DUMINICA IERTĂRII MARELUI DATORNIC. ŞI AUTOCONDAMNAREA LUI PRIN INGRATITUDINE

Azi pericopa evanghelică – după Matei – e despre iertarea unui mare datornic, datornic pe viaţă, cu o datorie cât bugetul unei ţări.

Numai că marele iertat – care, altfel, ar fi fost vândut ca sclav cu toată familia lui – când s-a văzut absolvit, s-a întâlnit cu un mic debitor al lui, avea bietul de el o amărâtă de datorie, micuţă, dar nu şi-o permitea. Şi atunci, în loc să-l ierte, l-a trimis la închisoare.

Drept pentru care emisarii Domnului iertător i-au relatat nelegiuirea. Iar Domnul l-a luat pe fostul iertat şi l-a trimis la „chinuitori”, adică să plătească prin muncă silnică în natură toată datoria, ceea ce nu-i ajungea o viaţă.

Morala mea: Băsescu e nesimţit, atâta potop de lume a spus că a votat şi l-a iertat, numai să plece, dar el perseverează diabolic în manevrele de ură şi şantaje. Penibilul chiar crede că ar mai putea-o deturna, de exemplu, pe coana Aspazia din determinarea ei de a face dreptate poporului român. Şi a binemerita de la Patrie. La fel şi ceilalţi şantajabili, de prin diverse servicii, parchete, instanţe şi de pe la CCR – cu păcate mici faţă de imensul păcătos demis – în mod sigur se vor elibera. În acest fel îşi vor plăti cu vârf şi îndesat datoria: faţă de cine contează, adică, România şi poporul român. Toată lumea normală vrea să trăiască în linişte şi pace.

Am zis. V-am dat şi în scris. 😉

Nimeni nu se mai poate atinge de voi, cei (care vă simţiţi) ameninţaţi. Băsescu joacă la cacealma, ultima şi cea mai penibilă, împreună cu o şatră de târfe şi hoţi prostituate şi infractori. Puşcăriabili, vorba lui. 😛

Anunțuri

60 răspunsuri to “DUMINICA IERTĂRII MARELUI DATORNIC. ŞI AUTOCONDAMNAREA LUI PRIN INGRATITUDINE”

  1. Filip G Says:

    Azi am sosit de la tara.
    Cetatenii patriei sunt revoltati,pe buna dreptate zic eu.
    -Cum isi permite procuratura sa scoata oameni din Biserica sa fie anchetati?
    Asa ceva nici pe vremea raposatului.
    Un batran povesteste:
    -A fost ridicat un cetatean pe vremea raposatului,dar organele au stat afara pana s-a terminat slujba.
    In rest oftat,e seceta mare,raul e aproape secat.
    Multi vor vinde animalele si altele nu vor mai creste.
    Tinerii se gandesc cum sa vanda lemne din padure,vecinii unguri cara noapte de noapte lemne.

  2. Roxana Iordache Says:

    @Filip G. Mulţumesc pentru mesaj. E foarte frumos. În rest, în mod sigur, sigur-sigur reuşim noi să ne relansăm ţara.

  3. Marius Mina Says:

    Sa-l ierte D-zeu, noi nu avem aceasta calitate

  4. Roxana Iordache Says:

    @Marius Mina. 😆 😆 😆

  5. Marius Mina Says:

    Magistratii o sustin pe Mona Pivniceru – AMR si APR au trimis o scrisoare ambasadorului SUA la Bucuresti, Mark Gitenstein, in care critica dur prestatia CSM si ii ofera diplomatului toate argumentele juridice din care reiese ca nu exista niciun impediment pentru numirea lui Pivniceru ca ministru la Justitie (Document)
    http://www.luju.ro/dezvaluiri/evenimente/magistratii-o-sustin-pe-mona-pivniceru-amr-si-apr-au-trimis-o-scrisoare-ambasadorului-sua-la-bucuresti-mark-gitenstein-in-care-critica-dur-prestatia-csm-si-ii-ofera-diplomatului-toate-argumentele-juridice-din-care-reiese-ca-nu-exista-niciun-impediment-pen

  6. olimpiu65 Says:

    La puscarie, Basescu la puscarie, la puscariiiie, Basescu la puscarie!!!

  7. Roxana Iordache Says:

    Olimpiu, corect! 😆 Merge şi la brutărie. 😆

  8. DUMINICA IERTĂRII MARELUI DATORNIC. ŞI AUTOCONDAMNAREA LUI PRIN INGRATITUDINE » Bloogle Says:

    […] Original Blog » 19 August 2012 – Blog « NORICA NICOLAI LE INDICĂ LIDERILOR LOCALI AI USL SĂ FACĂ PLÂNGERI PENALE LA ADRESA PROCURORILOR INFRACŢIONALI […]

  9. Marius Mina Says:

    Santajul, arma lui Basescu impotriva magistratilor corupti ,ofiteri acoperiti, colaboratori ai serviciilor secrete

    Explicatia pentru felul in care destui magistrati cu functii importante isi tradeaza colegii si fac ce nu ar trebui sa faca: Regimul Traian Basescu i-a prostit pe multi oportunisti sa accepte grade militare, iar pe langa ele anumite solde platite prin serviciile secrete. Carieristii din diverse instante si parchete s-au repezit la acest dar otravit, uitand ca au dat declaratii pe propria raspundere ca nu sunt agenti acoperiti sau colaboratori ai vreunui serviciu de informatii (articole de lege introduse dinadins de fosta ministresa Monica Macovei). Au semnat pactul cu diavolul si daca si-ar permite sa nu faca ce li se spune, sunt constientizati ca totul va aparea in presa si vor risca nu doar excluderea din magistratura si oprobiul public, dar si puscariahttp://mariusmina.blogspot.com/2012/08/santajul-arma-lui-basescu-impotriva.html

  10. Donkeypapuas Says:

    Ştiţi ce însemnau 10.000 de talanţi? 589 tone de aur. Cam cât vrea să înstrăineze Băsescu de la Roşia Montană.

  11. augustinradescu Says:

    Jane, o sa te superi pe mine: eu nu-mi doresc ca Mari Nelu sa-si dea demisia! De ce? Ca s-o vad pe aia cu nume de masina ca sta la fereasta lui Dante si clameaza „ne-am luat casa inapoi”?
    Eu mi-as dori ca Basescu sa ne dea totul inapoi!

  12. mihai4 Says:

    http://ampress.ro/editoriale/referendum-inutil-demisul-n-a-fost-ales-in-2009/

  13. Marius Mina Says:

    Protest la CCR
    Tomorrow at 6:00pm in UTC+03 at Palatul Parlamentului

  14. nasu Says:

    Puscariabilul atarnat Basescu si curvele lui politice, romani si alte nationalitati, mai au putin si ajung acolo unde au cobit.
    „Sa aveti doar putintica rabdare”, vorba lui nenea Iancu.

  15. Ghita Bizonu' Says:

    pe asta sa nu Il ierti Doamne ca STIE ce face! (bancu cu o calugarita violata).
    Ascut pe nu Kovacs. Ungur deci ins onorabil demn de incredere. Da le basheste precum reSuspendatu. Invenreaza legi, aduaga de la sine putere (samaai volnia de unde veni si samavolnic da ce sa vrei de la unii care zic kaposta precum rusii!). Si Kovacs asta stie ce face „basheste” in mod stiintific …
    Ca cam asa cu ungurimea ce se pozitioneaza ca far al Apusimii … niste „mitici” ordinari si mai rau, urmasi ai lui Dandaneche Gagamita!!
    D’aia zic si eu pe asta sa nu Il ierti Doamne ca STIE ce face!!
    Si de fapt politicienii unguri stiu ce fac… politica moscovita! (in 1919 au colaborat cu Sovietele in agresiunea antislovaca. Si apoi cea romanasca [naspa ptr ei nu au resuit sa se sincronizeze] In 41 Horthy ot Nagy Bania [de Baia Mare] se intelegea cu Stalin sa tace Romania. Doar prostii zic mereu „56”. Nu imi cer scuze fata de prostii de aici de fata! Zic doar atat ca nu se poa folosi nici neutronica fara sa aduci daune grave mediului!)

  16. Atena Says:

  17. Roxana Iordache Says:

    @Donkeypapuas. Wrong! Patriarhul a spus că 490 de tone. 🙂

    @Tarzane, de unde ai dedus tu că e vorba de demisie?

    @mihai4. Iarăşi textul ăla imbecil!

    @Marius Mina. Absolut nici un protest! Promit să fac anticampanie. Categorică. Nu mai vechiculaţi toate idioţeniile pe frecţia-aia căreia îi ziceţi facebook! 👿

    @nasu. Asta e treaba Justiţiei.

    @Bizoane, care onorabil? E cel mai greţos personaj din ungurime/secuime care s-a manifestat pe scena publică a României. Faţă de el, Csibi Barna e onorabil.

    @Atena. Nu te superi dacă chiar nu mai am timp de glumiţe. Cine le face să ştii şi tu că joacă dublu.

  18. Roxana Iordache Says:

    @Donkeypapuas. La Roşia Montană aurul e ultimul important. Neferoasele rare care sunt la mare căutare contează.

  19. Atena Says:

    Chiar crezi ca cineva care a protestat in iarna la universitate joaca dublu ?

  20. Atena Says:

    URANIUL il vor americanii

  21. BlueEyes Says:

    oh !!!!!!!!!!!
    http://politeiaeuropa.wordpress.com/2012/08/19/der-spiegel-criza-din-romania-rusinea-europei/ (http://www.spiegel.de/politik/ausland/rumaenien-wie-die-regierung-von-premier-ponta-gesetze-bricht-a-850212.html)

  22. Atena Says:

    Procurorii – misionari

    de Adrian Mastase
    Publicat august 19, 2012

    S-ar putea să nu fie adevărat, dar e posibil ca, observând creşterea exponenţială a membrilor sectelor religioase în România, procurorii sa fi plecat – precum spaniolii în America de Sud, în urmă cu trei secole – cu Biblia în mână – să lupte pentru dreapta credinţă.

    Pentru credinţa în Traian Băsescu. Părerea mea…

    Adevăraţi misionari, procurorii au mers, din poartă în poartă, să lupte împotriva ereziilor constituţionale.

    Un număr important de procurori, inclusiv dintre cei 143 + 137 + 97 + 165 + 145 + 170 + 137 + 95, numiţi în perioada 2005 – 2012 de către Traian Băsescu, prin decret prezidenţial, au descins, în calitate de apostoli ai adevărului, în curţile oamenilor, din dorinţa de a nu-i pune pe drumuri pe „făptuitori” – citându-i la sediul instituţiei – şi să nu-i pună nici la cheltuieli, obligându-i să-şi ia un avocat.

    La mine nu au venit procurorii să verifice dacă am votat de mai multe ori, pentru că ei ştiu cel mai bine că scopul principal al condamnării mele a fost ca în anii următori, să nu votez deloc.

    Şi nici să fiu ales…

  23. Radu Humor Says:

    @Roxana
    Cum poți să afirmi că textul lui Lucian Avramescu este imbecil?! :

    Referendum inutil. Demisul n-a fost ales în 2009
    Publicat pe 4 august 2012
    Verificați voturile de la Paris din 2009! Veți găsi inutil referendumul pentru că, amănunt ușor de constatat, Băsescu n-a fost ales. În țară pierduse iar de afară am importat minciuna.
    Îl aud pe Băsescu și mă crucesc din nou. Cel care-a proclamat votul drept instrument al loviturii de stat, cel care și-a îndemnat poporul să nu voteze, fiindcă votul e nociv, otrăvitor, antidemocratic, urlă ca din gură de șarpe că li se ia românilor dreptul la vot. Vă vine să credeți? Băsescu, cel care-a câștigat de două ori președinția României la mustață și sunt indicii c-a furat voturi de fiecare dată (în confruntarea ultimă a pierdut în țară, dar i-au venit peste noapte din străinătate 0,33 la sută voturi, fix cât îi trebuiau pentru a așeza o mică distanță față de contracandidat), Băsescu, expert în șmecherit alegeri, cu echipa lui – Videanu, Blaga, Berceanu, Flutur – care lua ”o gustare mică” la Ministerul de Interne, cere acum transmiterea listelor electorale la procuratură, iar procurorii să verifice cum am votat eu și tu și el și cine a încălcat interdicția de a-și părăsi locuința pe 29 iulie. Procurorii Băsescule, dacă mai poate nădăjdui cineva că dreptatea și ordinea vor fi restabilite în această țară, trebuie să verifice întâi cine sunt și dacă există cu adevărat votanții de la Paris din 2009 care te-au mitraliat, cu o viteză de succesiune a voturilor unică în lume și imposibil de realizat în practică, președinte. Acele alegeri trebuie invalidate Băsescule fiindcă au fost furate iar tu ai fost cocoțat la Cotroceni ilegitim. Cum dai înapoi acestui popor anii de coșmar în care ai făcut ce-ai vrut cu noi și mai ales ne-ai îndatorat și sărăcit pentru a-ți îmbogăți camarila și metresele? Cine ne restituie partea de viață pe care ne-ai furat-o? Nu, Băsescule, n-ai fost suspendat, ci doar trimis acasă pentru că în anii aceștia ai ocupat prin fraudă o demnitate pe care n-ai mertitat-o niciodată. Nu poți să-ți dai demisia – altă minciună – fiindcă ești suspendat? Nu, Băsescule, nu poți să-ți dai demisia fiindcă n-ai fost nici măcar o clipă președinte ales și n-ai din ce să-ți dai demisia pe care oricum nu ți-o vei da, onoarea fiind o calitate la care ai rămas alergic.
    Numărarea poporului român, necesară azi, rămâne un exercițiu trist ca un prohod, ca o înmormântare. Nu mai suntem atâția câți ne știam, iar la rărirea noastră ai cotizat din belșug satrapule care te ții jalnic, penibil, caraghios, cu dinții de Cotroceni. Au votat prea mulți morți pentru tine Băsescule, în lunga ta carieră politică, iar înverșunarea ta de a-i ține pe listele de votanți, dovedește încă o dată că ai pierdut, iar înfrângerea ta te arată hidos și josnic, așa cum ai fost mereu. Criminalii participă uneori la înmormântarea victimelor lor. Lasă-ne. Nu mai mânji cu vorbele tale zilnice acest parastas. Poporul român trebuie să-și readune forțele și să tragă aer în piept. Trebuie să ieșim din groapa în care ne-ai vârât. Cu tine de față, în trenci bleu de scamator, ba urlând ca Hitler, ba maimuțărindu-te ca un saltimbanc, nimeni nu poate respira aer curat iar lupta pentru salvarea și propășirea neamului devine imposibilă.
    (In exclusivitate pentru Jurnalul National)

  24. Marius Mina Says:

    Travestiul Satanei fara limita

  25. Dawson Says:

    Pe mine ma amuza copios incercarea cretinilor portocalii de a induce ideea ca ei sunt pro-americani. Baaaaaaai, cacanarilor, Ghitzanstain al vostru va fi retras urgent de Obama. Iar Monica Macovei e o tarfa, procuroare comunista imputita!

  26. Atena Says:

    Procurorii – misionari
    Publicat august 19, 2012 de A. Nastase

    S-ar putea să nu fie adevărat, dar e posibil ca, observând creşterea exponenţială a membrilor sectelor religioase în România, procurorii sa fi plecat – precum spaniolii în America de Sud, în urmă cu trei secole – cu Biblia în mână – să lupte pentru dreapta credinţă.

    Pentru credinţa în Traian Băsescu. Părerea mea…

    Adevăraţi misionari, procurorii au mers, din poartă în poartă, să lupte împotriva ereziilor constituţionale.

    Un număr important de procurori, inclusiv dintre cei 143 + 137 + 97 + 165 + 145 + 170 + 137 + 95, numiţi în perioada 2005 – 2012 de către Traian Băsescu, prin decret prezidenţial, au descins, în calitate de apostoli ai adevărului, în curţile oamenilor, din dorinţa de a nu-i pune pe drumuri pe „făptuitori” – citându-i la sediul instituţiei – şi să nu-i pună nici la cheltuieli, obligându-i să-şi ia un avocat.

    La mine nu au venit procurorii să verifice dacă am votat de mai multe ori, pentru că ei ştiu cel mai bine că scopul principal al condamnării mele a fost ca în anii următori, să nu votez deloc.

    Şi nici să fiu ales…

  27. Radu Humor Says:

    Presedintele Curtii, Augustin Zegrean, s-a adresat lunea trecuta cu un strigat disperat dupa ajutor Comisiei Europene si Curtii Europene – un gest unic intr-o tara europeana: Guvernarea Ponta exercita presiuni masive asupra judecatorilor Curtii Constitutionale, a scris Zagrean.
    Ăsta trebuie arestat !

  28. florentin Says:

    Înainte de a stropşi ameninţări, în calitate de membru al CSM, Vasilică Cristi Danileţ a trebui să recitească Statutul magistraţilor, Convenţia Drepturilor Omului, ca şi jurisprudenţa CEDO privind libera exprimare a opiniilor şi libertatea presei

  29. Radu Humor Says:

    @ Roxana, cum îți permiți să afirmi că articolul lui Lucian Avramescu este ….imbecil !!!!!

    Referendum inutil. Demisul n-a fost ales în 2009
    Publicat pe 4 august 2012
    Verificați voturile de la Paris din 2009! Veți găsi inutil referendumul pentru că, amănunt ușor de constatat, Băsescu n-a fost ales. În țară pierduse iar de afară am importat minciuna.
    Îl aud pe Băsescu și mă crucesc din nou. Cel care-a proclamat votul drept instrument al loviturii de stat, cel care și-a îndemnat poporul să nu voteze, fiindcă votul e nociv, otrăvitor, antidemocratic, urlă ca din gură de șarpe că li se ia românilor dreptul la vot. Vă vine să credeți? Băsescu, cel care-a câștigat de două ori președinția României la mustață și sunt indicii c-a furat voturi de fiecare dată (în confruntarea ultimă a pierdut în țară, dar i-au venit peste noapte din străinătate 0,33 la sută voturi, fix cât îi trebuiau pentru a așeza o mică distanță față de contracandidat), Băsescu, expert în șmecherit alegeri, cu echipa lui – Videanu, Blaga, Berceanu, Flutur – care lua ”o gustare mică” la Ministerul de Interne, cere acum transmiterea listelor electorale la procuratură, iar procurorii să verifice cum am votat eu și tu și el și cine a încălcat interdicția de a-și părăsi locuința pe 29 iulie. Procurorii Băsescule, dacă mai poate nădăjdui cineva că dreptatea și ordinea vor fi restabilite în această țară, trebuie să verifice întâi cine sunt și dacă există cu adevărat votanții de la Paris din 2009 care te-au mitraliat, cu o viteză de succesiune a voturilor unică în lume și imposibil de realizat în practică, președinte. Acele alegeri trebuie invalidate Băsescule fiindcă au fost furate iar tu ai fost cocoțat la Cotroceni ilegitim. Cum dai înapoi acestui popor anii de coșmar în care ai făcut ce-ai vrut cu noi și mai ales ne-ai îndatorat și sărăcit pentru a-ți îmbogăți camarila și metresele? Cine ne restituie partea de viață pe care ne-ai furat-o? Nu, Băsescule, n-ai fost suspendat, ci doar trimis acasă pentru că în anii aceștia ai ocupat prin fraudă o demnitate pe care n-ai mertitat-o niciodată. Nu poți să-ți dai demisia – altă minciună – fiindcă ești suspendat? Nu, Băsescule, nu poți să-ți dai demisia fiindcă n-ai fost nici măcar o clipă președinte ales și n-ai din ce să-ți dai demisia pe care oricum nu ți-o vei da, onoarea fiind o calitate la care ai rămas alergic.
    Numărarea poporului român, necesară azi, rămâne un exercițiu trist ca un prohod, ca o înmormântare. Nu mai suntem atâția câți ne știam, iar la rărirea noastră ai cotizat din belșug satrapule care te ții jalnic, penibil, caraghios, cu dinții de Cotroceni. Au votat prea mulți morți pentru tine Băsescule, în lunga ta carieră politică, iar înverșunarea ta de a-i ține pe listele de votanți, dovedește încă o dată că ai pierdut, iar înfrângerea ta te arată hidos și josnic, așa cum ai fost mereu. Criminalii participă uneori la înmormântarea victimelor lor. Lasă-ne. Nu mai mânji cu vorbele tale zilnice acest parastas. Poporul român trebuie să-și readune forțele și să tragă aer în piept. Trebuie să ieșim din groapa în care ne-ai vârât. Cu tine de față, în trenci bleu de scamator, ba urlând ca Hitler, ba maimuțărindu-te ca un saltimbanc, nimeni nu poate respira aer curat iar lupta pentru salvarea și propășirea neamului devine imposibilă.
    (In exclusivitate pentru Jurnalul National)

  30. Radu Humor Says:

    Roxana, cum îți permiți să afirmi că articolul lui Lucian Avramescu
    este… imbecil !!!

  31. Radu Humor Says:

    Este vorba de articolul la care trimite Mihai4….

  32. Filip G Says:

    Onorata CCR a ajuns penibila pe mana ei.Si totul ar fi fost OK,daca nu era votul celor 8,5 milioane .
    Ori Democratia moderna e participativa,nu exprimata prin boicot.
    In toamna oricare din partide poate afirma:
    Eu im preuna cu cei absenti formez guvernul fiindca suntem majoritari.
    Afirmatia asta e spusa recent de ALESUL,suspendat……………

  33. Marius Mina Says:

    pfua !

  34. olimpiu65 Says:

    schizofrenica kepp on walking Monica a declarat ca sunt ilegale aceste refaceri ale listelor permanente!!
    baietasul cu mucii in freza face plangere penala cu adresa Ponta Dobre, Dusa.
    ce au disperatii astia ???? au obsesia plangerilor????

  35. Roxana Iordache Says:

    @Atena. Nu m-ai înţeles! Mă refeream la cine face glumiţe din alea fotoşopate. Şi da, din păcate în mod sigur şi acolo au fost infiltraţi.

    @BlueEyes. Like shit! De data asta e clona. Am răspuns dincolo cu privire la imbecilitatea respectivă. Oricum drumul e ireversibil. N-aveţi decât să staţi şi-n cap şi să vă cheltuiţi şi toată averea pe articole abjecte. Degeaba! 🙂

    @Dawson. Mă leşi cu Obama?

    @Radu Humor. Ai un simţ al oportunităţii remarcabil, ce să-ţi spun! :mrgreen:

    @florentin. Ei trăiesc în realitatea lor paralelă şi de-acolo chiar îşi închipuie că pot supune lumea reală. Le-a reuşit o vreme, dar oamenii s-au deşteptat.

    @Radu Humor. Nu, întrebarea se pune aşa: cum îţi permiţi tu să mă întrebi cum îmi permit? Când îţi pierzi umorul îţi pierzi şi hazul. 🙂 Nimeni nu e infailibil. Îmi e foarte drag Lucian Avramescu, dar cu prostia aia nu sunt de acord. Am citit doar titlul, mi-a ajuns. Şi mi s-a trimis linkul de vreo 7x.

    @Marius Mina. Tradu! 😛

  36. Roxana Iordache Says:

    Olimpiu, face pe mă-sa! 🙂

  37. Marius Mina Says:

    ok- agreez 1000% textul lui Lucian Avramescu 😉

  38. Marius Mina Says:

  39. Marius Mina Says:

  40. Roxana Iordache Says:

    @Marius Mina. E Ok. Eu îl agreez sută la sută pe autor. 😛

  41. Roxana Iordache Says:

    Americane, ce mai face, bre, udristu-ăla care făcea comerţ cu fecale? 😯

  42. sandi Says:

    Şi în politică toate au preţ
    De ce îl susțin Germania și SUA pe Băsescu?

    http://www.cotidianul.ro/de-ce-il-sustin-germania-si-sua-pe-basescu-191779/

  43. sandi Says:

    @ M. Mina
    Care-i situatia acolo ? Nu cred ca scapati de Hussein Obama in noiembrie !!

  44. Virgil Ilie Says:

    Mai , nu va mai chinuiti , la Roxi orice face USL , oricum face , de oricita nerozie , prostie , habarnism si diletantism , de oricita tradare ar da dovada , USL ramine infailibila in ochii ei .
    USL este desupra a toate si toti in Tara asta .
    De fapt niste neispraviti , hoti si furi de drumul mare la fel ca si pedeii care ne-au vindut , ne vind si ne vor vinde pe nimic ovreimii internationaliste , numai si numai sa poata si ei sa stea la masa marilor furi si jefuitori ai acestei amarite de Romania .
    Guvernul Ponta si-a trintit propria lege care interzicea exploatarea gazelor de sist , a adus primvicele lui Soros pentru cupru si aur ca si consultant al mafiei ovreiesti in guvern cu rang de „consiier onorific” , a facut sluj la FMI si ne-a imprumutat in continuare .
    Care e aia diferenta fata de guvernele pdl ?!
    Absolut niciuna .
    A repus in scaune hoti de drumul mare oriunde a putut , hoti cu state vechi pe la companiile de stat din subordinea guvernului , s-a laudat ca face audituri si ca vira hotii pdl la beci si a facut pe dracu sa ii ia .
    Pacat de Antonescu , astia or sa-l manince copt .

  45. Donkeypapuas Says:

    Dom’le, păi mă refeream la datornicul cu 10.000 de talanţi, nu cu 100.000 de talanţi!

  46. sandi Says:

    Virgil Ilie spune:
    .
    De fapt niste neispraviti , hoti si furi de drumul mare la fel ca si pedeii care ne-au vindut , ne vind si ne vor vinde pe nimic ovreimii internationaliste , numai si numai sa poata si ei sa stea la masa marilor furi si jefuitori ai acestei amarite de Romania .
    Guvernul Ponta si-a trintit propria lege care interzicea exploatarea gazelor de sist , a adus primvicele lui Soros pentru cupru si aur ca si consultant al mafiei ovreiesti in guvern cu rang de “consiier onorific” , a facut sluj la FMI si ne-a imprumutat in continuare .
    Care e aia diferenta fata de guvernele pdl ?!
    *****
    Alo ! Atentie ! Viezi ca iesi din linia trasata !
    Pedelacheii au renuntat la analiza celor 100 zile de guvernare Ponta. Ca si-au dat seama ca se fac de cacat !

    Guvernul Ponta a luat in trei luni 3 masuri importante pentru care chiar si Hotnews ii lauda !
    (…) ” USL a început reînregirea salariilor, că dă înapoi banii reţinuţi ilegal pensionarilor la plata CASS sau că Guvernul a reziliat contractele cu „băieţii deştepţi”. Adică, exact lucrurile care se reproşau PDL că nu le face. Aceasta, pe lângă o serie de măsuri economice anunţate în ultima perioadă de Guvern, şi pe care PDL fie doar le-a promis, fie a spus că nu pot fi luate în actualul context economic ”

    http://www.pesurse.ro/#/2012/08/19/nici-presa-portocalie-nu-crede-n-evaluarea-pdl-asu.html

  47. Dawson Says:

    Dati pe A3, sterge pe jos cu ei Lucia Hossu-Longin!

  48. Atena Says:

  49. stejarul Says:

    „Potrivit unor informații apărute, ieri, în presă, nu persoanele decedate sunt marea pondere a celor care nu au ce căuta în listele electorale permanente ci persoanele care nu dețin un act de identitate românesc. E vorba de regulă de persoanele care nu mai sunt cetăţeni români pentru că şi-au pierdut această calitate din diferite motive”
    Votul cimitirelor e metoda PSD+PDL de fraudare a alegerilor!

    O multime de cunoscuti de ai mei si-au gasit rudele decedate pe listele electorale. Am citit postari la Roxana pe blog ca unii si-au gasit rudele decedate la inceputul anilor 90 pe listele electorale. Deci sunt liste neactualizate de la Revolutie incoace.

    De ce ponta vine cu chestii „subtiri” care pot fi contestate de PDL (de ex romanii din diaspora) cand are motive serioase, necontestabile, de „curatare”/actualizare a listelor?
    Cat are de gand sa o mai scalde asa blatist in incertitudin stupide? Pana la victoria lui basescu?

    ponto, scoate toti mortii afara din liste, nesimtitule! Pui viitorul Romaniei in pericol numai pentru ca tu sa iti pastrezi jucaria de fraudat alegerile? Sper ca esti suficient de destept sa iti dai seama ca nu mai exista viata politica pentru tine daca basescu invinge. Invata de la ioan rus. Ceapistu si-a incheiat mizerabil viata politica. Ca o rama jmekera !

  50. Ghita Bizonu' Says:

    Marius Mina

    a nu, Nu neaparat santajul … ci legea. Adica iei un giurelu, il promovezi adica aduci la Bucale. Post bun, bani multi. II pui la dispozite apartament bun la chirie rezonabila. Insa nashpa postu e cu termen de expirare… Se pot face unele manarii pe langa lege .. da depinde de tine!! Asa ca ala se va lupta ca 1 leu si 76 bani sa „ramana” mai ales ca [ostu de unde veni este ocupat…
    (ar trebui sa intelegem ca unele posturi sunt ptr final de cariera.. de ex seful la DNA ar trebui sa fie unu/una mai peste 55 ani astfel incat la final de mandat sa se pensioneze. Atunci si-ar permite sa fie mai independent … Idem „consilier” …. am mai vazut consilieri si inainte : insi mai in varsta, experienta oho! , dar care nu prea doreau sa isi bata capul ca directori .. azi? Consiler e te miri cine., functie de inceput de cariera!)

  51. MOS GORIOT Says:

    Eu sunt un român „ratacit” prin Harghita, de dinainte de `89. Asa am luat cea mai aproape repartitie de Brasov, de unde sunt de loc. De ce pielea mea nu vin procurorii lu` peste si aici sa ma ia si pe mine la intrebari daca am fost sau nu la vot? DE CE???? Pastele mamii lor de stalinisti!!!

  52. Roxana Iordache Says:

    Virgil Ilie, iarăşi delirezi.

  53. Roxana Iordache Says:

    Radu Humor, nu am spus că textul, am spus că titlul. Dacă am spus textul, atunci, am greşit. Bag erată. O şi semnez. 😛

  54. Roxana Iordache Says:

    @Donkeypapuas. Preafericitul dixit. 🙂 490 tone. Tu ai spus că mai mult. 😛

  55. Donkeypapuas Says:

    @Roxana Iordache
    Acum serios vorbind, există dispute asupra cantităţii reprezentate de un dinar. Şi eu ştiam că era în jur de 49 kilograme. Dar între timp pe wikipedia (en)…
    Şi revenind la tonul neserios: dacă adăugam la aurul de la Roşia Montana şi metalele strategice, şi cele 2000 tone de argint, şi uraniul… datornicul din Scriptură devine un mieluşel 🙂

  56. Zorina Raducu Says:

    Romanii nu l-au iertat pe uzurpator si nici nu il vor ierta.
    Nu pot crede asta.
    Au spus Da la referendum, pentru ca apoi sa fie pedepsit si deferit justitiei.
    Cu toate consecintele ce decurg din asta.
    De data asta nu mai este loc pentru iertare.
    Nu pot fi pentru iertare si nici romanii nu sunt.
    Si nici de la Dumnezeu nu mai poate fi iertare de data asta, pentru ca pacatosul asta nu mai poate fi indreptat.

    Nici daca ar returna toate beneficiile obtinute imoral si ilegal.
    El si nemosagul.
    Si toti din gaska.
    Nu mai exista iertare.
    Nicidecum si niciodata.
    m.s.(T-soara)

  57. Roxana Iordache Says:

    @Mos Goriot. Să vă simţiţi ca acasă! 🙂

  58. Virgil Ilie Says:

    Sandi …

    Ce este minciuna , neadevar din ce am scris acolo ?

  59. sandi Says:

    @ coane Ilie

    ti-am raspuns la minciuna asta manipulatoare:

    ” Care e aia diferenta fata de guvernele pdl ?!
    Absolut niciuna . „

  60. Virgil Ilie Says:

    Coane Sandi , nu e deloc „minciuna manipulatoare” , ci purul adevar .
    Asta pentru ca am enumarat lucruri pe care si unii si altii le-au facut la fel , si numai dupa aia am pus intrebarea .
    Si nu e nicio difernta in raport cu ce am spus .
    Sigur , as fi fost minicnos prin exagerare daca spuneam doar a nu e nicio diferenta , fara sa si enumar asemanarile .
    Dar si asa diferentele sunt infime in raport cu faptele de asemanare de o gravitate exceptionala , perecute in mai putin de doua luni de la instalarea in Palatul Victoria , putem doar sa le sesizam prin punerea intr-o balanta farmaceutica .
    Ai talica rabdare sa treaca alegerile parlamentare si mai discutam dupa …
    Sa deie bunul Dumnezeu sa ma insel io si sa ai tu dreptate .

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: