ŞI VA FI JUSTIŢIE, ŞI VA PIERI LUMEA VOASTRĂ!

Foto via cristidanilet.wordpress.com

Cristian Dănileţ publică pe blogu-i un comunicat prin care CSM apără „reputaţia” trio-ului pe care îl face cu preşedinta Alina Ghica şi vicepreşedinta Oana Andrea Schmidt Hăineală, susţinându-se că s-ar purta pe seama lor o „campanie de defăimare”, în care este vizată şi „viaţa personală”.

Reputaţia nereperată. 🙂 Numai că nu-i de glumit. I-am scris şi pe blog numitului judecător.

Dar viaţa personală a celor pe care îi umpleţi cu noroi, prin practicile staliniste care calcă în picioare nu doar prezumţia de nevinovăţie, ci însăşi demnitatea umană?

Sunteţi o ruşine, toţi trei, pentru sistemul judiciar. O insultă la adresa profesiei de magistrat. D-ta eşti zero cu franjuri, ca şi pipiţele-alea două, faţă de Mona Pivniceru şi vă permiteţi sabotaje infecte, de slugi băsiste ce sunteţi. Veţi plăti, într-o zi. Negreşit. În faţa justiţiei şi a lui Dumnezeu. Slujiţi nici măcar politic, slujiţi mafiot, pentru că sunteţi în slujba unui sistem de crimă organizată şi n-am zis-o eu, a zis-o chiar expertul Pino Arlacchi.

Dumneata după ce ai făcut ce ai făcut şi nu-ţi crapă obrazul înseamnă că te complaci în mocirlă. 🙂 Sunteţi nesimţiţi împietriţi, nişte fraude. Deşeuri ale condiţiei umane. 😛

Ştiu, fiica dumitale e campioană la judo şi mata ai nu ştiu ce centură – hal de prestaţie de magistrat! 😆 De fapt, e(şti) de plâns.

Dacă n-ai fi atât de precar, nu ţi-ai mai expune familia, pentru ca pe urmă să te plângi de „încălcare a vieţii private”. Ce reputaţie poate avea un judecător dat în judecată de propriii părinţi pentru ajutoare de subzistenţă? Şi ce reputaţie poate avea un judecător aflat în proces cu fosta soţie pentru a-i acorda o pensie de întreţinere minimă pentru propriu-i copil – poate fiindcă n-are abilităţi în arte marţiale, precum copilul nediscriminat?

„Bineinteles ca nu este adevarat ca nu mi-as ajuta parintii. E cea mai mare minciuna care s-a spus vreodata despre mine. Am niste parinti minunati cu care am o relatie deosebita”, scrii d-ta. O ipocrizie fără margini, probabil că acum îi ajuţi imperativ, ca urmare, adică, a unei hotărâri judecătoreşti. Pe care o eludezi convenabil.

Ai un tupeu colosal, tipic băsiştilor. Ca şi duduia Ghica, duduia Motoc, duduia Macovei – cea mai abjectă fraudă antinaţională, care se pretinde justiţiară. Doar psihiatria ar putea-o circumstanţia, ca să zic aşa.

Chiar nu vă e ruşine, tupeiştilor, ca, după ce Macovei a modificat legea şi a politizat brutal Parchetele, acum să-i cereţi ministrului Mona Pivniceru, fost magistrat eminent, să nu folosească aceeaşi lege ca să depolitizeze?! Ci dimpotrivă, să vă lase pe voi să politizaţi în continuare, să călcaţi în picioare justiţia, să o coborâţi la nivel de târfă comunală. Asta au făcut Kovesi, Ţuluş, Morar, Iacob şi procurorii de caz care s-au pretat să le aplice ordinele ilegale şi-au bătut joc de sistemul judiciar. Credeţi că veţi determina oamenii să stea acasă la alegerile parlamentare de frică să nu fie din nou chemaţi la DNA – asta-i miza pentru care ţineţi cu dinţii de Parchete, ca să le poată folosi aparatul securistic ca instrumente de şantaj, intimidare şi răzbunare. Nu zic politică, pentru că ţine, repet, de crima organizată. Ceea ce face DNA contra votanţilor la referendum şi a organizatorilor politici este TERORISM DE STAT.

Asta aţi făcut din sistemul judiciar: sistem mafiot, ruşinea României. Iar magistraţii integri sunt discriminaţi, uneori, chiar reprimaţi profesional şi/sau batjocoriţi în piaţa publică. Asta au devenit Parchetul General, DNA şi uneori, DIICOT. Instrumente represive.

Provocaţi dezgust. Iar fariseismul vostru nu-i destul, dacă nu e şi fudul. Vă bateţi cu cărămida moralităţii şi a profesionalismului în piepturile sunătoare a gol.

E ca şi cum o prostituată de centură şi-ar apăra reputaţia monahală. Fără, evident, vreo convertire anterioară.

Deci, ce calificare au duduile-alea? Precis o specializare în impertinenţă, absolvită oral. 🙂

Prestaţi mizerii la CSM, coborând în derizoriu un for care ar trebui să fie cum îl arată numele, superior. În plus, vă arogaţi drepturi care exced puterile statului, vă închipuiţi că puteţi adăuga la lege şi aţi emis o decizie lovită de nulitate în cosencinţă, prin care vreţi să încercaţi să blocaţi până după alegeri numirea şefilor Parchetelor, ca slugi ale uzurpatorului Băsescu ce sunteţi. La fel aţi făcut şi până la decizia CCR privind întoarcerea ilegală şi ilegitimă a stăpânului vostru, v-aţi dat de ceasul morţii ca să blocaţi numirea Monei şi n-aţi reuşit. Nu veţi reuşi nici cu şefII Parchetelor, Mona în mod sigur va alege soluţia optimă pentru eliberarea sistemului judiciar din România.

Şi va fi Justiţie, şi va pieri lumea voastră coruptă, criminală organizată!

Anunțuri

13 răspunsuri to “ŞI VA FI JUSTIŢIE, ŞI VA PIERI LUMEA VOASTRĂ!”

  1. ŞI VA FI JUSTIŢIE, ŞI VA PIERI LUMEA VOASTRĂ! » Bloogle Says:

    […] Original Blog » 19 September 2012 – Blog « Croaziera cu CarpaTour.ro – Ziua 4: orasul Bergen, la fiordurile din Norvegia […]

  2. julia Says:

    Reblogged this on Julia's Blog and commented:
    Chiar nu e posibil sa ii gaseasca cineva si sa-i intervieveze pe parintii lui? sau pe fosta sotie? Sa il dovedeasca odata ca sa nu mai poata minti in fata……Rox, Dumnezeu nu da cu parul: daca asta isi bate joc de proprii parinti fiica lui isi va bate joc de el; aia preferata! 🙂

  3. Radu Humor Says:

    Nici în Africa asemenea nulități n-ar putea ocupa astefl de înalte funcții !
    Se întinde prea mult coarda și finalul va fii cu siguranță sângeros !

  4. Roxana Iordache Says:

    Julia, Antena 3 a făcut dezvăluirea. Unii spun că însuşi Dănileţ şi-ar fi pus părinţii să-l dea în judecată, ca să obţină hotărârea judecătorească prin care să se arate că le dă câte 700 de lei şi ăsta să fie un argument pentru diminuarea pensiei alimentare. 👿 Şi dacă nu lămureşte problema, speculaţiile vor continua. Dar el va tăcea, pentru că dacă ar vorbi ar trebui să-şi dea demisia din magistratură. E incompatibil.

  5. Roxana Iordache Says:

    @Radu Humor. Nu-mi mai spune de Africa, pentru că nu mai am inimă de durut pentru Nelu Mureşan. Dănuţ era chiar genial. Şi în primul rând, era fiul lui, absolut tot ce-a făcut în viaţă a făcut pentru el. Un om atât de pregătit şi pasionat ca el s-a dus la 32 de ani şi toate loazele sunt promovate sau îmbogăţite fraudulos. 😦

    Eu tot cred că infarctul i-a fost provocat. 😥

  6. Ghita Bizonu' Says:

    Caligula Imperator
    facu din cal senator

    Petre Groza mai sinistru
    facu din bou ministru

    Ceausescu mai galant
    facu vaca savant….

    ………………………..

  7. Radu Humor Says:

    Băsescu mai inspirat
    Făcu-o iapa deputat….

  8. Radu Humor Says:

    Zice unul :
    „De exceptie. CCR spune ca nu e constitutionala decizia prin care li se restrang atributiile. Adica ei sunt cei care decid ce atributii au. Cred ca o decizie mai amuzanta decat asta nu a mai fost data de CCR de cand cu taiatul pensiilor, cand au zis ca e legal.. dar nu si la ei.”
    Eu zic că CCR este ca un vibrator intrat pe mâna cui nu trebuie și folosit în neștire, fie până leșină ea, fie până i se termină lui bateriile 😉

  9. Sandi Says:

    aligula Imperator
    facu din cal senator

    Petre Groza mai sinistru
    facu din bou ministru

    Ceausescu mai galant
    facu vaca savant….

    Iar Basescu-i si mai tare
    Udrea-i sta intre picioare

  10. Radu Humor Says:

    @ Roxana
    Și mie mi-e frică de asta !

  11. Ghita Bizonu' Says:

    Roxana , Radu

    in Africa neagra ii zice „scurta suferinta” si de ea au avut parte si alti albi care au deranjat unele obicieuri localnice ( de ex doctor care a observat niste mismasuri si a dat afara personal auxiliar. Nu nu era roman!). Si junele Muresan ..basca consultamnt ptr alegeri da?!
    Ca sa nu zic ca poa junele s-a suprasolicitat prea mult … am avut un coleg (traieste da nu mai suntem colegi) care la 34 de ani facu infarct si inca unu urat… Si asta ma face sa imi amintesc ca si fica lui Dijmarescu a murit tanara .. cam suprasolicitata..
    http://www.libertatea.ro/detalii/articol/alina-dijmarescu-moarta-japonia-boala-inima-397147.html

  12. Maria Savescu (@MariaSavescu) Says:

    Asa sa ne ajute Dumnezeu !
    Sa fie cum gandesti tu, Roxana !

  13. Nic Anghel Says:

    E bun scrisul pe blog, dar altceva nu se poate face? Daca planeaza dubii asupra unor astfel de oameni, cine ii poate cerceta si daca se adeveresc dubiile cine ii poate da afara?

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: