MIHĂIŢĂ NEŞU ÎŞI FOLOSEŞTE MÂINILE. VA PUTEA VOTA!

Foto: gsp.ro

Mihăiţă Neşu face progrese minunate, informează GSP. El în curând îşi va putea folosi mâinile la capacitate normală şi deci va avea acces la computer ca noi toţi. Va putea mângâia o pisică, pufoasă care în mod sigur îl va ajuta în recuperare. La fel, un căţel.

Credinţa, voinţa şi bunătatea acestui tânăr îi dau puterea de a reveni. Repet ceea ce cred: într-o sfântă zi, Mihăiţă Neşu va merge din nou. Şi paşii lui vor simţi din nou pământul României, ţara pe care n-a încetat s-o iubească. Şi va intra într-o biserică, unde va mulţumi. Ceea ce oricum face.

„În sfîrşit, un progres real. Singur, fără ajutor. Sînt atît de fericit„, îl citează GSP de pe twitter. Câţi dintre noi îşi dau seama cât suntem de fericiţi? Şi cât de puţin îţi trebuie, de la Dumnezeu, pentru fericire? Viaţa, pur şi simplu, cu splendoarea ei. Necondiţionată.

Mihăiţă Neşu e un reper pentru noi toţi. Un model moral. Cu tenacitatea lui senină. Cu generozitatea lui, de unde şi fundaţia. Şi dincolo de fundaţia pentru copiii cu dizabilităţi, el se implică în ajutorarea celor aflaţi în tot felul de alte nevoi, participând la campanii umanitare din ţară cu donaţii şi susţinere publicitară.

Nu în ultimul rând, Mihăiţă Neşu e un model civic. E conectat la România. E interesat continuu de ţara lui – şi a noastră. Suferă şi se bucură cu noi, compatrioţii lui. La referendum a vrut să voteze, a sunat-o pe Oana Stancu s-o întrebe cum poate face să găsească o maşină specială ca să se deplaseze 150 km în SUA, acolo unde face recuperarea, pentru că pe teritoriu străin, în spital nu i se permite urnă mobilă. E regretabil că MAE n-a făcut tot ceea ce putea face pentru un campion, ca să-i asigure dreptul de-a vota. E nevoie de un ambasador al României puternic şi demn în America.

Mihăiţă, te iubim şi îţi mulţumim pentru tot ceea ce eşti şi pentru tot ceea ce faci! Într-o bună zi ai să fii decorat. Poate chiar cu „Steaua României” în grad şi cu onoruri maxime. Ai merita din plin.

Succes, campionule! Ne rugăm în continuare pentru tine. Şi tu pentru noi. Cu mult drag!

Dumnezeu să-ţi dea puterea să revii total! Ca slăbănogul credincios din parabola cu Vindecătorul.

P.S. Kovesi, nu rata momentul de a-l ancheta pentru intenţia de a vota! Precis că ar fi comis o fraudă. De lezbăsism.

Anunțuri

10 răspunsuri to “MIHĂIŢĂ NEŞU ÎŞI FOLOSEŞTE MÂINILE. VA PUTEA VOTA!”

  1. Radu Humor Says:

    Multă sănătate și grabnică recuperare lui Mihăiță, multă putere și răbdare familiei greu încercate și respectul cuvenit celor care se implică atât de creștinește în ajutorarea unui semen !
    Doamne Ajută !

  2. Radu Humor Says:

    Ceața aceasta de care se vorbește în ultimile zile , nu-i decât o abureală continuă întreținută de maleficul Băsescu, ce se dovedește abia acum ce sistem criminal de concentrare al tuturor forțelor de putere din statul de drept într-o singură mână a pus la punct 🙄
    Când un individ reușește să dobândească atâta putere, arătată mai ales în condiții de îndepărtare teoretică a lui de la butoanele de decizie, statul de drept, democrația, legile, devin caduce, golite de conținut !
    Când cea mai supremă formă de control constituțional își modifică deciziile prin erate de o penibilitate juridică nemaiîntâlnită vreodată, întorcand cu 180 de grade sensul anterioarei decizii, sau devansând fără nici un fel de motivare termene care ar trebui să fie bătute în cuie după ce se presupune că au fost bine gândite, e și normal ca nimeni să nu mai înțeleagă nimic.
    Așa cum nici un om de bun simț n-o să poată înțelege, cum 9(nouă) oameni, nici măcar recomandați de carierele lor, în primul rând politice, pot hotărî soarta a 19 milioane și ceva de români, din care 8,5 milioane au înțeles să se implice politic la rândul lor ! Prin vot !
    Dovada supremă a democrației !
    Abstracție făcând de numărul celor care, în orice democrație își asumă dreptul de a hotârî alții pentru ei (acum și la comanda expresă a lui băsescu!), ar trebui ca majoritatea zdrobitoare a celor care au hotărât că Băsescu trebuie demis ( 90 %) să nu poată fi nici măcar pusă în discuție, ci dusă legal la îndeplinire .
    Amestecul inadmisibil din afară al celor pe care-i consideram parteneri, în timp ce ei ne tratează ca pe niște slugi, având obrăznicia, impertinența și îndrăzneala de a se amesteca brutal în actul de votare, înainte, dar mai ales în timpul desfășurării lui, prin declarații categorice în favoarea uneia dintre părți, preluându-i până la virgulă acuzele despre presupuse nereguli, sau susținând aberațiile legislative care n-au nimic a face cu legislația în vigoare (aceeași ca în UE !!) , dovedește un interes uriaș și o teamă patologică de pierdere a unui partener, cu care au făcut, și au de gând să facă o serie de malversațiuni politice, dar și economico-financiare, favorabile lor, dar distrugătoare pentru România.
    Faptul că au întâlnit în persoana lui Crin Antonescu un român cinstit, neșantajabil, demn și ferm în a apăra interesele naționale, nu ca precedentul, care se oferise să renunțe la suveranitate încă înainte de a i-o cere cineva explicit , i-au făcut să-și arunce urgent măștile democrației și corectitudinii politice de care fac atâta caz și să-și arate colții de supraputere, hotărâtă să transforme România într-o colonie, e drept ultramodernă !
    Ce interese obscure și criminale poți avea atunci când vrei să împiedici forțat buna colaborare dintre un președinte, guvern și Parlament, sub a căror guvernare de doar câteva luni, România începe să respire normal, leul s-a întărit simțitor, iar rezultatele diferitelor controale internaționale ( FMI, BCE, BM) indică o anumită stabilitate financiar-economică ( de care aproape că uitasem), dar și una politico-socială atât de mult râvnită, mai ales în urma învrăjbirilor sistematice de tot felul, deci să te faci că nu observi toate astea, și să faci tot posibilul să readuci la Cotroceni pe Dezbinatorul dovedit, personajul malefic, autor a mai multor acte cel puțin controversate, aflat la a doua suspendare și la a nșpea încălcare constituțională ?!
    Ce vă leagă atât de mult domnilor ?!
    Și fiindcă a venit vorba de legat, ce vă face să tratați cu atâta spaimă revenirea la normal a României ?!

  3. Roxana Iordache Says:

    Radule, mulţumesc pentru mesaje, dar nu amesteca lucrurile, CCR nu a modificat nimic, a fost doar în aparenţă. În realitate, criteriile privind stabilirea listelor permanente a rămas acelaşi.

  4. MIHĂIŢĂ NEŞU ÎŞI FOLOSEŞTE MÂINILE. VA PUTEA VOTA! » Bloogle Says:

    […] Original Blog » 18 August 2012 – Blog « DIN NOU CĂTRE JUDECĂTORUL DANILEŢ […]

  5. Dawson Says:

    We love Mihai Nesu!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  6. Marius Mina Says:

    Florin : „Acum cateva minute, am postat pe blogul lui Ponta urmatorul mesaj, care deocamdata este la moderare:

    Daca luni, 20 august, demarezi procedurile de destituire a Laurei Kovesi si a lui Daniel Morar, CSM isi va putea da avizul (fie el si negativ) in sedinta de miercuri 22 august. Motive sunt destule, si voi mentiona doar doua:
    – interogatoriile facute din poarta in poarta, fara citatii;
    – cei care au primit totusi citatii, au fost citati in calitate de martori, deci normal era sa li se ceara informatii despre fapte savarsite de terte persoane. Ei insa au fost anchetati despre propriul vot, deci este vorba de un abuz (citati ca martori, dar anchetati ca faptuitori).
    Daca nu vei demara pe 20 august procedurile de demitere a celor doi, in calitatea de ministru interimar al justitiei pe care o detii, va fi clar pentru toata lumea din ce tabara faci parte. Si voi avea grija sa raspandesc mesajul de mai sus pe cele mai citite bloguri politice care sustin USL”

  7. Radu Humor Says:

    @Roxana

    Citește mai atentă !
    Eu îi acuz de erată și de devansarea termenelor. N-am pomenit nimic de cvorum….

  8. Radu Humor Says:

    România înconjurată

    Lumea fierbe in jurul nostru, dar acest lucru e prea putin, se pare, pentru a ne misca din usuratatea cu care ne traim istoria – atat istoria mare, a neamului, cat si pe cea “mica”, a propriei noastre vieti. Sa ne uitam putin in jurul nostru:

    Ungaria se afla in plin proces de reinventare revizionista, avand actiuni din ce in ce mai agresive si provocatoare la adresa tarilor vecine care au minoritati maghiare. Cu toate ca orientarea ei ar fi sinucigasa pentru o tara atat de mica, respectiv nationalismul economic si recuperarea ideologiei hortyste (inclusiv antisemite), totusi cum-necum Ungaria reuseste sa isi pastreze “fata” in Uniunea Europeana si sa fie un actor care conteaza. Abia acest lucru o face sa devina o amenintare pentru Romania, nu atat mustatile viforoase ale conspirationistilor urnei cu cenusa “apostolului” fascist: anume, capacitatea de a isi urmari obiectivele revizioniste.

    La sud, Bulgaria se afla in plina forma. Pune moratoriu pe gazele de sist fara sa cedeze presiunilor americane, are pareri proprii in dosarul iranian, taxeaza FMI-ul pentru aportul deosebit adus agravarii crizei economice, cere Rusiei respectarea intereselor nationale in proiectul South Stream. Frate, frate, slav, slav, ortodox, ortodox dar branza e pe bani si imperialismul n-are miros. Ceea ce se stie mai putin este ca si in Bulgaria curentul revizionist este in renastere. Dobrogea se afla tot mai mult invocata in imaginarul politic contemporan bulgaresc iar premierul Boiko Borisov a declarat, la Bucuresti, ca Bulgaria a pierdut teritorii uriase in urma celui de-al doilea razboi mondial (daca-i asa, noi ce ar trebui sa zicem?!).

    Serbia se afla si ea intr-un proces de reorientare, dupa ce T. Nikolici a castigat alegerile si a vizitat (demonstrativ?), imediat dupa alegeri, Moscova, a negat genocidul de la Srebenica si a afirmat ca nu va accepta integrarea in UE cu orice costuri. Comunicatul recent al Patriarhiei Serbiei ne arata izolati chiar si din punct de vedere bisericesc, avand in vedere ca Patriarhia Moscovei se afla in stranse relatii cu Biserica Greciei si in relatii amicale cu cea a Ierusalimului, are in jurisdictia ei Ucraina si Moldova, este apropiata de Bulgaria.

    In Ucraina, un proiect de lege care, aparent, ne-ar fi favorabil, foloseste pervers notiunea de limba moldoveneasca pentru a rupe unitatea si reprezentativitatea minoritatii romane din tara vecina. In Republica Moldova, dupa ce legea egalitatii a fost impusa de eurocratii vigilenti, in asistenta tampa a Chisinaului si Bucurestiului, se agita puternic apele, vorbindu-se chiar de instaurarea unor regiuni separatiste autonome in zonele controlate politic de comunisti si de episcopi mai apropiati, pare-se, de Patriarhia Moscovei (ceea ce era destul de previzibil). Mitropolia Basarabiei se straduie, intre timp, sa faca totul pentru a compromite ortodoxia romaneasca, in timp ce Patriarhul Daniel este ocupat cu orice altceva.

    Asadar, toate tarile vecine Romaniei se afla in plina fierbere, prefacere, agitatie. Unele se consolideaza intern si devin eficiente si pe plan extern, altele se clatina periculos, amenintand stabilitatea celor din jur, pe teritoriul multora se duce o batalie geopolitica acuta intre SUA si Rusia. Exista o profetie a parintelui Arsenie Boca in care Romania e inconjurata de flacarile razboiului. Acum nu e razboi, insa stim ca razboaiele nu apar din senin, ci dintr-o fierbere, o tensiune care atinge punctul culminant.
    In privinta granitelor, oficialii asigura ca nimeni nu doreste modificarea lor astazi, ca doar suntem in Uniunea Europeana, insa, pe masura ce UE se transforma intr-un spatiu cu tot mai multe constrangeri si tot mai putine beneficii (pentru vecini), este previzibil ca intoarcerea la un discurs revizionist precum si la recuperarea nationalismului, chiar daca in forme diferite, adaptate contextului, sa continue. Practic, nu exista prea multe variante: ori continua tendintele centrifugale provocate de impunerea austeritatii si de interesele divergente ale statelor europene, ori, mai probabil, se creeaza acea Uniune Europeana Politica (vestita SUE), ce ar presupune insa un grad de centralizare atat de marcant incat se sperie gandul numai la ideea unei astfel de “inchisori a natiunilor”. Ambele variante sunt riscante pentru noi.

    In toata aceasta fierbere, Romania pare sa fie o tara letargica si nepregatita pentru vremurile si provocarile nelipsite ale viitorului imediat. Suntem nepermis de relaxati, inconstienti, usuratici si nepasatori cu adevaratele mize ale zilei.
    Inclusiv sau, poate, mai ales noi, ortodocsii, parem decuplati de la tensiunea reala a imprejurarilor istorice pe care le traim. Ne intereseaza mult care au fost mai tari, dacii sau romanii, ne anima subiectele care antreneaza discutii pasionante dar care nu au prea mare relevanta pentru viata noastra cotidiana, ignorand, totodata, subiectele reale, grave, intr-un cuvant, vânăm si adunăm, prea deseori, deşertăciune. Iar daca ne uitam in jur, e jale: subiecte de can-can, fie politic, fie ”ortodox”… Toate denota o evadare din lumea reala.
    O evadare care nu ne va servi, insa, la nimic.
    Realitatea se razbuna pe cei care o eludeaza permanent. Istoria ne este martora: superficitatea românilor interbelici, pomenita de martirul Mircea Vulcanescu in 1940, cand Ardealul a fost rapit prin Diktatul de la Viena, a prefatat dezastrul razboiului mondial, pierderile teritoriale si experimentul comunist.

    […] Poate că nu ne-am preţuit cum se cuvine. Poate că n-am ştiut a ne cunoaşte. Poate c-am fost superficiali, uşori, sub vremurile mari ale împlinirii care ne-ar fi cerut altfel. Vom fi luat în deşert lucruri sfinte.Vom fi greşit fără să ne dăm seama. Vom fi adormit ca fecioarele nebune şi ceasul deşteptării ne va fi găsit fără ulei în candele. Nu vom fi băgat de seamă semnele ce ni se făceau în jur, sau glasul celor care – deşteptaţi de dimineaţă – ne vor fi vestit ivirea lor. […]
    Vai, câte lucruri am fi putut face, dar pe care nu le-am făcut! Lenea, căutarea fiecăruia de ale sale, nebăgarea îndeajuns de seamă, bucuria lumii ne-au furat cu ale lor. […]
    Vremuri asemanatoare ne stau in fata, atat ca neam, cat si ca persoane. Doar ca acum vor fi cu mult mai grele…
    “…Iar noi, noi unde suntem? Unde suntem cu starea sufleteasca”?

    Se intreba acelasi martir inca din 1932, cand scria profeticul avertisment “In ceasul al unsprezecelea”.
    Se pare ca noi lipsim din propria tara si din propria viata…
    Articol preluat de pe Razboi intru Cuvant

  9. Radu Humor Says:

    Se pare că prin Crin Antonescu vom putea prinde ultimul tren .
    Să nu lăsăm impasibili să treacă Istoria pe lângă, sau peste noi !

  10. stejarul Says:

    Ma bucur mult pentru Mihaita si pentru familia lui. Ma bucur pentru ca el demonstreaza si altora in necaz, ca se poate. Deci nu este numai victoria lui, e victoria tuturor care sunt in situatia lui. El le da incredere iar increderea este cel mai fantastic cadou care cineva il poate face. Nimic pe lume nu e mai benefic decat speranta si increderea. Bravo, Mihaita!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: