TOTUL E BINE, DEGEABA SE CHINUIE BĂSIŞTII :)

Ăsta-i Ponta, a recunoscut aseară, la Antena 3, cu Gâdea, că a semnat acordul cu Băsescu „ca să nu avem criză”, de parcă impostorul psihopat ar mai fi avut loc de-ntors – se pare că l-am încurcat pe premier cu scorul nostru. 😆

Ăsta-i Crin – şi numai ăsta – a zis aseară la RTV, cu umoru-i sclipitor şi ironia-i caracteristică, aşa da!, că el n-avea cum, fizic – 😆 să-l împiedice pe Ponta să semneze prostia, adică pactul pe care preşedintele PNL l-a caracterizat exact, drept comic şi penibil.

A mai recunoscut Ponta că n-a vrut să meargă la Cotroceni fără Crin şi Liviu Dragnea, ca să nu i se atribuie cine ştie ce înţelegere secretă cu băsecătura – care nici măcar nu l-a invitat direct, ci prin intermediar, iar Tonta tot s-a conformat. Ăsta e băiatul, lucrăm cu materialul clientului, noroc că-i premier bun, asta contează.

Crin a spus că nu cunoaşte „geneza” docomentului.

Ponta a recunoscut că draftul era din septembrie. 😯 Deci, după referendumul distrus de slugile de la CCR.

Deci Ponta face tâmpenii fără să-i spună lui Crin, că altfel nu le-ar mai putea face. 😛

Oricum, nu-i nimic, degeaba presa manipulabilă şi manipulată la greu de etnobotanicii băsişti muşcă harneala.

Mâine seară sau sâmbătă dimineaţă cel târziu avem guvern jurat. 🙂 Degeaba bagă strâmbe disperaţii. 😛

Băsiştii crapă, mai devreme sau mai târziu, în frunte cu căpetenia lor de doi bani. Jumate – de la noi, cu generozitate. 😆

Mai degrabă mai devreme. Că şi-aşa e târziu, ne-a(u) mâncat prea mult timp.

P.S. Crin a fost imperial cu presa astă-seară, asta este. 😛

23 răspunsuri to “TOTUL E BINE, DEGEABA SE CHINUIE BĂSIŞTII :)”

  1. Sandi Says:

    Plec de la „P.S”-ul Roxanei Iordache :
    „Crin a fost imperial cu presa astă-seară, asta este ”

    si dau un titlu asta din seara asta :

    „Cutremur în USL. PSD și PNL, în pragul despărțirii ”

    Nu. Nu este din vreo foaie slugarnica basista . Ci mai rau. Este din ” DCNews” ! Publicatia online cu inalte mofturi de neutralitate unde se desfasoara si Bogdan „MORSA” Chireac . Niste nemernici ordinari si astia !!

    Dupa care a iesit Crin si a pus lucrurile la punct.

  2. TOTUL E BINE, DEGEABA SE CHINUIE BĂSIŞTII :) » Bloogle Says:

    […] Original Blog » […]

  3. virgilvirgil Says:

    Stai o leaca sa cada la inelegere pe cascaval … Poate aminam … Se mai ciondanesc leaca , dar nu-i bai … Cit e Baselu la Cotroceni totul se va sfirsi cu bine .

  4. johnson1312 Says:

    Excelenta ideea lui Radu Calin Cristea in Observator cultural : daca tot n-a intrat in Parlament domnul Gyorgy Frunda ar putea fi un excelent candidat pentru institutia Avocatului Poporului !

    http://www.observatorcultural.ro/LUNTRE-%C4%B9%C2%9EI-PUNTE.-Pre%C4%8C%C2%99edintele-junglei*articleID_28013-articles_details.html

  5. johnson1312 Says:

    Incercarea nr.2 :

    http://www.observatorcultural.ro/LUNTRE-%C4%B9%C2%9EI-PUNTE.-Pre%C4%8C%C2%99edintele-junglei*articleID_28013-articles_details.html

    Excelenta ideea G.Frunda = Avocatul Poporului

  6. johnson1312 Says:

    Incercarea 3 : Imi bag p… ! 😡

  7. johnson1312 Says:

    Per asta a luat-o…E cam pervers W asta !

  8. Sandi Says:

    nu stiu ce cotzofana ma-si ca si mie imi face figuri !!!

  9. Sandi Says:

    daca bagam porno si nu pe Basescu toate mesajele intra !

  10. Radu Humor Says:

    Magda Ursache : +N-am scăpat nici în acest decembrie, la zi întîie şi după, de ce mi-a fost teamă: de cîntăreţele populare lălăind cu burţile înainte, dar şi de pro-europeiştii agasaţi de naţie, opunînd europeitatea sentimentului naţional, ca şi cum n-ar fi posibil (cu spusa Eminescului) să fii european, dar româneşte. Fără a băga în seamă, blamarea identităţii a început îndată după evenimentele cu damf de Securitate din acel Decembrie. Şi-mi aduc aminte că, la Iaşi, chiar în ianuarie ’90, cîţiva nevricoşi au somat-o pe directoarea de atunci a librăriei Junimea (fostă „Cartea Rusă”) să lichideze vitrina Eminescu, aniversarea fiind, chipurile, propagandă ceauşistă, iar poetul – vreun protocomunist. Revenind în actualitatea imediat – fierbinte: un realizator de emisiune cu barbă rară de la Realitatea TV a reacţionat tot nevricos la o trimitere în istorie: „Nu mă luaţi de la Decebal că muşc masa”. I se zbîrlea rău părul pă mîini şi pă picioare, gîndindu-se cum s-au dus o sută dă mii dă ardeleni, pă frig, la Alba-Iulia. Altfel ierea să se fi unit cu ţara într-un mai cu soare, cu mici şi cu bere! Valoarea morală şi mistică a românilor strînşi la Alba-Iulia îi scăpa. Un actor de telenovelă îmbrăcase un tricou cu capete de mort, asezonat cu basma arabă, ca să demonstreze şi el, pesemne, că n-are instinct, cum numea tradiţia o domnişoară drapată în dungi şi stele, de pe alt canal. Vedeta TV care susţinea, zăngănindu-şi brăţările, că patriotismul este un cuvînt sofisticat nu se situa prea departe de un gherţoi politic, dornic să-şi orneze livingul cu oase dezgropate din metropola Sarmizegetusei. Cred, ca şi Al. Paleologu, în virtutea repetiţiei, deci o spun încă şi încă: s-a purces acum douăzeci de ani şi încă trei – îmi cîntăresc bine afirmaţia – la formarea unui sentiment antinaţional. Şi cîţi europenizanţi nu s-au găsit, ca să încerce să-i convingă pe români că ataşamentul pentru specific şi organic ne-ar despărţi de Europa, unde am intrat fix în 2007, nici cu o zi mai devreme. Însuşi preşedintele, după referendumul din iulie, şi-a clarificat direcţia: Spre Bruxelles, mateloţi!, în timp ce prietenul maghiar Viktor Orban a rostit apăsat: „Ungaria nu este subordonată Bruxelles-ului. Bruxelles-ul nu este centru de comandă al Ungariei”, iar „Constituţia o decide poporul ungur”. Al nost’ preşedinte ne cere – înţelepciune! – „cedare masivă de suveranitate” din… interes naţional. Logic, nu? Să nu-i fi pus sub ochi consilierii săi afirmaţia lui Iorga că România e „stat de necesitate europeană”, secondat de Gh. I. Brătianu, care a accentuat „poziţiunea- cheie”? Sau are timpanele sparte la ideea de independenţă? Cerem, mai scria Iorga, „dreptul de a nu ceda nimănui ca robi rodul ostenelilor noastre”. Cu un glonte simbolic pe masă, autocratul Băsescu cotroceşte, în numele interesului naţional pe care l-ar deţine singur-singurel, în pofida populaţiei alegătoare. Ia să te abaţi de la interpretarea sa unică, te trimite la zidul chinezesc, colţ cu Piaţa Roşie. Acest interes naţional poate fi „corijat” în interesul propriu al dinastiei Traian de Băseşti. Goldiştii Apusenilor nu spun că militează pentru interesul naţional al mineritului cu cianură? Chestie de interpretare. Un intello, nu un tinichigiu, din curtea interioară băsescă, persuasiv ca un vînzător de loz în plic, îi sfătuieşte pe istorici să privească din afară. Cu alte cuvinte, să vezi bătălia de la Rovine, de la Podu Înalt, de la Călugăreni din punctul de vedere al turcilor, Posada din punctul de vedere al maghiarilor, asediul Cetăţii Neamţului ca un pan polonez, lupta cu Krasnaia Armiia prin ocheanul tătucăi Stalin. Şi, mai departe, restituirea tezaurului României aşa cum a proiectat-o Leiba Bronstein Troţki, care a decis, în 26 ian. 1918, că tezaurul va fi „indisponibil pentru oligarhia română”, dar că guvernul sovietic îl va păstra „cu meticuloasă grijă” şi-l va înapoia poporului. Oasele lui Cantemir au fost restituite, nu şi cele 93,4 tone de aur. Dar masacrul de la Varniţa (azi Ucraina), din 1-2 aprilie ’41, numărînd 8000 de morţi, românii vrînd să scape de URSS (şi au scăpat prin ogoni!, foc!) ar trebui comentat prin prisma sovieticilor? Ca să nu mai pomenim de masacrele din satele ardelene, după diktat. Să contestăm şi noi Trianonul care a creat, în fapt, statul naţional maghiar (Ungariei nu i s-a luat nimic), cum face Laszlo Tökes care declară 1 decembrie „zi de doliu pentru maghiari” şi chiar poartă doliu după o rană pe care o vrea vindecată prin „autonomie”? În ce-i priveşte pe foştii deţinuţi politici – are dreptate Petru Romoşan – pe ei îi judecă urmaşii torţionarilor stalinişti. Atenţie, istoria o fac vocalii. Şi secuii, şi sîrbii, şi bulgarii sînt mai vocali decît românii. Noi ironizăm sentimentul nobil al iubirii de ţară şi spiritele patriotice (de la Noica la Ţuţea) care cred că naţionalul legitimează universalul. Parafraza lui Mircea Cărtărescu după Sentimentul românesc al fiinţei, şi anume Sentimentul românesc al isteriei, ca şi cum am fi fundamentalişti isterici, îmi displace.Cît despre apartenenţa la un loc anume, eu o găsesc constructivă, treaba asta n-are legătură cu naţionalismul xenofob. Nu cred că înainte de a fi parte a unei etnii eşti parte a umanităţii, ci invers; altfel, punem, ca Tîndală, carul înaintea boilor. Şi cine vorbeşte mai decis despre locul Americii în universalitate decît americanii? SUA nu e defel patrie imaginară, nici integrarea un program de neurmat, o încremenire în proiect. Şi atunci de ce l-am blama pe Noica, spunînd: „Eşti român cînd uiţi că eşti altceva”? Dez-eroizarea, asta-i problema: să alegem din istoria noastră ce-i penibil, ca, după aceea, să ne uităm în oglindă şi să ne schimbăm imaginea despre noi înşine; să „descoperim” că facem parte dintr-un popor de laşi şi de hoţi (orice popor deţine şi laşi, şi hoţi, şi leneşi, şi proşti, şi mîrlani, şi ipocriţi, nu numai românii; ce-i drept, nu-i trimit in corpore la condus ţara), neavînd repere naţionale. Nu avem sau nu dorim să le vedem, conform liniei noi, anti-eroice? Pentru eliberarea Basarabiei şi nordului Bucovinei, în 33 de zile, au fost 24. 396 de victime (după cifrele istoricului Gh. Buzatu) – 5011 de morţi, restul răniţi sau dispăruţi; la Odesa, în toamna lui 1941: 17. 729 de morţi, 63. 345 de răniţi, 11.471 de dispăruţi; pe frontul de Est: 625.ooo – morţi, răniţi, dispăruţi. Ţăranii au luat cu asalt colectivizarea în războiul atroce dintre ’49 – ’62, iar colectivizarea a ucis 200.000 de ţărani. S-a luptat în Făgăraş pînă-n moarte contra comuniştilor, chiar Ceauşescu fiind (după Ion Gavrilă- Ogoranu şi nu numai) cel care a condus lichidarea partizanilor. În munţii Carpaţi s-a aprins omul-torţă, schiorul-torţă, Liviu Babeş. […] Eroii Armatei sunt şi ei minimalizaţi, ca şi războaiele de apărare, fie teritoriale, fie ideologice. Spunem că n-aveam ce căuta dincolo de Nistru. Dar în Libia, cu puşcoacele-n spate, ce-om căuta? Avem un fel de ostaşi mutanţi (ca în filmele SF), cu dublă identitate sau mai multe, română, arabă, slavă, căzuţi în teatrele de operaţii (expresie băsescă) din Irak, Afganistan, Cosovo… În emisiunea Copilul eroului meu, i-am auzit pe copiii orfani învăţaţi să spună că taţii lor, morţi în Afganistan, şi-au apărat ţara. Historiquement correct? întreabă Jean Sévillia, întreb şi eu. Tati e un erou, zicea un băieţel, vreau să mă fac militar ca tati. Ion Antonescu a cerut iertare victimelor civile ale bombardamentelor din 4 aprilie. Cine să le ceară iertare copiilor rămaşi fără părinţi? Cu ochii la alţii, părem a nu ne mai interesa destinul nostru colectiv. Sau ne simţim mai puţin ataşaţi de naţiunea noastră decît secuii, armenii, bulgarii… Şi de ce ar fi naţionalismul maghiar, să spunem, mai corect politic decît al nostru? Cînd reperele naţionale sunt dispreţuite pe faţă (Avram Iancu spînzurat simbolic în secuime), tăcem. Tema martirilor e perimată? De pe Copoul ieşean au fost îndepărtate busturile Horia, Cloşca şi Crişan. Pe o laterală, există strada Cloşca şi atît. Homo rusticus, cum îl numeşte Mircea Eliade în Mitul eternei reîntoarceri, are şi el parte, în numele satului global, de acuze destule. Ion Cristoiu, adorant Băsescu, se întreba cum putea vota DA la referendum, cînd „la ora şase, ţăranul e beat” (asta exact pe 23 august 2012, la B1). Şi-i mai acuză pe alţii de „vulgarizare istorică”. După demagogia iresponsabilă a activiştilor socialişti, s-a trecut la demagogia iresponsabilă a publiciştilor postsocialişti. Îmi aduc aminte că un eseist cu condei susţinea, televizat, că iubirea e numai de la om la om, nu pentru ţară, nu pentru popor. Aş zice că, dacă nu ai acest afect, asta nu înseamnă că el nu există. În ce mă priveşte, prefer să fiu etichetată „mătuşă patriotică” (aşa cum rîde acelaşi eseist de o atitudine firească) decît să-mi stea în gît sabia lui Cuza sau calul lui Ştefan cel Mare. Şi mă simt rău cînd obiectul iubirii mele e batjocorit, în numele unui ludic tîmp. Nu s-a întîmplat, după ’89, schimbarea la faţă a istoriei, pe care am aşteptat-o, e greu să-ţi iubeşti ţara ajunsă pe locul doi în UE la taxe şi pe primul loc la necitit, dar nu accept mesajul „artistic” al sibianului Sorin Tara, cum că „trăim într-o troacă plină de lături”, după ceea ce ştie el că ar fi zicala (sic!): „un român şi-un şobolan bătîndu-se pe un ciolan”; başca faptul că pe expozantul pictocolajelor repulsive cu Sf. Parascheva beată şi cu „Fănică” cel Mare în chip de lover medieval „l-a distrat” „bădărănismul îmbinat cu un naţionalism prăfuit” al ieşenilor, într-un oraş „încremenit în timpuri de mult apuse”. Am un tînăr prieten, excelent profesionist, spirit echilibrat şi cu lecturi întinse, care a ajuns dependent de frazeologia băsească, influenţat de elita care-şi apără exponentul politic bec et ongle. Am încercat să-i înţeleg argumentele pentru a vota ARD: vede clasa politică în totalitate rapace (şi-i conced), nu vrea să schimbe un rău pe altul. De acord am căzut şi pe subiectul Ponta –copy and paste, care a avut soluţia să regrete public lipsa ghilimelelor şi să renunţe la titlul de doctor. Numai că preşedintele ungurenilor, cu jocul lui primitiv, mi se pare pericolul maxim. Să striveşti identitatea naţională, dar şi individuală, în numele unei europenizări percepute anapoda, al cărei sinonim este colonizarea? E loial interesului naţional ex-premierul light, cum l-a numit Paul Goma, mereu dign şi necruţător cu clasa politică? Ce-i drept, MRU e foarte dexter şi foarte conjunctural: civil pus în staff SIE, apoi premier democratic, ăsta o fi mersul lumii sau preşedintele o fi tras cu ochiul la Putin, ieşit din matrioşca serviciilor secrete? Cît despre declaraţia ungureană , „Privim cu încredere în viitor”, e consternant de apropiată angajamentului utecist. I-am spus tînărului meu prieten că nu cred în „proiectele” pentru o Românie dreaptă ale unui fost lider UTC, ajuns în CC de pe băncile şcolii. Ce competenţă? Erai devotat PCR sută-n sută, scuipai ca pe seminţe lozincile, obţineai tot. În hedonismul lui, arată că n-are decît patrie mică, familie şi frăţiori alteri. Iată-l lucky looser, primind, după infactul ARD, scaunul (pliant) în Parlament. Prin re-distribuire= pomană electorală ruşinoasă. O fi asta „calea dreaptă”? Paradoxul votului decembrist, dacă pierzi, cîştigi. Fabulo spirit, nu? Ca şi în cazul Ponta, MRU are soluţia renunţării la titlu (de demnitar) după eşec. Şi cînd mă gîndesc că Andrei Pleşu voia să-l cloneze, ca ungurenii clonaţi să ocupe „locul potrivit”! Eh, mai greşeşte şi Pleşu. Aş încheia aceste însemnări de decembrie nu fără a aduce în discuţie croncănitul ciorilor vopsite în problema patriotismului, pusă în pagină de un eseist francez: „patria – ultimul refugiu al canaliei”. Oricît ar sări în sus, jigniţi în principii, cei care au susţinut teroarea şi oroarea comunismului, eseistul din Hexagon are dreptate. Naţionaliştii – carierişti n-au vreo îndreptăţire să se dea înnobilaţi moral de patriotism, după ce au devalorizat demagogic un sentiment care poate fi şi a fost mimat de ei. […] Şi cum să fi fost aparatul comunist patriotic, de vreme ce n-a cerut „conducătorului iubit” demisia, pentru a se evita vărsarea de sînge? […]Ipocriţii, turtele ideologice rostogolindu-se de colo-colo, cînd sub oriflama roşie, cînd sub oriflama tricoloră (mereu sub), ne cer să-i evaluăm fără prejudecăţi, să le recunoaştem „binele” făcut. Dar ce legătură poate fi între martirul Mircea Vulcănescu şi prim- ministrul Const. Dăscălescu, ascuns în closet să nu-l ia Ceauşescu în helicopter? Între Kogălniceanu şi Mizil, între Haret şi Bondrea, între I.G. Duca şi Dincă-Te-Leagă, între Gusti şi Suzănica Gîdea; între brătieni şi fruntaşii liberali cu L în coadă? Udrea, ca popa Burducea, cînd cu geanta, cînd cu crucea, iaşiota Popa, cînd cu PDL, cînd cu USL, reşapaţii ca anvelopele găurite, Toader, Oltean, femeia de cultură Turcan. Iar peste toţi şi toate, liberalul din tată-n fiu, Petre Roman, reapare la TV, în celebrul pull roşu, acum fără mîneci, la fel ca economia pusă pe butuci. Da, patriotismul poate fi, din păcate, refugiul canaliei. Să ne trezim.+ Sursa http://asymetria-anticariat.blogspot.ro/2012/12/magda-ursache-insemn-ri-de-decembrie.html

  11. ioprotestatarul Says:

    http://romani-in-lanturi.blogspot.ro/2012/12/pomana-porcului.html

  12. Un simpatizant poate neautentic Says:

    Ce nu pot deloc intelege,este cauza pentru care putinii sustinatori ai lui Basescu nu sunt deloc afectati de aceasta intalnire informala ,ci doar unii sustinatori ai USLului dau ochii peste cap .Pai dom’le ,ca rezultat al acestei intalniri,presedintele inghite un porc ,care naiba este motivul nefericirii pentru sustinatorii USL ?! Mie imi pare mai normal sa fie suparati fanii lui Basescu ,deoarece in miez de noapte ,El Lider Maximo ,s-a intalnit la o discutie informala cu aia care cica doreau sa duca tara catre Rusia ,care cica au facut o lovitura de stat ,si care s-au dus tupeisti sa ii bata cu pumnul in masa ca sa respecte vointa lor . . .Asa face un presedinte jucator ,se intalneste pe ascuns cu fortele declarate de el anti-europene si anti-occidentale ?! 🙄

  13. Un simpatizant poate neautentic Says:

    Spamul asta ma face sa nu mai regret sfarsirtul lumii … 🙂 .Duca-se ,ca oricum este enervanta viata uneori 😎

  14. Ghita Bizonu' Says:

    Apropos de cascaval Virgile … si inBictor dorea sa ia si UDMR ul la .. cascaval!!!

  15. Radu Humor Says:

    @Uspn
    😆

  16. Radu Humor Says:

    Ete, c-a luat-o …..

  17. Radu Humor Says:

    Măgarii ăştia de la UE care l-au obligat pe Ponta să vorbească frumos cu Guvernachioru, au stat deoparte ( de fapt n-au stat, că-şi numărau foloasele de la ăl din capu statului !) când ăsta înjura şi jignea pe toată lumea, iar acum, ca o veritabilă codoaşă le cere „fetelor” vocabular de pension 🙄
    Iar Ponta semnează ca primarul încă ceva adăugat de Băsel la ceas de noapte, de care dacă s-ar ţine cont ăsta ar trebui împăiat şi păstrat la Cotroceni , la fel ca Lenin. Noroc cu Crin care le dă cu tifla şi-i pune la punct ca pe orice nimeni ce sunt !

    P.S. Ce face Barosso cu şleahta lui seamănă cu împăcarea obligatorie dintre victimă şi violator, dictată de mama fetei după ce a primit ceva bani de la brută.
    mUE la toţi !

  18. Radu Humor Says:

    Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
    Nici sâmburul luminii de viata datator,
    Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna,
    Caci unul erau toate si totul era una;
    Pe când pamântul, cerul, vazduhul, lumea toata
    Erau din rândul celor ce n-au fost niciodata,
    Pe-atunci erai Tu singur, încât ma-ntreb în sine-mi:
    Au cine-i zeul carui plecam a noastre inemi?

    El singur zeu statut-au nainte de-a fi zeii
    Si din noian de ape puteri au dat scânteii,
    El zeilor da suflet si lumii fericire,
    El este-al omenimei izvor de mântuire:

    Sus inimile voastre! Cântare aduceti-i,
    El este moartea mortii si învierea vietii!
    Si el îmi dete ochii sa vad lumina zilei,
    Si inima-mi umplut-au cu farmecele milei,

    În vuietul de vânturi auzit-am al lui mers
    Si-n glas purtat de cântec simtii duiosu-i viers,
    Si tot pe lânga-acestea cersesc înc-un adaos:
    Sa-ngaduie intrarea-mi în vecinicul repaos!

    Sa blesteme pe-oricine de mine-o avea mila,
    Sa binecuvânteze pe cel ce ma împila,
    S-asculte orice gura, ce-ar vrea ca sa ma râda,
    Puteri sa puie-n bratul ce-ar sta sa ma ucida,
    S-acela între oameni devina cel întâi
    Ce mi-ar rapi chiar piatra ce-oi pune-o capatâi.
    Gonit de toata lumea prin anii mei sa trec,
    Pân’ ce-oi simti ca ochiu-mi de lacrime e sec,

    Ca-n orice om din lume un dusman mi se naste,
    C-ajung pe mine însumi a nu ma mai cunoaste,
    Ca chinul si durerea simtirea-mi a-mpietrit-o,
    Ca pot sa-mi blestem mama, pe care am iubit-o

    -Când ura cea mai cruda mi s-a parea amor…
    Poate-oi uita durerea-mi si voi putea sa mor.
    Strain si far’ de lege de voi muri – atunce
    Nevrednicu-mi cadavru în ulita l-arunce,

    S-aceluia, Parinte, sa-i dai coroana scumpa,
    Ce-o sa asmute câinii, ca inima-mi s-o rumpa,
    Iar celui ce cu pietre ma va izbi în fata,
    Îndura-te, stapâne, si da-i pe veci viata!

    Astfel numai, Parinte, eu pot sa-ti multumesc
    Ca tu mi-ai dat în lume norocul sa traiesc.
    Sa cer a tale daruri, genunchi si frunte nu plec,
    Spre ura si blestemuri as vrea sa te înduplec,
    Sa simt ca de suflarea-ti suflarea mea se curma
    Si-n stingerea eterna dispar fara de urma!

    Share this:

  19. olimpiu65 Says:

    spam???

  20. olimpiu65 Says:

    frustranta platforma. pot merge la naiba toti cretinii pe la wordpress

  21. johnson1312 Says:

    Cred ca in subterane s-a pus de-o guvernare Basescu-Ponta…

    Dupa ce a semnat acea infectie de pact cu Basescu tarandu-l la Cotroceni si pe Crin Antonescu mai nou vad ca domnul Ponta s-a pus pe taiat din ministerele liberalilor pe care alaturi de conservatori i-a aruncat la rubrica „delegat” iar ca masura de precautie in caz ca iese cu scandal l-a trimis pe Hrebenciuc sa negocieze cu PP-DD si UDMR ! Incredibil,acum avem intradevar tot tabloul si daca cineva din PSD nu-l scutura bine pe tanarul tradator Ponta este posibil sa se aleaga praful de aceasta constructie politica.Sper deasemenea ca Antonescu sa aiba intelepciunea sa treaca peste aceste derapaje.

    Nu stiu insa electoratul ce va zice,ce va face.Dezamagirea este inspaimantator de mare.Cum sa bati palma cu Basescu la cateva zile dupa niste alegeri in urma carora exact pe motiv de ura de Basescu electoratul satul de acesta si dornic de o schimbare radicala ti-a dat 67% din mandate ??? Cum !?! 😯

  22. Ghita Bizonu' Says:

    „”Suntem chemaţi să validăm astăzi Guvernul Apocalipsă” a zis acel intectual rafinat (in materie de parfumuri si bauturi) pre numele sau MRU … Si Ponta care a fost asa de elegant cu el

    Adica Ponta a stricat orzu pe Ungureanu …

  23. Un simpatizant poate neautentic Says:

    „Nu stiu insa electoratul ce va zice,ce va face.Dezamagirea este inspaimantator de mare.Cum sa bati palma cu Basescu la cateva zile dupa niste alegeri in urma carora exact pe motiv de ura de Basescu electoratul satul de acesta si dornic de o schimbare radicala ti-a dat 67% din mandate ??? Cum !?! ”
    _____________________________________________
    @Johnson

    Electorat sunt si eu, dar nu ma simt deloc coplesit de dezamagire,deoarece nu am deloc motive sa simt asa ceva .Intalniri informale au loc mereu intre toti protagonistii scenei politice ,textul semnat este curata gargara ieftina si nu aduce nimic nou sub soare , iar in ciuda eforturilor propagandei basiste de a prezenta lucrurile altfel, nu s-a batut deloc palma cu Basescu, ci doar a fost silit sa respecte vointa romanilor dupa ce se laudase toata campania ca nu o va face …

    Deci spune-mi tu ,ce motive poate avea cineva pentru a simti dezamagire,in afara de pura intoxicare cu propaganda basista ?

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: