LIVIU DRAGNEA, URMĂRIT PENAL PENTRU CIURUIREA LUI BĂSESCU LA REFERENDUM. DEMENTULE, ARESTEAZĂ-L PE CRIN! :)))))))

Foto: Antena 3

Şi-aşa Liviu Dragnea e un dulce, îndrăgit deopotrivă în PSD şi în PNL, şi mai ales, de alegători. În mod sigur cei 7,4 milioane de cetăţeni români care l-au demis pe Băsescu se simt solidari cu Liviu Dragnea, iar cei dintre ei care sunt urmăriţi penal se pot simţi oarecum protejaţi, din moment ce ditamai secretarul general al partidului de guvernământ care a dat premierul s-a alăturat, de azi, clubului urmăriţilor penal pentru că au militat şi au votat pentru demiterea dementului antinaţional întors fraudulos la Cotroceni şi pus pe represalii “până la capăt”: după cum s-a lăudat public, în faţa corpului diplomatic al României.

Ia să vină el să se laude în faţa noastră! Să vedem cum iese din afacerea-asta.

Oricum, eu îl felicit pe Băsescu, să tot facă din astea, să-l urmărească penal şi pe Crin! :)

Eu aş zice că Băsescu ar face foarte bine chiar să-l aresteze pe Liviu, şi pe urmă să-i aducă un super-coleg de celulă, pe însuşi Crin.

Să i-o facă şi lui Ponta, că merită! Dar să nu-şi facă iluzii că va putea dărâma Guvernul USL. Dimpotrivă, ar fi absolut superb să-i reprime pe toţi liderii USL şi odată cu arestarea lui Ponta să trebuie supus la vot un alt guvern – că vom avea un interimat cu Florin Georgescu până la alegeri. Sau poate chiar cu Radu Stroe. :lol:  Sau mai ştii? Poate chiar Mona prim-ministru interimar, plus titular la justiţie. Oricum, Băsescu nu dă jos Guvernul USL nici într-un milion de ani dacă va continua aşa. Dimpotrivă. Campania represivă este de natură să scoată şi oamenii în stradă şi să motiveze la maximum solidaritatea fermă a USL.

Dezaxatul nu se poate abţine, calcă în străchini. Ceasul ticăie invers, Kovesi şi Morar sunt pe ducă, diversiuni ca aia cu Alina Bica să tot facă. În mai puţin de o lună, sistemul judiciar va începe să funcţioneze normal, profesional. Cu toate obstacolele.

Sigur, în cele trei săptămâni rămase, cuplul Kovesi-Morar, telecomandat de infractoarea isterică Macovei, vor face toate nemerniciile posibile şi mai ales, imposibile. Ceea ce le doresc.

Iar dacă vor îndrăzni să-i facă dosar penal Monei şi Băsescu, să o suspende, uau! Ar fi prea frumos ca să se întâmple. Fiindcă sunt previzibile consecinţele. :P

P.S. 1. Eram sigură că trebuie să fie o problemă mare cu noua casă băsistă, în care s-au mutat însurăţeii. Plus spălarea de bani de la nunta cu dar. Astea sunt cauze noi – chiar dacă băsiştii mizează pe prescrierea unora mai vechi. Tot se îmbârligă. :lol:

2. Ameninţările la adresa membrilor familiilor liderilor USL sunt odioase şi ele trebuie taxate ca atare. :evil:

About these ads

67 Răspunsuri la “LIVIU DRAGNEA, URMĂRIT PENAL PENTRU CIURUIREA LUI BĂSESCU LA REFERENDUM. DEMENTULE, ARESTEAZĂ-L PE CRIN! :)))))))” r r

  1. johnson1312 spune:

    Bă$€$cu ia-o pasta :

    http://www.cotidianul.ro/antonescu-despre-un-nou-demers-impotriva-lui-basescu-193456/

  2. johnson1312 spune:

    ” P-asta ” era si este inca versiunea corecta :wink:

  3. Roxana Iordache spune:

    E bună şi pasta, că până la urmă îi facem pastă. :)

  4. LIVIU DRAGNEA, URMĂRIT PENAL PENTRU CIURUIREA LUI BĂSESCU LA REFERENDUM. DEMENTULE, ARESTEAZĂ-L PE CRIN! :))))))) » Bloogle spune:

    [...] Original Blog » 06 September 2012 – Blog « UGL Limited si DTZ vor fi reunite sub un singur brand global [...]

  5. Bibliotecaru spune:

    Eu nu pricep de ce nu face nimeni plângere pentru denunţ calomnios. În cazul domnului Dragnea este vorba despre domnul Blaga. Dacă nu se ajunge în justiţie, există calea de a face plângere pentru denunţ calomnios. Şi totuşi nu am auzit pe nimeni să facă aşa ceva.

  6. johnson1312 spune:

    Roxana… :lol: Mai este si varianta : Basescu nu-ti uita acasa pasta(de dinti)

  7. argusdre spune:

    Eu nu inteleg de ce USL-ul nu face taraboi de nedescris la UE, la crapatura aia cu justitia de rahat din Luxemburg, la mama lui Baroso, la tata lui Merkel, la Bundestagul care acum a inventat schema ca ne trebe observatori la alegerile din 9 decembrie, etc…Dupa cum se vede “schweinii” europeni nu au ochi decat contra USLsi nu vad porcismele facute de portocalii lui cacat-matroz asta… Pai sa-i porcaim, sa le urlam la urechi in vazul tuturor, pana vor casca ochii si impotriva lui Besescu…Adica de ce sa toleram noi toti mizerabilii ? Ca-n definitiv si animalele astea occidentale sunt niste javre.Ei au inventat toate magariile din lume, inclusiv alea pe care le-au preluat insisi comunistii…

  8. Adi Filip spune:

    Toti ceri mentionati stiu foarte bine care este realitatea in Ro,,,,Se fac ca nu stiu pentru a-si urmari interesul propriu….Se fac ca nu stiu pentru a nu risca o eventuala noua conducere la Bucuresti care sa le fie ostila…nu dau cioara din mana pentru lebada de pe luciul apei(am adaptat si eu zicala)

  9. Mihai Hristea spune:

    Tunurile pe oameni de cultura importanti – Voicu Radescu, apoi un urias actor si director de teatru ca Mircea Diaconu (apropo, unde-s acum papionagiii aia de-l aparau pe infectul de Patapievici?) – pe urma acuzatii cretinoide precum “instigarea la vot”, asta in conditiile in care boicotul ala abject ar fi trebuit declarat ilegal!! Cat tupeu mai pot avea jegurile basiste?

    Muie Basescu!

  10. Ghita Bizonu' spune:

    Nu fi nerabdatoare … Este timp ptr toti !!! Dintai Tonta … si poa Fenechiu …

    (asta e un exercitz de sarcasm)
    Si ca ma intrebai daca nu pregatim si noi ceva…
    Apai daca ai acces la urechile unora mai importanti din USL zi-le ca stau prost. Ambele partide ar avea nevoie de un sector de propaganda, pardon de “comunicare” se zice mai nou. Pe undeava are dreptate si tintu de Victoras .. guvernu ar tebui sa o lase mai moale cu lupa cu Vacselu … dar asta ar insemna sa o continue altii. Le-ar trebui 3 organe de “comunicare” – uinu la PNL, unu PSD si unu comun USL…. Da ma rog ei prea fini, prea intelctuali nu orcedeaza asa ca sa folosesc expresia favorita a lu AN… (care acu isi primeste justa retributie a atitudinii sale… zic justa fiindca nu merge sa fi domn cu unii , sau daca esti apai sa nu te miri de ce patesti!)

  11. Matei Florin spune:

    Ceea ce e cu-adevărat înfiorător e totala subordonare a DNA, Parchetului, CCR şi CSM. Halucinanta lor loialitate faţă de un om. Ceva mai rău-prevestitor nu există. Am spus-o şi în campania dinaintea referendumului: Băsescu îşi permite să ameninţe, să ordone represalii, să dispună la modul cel mai autoritar de instituţii pentru că serviciile i-au transmis că, în marea ei majoritate, populaţia acceptă orice. Uitaţi-vă câţi se opun făţiş regimului absolutist al lui Băsescu. Nu vi se pare că procentul celor care stau în expectativă, din varii motive, este incredibil de mare? Din punctul meu de vedere, e grav, pentru că regimul Băsescu îşi re-consolidează puterea cu fiece bătaie a pendulei.

  12. Neveu01 spune:

    Plecati, bai, din tara aia de cacat!
    Lasati-o pe mana borfasilor si-a tiganilor; vreau sa traiesc si eu ziua cand talharii n-or sa mai aiba pe cine calari si pe cine suge.
    Cata vreme voi, oameni cu inima vietuiti acolo ei vor avea de unde-si trage banul, daca si voi va luati lumea-n cap vor suge pula!

    Ah, ce scarba mi-e de ei:((((

  13. Sandi spune:

    un nemernic, Bordureanu, in loc sa stea pitit, isi da cu parerea !

    http://www.pesurse.ro/#/2012/09/06/videanu-despre-audierea-lui-liviu-dragnea-la-dna-j/

  14. Dobrescu Andrei spune:

    roxanika, poate ajungi tu cu el in celula… Si faceti un copil care va fi peste 40 de ani presedintele Romaniei…

  15. Sandi spune:

    Bula, te exciti numai cand te gandesti, ai !
    Cumpara urgent poza madamei ot Pleskoi si dormi cu ea in izmene !

  16. Dobrescu Andrei spune:

    Tu esti Sandi Belle?
    Sau mai degraba Sandi Bellita? :)

  17. Mihai Hristea spune:

    Deci absolut genial!!!! :D :D :D
    http://www.cotidianul.ro/antonescu-si-udrea-adversari-la-alegerile-parlamentare-193474/
    Il sparge si pe Feldman, pisa-m-as pe el (nu, nu-s antievreu!) si-o lasa si pe coarda sensibila a dezaxatului pe dinafara! :lol:

  18. stejarul spune:

    Mircea Diaconu la conducerea ICR!

    Roxana, imi cer scuze anticipat daca te supar cu ceea ce scriu.
    Sunt parerile mele, care poate azi par nereale, dar “maine” ?
    Deci scriu pentru “maine”… poate “maine” nu pot scrie….ca-s la un joc de septic, de ex.. :)

    Despre marga nu stiam exact in ce ape “se scalda”. Stiam ca UBB a refuzat prin 2009 sa dea o “adeverinta” din arhivele UBB spunand ca nu detin nicio informatie despre un subiect. Cand le-a fost pus sub nas ca dadusera cu putin timp in urma o “adeverinta” la niste revendicatori in fals , cei de la UBB repede si-au amintit ca ar avea totusi ce va informatii despre “subiect” si au facut copy-paste de pe adeverinta “revendicatorilor” si au eliberat “adeverinta” ceruta cu semnatura lui marga pe ea …. Acuma, “adeverinta” respectiva contine date false, mizerabil de false, care se bat cap in cap cu datele dintr-o carte publicata la inceputul anilor 90 de un istoric a carui onestitate nu poate fi pusa la indoiala. Omul este de o verticalitate impresionanta. A scris multe carti serioase. Mi=a confirmat telefonic ca datele din cartea lui sunt 100% exacte si luate din arhiva UBB. DECI, E CLAR, ARHIVA UBB A FOST “VIOLATA” MIZERABIL ! marga a semnat adeverinta…. sa nu fi stiut ca semneaza un fals in acte? Angajatele de la arhiva UBB au “misculat” documentele si marga nu stie ce semneaza?

    ok,
    Sa recapitulez informatiile care le-am obtinut din investigatiile facute de mine “de la distanta”:
    1. Se face o revendicare cu beneficii colosale, aprobata initial de bok (conacul de la Iclod jud Cluj, sute de hectare de paduri si zeci de teren agricol, doua cladiri cu multe apartamente din centru Clujului ) . Certificate de deces eliberate de primaria Cluj scrisul, dupa parerea mea este al lui basescu traian. (pana si punctele de la “I” cad in acelasi loc cand am comparat inscrisurile de mana ale lui basescu cu certificatele de deces)
    2. Fara sa dau prea multe in vileag, grupul de la Cluj implicat si el in revendicare – opinia mea.
    3. UBBul lui marga, partas la falsul in acte folosit de “revendicatori”.
    4. Grupul de la Cluj implicat in genocidul chimic preluat de la ceasescu.
    5. marga casatorit cu nepoata tovarasului ursu, chimistul de incredere al elenei ceausescu
    trag linie
    _________________________________________________

    Suspiciunile mele:
    -echipa grupul de la Cluj-basescu-marga-bok implicata in
    revendicari si genocidul chimic?
    Sa fie teama de a nu iesi la iveala “faptele lor de arme” motivul pentru care grupul de la Cluj il sustine pe basescu?

    Concluzie:
    E dreptul meu sa am o opinie, chiar subiectiva,

    marga=ioan rus=basescu!

    Asta e acum parerea mea.

  19. Adi Filip spune:

    stejare ai informatii cumva ca marga = stranepotul lui gigi marga ?

    securistul Dobrescu : v-a scos Onak la produs ? neavand la Cotroceni unde face scufundari pentru ca si canalizarea cu rahat e securizata a trecut la postari otravite ? Tare ! :grin:

  20. Mihai Hristea spune:

    Apel umanitar:
    http://moshemordechai.ro/par-sau-impar/
    http://media.unibuc.ro/ub-live/campanie-umanitara-pentru-doamna-profesoara-adela-rogojinaru-salvam-un-profesor-salvam-generatii

  21. Mihai Hristea spune:

    Rox, un apel umanitar via Mordechai:
    http://media.unibuc.ro/ub-live/campanie-umanitara-pentru-doamna-profesoara-adela-rogojinaru-salvam-un-profesor-salvam-generatii

  22. stejarul spune:

    @Adi Filip

    Daca nu ar fi un subiect grav, m-as lua la “tavaleala” cu tine. Dar nu imi permit cei aproape 2 milioane de morti AI NOSTRI, care au scazut populatia Romaniei la 19 milioane, din 2005 incoace!

  23. Sandi spune:

    stejarul spune:

    Concluzie:
    E dreptul meu sa am o opinie, chiar subiectiva,

    marga=ioan rus=basescu!

    Asta e acum parerea mea.

    ****

    Nene, hai ca ai rupt gura targului cu concluzia asta !

  24. stejarul spune:

    http://www.cotidianul.ro/ghise-parlamentul-este-obligat-sa-finalizeze-referendumul-193477/

    I just love this man! Tenacitatea lui e fantastica!

    @Sandi

    ce am scris e pentru “maine”. Deci nu va apucati de azi sa rupeti gura targului. Aveti rabdare pana maine.

  25. Sandi spune:

    Mani-pula-ri d-ale “Jupanului” :

    ” Paragraful în care șeful statului vorbește de controversata linie directă Cotroceni-ambasade lipsește de pe site-ul instituției

    Administrația Prezidențială a trunchiat discursul lui Traian Băsescu ”

    http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/administratia-prezidentiala-a-trunchiat-discursul-lui-traian-basescu-84142

  26. Sandi spune:

    Faceti cunostinta cu un PORC . Frustrat !

    http://www.inpolitics.ro/-catalin-stochita-unii-lideri-ai-pnl-sunt-gay–art66985.aspx

  27. Abdulah Catli spune:

    “Ceasul ticăie invers”, sa fim mai cumpatati.Asa radeau multi si la inceputul acuzatiilor aberante si false din Trofeul Calitatii (in fapt primele acuzatii erau ca din banii respectivi si-a facut casa din Zambaccian, numai ca aceasta era terminata inaintea respectivului simpozion).Si totusi Adrian Nastase este unde este.De ce se intampla astfel de lucruri?Pentru ca isi permit.Societatea civila doarme in bocanci, să taci atunci când altcineva suferă nu este neutralitate ci complicitate.

  28. Ghita Bizonu' spune:

    Oare marele aparator al democratiei si statului de drept reprezentantau lu Uncle Sam Shylock si al Hilarioatei ce parere are de noua actiune democratica a lu Morar?!
    Sa va zic io “harasho”!!

  29. Sandi spune:

    Abdulah Catli spune:

    Societatea civila doarme in bocanci, să taci atunci când altcineva suferă nu este neutralitate ci complicitate

    *****
    Nu doarme. Ci a devenit basista !! Ma rog, nu toata , cam 80 % din ea.

  30. Sandi spune:

    Stie cineva vreun sondaj recent din Germania care sa indice cum sta Angela ” La Culona” Merkel in perspectiva alegerilor generale de anul care vine ?
    O basista de acolo mi-a zis ca ar avea cica 67 % in sondaje ?!

    As cauta io dar nu cunosc germana .

  31. Mihai Hristea spune:

    @Sandi
    Ei, cacat, are 38% si in momentul asta se vehiculeaza o mare coalitie cu dusmanul. Sau coabitare, daca vrei.. :D
    Nu stiu cine e sursa ta din Germania, dar, basista sau nu, a luat-o razna completamente. :lol:

  32. Sandi spune:

    @ Mihai Hristea
    Mersi. Ii dau peste bot una chiar in seara asta. E o cunostinta a neveste-mi care ori de cate ori suna , ori il plange ori il ridica in slavi pe Basea. Cand consoarta mea i-o taie, vorbeste ce vorbeste despre altele catva timp apoi aluneca inapoi la Basescu.
    Tipa a fugit in Germania pe timpul comunistilor si cred ca de atunci au “deturnat-o ” vechii securistii externi iar dupa ’90 a fost preluata de cei noi ! Altfel nu se explica pasiunea asta a ei pentru Basea si pedelacheii !

  33. mert245 spune:

    PLANGERE PENALA IMPOTRIVA PDL:IN ROMANIA S-A STAT ACASA FORTAT SI FRAUDULOS PE 29 IULIE.

  34. Sandi spune:

    Ma tot intrebam unde-i Emil Constantinescu. Iata ca a dat un lung interviu unui ziar berlinez :

    http://www.pesurse.ro/#/2012/09/06/emil-constantinescu-pentru-presa-germana-despre-re/

  35. stejarul spune:

    Sandi, stiu si eu ca merkel are procent de sustinere mare.

    Nu merkel e de vina cu ce ni se intampla. Hai sa judecam la rece. Poti crede ca 67% din nemti sunt escroci si hoti si ticalosi iar “escroaca” de merkel e idolul lor sau sunt orbi si nu vad cine e merkel?
    Eu cred ca adevarul despre merkel e la jumatea distantei intre ceea ce spun suporterii ei si denigratorii ei.

    Eu mai cred ca daca merkel ar fi fost informata corect despre adevarata fata a lui basescu, ea nu l-ar mai fi sustinut la referendum. Cred ca merkel a fost impresionata negativ de rapiditatea schimbarilor la referendum si de faptul ca ponta a insistat mojic sa mearga la Bruxelles in locul lui basescu FARA sa aiba mandatul sefului statului cum cer legile UE (atentie, documentele semnate acolo de ponta pot fi invalide!!).

    marga si-a jucat si el rolul de “violator al democratiei”, MAE respingand delegatia propusa de basescu si punandu-se de-a curmezisul deciziei CCR (aceiasi aspazia l-a trimis pe basescu la bruxelles) .
    DE CE AU FACUT PONTA/MARGA CIRC ASA MARE CU PLECAREA ACEEA? Iar acum il lasa pe basescu sa mearga!!!!

    Tot ce a facut marga-ponta cu plecarea aceea a fost sa compromita de la inceput suspendarea! Au incalcat o decizie a CCR, s-a mers fara mandat si s-au semnat documente ilegal!!!
    EXACT INAINTEA DECLANSARII SUSPENDARII! CHIAR TREBUIA SA EXISTE ACEL CIRC?

    Voi credeti ca occidentaliilor le plac astfel de lucruri? Sa vada cum se incalca legile ?
    De ce marga nu i-a explicat lui merkel ca nu e lovitura de stat?
    marga vorbeste fluent germana, nu are nevoie de traducator si o cunoaste personal pe merkel!!! E cel mai absurd banc sa spuna cineva ca merkel nu pleaca urechea la ce spune marga! … s-au poate ca a plecat urechea… iar atitudinea ei reflecta ce i s-a soptit …

    Ce a fost cu circul ala de la investirea lui marga la MAE? Eu nu mai cred ca a fost real. A fost o facatura sa NE FIE INDUSA starea de conflict basescu-marga, sa nu vedem tradarea ce urma la referendum.

    Repet, nu pot crede ca merkel si Obama au ceva impotriva noastra si ne persecuta! Eu cred ca am fost sabotati la suspendare de catre “aliati”! Iar MAE a avut rolul de a prezenta occidentului suspendarea ca o lovitura de stat.

    Asa de puternic a fost votul popular la suspendare ca acesti tradatori au fost nevoiti sa faca tot felul de jmekerii absurde, chiar sa se expuna ca tradatori pentru a-l face scapat pe basescu!

    Ce-i mai nou cu firul rosu cerut de basescu pentru ambasade? E noua bascalie a lui basescu? Incepe din nou “lupta” lui cu seful MAE …. titus corlateanu e noul “marga”… si el ultra-loial sefului?

    Dialog imaginar basescu -corlateanu:

    Auzi ba, io ma fac ca ma cert cu tine. Iti cer sa-mi dai si mie un fir si tu nu-mi dai….

    Cum sa nu va dau, sefu?

    Prostule, te faci ca nu-mi dai…

    Bine sefu, ma fac… daca asa vrea domnia ta…da nu se poate sa va dau ? De ce trebuie sa nu va dau?

    Idiotule, CA ASA VREAU EU! AI INTELES?

    Am inteles, sefu… imi cereti un fir si eu vi-l dau pentru ca domnia ta nu vrea sa ti-l dau.. si eu ma fac ca vi-l dau,…..

  36. Mihai Hristea spune:

    @Sandi
    E vorba de 36% cica:
    http://en.mercopress.com/2012/08/27/merkel-queen-of-the-hill-strong-support-for-stance-on-heavily-indebted-countries
    Nu te lasa indus in eroare de titlu, citeste articolul integral. ;)
    Iar pana la anul mai e destul, se pot intampla multe. Nu stiu cum a facut aia a voastra calculul, nu iese de nici o culoare – cel mult pe dos. :lol:

  37. stejarul spune:

    De ce blaga a acceptat sa reuneasca cele doua camere ale parlamentului sa asculte povestile “nemandatatului” ponta de la Bruxelles? (blaga putea respinge cererea lui ponta pe motiv ca excursia lui ponta nu a fost oficiala.) Mai ales ca oranjgutanii stiau ca o suspendare poate veni oricand!!!

    Raspuns: pentru ca “suspendarea esuata” a fost ticluita in laboratorele PSD(grupul de la Cluj) si Modrogan!
    Ne-au “lucrat” jigodiile in stil mare!

    Partea buna din toata tarasenia asta e faptul ca toti complotistii si-au deschis singuri dosare de tradare.
    PSd trebuie sa scape de ponta grupul de la Cluj, premier pana la alegeri mai poate sta… dar dupa alegeri avem nevoie de altcineva.
    ponta nu mai poate fi premier dupa decembrie!

    Daca au “coloana” PSDistii, fac congres extraordinar si il inlocuiesc pe ponta si rus cat mai repede!

    PS BRAVO LUI GHISE! NU TE LASA, GHISE! FINALIZEAZA REFERENDUMUL IN PARLAMENT!

  38. mgabim2009 spune:

    @Rox, cred ca ai comentatori pe site tau care sufera fara nici o indoiala de paranoia! nu ma crezi? pai hai sa mergem la definitie:

    Paranoia ( paranoid ) is a thought process believed to be heavily influenced by anxiety or fear, often to the point of irrationality and delusion. Paranoid thinking typically includes persecutory beliefs, or beliefs of conspiracy concerning a perceived threat towards oneself. Making false accusations and the general distrust of others also frequently accompany paranoia. For example, an incident most people would view as an accident or coincidence, a paranoid person might believe was intentional.

    Ii recunosti pe indivizi? Mai nasol ca tipii se dau de mari “telectuali”, comentatori de politica interna (si vad ca si externa mai nou)! Daca ii contrazici automat te transforma in co-conspirator sau generic “securist”, “comunist” (adica repertoriul curent al pdl-basistilor, dar deh! ei nu-si vad apartenenta la aceasta lista)….

  39. stejarul spune:

    Verificati si voi in postarile anterioare cum taraturile securiste afirma
    “toate deciziile la suspendare au fost luate IMPREUNA de catre Crin si ponta”

    Astia sunt securistii pusi de tradatorii suspendarii sa arunce vina si asupra lui Crin!

    Cine face ceva gratis in ziua de azi? Foarte putini!
    Care e plata securistilor astora? … sa fie cat sa-si poata cumpara o sticla de vin de 17 mii de dolari??

    Ieftin! O constiinta valoreaza cat o sticla de vin?

  40. stejarul spune:

    mgabim2009

    “conspiracy concerning a perceived threat towards oneself” – se refera la o persoana care crede ca cineva ii vrea raul.

    oneself= PERSONAL!

  41. stejarul spune:

    mgabim2009

    Cum spuneam mai sus definitia ta se refera la o persoana care in mod eronat are impresia ca cineva ii doreste raul “personal” deci nu raul colectiv.
    Ce e distractiv e ca nu stiu pentru ce motiv, (sa fie God’s wish ???) am scris cu cateva randuri inainte ca tu sa vii cu “definitia” :

    “Repet, nu pot crede ca merkel si Obama au ceva impotriva noastra si ne persecuta!”

    Puteam scrie oricare alta fraza… ei uite, am ales-o exact pe asta!

    Daca aveai un specialist in psihiatrie alaturi de tine, ti-ar fi spus, “las-o jos ca macane … tipul tocmai a scris o fraza care exclude paranoia” ! LOL
    :) :) :)

    @All
    e foarte trist ce se intampla. O tara chinuita si hotita de o mana de indivizi dar propaganda merge inainte pe bani grei.
    Se moare de foame si de boli curabile acasa, in timp ce ticalosii au umplu pamantul pe banii vostri! Stau la panda sa te faca nebun daca indraznesti sa spui ceva impotriva lor! Iti sar in cap si croncane.
    Nu va lasati calcati in picioare! Nu va lasati intimidati! Sunt doar niste ciori care nu pot supravietui decat cu stolul.

    Citeam zilele trecute ce scrisese un filozof despre ciori. Cica le caracterizeaza 3 lucruri

    1. Croncane asa de tare ca nicio alta pasare nu poate sta in preajma lor
    2. Cred ca orice alta pasare e de fapt o cioara cu penele vopsite si striga la ea sa o convinga sa se demaste
    3. Daca se pierd de stol, mor de prea multa liniste si singuratate!

  42. Sandi spune:

    Stapana lui Basea la mana Curtii Constitutionale ! Care nu-i aia de pe Dambovitza !

    http://www.cotidianul.ro/ce-este-mai-important-pentru-germani-europa-sau-democratia-193486/

  43. stejarul spune:

    http://www.cotidianul.ro/demisie-in-pnl-cu-atac-la-crin-antonescu-193495/

    Crin e facut si el, “obsedat”. :)
    Pai suntem 7.4 milioane de obsedati! :)

    Crinule, ignora “ciorile”!

  44. Sandi spune:

    Traian Băsescu – Scrisoare de INCHINACIUNE .
    Vezi cum le mulţumeste liderilor UE şi aliaţilor americani pentru că l-au ajutat la referendum.

    http://www.jurnalul.ro/observator/basescu-scrisoare-ue-ameircani-inchinaciune-622938.htm

  45. Mihai Hristea spune:

    Am niste chestii noi:
    - Tiganii, tiganii din tiganie / S-au strans toti la Basescu-n galerie
    - Tiganii, tiganii din tiganie / S-au strans toti la Base-n sufragerie
    - Tiganii, tiganii din tiganie / S-au strans toti la EBA la cununie
    Alegeti voi ce merge mai bine. :D

  46. Ghita Bizonu' spune:

    Stejare

    Scrii cred ca daca merkel ar fi fost informata corect despre adevarata fata . Hm ce crezi ca ambasadorul german nu aflat azi de cestia cam ciudata cu Dragnea ? Sau ca “serviciile” nemtetsi de aici stau la pileala si cordeala si mai un barbut?! Idem ptr amerlocani. Ma rog crez ca dobitoaca aia de Reding habar nu are .. si ca mi sunt destui care nu stiu pe la orasul verziei infllocite insa .. nu si Merkeloaza sau Hilariota!

    Apoi te bashesgti in mod inadmisibil cu sustinerea Ponta a insistat mojic sa mearga la Bruxelles in locul lui basescu FARA sa aiba mandatul sefului statului cum cer legile UE – CARE LEGI MA ?! . Adica Merkeloaza cere mandatu lu presedintele Nemtiei ? Sau englezu cere voie lu tanti Veta.2 ?!
    Si tu continui ca cum marga si-a jucat si el rolul de “violator al democratiei”, MAE respingand delegatia propusa de basescu
    Insa daca cineva a calcat pe bec asta a fots CCR invers fata de ce sustii Au incalcat o decizie a CCR, s-a mers fara mandat si s-au semnat documente ilegal!!! Si sa stii ca sustinera ta cica ca cum atentie, documentele semnate acolo de ponta pot fi invalide! este cam in contradictie cu brosurica aia cu care base, pedlastia si ccr erau se sterg la cur . E vorba de Constitutia Romaniei care zice in art 91 (Presedintele : Atribuţii în domeniul politicii externe )
    (1) Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului, într-un termen rezonabil. Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit procedurii stabilite prin lege.
    (2) Preşedintele, la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice.

    Observi partile subliniate ?! Guvenru nu presu …si trebuieste coroborat cu capitolul guvernul care zice asa in art 102:
    102
    (1) Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.

    Observi ? potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament adicatelea parlamentu este cel care da ori un mandat general ptr politica externa (prin acceptarea progamului de givernare) ori special – cazu in sprta “Ponta merge la Bruxeeles” si deciza aprtine lui nu CCR!!!
    Si mai avem art 103 care zice :
    (3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

    Deci politica externa o face guvernul, in numele si cu mandatul parlamentului. Deci cine ma-sa sa invalideze docomnetel semnate de Ponta ? (desi parlamentui ar fi trebuit sa ii zica lu Tonta : ba pe MINE care sunt organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării ma doare-n .. cot de angajementele tale idiotule! Ca nu ai avit mandatu meu ptr asa ceva !!) (cestoa coldita e din articolul 61 (1) a zisei brosuri).
    Ins aoricand I se pia zice lu basescu : nu imi pasa de semnatura ta! Si cicu mic ca itorectific bugetu de trebe sa mergi cu masina ta si cu benzina ta pe banii tai!!

    Asa ca intelegi … se pare ca occidentalilor le place sa se incalece legile .. sau sunt ca tine – cam prost informati …
    Asa ca vezi unocii viloatori ai democratiei sunt base, CCR ul si unii din occident!!!

  47. acuvio spune:

    La toate alegerile au fost şi vor fi în continuare diverse nereguli, de la influenţarea materială a votului la votul multiplu, trebuie să fie anchetate, aplicată legea pentru vinovaţi şi pe viitor corectată situaţia prin legi mai bune, organizare mai bună.
    PD-L, la alegeri, are o organizare de partid foarte bună, aproape militară. Are reprezentanţi în fiecare secţie de votare. La fiecare oră, aceştia raprtează la ”eşalonul superior” numărul celor care au votat şi dictează CNP-urile celor care au votat pe listele suplimentare. Funcţionează în trepte şi totul se centralizează. Sunt primii care ştiu cât a fost prezenţa la vot şi prin “find duplicate contents” dacă există un acelaşi CNP pe mai multe liste suplimentare (nu ştiu dacă pot verifica situaţia în care cineva votează pe lista permanentă şi o singură dată pe o listă suplimentară la altă secţie).
    La referendum au fost mult mai puţini bani, nu se compară cu cei folosiţi la locale, parlamentare sau prezidenţiale, PD-L a boicotat, practic votanţii lor teribilişti nu au fost expuşi şi cu sistemul pomenit, nu a avut multe reclamaţii de făcut la finalul votării, probabil fraudele sunt mult mai mici decât altă dată, iar ceea ce probabil s-a votat multiplu se anihilează cu cei ce au fost împiedicaţi prin diverse metode să voteze.
    Amuzant este că imediat după declaraţia lui Philip Gordon, pentru a pune în acord declaraţia cu terenul, procurorii doamnei Laura Codruţa Kovesi au dat năvală prin sate să verifice reclamaţiile fluturând cătuşele şi biblia, trebuie pus sub semnul întebrării numărul celor 7.403.836 voturi :)

    PS Traian Băsescu după nuntă :)

  48. stejarul spune:

    Ghita Bizonu’

    Ce spui tu e corect. CCR e o cloaca de infractori si totusi vestul ii acorda exact la fel de mare respect cum le acorda CCR din tarile lor.
    Asta e problema noastra.

    De aceea suspendarea USL a respectat TOATE deciziile CCR!
    USListii au stiut ca Europa asta asteapta de la noi si asta trebuie sa facem. “Lucram” cu ce avem si nu calcam pe linia rosie… deci trebuie sa respectam o Curte corupta.

    Singura decizie CCR pe care USL nu a respectat-o ( o decizie nelegata de suspendare) a fost aceea cu plecarea la Bruxelles a lui ponta.
    De ce USL au incalcat o decizie CCR in mod complet gratuit, exact inaintea declansarii suspendarii? Chiar trebuia sa mearga ponta atunci la Bruxelles?
    Eu iti garantez ca daca nu era incalcarea aceea a CCR, vestul nu reactiona asa de violent impotriva suspendarii.

    Raman la parerea mea ca oameni din USL au “pus umarul” la scandalul “loviturii de stat” ceea ce i-a facut pe Europeni sa reactioneze asa violent.

  49. stejarul spune:

    Erata

    Ce spui tu e corect. CCR e o cloaca de infractori si totusi vestul ii acorda exact la fel de mare respect cum le acorda Curtilor Constitutionale din tarile lor.

  50. Abdulah Catli spune:

    Ceea ce se intampla pe plaiurile mioritice trecand prin anchetare alegatorilor si ajungand la punerea sub invinuire a lui Liviu Dragnea, este noaptea mintii.

    - art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenţia EDO.

    Cedo in jurisprudenta sa a aratat ca sub incidenţa respectivului text convenţional,statele au obligaţia de a organiza ALEGERI LIBERE la intervale rezonabile de timp, iar acest text acoperă şi DREPTUL DE A VOTA, precum şi dreptul de a fi ales, care de asemenea trebuie să fie asigurate în condiţii de vot secret, apt să permită exprimarea voinţei cetăţenilor. CEDO arata că acest text este unul dintre cele mai importante prevăzute de Convenţie, întrucât GARANTEAZA în mod direct STABILIREA si MENTINEREA unor REGIMURI DEMOCRATICE care SA ASIGURE EXISTENTA STATULUI DE DREPT. Astfel, în analiza oricăror situaţii de fapt care intră sub incidenţa acestui text, scopul Curţii este acela de a se convinge de faptul că statul şi-a îndeplinit obligaţia de a organiza alegeri libere şi corecte, CU RESPECTAREA VOINTEI ALEGATORILOR.

    - Legea nr. 14/2003 a partidelor politice (publicata in Monitorul Oficial nr. 25 din 17 ianuarie 2003)

    art. 2. Prin activitatea lor, partidele politice promoveaza valorile si interesele nationale, pluralismul politic, contribuie la formarea opiniei publice, participa cu candidati in alegeri si la constituirea unor autoritati publice si STIMULEAZA PARTICIPAREA CETATENILOR LA SCRUTINURI, potrivit legii.

    - Decizia Curtii Constitutionale nr.731 din 10 iulie 2012 publicata in M. Of. 478/2012

    “Participarea la referendum a majoritatii cetatenilor inscrisi în listele electorale permanente REPREZINTA UN ACT DE RESPONSABILITATE CIVICA”

  51. stejarul spune:

    Ghita Bizonu’

    Problema noastra e CCRul.

    Pot Antenele sa aduca dovezi peste dovezi ca e o Curte corupta, mizerabila, plina de infractori, handicapati, etc… pana nu exista o decizie oficiala (de ex o decizie a Parlamentului) ca CCR e corupta, nicio putere externa nu pune in dubiu aceasta Curte.
    Un simplu individ, nu poate fi considerat corupt decat in clipa in care o Curte a Legii a dat o sentinta…Daca asa este in cazul unui individ, de ce ar fi altfel in cazului unei ditamai Curti, precum CCR?

    Guvernantii romani au obligatia sa respecte deciziile CCR, in caz contrar sunt sanctionati ca “nedemocrati” de cei din occident.

    Citeste putin ce spunea basescu la vremea aceea…eu acum inteleg cu totul altfel frazele lui.

    “care este motivatia pentru care nu l-ati mandatat pe premier?) Nu a venit sa discutam un mandat, m-a anuntat doar ca se duce. Astazi in jurul orei 12 mi-a dat un telefon sa ii aprob un mandat, deocamdata nu l-am primit. Mandatul e extrem de complicat, va garantez ca privind la delegatia cu care a mers si stiind subtilitatile consiliului sunt convins ca nu au inteles mandatul pentru Consiliul de astazi. ”

    Lui ponta i-au spus cei de la Bruxelles ca are nevoie de mandat.

    ponta l-a sunat pe basescu la un sfert de ora dupa ce incepuse conferinta sa-i ceara mandatul. Daca nu-i trebuia mandat, cum spui tu, de ce l-a mai sunat ponta pe basescu?

    http://www.ziare.com/basescu/victor-ponta/basescu-despre-ponta-la-bruxelles-live-1175678

  52. Roxana Iordache spune:

    @Tuturor. Mulţumesc pentru comentarii!

    @Stejare, e aberant să tot repeţi că m-ai putea supăra cu opinia ta. Opinia e liberă, repet de m-am plictisit, singura condiţie e politeţea, oricât de dure şi chiar divergente ar fi opiniile. Opinia mea e alta în acest caz. În imensa majoritate a ţărilor membre, premierii participă la Consiliul European – în toată Europa, funcţia centrală este cea executivă, deci, premierul e pe primul plan, preşedintele ţinând de reprezentare protocolară – cu excepţia Franţei, evident. De altfel, Ponta venise de la Bruxelles cu nişte rezultate excelente pentru România – o Românie cu iniţiativă – şi se bucurase de simpatie, inclusiv din partea unor creştin-democraţi. Partenerii angajaseră inclusiv admiterea în Schengen, în două etape, toamnă-primăvară (în funcţie de natura punctelor vamale). A urmat demenţa.

    @Adi Filip, bun venit!

  53. Roxana Iordache spune:

    Bizonski, cu privire la comunicare nici nu mai ştiu de câte ori am semnalat. Dacă se preocupau, încă 700 de mii de voturi n-ar fi fost o problemă. Dacă tot acceptaseră ticăloşia lui Rus.

  54. Roxana Iordache spune:

    @Mihai Hristea. Dacă face tâmpenia-asta şi pleacă din colegiul meu, adică, unul dintre cele mai selecte, face o prostie. N-are importanţă că i-ar face contracampanie Chiliman, aici câştigă cu 70-80% şi fără să facă vreo campanie.

  55. Mihai Hristea spune:

    Aproape oriunde s-ar duce castiga fara probleme, dar mi se pare excelent ca merge peste Feldman si Udrea, doua personaje pe care nu le suport. :D
    Acum, nu stiu ce sa zic, eu sper sa se tina astia de cuvant si sa-i faca plangere penala lui Blaga pentru instigare la ne-vot.
    Chiar, daca se constata ca referendumul n-a fost organizat ca la carte, n-ar trebui repetat? La fotbal, cand bati 11m si vreun jucator intra in careu inainte de a fi lovita mingea, arbitrul poate dicta repetarea loviturii de pedeapsa. Se intampla rar, dar se mai intampla. Nu conteaza daca a fost sau nu gol. De-aia zic – nu cumva DNA tocmai a semnalat ca s-a intrat in careu si ar trebui decisa repetarea? :lol:
    Glumesc, stiu ca e o manevra propagandistica – ExcrementulZ deja a inceput sa urle ca “referendum fraudat”.

  56. Ileana Andersson spune:

    Din noaptea gandirii unui judecator CCR. Pe cand abolirea votului universal? http://www.adevarul.ro/actualitate/Controlul_constitutional_poate_impiedica_tirania_majoritatii_0_769123419.html

  57. Sandi spune:

    Mihai Hristea spune:
    vineri 7 septembrie 2012 la 1:27:20 am
    Aproape oriunde s-ar duce castiga fara probleme, dar mi se pare excelent ca merge peste Feldman si Udrea, doua personaje pe care nu le suport.

    ****
    Radu FELDMAN Alexandru e numai limba dupa madama ot Pleskoi !

  58. Sandi spune:

    Ileana Andersson spune:
    vineri 7 septembrie 2012 la 10:49:58 am
    Din noaptea gandirii unui judecator CCR. Pe cand abolirea votului universal?

    ***

    Vorba lui Eugen Mihaescu, o DILIE care alerga prin sanatorii in SUA !

  59. virgilvirgil spune:

    http://www.cotidianul.ro/kovesit-spune-ca-nu-se-va-prezenta-in-fata-unei-comisii-parlamentare-193550/

    Ne-am cacat pe ea de demacratie .
    Otrava asta se crede stat in stat .
    La ce folos parlamentul ?!

  60. Mihai Hristea spune:

    Motoc aia intra in categoria “Ce caut eu in viata mea”. :lol:

  61. Sandi spune:

    Curajul patzachinelor precum Motoc , Ghica, s.a. vine de la tupeul lui Belzebut !

  62. Mihai Hristea spune:

    Nu stiu de ce, dar individa asta imi sugereaya personajul Grizabella, din Cats. :D
    Altfel, am spus si eu doua vorbe despre “partidul” MRU-ist:
    http://hristea.wordpress.com/2012/09/07/fc-avantul-prabusirea/
    Ce cacat de politica avem si noi in tara asta…

  63. Sandi spune:

    Din ciclul : ” Cum trateaza Basea democratia romana ” :

    http://www.wysinfo.com/Perfume/picts/0_dog_peeing_portrait_ADJ_260_1.JPG

  64. Sandi spune:

    UDMR ACUZĂ CSM pentru fapte “extrem de grave”

    http://www.ghimpele.ro/2012/09/laszlo-borbely-acuza-csm-pentru-fapte-extrem-de-grave/

    Ei, de data asta pun ramasag ca jagardelele,jighimelele si japitzele din fruntea UE vor sari ca arse !!

  65. Sandi spune:

    un articol bun despre Belzebut aici :

    http://www.cotidianul.ro/basescu-bokassa-si-idi-amin-193506/

  66. Sandi spune:

    Lume. lumeeee ! I-auzi-o p-asta !!

    http://www.cotidianul.ro/fostul-ginere-al-presedintelui-basescu-la-intalnirea-pnl-193458/

  67. Ovidiu spune:

    Eu cred ca Liviu Dragnea si-a pus sperantele, ca orice roman, in puterea votului si a numarului mare de nemultumiti. Referendumul nu sa validat si Dragnea, Bingo – are probleme la DNA.

Lasă un răspuns

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 145 other followers

%d bloggers like this: