile?

Realitatea e că s-a alertat rău şerpăria, cum a numit-o SRS. Comisia Bârsan începuse să o deranjeze de prin cuibare, culcuşuri şi cotloane.

În mod tipic bolşevic, Ponta a comis o diversiune, arătând cu degetul către SRS, ca să acopere fondul problemei. Şi a dat vina pe aliaţi pentru propriile malversaţiuni,  declarând că PNL trebuie să-şi dovedească solidaritatea la guvernare. Nici o jenă, nici un pic de ruşine, doar tupeu grosolan.

Cine te-a adus, măi dragă nesimţitule, la guvernare? Cine ţi-a deschis ochii că dacă îl mai lingi pe MRU, n-are cum să fie dat jos ca să-i iei locul? Cine te-a susţinut ca să ajungi prim-ministru? Mai ajungeai într-un milion de ani fără liberali? Şi acum ce crezi că faci, ascultând de infecţii care te manipulează, alimentându-ţi vanităţile şi carierismul fără măsură? Crezi că îţi iese să dai afară PNL de la guvernare, după ce te-ai folosit de liberali ca să ajungi prim-ministru?

Îţi iese un şut în gură! După care ai să-ţi aduni dinţii de pe jos, în hăhăiala lui Băsescu. Sau poate crezi că te adună cineva, cu mătura şi făraşul? Poate Daciana, săraca. Săraca, vorba vine. Noroc cu cumnăţelul norocos la licitaţii băsiste.

Micul Tontulescu chiar crede că în eventualitatea astronomică în care ar scăpa de liberali, l-ar mai pune Băsescu premier la loc. Ha-ha-ha-ha-ha-ha-ha! Adică: 😆

Deci, măi agitatule, calmează-te şi bagă-ţi picioarele în apă rece!

Tu, Ponta, eşti cel care ar trebui să-şi ceară iertare. Alegătorilor, în primul rând şi pe urmă, lui Crin, pentru toate porcăriile pe care i le-ai făcut în tentativa prostească de a-l determina să-şi ia liberalii şi să plece de la guvernare.  Şi lui Sorin Roşca Stănescu ar trebui să-i prezinţi scuze, pentru faptul că în loc să susţii deconspirarea şi demontarea poliţiei politice, o acoperi. Şi umileşti Justiţia, magistraţii eminenţi supuşi urmăririlor securistice. Precedentul Bârsan, neelucidat, e calea sigură de muşamalizare a cauzelor similare, de fapt, a cauzei cauzelor răului din România. La care eşti conectat ombilical.

Semeni ca două picături de apă cu Băsescu, în înverşunarea cu care a cerut şi a obţinut demiterea lui Valerian Stan, după care, demisia lui Victor Ciorbea. Tu, Băsescu şi MRU aveţi acelaşi dascăl securistic.

MRU nici măcar acum n-a înţeles ce i se întâmplă, că adică e folosit ca sparring partner. La fel cum nici tu nu înţelegi că ţi se poate întâmpla acelaşi lucru, dacă nu ţii aproape de PNL.

Te-ai înhăitat cu toată pleava din sistem, în loc să joci cinstit, alături de aliaţii cei mai loiali pe care îi puteai avea.

Tu, Ponta, eşti cel care a încălcat sistematic protocolul USL, din momentul pactului cu Băsescu. Au urmat mizeriile cu Kelemen, Kovesi şi ceilalţi băsişti, şi toate celelalte porcăriile pe care le-ai comis în raport cu PNL. Tot timpul n-ai făcut decât să forţezi ruperea USL, ca să dai vina pe liberali pentru faptul că n-ai onoarea de a-ţi respecta cuvântul şi te laşi purtat de valul murdar al găştii securistice – de la Cluj şi din afară – care transformă PSD, dintr-un partener onorabil, într-o adunătură de iude şi tâlhari. Ca să fie umiliţi oamenii cinstiţi.

Dacă îţi spun Iudă, n-o fac în nici un caz ca să te spânzuri – Doamne fereşte! Ci ca să le arunci arginţii în faţă celor care te-au condiţionat ca să trădezi. Ai trădat în primul rând alegătorii USL. Şi ai aservit ţara, intereselor străine de interesele naţionale. De fapt, ai continuat băseala antinaţională.

Dacă eşti şantajabil, spune-o! Poate nu e grav şi te vom apăra. Dar dacă e grav, trebuie să-ţi dai demisia. Niciodată nu te-ai referit la acuzele de şantajabilitate ca atare, aduse mai ales de către senatorul PSD, Valer Marian, doar te-ai înfuriat când a declarat senatorul PNL, SRS, că eşti şantajabil, ceea ce se deduce din fapte. Între timp, SRS şi-a prezentat scuze pentru acuzaţie, dar a declarat că îşi menţine toate afirmaţiile de fond cu privire la muşamalizarea poliţiei politice în cazul Bârsan, pentru că a demonstrat-o cu fapte. Iar răspopa Sârbu, care face parte din comisie – şi din sistem -, iese conflictual şi cere excluderea lui SRS, imediat după ce situaţia se aplanase. Şi tu te-ai grăbit să o inflamezi la loc.

Realitatea e că dacă din 7.4 milioane de antibăsişti, peste 2 milioane au stat acasă la alegerile parlamentare (restul ieşind ca să voteze PP-DD şi alte resturi) a fost pentru că Ponta şi Băsescu au coabitat imediat după referendum. Dacă nu cumva cooperaseră tot timpul, ca dovadă şi numirea lui Rus la Interne. Cocoţat acum în conducerea PSD.

Care PSD a devenit o adunătură de flaşnete, la fel cum erau papagalii din PD-L când ieşeau la tv şi puneau placa primită la instructajul de comunicare. Până şi Corina Creţu a devenit confundabilă cu Udrea. Ca să nu mai zic de Gabi Firea. Iar Cătălin Ivan, care roşea ca o fată mare, a devenit … mare-mare. N-a învăţat nimic din precedentul Vişan. Care unde e acum, după ce a spus pe faţă realitatea putredă din PD-L, după ce o acoperise neobosit, declarând-o parfum?

De fapt, Ponta e-n campanie electorală. A spus-o de la congresul PSD, când şi-a mobilizat activele contra PNL.

Adrian Năstase spune că SRS e doar un pretext. Are dreptate. Cunoaşte prea bine iudele din PSD.

Anunțuri

20 răspunsuri to “PONTA, UN OM DE NIMIC. GUVERNAT DE SOCRU. GUVERNAT DE SERVICII. LANŢUL ŞANTAJABILILOR”

  1. olimpiu65 Says:

    liberalii rad de pontac, cica se suspenda altfel protocolul si e stipulat in acord nu ca se trezeste un idiot sa-l declare suspendat. mai aduc basistii si un sociolog sa explice ca e in grafic actiunea de destramare USL , ca a fost demult timp pusa la cale de ambele partide.imi vine sa rad cu lacrimi. cata minte le lipseste tuturor fsnistilor care joaca din nou hora unirii sub tutela Base&servicii????
    Ponat nu face decat sa caute prin laboratoarele basecuriste modalitatea de a iesi cat mai putin murdarit din afacerea asta pt ca oricum va rupe USL, problema lui fiind cum explica, cat poate arunca vina pe liberali si mai ales cum face cu noua majoritate si cat il va costa financiar sa-l sustina?!

  2. plano Says:

    Antonescu a comis-o rau in BPN.
    Cine putea sa puna inregistrarea discursului lui Crin la dispozitia lui Ioska? Ghici ciuperca….!
    Buble i-a facut un mare rau sefului sotiei sale.
    Ponta a suportat luni de zile atacurile fundamentalistilor liberali pe toate site-urile controlate de ei. Mai conta doar pe loialitatea lui Antonescu fata de constructia politica numita USL. Ponta are dovada dublului limbaj folosit de Crin. Protocolul USL se renegociaza! Slabi consilieri are Crin.

  3. Mihai Hristea Says:

    Plano e coabitac!

  4. PONTA, UN OM DE NIMIC. GUVERNAT DE SOCRU. GUVERNAT DE SERVICII. LANŢUL ŞANTAJABILILOR » Bloogle Says:

    […] Original Blog » […]

  5. sandman Says:

    „Dacă nu cumva cooperaseră tot timpul, ca dovadă şi numirea lui Rus la Interne.” Corect. Aici s-a vazut cu ochiul liber. L-a pus p-ala ca asa a vrut el si pt ca avea nevoie de un nesimtit care sa trinteasca referendumul, iar imaginea lui de Tonta antibasist sa nu prea sufere. Apoi s-a dat de gol pe toata linia: pactul cu Base, cu UDMR, Ioan Rus, Ghita, etc…

  6. olimpiu65 Says:

    Plano e pishadist-securist si ca toti pishadistii securisti arunca pe coana Diana Tusa inregistrarile desi coana cu pricina nu a fost la sedinta in sala iar inregistrarile sunt marca SRI_SPP!

  7. George Cazan Says:

    foarte bine, micul pacalescu sa-si ia jucariile si sa plece…….daca mai ramane prim-ministru doua luni e lucru mare………oricum liberalii trebuie sa scape de balastul neo-comunist psd-ist!

  8. Mihai Hristea Says:

    @Olimpiu
    Ceea ce nu inteleg – sau se prefac ca nu inteleg – pishaditistii (cum bine i-ai numit) e ca noi nu punem botul la vrajeala lor basecurista.
    Iar eu, unul, asa cum spuneam si vara trecuta, daca prind basist prin preajma-mi il bat de se caca pe el; valabil, mai nou, si-n caz de coabitac. 😀

  9. johnson1312 Says:

    In ziua de azi poti sa inregistrezi orice fara sa onorezi cu prezenta locul.Ideea este cine face public continutul.Cine plateste cel mai bine caseta ! Plano confunda voit sau nu cine e seful lui Tusa ! Pot sa-i spun doar ca NU este Crin.Este unul dintre dusmanii acestuia.Se traieste bine azi in Romania doar dusmanindu-l pe Antonescu.Basistii sint in libertate indiferent ce haina imbraca,propagandistii lor sint tot acolo si probabil traiesc din aceleasi valize cu bani negri,neicanimenii au ajuns proprietari de televiziuni si sefi de comisii SRI in Parlament,muritorii de foame scot sondaje zilnic in care Ponta creste si Antonescu aproape ca dispare din decor etc O sa-i propun sa li se confere Steaua Republicii in Grad de Coabitaci tuturor acelora care fac eforturi supraomenesti sa-l doboare pe Crin singurul care refuza sa fie adoptat de catre sistemul securisto-basist si care le sta in continuare ca o piatra in pantof.

  10. olimpiu65 Says:

    off topic: l-au bagat pe Jiji la racoare 3 ani! saracul! il compatimesc sincer desi am detestat mereu comportamentul acestui imbecil!!

  11. plano Says:

    Olimpiu
    Daca citesti arhiva acestui blog eu sunt antibasist inca de pe vremea guvernarii DA, cand multi dintre liberalii care acum se declara antibasistii se balaceau in mocirla Basescu-Tariceanu. Nu mi-a suris nici guvernarea Boc-Gioana si nu sunt sunt entuziasmat ca Ponta este nevoit sa coabiteze cu Basescu.

  12. Jan Pantelimon Says:

    Protocolul USL a murit in momentul semnarii pactului de coabitare cu Basesescu . Restul e tupeu maxim .

  13. Sandi Says:

    Raspopitul socru, agent acoperit si de influienta,executa poruncile stapanilor sai intocmai ! Aceiasi stapani cu ai lui Basea !

  14. Sandi Says:

    plano spune:
    luni 20 mai 2013 la 4:11:47 pm
    Antonescu a comis-o rau in BPN.
    Cine putea sa puna inregistrarea discursului lui Crin la dispozitia lui Ioska? Ghici ciuperca….!
    Buble i-a facut un mare rau sefului sotiei sale.
    Ponta a suportat luni de zile atacurile fundamentalistilor liberali pe toate site-urile controlate de ei. Mai conta doar pe loialitatea lui Antonescu fata de constructia politica numita USL. Ponta are dovada dublului limbaj folosit de Crin.

    ***
    Si ziceai pe undeva pe aici ca esti antibasist inca de pe vremea DA ?!?

  15. Roxana Iordache Says:

    Mulţumesc pentru comentarii.

    @Plano. Patetică atitudine securistică. Tu te-ai citit ce-ai scris?

  16. Roxana Iordache Says:

    George Cazan, profit de comentariul tău ca să-ţi spun că ştiam de vechimea ta pe blogul meu şi dacă am postat acel comentariu a fost pentru că te-am suspectat de inteligenţă şi umor. 🙂

  17. plano Says:

    Am citit,Roxano!
    Tu, ca o radical-fundamentalista, ai puterea sa intelegi cat rau ai facut si continui sa faci USL-ului, prin ceea ce scrii pe acest blog?
    Antonescu se comporta in ultima vreme ca si cand ar primi consiliere de le tine. Va pierde!

  18. Mihai Hristea Says:

    Plano, esti un labar!

  19. Un simpatizant poate neautentic Says:

    „Ponta a suportat luni de zile atacurile fundamentalistilor liberali pe toate site-urile controlate de ei. Mai conta doar pe loialitatea lui Antonescu fata de constructia politica numita USL. Ponta are dovada dublului limbaj folosit de Crin. Protocolul USL se renegociaza! Slabi consilieri are Crin.”
    ____________________________________
    @Plano

    Sa stii ca admir curajul de a-ti exprima opiniile, dar nu iti dau deloc dreptate.

    Stii, un sot care isi gaseste sotia in pat cu altcineva si isi anunta apropiatii sa fie pregatiti de divort deoarece mariajul nu merge , nu foloseste un dublu limbaj cum spui tu, ci doar constata niste fapte…

    Stiu ca simpatizantii PSD vor da vina pe liberali pentru distrugerea USLului. La fel vor face si liberalii, vor da vina pe PSD. Pastrand comparatia de mai sus cu mariajul care nu functioneaza , unii vor spune ca sotia l-a inselat deoarece a fost des batuta, altii ca sotul era si el curvar la randul sau ,altii ca nu era de fapt nimeni in pat ci doar a venit ala baut si a avut impresia asta, etc.

    Adevarul este ca de vina sunt „baietii” aia multi care sunt prin toate partidele si care isi stiu bine meseria.

  20. Maria Savescu (@MariaSavescu) Says:

    Tonta-contra este un om de nimic.
    Ai dreptate.
    Daciana nu este saraca.
    Are venituri de europarlamentar consistente.
    Plus taticu’, plus contra-tonta, prim ministru.
    Pacat de votul nostru batjocorit.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: