ŢUŢERII LUI PONTA SE TEM DE ADRIAN NĂSTASE. SISTEMUL, DE UN TANDEM NĂSTASE-ANTONESCU

În centrul atenţiei congresului PSD nu va fi Ponta.

Preconizez patru momente importante, discursurile lui Crin Antonescu, Victor Ponta şi Andrei Alexandru. Şi tăcerea lui Adrian Năstase care nu va vorbi la congres. Evident, ca să nu-l eclipseze pe Ponta.

PUTEREA  ŞI PERSPECTIVA

Ponta e clar al treilea în ecuaţie, în prim-plan se detaşează tandemul Crin-Năstase. Am mai spus-o, o repet, ar fi salutar pentru România. La propriu. Ştiu că nu se poate, sistemul a făcut totul pentru asta. Sau nu se poate încă. De fapt, depinde de Adrian Năstase, ce vizează. Pare mai degrabă înclinat spre esenţa vieţii – familie, creaţie, dăruire, contribuţie bună -, decât spre revenirea în viaţa politică şi de stat. Şi chiar dacă ar reveni – ceea ce ar fi foarte bine, dată fiind experienţa traversată, ca pe un deşert, cum singur a spus -, ar purta tot timpul conştiinţa a ceea ce aş putea spune că i s-a întâmplat, anume, metanoia.

Adrian Năstase e la alt nivel, are cu totul altă perspectivă decât cei care n-au avut şansa experienţelor cruciale sau i-au dat cu piciorul. Ca Ponta – care a trecut pe lângă şansa de a învăţa de la Crin Antonescu. Şi partea proastă e că nici nu vrea să recupereze terenul pierdut. Dimpotrivă, acţionează ca să degajeze terenul pentru propria-i ascensiune. Absolut deşartă. Ca dovadă şi deşertăciunile – ca să nu zic, secăturile – care-l patronează alimentându-i vanităţile de carierist, gaşca de la Cluj, Dâncu-Rus şi compania de mentori ridicoli. Reperele lor sunt aceleaşi ca ale băsiştilor: banul şi puterea. Puterea de a face rău, ceea ce înseamnă suprema sminteală, denaturarea sensului guvernării, în acelaşi sens malign şi malefic al guvernelor băsiste. Nu pentru oameni, ci împotriva lor. Nu în slujba ţării, ci în detrimentul ei. Strict pentru propriile interese – efemere şi perisabile în raport cu adevăratele valori.

Ministru înseamnă slujitor. Prim-ministru înseamnă primul servitor: al poporului şi al ţării, nu „director general al ţării”, cum atât de caraghios îl numeşte Ioan Rus – pe care şi-l aduce în conducerea PSD (ca să-l scape nu doar de Crin, ci şi de Dragnea).

În mod sigur, azi Adrian Năstase îl înţelege cu totul altfel pe Corneliu Coposu, dincolo de respectul pe care i-l purta. Acum înţelege – sau înţelege clar – că nimic n-are sens fără principii şi valori, nimic n-are sens dacă nu durează, dacă nu contează: în faţa lui Dumnezeu. Deci, în faţa oamenilor şi a ţării, ca în faţa lui Dumnezeu. De care nu te poţi ascunde, pe care nu-L poţi înşela, decât dacă vrei să te înşeli pe tine.

Adrian Năstase, un social-liberal, ar face un tandem excepţional cu liberalul conservator Crin Antonescu, un tandem de care România are nevoie. Aşa cum are nevoie de naţionalism luminat, în faţa decăderii Uniunii Europene din proiectul generos de Europă a Naţiunilor pentru care a fost fondată (piaţă comună, Europa valorilor, dimensiunea creştină fondatoare). Sigur, ideal ar fi să revenim la monarhie – vă daţi seama cum ar fi ţara noastră revenită la monarhie şi cu oameni mari la putere? E vorba de perspectivă, de strategie vizionară pentru ţară, de „big picture”, expresie pe care Adrian Năstase a folosit-o într-o scriere de pe blogul lui, nu cu multă vreme înainte de a fi condamnat. Şi spunea atunci că important e să ai viziune, viziune de ansamblu.

SENSUL DESTINULUI

L-am urmărit cu atenţie pe Adrian Năstase. Probabil că am fost jurnalistul cel mai dur şi cel mai critic cu el, în anii 1990 (pe chestiuni extrem de delicate, de exemplu, Fundaţia „Titulescu”, nu rememorez nimic, că ştie domnia sa prea bine). Dar am observat schimbarea progresivă şi nu e vorba doar de acum, de lunile de închisoare. Procesul a început de când a pierdut alegerile prezidenţiale. Ghinion pentru România şi probabil, marea şansă a vieţii lui Adrian Năstase ca om. Ar fi fost un foarte bun preşedinte al ţării, dar unii trebuie mai întâi să cadă, chiar jos de tot, chiar în abis de închisoare, ca să iasă înălţaţi. Adică, nu există înălţare reală fără smerire de sine. Fără smerenie. Hamlet după ce a traversat marea, s-a întors acasă înţelepţit cu sensul Apostolului: „There is a special sense in the fall of a sparrow”. Şi atunci, cu atât mai înalt sens are căderea unui om mare.

Aţi observat că Adrian Năstase a vorbit de justiţia imanentă – a zis imanentă, nu transcendentă şi asta înseamnă că a priceput (perceput) sensul creştinismului, libertatea de a alege, judecata prin prisma faptelor tale, făcute şi nefăcute. Nu Dumnezeu te condamnă, ci faptele tale, ce ai făcut rău şi mai ales, ce n-ai făcut bine şi puteai să faci. Adrian Năstase îmi dă impresia că a înţeles perfect acest sens, ca dovadă şi faptul că l-a lăsat pe Băsescu în plata Domnului. Şi Ponta, ţop! A crezut că s-a referit la faptul că Băsescu nu trebuie pedepsit judiciar. Şi nu că are puţină minte, ci din pricină că şi-o atrofiază cu nimicuri. Mai bine ar asculta de Daciana (n-a părut deloc fericită când a fost ales preşedinte al PSD), decât de taica răspopa-socru şi de toată gaşca securistică al cărei unic obiectiv e să stea ca purecii pe noua vulpe vie, să nu-o lase ocrotită de Crin Antonescu în rezervaţie naturală, ci s-o îndepărteze de el, ca să poată ulterior să o împuşte când nu mai au nevoie de ea şi să migreze spre noul centru de putere. Al sistemului băsecuristic.

Crin Antonescu a străbătut procesul ascendent, în mod diferit de Adrian Năstase. Crin nu-i din sistem, provine din familie persecutată politic (şi Năstase la fel), a intrat în politică dintre noi, dintre oamenii obişnuiţi ca statut social, dintre cei mulţi – dar puţini aleşi. A urcat pe cont propriu treaptă cu treaptă, până la statutul de preşedinte al PNL şi de preşedinte al Senatului şi de viitor preşedinte al României. Nu din obsesia carierei, ci din viziune strategică: talanţii lui au mare greutate pentru identitatea ţării. Crin are orgoliu, demnitate, nu vanitate. Nu uită de unde a pornit, aşa cum face un parvenit. Nu uită angajamentele de reprezentare. Şi le percepe ca pe o obligaţie care depăşeşte mult interesul personal. Nu s-a ruşinat niciodată să-L mărturisească pe Hristos. Care este liderul libertăţii absolute. Al libertăţii responsabile. Reperul viu al fiecărui creştin, reper călăuzitor al vieţii.

Şi de-asta vă spun că ar face un tandem excepţional cu Adrian Năstase. Extraordinar se completează şi extraordinar se complinesc destinele lor. Statura omului de stat o dă în primul rând dimensiunea umană a asumării unei obligaţii naţionale. Dimensiune care rămâne mereu umană – umană până la Dumnezeu – sau omul de stat decade în politician de duzină.

SISTEMUL DE VALORI ŞI OAMENII CU CARE TE ÎNCONJORI. REPERE ŞI MODELE

Mă uit la ţuţerii lui Ponta, cu cât patos îl laudă, ţinând să sublinieze că Adrian Năstase, pentru PSD şi pentru România, e istorie, o piesă trimisă la muzeu. Nici vorbă să aibă măcar deferenţa de a se referi la el ca la un reper, un consilier de la care ar avea multe de învăţat. Ce să facă şi ce să nu facă. Dar, nu! Gaşca se teme şi e normal să fie aşa, pentru că personajele precare au frustrări şi complexe multiple. E vorba, pur şi simplu, de sistemul de valori. Perisabile vs durabile.

Bunică-mea avea o vorbă: fără rost şi fără Dumnezeu. Asta-i goana după avere şi putere pentru interese egoiste: răul însuşi, în viaţa personală, politică, socială, profesională.

Împlinirea nu poate fi decât dăruire, înmulţire a talanţilor.

Adrian Năstase îi înmulţeşte fără număr, Victor Ponta i-a îngropat pentru arginţi.

Suficienţa e moartea omului (politic). Ponta e mort, la 40 de ani – asta, apropo de laudele lui de-alde Zgonea, pe tema tinereţii. Adrian Năstase e cel viu între ei, ca om şi ca om de stat. Veritabil. La fel şi Crin Antonescu, un lider, un om liber, nu un produs comercial. Ponta a crezut că e ironic când l-a numit pe Crin, pasional. I-a adus un omagiu. Fiindcă nu e prefăcut şi artificial. Aşa cum face „dâncologia” din Ponta. După cum a făcut şi din Năstase, dar el s-a lepădat de el, de acel model al vanităţii. Şi a dobândit înţelepciune – aceea de a şti să primeşti darurile de la Dumnezeu, chiar dacă la un moment dat ţi se pot părea o penitenţă. Sau tocmai de aceea. Şi să înveţi să ceri, şi să accepţi că dacă nu primeşti este fie pentru că n-ai cerut bine, fie pentru că ai cerut prost. Sau prostii. Cum face Ponta când crede că frăţia cu diavolul te duce în altă parte decât acolo de unde ai pornit: în impas. Unul fără ieşire. Niciodată dracul nu te trece puntea, doar se foloseşte de tine ca să te arunce.

Ponta, puţin credinciosule, putea nu o treci decât cu Dumnezeu! Cu El, nici n-ai nevoie de punte, mergi pe ape. Oricât de învolburate.

Nu săriţi, că Hristos e primul apărător al statului laic. Dacă ai pus mâna pe carte. 🙂

Nu Adrian Năstase e modelul lui Ponta şi nici Crin. Traian Băsescu e modelul lui. Îl copiază feroce.

Tot ce mă sporeşte e adevărat, spunea un mare creator german. Numai că Ponta preferă o gaşcă de intriganţi care îl secătuiesc: de caracter. Oricum discutabil.

LIDERI ŞI LIBERI

Adrian Năstase e un om liber, acum. Crin Antonescu a fost mereu un om liber. Oamenii liberi trebuie să fie lideri. Numai ei.

De altfcl, ei vor fi mereu lideri, chiar şi fără funcţie.

De fapt, amândoi sunt pe cât de implicaţi, pe atât de detaşaţi de politică. Politica nu-i pentru ei un scop final, ci un mijloc de a-şi exercita calităţile în interes public. Este dimensiunea omului de stat. Adrian Năstase preţuieşte fiecare clipă din a doua lui viaţă. Crin Antonescu nu vrea să se pensioneze din politică. Nu e ahtiat după putere, pentru el puterea n-are sens dacă nu poţi să o foloseşti în scopul unui proiect naţional. Crin are nescrise câteva cărţi. Îi trebuie ori puşcărie 😆 – ceea ce chiar n-are cum să i se întâmple, fie eliberare de politică pentru asta. Eu îmi doresc pentru România să le scrie după ce ne eliberează de sistem.

Băsescu se înşeală, ca de obicei, e doar un biet vândut fără viziune. Crin nu cade în ispită, ştie prea bine că numai „să se rebrenduiască” nu trebuie, aşa cum îi recomandă Băsescu: adică, să se amputeze de credinţă – credinţa în Dumnezeu, în principii şi valori, în agajamentul reprezentării, în onoarea de a nu înşela încrederea oamenilor şi în obligaţia de a-ţi apăra ţara chiar cu preţul vieţii -, să se conformeze smintelilor acestei lumi tot mai guvernate de interese diabolice, să se alinieze sistemului şi să se conformeze comandamentelor „internaţionalismului luminat”, expresie cu care l-a ironizat pe MRU în acel discurs nimicitor de la cădere. Crin Antonescu e un reper pentru că reprezintă diferenţa: n-a fost, nu este şi nu va fi din sistem. Şi (numai) aşa va fi ales preşedinte al ţării.

Băsescu s-a înşelat amarnic şi în privinţa lui Adrian Năstase. Nici măcar n-a ştiut cât de mare începea să devină cu adevărat din momentul în care a pierdut alegerile prezidenţiale. Un om mare.

Deci, un om mare plus un om mare este egal istorie.

ÎNCOTRO PSD?

Mai spun că în ciuda nenumăratelor probe de necinste sufletească, eu încă mai cred că Ponta e solvabil. Numai să vrea. Din păcate, aplecarea spre deşertăciune pare a fi opţiunea lui majoră.

Şi vă eram datoare încă o precizare, referitoare la faptul că discursul lui Andrei Alexandru va fi un moment important pentru (congresul) PSD. Omul a evoluat remarcabil, iar candidatura lui e de fapt un mesaj. Nu vă luaţi după figura lui de Stan Laurel (care a fost şi ghinionul lui Ron Paul). Important e că are argumente, clare, bazate pe fapte şi care se cuvin ascultate. Cu luare-aminte, nu cu dispreţ. Dacă congresul PSD îl va trata tribal, va avea o imagine lamentabilă. Fiindcă e josnic să lapidezi un om despre care ştii că ştie n-are nici o şansă de a fi ales, şi că deci candidează doar pentru că are o critică de formulat. Singur, în faţa a 5000 de delegaţi. Măcar şi pentru asta, se cuvine aplaudat. Mă tem englezeşte că nimeni nu va avea curajul de a-l aplauda, ca să nu se interpreteze că ar fi contra lui Ponta. Care Ponta l-a tratat cu dispreţ. Că adică Andrei Alexandru e mic, un simplu membru care nu ştie nimic.

Semnificativ e şi faptul că Ponta l-a omis pe Alexandru Athanasiu, partenerul fondator al PSD, alături de Adrian Năstase. Profesorul Athanasiu, altul care trebuie blamat pentru naţionalism luminat. Moda e să fii considerat înapoiat dacă îţi aperi interesele naţionale.

Deci, PSD ce face? Merge cu sistemul băsecurist împotriva intereselor României sau cu PNL, pentru România puternică? Aşa cum s-a angajat. Dar despre USL şi angajamente, cu o proximă ocazie.

Anunțuri

43 răspunsuri to “ŢUŢERII LUI PONTA SE TEM DE ADRIAN NĂSTASE. SISTEMUL, DE UN TANDEM NĂSTASE-ANTONESCU”

  1. mihai444 Says:

    http://www.ziare.com/tariceanu/pnl/o-noua-oferta-de-dreapta-tariceanu-si-chiliman-lanseaza-initiativa-romania-liberala-1231015

  2. mihai444 Says:

    http://www.rtv.net/antonescu-viktor-orban-este-intr-un-sens-un-model-pentru-mine-nu-este-atat-de-timid-in-fata-ce_76456.html Liderul PNL Crin Antonescu a declarat că premierul ungar Viktor Orban este într-un sens un model pentru el, deşi nu este de acord cu derapajele acestuia, spunând că este un om puternic, „care ştie să stea în picioare, să primească o ofensivă critică” din partea Comisiei Europene, în faţa căreia „nu este aşa de timid”.

  3. mihai444 Says:

    http://www.puterea.ro/articol/gabriel_oprea_nu_grabeste_sa_se_alieze_cu_psd

  4. ada1957 Says:

    Roxana , imi pare rau sa te contrazic.
    Nu il mai credita, te rog ,pe Tonta … Nu poate EVOLUA pentru ca Nu vrea.
    Cine stie cu ce l-a monit ) dosare chira ar putea fii ) Basescu.
    Cu multa nostalgie si parere de rau am inteles ca Tonta chiar NU suporta – ca demn urmas a lui Pingelica – in jurul lui oamnei mai culti , mai destepti decat el.( Asa cum este Athanasiu.)
    Vazandu-l pe CRin cu cei 5000 de oameni in spatele lui, Nu mi-am putut opri intrebarea ce ar fi fost PSD cu el presedinte , si mai ales Romania???

  5. Sandi Says:

    Nastase Die Hard. Si Pontacii plang

    http://www.realitateamea.ro/2013/04/nastase-die-hard-si-pontacii-plang.html

  6. Sandi Says:

    @ Roxana
    Ai fost invitata ?Esti in sala ?
    Pe unde o fi nea Sandu Athanasiu acolo ? Ponta l-a mentionat in discursul de deschidere ? Ca doar fesenistii prin el au devenit social-democrati cu acte !

  7. olimpiu65 Says:

    dupa 1989 in Romania s-au confruntat doua tabere mari si late(din nefericire cu sprijinul lectoratului semianalfabet): urmasii nomenclaturii comuniste de o parte si sistemul securist de cealalta. azi Ponta se apropie vertiginos de gasca nasului Maior, Dancu, Rus si de,,mostenirea statului politienesc”…de aceea l-a si enervat teribil remarca lui Sorin!
    AN si dupa retragerea in planul doi a lui Iliescu nu isi regaseste cadenta in fruntea fostilor aparatcici
    in mijlocul acestor tabere Crin si poate 12-15% din electoratul activ guraliv, razvratit si mitingist!!!
    Daca va reusi sa ajunga presedinte Crin poate continua ceea ce a inceput si reusit in mica masura Emil, dar eu cred ca sistemul se va incorda sa opreasca asta si nu stiu daca AN si aripa fostei si nomenclaturi vor echilibra situatia ca in anii 2007-2008 in Parlament cand l-au blocat pe prostanac mentinand guvernul Tariceanu!!!
    speranta ar fi in electoratul roman, dar e mica si trebuie munca multa pt a-l constientiza si urni, iar la liberali asta e cam greu!!!

  8. Marcus Says:

    @Roxana: de ce s-ar teme soro, tu esti cumva cu etnobotanice pe tine? Pai, doi ani Nastase canci politica, pai, Nastase a declarat clar si raspicat ca nu se va mai implica in lupta politica, pai, lui Antonescu nici prin tocul pantofului nu i-a trecut o astfel de scenariu a la chiombila, pai, de unde le scoti, fata mosului, ca tare hatra mai esti si-i fraierestii si pe gugustiucii astia care rezoneaza la fantasmagoriile tale ?!
    sa fii iubita si calma, fata draga, suntem in Postul Pastelui, nu te inerva chiar asa tare
    marcus

  9. Roxana Iordache Says:

    @Mihai12, nu mă aşteptam de la tine să trimiţi link-uri la îndemnuri ruşinoase. 😳

    @Ada, Crin e liberal. Să-ţi spun eu ce-am observat, cu sinceritate. Sala nu pricepea nimic din mesajul lui Crin. Mai precis, nu voia să priceapă, fiindcă PSD are o componenţă cazonă, deci, li s-a părut că mesajul lui Crin încalcă ordinele lui Ponta. Doar femeile, pe ele Crin le-a dat pe spate. Cu excepţia unora mai de sus (şi care o cam iau sus), n-aş vrea să le numesc, fiindcă nu vreau să păcătuiesc suplimentar în Postul Paştelui. :mrgreen:

    Realitatea e că sala a fost ostilă. N-au importanţă aplauzele. Realitatea e că între PNL şi PSD e o prăpastie. Sunt două lumi diferite. Iar USL e un miracol. E proiectul lui Crin. Deci, pesediştii sunt OBLIGAŢI.

    Nu poate fi încredere, pentru că ei NU înţeleg. Pur şi simplu nu înţeleg. Le-am urmărit feţele delegaţilor. Ca să nu mai spun de lideri. Ar fi preferat să nu fie Crin acolo, să nu-i oblige. Asta e realitatea. Din păcate. 😐

    Dar, mergem mai departe. Până la capăt, vorba lui Crin.

    @Sandi, inspirat titlu.

    @olimpiu65. De data asta, chiar suntem de acord. Cu o excepţie. În sensul că preşedintele ţării va fi Crin Antonescu. Ai să vezi. 🙂

  10. ŢUŢERII LUI PONTA SE TEM DE ADRIAN NĂSTASE. SISTEMUL, DE UN TANDEM NĂSTASE-ANTONESCU » Bloogle Says:

    […] Original Blog » […]

  11. Roxana Iordache Says:

    @Marcus. Mă confunzi, n-avem nici pe departe aceiaşi părinţi. Ai mei au ţinut la educaţie.

  12. Roxana Iordache Says:

    @Sandi. Duţuleasca e simpatică, dar e prea mult pentru ea să înţeleagă despre ce scrie. 😛

  13. Sandi Says:

    Crin Antonescu, despre Inițiativa România Liberală: Politică de tomberon

    Initiativa lui Chiliman, Tariceanu…si una Tusa , nevasta ziaristului Buble ! ( acum m-am lamurit de ce site lui Ioska e adeseori critic la adresa lui Crin . Nevasta-sa nemultumita ca nu a primit si ea o sinecure, ceva acolo…)

    http://www.pesurse.ro/#!/2013/04/19/crin-antonescu-despre-iniiativa-romnia-liberal-pol/

  14. Marius Mina Says:

    Cateva fapte interesante care au precedat referendumul pentru demieerea infractorului Basescu (via Adriana Dutulescu)

    – inainte sa il anunte pe Ponta ca premier, Basescu i-a pus o conditie: sa il puna pe Ioan Rus ministru de interne
    – Basescu inchiriase sediul de campanie din strada Comanita nr 9 cu mult inainte de suspendare
    – cand in USL s-a luat in discutie subiectul actualizarii listelor de alegatori in conformitate cu ultimul recensamant, care arata ca sunt numai 16,5 milioane de cetateni cu drept de vot, nu 18 milioane, cel care s-a opus cu vehementa a fost ministrul de Interne Ioan Rus- cand in CSAT Crin Antonescu a propus demiterea din functie a directorului STS Marcel Opris, cel care a votat impotriva, alaturi de consilierul lui Basescu, Iulian Fota, a fost ministrul de Interne, Ioan Rus.

  15. olimpiu65 Says:

    @Roxana
    Sa dea Dumnezeu sa fie cum spui!!!! daca nu se poate reveni la monarhie, macar sa iasa Crin presedinte!

  16. Marcus Says:

    @Roxana zice: „@Marcus. Mă confunzi, n-avem nici pe departe aceiaşi părinţi. Ai mei au ţinut la educaţie.”
    De acord, sarmana Roxana, care-ti tot invoci parintii in dispute pe bloguri ca argumente pentru prostia ta. Dar cred ca saracii au avut o mare deceptie cand au vazut ce „the esec” a raspuns la eforturile lor.
    sa fii iubita educato 🙂 🙂 🙂
    marcus

  17. Marcus Says:

    Olimpule tu esti in continuare mai prost si decat virgil, virgil. Pai, daca Roxana zice caCrin va fi presedinte, tu ce dracu te mai stresezi. Ba, este prima data cand va arat cat de mult ma doare prostia unora ca voi cu vorbe de ocara.Poate asa sa vi se mai aseze neuronul pe orbita din shock!

  18. Jan Pantelimon Says:

    Securistii vechi si noi il ptotejeaza pe Pontorca de anturajul dubios cu Antonescu . Doar nu s-a sacrificat C A la revolutie !

  19. Ghita Bizonu' Says:

    daca Tontelu ar vrea sa aiba grija de ascensiunea sa ar incepe prin mazilirea grupului de la Sluj am Somesch . „Celula” PSL din PSD. Si poa ar terebui sa faca si un pic de „alergare” a socrului …
    Fiindca ca cu ghiulele asetea doua de glezne .. nashap. La oa dica la urmatoarele alegeri din nou „performantele” electorale ale grupului de la Sluj pot sa strice performanta partidului …si atunci adio viitor!!! Poa viitor de conferentiar la Jilava …
    Si intrebarea ta PSD Merge cu sistemul băsecurist împotriva intereselor României sau cu PNL, pentru România puternică? este gresita . Fiindca daca merge cu sistemul basecurist el mrge impotriva electoratului sau. Si fara electorat nu insemani nimic (a se aminti din nou greseala -mkia rea decat o crima – a PNTcd in 2000 : s-a „aliat” cu niste ######## care nu aveau votaci.)
    Eu – si nu cred ca sunt singuru- m-am cam saturat de coabitarea asta sub forma el ne scuipa si noi ii intoacem spatele ca sa mne poata dea sei un sut in dos ..ca apoi a ii multumim ..
    In sensu asta si reactia salii la zisa lui Antonescu : Nu il vom reevalua pe Basescu! Sa zic asa un angajament reciproc intre Antonescu si buna parte din activistii PSD .. de care Tontelu ar trebui sa tina cont ….

  20. George Cazan Says:

    Adrian Năstase, un social-liberal, ar face un tandem excepţional cu liberalul conservator Crin Antonescu, un tandem de care România are nevoie…………..tu te auzi ce afirmi? Iti place sau nu Adrian Nastase reprezinta, ori mai bine zis sub tutela lui a inflorit hotia in Romania. Este inca prea putina puscarie executata fata de cat ar trebui sa faca! Mai urmeaza sa spui ca il iubesti si pe Iliescu care a multumit dragilor mineri pentru participare samd! Mamaaaa ce liberal conservator e si Cacarau asta! Da tupeu macar sa aminteasca in proiectul de Constitutie revenirea statului la monarhie n-a avut! Matusa Tamara e notorie mai trebuie sa se descopere Sora 13 pentru Antonescu si cred ca basexu nu e departe! Mie sila!

  21. olimpiu65 Says:

    iar a inceput idiotul de Marcus sa se dea in barci!! se comenteaza linistit pe blogul asta pana se trezeste cate un retardat cu injuriile. asa ceva!!!!!
    sunt prosti decenti care o tin langa cu parerile lor dar cretinoizii pishadistii nu dezmint neam!!!

  22. Marius Mina Says:

    Marcus si Cazan , UE si Bulan ;-))

  23. stejarul Says:

    Vreau sa vad votul la congregatia asta . Vreau sa vad cati imbecili voteaza nebunul care se pune de-a curmezisul votului imens care l-a adus la putere.

    Roxana,
    si eu ma tem de Nastase.

    Ma tem ca nu se considera vinovat de loc de situatia in care a ajuns Romania.
    Ma tem ca isi vede doar propria drama fara sa realizeze ca drama natiunii e mult mai mare.
    Ma tem ca sunt prea putini Oameni in PSDeu. E doar o jungla condusa de agitati si frustrati.

    Cum poate fi numit un individ care se urca la putere pe nemultumirea profunda a 70% din populatia interesata de viata politica si le da cu flitul 24 de ore mai tarziu? Cum poate fi numit un individ al carui plagiat umple ziarele Europei si crede ca daca mituieste o comisie , doua … se „scoate”?

    Cum poate fi numit un individ care arata el Europei ca USL nu urmareste sa puna mana pe justitie numind in functia de Ministru al Justitiei o ruda de a lui?

  24. Matei Florin Says:

    Între Antonescu şi Năstase există o netă diferenţă de onestitate (în favoarea primului, desigur). Nu mă interesează cum va proceda PSD cu Adrian Năstase, nu-i plâng de milă fostului ahtiat după toate puterile în stat. Mă interesează însă ca mesajul lui Crin să pătrundă cât mai adânc în conştiinţa publică. Asta ar fi una dintre puţinele şanse ale societăţii româneşti: să-l înţeleagă pe liberal. Şi-apoi, să-l sprijine…

  25. stejarul Says:

    Doi ceceni (frati), suspecti a fi autorii atentatului terorist de la maratonul din Boston.
    Fratele mai in varsta , decedat la spital. Fratele mai tanar, cautat de FBI/ Poza lui aparuta la „stiri”, l-a facut pe unul din victimele actului terorist care si-a pierdut ambele picioare, sa afirme:
    „L-am vazut pe tipul acesta. A lasat un rucsac pe asfalt , langa mine. M-am uitat in ochii lui”
    Matusa celor doi baieti, aflata in Toronto, insinueaza ca totul ar fi un set up. Greu de crezut considerand faptele celor doi frati din timpul in care erau urmariti de politie: au furat un Mercedes, luand cu ei pentru o jumate de ora ride , proprietarul masinii. I-au spus ca ei sunt autorii bombelor de la maratonul din Boston. Apoi l-au abandonat, in viata, la o benzinarie.
    Politia urmarea Mercedesul. Cei doi frati trageau cu arma impotriva politiei si aruncau explosive devices din masina.
    La un moment dat, fratele mare a fost ranit de politie , fiind afara din masina , a fost calcat de Mercedesul condus de fratele mai mic, decedand la spital.

    Astia sunt in stare de orice.

    Matusa lor , spune ca (fratele ei) tatal baietilor a fost ajutat de ea sa ceara azil politic in America , azil pe care l-a obtinut foarte repede deoarece viata lui era in pericol in Cecenia. Well, fratele ei este acum in Cecenia, bine mersi…. iar baietii lui la „vanatoare” pe strazile Bostonului.

  26. Radu Humor Says:

    Marcus, am impresia că ţi s-au urcat laudele la cap…
    Şi nu numai ele 😉
    Pe ăl de scoate aburi ca orice rahat proaspăt scăpat, îl sfătuiesc să ţină distanţa corespunzătoare 🙄
    Dacă are blog poate să şi-l umple de dejecţii, dar aici să-şi ţină sfinctele sub control !

  27. Radu Humor Says:

    O asemenea desfăşurarea dementă de forţe, dar mai ales mulţimea de făcături ce ies la iveală ( şi cu siguranţă vor mai ieşi) demonstrează că avem de a face cu un nou septembrie roşu, pus la cale cu mult mai mult cinism şi dispreţ pentru vieţile unor nevinovaţi.
    Până a nu se afla că pe 11 septembrie 2001 nici un american evreu n-a binevoit să vină la serviciu în blocurile aruncate în aer, fiind anunţaţi din timp cu cele ce aveau să urmeze, multă lume a crezut sincer în atentat.
    După aceea, …..

  28. plano Says:

    Antonescu s-a impus la conducerea liberalilor spre disperarea unor fanatici politici care s-au alipit la PNL dupa ce alte partide de dreapta au fost scoase din scena de electoratul roman.
    Aceiasi fanatici nu l-au inteles pe Crin

  29. Marius Mina Says:

    Radu Humor, te contrazic > Au fost destui evrei prapaditi la 11 sept 2001 . Cred ca cei care nu au fost duminica precedenta la biserica

  30. plano Says:

    (continuare)…in proiectul Johanis de la alegerile din 2009.L-au preferat pe Basescu in turul 2. Cu greu au acceptat constructia politica USL.
    Dispretul lor fata de partenerii de alianta din USL nu si-l mai pot stapani.
    Nici Antonescu nu mai poate stapani radicalismul acestor dispretuitori… atat de departati de valorilor liberale. Trebuie sa aleaga repede … intre USL si ultraradicalii din propriul partid. Altfel. Crin risca sa nu primeasca voturile electoratului social-democrat, jignit de aroganta propagandei radical-liberale.
    Eu… deja m-am decis

  31. Gabi Mihalcea Says:

    @plano, cum crezi ca o sa ne asculte pe noi astia „spalati pe creiere”? Noi sintem buni doar de laturi in cap!

  32. Ovidiu Says:


    https://www.facebook.com/MiscareaAntiBasescu

  33. Radu Humor Says:

    Marius Mina, cred că ai vrut să spui „sâmbăta precedentă”…..

  34. mbazu Says:

    Roxana, sunt de acord cu ce ai scris: Crin nu e din sistem. Vezi la:

    http://mbazu.wordpress.com/2013/04/20/a-fi-sau-a-nu-fi-pe-liste/

  35. Ovidiu Says:


    https://www.facebook.com/MiscareaAntiBasescu

  36. stejarul Says:

    pontacu o trimite pe daciana la europarlamentare fara umbrela USL!
    Ce frumos!
    Pariu cu voi ca in doua luni PSD ajunge la 10% iar pontacu are trouble cu iuesei?

  37. Roxana Iordache Says:

    Dacă vreţi să citiţi o analiză excepţională, aici e adresa:

    http://mbazu.wordpress.com/2013/04/20/a-fi-sau-a-nu-fi-pe-liste/

  38. Radu Humor Says:

    Cu vreo câteva stângăcii stilistice corectate, acest articol deosebit de revelator a situaţiei din România post decembristă dă clasă mulţimii de analişti politici, strecuraţi şi ei pe lângă ciolanul puterii !
    Ca să fie perfectă, analiza de mai sus a lui MBazu trebuia să aducă în prim plan ( atât cât se poate ) jivinele din umbră, care dirijează toate listele, hienele ce adulmecă deja sfârtecarea României, pe care vor s-o transforme într-un paradis iudeo-masonic ! !

  39. stejarul Says:

    Roxana, il lasi pe ponta sa se laude singur? Ia trage-i o „lauda” cum numa’ tu stii acuma ca se vede pestiocu cel mai mare si mai rapid din latura mioritica securistoida!

    Mai, l-am crezut prost. Acuma vad ca e nebun. 🙂

    Crin sa stea la guvernare. Sa ii ignore toate elucubratiile si sa o mai incheie PNListii din guvern cu economiile la „sange”!
    Crin sa spuna cu subiect si predicat ca ponta are momente de delir de grandoare. E prea imatur si puterea i s-a urcat la cap.

  40. Roxana Iordache Says:

    Stejare, eu ţi-am mai spus că PNL trebuie să stea la guvernare. Tu oscilezi, te apucă uneori dorul de ducă. 🙂

  41. stejarul Says:

    Roxana, oscilez in functie de „moment”. Acum e momentul ca PNL sa stea la guvernare pentru ca au pierdut momentul semnarii coabitarii. Au pierdut atunci „avantul” populatiei care au venit la vot in numar mare.

    Au fost doua momente cruciale cand liberalii puteau sa o rupa cu dracii de la Cluj: la referendum cand puteau sa forteze varianta Ghise. Daca PSD nu votau varianta Ghise, PNL rupea USL si intrau intr-o campanie electorala dura anti-PDL/basescu , anti-mafie, anti- coabitare si eu cred ca ar fi castigat la parlamentare un procent aproape de 50% singuri.

    Al doilea moment a fost cand carlanu freca pixu coabitarii la miez de noapte la Cotroceni. Atunci Crin trebuia sa ii spuna carlanului: Ai de ales. Fie ajungi prin noi/USL la palatul Victoria (suspendarea lui basescu daca refuza premierul USL) fie prin pactul tau cu basescu … dar fara sustinerea PNL-PC.

    Asta a fost atunci. Acum populatia e in totala naucie. Sunt toti blegiti de nebunia carlanului si de ingaduinta PNLului. Acum Crin trebuie sa joace cum canta nebunu de la Gara de Nord , pana nebunu isi frange gatul la manuta lui basescu.

  42. Roxana Iordache Says:

    Stejare, dacă PNL făcea aşa ceva era terminat. Oricum, îl subestimezi grav pe Crin. 🙂

  43. George Cazan Says:

    Marius Mina, te stiu de vreo 5 ani pe blogul asta! Doar ca adevarul doare pentru ca daca spui o minciuna,….dupa aia……….tre’ sa intri intr-un sir intreg…daca spui un adevar e crud, fara menajamente, fara echivoc! da ca sa intru si eu in spiritul vostru……sau al lui bulan, va invit sa imi trage-ti frana de mana si pe tine si pe Roxi si….nu prea zic eu d’astea da………si pe cacaraul vostru care va fi un mare……….presedinte!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: