BĂSESCU E ATÂT DE PREVIZIBIL! ŞI MORAR, ATÂT DE ORDINAR

Foto: ziaristionline.ro

Era clar că abuzul anticonstituţional al DNA cu reţinerea deputatului Trăşculescu s-a comis ca făcăturică a lui Morar pentru proşti. Adică, în iluzia că ar fi atât de mulţi idioţi printre alegători încât să-i determine să limiteze cât de cât catastrofa electorală care se prefigurează pentru stabilimentul băsist.

Ce şi-au zis băsiştii lăbăroi şi sluga lor, Morar: îl umflăm pe-ăsta al nostru, de la PD-L şi aşa îi prostim pe idioţi, 4 în 1: arătăm că DNA demonstrează imparţialitate 😆 ; Trăşculescu e şeful din Vrancea de unde s-a comis prigoana de după referendum, deci îl facem ţap ispăşitor pentru denunţuri; îl sacrificăm ca să demonstrăm că PD-L se delimitează de corupţie 😆 😆 :lol:, deci îl eliberăm de dimineaţă după ce l-am ţinut o noapte, ca să cerem Parlamentului să-l arestăm; lăsăm în ofsaid USL, obligându-i ca prin contrast, să-şi apere „corupţii”, pentru care Băsescu face scrisoare către Parlament să se reia „dezbaterea” cazurilor Victor Paul Dobre şi Borbley Laszlo, o dată cu Alin Trăşculescu .

Zis şi făcut. Băsescu trimite epistola către Parlament, Blaga (şantajabilul cu vămile) şi de-alde Toader (executantul malversaţiunilor imobiliare ale pupilei băsiste Boagiu)declară succesiv că PD-L va vota pentru „ridicarea imunităţii” (altă intoxicare idioată), PD-L îi retrage sprijinul politic deputatului-candidat (aviz tuturor, că – aproape – oricui i se poate întâmpla, oricând) şi demite întreaga conducere a filialei Vrancea, iar Lăbăroiu îi face Albă-ca-Zăpada prin declaraţia care rezumă ce vă spuneam mai sus. În acelaşi timp, postacii băsiştii se clonează pe forumuri şi multiplică mesajul retard: băsiştii, curaţi, pe când USL-iştii, corupţi. 😆

Aţi mai văzut ceva atât de stupid de previzibil ca băseala cu pricina? Iar o duduie de la Antena 3 zice că „Băsescu a luat prin surprindere Camera Deputaţilor”. Era atât de previzibilă manevra de doi bani!

Dincolo de comicărie, partea proastă e că Băsescu îşi bate joc din nou de Constituţie, la modul flagrant, declarând fariseic că el veghează la respectarea ei şi de aceea a şi cerut rediscutarea „cazurilor” Dobre şi Borbely, simultan cu Trăşculescu.

Că se implică electoral atât de flagrant este evident neconstituţional. Dar că în loc să ia poziţie fermă, cauţionează un abuz grosier al DNA e de-a binelea anticonstituţinal. Abuzul DNA de a fi reţinut în arestul Poliţiei un deputat calcă în picioare Constituţia, care prevede că un ales al poporului nu poate fi reţinut sau arestat fără acordul Parlamentului, decât dacă e surprins în flagrant. Or, pretinsul flagrant s-a înscenat la adresa suspectului de complicitate – care a şi fost arestat pentru 29 de zile, cât mai ţine campania electorală- , iar Trăşculescu a fost la fel de flagrant ca şi Udrea, deci ea de ce n-a fost umflată? Ghici ghicitoarea mea: tocmai ca să se poată delimita. Mai mult, să se laude că a îndemnat la denunţuri împotriva cui ar folosi numele ei, fără acordul ei. 😆 De fapt, tupeul e uriaş. Şi e perfect că Udrea iese în faţă cu tupeu. Matca tuturor mafiilor băsiste, hoaţa hoaţelor – şi toată suflarea USL să propage informaţia lui Cătălin Ivan privind acuzaţia din partea Comisiei Europene că Udrea a furat 505 milioane de EURO din fondurile europene, în complicitate cu Trăilă.

USL trebuie să iasă din pasivitate şi să atace, să denunţe hoţiile, ticăloşiile şi crimele trecutei guvernări, în aşa fel încât să facă din PD-L şi MRU-işti,agenţi electorali ai USL. Pentru că de câte ori iese un hoţ băsist ca Videanu sau o hoaţă ca Udrea ori Trăilă provoacă revoltă şi determinare electorală antibăsistă. Iar dacă băsiştii nu vor răspunde la acuze, USL să speculeze de asemenea, să declare că tăcerea e o asumare a vinovăţiei.

Mizeria lui Băsescu şi a slugilor lui blăgite mai constă şi în reiterarea unei intoxicări, aceea privind imunitatea parlamentară, prin amestecarea ei cu imunitatea ministerială (în ideea că alegătorii nu sesizează esenţa şi diferenţa).

Repet: NU există imunitate parlamentară, decât cu privire la declaraţiile politice şi la voturi parlamentare(DNA, de altfel, a mai reuşit altădată şi isprava anticonstituţională de a se interesa cum au votat unii senatori, de exemplu, Verestoy Attila). Parchetul cere acum acordul Parlamentului nu pentru ridicarea imunităţii lui Trăşculescu în faţa actului judiciar, imunitate care nu există, ci pentru executarea unui mandat de arestare – iar diversiunea lui Băsescu prin care îi amestecă pe Dobre şi Borbely e menită inclusiv să camufleze abuzul anticonstituţional prin care un deputat a fost reţinut în arest fără acordul Parlamentului, dar nu reuşeşte decât să-l arate cu degetul, iar deputaţii USL trebuie să semnaleze acest abuz intolerabil,chiar dacă asta urmăreşte Băsescu, mizând pe ostilitatea majoriotară faţă de parlamentari.

În ce-i priveşte pe deputaţii Dobre şi Borbely, Parchetul a cerut ridicarea imunităţii lor ministeriale, fiindcă incriminarea vizează fapte inventate din timpul mandatelor de miniştri ale celor doi. Şi oricum, Parlamentul s-a pronunţat.

O cusătură atât de grosieră denotă disperare. Şi Băsescu îşi dă cu tesla fiindcă răscoleşte două aspecte nevralgice: referendumul reprimat – şi care în consecinţă trebuie revanşat la alegerile generale – şi obsesia lui pentru Roşia Montană, de unde şi „cauza cuscra” punitivă la adresa ministrului Borbely care i-a refuzat avizul de mediu.

Disperarea băsiştilor e comică, dacă n-ar fi atât de revoltătoare nemerniciile lor şi tupeul cu care îi acuză pe ceilalţi. Ieri a murit un om, un pensionar cardiac din Gorj, după ce s-a certat cu un deputat şi candidat PD-L, pentru pensia tăiată. O mare greşeală! Sub nici o formă nu trebuie să ne enervăm, pentru că ei asta vor, asta au vrut tot timpul, să ne bage-n pământ şi se pot lăuda cu mii de victime. Şi mai vor să stăm acasă la vot. Nu trebuie să ne enervăm, indiferent ce mizerii vor mai fi în această campanie electorală. Ci să mergem şi să votăm USL.Ca să nu le mai vedem feţele băsiştilor decât când îi trimite la puşcărie. Asta e starea de spirit naţională. Şi în consecinţă, primari ai PD-L susţin pe faţă candidaţii USL, declarând că altfel le-ar fi ruşine. Efectul se rostogoleşte şi prefigurează deznodământul electoral.

Poate să-l aresteze Morar pe Dragnea însuşi, asta n-ar face decât să ridice USL la scoruri colosale.

Poate să stea Băsescu şi în cap, în pielea goală, live în prime time, n-are cum mai opri catastrofa. Scorul de la locale va să fie pentru băsişti o dulce nostalgie.

Totul e ca USL să dribleze manevrele băsiste şi să atace continuu.Până la scor de maidan.

Anunțuri

9 răspunsuri to “BĂSESCU E ATÂT DE PREVIZIBIL! ŞI MORAR, ATÂT DE ORDINAR”

  1. BĂSESCU E ATÂT DE PREVIZIBIL! ŞI MORAR, ATÂT DE ORDINAR » Bloogle Says:

    […] Original Blog » […]

  2. Roxana Iordache Says:

    Monica Ridzi ar fi fost arestată, dacă nu era în cauză EBA. Boldea s-a emancipat şi consecinţele au mers până la moartea tatălui lui şi incriminarea judiciară a fratelui lui, un medic. Trăşculescu a mişcat în front. Necula şi Vişan au fost folosiţi ca prezervativele. Aşa le trebuie.

  3. olimpiu65 Says:

    poate Base cu alde Morar, Ghica, Haineala, Danilet &comp sa se dea peste cap ca tot nu vor salva stabilimentul.in orase importante ii parasesc si primarii sustinand candidatii USL
    mai bine s-ar agita sa prinda macar cateva locuri in parlament!!! au mari probleme si ei si avortonii lor gen PPDD si aliatii lor UDMR-Hunor

  4. johnson1312 Says:

    Exact Roxana.Furaj pentru trepanati !

  5. bmarinescu41 Says:

    „Totul e ca USL să dribleze manevrele băsiste şi să atace continuu.Până la scor de maidan.”- TOTUL E CA USL SĂ AIBE PUTERE (ŞI SĂ VREA!) SĂ DRIBLEZE,SĂ ATACE ŞI SĂ MARCHEZE PÂNĂ LA SCORUL DE MAIDAN !!!
    Întrebarea 1: USL POATE ???
    Întrebarea 2: USL chiar VREA ???
    Să dea Dumnezeu să şi poată,să şi vrea !!!Şi totul dintr-un simplu motiv,nu există în România o altă alternativă pentru pedelepre!!!
    Deci volens-nolens trebuie să-i ajutăm să câştige,deci trebuie să ne ducem buluc la vot şi să ştampilăm USL!!!M-ar satisface şi un scor de maidan de numai 72,13% 😀 )))

  6. Ghita Bizonu' Says:

    T^ocami ca el ne zice ca nu trebe sa fim solidari cu cine nu trebe ci cu MRU si ca Romania nu e stat de drept. Pai da ca e stat basesck!@!

  7. Ghita Bizonu' Says:

    Si cica democratia functioneazza pe baza sansei de a te dezvinovati in fata procurorului. Ca asa e in Europa nu procuroru demosntreaza vinovatia …..

  8. olimpiu65 Says:

    a gavarit psihopatul!!! si isi imagineaza ca vomitand aceleasi prostii le serveste o cina imbelsugata avortonilor lui?????

  9. Mihai Hristea Says:

    Dementul a comis-o grav! Zici ca vrea sa mai dea si el o mana de ajutor USL-ului. Vorba cuiva – de ce-l uraste atata pe Blaga de vrea sa-l ingroape de tot? 😆

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: