DE UNDE L-AU LUAT PE ZGONEA?!

Astă-seară stăm mai târziu pe blog, am multe despre care vreau să scriu şi n-am avut timp în timpul zilei.

Până le scriu pe celelalte, vă las să-l felicitaţi pe colegul lui Mihai Viteazu.

Asta, însă, e o prostioară secundară faţă de aia cu steagul F.C. Barcelona, a cărui arborare a echivalat-o, „în spirit de glumă”, cu a steagului secuiesc.

Steagul F.C. Barcelona semnifică mai mult decât o echipă de fotbal. E simbolul Cataloniei secesioniste. Ea nici nu se consideră parte a Spaniei. De unde şi transcenderea în planul statalităţii a rivalităţii cu Real Madrid – simbol al mândrei Spanii regale.

De unde îi ia PSD pe-ăştia? Şi ce criterii are? Sau ce-are cu criteriile?

Adică, Iulian Iancu n-a avut voie la Energie. Zgonea s-a calificat pentru poziţia de al treilea om în stat.

Anunțuri

7 răspunsuri to “DE UNDE L-AU LUAT PE ZGONEA?!”

  1. johnson1312 Says:

    L-a impus Basescu.Sa nu se observe lipsa Pubertei

  2. johnson1312 Says:

    Zgonea a fost TICALOS atunci cand l-a tratat pe bietul Ghise ca pe ultimul boschetar cand a cerut sa se supuna la vot demiterea lui Basescu.Aia a fost dureroasa,daca vrea el sa-si exhibe „inteligenta” in repetate randuri sa fie sanatos !

  3. Roxana Iordache Says:

    Să numere steagurile. :mrgreen:

  4. Roxana Iordache Says:

    Îţi dai seama că dacă-i dă una Ghişe, moare. Politic vorbesc, evident. Nu şi-a pus mintea cu el.

  5. Roxana Iordache Says:

    În schimb, i-a tras-o Haşotti, era cazul în context. :mrgreen:

    Şi uite-aşa se rispesc energiile USL. Spre beneficiul băselii. 👿

  6. stejarul Says:

    PSDul este captivul dracilor de la Cluj. Au facut un vid la personalitati la varful PSD si au ridicat „maini moarte” ca zgonea pe care la nevoie ii tzapa ca pe o masea stricata.

    L-au ridicat pe dragnea dar acum se pare ca cu dragnea si-au gasit nasul. Nu pot sa-i spuna in fata ca mai sus de unde este nu il lasa sa urce si il pun pe Crin sa faca lista de asteptare la functia de premier cu dragnea plasat pe locul ensphe, undeva prin 2018. De ce se baga Crin in ciorba PSDului, nu inteleg!

    Acuma, dragnea trebuie tinut cat mai departe de palatul Victoria. Sunt de parere sa nu ajunga de loc acolo. Cand il vad pe dragnea primul cuvant care imi vine in minte e „canibal”. Are rasul lui ceva atat de sadic in el incat imi da fiori reci pe sirea spinarii.
    Nu pot spune ca am vazut pe fata lui dragnea o singura clipa onestitatea. Omul asta e extraordinar de fals. Sfatul meu: de dragnea trebuie fugit mai rau ca dracu de tamaie.
    zgonea e sarman rau, un retardat cazut din caruta cu pastarnaci. O carpa perfecta.

  7. DE UNDE L-AU LUAT PE ZGONEA?! » Bloogle Says:

    […] Original Blog » […]

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: