ION OLTEANU, PROTESTATARUL DE LA DROBETA, DIN NOU ÎN GREVA FOAMEI, CA SĂ SE SIMTĂ BĂSESCU ŞI SĂ PLECE. DIN NOU DESPRE COORDONAREA MIŞCĂRII CIVICE ŞI A ACŢIUNII POLITICE. ŞI ANTENA 3, E DE DATORIA EI

Domnul Ion Olteanu, protestatarul de la Drobeta, deţinutul politic de pe vremea lui Ceauşescu, pe urmă, exilat în SUA şi revenit în ţară, a mai făcut greva foamei împotriva regimului Băsescu. A protestat în faţa Guvernului, pe vremea lui Boc, i-a zis la portavoce cât pentru un popor întreg. Scurt, la obiect, dens şi ferm. Toată iarna a fost în stradă, zi de zi, alături de soţia lui la fel de eroică, doamna Adriana Olteanu. Când sunt minus 15 sau minus 20 de grade, percepţia pe loc este de minus 25 de grade. Uneori, chiar atâtea a înregistrat termometrul, mai ales serile.

Deviza domnului Olteanu vizează direct cauza, al cărei efect e însuşi cercul vicios: „Nu îndrăznim pentru că avem probleme, avem probleme pentru că nu îndrăznim”. Valabil şi pentru Victor Ponta. 🙂

Fără protestele lor, ale celor de la Târgu Mureş, Piaţa Universităţii Bucureşti, Piaţa Aviatorilor Bucureşti şi din toată ţara, pe o vreme crâcenă, dr. Arafat nu mai era repus în funcţie, guvernul Boc nu mai cădea, nu cădea nici guvernul MRU, guvernul USL nu ajungea la putere. Iar Curtea Constituţională a fost pe aceeaşi lungime de undă şi a declarat neconstituţionale comasatele puse la cale de PD-L.

Cei de la USL au făcut, politic, tot ce le-am cerut. Şi totul a ieşit perfect, atâta vreme cât a fost sincronizare între mişcarea civică şi acţiunea politică. USL a făcut ulterior nişte greşeli de natură să prejudicieze o strategie imbatabilă. Nu, spre deosebire de majoritatea voastră, am să spun că nu neapărat cea cu cvorumul, pentru că nu era o problemă să-l asiguri, prin actualizarea evidenţei populaţiei. Problema a fost Rus. „Damblaua” lui Ponta, cum a mărturisit, frust, primarul Mazăre – care ştie că uneori e imperativ ca acţiunea politică să fie dublată de acţiune civică, inclusiv în stradă, cum e cazul acum. Acum, problema e ezitarea premierului Ponta, în a-şi exercita, la maximum, atribuţiile constituţionale. Crin n-are greţuri din astea, dar e o temă pe care o vom trata în postarea următoare.

Deci, protestele lor au fost determinante. Şi rămân. Ieri am avut un protest la Bucureşti – cu un embargo mediatic ciudat. Deci, a fost periculos pentru jagardele. Deloc nu înţeleg de ce Antena 3 nu vorbeşte despre protestul nostru şi nu difuzează reportaje la jurnale – redă, în schimb, la nesfârşit, declaraţiile atât de idioate ale lui Frizerică Preda. Aveţi şi voi ceva Datchievici prin sediile televiziunii? :mrgreen:

Embargo mediatic la televiziunile centrale are domnul Ion Olteanu. S-a supărat Antena 3 pe el, chiar nu ştiu de ce, poate fiindcă, aşa cum spuneam, e prea radical. Nu există prea radical, când e vorba de un rău naţional care trebuie eradicat. Deci, extirpat de la rădăcină.  Cauterizat în jur, ca să nu recidiveze. Plus tratament postoperator.

Îl rog pe Mihai Gâdea să mai facă una din emisiunile lui de graţie, de această dată, cu domnul Ion Olteanu, care face un sacrificiu pentru noi toţi. La urma urmelor, tot voi, Antena 3, l-aţi mediatizat iniţial, eu de la voi l-am cunoscut, după care, l-aţi abandonat infantil. Sunteţi prea importanţi pentru o mare victorie naţională ca să nu treceţi peste un mic resentiment de moment. Un asemenea om merită respect şi merită să trecem peste vanităţi – ele sunt diabolice. Orgoliul e de la Dumnezeu. Vanitatea e de la Ălălalt. 🙂 Deci, Mihai Gâdea, te felicit încă o dată pentru tot ce faceţi, nu înţeleg de ce nu mediatizaţi protestul de ieri de la Bucureşti, dar te rog încă o dată să fii alături de domnul Ion Olteanu, să faci interviu cu el şi să-i prezinţi protestul pentru eliberare naţională urgentă de răul antinaţional care poartă numele Băsescu. Odată căzut el, toate slugile sunt neutralizate. Îl rog şi pe Victor Ciutacu să treacă peste indiferent ce  prostie o fi fost la mijloc când s-au supărat cu Ion Olteanu: e naţional, prietene, ce aveţi voi de făcut şi e păcat să nu faceţi chiar tot ceea ce se cuvinte şi stă în puterea voastră!

Ion Olteanu e un om puternic, un reper. E curat, un om liber. Deci, neşantajabil. Asemenea oameni exemplari trebuie daţi de exemplu. Sunt sigură că domnul Lisandru Verbiţa se va bucura să-l urmărească. Superb interviul de ieri – astea sunt momentele de graţie ale lui Gâdea.

Jos pălăria, Ioane! Ştiu că ştiţi să vă administraţi sănătatea. Aveţi însă grijă, cred că e cazul să facem o ştafetă. Ştiţi bine că o grevă a foamei eficientă e una raţională, aşa cum aţi făcut până acum. Oricum, nu va trebui să o ţineţi prea mult, Doamne-ajută ca marţi cel mai târziu să încetaţi! Curtea Constituţională se va dovedi o instituţie naţională. Nimeni nu-mi poate clinti credinţa asta.

Dacă aţi putea veni în Bucureşti cu doamna Olteanu şi acest protest al dumneavoastră să-l susţinem în stradă, un timp limitat pe zi, în diferite puncte strategice şi cineva să vă ofere o maşină – eventual, Andrei Năstase! 🙂 Despre asta, într-o postare viitoare.

Ştiu că aveţi umor. Vă admir la infinit, vă iubesc, pur şi simplu, pe dumneavoastră şi pe Adriana dumneavoastră! Cu mult drag!

Mai zic aşa, să i-o facem lui Băsea, adică, să mergem să protestăm – dacă vrea şi poate să vină şi domnul Olteanu, dacă nu, doar noi de p-acilea – fie la Comăniţa, fie, mai ales, la Vila Lac unde locuieşte încă Primul Boicotac. Acolo să mergem şi să-i urăm. Alea-alea 😛

Nu-i exclus ca DNA să-l cheme ca să-l ancheteze. Că pe domnul Olteanu sigur îl vor chema, nu se vor deplasa ei la locul protestului omului, ei sunt curajoşi doar cu ţăranii şi târgoveţii cărora le fac descinderi acasă, da, ca pe vremea colectivizării staliniste, a zis perfect Crin, degeaba spumegă Frizerică din Modrogan (curajosul care nu şi-a arătat, ieri, mustaţa în faţa protestatarilor). Şi nu-i exclus ca domnul Olteanu să fie şi amendat, aşa cum nu e, în schimb, amendat individul Băsescu pentru tulburarea ordinii şi a liniştii publice, pentru instigarea la nerespectarea autorităţilor statului de drept şi la ilegalităţi în lanţ.

Deci, domnul Ion Olteanu face greva foamei pentru ca statuia de nesimţire pe nume Băsescu să se mişte. Citiţi ce scrie pe pancarta lui, din fotografie. Reiau aici şi îndemnul de pe blogul dumisale:

„In vremuri de restriste fiecare dintre noi are obligatia sa raspunda chemarii si sa contribuie dupa capacitatea si posibilitatile sale, dar sa contribuie. Asa ca, romani de peste hotare incurajati-ne si rugati-va ca tara noastra sa scape de dictatorul psihopat si ciuma portocalie, iar voi cei de acasa mutati-va curul si iesiti in strada. Acum!”.

Îl rog pe preşedintele Antonescu să-i acorde protecţie protestatarului, pe care l-a cunoscut personal la Drobeta şi care l-a informat inclusiv cu privire la tembelismul unora din USL.

Deci, Băsescu, pa! Am uitat să vă povestesc şi că ieri când am întors spatele stabilimentului din Modrogan am cântat: La revedere, Băsescu, la revedere!

Du-te pe mare, du-te peste ocean, du-te unde vrei, doar pleacă şi lasă-ne! Mai ai patru zile, inclusiv azi, ca să pleci tu prin voia ta. Dacă nu, te dă afară Curtea Constituţională, în sensul că poporul te-a dat afară şi CCR ştie, e clar că nu va putea ignora votul care te-a demis. Chiar crezi că s-ar pune cu poporul, ca să aducă înapoi dictachiorul? Şi n-am obiceiul să mă iau de aspectul fizic, dimpotrivă, dar amintesc de treaba cu ochiul lui Băsescu fiindcă l-a pocit fratele fetei pe care a violat-o – şi ce să vezi? Azi amândoi sunt morţi, ultimul a murit chiar în campania electorală pentru realegerea frauduloasă a infractorului Băsescu. Oare crima aia e chiar prescriptibilă? Cineva şoptea pe-aici pe blog că n-ar fi tocmai aşa.

Oricum, genialii ăştia ai mei cu care am protestat ieri n-au vrut să-i cerem demisia, pentru că l-am demisionat şi dacă îşi dă demisia, rămâne cu vila. Au preferat – uitasem să vă spun – să scandeze: Comandante, comandante, ai rămas şi fără Dante! 😆

Respectele mele, domnule Ion Olteanu!

Hai, mişcarea! Mişcarea naţională! 😉 E o vreme superbă, numai bună pentru sport civic şi sănătate politică.

P.S. Am auzit că, după o lungă vreme de stat sub pământ, Vadim a ieşit din gaură şi ţine aproape de curu-lui Băsescu. Normal! I-a luat Crin obiectul muncii. Naţionalism curat, luminat, nu confiscarea pe care extremiştii o comiteau exact ca să compromită naţionalismul.

Zăpăcitul de Gigi, în schimb, are, totuşi, instinct. El e chiar naţionalist şi a priceput şi cu ce se mănâncă Europa. Dar dacă se mai ia de căţei, pun parul pe el! 😆

P.S. 2. Acum, Procuroriada face o diversiune cu medicii. Clienţi mai vechi, clienţii de serviciu. Ce groaznic trebuie să se simtă procurorii verticali şi marginalizaţi pentru ca nulităţi slugarnice să parvină cu orice preţ! Chiar dacă preţul ar fi distrugerea ţării.

Anunțuri

34 răspunsuri to “ION OLTEANU, PROTESTATARUL DE LA DROBETA, DIN NOU ÎN GREVA FOAMEI, CA SĂ SE SIMTĂ BĂSESCU ŞI SĂ PLECE. DIN NOU DESPRE COORDONAREA MIŞCĂRII CIVICE ŞI A ACŢIUNII POLITICE. ŞI ANTENA 3, E DE DATORIA EI”

  1. 16 august 2012 Says:

  2. 16 amertugust 2012 Says:

    iata si mitingul de ieri

  3. Șoaptele noastre devin fluviu | Teologie pentru azi Says:

    […] protestul lui Ion Olteanu și despre sincronizarea care ne trebuie: „Cei de la USL au făcut, politic, tot ce le-am cerut. Şi totul a ieşit […]

  4. mert Says:

    un intrus pe mail-ul meu si deci o mica schimbare

  5. Un simpatizant poate neutentic ... Says:

    “In vremuri de restriste fiecare dintre noi are obligatia sa raspunda chemarii si sa contribuie dupa capacitatea si posibilitatile sale, dar sa contribuie. Asa ca, romani de peste hotare incurajati-ne si rugati-va ca tara noastra sa scape de dictatorul psihopat si ciuma portocalie, iar voi cei de acasa mutati-va curul si iesiti in strada. Acum!”.
    ________________________________________
    @Ion Olteanu

    Mult succes domnule Olteanu !Cu oameni numai ca dumnevaostra, intr-adevar, altfel am avea Romania !

  6. mert Says:

  7. mert Says:

    dragnea si oprisan sunt cei vizati de dna si in urmatoarele zile vor sa-i puna sub urmarire penala

  8. Roxana Iordache Says:

    Mulţumesc pentru clip, dar nici pe-ăsta nu mă lasă să-l deschid. Am să-l văd când merg în altă parte.

    Simpaticule, important e ca fiecare să facă şi el ceva, nu neapărat acte radicale, pentru că nu toţi suntem capabili de ele, mai ales, cei mai puţini sunt capabili. Dar fiecare are capacitatea la a contribui la binele social, naţional. Fiecare în felul lui.

    Acum într-adevăr de primă importanţă e ca guvernanţii să facă absolut totul.

  9. mert Says:

    Un gand bun pentru Dl. ION OLTEANU

  10. ION OLTEANU, PROTESTATARUL DE LA DROBETA, DIN NOU ÎN GREVA FOAMEI, CA SĂ SE SIMTĂ BĂSESCU ŞI SĂ PLECE. DIN NOU DESPRE COORDONAREA MIŞCĂRII CIVICE ŞI A ACŢIUNII POLITICE. ŞI ANTENA 3, E DE DATORIA EI » Bloogle Says:

    […] Original Blog » 17 August 2012 – Blog « Concurs: Castiga o vacanta in insula Corfu (Grecia) pentru 2 persoane! […]

  11. mihai4 Says:

    http://moldpress.info/2012/08/merkel-vine-la-chisinau-pentru-a-propune-unirea-celor-doua-state-romanesti/

  12. mert Says:

  13. Marius Mina Says:

    Procurorii lui Basescu sunt fascisti. Magistratii lui Basescu sunt fascisti. Aparatul de propaganda construit in jurul acestui personaj , incepand cu Macovei si terminand cu ultima celula a sistemului securistic reevaluat din jurul infractorului , par niste clone neterminate ale descreieratului Joseph Goebbels. Sustinatorii lor interni , caractere scelerate desprinse din documentarele cu Hitler . Cei externi , indivizi care n-au invatat nimic din istorie dar o repeta cu tratatul de la Lisabona pe masa de lucru. Nu stiu ce rol joaca Mark Gitenstein in filmul asta dar nici originalul n-a fost perfect, nu-i asa?

  14. mert Says:

  15. Argusdre Says:

    Doar rau-voitorii, mincinosii patologici, oligofrenii si profitorii besisti sa poata indruga niscai baliverne de sustinere pentru o asa-zisa actiune de fraudare a voturilor de catre USL… Intreg mapamondul stie ca sondajele facute inainte de referendum, inclusiv cele besiste, aratau clar ca dementul national se situa intre 8 si 15 procente. Ca atare, de ce sa riste USL si sa fure alegerile ?
    Deci e clar o facatura besista de proasta calitate, mai ales ca pentru ai lui, dementul a indicat sa stea in vizuina…

  16. mert Says:

    trebuie ca parchetul si dna sa justifice minciuna spusa de base lui gordom cum ca s-a furat masiv cam 25% la referendum

  17. Franklin Says:

    Putem citi la Ion Oltean: „Dictatorul Basescu si clica sa mafioto-securista …”.
    Iar Roxana se intreaba de ce este boicotat d-l Oltean de televiziuni. Iata de ce, la televiziuni sunt acceptati antibasistii, nu si antisecuristii. Ce-ar insemna ca poporul sa-si dea seama cine conduce, de fapt, statul roman. De unde si maretele succesuri care ne tot napadesc de nu stim cum sa mai scapam de ele.

  18. J o h n s o n Says:

    Un lucru e sigur…peste 4 zile(marti 21 august) lumea va iesi in strada…de bucurie sau de ură…multă bucurie sau multă ură… Zegrean ia-o p-asta !!! 😯 Posibil sa iasă chiar cu foarte multă ură la afacerea asta…. Reflecteaza !

  19. Ianos Baci Says:

    Fuhrerul Basescu si gauleiterii lui trebuie sa plece cat mai pot.
    Pot ramane in siguranta la horthystii care-l gazduiesc acum.
    Mania poporului roman ii va ajunge mai repede decat cred ei.

  20. Franklin Says:

    Apropo de arestarea unui medic obstetrician de la maternitatea Bucur care ar fi luat mita, nu am auzit pe nimeni, in aceste zile, amintindu-ne ca procurorii care ancheteaza lumea in legatura cu votul la referendum au, fiecare in parte, un salariu de incadrare cam de ZECE ori mai mare decat al unui medic specialist.
    Nu e bine, domnule Basescu, nu e deloc bine!
    Va doresc ca la batranete sa aveti parte de un procuror in loc de doctor.

  21. Marius Mina Says:

    Justitia basista aresteaza oameni nevinovati pentru ca au votat, Blejnar va scuipa intre ochi de pe malul piscinei .Astia merita pusi la uscat, pe gard, ca frunzele de tutun
    Sorin Blejnar, fostul șef al ANAF, a pus la cale un adevărat jaf financiar – 8 miliarde de euro

    http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/furtul-mileniului-8-miliarde-de-euro-82554

  22. Last Says:

    marsul din fata sediu PDL de la antena 3

  23. Last Says:

    apasati pe youtube in dreapta jos sa il vedeti pe youtube direct, aici il blocheaza (nu stiu de ce)

  24. Roxana Iordache Says:

    @Last. Ştiu, dar eu nici acolo nu pot deschide. Nu-i o problemă, rezolv şi asta.

  25. Roxana Iordache Says:

    Al lui Ionescu, nu te mai lua de tătăiţă, că lui i se rupe de Băsescu. Vezi că am o postare nouă, să te bucuri! 😉

  26. Last Says:

    se poate descarca si de aici:

    http://cdna.inin.ro/videonews/2012/08/16/

    si anume este:

    kNhGZEsGtSs.mp4 16-Aug-2012 19:55 17M

  27. Marius Mina Says:

    Mona Pivniceru: ”Luni voi fi la sedinta CSM unde se va lua act de demisia mea din Consiliu!” Premierul Ponta nu renunta la nominalizarea Monei Pivniceru ca ministru la Justitie! Pivniceru cere ICCJ sa-i explice daca i-a dat mandat de interceptare sau monitorizare

  28. Ion Olteanu, protestatarul de la Drobeta Says:

    @Roxana Iordache
    Roxana cred ca ti-a scapat mesajul de mai jos. Sunt bucuros ca s-a terminat cu bine, chiar daca, pentru Adriana, un zbor de 18 ore s-a transformat intr-un cosmar de 54 de ore.

    „Ion Olteanu spune:
    marți 14 august 2012 la 8:46:35 pm

    Zborul LH 7637 Frankfurt-Newark cancelat in timp ce astepta decolarea. Oglinzile si suportii din 4 bai demontate. Atentat dejucat. Adriana la bord. Sute de politisti, ore de verificari la sange, doi arestati. Excelent. Dar de ce nici o declaratie oficiala?”

    Multumesc pentru articol. Cat despre „invitatia” la Bucuresti… a fost acceptata. Maine am sa comunic tuturor la ce ora si unde imi voi face Luni aparitia. Sper ca vor raspunde apelului tau si alti romani care au curajul si demnitatea sa-si exercite drepturile prevazute de Art. 30 din Constitutie. Oricum, vom fi cel putin doi…

  29. Ion Olteanu, protestatarul de la Drobeta Says:

    @Franklin
    Corect! Aia-i hiba. Si apropo, ma cheama Olteanu, cu „u” la urma. Nu de alta dar mi-e greata sa ma cheme ca pe ala cu bros_coaie in gat…

  30. Radu Humor Says:

    Domnule Ioan Olteanu
    Mă mândresc că mai sunt români ca dvs. !
    Sărutări de mâini doamnei Adriana !

    Am niște musafiri dragi și n-am să pot să vă fiu alături decât doar cu sufletul !
    Doamne Ajută !

    P.S. Poate citesc și ei postarea asta, și mai știi… 😉

  31. Franklin Says:

    @Ioan Olteanu

    Scuzati eroarea prin omisiunea unei litere, mai ales ca am nimerit un nume odios. Cum spuneam, va admir pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume, in primul rand ca Basescu nu a fost si nu este decat o unealta a securitatii aflata la putere in Romania dupa 2008.

    Pentru mine lucrurile sunt clare, problema fundamentala in Romania este ca puterea este de natura conspirationista si deriva direct din fosta securitate. Regimul ceausist era infinit mai legitim deoarece securitatea era 100% sub control politic. Regimul lui Traian Basescu este ilegitim deoarece securitatea controleaza politicul in totalitate, lucrurile sunt intoarse cu susul in jos. Ultimul „politician” autentic, Adrian Nastase, plateste pentru ca restul eventualilor doritori de normalitate sa caste ochii si sa stie ce-i asteapta.

  32. Dawson Says:

    Preiau.

  33. Protestatarul de la Drobeta « Mihai Hristea Says:

    […] la Rox citire. Share […]

  34. amoq1955alex Says:

    Suntem alaturi de prietenul nostru, Domnul Ion Olteanu. Alex AMOQ.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: