LA MULŢI ANI, DE MĂRŢIŞOR! SĂ-L PURTĂM!

Martisor

E o zi superbă la Bucureşti, primăvăratică, după o iarnă iertătoare.

Mărţişorul e o tradiţie naţională minunată şi e păcat să nu o păstrăm.

Când eram fetiţă, toată suflarea feminină purta mărţişoare, chiar mai multe, ca să nu facă discriminare între dăruitori. Şi nu le purtam doar trei zile sau până treceau „Babele”, ci toată luna. Toate fetele şi femeile. Şi era frumos.

De vreo 20 de ani facem aşa, le primim, pupăm, plecăm cu ele acasă sau dacă ni se dăruie acasă, le băgăm la cutie şi le lăsăm acolo, ca să le completăm cu cele pe care urmează să le primim peste un an.

Cândva, zona inimii era acoperită cu un buchet imens de mărţişoare, în prima zi. Pe urmă, le purtam pe rând.

Eu m-aş bucura dacă am purta un mărţişor măcar trei zile sau măcar până la Mucenici, când e Ziua Bărbatului şi atunci noi trebuie să le facem daruri dulci (cu mult sirop şi nuci). 🙂

Hai, fetelor, că e păcat să nu mai purtăm mărţişoare! E ca o ruşinare de tradiţie, ca o trădare a feminităţii. O ruşinare stupidă, în faţa unei tradiţii definitorii.

Tradiţia Mărţişorului face parte din identitatea naţională a României.

Eu port mărţişor. E o pisică. Mare. Zici că sare de pe reverul meu. 🙂

La mulţi ani!

Anunțuri

10 răspunsuri to “LA MULŢI ANI, DE MĂRŢIŞOR! SĂ-L PURTĂM!”

  1. LA MULŢI ANI, DE MĂRŢIŞOR! SĂ-L PURTĂM! » Bloogle Says:

    […] Original Blog » […]

  2. Savescu Maria Says:

    Ca martisoare am preferat hornarul, potcoava, trifoiul cu patru foi, flori, inimioare, animalute si ce mai dadea Domnul sa-mi placa. Fiecare martisor primit era o bucurie.
    Nu le prea purtam, si nici acum nu o voi face.
    In copilarie, il alegeam pe cel care il preferam si il coseam pe haine, dar nu il purtam prea mult timp.
    Zorina avea o pisica alba latoasa, pe care i-o coseam in fiecare an pe paltonas.
    Florina are si ea un martisor amuleta, dar ea le mai schimba.
    Horia daruia el martisoare, cand era mititel isi arbora si el martisoare pe piept, iar Raul le va da luni tuturor fetitelor martisoare pe care le-a ales cu multa grija.
    A fost foarte fericit ca le poate da si explica foarte serios ca daca ele nu vor fi multumite de martisor nu e vina lui.
    Astazi Zorina si Raul au plecat doua zile in tara aurului in Apuseni.
    Sper sa se simta bine.

    Traditia si istoria spun ca demult inca de pe vremea dacilor barbatii purtau o impletitura rosu alb pe hainele sau pe corpul lor.
    Treptat martisoarele au devenit un distinctiv si un cadou pentru fete, baieti si femei.
    Prietenilor buni, chiar daca erau barbati, le-am daruit martisoare si o voi mai face.

    Martisorul cel mai drag sau martisoarele dragi erau agatate de prima creanga inflorita impreuna cu o dorinta spusa in gand, pentru ca sa se implineasca.

    De aceea intotdeauna am facut cadou martisoare pana la sfarsitul lunii, impreuna cu recomandarea de a fi agate de o crenguta inflorita.
    Din pacate traditia aceasta s-a cam pierdut.

    http://www.e-martisoare.ro/martisor-potcoava-placata-cu-aur-p-1429.html
    http://www.e-martisoare.ro/martisoare-cu-noroc-c-147.html

  3. Savescu Maria Says:

    http://www.click.ro/lifestyle/astrologie/Martisoare-alese-Drumul-Destinului_0_1568243268.html

  4. Mihai Hristea Says:

    Toate cele bune si dinspre mine catre tine, Rox, precum si catre toate doamnele care-ti viziteaza blogul! 🙂

    Altfel, cica Ziua Internationala a Barbatului, recunoscuta ca atare, ar fi pe 19 noiembrie. Eu stiam si de 5 mai, conform Bergenbier. 😀

  5. Theodora Says:

    O primavara frumoasa si norocoasa!

  6. stejarul Says:

    La Multi Ani doamnelor si domnisoarelor. Sa fiti mereu scumpe si sa stiti ca va iubim nu doar de 1 Martie. 🙂

  7. 1 Martie Martisor – La multi ani! O primavara frumoasa si norocoasa! | Hai ca se poate! Says:

    […] LA MULŢI ANI, DE MĂRŢIŞOR! SĂ-L PURTĂM!, Ladyallia, […]

  8. Gabi Mihalcea Says:

    Flori, bucurii si multa fericire!
    (aici nu se poarta martisoare….)

  9. Cal I, cal II, cal III… « Daurel's Blog Says:

    […] Pentru cei care nu-i cred pe jurnalistii de pe pagina mea preferata, mai dau  situri unde se poate citi bancul : aici si …chiar si Evenimentul […]

  10. Martisoare Shop Says:

    Se apropie primavara drept urmare cel mai mare magazin online de martisoare, wwww.martisoare-shop.ro , a deschis sezonul de Martisor.
    Va invitam sa alegeti cadoul perfect pentru persoanele dragi!

    http://www.martisoare-shop.ro/martisoare-brosa-c-23.html

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: