BĂSESCU ÎI DĂ O LOVITURĂ DURĂ SUB CENTURĂ LUI CRIN, CU PICIORUL LUI PONTA. PREŞEDINTELE SENATULUI, SFIDAT FLAGRANT DE PREMIER :(((

Nici n-a apucat bine să facă Băsescu la B1 declaraţia conform căreia dacă e Crin la conducerea comisiei pentru revizuirea Constituţiei, Constituţia e „politizată”, că Ponta a şi luat poziţia de sluj.

Şi a executat lovitura sub centură ordonată de stăpânul lui de la Cotroceni. Chiar acum, când ţigănia din stabilimentul pedelist e mai cu fustele-n cap decât oricând. Trebuia ceva care să abată atenţia şi să sape la temelia USL. Aşa cum vrea Băsescu, care a făcut tot la B1, preluată de Mediafax, consideraţia deşteaptă nevoie-mare în gândire doritoare, că PD-L va trebui să aibă un candidat care să facă faţă disputei de la „trei pupitre” cu Ponta şi Antonescu. :mrgreen:

Tonta a anunţat că se constituie un „forum constituţional” în care evident să fie reprezentată şi preşedinţia, ceea ce a ţinut să precizeze cu prioritate, alături de tot felul de alţi reprezentanţi ai băsecurităţii acoperite în ONG-uri şi instituţii de stat. 👿

Ministrul Chiţoiu stătea şi încasa, în numele lui Crin, pe holul Parlamentului, în faţa mass-media, live.

Unu: ce treabă are primul ministru să comande Parlamentului? Adică, Executivul vorbeşte în lumele Legislativului?

Doi: cât de nesimţit poate să fie? O marionetă din culisele crimei organizate care are puterea în România.

Iar Crin Antonescu e prins la mijloc, în menghina unui pact de care am râs, ca să constatăm ulterior că ne râdem de prostia noastră.

E clar că vor să-l anihileze pe preşedintele PNL, să facă şi din el un pudel – unul de vitrină, spre deosebire de Ponta, care cel puţin are spaţiu de manevră.

Şi mai ales, e clar că sistemului băsecurist îi e frică de monarhie. De-aia şi bagă tot felul de comitete şi comiţii.

PNL are ocazia să contraatace dur, propunând revenirea la monarhie constituţională sau republică prezidenţială. În care, adică, preşedintele ales să fie prim-ministru.

Orice altă atitudine e inacceptabilă. Ar însemna că pe domnul Antonescu nu-l mai interesează nimic altceva decât un scaun de figurant la Cotroceni. Iar pe adversarii lui din PNL, doar să facă jocul băsecurităţii, atacându-l sinucigaş.

Brătienii erau republicani. 😉

P.S. Fraier mai e şi Felix Mogulul, crede într-un pact cu Tonta! În loc să-i aranjeze interviuri live la CNN din incinta Antenei 3, mai bine l-ar trimite la Răitaru. Să-i facă legătura cu ascultătorii. :mrgreen:

Sau poate chiar crede Voiculescu Dan că va vedea vreodată de la Ponta altceva decât resentimente pentru că a fost ajutat? Are aceeaşi alcătuire ca şi Băsescu, care n-a făcut niciodată nimic altceva decât să-i calce în picioare pe ceilalţi, mai ales pe binefăcătorii lui. Ponta se vede că a luat notiţe. Chiar o notă mare la capitolul trădare. De-aia-l şi foloseşte Băsescu. Şi-l ţine din scurt.

Anunțuri

23 răspunsuri to “BĂSESCU ÎI DĂ O LOVITURĂ DURĂ SUB CENTURĂ LUI CRIN, CU PICIORUL LUI PONTA. PREŞEDINTELE SENATULUI, SFIDAT FLAGRANT DE PREMIER :(((”

  1. BĂSESCU ÎI DĂ O LOVITURĂ DURĂ SUB CENTURĂ LUI CRIN, CU PICIORUL LUI PONTA. PREŞEDINTELE SENATULUI, SFIDAT FLAGRANT DE PREMIER :((( » Bloogle Says:

    […] Original Blog » […]

  2. Radu Humor Says:

    Dpă ce nemţoaica aia, ministru al Culturii şi-a dat demosoa în urma acuzaţiei de plagiat, Ponta mănâncă şi un căcat, numai să nu fie schimbat !
    Aşa-i dacă nu poţi găsi un om integru la acest înalt nivel 🙄
    Cu cât ajungi mai sus , cu atât şansele de a găsi un om cât de cât integru, scad aproape la zero !
    Crin Antonescu este o excepţie fericită şi tocmai de aia e atacat din toate părţile !
    Eu am spus că singura şansă a lui Crin Antonescu este să spună tot adevărul despre cloaca politică infectă din România şi să se situeze în fruntea maselor de nemulţumiţi, care să-i oblige pe nemernicii ăştia vânduţi ocultei mondiale să facă pasul înapoi !
    Altfel suntem toţi pierduţi 🙄
    Praf se alege de neamul şi de ţara asta !

  3. mariusnyc Says:

    Si l-au pus in charge de forum constitutional pe omul lui Soros, Crtistian Parvulescu ;-)))

  4. mariusnyc Says:

    Daca stirea asta se confirma , exista un motiv serios de coabitare ..

    http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/investigatii/dezvaluire-soc-familia-ponta-a-incheiat-un-contract-de-10-milioane-de-euro-cu-grupul-golden-blitz-apropiat-de-basescu-chiar-in-timpul-protestelor-din-ianuarie-271571.html#top_articol

  5. olimpiu65 Says:

    nu va trece mult timp si cetatenii se vor satura de aparitiile prea dese pe sticla si mistocariile de doi lei ale carlanului. cata vreme economia e praf , iar guvernarea e doar o suma de taxe si hora tipic romaneasca, asa zisele ironii de kakat ale lui Ponta nu au efect nici macar zambete ironice, deja scarbesc!!!

  6. Sandi Says:

    Atentie ! Liniste ! Vorbeste maestrul Ion Tristoiu :

    ”A fi cinstit este absolut nerentabil in Romania”

  7. Sandi Says:

    Din ciclul : ” Ala mic cu capu’ mare , gandeste ” !

    Teza lui Pavelescu: Lovitura de stat a reuşit, Blaga a fost luat în braţe de Ponta iar Băsescu trebuie sprijinit, el fiind principalul actor al dreptei pentru urmatorii doi ani

    http://www.ziuanews.ro/stiri/razboiul-udrea-blaga-dezbina-satelitii-ungureanu-pavelescu-si-neamtu-89547

  8. Marin Lungu Says:

    Uite ca a lamurit-o amicul Crin:
    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-14255040-crin-antonescu-pnl-nu-sustine-republica-parlamentara-sensul-presedintele-fie-ales-legislativ.htm

  9. Sandi Says:

    Niels Snecker asta ma calca pe nervi adeseori ! Cu pretentiile lui de atotstiutor ! Inclusiv in probleme crestine dupa cum l-am vazut intr-o zi !

  10. plano Says:

    @Roxana
    După cum a reacționat Crin, într-o declarație ulterioară despre forumul constitutional, se pare că Basescu nu l-a lovit ci l-a mangaiat ….sub centura. :mrgreen:

  11. Iuliana Stavarachi Says:

    Ca unul care am cunoscut modul in care stie Elena Udrea sa faca campanie electorala i-am dat si eu citeva sfaturi pentru competitia in care a intrat. http://www.bratescu.ro/2013/02/17/7-sfaturi-pentru-elena-udrea/

  12. Gheorghe Cristian Petre Says:

    „Adică, Executivul vorbeşte în lumele Legislativului?”
    Pai asa a fost din ziua întâi, de la prima înscaunare a lui Zgonea, care a declarat singur (ca idiotul) ca va face la Camera Deputzatzelor exact ce îi spune premierul.

    Crin cred ca a ajuns prin accident la Senat si sigur îi incomodeaza.

  13. ciuhuhu Says:

    Am vazut, la tv A3, o poza a lui I. Cristoiu linga E. Udrea, am fost socat.
    Cristoiu e cu 20 cm. mai mic ca Udrea, arata ca un pitic diform cu miinile scurte, un fizic ce trezeste scirba, la fel ca sufletul lui, pitic, lipsit de caracter, care trezeste scirba. Dumnezeu sa-l ierte.

  14. Aramis Says:

    @Roxana

    Lasa-ma te rog sa vars o lacrima. Unde e dream team-ul de alt’dat’? 😦

    Eu zic sa ne facem boccelutza si sa asteptam pe margine, in port la Odessa, poate mai vine o data HMS Marlborough. Ca nu stii niciodata cu bolsevicii astia .

  15. stejarul Says:

    „Ar însemna că pe domnul Antonescu nu-l mai interesează nimic altceva decât un scaun de figurant la Cotroceni”

    Eu sper ca Antonescu mai sta in colhozul USL doar pentru sefia DNA si a Parchetului General. Sa nu ii lase pe FSnistii sa isi mai puna oamenii lor acolo. In ce priveste Monarhia, Antonescu se poate lupta pentru readucerea ei doar cand a iesit din colhoz.

    „Are aceeaşi alcătuire ca şi Băsescu, care n-a făcut niciodată nimic altceva decât să-i calce în picioare pe ceilalţi, mai ales pe binefăcătorii lui.”(ponta)

    Corect!
    Un aventurier/mercenar care pentru plata adecvata cand nu prezinta breaking news-uri la Tveuri securistoide isi invata colegii sa zboare de la balcon.

    Nici udrea nu a intrat la guvernare cu sacii plini de bani din contracte cu statul, hulpav acumulate, din opozitie cum a facut familia ponta.

    Voi chiar credeti ca ghita ii plateste vacantele in Dubai sutzului de la Gara de Nord? Nici vorba! ghita e zgarcit. E doar un paravan care ii permite sutzului sa isi cheltuie averile ilicite si sa simta si el viata pe picior mare inainte de „termen” (inainte de a iesi din politica, iesire care eu banuiesc ca va coincide cu cea a lui basescu).

    Sutzul isi termina misia (ajungerea lui basescu la final de mandat)
    Un fel de „all inclusive” targuit intre cloaca de la Cluj si matroz inaintea alegerilor din 2009. Cu alte cuvinte, l-au ajutata sa furcastige alegerile si mai apoi sa tina cu dintii de mandat , ca vezi Doamne prezidentii „nu abdica” si nici „nu sunt abdicati” de dictatura majoritatii!

    La final, toti coabitantii, ce se vor mai rade ei de noi, de voi,de toti… pe o plaja in Dubai!

    Iar amarasteanul isi numara scamele din buzunar, platind taxe perverse ca Romania sa achite datoriile facute de coabitanti. Putem numi regimul basescu-ponta, regimul coabitantilor.

    Hei, Romania, capul sus! Lasa tristetea. Sa vedem jumatea plina a paharului: ce dobanda misteaux ne-o facut rost carlanul din America!

    PS Romania, strada-i goala.. vremea-i buna.. hai, iesi la o plimbare. E cam tot ce ti-a mai ramas de facut.

  16. Sandi Says:

    Daca USL se destrama acum , atunci Belzebut a dat lovitura cea mare !

  17. Savescu Maria Says:

    Super Roxana,
    ai pus punctul pe i.
    Romania – stat mafiot, marca pp.
    mai mult nici nu este de zis.

    Ba da.
    Am scris pentru postarea anterioara mi s-a blocat calculatorul si trebuie sa recopiez ce am salvat scris de manusita me.

  18. Savescu Maria Says:

    Astazi Mihaita Nesu face 30 de ani !
    La multi ani Mihaita !
    Esti un erou !
    Roman.

  19. johnson1312 Says:

  20. Roxana Iordache Says:

    @Aramis. Hai siktir!

  21. Roxana Iordache Says:

    Stejare, tu singur ai recunoscut că eşti băsist. 🙂

  22. Sandi Says:

    Cele de mai jos le-am gasit cu ceva timp in urma in „Cotidianul” la rubrica ” Circula pe net ” .

    Va las sa analizati voi cata fictiune si cat adevar se gasesc in aceste randuri caruia eu i-am zis :

    ELENA UDREA – Extras din Dosarul “de Cadre “

    ***

    Elena Udrea e fiica unui ţigan din Pleşcoi, şofer de autobuz (angajat la Întreprinderea Judeţeană de Transport Local Buzău, pe autobuzele 6 şi 7),decedat in martie 2009 si inhumat pe sest la Ghencea de fi-sa. Şoferul se numea Dumitru (dupa alte surse, Gheorghe) Udrea (Nea Mitică), originar din Pietrosu.. Într-o zi, acesta a făcut o cursă lungă-lungă, pînă în comuna lui Nicolae Labiş, Mălini (jud. Suceava). Acolo a întîlnit-o pe Maria Veliceasa (nascuta in 1951), femeie de serviciu la Dispensarul din localitate. Cei doi s-au căsătorit, iar la 26 decembrie 1973 s-a născut un copil de * feminin,care avea să primească două nume: Elena Gabriela.

    Faptul ca este o tiganca imputzita a fost recunoscut de Madalin Voicu, care a declarat, invitat fiind la una din emisiunile lui Mihai Morar, ca: „Ma abtin, pentru ca Elena Udrea este co-etnica mea. Nu vreau sa spun mai multe, dar stiu ce vorbesc, pentru ca le cunosc „pedigree-ul” tuturor. Sunt sigur de ce spun”, a declarat artistul si omul politic de origine rroma.

    Bunicul din partea mamei, Vasile Veliceasa, a fost un betiv puturos, care avea ca avere 2 bordeie si ceva teren din care vindea cate o bucata cand ramanea fara bani. Casatorit de 2 ori, a avut 8 copiii: 4 i-a tinut in batatura (Ioniţă, Paraschiva, Garofa şi Gheorghe) iar pe ceilalti 4 i-a dat la caminul pentru copii fara posibilitati (Costică, Pavel, Viorica şi Maria, viitoare mama a parasutei).

    Familia Udrea a locuit în Plescoi, apoi in gazdă la Buzău incepand cu 1979 cand Gabriela avea 6 ani, în casa unei femei pe nume Mariana Dragomir, contabilă la ADAS; soţul acestei femei lucra pe acelaşi autobuz, cu schimbul, cu Mitică Udrea. Tot acolo s-a angajat si Maria ca taxatoare de bilete pe autobuz (cum era pe atunci). Atunci cînd Elena Gabriela Udrea era
    în clasa a VI-a (la scoala nr. 16), familia s-a mutat la o altă adresă in Buzau .

    În ultimele clase de liceu (facut la B.P.Hasdeu, intre 1988-1992) , fata a început să-şi „alerge caii”, devenind, efectiv, ostituată. În mod concret, ea „presta” la o matroană pe nume Petruţa, care ţinea un bordel clandestin, în două apartamente, pe aceeaşi scară (unul lîngă altul), dintr-un bloc cu 4 etaje, situat în Cartierul Micro V din Buzău. „Tanti” Petruţa îi făcea „lipeala” şi cu clienţi din Bucureşti, unde „eleva” Găbiţa se ducea cu trenul, dar se întorcea cu limuzina, plină de bani şi atenţii. Miliţia de
    Moravuri din Buzău o avea în evidenţă. La şcoală, Ciocănitoarea Woodrea mergea tîrîş-grăpiş, fiind aproape repetentă.

    După ce s-a mutat cu familia de la Pleşcoi – la Buzău, la vîrsta de 6 ani, Elena Udrea şi-a petrecut verile în satul Pietrosul (comuna Costesti), situat pe Valea Buzăului, la bunicul din partea tatălui (Gheorghe Udrea, zis Cantoneru), unde acesta avea o moştenire de familie. Aici l-a cunoscut pe Cătălin Predoiu, care, şi el, venea, în timpul verii, la bunici, care locuiau la capătul uliţei, în acelaşi sat. Mai mare cu cca. 6 ani decît ea, Cătălin Predoiu i-a devenit bun prieten. Legătura lor a fost una trainică
    (se pare că tălîmbul ăsta, cu gură de babă, a fost primul ei amant), ulterior, „împerecherea” stînd la baza ascensiunii politice a
    „independentului” Predoiu.
    Prietenia din copilărie şi adolescenţă dintre Elena Udrea şi Cătălin Predoiu este necunoscută publicului larg, care nu a priceput, nici pînă astăzi, cum acest Neica-Nimeni a cîştigat încrederea Dictachiorului Traian Băsescu şi a rămas ministru în mai multe variante de guvern, cu sau fără partid la spate.
    Acest mutulică a introdus-o în cercurile „bune” ale tinerilor din Buzău şi a sfătuit-o să dea admitere la liceul pe care îl absolvise el, cu 2 ani mai devreme (B.P. Haşdeu), secţia limbi (?!) străine.

    Unul dintre prietenii lui Cătălin Predoiu, poreclit Papuc, a fost cel care a prezentat-o pe tarfotina Gabriela (aşa cum o ştiau colegii de clasă şi anturajul pe Elena Udrea) celebrei matroane locale „Tanti Petruţa”. „Tanti Petruţa” a fost cea care a propulsat-o mai departe, în cercurile prostituţiei din Bucureşti, aceasta fiind în legătură cu unul dintre faimoşii „peşti” ai Capitalei anilor ’90, Ion Răget, poreclit Prinţişoru’. „Tanti Petruţa” îi furniza, la comandă, Prinţişorului, pe bază de comision,
    „prospătură” pentru străinii cazaţi la Intercontinental, în marea lor majoritate arabi şi turci, care se dădeau investitori străini aflaţi în prospectarea pieţei. Prietena şi partenera Nimfei din Pleşcoi, Beatrice Comăniceanu, l-a cunoscut, şi ea, foarte bine, pe putregaiul Răget, pe care l-a şi apărat în instanţă, cam prin anul 2002, cînd acesta a primit cîţiva ani cu suspendare (apoi, borfaşul a fugit în Spania). În paralel, Elena Udrea şi prietena ei, Beatrice Comăniceanu, mergeau „la produs ” şi în zona
    căminelor studenţeşti de la Grozăveşti.

    Acolo e un restaurant-bordel, al arabului Nassar (cumnat cu parlamentara PSD Rodica Nassar), unde * se culcau, pe bani, mai ales cu studenţi medicinişti (tot arabi). Generalul Cornel Baltă ştie totul despre „cartea de muncă” a Elenei Udrea. Prinţişoru’ a fost cel care i-a făcut Elenei Udrea cunoştinţă cu tiganul Dorin Cocoş, un obscur bişniţar, care aducea marfă din Turcia şi
    o vindea în bazar. E adevărat ce spune în presă, „avocata” BeatriceComăniceanu, că l-au cunoscut pe Cocoş într-un club, dar probabil că acolo era şi „şeful” lor, Răget.

    În tot ceea ce face, de cel puţin 15 ani încoace, Elena Udrea se serveşte de practicile de „magie neagră” ale cunoscutei vrăjitoare Cati, de la Mărăcineni, bună prietenă cu mama Elenei Udrea (aproape de Pleşcoiul natal al tatălui ei). Se pare că aşa le-a sucit minţile lui Dorin Cocoş şi Traian Băsescu. Prin farmece şi magie neagră, făcută de vrăjitoare, Cocoş a luat-o
    de nevastă pe curviştină, deşi ştia ce „specializare” are Găbiţa şi ce muncă prestează în schema de afaceri a Prinţişorului. „Dispeceratul” reţelei de prostituţie pe care o patrona, în Bucureşti, Ion Răget, se afla pe Str. Ştefan Furtună nr. 9, la etajul 2 al unui bloc vechi (vizavi de Muzeul Militar şi aproape de Gara de Nord – de altfel, aproape toată strada e un fel de Crucea de Piatră). Acolo se duceau prostituatele, inclusiv Elena Udrea, să-şi primească banii şi viitoarele comenzi şi să regleze şi alte
    chestiuni. Iată numai cîţiva dintre membrii (sau simpatizanţii) PDL care i-au făcut „bucuria” Ciocănitoarei Woodrea: Traian Băsescu, Cezar Preda, Cristian Poteraş, Florin Popescu, Gabriel Oprea, Cătălin Predoiu, consilierul ei, Ştefan Şuşai ş.a.

    „Cariera” parashutei s-a declansat odata cu solicitarea lui Cocos catre Oprea, de a-i aranja intrarea. Acum ea fara studii, sugace amarata de la tzara, si vorbind cu parteneru’ lui de afaceri Gabriel Oprea, ce zice Cocos?
    Bai Oprea, tu ai relatii peste tot, eu sunt un tzigan amarat, bag-o bah si tu in politica. Bah da n-are studii. Lasa bah ca avem bani. Si uite asa ii
    faurira o diploma in drept la rapid la universitatea Dimitrie Cantemir,intre 1992-1996, iar ulterior Oprea, ca director la Colegiul National deAparare (2000-2001 si „profesor” din 2001), i-a bagat si vreo 2 diplome de acolo. Mai precis, a „urmat” cursurile Colegiului Naţional de Apărare, pe care le-a terminat cu o lucrare pe tema intereselor NATO în zona Mării Negre şi Caucaz. Ce cunostinte are in geopolitica, numai saracii arabi supti o mai stiu.

    Si uitea asa ii facura un CV, mai cu bube, dar universitar. Toata tarasenia pleaca de la restaurantul Trei Cocosi. Daca verificati,
    Gabriel Oprea a fost partener cu Cocos, dar pentru ca trebuia sa devina prefectul capitalei (intre 2002-2003) a trebuit sa iasa din afaceri. Asa se leaga diplomele „Udrei” cu functiile lui Gabriel Oprea .

    In 1997 i-a deschis Cocos si un butic de avocatura, spaga fiind la data respectiva de cca. 20.000 euro, dar pentru asta ar trebui luati la bani marunti sefii de la Baroul Bucuresti, ei stiu mai bine. Prin urmare, in „biografie „apare ca si avocat titular al cabinetului Individual de Avocatură „Udrea Elena Gabriela” din Bucureşti – ca de, geniul plescoian trebuia sa presteze (ca de altfel si chilotzarul Gabi fixativ, ajuns din capitan de chiloti-izmene la hotelul Agat, unde facea trafic cu calcan, fix general de justitie. ). In plus, deoarece acum era plina de stiinta juridical cum era odinioara plina de altceva, a fost putin între iunie 2004 şi februarie 2005 consilier în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, preşedinte al Comisiei Juridice şi de disciplină, din partea PNL – unde presta la data respectiva (WTF??!!).

    In politică a împins-o Virgil Asztaloş Măgureanu, care a dirijat-o pe paraşută către PSD, prin Cozmin Guşă. Apoi, a fost teleghidată către PNL, prin Varujan Vosganian. În 2002 a intrat în Partidul Naţional Liberal, iar în iunie 2004 a devenit consilier municipal din partea PNL.

    Pe 21 octombrie 2005 a demisionat din PNL, iar la 12 februarie 2006 se înscrie în PD – si incepe ascensiunea fulminanta, sub atenta obladuire a chiorului. La PD şi, implicit, la Traian Băsescu a ajuns prin intermediul Mioarei Mantale. Lumea vorbeşte că această nimfomană din Pleşcoi s-ar fi tăvălit şi cu următorii: Varujan Vosganian, Paul Păcuraru, Sebastian Vlădescu, S.O. Vântu, C.P. Tăriceanu, Dinu Patriciu, Theodor Stolojan.

    Până în octombrie 2005, borfetina a fost consilier de stat la Administraţia prezidenţială, şef al Cancelariei prezidenţiale (evident, datorita adancii „competente” politico -juridice), funcţie deţinută acum de Cătălin Avramescu. În toamna anului 2005, ea a demisionat din funcţia deţinută la Preşedinţie, invocând atacurile „profund nedrepte” îndreptate asupra sa şi a altor persoane care susţin lupta anticorupţie, precum şi faptul că nu doreşte ca prin insinuările la adresa sa să devină „o vulnerabilitate a demersurilor preşedintelui”.

    În 13 aprilie 2005 apare în Academia Caţavencu un interviu în care Elena Udrea este întrebată dacă este iubita lui Traian Băsescu. Răspunsul ei a fost: „Ştiţi de când aştept întrebarea asta? La întrebarea asta pot să vă răspund peste zece ani?”.
    Deşi nu mai era consilier prezidenţial, făcea vizite nocturne la Cotroceni, aşa cum a dezvăluit Jurnalul Naţional, Preşedinţia şi SPP, refuzând să explice scopul acestor vizite. Conform unor surse din Palatul Cotroceni, citate de presă, Elena Udrea intra foarte des în sediul administraţiei prezidenţiale, după ce şi-a dat demisia din funcţia de şef al Cancelariei prezidenţiale. Sursele amintite susţin că, timp de un an, ea şi-a păstrat chiar şi biroul din vecinătatea cabinetului lui Traian Băsescu.

    Întrebată despre vizitele nocturne, borfetu a răspuns sec: „Nu comentez”. Întrebat şi el de ce maşina Elenei Udrea intră noaptea la Palat, Traian Băsescu a spus sec: „Spuneţi o minciună. Confundaţi o maşină cu o femeie. Eu n-aş face confuzia asta”.Apoi a argumentat ca a venit sa alimenteze, ca era combustibilul mai ieftin!

    În 30 noiembrie 2008, Elena Udrea a fost aleasă deputat. Restul e istorie. O istorie a rusinii nationale. Asteptam cu nerabdare s-o vedem in functia de prim ministru, apoi de presedinte. Astfel, va ajunge acolo unde n-au ajuns celelalte 2 prostituate celebre – Elena Lupescu si Elena Ceausescu

    ***

    Pe ziarul „Scanteia” care circula pe sub mana cand PCR era scos in afar legii, se afla un motto : CITESTE-L SI DA-L MAI DEPARTE

    Asa sa faceti si voi cu cele de mai sus, poate vom avea confirmari !

  23. Sandi Says:

    Confirmarea oficiala a vanzarii evreilor de catre Ceausescu Statului Israel !

    http://www.dcnews.ro/2013/02/ceausescu-a-vandut-israelului-cetatenii-care-doreau-sa-emigreze/

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: