PONTA IA PESTE PICIOR ŢARA. CRIN ÎL IA PE RABIN

Ponta confirmă, implicit, faptul că Remus Cernea e petarda lui. A folosit chiar retorica verdelui pesedist – simpatică, de altfel: Cernea, nu retorica. Adică, zis-a premierul Ponta că ştia convingerile lui Cernea când l-a luat candidat din partea PSD, iar acum constată cât de înapoiată e societatea românească, deci, cât de puţin pregătită e România să dezbată ceea ce prin alte părţi din Europa e deja adoptat. Ponta era foarte înţepat, parcă avea un băţ în partea dorsală când ne dispreţuia cu superioritatea sa. Cică: a devenit România centrul moralităţii mondiale. Seamănă tot mai mult cu Băsescu, numai ăla şi-a mai bătut joc de România aşa – ţară de mâna a doua, ţară muribundă.

În ce-l priveşte, Crin Antonescu s-a poziţionat perfect (şi când o criticoasă antipatică foloseşte acest termen e grav! :P): „Eu cred în Dumnezeu, dar asta nu-mi dă dreptul să sar la gâtul cuiva care se declară ateu” (dimpotrivă, chiar dacă el sare la gâtul meu, a uitat să precizeze, n. Rox.). Nu susţin iniţiativele d-lui Cernea, apăr dreptul lui la iniţiativă: orice parlamentar are dreptul la iniţiativă legislativă, oricum ar fi ea. De asemenea, apăr şi dreptul d-lui Haşotti la opinie. 😀

Crin şi Ponta au ieşit împreună la declaraţii pe holul Senatului, după reuniunea USL. Presa l-a întrebat pe Ponta ce părere are despre afirmaţia lui Adrian Năstase de pe blogu-i că ar fi vrut să vadă mai puţine vizite la CSM şi mai multe, în fabrici şi uzine. Crin a râs, Ponta n-a râs. 🙂 A zis că de-aia pune un nou ministru de Justiţie, ca să nu mai meargă la CSM.

Foarte nostim! Şi să vedeţi ce ne distrăm la Cotroceni. 😉

Anunțuri

7 răspunsuri to “PONTA IA PESTE PICIOR ŢARA. CRIN ÎL IA PE RABIN”

  1. WhiteWolf Says:

    „a devenit România centrul moralităţii mondiale.”
    Pai, deh, ce sa-i faci, neica? Daca-l inveti pe roman cu piscine inainte sa-i faci canalizare, incepe sa-l preocupe catharsisul si-l loves epifaniile 😀
    Asadar, gata cu evaziunea fiscala, importurile paguboase, haeala plina de chimicale. La baie cu jaful din banul public, cu copii si batranii care mor de foame sau din lipsa de medicamente, usor cu anticoruptia pe scari si da-le dracului de investitii care continua sa lipseasca sau sa genereze locuri de munca. Important este daca e sau nu moral sa folosesti iesirea pentru a intra
    Uber-mega important este pacaliciul Cernea care s-a prins ca daca arunca idei care-l enerveaza pe Becali poate avea parte de promovare gratuita ca intra orcu’ de Pipera prin telefon ca sa-l certe pe unde-l prinde 😀
    Presupun ca nu se va lua – pe vecie – si in initiative legislative vis-a-vis de de robotii ucigasi cu lasere si hiper-arme energetice, ori zombii si duhurile din desenele animate, care sunt cat se poate de la locul lor, pentru ca si viata e o batalie, nu ?

  2. Matei Florin Says:

    Ghişe – la Stoiceasca – imbatabil din punct de vedere logic! E tare (cel mai tare)! Cei care-i dau, a-mpulea, cu flit – colegi de uniune şi de partid – sunt jalnici, pentru că argumentele cu care-l contrează (că de contracarat nici nu se pune problema 🙂 ) sunt aiuristice, denotând o superioritate dezgustătoare. Păi, la nivel de discurs – ce să mai zic de mesaj – Ghişe îl bate pe zgrunţurosul vesel numit Zgonea 24 din 24!

  3. Radu Humor Says:

    Ponta :
    „A devenit România centrul moralităţii mondiale ?! ”

    Poate că Da !!!

    MINUNEA CONVERTIRII – BOTEZUL ŞI FERICIREA

    “Cine se luptă pentru libertate se luptă pentru Dumnezeu” (Nicolae Bălcescu)

    “Convertiţii sunt incomozi”(Georges Bernanos)

    Marile convertiri culturale sau religioase au atras numai conştiinţele pregătite pentru transdisciplinaritate. Nu obligatoriu, în unele cazuri a fost vorba de cărturari, de clerici, de credincioşi cu rigoare, filosofi sau savanţi; în viaţa lor, adesea tragică şi neobişnuită, aceştia s-au confruntat, la un moment dat, cu deschiderea şi tentaţia către iluminarea spirituală, către paradoxale trăiri religioase şi etice, nu o dată simultan apostatice şi apostolice. A trăi distincţia dintre sacru şi profan în planul unei conştiinţe lucide, critice, şi cu rigoarea exploratorului – aflat în căutarea salvării, a iertării şi a mântuirii – reprezintă un potenţial rar, care nu este la îndemâna oricui. Pe de altă parte, marile convertiri au avut loc, în general, în interiorul unor epoci de teroare sau tranziţie, când societăţile umane – iar în cadrul lor, anumiţi indivizi sau anumite grupuri – gemeau sub presiunea unor uriaşe energii sociale, culturale, ideologice, politice şi spirituale (agregate în dezvoltări border-radicale); aceste epoci se caracterizează prin faptul că generau în societate un climat de histrionism şi de tensiune, în care personalităţile dotate cu potenţialul trans-cultural şi trans-spiritual au făcut pasul câtre o schimbare profundă, prin convertire. Efectul acesteia a fost resimţit ca o re-naştere, ca o re-inventare şi ca o nouă şansă. La Nicolae Steinhardt, re-naşterea s-a numit botezul creştin-ortodox, primit în camera 18 de la închisoarea Jilava, în ziua de 15 martie 1960, în timpul executării pedepsei politice, ca membru al lotului Noica-Pillat; autorul, evreu de origine (rudă îndepărtată cu Freud şi un rafinat erudit) este botezat în condiţii grele de detenţie politică; totul are loc pe fugă (pentru a scăpa de ochiul vigilent al paznicilor temniţei, iar autorul mărturisind, tocmai de aceea, mai târziu: “mă nasc din nou, din apă viermănoasă şi din duh rapid”). Botezul lui Nicolae Steinhardt este împlinit de ieromonahul Mina Dobzeu, naş de botez fiindu-i Emanuel Vidraşcu, coleg de lot, fost şef de cabinet al mareşalului Antonescu (a redactat faimosul ordin “Soldaţi, vă ordon, treceţi Prutul!”), iar ca martori ai sfintei taine au participat prietenul Alexandru Paleologu, doi preoţi romano-catolici (dintre care unul e chiar monseniorul Vladimir Ghica, el însuşi convertit de la ortodoxie la catolicism, “spre a fi un şi mai bun ortodox”, conform propriei declaraţii), doi preoţi uniţi şi unul protestant, “spre a da botezului un caracter ecumenic“, după cum mărturiseşte Părintele Nicolae Steinhardt în carteaJurnalul fericirii, care este testamentul său politic şi de credinţă. De ce este botezul o fericire pentru sine, unica şi suprema fericire, aflăm cu lux de amănunte din descrierea făcută de Părintele Nicolae: “cine a fost creştinat de mic copil nu are de unde să ştie şi nu poate bănui ce-nseamnă botezul. Asupra mea se zoresc clipă de clipă tot mai dese asalturi ale fericirii. S-ar zice că de fiecare dată asediatorii urcă mai sus şi lovesc mai cu poftă, cu precizie. Va să zică este adevărat: este adevărat că botezul este o sfântă taină, că există sfintele taine. Altminteri fericirea aceasta care mă împresoară, mă cuprinde, mă îmbracă, mă învinge n-ar putea fi atât de neînchipuit de minunată şi de deplină. Linişte. Şi o absolută nepăsare. Faţă de toate. Şi o dulceaţă. În gură, în vine, în muşchi. Totodată o resemnare, senzaţia că aş putea face orice, imboldul de a ierta pe oricine, un zâmbet îngăduitor care se împrăştie pretutindeni, nu localizat pe buze. Şi un fel de strat de aer blând în jur, o atmosferă asemănătoare cu aceea din unele cărţi ale copilăriei. Un simţământ de siguranţă absolută. O contopire mescalinică în toate şi o desăvârşită îndepărtare în senin. O mână care mi se întinde şi o conivenţă cu înţelepciuni ghicite”.

    Nicolae Steinhardt consideră că unul din cele mai cutremurătoare texte din Noul Testament – dacă nu cel mai cutremurător –, este textul evanghelic de la Sf. Apostol Matei (4, 12-17). Venirea lui Hristos în lume nu se face numai în chip de om, remarcă monahul, ci ca o lumină mare, ca lumina care a răsărit, în Galileea neamurilor (de la cuvântul ebraic galil, care înseamnă aglomeraţie, împestriţare, babilonie, împlinind, astfel, vestea: lumină lină, şi construind modelul de azi al Curţii neamurilor de la Ierusalim). Hristos a venit pentru toţi oamenii fără excepţie, nu numai pentru iudei. Ci pentru neamurile toate şi toată suflarea omenească, asumă Nicolae Steinhardt. E momentul când toată lumea se schimbă la faţă, e ceasul minunii din Cana Galileii, şi tocmai de aceea, consideră autorul, căile de acces la Hristos sunt infinit diversificate, alegându-şi drept vase de cinste oameni întru totul feluriţi şi la prima vedere neadecvaţi spre a-I fi slujitori (urmează pomelnicul unor nume de convertiţi celebri, care fac parte din aceeaşi familie de iluminaţi cu părintele Nicolae): “un desfrânat ca fericitul Augustin, un ofiţer aspru ca Ignaţiu de Loyola, un vrăjitor ca Sf. Ciprian, un poet vitalist ca Paul Claudel (potopit de har în spatele unui stâlp din Catedrala Notre-Dame a Parisului), un rebel, un contestatar ca poetul Arthur Rimbaud, un răzvrătit ca F.M Dostoievski (în ocna siberiană), ori ca Silvio Pellico (în temniţa lui moravă), ori ca Evghenia Simionovna Ginzburg în lagărul arctic unde i s-a oferit prilejul de a da pâine duşmanului ei, împlinind astfel porunca lui Hristos faţă de anchetatorul care o bătuse şi chinuise, ajuns apoi şi el să fie deţinut în lagărul acela, o elenistă cunoscătoare profundă a lui Platon ca evreica Simone Weil, o eminentă elevă a filozofului fenomenolog Husserl (ca evreica Edith Stein, mai târziu muceniţă şi canonizată de biserica romano-catolică), un ateu cu totul străin de preocupări religioase (ca André Frossard, în biserica unde intrase numai ca să se adăpostească de ploaie în aşteptarea unui prieten care întârzia la întâlnire; el e autorul formulei nimicitoare a frazei atribuite lui Laplace – Dumnezeu e o ipoteză inutilă: doar Dumnezeu există, restul tot nu-i decât ipoteză), un iudeu vrăjmaş declarat al creştinismului ca Alphonse Ratisbonne (asupra-i operează în mod miraculos un medalion al Maicii Domnului, acceptat în silă şi numai prin consideraţii de politeţe), un erudit socialist ca Charles Péguy (atras de Hristos următor crizei sufleteşti din vremea unui mare scandal politic şi judiciar şi prin studierea vieţii Ioanei d’Arc, eroina-fecioară a Franţei), un Indian ca Sadhu Sundar Singh (a cutezat să-l ameninţe pe Hristos că se va sinucide dacă nu i Se arată – şi Domnul i-a dat ascultare!)…un scriitor sceptic ca ilustrul nostru compatriot Eugen Ionescu, ajungând să-L cunoască şi iubească la cărunteţe pe Dumnezeu, după citirea atentă a Sfinţilor Părinţi şi tot urmărind Lumina”.

    Nicolae Steinhardt cunoaşte o perioadă când este bântuit de temeri şi anxietate, după propria mărturie, resimţind un sentiment de vinovăţie legat de fascinaţia pentru creştinism pe care o iudeul o avea de ani de zile. Are loc, la un moment dat, o revelaţie: citeşte cartea Le choix de Dieu (1987), a cardinalului Jean-Marie Lustiger, născut, ca evreu, Aaron Lustiger, şi devenit, după convertirea la catolicism, arhiepiscopul Parisului (între anii 1981-2005) şi membru al Academiei Franceze din 1995. Îl citează pe Lustiger, care spune în cartea sa : « Dumnezeul creştinilor vrea mântuirea tuturor oamenilor, nu numai a aleşilor săi ». Steinhard descrie această iluminare prin meditaţia conform căreia Dumnezeu nu osândeşte ab initio pe toţi oamenii care nu se nasc creştini, ci aceştia sunt lăsaţi în regimul de libertate în care îşi pot alege ei înşişi soarta şi nutri nădejdea mântuirii prin credinţa şi faptele lor ; iar aleşii lui Dumnezeu (sortiţi mântuirii, ale căror nume sunt dinainte scrise în cartea vieţii), împlinind vorbele Sf. Pavel, stau alături de ceilalţi oameni, care constituie pentru creştinism un potenţial infinit de aşteptare. Astfel, convertitul din celula 18 a închisorii Jilava se întâlneşte şi cu revelaţia pe care o avusese, tot pe drumul unei convertiri de la iudaism la catolicism, eretica fecioară-roşie Simone Weil: creştinismul nu ne oferă un mijloc miraculos de a scăpa de suferinţă, ci ne pune la îndemână miraculosul mijloc de a o îndura. Vezi şi în ce măsură autorul la maturitate a fost influenţat de dialectica sacrului ca teologie a istoriei. Legătura cu suferinţa va fi fost profundă la copilul Steinhardt evreu, care, conform Talmudului, fusese educat să deceleze între durerea – apă de ploaie şi adevărata suferinţă (element obligatoriu de identitate evreiască, derivat din sutele de pogromuri teribile – culminând cu Holocaustul – din care este alcătuită istoria universală a iudaismului şi a poporului evreu) : această suferinţă este, conform legilor talmudice, de natură persecutorie şi exterminatoare şi trebuie să întrunească trei condiţii obligatorii : să fie de neînţeles pentru victimă, cu totul lipsită de nădejde, dar mai ales umilitoare.

    Face parte din metabolismul omului Steinhard faptul că a avut o personalitate care l-a condus către creştinism printr-o fervoare deloc comună epocii noastre, ci mai degrabă învecinată cu devoţiunea inimii pentru Rugăciune şi pentru Numele Sfânt al lui Iisus, tipică Occidentului medieval. Aceasta se diferenţia prin câteva detalii de Tradiţia Bizantină, iar tocmai aceste detalii apar în mod misterios la convertitul Nicolae Steinhardt.

    Pe de altă parte, natura spiritualităţii creştine a Părintelui Nicolae s-a forjat în decadele când Biserica ortodoxă încearcă o reîntoarcere a multor teologi ortodocşi la izvoarele proprii prin tradiţie : Evanghelia şi trăirea filocalică. Unii aparţin mai ales diasporei : Arhimandritul sârb Iustin Popovici cu ucenicii săi, Sântul Siluan de la Atos cu ucenicul său Sofronie, duhovnicul Mânăstirii Sfântul Ioan Botezătorul de la Maldon-Anglia, pe teologii greci contemporani : Arhim Gheorghios Kapsanis, Arhim. Vasilios Kondikakis, amândoi de la Muntele Athos. Nicolae Steinhard îşi aduce aportul de meditaţie şi de scriere filocalică într-o epocă ce se caracterizează prin reînvierea spiritualităţii ortodoxe în scrieri teologice ; epoca e marcată de activitatea şi munca Părintelui Dumitru Stăniloae, traducerea operei Sfântului Grigore Palama, traducerea Filocaliei, publicarea Tratatului de Mistică, a Tratatului de Dogmatică, dar şi de mişcarea de spiritualitate numită « Rugul Aprins » (unde au activat poeţii Sandu Tudor (călugărit mai târziu sub numele de Agathon şi dispărut în închisorile comuniste) şi Vasile Voiculescu, Părintele Benedict Ghiuş, Părintele Andrei Scrima şi mulţi intelectuali români. După suprimarea violentă a grupului de la Mânăstirea Antim, filonul filocalic a fost întreţinut de Părintele Stăniloae şi de Părintele Ioanichie Bălan, precum şi de publicarea cărţii Mitropolitului Antonie Plămădeală, “Tradiţie şi libertate ortodoxă”. Lucrând, contemporan cu aceştia, deşi având mijloace, experienţă (a convertirii, mai ales) şi stilistică teologică, proprii, Nicolae Steinhardt a crezut până la sfârşitul vieţii sale, ca şi Mitropolitul Antonie Bloom, că teologia ortodoxă a rămas, în multe privinţe, o comoară ascunsă. Şi-a dedicat suferinţa şi viaţa de după botez (fericirea) acestei redescoperiri. Ca şi Tertullian, ştia adevărul conform căruia “creştin nu te naşti, ci devii“. Neuitând însă nicio clipă, asemenea lui Georges Bernanos, un fapt de necontestat : pretutindeni şi dintotdeauna, “convertiţii sunt incomozi”…prin abordarea proprie pe care o aplică în chestiunea aflării tragicului mister al mântuirii.

  4. Roxana Iordache Says:

    Chiar vă iubesc! 🙂

  5. PONTA IA PESTE PICIOR ŢARA. CRIN ÎL IA PE RABIN » Bloogle Says:

    […] Original Blog » […]

  6. pozedecat Says:

    Si eu am ceva cu biserica dar nu cu credinciosii. Mai ales cand biserica face nasoale ceea ce se intampla destul de des din pacate. De aceea se pare ca si „increderea” s-a mai diminuat in sondaje cand vine vorba despre aceasta institutie. Tonta il lasa pe Cernea sa faca toate giumbuslucurile nepotrivite pentru ca atunci cand se va hotari ca gazele de sist „e bune” si ca Rosia Montana nu face doi bani din punct de vedere al importantei culturale si de mediu ci conteaza doar in kile de aur si tone de steril, Cernea va face „ciocu’ mic”. In nemernicia lui ca un verde turbat …

  7. WhiteWolf Says:

    Culmea este ca tocmai „mediul politic” favorizeaza o anumita pozitie sau/si inclinatie: a-l face pe la spate pe adversar, a intra pe la iesire….
    Se poate citi „sa treci in tabara cealalta, sa iei decizii fara sa-ti intrebi colegii de partid , sa-i lucrezi si sa-i vorbesti sau tradezi mai ales (tot) pe la spate ,etc. Asadar,@pozedecat, lasa fetele sa se calmeze. Si linisteste-te si tu.
    Fara sa parasesti incinta 😛

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: