DNA, TEATRUL ABSURDULUI

Băsescu e atât de laş încât se ascunde în spatele unor procurori idioţi. Porcurori incompetenţi, care n-ar ajunge niciodată unde sunt, dacă n-ar fi propulsaţi tocmai pentru că sunt incompetenţi şi singura lor şansă de promovare e să execute ordinele politice. Mai sunt şi porcurori şantajabili din alte motive, care sunt obligaţi să execute, sub spectrul arestului. Că ei se ştiu prea bine de ce sunt în stare, în materie de încălcare a legii, statului de drept şi în general, a bunului simţ. Aşa că prestează, fiindcă altfel, colegii lor i-ar umfla imediat, la comandă. Pe motiv inventat prin falsă interceptare. Adică, îi iau vocea şi fac texte cu el, în loc de probe. Sau – culmea cinismului stalinist – la un moment dat s-ar putea aresta un porcuror chiar pentru ce a făcut, adică, poliţie politică: şi bineînţeles că i se va atribui în exclusivitate, ca probă de exces de zel.

Cam ăsta e sistemul judiciar din România: gardianul statului poliţienesc.

Atât de crâncenă e înverşunarea cu care nu vor să-i dea drumul lui Adrian Năstase din închisoare – deşi i-au mâncat destul din termenul de eliberare – încât deja totul a devenit flagrant.

Judecătoare din complet arestată, la pachet cu altă judecătoare. Cu valoare de exemplu pentru magistraţi, să-şi bage minţile-n cap, că în caz contrar, orice e posibil. Cum ar fi că în ziua – şi ea amânată – a judecării recursului, altă judecătoare din complet e suspectată de ilegalităţi.

Doamne, ce pute! Până la Cer ajunge putoarea mizeriei băsecuriste!

Să râzi sau să plângi, să te amuzi sau să te revolţi în faţa probei flagrante de poliţie politică exercitată de DNA, deja, la scenă deschisă?

Procuror care cere suspendarea şedinţei de judecată pe motiv că n-a studiat dosarul. Dosarul recursului depus de DNA! Deci, de el însuşi, fiindcă din câte ştiu, procurorul de caz sau de cauză nu se schimbă decât dacă moare sau i se întâmplă ceva echivalent. :mrgreen:

Evident că un complet normal şi neterorizat de frică nu doar că ar fi respins cererea ca inadmisibilă, ci l-ar fi şi arestat pe procuror pentru ultraj. Fiindcă asta este ceea ce a făcut un porcuror care a cerut instanţei amânarea unei cauze instrumentate de către el însuşi, pe motiv că nu o cunoaşte: ultraj. Nu doar la adresa Justiţiei, ci şi a bunelor moravuri. Că e ca şi cum şi-ar fi arătat fundul în faţa instanţei. Ca maimuţele care şi-l bat, roşu.

Secăturile-astea trebuie să plătească, de la Morar în jos, plus Băsescu şi tot restul complicilor – cu excepţia martorilor care intră sub protecţie.

Sigur, mai e mult până departe, dată fiind cârdăşia lui Ponta şi a unor şantajabili din PSD cu Băsescu.

Realitatea e că în ţara noastră doar o mână de oameni politici fără putere şi imensa majoritate a populaţiei neputincioase vor dreptate. Restul e mafie. Patronată chiar din servicii.

P.S. Frenezia cu care se susţine întoarcerea lui Adrian Năstase în politică denotă prostie lucie. Că ori îi vor răul, ori habar n-au că o vreme n-are voie funcţii publice. Sau PSD e o companie privată? :mrgreen:

Motivul pentru care nu i se dă drumul e nu că ar reveni la conducerea PSD, fiindcă juristul ştie că acceptarea unei funcţii publice ar însemna încălcarea termenilor de eliberare condiţionată. Motivul real este influenţa lui. Din închisoare nu o poate exercita.

Deci, mascarada continuă.

Anunțuri

8 răspunsuri to “DNA, TEATRUL ABSURDULUI”

  1. ada1957 Says:

    TONTA este sclavul lui Basescu. E clar acum si mereu.
    Iar tara asta sclava si cobaiul incapabililor de le EU.
    Unde sunt organizatiile de aparare adrepturilor omului ???
    Sau Nastase nu este OM ??
    Cum Nu se sesizeaza hienele de la Bruxeles de mascarada asta ???
    Cum Nu vad ce scelerata este EBA ??/ Copil facut la betie ????
    Sa-l ia ei pe Basescu ci acolitii lui sa-i scoata din criza ..
    Ti-e sila de toti si toate ???
    Nu e demirare ca tac toti ca animalele si la masacrele din Siria…
    Bine ca si-au ales papa… restul e praf si pulbere..
    Si papa NU cred sa dainuie mult , cu perceptul sau o biserica saraca ptr oamnei saraci…
    La noi Daniel vrea o biserica SUPERBOGATA pentru muritori de foame…
    Popor vegetal…

  2. johnson1312 Says:

    Au amanat 2 ore pentru ca a ramas RTV-ul blocat in trafic si nu se respectau astfel termenii contractuali !

  3. Sandi Says:

    Un mare gainatz pe obrazul USL este acest Zgonea din fruntea C.D. !

  4. DNA, TEATRUL ABSURDULUI » Bloogle Says:

    […] Original Blog » […]

  5. mariusnyc Says:

    Exepertii in comunicare care-l sfatuiesc pe Victor Ponta ar trebui trimisi urgent la specializare in „body language” .Trebuie instruit sa-si „mascheze” frustrarile cand este confruntat cu posibilitatea eliberarii lui Nastase.

  6. ciuhuhu Says:

    ROMANII daca ar iubi pe DUMNEZEU, ADEVARUL, JUSTITIA AR IESI TOTI IN STRADA, ACUM!

  7. johnson1312 Says:

    Soțul judecătoarei Vasilățeanu, care judecă eliberarea lui Năstase, urmărit general !!!!!!

    http://www.dcnews.ro/2013/03/sotul-judecatoarei-vasilateanu-care-judeca-eliberarea-lui-nastase-urmarit-general/

  8. Roxana Iordache Says:

    Postare nouă! 😯 👿

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: