PONTA SE AFUNDĂ. CU EL ÎN CONTINUARE, FĂRĂ STRATEGIE ŞI COMUNICARE, FĂRĂ O SCHIMBARE RADICALĂ, USL – CATASTROFĂ ELECTORALĂ!!!

Ponta a susţinut o conferinţă de presă adormitoare la Ministerul Economiei, alături de ministrul Chiţoiu, element de decor, dacă nu i-ar fi suflat, uneori, nişte termeni tehnici. Partea lamentabilă este că la masă a fost însuşi insolventul Remus Vulpescu – şi a mai şi vorbit! După care Ponta a declarat, MONUMENTAL: „Eu am venit la conferinţa de presă tocmai pentru a nu-l mai lăsa pe d-l Vulpescu să vorbească”. 😯 🙄 👿

Nici un mesaj la adresa adversarilor nu s-a reţinut, nefiind memorabil, pentru că Ponta n-a priceput şi se pare că nu va pricepe niciodată regulile comunicării, în care, din păcate, jigodiile de la PD-L excelează.

Conferinţa de presă de ieri a lui Videanu – un parvenit insuportabil şi aş plăti ca să nu mai apară public vreodată altfel decât cu cătuşele – a fost memorabilă. Scurtă, dinamică şi cu ticăloşiile ţintite.

Ponta aproape că adormea el însuşi, înfundându-se în date – care de regulă se dau presei în mape de documentare -, în loc să formuleze două fraze alerte şi tăioase, în care să facă praf guvernarea Băsescu.

În plus, premierul s-a afundat, continuând să-l atace pe Dan Diaconescu, deci, să-l victimizeze eroic.

NU se poate continua aşa. Deznodământul electoral e previzibil dezastruos.

E preferabil un sacrificiu pe termen scurt, pentru un câştig esenţial. Adică, Ponta să priceapă că trebuie să se retragă. Sigur că e riscantă o demisie acum, dat fiind aparatul securistic de şantaj băsist prin care se poate dirija majoritatea parlamentară – şi nu vă faceţi iluzii că n-ar vrea ca uneltele lui să revină la guvernare, dimpotrivă, Băsescu îşi doreşte ca să numere lighioanele ca Videanu şi Blaga: voturile, evident. Plus cele 2-3 milioane pe care s-a lăudat că le poate meşteri STS – şi aşa se explică, în sfârşit, cele 5,3 milioane de voturi pe care le-a luat în 2009, când toate datele indicau că pierde.

Deci, Ponta să se retragă, în sensul unei dispariţii din peisaj: să stea în umbră, să pună un purtător de cuvânt pertinent şi agresiv, în sensul cel mai bun, alături de bonomul Radu Andrei Zaharescu – un prea dulcic, aşa cum îl arată şi numele. Şi ca să nu se piardă cu Firea, s-o convingă pe noua achiziţie politică să fie port-parola Guvernului până la alegeri. 🙂 Şi altă formă – la fel de importantă – de retragere să fie anunţul că el va candida parlamentar, dar cedează desemnarea pentru funcţia de prim-ministru altui coleg de la PSD, în nici un caz Rus sau Puşcaş, ori alte podoabe băsiste din marfa clujeană.

Şi USL să anunţe viitorul prim-ministru la congresul comun din octombrie, urmat de miting – sper că nu tot rezervaţia de la Romexpo, unde nu vine nimeni din Bucureşti în afara celor convocaţi. Ci Piaţa Palatului, cât e ea de mare, că poate cuprinde, plus străduţele adiacente, 500 de mii de oameni, ca la revoluţie şi pe urmă, ca la marile mitinguri împotriva confiscării ei. Ori USL scoate o jumătate de milion în stradă, ori să nu ne mai scoată degeaba la alegeri. Şi toţi ăştia, după miting, să pornim în marş spre Cotroceni, iar acolo să ne plimbăm în jurul Palatului. După care să mergem şi să le facem urări fraudelor de la PPE aflate cu Congresul la Bucureşti. Iar plimbările în jurul Cotrocenilor să le continuăm, cu sutele de mii, în fiecare zi. Dar pentru asta trebuie ca liderii USL să-şi mişte derierele. Şi să mobilizeze oamenii. Să-i motiveze. Să scoată la înaintare personalităţi puternice, convingătoare, performante.

Cine ar îndrăzni să-l conteste pe profesorul Athanasiu ca premier desemnat?

Anunțuri

29 răspunsuri to “PONTA SE AFUNDĂ. CU EL ÎN CONTINUARE, FĂRĂ STRATEGIE ŞI COMUNICARE, FĂRĂ O SCHIMBARE RADICALĂ, USL – CATASTROFĂ ELECTORALĂ!!!”

  1. PONTA SE AFUNDĂ. CU EL ÎN CONTINUARE, FĂRĂ STRATEGIE ŞI COMUNICARE, FĂRĂ O SCHIMBARE RADICALĂ, USL – CATASTROFĂ ELECTORALĂ!!! » Bloogle Says:

    […] Original Blog » 25 September 2012 – Blog « TUI Travel Center implineste un an de zile in Romania. Dar cine este TUI ? […]

  2. olimpiu65 Says:

    daca problema ar fi comunicarea s-ar rezolva si Ponta nu ar trebui sa paraseasca functia. ingrozitoare e lipsa de perspectiva, nu mai exista program economic marca USL ci doar cel al FMI, nu mai exista proiecte pe termen scurt si mediu, doar o lalaiala tipica incompetentei
    de la numirea lui Rus cu toate consecintele, continuand cu numirile de la Min Invatamantului si zapaceala de acolo, pana la vestita privatizare si mai ales declaratiile de om prost facute pe marginea ei duc la o singura concluzie: demisia Ponta!!! si daca ar mai exista o pasuire logica, din decembrie sa nu il mai vedem!!! mi-e teama ca tov Crin e la fel de papagal, nu pricepe nimic si nici macar nu simte de unde bate vantul!!!

  3. Sandi Says:

    Rusii mai rasucesc oleaca cutitul in rana !

    Vocea Rusiei, despre privatizarea Oltchim: Tăcerea lui Băsescu este suspectă

    http://www.dcnews.ro/2012/09/vocea-rusiei-despre-privatizarea-oltchim-tacerea-lui-basescu-este-suspecta/

  4. balbeck Says:

    Usl acuza dezastrul provocat de pdl.Dar ce poate face usl?Sa faca dezastru si mai mare.Urmatorii vor spune ca au mostenire foarte grea.Asa au spus mereu de 20 ani incoace.

  5. Roxana Iordache Says:

    @olimpiu65. De la tine mă aştept să judeci raţional.

    @Sandi. Când o să vă lămuriţi că în spate e chiar Rusia? Când o să terminaţi cu naivitatea? Cu cât se mediatizează mai mult aberaţiile gen „Vocea Rusiei” cu atât profită băsismul.

    @balbeck. Şi din partea ta mă aşteptam la o judecată raţională. Dacă nea Gheorghe de pe şanţ zicea aşa nu era de mirare.

    În rest, Diana Severin are toată libertatea şi tace. De ce?

  6. xnici Says:

    Din pacate, PDL-ul exceleaza la capitolul manipulari. Asta este motivul pentru care am inceput sa studiez tot ce mi-a picat in mana despre „arta” manipularii. Pur si simplu ei nu au lasat niciun punct neatins din manualele dedicate manipularii. Si au reusit pentru ca oamenii nu prea mai gandesc. Au creier, dar nu-l prea folosesc. Nu toti, dar suficient de multi cat sa le permita acestor psihopati sa ne conduca… prost. A! Si capacitatea de a manipula este trasatura definitorie a psihopatilor, recunoscuta de DSM.
    Pot sa inteleg ca cei care fac parte acum din Guvern nu au putere deplina, pentru ca efectiv nu au cu cine sa lucreze. Sunt aceiasi incompetenti din totdeauna. Fara suparare, repet a mia oara, ar fi trebuit sa se inconjoare numai de tineri care au terminat facultatile cu 10 pe bune, nu la FF, sa-i ia din multinationale, sa-i reintoarca in tara si sa se puna pe treaba. Dar, stii cum e: o mana spala alta si amandoua obrazul. Ce arestari a facut PDL-ul cat a avut puterea? In afara de Nastase, facuta pe genunchi pe ultima suta de metri, mirosind a disperare, niciuna. Asa va fi si cu USL la putere. Mai arunca o bomba, mai una alta, dar nu-i va arunca in puscarie pe cei care au subminat economia nationala. Si chiar daca ar dori, nu vor fi lasati de puteri superioare. Superioare chiar si lui Basescu. In acest moment, Basescu nu mai este nicio piedica, ci lipsa lor de curaj, pentru ca ei stiu ca daca vor trece la atacuri mari si la incercarea de a pune tara pe picioare, ii vor ataca pe cei care au in plan distrugerea Romaniei, prin urmare isi vor risca chiar si viata. DIn cauza asta toate discursurile si ale lui Antonescu si ale lui Ponta sunt lipsite de vitalitate. Si inca Ponta incepuse in forta.

  7. olimpiu65 Says:

    pai eu zic ca in spiritul rationalului Crin sa aplaude si sa reitereze deseara la Gadea cata incredere are in tradatorul Ponta!!! si sa continuam sa …sugeram licuricilor occidentali toate cele bune made in Romania!!!

  8. Ghita Bizonu' Says:

    Da pe Athanasiu l-ai intrebat daca el vrea?!

  9. plano Says:

    La mitingul din noiembrie, USL va anunta echipa sa forte cu care va castiga alegerile:
    -Ponta, premier
    -Antonescu, candidat la prezidentiale (cand vor fi! … 🙂 )

    Pana atunci se vor mai imblanzi si @ Mâțele :mrgreen:

  10. Radu Humor Says:

    Ponta a explicat pe înțelesul tuturor cum stă treaba cu Oltchimul ( cred că încă o tură !), și cine se face vinovat de situația în care s-a ajuns, cu un măscărici ca DD în prim planul evenimentelor !
    Mai clar de atât nici că se putea !
    Cel puțin deocamdată !
    Din datele lui explicative Parchetul, dar mai ales DNA au toate motivele să se autosesizeze.
    Dacă nu, va trebui să sesizăm noi CE și UE, care vor trebui să ia act de pasivitatea criminală a acestor instanțe când vine vorba de Băsescu și ai lui !
    Mafie în toată puterea cuvântului, și nu numai :mrgreen:

  11. olimpiu65 Says:

    vb lui Ciutacu: sunt cronicarii dezastrului PD-L si atat. asta stiam si noi. ce vedem este incompetenta crasa a guvernului Ponta!!! USlL pana acum= prostie si chiauneala!!

  12. Sandi Says:

    Roxana Iordache spune:

    @Sandi. Când o să vă lămuriţi că în spate e chiar Rusia?

    ****
    Si ce ? Nu-i bine ?!

  13. balbeck Says:

    Diana Severin intra in anonimat.A incercat si in politica.Nu ii merge.A fost totusi sefa…a reusit si dupa aia vax.A candidat la primarie sub aripa ocrotitoare a lui DD.Dar a fost spulberat.hihihi.
    Mama ei era pe la oficiul f……….
    Am fost in excursie cu ele in Elvetia.Am stat la masa cu ele.Am mancat ciorba cu ardei/M-am dat smecher si m-am dus sa beau apa.Nu curgea apa la robinet.Am luat o bere.Mai rau mi-a facut,,ca era alcool.
    Asa am cunoscut-o pe fatuca asta.

  14. balbeck Says:

    Adica m-a usturat ardeiul….s-a inteles nuanta asta ascunsa?

  15. balbeck Says:

    Taranistii au fost cei mai rai din toti.Au inchis rafinarii si uzine.De la Uzina 1 Mai au fost dati afara aproape 15.000 de oameni.Brusc lui Ponta ii pasa de cei 3500 de angajati de la Oltchim.
    Nu mai avem pe cine sa votam.Diaconescu e escroc,usl nu merge,pdl nu merge.Regele Mihai e batran.hihihihi

  16. virgilvirgil Says:

    http://www.ghimpele.ro/2012/09/azi-aurica-pavelescu-baiat-de-casa/

  17. balbeck Says:

    Un director de uzina tot venea cu fetita lui la munca.
    Cineva care mi-e ruda a intrebat-o pe cea mica:
    -Cati ani ai tu?
    -4 ani.
    -Cum te cheama?
    -Roberta (Anastase).

  18. Sandi Says:

    Il Cavaliere ii trage una in bot cancelarului La Culona !

    http://www.pesurse.ro/#/2012/09/25/silvio-berlusconi-critica-dur-hegemonia-germaniei-/#news

  19. balbeck Says:

    PS: Un alt director al aceleasi uzine(Romeo Hanganu) a fost si primar.
    Uzina asta a facut oameni mari.

  20. Sandi Says:

    Bouporul era instruit serios . Sexual !

    http://www.dcnews.ro/2012/09/sex-pe-morminte-marturie-socanta-in-dosarul-bivolaru/

  21. Roxana Iordache Says:

    Bizoane, îţi dai seama că nu-ţi răspund la această întrebare. 🙂

    plano. Sigur, reţeta pentru 35%. În privinţa @Mâţei, mă bucur că încă mă confunzi cu ea, mai ales că, în sfârşit, a ieşit din PD-L. 😛

    xnici. Nico, eşti o inimă mare, numai că generalizările tale denotă o lipsă flagrantă de informaţie. Vie, concretă, din lumea politică.

    olimpiu65. Obiectivul unui partid e să fie la putere.

    Radu Humor. Oare cine în afară de tine n-a adormit la litaniile lui Ponta? :mrgreen: Trebuie să fii tâmpit, ca premier, să perseverezi în eroare. Taci, dracului, Doamne-iartă-mă! Că omul are 10 zile la dispoziţie şi orice intervenţie de genul celei a lui Ponta de azi e lobby pentru altcineva. Şi ridicare a cotei electorale a lui DD.

    Olimpiu, ba au făcut destule, dar nu sunt în stare să le evidenţieze, tocmai pentru că sunt bâtă la comunicare. Ce să mai vorbim de strategie! Dacă Ponta tăcea dracului, azi vedeta zilei era legea Câmpeanu, privind „mămicuţele şi bebeluşii”. Plus ştirea pe care NUMAI Antena 3 o comentează, privind mutările intestine din SRI, marea porcărie a găştii de la Cluj. Georgică Maior, marea sculă de securist retardat. Pe vremea lui Ceaşcă ar fi fost fruntaş la poliţie politică. 👿

    Sandi. Dacă nu glumeşti, ai greşit adresa. Nu există pacoste mai mare pentru România în istoria ei decât Rusia. Sigur, o egalează SUA lui Obama şi UE din pricina prostiei de pe la noi.

    balbeck. Eu altceva am întrebat, de ce a vorbit când era riscant şi de ce tace când are libertate din partea guvernanţilor?

    Iar mesajele tale ulterioare …

  22. Sandi Says:

    Roxana Iordache spune:

    Sandi. Dacă nu glumeşti, ai greşit adresa. Nu există pacoste mai mare pentru România în istoria ei decât Rusia. Sigur, o egalează SUA lui Obama şi UE din pricina prostiei de pe la noi.

    ******
    Pai rusii nu-s infipti deja in mari afaceri de mai multi ani care merg bine ? Americanii lui Ghitzanstain unde sunt ?!? Nu cunosc sa-i fi intrecut pe rusi !

  23. Sandi Says:

    Oltchim : Paruiala continua . La nivel inalt !

    http://www.pesurse.ro/#/2012/09/25/privatizarea-oltchim-tulbur-apele-n-usl–dan-radu/

  24. Roxana Iordache Says:

    Voi în mod sigur nu înţelegeţi, mie îmi pare extrem de rău, pentru că am încă o afecţiune pentru Ponta, deşi mă enervează îngrozitor! S-a plafonat ca pontănacul, la 40 de ani, blocându-se într-un proiect sinucigaş. 😐

  25. balbeck Says:

    Pai doamna Diana a spus ce a avut de spus,e sau nu e o plangere acolo,il trage sau nu il trage pe Blejnar in jos,ea stie.Au trecut aproape doi ani de atunci…ce sa mai spuna?Are un copilas.De ce sa trancaneasca?Sa o calce o masina pe bune?

  26. Mihai Hristea Says:

    Macar i-am batut pe tigani. 😛

  27. johnson1312 Says:

    Gresesc eu sau a existat un conflict Ponta-Firea la o emisiune a lui Gadea ? Sigur ca asta nu l-ar impiedica pe Ponta sa ia o decizie buna.

  28. Mihai Hristea Says:

    Ponta, ca si Crin, ca si Basesea de altfel – ei toti tin cu Steaua, ca si mine. Numai Gabi se pare ca are o treaba.

  29. stejarul Says:

    „Georgică Maior, marea sculă de securist retardat. Pe vremea lui Ceaşcă ar fi fost fruntaş la poliţie politică. ”

    Este un naiv limitat care face tot ce i se spune. „Turnatoriile” de pe vremea lui ceausescu le-a facut pentru ca i s-a spus ca asa e bine.
    Stiu ca se vede „prizonier” in situatia in care a ajuns: lingau la kurul unui marinar incult dar viclean. De unde stiu? Ma uit la el. S-a buhait peste masura!
    Da, george, arati deplorabil. Arati ca unul care nu vede alta satisfactie de la viata decat sa se imbuibe la maximum.
    Unde e george cel curtat de fete? Ai ajuns o tristete morala si fizica… sa asculti tu telefoanele ilegal si sa fii mandru de asta?

    Nici un sef SRI post89 nu a mai avut o decizie a unei instante ca a facut ascultari ilegale decat tu, george…. ai ajuns simbolul neo-politiei politice! Ai ajuns rama care isi trimite subalternii sa intre pe furis in casele fostilor amici… sa le caute in cosul cu haine murdare… nici nu mai pomenesc de rama care cotroleaza genocidul chimic… pacatul de moarte al clanului maior.

    PS Da, daca puteti crede george a fost la vremea lui foarte „good looking”…. ce a ajuns…. ai de capu meu! Un desalat fara demnitate…

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: