CUM SE POATE IMPUNE USL ÎN EUROPA. ŞI FACEM POLITICA NOASTRĂ NAŢIONALĂ, ÎL DEMITEM PE BĂSESCU, FĂRĂ SĂ NE MAI PESE DE LICURICI :)

Nu România are nevoie de Uniunea Europeană, ci puterile UE au nevoie de sclavi. România a aderat la o structură partenerială, nu la o nouă URSS.

Singura familie politică verticală s-a dovedit ALDE, partidul liberalilor. Aţi văzut poziţia fermă, puternică şi cinstită a Lordului Watson.

PSD s-a modernizat enorm – a fost inteligenţa lui Adrian Năstase fuziunea cu Partidul Social Democrat istoric, astfel a dat PSD-ului, pedigree. 🙂

Modernizarea nu poate însemna decât social-liberalism, ceea ce aplică USL la guvernare.

Şi atunci, măi dragilor, de ce nu face PSD marele pas? De ce să stea în lesa PES, un viespar de interese oneroase la fel ca PPE şi să nu plece de acolo ca să se înscrie alături de PNL în ALDE? Vă daţi seama ce răsturnare de forţe? Noi, ţările foste comuniste am avea un mare cuvânt de spus în continuare, pentru că familia social-liberală ar începe nu doar să arbitreze, ci să facă legea în Europa. Ar putea atrage astfel toate partidele social-liberale din PES şi din PPE (că acolo e adunătură mare).

Şi pe termen scurt, scăpăm de presiunile PPE, pentru că rivalitatea e cu PES. Care PES s-a dovedit incapabil de a-şi apăra partidul-frate, PSD, dimpotrivă, l-a supus la presiunile comandate de PPE. Şi-atunci, la ce bun apartenenţa? Doar ca să plătească o cotizaţie pe care socialiştii europeni o împart transpartinic cu prostituaţii zişi populari?

P.S. Nu vă faceţi probleme, PSD n-ar trebui să-şi schimbe numele după aderarea la ALDE. Tot PSD se numeşte şi partidul lui Barosu din PPE – fost maoist. 😛

Anunțuri

41 răspunsuri to “CUM SE POATE IMPUNE USL ÎN EUROPA. ŞI FACEM POLITICA NOASTRĂ NAŢIONALĂ, ÎL DEMITEM PE BĂSESCU, FĂRĂ SĂ NE MAI PESE DE LICURICI :)”

  1. CUM SE POATE IMPUNE USL ÎN EUROPA. ŞI FACEM POLITICA NOASTRĂ NAŢIONALĂ, ÎL DEMITEM PE BĂSESCU, FĂRĂ SĂ NE MAI PESE DE LICURICI :) » Bloogle Says:

    […] Original Blog » 24 August 2012 – Blog « Regiunea Abtenau din Austria – ce sa faci 2 zile, unde sa te cazezi, ce sa vizitezi? (2) […]

  2. Radu Humor Says:

    Interesantă idee !
    Dar trece prin pantalonii celor de la PSD care nu văd să aibă așa mult sânge în instalație !
    Dar idea e de luat în seamă, mai ales de arătat pisica pistruiaților din PES !

    Știe cineva cum au votat militarii din misiunile românești din Afganistan, de exemplu ?!
    Și mai ales dacă au votat, apropos de boicotul cerut de Băsescu 😉 ?

  3. virgilvirgil Says:

    Ai putintica rabdare Roxi . Ai putintica rabdare ca m-am zapacit dracului de tot .
    Prema ie cum vine aia partid de ala social-leberalu ?!
    Ce struto-camila mai ie si bazaconia asta ?
    Ca mi s-a palarit turtia si se limba plimba in gura …
    A doua …
    A doua ie ca aia de la ue , fie ei socialisti , fie popolari sunt stapini si doara nu s-or certa intre ei din pricina sclavilor , n’asa?

  4. johnson1312 Says:

    Crin la A3 !!!

    Parlamentul il poate demite linistit….USA si CE il vor uita intr-o luna,pana atunci o sa-i lasam sa latre pagumele vor fi infinit mai mici decat daca fraierii il vor instala la Cotroceni.De fapt in acel moment toata furia oamenilor se va indrepta catre USL si asta pe merit.Nu cred ca pot fi atat de prosti sa-l scape printre degete.

  5. johnson1312 Says:

    Crin la A3

    Parlamentul il poate demite linistit….USA si CE il vor uita intr-o luna,pana atunci o sa-i lasam sa latre pagumele vor fi infinit mai mici decat daca fraierii il vor instala la Cotroceni.De fapt in acel moment toata furia oamenilor se va indrepta catre USL si asta pe merit.Nu cred ca pot fi atat de prosti sa-l scape printre degete.

  6. Johnson Reloaded Says:

    Crin la A3

    Parlamentul il poate demite linistit….USA si CE il vor uita intr-o luna,pana atunci o sa-i lasam sa latre pagumele vor fi infinit mai mici decat daca fraierii il vor instala la Cotroceni.De fapt in acel moment toata furia oamenilor se va indrepta catre USL si asta pe merit.Nu cred ca pot fi atat de prosti sa-l scape printre degete.

  7. Bibliotecaru Says:

    Fără destructurarea reţelei doamnei Macovei-Ungureanu… nu se poate.

  8. Roxana Iordache Says:

    @Bibliotecaru. N-are absolut nici o legătură. Depinde doar de voinţa PSD. La europarlamentare s-ar candida ca USL, toate fotoliile ar merge la ALDE.

  9. Donkeypapuas Says:

    O a doua „trădare” a generoşilor. De mult am spus şi eu asta.

  10. Roxana Iordache Says:

    @Virgile, tocmai de-aia am spus să se transfere şi PSD în ALDE. USL ce e, ce înseamnă iniţialele-astea? Social-liberalismul nu-i de ieri. Doar nu auzi prima dată de la mine. 🙂

    @Radu Humor. La fel de „pistruiaţi”, dacă nu chiar şi mai şi, sunt cei din PES. Interesul lor transpartinic e acelaşi, metodele sunt diferite. Liberalii au rămas singurii independenţi.

  11. ioprotestatarul Says:

    Din spusele lui Antonescu la Vorbe grele – jocurile sunt facute. Un papagal spunea la Subiectiv ca trebuie un plan B de coabitare cu basescu. Pai daca parlamentarii nu au de gand sa apere vointa poporului si pe noi nu ne mai reprezinta nimeni, atunci propun desfiintarea Parlamentului. Macar economisim cateva zeci de milioane de euro la buget… si fiecare e pe cont propriu.

  12. mariusnyc Says:

    Acum 3-4 ani cand criticam UE si globalizarea …E bine totusi ca lumea se trezeste din visul ieuropean..mai bine mai tarziu decat niciodata , sa nu fie insa prea tarziu

  13. sandman Says:

    Ar trebui sa iesim din mizeria aia. pe vremea sovietelor macar mai aveam cite un avantaj, acum europenii pluii sint pe japca totala, exact cum spune Ilie Serbanescu.

  14. Savescu Maria Says:

    Ce se va intampla luni in parlament ?
    Asta ma arde acum ?
    Ma arde si ma sufoca ?
    Se reintoarce dezaxatu’ ?
    Ce va face psd in Europa nu ma apasa acum.
    Sunt curioasa da mesajul asta va aparea pe blogul tau.
    maria s.(Timisoara)

  15. Savescu Maria Says:

    daca nu da.
    Urrrrrrrra !

  16. ioprotestatarul Says:

    Din cele spuse de Antonescu la Vorbe grele jocurile sunt facute.
    Un papagal la Subiectiv spunea ca trebuie un plan B de coabitare cu basescu. Daca parlamentarii nu vor respecta vointa poporului si pe noi nu ne mai reprezinta nimeni, atunci propun desfiintarea Parlamentului, barem asa se economisesc niste sute de milioane la buget… si apoi fiecare pe cont propriu, precum politicienii.

  17. ioprotestatarul Says:

    Roxana, m-am pierdut…

  18. mariusnyc Says:

    Incerc sa inteleg cine a insistat pe nominalizarea tradatorului Ioan Rus la Interne . De la lucratura acestuia a plecat toata drama referendumului si aruncarea Romaniei intr-un haos fara precedent. In concluzie, Victor Ponta, este obligat moral sa-si ia fapta . Scuzele nu-si mai au rostul, ele devin agravante. Sa traiti bine pina va face Basescu muci in 4 labe , una dimineata, doua la pranz si ultima la cina cea de taina cu Gitenstein si Gordon Bleu @

  19. mariusnyc Says:

    @Savescu Maria, Europa va face ce stie mai bine, se va pisa in continuare pe voi cu jet maxim 😉

  20. arogantu Says:

    Parlamentul
    1. Ia act de Hotarirea CCR.
    2. Constata ca Hotarirea CCR se bazeaza pe date eronate, este netemeinica si nelegala.
    3. Pe baza informatiilor comunicate de INS si MAI (populatia totala si numarul de minori) constata indeplinirea conditiei cvorumului de participare.
    4. Constata ca presedintele este demis.
    5. Constata vacanta functiei de presedinte.

    Ce cusur ar avea o asemenea hotarire a Parlamentului ?

  21. virgilvirgil Says:

    Pai prema oara Roxi cind s-a vorbit de struto-camila asta social – leberala , a facut-o Strul ala care a nascut Paridul Liber Schimbist .
    In 1990 . CPUN …
    Acuma daca tiu io minte bine , parca si domnul Felix ala , pardon Domnu Voiculescu , ca acuma ie d’al nost’ …
    Cu respect ! Sa traiti !
    Sa traitiiiiiti domnu Voiculescu !
    O mie de ani ! Ca morcovu !…
    Luati-i si pe domnii Iliescu , Nastase , Basecu cu dumneavoastra .
    Tot o mie de ani …
    In pamint !
    Ma rog , scuze Roxi . Mi-au luat-o dhestele inainte pe tastatura …
    Ca tu stii ca io ii iubesc …
    I-as strige de git , pardon , la piept am vrut sa zic …
    Deci , ziceam ca si domnu’ Voiculescu a zis ca el e social-leberal mai pe la inceputuri , n’asa?
    Acuma , de ce sa nu fie ?!
    Sa fie !
    Ca despre parta mea …
    Ce-mi e FSN1 , ce-mi e FSN2 , ce-mi e FSN3 , 4 , 5 sau care dracu or mai fi ?!
    Daca ei zic social-leberal … Social-leberal la fie !

  22. Bibliotecaru Says:

    @ Roxana Iordache

    Este o părere. În mod real numărul de parlamentari europeni nu prea contează pentru partide, decât poate ca orgoliu. Important nu este câţi parlamentari sunt, ci pe cine cunoşti. Doamna Macovei şi-a făcut o reţea puternică de cunoştinţe în UE, fie în mod direct, fie prin interpuşi. Domnul MRU şi-a făcut şi domnia sa o astfel de reţea. Pe de altă parte reţele de cunoştinţe PSD fie construite de Adrian Năstase, fie de Mircea Geoană, fie de Ion Iliescu… s-au cam „stins” pentru că cei mai mulţi au ieşit din sistemul general de influenţă.

  23. Radu Humor Says:

    Se pare că de unii scăpăm chiar mai devreme decât ne așteptam
    Încet, dar sigur, China elimină moneda americană de pe piețele internaționale
    Dolarul chinezesc
    Postat la: 24.08.2012 09:55 | Scris de: Bogdan Panţuru
    Sursa foto: http://blog.al.com
    Beijingul a ordonat retragerea rezervelor de aur din băncile internaţionale • Un nou yuan cu acoperire în aur va fi emis, ca alternativă la dolar • Peste 20 de state au fost atrase în planul Chinei de eliminare a dolarului din tranzacţiile imobiliare • Toate lingourile pe care China le va retrage din Elveția, Londra sau New York vor fi retopite, iar unitatea de măsură nu va mai fi uncia, ci kilogramul
    Statele Unite ale Americii sunt pe cale să primească o lovitură năucitoare, după ce China a început să-şi retragă aurul deţinut în băncile internaţionale. Scopul este emiterea unei noi monede, un nou yuan, ca alternativă la dolar, care să aibă acoperire în aur. Beijingul a semnat deja tratate comerciale cu peste 20 de state care recunosc yuanul ca monedă oficială în tranzacţii, în defavoarea monedei americane. Japonia este ultimul stat care a aderat la planul Chinei de eliminare a dolarului din tranzacţiile comerciale.
    Cum datoria faţă de China se situează în jurul valorii de 2.000 de miliarde de dolari, dintr-un total de 15.000 de miliarde, Statele Unite se pot “lăuda” cu titlul de cea mai îndatorată naţiune din toate timpurile. Statul chinez este cel mai mare creditor al SUA şi, potrivit experţilor, dacă mâine acesta și-ar cere înapoi banii împrumutaţi americanilor, Statele Unite ar da faliment în câteva zile. Întreaga situație este departe de a fi una întâmplătoare și face parte dintr-un plan bine pus la punct de guvernul de la Beijing, un proiect premeditat cu mult timp înainte.
    La începutul anilor ’90, realizând că este foarte greu să concureze cu SUA, din punct de vedere militar, China a adoptat o nouă strategie pentru „cucerirea” Americii. Iar planul i-a reuşit din plin. Acum, ţara cu peste 1,3 miliarde de locuitori pregăteşte Statelor Unite lovitura de graţie: scoaterea dolarului de pe pieţele financiare internaţionale.
    Repatrierea lingourilor de aur
    Am întrebat un bancher dacă un asemenea scenariu, aparent de domeniul Science Fiction, este posibil. Răspunsul a venit sec, fără niciun alt comentariu: „Da, este posibil”. Ultima acţiune în acest sens a Beijingului are loc chiar zilele acestea: China îşi reevaluează toate rezervele de aur cu scopul de a emite o nouă monedă, alternativă la dolar, care să aibă acoperire în aur. Cu alte cuvinte, China vrea să ofere lumii o monedă “sănătoasă” care s-o înlocuiască pe cea americană, o monedă supra-tipărită şi lipsită de perspective în actuala conjunctură internaţională. Iar pentru a-şi realiza planul departe de ochii publicului, China a început deja să-şi repatrieze toate rezervele de aur pe care la deţine în Elveţia, Londra şi New York. Astfel, potrivit unor surse din piaţa internaţională, toate lingourile care vor sosi în China vor fi retopite, iar unitatea de măsură nu va mai fi uncia, ci kilogramul.
    Faliment nedeclarat
    Cert este că, prin împrumuturile acordate americanilor, guvernul chinez a ajuns în punctul dorit: a grăbit falimentul, încă nedeclarat, al SUA. De altfel, presa oficială de la Beijing este plină de titluri de genul “China acuză SUA că au dat faliment”, iar declaraţii precum cea a președintelui Dagong Global Credit Rating Co. Ltd., singura agenție de rating financiar din China, care spune că “în opinia noastră, Statele Unite ale Americii au intrat deja în faliment”, răsucesc şi mai mult cuţitul în rană.
    La rândul său, directorul departamentului de analiză de la Banca Centrală a Chinei, Zhang Jianhua, a apreciat că “îngrijorările referitoare la capacitatea guvernului american de a-şi rambursa datoriile ar putea conduce la creşterea randamentelor pentru bondurile americane şi ar conduce la volatilitatea preţurilor pentru obligaţiunile SUA”. Fapt care nu ar conveni deloc guvernului de la Beijing, după ce acesta a investit sute de miliarde de dolari tocmai în obligaţiuni emise de statul american. Potrivit unor estimări ale Fondului Monetar Internaţional, datoria publică a SUA ar urma să ajungă, în 2013, la peste 105% din PIB.
    Strategie la scară mare
    China a lansat în ultimii ani o campanie agresivă de acceptare internaţională a monedei sale, ca alternativă la dolarul american. Beijingul a semnat în ultimii patru ani peste 20 de astfel de acorduri internaţionale, cu ţări precum Argentina, Australia sau Emiratele Arabe Unite. Fapt foarte slab reflectat sau chiar omis în relatările presei internaţionale. De curând, și Brazilia a aprobat strategia chinezească de a-şi impune moneda, prin acceptarea unor schimburi directe în yuani, ceea ce înseamnă că cea mai mare economie sud-americană acceptă schimburile directe cu China, prin renunţare la dolar. De menţionat că aceste tranzacţii sunt posibile doar în măsura în care Brazilia poate folosi ulterior “banii” chinezeşti, yuanii, pe care îi deţine pentru alte tranzacţii comerciale. Aceasta nu este o problemă, în contextul în care China are o imensă ofertă, întinsă pe toate categoriile de produse cerute pe toate pieţele lumii.
    Trădarea japoneză
    Marea surpriză, care i-a şocat pe americani, a venit însă din partea Japoniei, care, la începutul lunii iunie a acestui an, a încheiat un tratat similar cu China. Astfel, potrivit înţelegerii, relațiile comerciale dintre Japonia și China nu se mai desfășoară în dolari, ci în yuani și yeni, pentru a stimula relaţiile comerciale dintre cele mai mari economii asiatice. Prin urmare, Japonia şi China nu mai folosesc dolarul american pentru schimburile comerciale, fapt care va genera o scădere a puterii de cumpărare a monedei americane, adăugând încă o piatră de moară economiei SUA.
    Eliminarea dolarului american din tranzacțiile asiatice a fost dorită încă de anul trecut, însă dezastrul de la Fukushima a întârziat cu un an punerea în aplicare a acestei măsuri. “Acest lucru face parte din strategia Chinei de a-şi reduce dependenţa faţă de dolar”, a explicat un analist de piaţă de la Credit Agricole, filiala Hong Kong. Chiar dacă reprezentanţii Băncii Mondiale şi cei ai Fondului Monetar Internaţional au estimat că în anul 2020 China va deveni prima putere economică a lumii, luând locul SUA, există voci care spun că “rocada” se va petrece mult mai repede, accelerată şi de criza economică internaţională, undeva în 2015.”
    Și se pare că nici UE nu se simte prea bine !
    Cu asemenea escroci la conducere nici nu-i de mirare 🙄

  24. Roxana Iordache Says:

    @Donkeypapuas. Nu, pentru că ar fi doar o mutare la nivel european. Pragmatică.

    @Maria S. Păi, se leagă.

    @mariusnyc. De ce scrii tu toate astea?!

    @sandman. Ce avantaj aveam pe vremea sovietelor, exact aceleaşi, de sclavi?

    @Bibliotecaru. În mod real, numărul parlamentarilor contează foarte mult, pentru că dă raportul de forţe. Absolut nici un şantaj nu s-ar mai lipi de USL dacă PSD ar părăsi cloaca PES, aproape la fel de infectă ca şi PPE. Lobby-ul lui Macovei era egal cu zero dacă PPE n-avea majoritate în Parlamentul European şi mai ales, dacă n-ar fi fost disperarea că pierde această majoritate, dacă USL câştigă zdrobitor şi total în România.

    @Virgile, mesajul tău e de-o excepţională valoare teoretică şi practică. 🙂

  25. virgilvirgil Says:

    Radu Humor …

    Moaaaaaama Raducule !…
    Unde ai gasit ma asta ?
    Nu e o ciaoca ?
    Ca daca nu e , jidovii sunt in plop , plopul in virful muntelui si mutele in aer .
    Asta ar pune pe chituci imperiul jidovilor amerloci .
    „Dati-mi moneda unei natiuni si nu ma intereseaza cine face legea!” spunea neispravitul Rockefeller la fondarea Rezervelor Federale .
    Si au pe mina moneda lunii , dolarul .
    Daca se duce dracului dolarul , am scapat de neispraviti .
    Doamne ajuta !

  26. stejarul Says:

    „Antonescu: Cancelarii străine mi-au cerut să îl punem înapoi pe Băsescu”

    Crin nu mai are iesire! Nu stiu de ce a spus asa ceva! Daca acum cedeaza si il lasa pe ponta sa il aduca la Cotroceni pe matroz, astia o sa-i deschida dosar penal de inalta tradare!!!!! Crin trezeste-te!!!
    Ai de capu meu!!!!

  27. Roxana Iordache Says:

    V-am găsit pe unii la spam. Am găsit şi o lighioană, dar pe-aia o şterg fără să citesc mesajele cu care îşi ocupă tot timpul. 🙂

    @Johnson. De acord cu tine, dacă Parlamentul nu constată că Băsescu e demis, vorba ta, „toata furia oamenilor se va indrepta catre USL si asta pe merit.Nu cred ca pot fi atat de prosti sa-l scape printre degete”.

    @arogantu. Nici un cusur. 🙂

    @Virgile, mai zici că nu visezi! Poate că nu visezi, dar îţi faci iluzii. 🙂 Au mai încercat odată chinezii un şantaj şi s-au pomenit cu afacerea jucăriilor contaminate, pierderi uriaşe, reacţie în lanţ, pe care numai când au stat pe fundu-le au mai putut-o opri. Provizoriu. :mrgreen: Să fim serioşi, în China e o mare închisoare şi o economie cu picioare de lut, un capitalism al nomenclaturii.

    @Stejare. O aberaţie mai mare n-am auzit! E clar că Antonescu are o ironie prea subtilă. 🙂 Tu ştii ce e înalta trădare? Se referă la ţară, nu la puterile coloniale. Nici n-a zis aşa cum fals pui tu ghilimelele.

    Serios că mesajul tău e băsist. Fie şi involuntar. 🙂

  28. stejarul Says:

    Tot ce are de facut basescu e ca odata reinscaunat sa se apuce sa vanda tara la bucata.

  29. stejarul Says:

    OK, revin cu un alt comentariu mai detaliat.

  30. Roxana Iordache Says:

    Stejare, păi, deci, Băsescu e sub incidenţa înaltei trădări, pentru că a trădat ţara, nu Crin, care o apără.

  31. stejarul Says:

    Crin a facut ce i-au cerut cancelariile occidentale, adica l-a „pus inapoi” pe basescu care acum are mana libera sa vanda strainilor ce vrea sufletelul lui!
    Ardealul la unguri, etc… basescu se scoate, ca si manolea a zis ca „e dus rau cu capu”. Pleasca cade pe Crin si ponta.
    Daca vor sa il opreasca nu pot pentru ca sunt si ei vinovati pentru ca ei l-au pus inapoi la cererea strainilor.

    „Mor eu, dar ii trag sigur pe ponta si Antonescu dupa mine si pe multi altii…”
    „Multi altii” sa fie parlamentarii care au participat la sesiunea comuna de readucere a lui basescu la Cotroceni?

    CCR a INVALIDAT referendumul. Un referendum invalidat inseamna ca practic nu exista. basescu nu se poate intoarce inapoi la Cotroceni decat daca parlamentarii ultragenerosi decid asta. E ca un fel de „retragere” a suspendarii.
    Ca basescu sa se intoarca la Cotroceni (fara „generozitati”) , ar fi trebuit ca referendumul sa fie declarat valid de CCR si el sa fi castigat cu 1 in plus din voturi.
    Daca parlamentarii ar fi corecti, (fara „generozitati” inutile si impuse de o cancelarie straina ) ei ar trebui ca ia nota de decizia CCR si apoi sa voteze sa faca un nou referendum fara cvorum.

    Si uite asa basescu si-a asigurat ducerea pana la final a mandatului si dreptul de a vinde orice… pentru ca eu nu vad pe nimeni in stare sa il opreasca cu riscul de a intra si el la inchisoare.

    PS. Ar face bine USL sa declare ca ei nu participa la sedinta reunita a camerelor decat daca TOTI PARLAMENTARII PDL SI UDMR (ca doar au fost aliati la referendum) sunt prezenti.
    Ca parca vad ca udroaica nu participa sa nu isi „manjeasca” manutele…

  32. stejarul Says:

    Roxi, spam.

  33. stejarul Says:

    De aia l-au sustinut pe basescu si merkel si americanii pentru ca el a promis ca face ce zic ei fara sa ii fie frica de un dosar penal de inalta tradare. Practic basescu face ce vrea si ii face copartasi pe Crin, ponta si parlamentarii care participa la sesiunea reunita de reanscaunare a lui basescu.
    Asa se explica declaratii peste declaratii facut de merkel si de restul. Sa fie la „dosar” ca straini le-au impus politicienilor romani readucerea lui basescu.

    USL trebuie sa realizeze ca nici macar circumstante atenuate nu au pentru ca au acceptat cvorumul impus de o putere straina si romanii au votat ultra-majoritar pentru demitere.

    Ii dau tot mai multa crezare lui SRS care sustine ca basescu si-a orchestrat propria suspendare. Cu ajutorul suspendarii asteia i-a compromis in fata poporului pe cei din USL si ii face copartasi la toate nelegiuirile ce vor urma fara sa poata USL nici macar cracni!

  34. stejarul Says:

    ba georgica, esti un bou! ti-am mai zis!

  35. stejarul Says:

    De aia l-au sustinut pe basescu si merkel si americanii pentru ca el a promis ca face ce zic ei fara sa ii fie frica de un dosar penal de inalta tradare. Practic basescu face ce vrea si ii face copartasi pe Crin, ponta si parlamentarii care participa la sesiunea reunita de reanscaunare a lui basescu.
    Asa se explica declaratii peste declaratii facut de merkel si de restul. Sa fie la „dosar” ca straini le-au impus politicienilor romani readucerea lui basescu.

    USL trebuie sa realizeze ca nici macar circumstante atenuate nu au pentru ca au acceptat cvorumul impus de o putere straina si romanii au votat ultra-majoritar pentru demitere.

    Ii dau tot mai multa crezare lui SRS care sustine ca basescu si-a orchestrat propria suspendare. Cu ajutorul suspendarii asteia i-a compromis in fata poporului pe cei din USL si ii face copartasi la toate nelegiuirile ce vor urma fara sa poata USL nici macar cracni!
    2

  36. Un simpatizant poate neautentic Says:

    „Parlamentul
    1. Ia act de Hotarirea CCR.
    2. Constata ca Hotarirea CCR se bazeaza pe date eronate, este netemeinica si nelegala.
    3. Pe baza informatiilor comunicate de INS si MAI (populatia totala si numarul de minori) constata indeplinirea conditiei cvorumului de participare.
    4. Constata ca presedintele este demis.
    5. Constata vacanta functiei de presedinte.

    Ce cusur ar avea o asemenea hotarire a Parlamentului ?”
    _____________________________________________
    @Arogantul

    Un singur cusur,nu coincide cu planurile UE si USA .

    Acum,de curiozitate ,daca de voi ar depinde aceasta decizie ,daca ficare din voi ar putea sa hotarasca singur soarta unui intreg popor ,l-ati da jos pe Basescu acceptand riscurile externe ? Ati accepta situatia in care sa fie taiate fonduri,FMIul sa ameninte ca nu mai da banii ,investitorii sa zbiere ca isi retrag afacerile ,UE ca se incalca democratia si ca sunt necesare masuri de constrangere ,etc ? In final s-ar putea sa isi impuna tot ei vointa ,dar cu mai multa suferinta pentru popor …

    Deci ce ati face ? Eu unul l-as da jos pe Basescu ! 🙂 .N-as fi insa deloc sigur ca este exact varianta cea mai buna pentru Romania si ca nu las dispretul meu fata de Basescu sa ma conduca, in dauna a ce este mai avantajos pentru Romania …. Pe un politician nu mandria trebuie sa il conduca,nu ura,nu dispretul,ci strict interesul Romaniei …Adica l-as da jos pe Basescu ,dar plin de presimtiri sumbre referitor la ce vor face monstrii care isi sustin sclavul si care pot calca in picioare natiuni fara nici cea mai mica ezitare….

    PS:Marius are dreptate ,globalizarea este ceva ingrozitor .Sa lupti impotriva globalizarii insa,nu este altceva decat sa te pisi impotriva vantului …

  37. Un simpatizant poate neautentic Says:

    Acum …weekend placut tuturor ! Daca merge cineva in Piatra Craiului, ne vedem sus pe creasta sudica 🙂

  38. Fweipjefiwj Adlvjfosjd Says:

    Atunci cand esti sluga si iti furi tara alaturi de straini in detrimentul poporului, asta patesti. Americanii stiu clar ca asta este o tara buna de pradat, la fel ca europenii. Politicianul roman nu este altceva decat o bestie fara tara, fara popor, este analfabet, prost si hot. Cand vom invata sa fim un popor si sa nu le mai acceptam furtul, minciuna, circul atunci vom avea si noi o tara prospera si vom fi un popor important. Trebuia sa intram in Uniunea Europeana, dar nu negociind cu gura la slit. Asta se intampla cand esti condus de o clasa politica iesita din tomberon. Cand au venit Iliescu,Roman si Basescu la putere prima data nu aveau nici haine pe ei, acum ei au haine dar noi nu mai avem nimic. Ei la fel ca alte gunoaie au vandut tot pentru a-si face vile sau pentru a conduce cum este cazul bolnavului de putere Ion Iliescu. Clasa politica minora,clasa politica de secaturi!

  39. Iagar Ion Says:

    Interesanta ideea cu China, dar atentie ca papusile mai pot fi otravite.

  40. Roxana Iordache Says:

    @Stejare, dimpotrivă, Crin i-a refuzat. 🙂

    @Iagar Ion. Bun venit! Asta spuneam şi eu.

    @Simpaticule. Nu s-ar întâmpla absolut nimic din toate sperietorile. Băsescu e demis, vor coabita tovarăşii din Vest şi de peste Ocean cu Antonescu, deci nu trebuie să-i fie frică Parlamentului. Astea-s poveşti! Iar dacă prin absurd s-ar întâmpla, trăiască soluţia Islanda! 🙂

    De fapt, problema e că vor război cu Siria şi Iranul de pe teritoriul României. Şi asta TREBUIE SĂ REFUZĂM.

    Să ştii că e singurul motiv care demobilizează USL, fiindcă SUA asta cer României şi atunci ei îşi zic că s-o facă Băsescu, nu ei. Ar trebui să-şi asume puterea TOCMAI ca să NU o facă.

    În rest, petrecere frumoasă şi fii atent la Munte! 🙂

  41. Roxana Iordache Says:

    @Fweipjefiwj Adlvjfosjd. Generalizările sunt eronate. Ar fi ca şi cum cineva ar spune că noi cei care am votat suntem la fel cu cei care n-au votat.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: