MULŢUMESC, MIHAI GÂDEA ŞI VICTOR CIUTACU! ANTENA 3 ADUCE ÎN PRIM-PLAN ACŢIUNEA PROTESTATARULUI DE LA DROBETA, ION OLTEANU

Foto: televiziuneaseverin.ro

Ţin să le mulţumesc jurnaliştilor Mihai Gâdea şi Victor Ciutacu, pentru faptul că au răspuns apelului meu prietenesc privind mediatizarea acţiunii de protest a domnului Ion Olteanu.

Protestatarul de la Drobeta face greva foamei pentru a consolida conştiinţa membrilor Curţii Constituţionale, aceea că au de luat o decizie istorică, urmare a faptului că se raportează direct la voinţa poporului român.

Domnul Olteanu a fost apelat şi a intrat telefonic la Antena 3, dialog cu Mihaela Bârzilă şi a relatat, pe scurt, istoricul protestelor lui soldate cu nenumărate amenzi din partea autorităţilor băsiste.

Protestatarul de la Drobeta a ţinut să sublinieze că, prin greva foamei, el evidenţiază într-un mod extrem voturile a 7,4 milioane de cetăţeni români la referendumul pentru demiterea lui Băsescu, numit „cancer al României”.

Domnul Ion Olteanu şi-a motivat opţiunea pentru greva foamei prin aceea că în vremuri de restrişte, în vremuri extreme se impun măsuri extreme. Şi numai persoanele civice le pot adopta.

Mulţumesc domnului Ion Olteanu şi încă o dată – lui Mihai Gâdea şi Victor Ciutacu. Sunteţi tustrei bărbaţi adevăraţi. Felicitări pentru tot ceea ce faceţi pentru România. Deja aţi intrat în istoria ţării. Istorie vie. 🙂

Anunțuri

73 răspunsuri to “MULŢUMESC, MIHAI GÂDEA ŞI VICTOR CIUTACU! ANTENA 3 ADUCE ÎN PRIM-PLAN ACŢIUNEA PROTESTATARULUI DE LA DROBETA, ION OLTEANU”

  1. Marius Mina Says:

    Daca din 7.4 milioane de romani doar unul singur a ales solutia extrema de protest , inseamna ca Romania isi merita soarta .Sper sa fie cat mai multi astazi calare pe CCR,

  2. Nicoleta Says:

    Iti dai seama ca daca ar muri, basistii ar fi fericiti. Ar avea impotriva mai putini romani. Nu pot sa uit cum si-a trimis Basescu armata de killeri in Piata Universitatii si intrusi pentru a-i intarata si a imprastia masele. Erau securisti cu camere de filmat ascunse care se apropiau de grupuri si incepeau sa se roteasca printre ei fara sa spuna nimic. Doar zambeau daca comentai ceva si apoi plecau. Nu uit si nu iert!

  3. Franklin Says:

    N-as zice ca presiunea pe CCR facuta azi poate fi benefica. Mai degraba cred ca riscanta. As zice ca ar fi mai bine sa asteptam verdictul si daca cumva va fi nefavorabil sa incheiem conturile direct cu Basescu, Cotroceni si Vila lac de dimineata pana seara. Pana va demisiona.
    Nu cred ca va fi nevoie, vestile despre documentele guvernului sunt pozitive.

  4. Franklin Says:

    Apropo de CCR, ma uit pe o poza de grup si constat ca cel mai inalt judecator este Iulia Motoc. Asta se poate corecta, are poporul o vorba, „capul lui Motoc vrem!”

  5. MULŢUMESC, MIHAI GÂDEA ŞI VICTOR CIUTACU! ANTENA 3 ADUCE ÎN PRIM-PLAN ACŢIUNEA PROTESTATARULUI DE LA DROBETA, ION OLTEANU » Bloogle Says:

    […] Original Blog » 20 August 2012 – Blog « Impresii din Copenhaga – cazare, transport si un tur de oras, by Paravion.ro […]

  6. Roxana Iordache Says:

    @Marius Mina. Nici Ion Olteanu n-ar fi trebuit să facă greva foamei. Să terminăm cu sacrificiile!

    @Nicoleta. Domnul Olteanu chiar nu e genul de iraţional. Face greva foamei profesionist, limitat în timp. Nu prosteşte. Şi oricum, protestul nu va mai fi necesar.

    @Franklin. Asta a fost şi părerea mea, că nu trebuie pichete, etc.

  7. ia d'aci! Says:

    Io zic sa se atarne de laturi iar gadea si ciutacu sa il traga de picioare!

    De asemenea, recomand cu deoasebita consideratie ca toti useleii sa intre in greva foamei si sa astepte pana ce le vor fi rezolvare revedicarile. Sa nu se lase…!

  8. Franklin Says:

    @ia d’aci!
    Va furnica pe sira spinarii cosmarul ca Sulfurache va merge la Jilava numai ca inainte ca sa ajunga acolo o sa dea pe goarna fo cateva mii de alde voi, ratz-ai dk de secureni

  9. Un simpatizant poate neutentic ... Says:

    De asemenea, recomand cu deoasebita consideratie ca toti useleii sa intre in greva foamei si sa astepte pana ce le vor fi rezolvare revedicarile. Sa nu se lase…!
    ____________________________________________
    @Ia d’aci

    Hai ca nu este mare drama daca nu mananc nimic pana maine cand se rezolva problema noastra principala :mrgreen: . Tu ce intentii ai,vei intra in greva foamei de maine si ….pana mori ? 😉

  10. ia d'aci! Says:

    baga francline, baga! 🙂
    auzi, mai pastreaza si pt maine. te obosesti dracului acum si maine nu mai ai resurse sa te bucuri!

  11. Un simpatizant poate neutentic ... Says:

    Ce nu-mi place cand nu pot posta sau cand sunt afisate postarile dupa un timp …

  12. Un simpatizant poate neutentic ... Says:

    De asemenea, recomand cu deoasebita consideratie ca toti useleii sa intre in greva foamei si sa astepte pana ce le vor fi rezolvare revedicarile. Sa nu se lase…!
    ______________________________________________

    @Ia d’aici

    Sa stii ca nu moare nimeni de foame pana maine cand se va rezolva cererea naostra principala ,legata de demisia lui basescu :mrgreen: .Tu insa ce faci,incepi de maine greva foamei pana cand mori sau crezi ca viata are sens si fara Basescu ?! 🙂

  13. mai ia d'aci! Says:

    e de la bruiajul basistilor!

  14. Franklin Says:

    ia dacilea, bah, fii atent aici, casca ochii da’ tine gura inchisa.
    Nu se vede, bah, cum obtineti voi 6:3 ca sunt prea putine perechi de epoleti la CCR, capisci? Asa ca o sa va ramana flacaul suspendat pana la Pastele Cailor, puteti sa va dati voi cu capul si de marul catargului nu numai de copastie ca tot degeaba, nema epoleti, nema cvorum.

  15. Un simpatizant poate neutentic ... Says:

    „De asemenea, recomand cu deoasebita consideratie ca toti useleii sa intre in greva foamei si sa astepte pana ce le vor fi rezolvare revedicarile. Sa nu se lase…!”
    @Ia d’aici

    Sa stii ca pentru noi nu este mare lucru sa facem asta pana maine cand Base o sa fie debarcat .Tu insa ce intentii ai,incepi de maine greva foameni pana cand mori ? :mrgreen:

  16. Un simpatizant poate neutentic ... Says:

    „e de la bruiajul basistilor!”
    _________________________________
    @Ia d’aici

    Normal,nici nu ma indoiam de asta ! 😉 .Dupa cum vezi insa ,s-a rezolvat problema .Se pare ca din ce in ce mai multe lucruri incep sa nu va mai functioneze bine 🙂 ….

  17. mai ia d'aci! Says:

    pai ba francline, mai umbla o vorba prin targ…de fapt 2… prima ar fi ca nu trebuie sa obtinem 6:3. a doau, cica, cu cat sta mai mult base pe tusa, cu atat mai multe voturi pierde usl si se consolideaza dreapta….! 🙂
    dar sa iti spui drept, io nu cred. io sunt convins ca maine useleii vor castiga! o sa vezi…! 🙂

  18. mai ia d'aci! Says:

    si mie mi se pare, simpatizantule! nimic nu mai functioneaza. lasa, sa ne pastram speranta. pica marinaru si rezolva crinu. putintica rabdare pana maine, ca nu mai e mult…!
    apoi bem…si bem….si bem…! 🙂 este?

  19. Marius Mina Says:

    Sigur , Roxana, stati si vegetati si asteptati decizia integrilor CCR . Sa nu plangeti miercuri

  20. mai ia d'aci! Says:

    mariusica, nu plange nimeni! lumea e la post! se sta, se chefuieste si se astepata! e clar, base nu se mai intoarce! ramane crin! roxi stie…! 🙂

  21. Un simpatizant poate neutentic ... Says:

    @Ia d’aci

    Da,dar trebuie sa recunosti ca una este sa bei de bucurie,alta este de necaz :mrgreen: . Nu-mi permit sa iti dau sfaturi, dar ai grija mare ,am auzit ca betiile de suparare conduc aproape mereu la depresii . :).

    Sa stii ca tara are nevoie de tine si dupa ce pica Basescu !!!! 😎 .Sa nu faci ceva necugetat 😎 .

  22. Franklin Says:

    mai umbla o vorba, cica la toamna voteaza doar aia care s-au prezentat la referendum, cica trebuie sa arati stampila pe buletin ca sa te primeasca aia sa votezi.
    Cum spuneam, cand faci joc de glezne la incalzire pe tusa, tine-ti gura inchisa sa nu va intre vreo coleoptera si sa faceti aviara grip, bey plavanilor, degeaba a chetuit statul cu voi la „academia” aia de secureni. Vedeti ca si neuronii consuma oxigen, nu numai muschii, mai dati din urechi sa va ventilati cum ati pomenit pe miriste cand mergeati cu vacile

  23. Radu Humor Says:

    Mai au unii curajul să facă haz de necaz 🙄
    Mă rog, până le vine rândul și lor, plevușca plătită mai slab ca centuristele, mai trece ceva timp 😉
    Vreau ca Gâdea să-l invite pe domnul Ion Olteanu la Sinteză, sau Ciutacu la vorbe grele.
    Că Slavă Domnului, are ce spune !

  24. Franklin Says:

    Cum o fi sa-ti faci idol in politica pe unul care poarta mirificul nume de Bas-escu. Nu stiu cum l-au primit aia la marina, probabil ca si-au spus aia din judet, ‘bah, duce-ti-l dk pe asta cat mai departe, pe mare, pe oceane, pe marte numai luati-l dk de aci”.

    De aia l-au si absolvit pana la urma la Mircea cel Batran cica a fost chiar ultimul, normal, se si vede ca e binecrescut si politicos

  25. stejarul Says:

    Ma bucur de ce vad! Bravo Roxana! Bravo Ion Olteanu! Bravo lui Ciutacu si lui Gadea.
    Gadea a fost fantastic in emisiunile de saptamana trecuta.

  26. sandi Says:

    Sa facem o pauza de la murdaria cu numele de politica .

    A murit Scott McKenzie interpretul celebrei piese “San Francisco” – VIDEO

    http://www.paginaintai.net/?p=8910

    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace ! Dar sa-l lase sa cante in continuare !

  27. Un simpatizant poate neutentic ... Says:

    @Sandi

    Chiar mi-a placut mereu mult cantecul asta !…

  28. Franklin Says:

    Bah, liniste, ce dracu!
    Cica Mona Pivniceru si-a dat demisia din magistratura. Ati imbulinat-o, dragi basisti

  29. Franklin Says:

    Am postat ca Mona a demisionat din magistratura. A intrat la spam

  30. Ovidiu Says:

    Mona Pivniceu şi-a dat demisia din functia de magistrat şi membru al Consiliului Superior al Magistraturii. În acest condiţii, şedinţa de miercuri a CSM nu mai are ca obiect cererea de detaşarea a premierului Victor Ponta în acyul Pivniceru de la CSM la Justiţie. Mai mult chiar, Pivniceru nu mai are nevoie de niciun un aviz din partea CSM pentru numirea sa ca ministru al Justiţiei, fiind posibilă investirea sa de către preşedintele interimar Crin Antonescu cel târziu miercuri seară, susţin surse din USL.

  31. Franklin Says:

    Asta inseamna ca poate fi numita ministrul justitiei exact diseara. Poate fi un semnal incurajator pentru CCR

  32. sandi Says:

    Timpul nu mai are rabdare. Antonescu trebuie urgent sa-i primeasca juramantul Monei Pivniceru ca ministru de justitie !

  33. Franklin Says:

    Fiind vorba despre Basescu putem spune chiar ca ati kakarisit-o

  34. olimpiu65 Says:

    Surse: Mona ar fi demisionat din magistratura si urmeaza azi sa depuna juramantul!!!

  35. Marius Mina Says:

    Mona Pivnicieru a demisionat din magistratura , este posibil ca in aceasta seara sa fie instalata la Ministerul Justitiei

  36. Last Says:

    daca Mona e instalata diseara, pana la sedinta CCR e timp sa ii casapeasca pe kovesi si implicit pe morar !

  37. sandi Says:

    Antonescu urgent trebuie sa primeasca jurmantul Monei ca ministru !

  38. Roxana Iordache Says:

    Sandi, cântecul în sine e frumos, flower power, o otravă manipulată de Moscova. Dumnezeu să-l ierte!

    Marius Mina, păi vino tu aici şi mobilizează! 🙂 Am făcut protest, locul manifestaţiilor de orice fel e în Piaţa Universităţii. Părerea mea e că pichetarea CCR ar fi o prostie.

  39. Florian Says:

    @Franklin
    Si eu am postat despre demisia Monei, iar mesajul meu s-a luat de mana cu al tau 😆

  40. Roxana Iordache Says:

    @Last. A fost bună pisica pe care am scos-o cu Norica. Nu? 😛

  41. Marius Mina Says:

    Breaking News
    Mona Pivniceru a demisionat din magistratură. Ea ar putea depune azi jurământul ca ministru al Justiţiei

  42. Marius Mina Says:

    Roxana , fac ce pot de la 9000 de km, se vor mobiliza destui, Facebook lucreaza , vor fi de cel putin 3 ori mai multi decat acum cateva zile 😉

  43. J o h n s o n Says:

    Iar maine ar putea s-o demita pe Kovesi,poimaine sa nominalizeze pe altcineva la DNA….Mintea romanului a de pe urma.

  44. sandi Says:

    Muierea asta e tare domn’e !! Moldoveanca ! Basea cred ca a facut o criza de fiere ! Nu se asteptau sa-si dea demisia din toate ! D-asta e o muire cu… cojones ! 🙂

    Cred ca va fi si cap de lista al USL la lagerile din toamna.

  45. Last Says:

    @Roxana,

    toate pisicile sunt bune 😀 inclusiv a mea 😉

  46. Franklin Says:

    Nu e nevoie sa se grabeasca sa-i schimbe pe Kovessi si Morar. Poa sa-l lase putin sa fiarba in suc propriu. Umbla vorba printre medici ca se poate muri si de frica, nu numai de …inima :))

  47. Last Says:

    pai sa se grabeasca … pana sa crape aia in suc propriu se prelungeste mizeria prin satele napadite de procurorii aia decerebrati

  48. Florian Says:

    Norica la Parchetul General si Ciorbea la DNA. Sau invers, daca aveti obiectii 😀

  49. Last Says:

    poate ar fi mai bine unii din sistem, ca sa stie rapid care sunt miscarile de facut.

  50. Franklin Says:

    Cred ca deja multi procurori sunt cu izmenele ude, pipirisiti putin pe dansii. Sa nu mai zic de videni si casuneni.

  51. Last Says:

    pe a3 zic astia ca intr-adevar Mona depune azi juramantu’

  52. Filip G Says:

    Procurorii ar trebuii directionati spre a cerceta fraude economice.
    Nu interpelari ale unor votanti.
    Dar interesele economice si politice se impletesc.
    Daca s-ar fura 20% si s-ar vedea 80% ar fi o realizare.
    In ultimii ani raportul a fost invers.

  53. Last Says:

    ce urmeaza ? demantelarea celulei basiste din SRI / SIE ?

  54. Filip G Says:

    http://www.memorialsighet.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=363&Itemid=153&lang=ro
    Incadrare juridica:
    Nespecificat 30%
    Prezenta la vot si anchetarea acestora de procurori intra la capitolul „NESPECIFICAT”?

  55. stejarul Says:

    No, asa! Jos cu morar si covesi! 🙂
    Veste mareeee!

    In alta ordine de idei, Nu imi place ca ponta spune ca guvernul nu scoate pe nimeni din listele electorale! Ca e treaba primariilor… blah blah… Pai nu a dat CCR ordin guvernului sa actualizeze listele electorale permanente? Asta inseamna sa taie din liste cine nu are ce cauta acolo. Daca ponta merge la CCR doar cu niste cifre care vezi Doamne ar putea fi scoase din numarul total de 18 milioane, e un nesimtit! E un nesimtit pentru simplu motiv ca acele cifre nu-s bune la nimic! Motivul e ca se pot suprapune. Cine figureaza la buletine expirate poate figura si la diaspora de ex. Cum il scoti din cifra de 18 milioane? De doua ori? NU!
    Ponto, fa-ti treaba si taie listele alea! Nu fa o cacialma din actualizarea listelor ca nu e bine, ponto! Iti bati joc?
    A zis CCR ACTUALIZARE, pai sa faca asta! Nu sa vina numa cu niste cifre aiurea!

  56. stejarul Says:

    ponta nu vrea nici de-al dracu sa curete listele electorale. Are planuri mari sa fraudeze la parlamentare?????

  57. Florian Says:

    Faina muiere, Mona Pivniceru! Cretinii de securisti au crezut ca, daca scot pe piata povestea cu masina lui Andrei Nastase, o sa dea inapoi. Abia ca au intaratat-o si mai mult.
    Sper ca aceeasi reactie sa aiba si taranii care au fost anchetati, la alegerile din noiembrie.

  58. ZORRO Says:

    Guvernul nu poate modifica listele electorale. Toate aceste actualizari se vor regasi in listele AEP din toamna
    Acum se comunica CCR numarul actualizat al votantilor pe listele permanente

  59. Ion Olteanu, protestatarul de la Drobeta Says:

    Stati asa, ultima veste este ca Mona nu va fi investita astazi, cum ca si la demisie este nevoie de aprobarea CSM, parca ar putea sa tina pe cineva cu forta in magistratura…

  60. adriana popa Says:

    @stejarul

    Pai trebuie sa tina MUSAI pe liste pe tatal meu mort in 1991 si mama mea moarta in 1994.
    Adevarul este ca pe astia PONTA ii tine pe liste stiind sigur ca sunt VOTANTII LUI BASESCU..

    Duce-ti-va toti basisitii unde va e locul pe linga Adrian.

    NU V-ATI MAI SATURAT DE FURAT ????

  61. Un simpatizant poate neutentic ... Says:

    ponta nu vrea nici de-al dracu sa curete listele electorale. Are planuri mari sa fraudeze la parlamentare?????
    ___________________________________
    @Stejarule

    Profunda chestia asta 🙂 …. Deci nu vrea sa curete listele acum, deoarece …vrea sa fure in toamna ,chiar daca in principui USLul va avea un scor record .Interesanta logica Stejare,bravo… 🙂

    Stejare,daca erai femeie te-as fi suspectat ca te-ai indragostit de Ponta ,prea ii cauti mereu nod in papura ,in moduri care mai de care mai bizare…

  62. ZORRO Says:

    Adriana popa: tata este mort din 1972 si este pe liste in 2007 a primit si cnp

  63. ZORRO Says:

    eu stiu ca totii decedatii au fost trecuti pe o lista care contine :an deces, nr certificat deces
    sper sa ii fi gasit pe toti. daca a mai scapat ceva se vor putea verifica pana in toamna

  64. stejarul Says:

    Adriana Popa

    Cati mai sunteti in familia ta cu drept de vot? Inca vreo 4? Asta inseamna ca cei decedati reprezinta o treime. Putem aproxima ca o treime din listele electorale sunt false!
    ponta face jocul lui basescu! Cum sa nu taie de pe liste cei care nu mai au ce cauta acolo? CCR a spus sa actualizeze listele! Asta inseamna sa taie din liste! ponto, nu te du din nou la CCR cu liste false, ca nu-i bine ponto!

    ponta face ce spune gordon? Un decompensat care habar nu are ce se intampla in Romania. Are de gand ponta sa prezinte liste false DIN NOU la CCR? Nu au ajuns listele lui rus?
    Apropo, cu schimbarea la justitie, vom avea acum in sfarsit ocazia sa il vedem pe ioan rus intr-un proces penal de fals in acte?
    Daca in cifra de 18 milioane a lui Rus exista un singur decedat, asta inseamna fals in acte!

  65. stejarul Says:

    @zorro

    cum a primit si CNP?
    Adica nu avea CNP si i-au atribuit CNP post-mortem?

  66. adriana popa Says:

    @stejarul

    Erau ambii pe liste … la adresa lor sta si voteaza sora mea , care are acelasi nume cu ei.

    De fiecare votare le spune ca sunt morti si sa-i stearga… si Nu se poate.

    dar stai linistit ca la aceiasi adresa din bloc – sector 2 – mai sunt si alti decedati.

    SI NU-I TINE PONTA , I-A TINUT MEREU BASESCU…

    MAI ALES ACUMLA CVORUM …. DADEA BINE LA NUMAR…

    ASA SA REALES PRES IN 2009.
    PRESEDINTELE MORTILOR….AI AL HOTILOR….

  67. ZORRO Says:

    Da asa a vrut primarele pdl

  68. ZORRO Says:

    pai daca era mort sin 1972 de unde cnp?

  69. stejarul Says:

    „Guvernul nu poate modifica listele electorale”
    La indicatia expresa a CCR , guvernul poate modifica listele electorale. CCR asta a facut. A dat indicatie expresa guvernului sa actualizeze listele ! Actualizarea listelor se face prin taieri sau adaugiri in cadrul listelor. CCR nu a cerut guvernului sa actualizeze cifra totala a electorilor, ci listele electorale. Ce face ponta acum e pe langa cererea CCR, el actualizeaza numarul total al electorilor!

    CCR trebuie sa dea o decizie si nu o poate da pe baza unor liste false. Daca o singura persoana din liste e decedata, listele sunt false.
    Numarul voturilor nu se schimba daca listele se actualizeaza deci listele actualizate nu schimba numarul voturilor. Schimba doar validitatea referendumului. Validitatea trebuie judecata pe cifre reale altfel decizia CCR se bazeaza pe un fals si e deci NULA!

  70. stejarul Says:

    Zorro,
    ce spui tu e foarte grav!

    Eu stiam ca mafia lui basescu a intrat in evidenta populatiei si au facut macel cu datele acolo. Au inviat morti sa poata revendica in fals cladirile din centrul Clujului cu bok in primarie… Am descoperit un caz unde inviasera fiica, si pentru ca deja facusera documente de revendicare cu nume gresite (le luasera numele din povesti ale vecinilor) au pus acea „fiica” sa modifice numele parintilor post-mortem la evidenta populatiei sa dea bine cu documentele false de la revendicare.
    Nu ma gandisem ca au fost in stare sa aplice metoda la scara larga doar pentru a obtine un ” rezervor” de voturi „sigure”.

  71. ZORRO Says:

    De ce crezi ca atrecut basel evidenta populatiei la pimarii?

  72. stejarul Says:

    Zorro

    Exact!
    Si Cartile Funciare la udrea!

    Nu stiu cat de mult vrei tu sa te implici, dar s-ar merita o plangere penala aici. FACIAS te poate ajuta (sper). Merita sa ii contactezi.
    Nu se stie niciodata! Daca tatal tau a fost scos si din registrul starii civile de la decedati… te poti trezi cu tot felul de acte semnate de el post-mortem! Nu aveau cum sa-i atribuie un CNP decat daca e considerat in viata…
    Astia sunt in stare de orice.

  73. Florian Says:

    Abia miercuri va putea fi numita Mona Pivniceru 😦

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: