OAMENII DIN TENEBRE. ACŢIUNEA TEMBELĂ DE LA GARA DE NORD ŞI REACŢIA STUPIDĂ A ASOCIAŢIILOR PENTRU PEGRA FĂRĂ ACOPERIŞ

Aţi văzut vreodată un copil ghemuit ca un câine-covrig? O dată, era unul un pic mai sus de Piaţa Victoriei, la poalele unui supermarket. S-a ridicat şi s-a pus pe fund, cu spinarea lipită de geamul bogat al magazinului. Şi-a pus punga la nas şi a început să tragă.  M-am oprit şi i-am zis că dacă mai continuă, nu peste multă vreme o să-l doară capul de o să-i plesnească şi durerea nu se va mai opri niciodată. S-a uitat la mine cu o uimire de nedescris, devenise numai ochi. Şi am plecat, şi din păcate, ciocolata nu i-a fost decât o pauză de aurolac. Era mic, avea maximum 10 ani şi şi-o fi zis că n-are decât să-i sară capul în aer, scapă de necaz şi până atunci, uită.

Altădată, în altă zonă, dar tot centrală (vă daţi seama ce e la periferii!) era un puşti blond cu ochi albaştri, tot mic, fără aurolac, tuns de fiţe şi îmbrăcat cu haine noi, dar deja murdare. Era strâns în el, ca un animal hăituit. Un animăluţ. Am întins mâna spre el şi s-a ferit cu ambele mâini. Am reuşit să-l mângâi doar la a treia încercare. Îi venea să plângă, parcă se simţea vinovat. L-am întrebat dacă are părinţi, a dat din cap că nu. În mod evident nu era obişnuit să vorbească şi nici să i se adreseze cuvântul, o percepea ca pe o agresiune. A trecut o doamnă care îl cunoştea, s-a oprit şi l-a întrebat de ce-a plecat de la „Pinocchio” (casă de copii din sectorul 1). S-a bosumflat. A dat din cap afirmativ când am presupus că nu-i plăcea acolo. L-am întrebat dacă i-a făcut cineva vreun rău, de la orfelinat sau din altă parte şi s-a îngrozit, avea o privire de groază. La propriu. De vorbit, nu voia să vorbească (deşi putea, sunt mai multe doamne care l-au ajutat şi l-au dus la centrul pentru minori de unde a fugit). L-am rugat să mă aştepte, că vin să-i aduc ceva. M-am întors repede, dar el nu mai era acolo. De atunci, nu l-am mai văzut, îl ştiam de ceva vreme. Şi m-am blamat, că poate eu l-am speriat cu bunele intenţii şi involuntar l-am trimis în ghearele ticălosului/criminalilor care în mod sigur îl abuzaseră. 👿

Eu sunt nebuna care le spune cerşetorilor bună ziua. Cei care mă cunosc deja s-au obişnuit, dar la început li s-a părut incredibil că îi salută cineva, că le vorbeşte pur şi simplu. Şi credeţi-mă, sunt destule alte persoane care atunci când dau de pomană, îi bagă în seamă pe sărmani cu un cuvânt. Sau mai multe. Altele greşesc, pentru că le dau să bea pe stradă, cerşetorii mei ştiu că n-au voie decât „acasă”, că altfel nu mai capătă de la mine. Unii chiar au casă, fie şi prăpădită, dar au un acoperiş. Unii chiar muncesc de rup, toată ziua, care ce poate şi pe unde apucă, să-şi capete hrana zilnică şi „anestezicul” cotidian.

Am auzit că a fost un reportaj-fulger, de jurnal PROTV, în care nişte amărâţi erau blamaţi că păgubesc statul, fiindcă vând pet-uri şi iau bani frumuşei. Şi l-a dat spre ilustrare chiar pe un amic al meu dintre sărmani (îl ştiu de vreo 15 ani), căruia îi dau toate peturile şi orice i-ar mai putea fi de folos spre vânzare. La fel fac şi femeile de serviciu de la mai multe blocuri, îl ajută dezinteresat, fiindcă ştiu şi ele cum e. E slab mort, micuţ şi toată ziua trage un cărucior cât toate zilele după el. L-am întrebat cât ia pe kilul de peturi. 1 leu. Deci, câte kile îi trebuie ca să mănânce o dată pe zi? Şi să hrănească şi – sau cu prioritate – căţeluşa mică pe care a salvat-o de la moarte.  Doza de juice sau de bere e 30 de bani bucata. Câte doze îi trebuie ca să nu moară de foame? Dar ce ştiu îmbuibaţii de la PROTV, cei a căror meserie a fost mereu să cosmetizeze realitatea, convenabil pentru toate guvernările, indiferent de culoarea lor, numai să-l amnistieze fiscal pe patronul Sârbu şi să-l favorizeze cu tot felul de publicităţi.

De multe ori am vrut să vă scriu despre amărâţi, am cunoscut mulţi. Pot folosi chiar prezentul, ştiu destui şi acum. Şi mai ştiu că n-am dreptul să ridic piatra, pentru că nici eu nu i-am ajutat pe oamenii străzii, mai precis, ai tenebrelor, decât, uneori, cu bani, hrană, câte o ţigare de lux, o bere cu promisiunea că lasă măcar de data aceea aurolacul, etc. Deci nici eu n-am făcut decât să tratez efectele, în loc să merg la cauză. Le-am dat de pomană.

De fapt, am mers, totuşi, direct la cauză, când am făcut unul din reportajele pe care le consider ale vieţii mele jurnalistice. Trei spre patru pagini în „România liberă”, cu deschidere pe copertă  – documentarul nu mai există pe net, fiindcă groparii ziarului au scos tot ce ar putea aminti de ceea ce a fost odată publicaţia legendară.

Am fost împreună cu Sorin Ilieşiu, Sandi Piekalski, Ioan Groşan, Andrei Antică. Sandi, Andrei şi cu mine am realizat reportajul din jurnal. Ilieşiu şi Groşan au realizat un mare film documentar regizat de Lucian Pintilie.

Ce vreau să vă spun e că tot ceea ce vă spun nu-i din auzite, nici la a doua sau a treia mână. E văzut, auzit, trăit pe viu de mine şi prietenii pe care i-am menţionat. Din păcate, demersul nostru n-a fost urmat de nimic din partea autorităţilor, era în vara anului 1992.

La un moment dat, Băsescu, în tembelismu-i caracteristic, a băgat boschetarii într-un hotel al CFR-ului, nou, mare şi frumos, pe care l-au făcut praf în câteva zile. Şi s-au întors de unde au plecat: pe străzi, în ganguri şi prin canale.

În noaptea cu pricina am străbătut Bucureştiul în căutare de pegră amărâtă – şi materie primă pentru crimă organizată. Erau multe zone, le-am menţionat în reportaj. Dar cei mai mulţi erau în perimetrul Gării de Nord şi fiecare avea „groapa” lui, adică, fiecare lider de grup recunoscut ca atare. Mai ales tineri, copii şi adolescenţi. Concluzia nescrisă a reportajului meu a fost că e o lume paralelă, asocială ireversibil. Chiar antisocială, dat fiind potenţialul infracţional: ei mai ales sunt folosiţi de crima organizată, decât să comită din proprie iniţiativă nelegiuiri. Unii nici nu există ca stare civilă – cu ei se poate face orice, oricând. Boschetarilor li se pare natural să trăiască aşa, extrem de puţini s-ar mai adapta şi mai ales dacă sunt scoşi de acolo de mici. E o realitate şi de aceea, ştiu că e extrem de greu pentru autorităţi să rezolve problema. Partea proastă e că nici n-au interesul – poliţia şi serviciile folosesc, la rândul lor, asemenea pegră.

Şi totuşi, problema poate fi rezolvată. În ciuda concluziei de mai sus (că e o lume paralelă, irecuperabilă şi de neintegrat). Am constatat că se poate comunica în mod nebănuit cu ei, dacă chiar vrei, dacă chiar te interesează, dacă într-adevăr îţi pasă că sunt semeni ai noştri care se târâsc în asemenea condiţie subumană, iar noi nu facem nimic pentru ei – şi cei mai blamabili suntem noi, creştinii, care nesocotim porunca Mântuitorului.

Mârâîiau la noi, cei mai mulţi, iniţial – era o aventură, eram doar noi cu două maşini şi aparatură electronică, n-am anunţat nici o poliţie, fiindcă pe vremea-aia poliţia ne alerga pe noi. :mrgreen:  Se hlizeau mai ales la mine, agresiv, fiindcă eram singura femeie şi tânără. V-am mai spus, dacă nu-ţi e frică de căţei, nu se iau de tine şi chiar cei mai agresivi care se dau la tine, capitulează cu coada elice. De regulă, te simt că-i iubeşti şi vin la mângâiat – mai degrabă decât la mâncare.

Privirea, vocea umană pot face minuni. Dacă ele reflectă COMPASIUNEA. Nici nu ştiţi câtă nevoie au de compasiune, chiar şi cei mai refractari, chiar şi cei nărăviţi în rele. Au nevoie să audă că NU SUNT EI DE VINĂ pentru condiţia în care se află, la fel cum nici căţeii străzii nu-s de vină pentru că au rămas sau s-au născut orfani. Şi mai au nevoie de TRATAMENT DE LA EGAL LA EGAL.

Noi aveam cu noi „mărgele de sticlă”, dar nu le-am folosit decât în chip de „recompensă” finală, nu pentru captatio. Uneori, destul de des, cei fără acoperiş oploşesc câte un căţel sau mai mulţi. Am întâlnit şi din aceştia. Ceea ce am făcut noi a fost o radiografie a subteranelor, un semnal de alarmă, dar şi o crimă egoistă, o reuşită profesională rămasă fără consecinţe pentru cei care au făcut obiectul succesului nostru jurnalistic/artistic.

Ceva fabulos, totuşi, se pare că s-a întâmplat. Era o puştoaică de 13 ani, pe nume Mădălina, singura care spunea că vrea să se întoarcă în viaţa „reală”, să iasă din infrarealitatea lor, din burta monstrului. Era dintre cei de la Gara de Nord, foarte frumoasă şi afectuoasă, se lipise de mine ca marca de scrisoare. I-am spus şi i-am repetat că e prea valoroasă ca să rămână acolo şi că despre valoarea lor trebuie să le spună şi celorlalţi. Sorin Ilieşiu a aflat că ar fi ieşit de acolo şi mai mult, că a ajuns psiholog. Dacă e reală ştirea – ultima dată, Sorin nu primise confirmarea – de cineva ca ea ar fi fost nevoie astăzi, când cu intervenţia aberantă asupra unui mare canal de lângă Gara de Nord, cu multe „apartamente” – 50 de locatari subterani.

Poliţia – SPIR – a acţionat agresiv şi stupid. A fost o vânătoare, cu lacrimogene (aţi inhalat vreodată, ştiţi cum e? cazi la pat,  mi s-a întâmplat la mineriada din septembrie 1991, parcă eram pe lumea-aialaltă). Au venit cu buldozerul. Cică erau în căutarea unui interlop cu interdicţie de intrare în capitală, zis Brusli. Deci, au văzut ei ceva filme pe undeva. Suficient ca să înveţe cum e să te faci interlop şi chiar să lucrezi sub acoperire.

Acţiunea forţelor de ordine e stupidă la maximum. Fără sens şi fără finalitate. Se spune că intervenţia brutală s-a soldat cu un mort, poliţia spune că e doar intoxicare. Dar cum să vii cu buldozerul şi să arunci cu gaze ca să scoţi oameni printr-o gură de canal? 😯 Şi cum să vii FĂRĂ AMBULANŢĂ?!  Şi ce faci dacă-i scoţi? Unde-i duci? La poliţie, îi iei în evidenţă, îţi mai tragi nişte informatori (sau mai rău), le tragi o nouă bătaie (că ei chiar dacă spun, nu-i crede nimeni şi oricum sunt obişnuiţi de foarte mici) şi pe urmă le dai drumul. Unde? Înapoi.

Deci, eu nu cred sub nici o formă că ministrul de Interne a ordonat aşa ceva, pare chiar o acţiune de discreditare. Radu Stroe mai degrabă dă de pământ cu organizatorii mascaradei idioate. Mai erau pe-acolo şi doi căţeluşi, foarte mici şi foarte veseli, în inconştienţa lor.

Dar la fel de stupidă e şi atitudinea asociaţiilor caritabile, pentru cei fără acoperiş. Îi ajută cu hrană, timp în care ei fac orice pentru droguri şi alcool – fiindcă dependenţa e mama lumii interlope. Iar azi s-au zborşit la forţele de ordine, nu doar pentru modul de acţiune, absolut tâmpit, contraproductiv, ci pentru că îi scot pe nefericiţi din canal! Decât să se lamenteze după ce alimentează un focar de criminalitate şi infecţie, mai bine asociaţiile cu pricina ar construi adăposturi. Şi s-ar zbate pentru sposori.

Ştiu mai mulţi care au rămas pe străzi, după o viaţă de muncă – unii n-au avut suficienţi ani pentru pensionare iar alţii au ajuns pensionari şi plecaţi pe străzi, fie ca să-şi ia lumea-n cap, fie pentru că au fost daţi afară din casă. Cum s-a întâmplat cu nea Zamfir, Dumnezeu să-l ierte! A murit de câteva luni, era numai piele şi os, şi după ani în care a îndurat frig crâncen şi arşită grea sub cerul liber – ajutat de oameni care îl ştiau cumsecade – îşi găsise şi el un loc la un cămin, dar ce te faci că îl costa toată pensia, adică, 4 milioane vechi, iar acolo nu le era asigurată nici o masă. Doar adăpost. Atât. Mi-a povestit viaţa lui, mi-a arătat şi cartea de identitate, a vrut să-mi dea şi copie şi l-am somat să nu facă asta cu nimeni, fiindcă poate fi foarte periculos pentru el. Mi-a povestit că după „revoluţie” a divorţat, dar fosta soţie a rămas cu copiii – adulţi în toată regula, cu meserie, iar copiii la un moment dat l-au dat afară din casă. Şi nu poate obţine locuinţă socială, din cauză că apartamentul din sectorul 4 e pe numele lui. Dar că nu-şi poate da în judecată copiii, preferă aşa. Cum spuneam, s-a dus. Cum s-a dus şi un amărât din zona Basarab, tânăr şi cu mâna dreaptă lipsă, cuminte, lumea îi dădea de pomană, se aşeza lângă biserică şi niciodată nu cerşea. Niciodată. Dacă îi dădeai, bine, dacă nu, asta era. Nici nu ştiu cum îl chema, doar atât, mă bucur că fiind vremea sărbătorilor de Crăciun, i-am dat mai multe beri, se bucura de parcă l-ar fi apucat pe Dumnezeu de picior. Şi după Sfântul Ion, i-am zis (foloseam pluralul cu el, ceea ce pentru ei e incredibil) că o vreme s-ar putea să nu mai pot să-i dau, a dat, înţelegător, din cap. La scurt timp am aflat că a murit, l-au găsit mort în canal. Nu se ştie cum şi cine ar deschide o anchetă pentru un boschetar? Unul în minus. Doar că mereu (a)par în plus.

Dar  să nu ne facem iluzii periculoase, cu unii prăpădiţi chiar nu se poate comunica, mă refer la unii din canale. A trecut de mult vremea pentru ei, sunt ermetic închişi. Doar o abordare de specialitate – asistent social, psiholog plus preot – în regim de internare i-ar putea deschide spre recuperare. Sau nu. Dar trebuie încercat şi trebuie anunţat. Dacă nu, cercul vicios va continua să rostogolească monştri. Şi monstruozităţi.

O monstruozitate e şi indiferenţa noastră.

Primarul Oprescu, primarul Chiliman, Guvernul României s-or fi gândit că dacă vrei să rezolvi problema celor fără adăpost, cel puţin în Bucureşti, le dai de lucru în propriul interes? Adică, nu le faci locuinţe sociale, îi pui să şi le facă. Bagi un program de calificare la locul de muncă, după o precalificare în noţiuni elementare de construţii şi le dai să-şi facă locuinţe, blocuri mai mici, pentru nivelul lor. Şi le aduci personal de specialitate să-i asiste. Ei pot învăţa o meserie şi dacă li se dă în proprietate ceea ce şi-au construit – cu bani puţini şi care se pot obţine uşor, de la stat şi de la sponsori -, atunci sunt cu adevărat şanse să fie (re)integraţi social. Dar dacă se continuă falsa asanare a efectelor, cauza proliferează.

P.S. Echipa lui Carmen Avram poate realiza un documentar de Oscar. Şi nu doar despre mafia cerşetorilor şi/sau a celor fără adăpost. Ci mai ales, despre cei pe „cont” propriu.

Anunțuri

9 răspunsuri to “OAMENII DIN TENEBRE. ACŢIUNEA TEMBELĂ DE LA GARA DE NORD ŞI REACŢIA STUPIDĂ A ASOCIAŢIILOR PENTRU PEGRA FĂRĂ ACOPERIŞ”

  1. OAMENII DIN TENEBRE. ACŢIUNEA TEMBELĂ DE LA GARA DE NORD ŞI REACŢIA STUPIDĂ A ASOCIAŢIILOR PENTRU PEGRA FĂRĂ ACOPERIŞ » Bloogle Says:

    […] Original Blog » […]

  2. Donkeypapuas Says:

    Are un câine! Nu-i bine, dom’ doctor. Ia bagă-i dumneata un impozit repede.

    Pentru că lui dom’ Oprescu i-a fâlfâit prin cap să introducă şi el un impozit pentru deţinătorii de câini.

  3. olimpiu65 Says:

    http://www.pesurse.ro/2013/04/24/sondaj-ccsb-bsescu-i-ponta-cresc-antonescu-scade/
    off topic: Regele Mihai la cea mai mare cota de incredere!!!

  4. stejarul Says:

    Domnul, nu bate cu batu’!!!!

    http://www.cotidianul.ro/modul-in-care-victor-ponta-si-ilie-sirbu-pot-fi-santajati-212046/

    🙂 Nabadaiosilor!

    ioan rus, mare mafiot sef peste Hodin! Pe asta nu-l satura nimeni de bani. Numa’ Cel de Sus !

    http://www.cotidianul.ro/psd-vrea-toate-padurile-din-clujul-cel-putred-de-corupt-212009/

    Primarul din Marisel o avut o prezenta la referendumul din vara trecuta de 100%!!!!

    ponta-rus, de ce ati facut ticalosilor suspendarea? Sa ii „marcati” pe cei care au votat iar acum sa porniti un macel ticalos?

  5. olimpiu65 Says:

    stejarul
    ,,Generalul Cornel Biriş ( nume de cod „Gruber” în Centrala SIE, pentru că se trage dintr-o familie de *editat* ) a fost ultimul conducător al Brigăzii Speciale „U”, mai cunoscută drept Brigada „Fantome” sau unitatea „ZERO”. Unitatea a fost gândită ca cea mai secretă formaţiune a Direcţiei de Informaţii Externe înainte de ‘89. Fantomele erau ofiţeri pe deplin conspiraţi, de care trebuiau să ştie doar ofiţerul de legătură şi şeful direct. Brigada specială „U” a fost creată în anii ’60 de generalul Angelescu, tatăl fantomaticului „diplomat” care conduce astăzi Cancelaria Prezidenţială Ordine şi Medalii, Gheorghe Angelescu. Sediul brigăzii ca dealtfel şi dosarele “ilegalilor” aflaţi la post în străinătate, erau undeva pe strada Puţul cu Plopi. În 1999, Biriş avea funcţia de şef al Direcţiei Gestionare Crize din Direcţia Generală Operativă a Serviciului de Informaţii Externe. A fost înaintat la gradul de general de brigadă de Emil Constantinescu odată cu colegul să de breaslă Vasile Măierean la 1 decembrie 1999. După trecerea în rezervă, Cornel Biriş a activat ca profesor la Universitatea „Spiru Haret”. Mason de rang înalt, Biriş locuieşte într-un apartament modest pe strada Moşilor din Bucureşti. Soţia sa, Ana, este cenzor la biserica Sfinţii Apostoli…” sursa anonima din spatiul virtual!!!

  6. ioprotestatarul Says:

    Oare i-o lua dracu inainte de Pasti?
    http://www.cotidianul.ro/modul-in-care-victor-ponta-si-ilie-sirbu-pot-fi-santajati-212046/

  7. Ghita Bizonu' Says:

    Nu am cuvinte.

  8. stejarul Says:

    @olimpiu65

    Am citit si io asta si ma pune pe ganduri…

  9. Ileana Andersson Says:

    Da, asta este o mare si grava problema in Romania. Nu cred ca de compasiune au nevoie acesti copii si tineri ai nimanui, ci de confirmare si de apreciere. Confirmare ca si ei reprezinta ceva pentru cei din jur. Ar trebui sa li se dea posibilitatea de a face ceva util pentru ei ca fiinte si pentru comunitate si apoi sa fie apreciati si recompensati.

    Cred ca biserica ar putea sa se implice ata material cat si educativ si sa ajute sub indrumarea psihologilor la salvarea macar a unei parti din masa aceasta de suflete chinuite si pierdute.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: