DACĂ EŞTI FORMATOR DE OPINIE

Atunci fii formator de opinie, tare, drept, intransigent! Tu în faţă, lider – şi liber, dacă eşti, că dacă nu eşti liber, atunci eşti doar impostor -, asumându-ţi opinia verticală şi susţinându-i la cote maxime pe cei care aşteaptă de la tine să-i reprezinţi ca lider de opinie. Cu cinste.

Nu ezitant, nu dezarmant, nu dubitativ în faţa manipulării.

Deci nu, domnule Nistorescu, nu aşa! Decât aşa, să ieşiţi şi să induceţi impresia că Băsescu mai are vreo putere în ţara asta, mai bine staţi acasă şi luaţi-vă tainul din exploatarea unor mult prea dedicaţi jurnalişti pe care îi folosiţi ca pe sclavi, impunându-le să presteze pentru ideal, pentru că aşa sunt ei, oricum. Iar dv. vă număraţi conturile şi îi faceţi, liniştit, jocul lui Băsescu. Fie şi în orb.

Nistorescu e un nume generic. M-am referit la toţi analiştii şi comentatorii de mare-mare reputaţie, şi jurnaliştii de mare notorietate de plastilină, şi toţi ăştia care ieşiţi defetişti şi îi faceţi jocul decedatului Băsescu.

Vă detest mai tare decât pe băsişti.

Dreptul meu. 🙂

Acum, înjuraţi-mă! Că atâta puteţi. Şi nici asta. Că există înjurături superbe. Dar şi pentru asta îţi trebuie clasă.

Aş vrea foarte mult ca preşedintele Antonescu să vă dea tuturor cu flit, indiferent din ce parte, când vă veţi oferi să prestaţi la posteriorul domniei sale. Fiindcă se va întâmpla. 😛

Anunțuri

29 răspunsuri to “DACĂ EŞTI FORMATOR DE OPINIE”

  1. Dawson Says:

  2. Bibliotecaru Says:

    Astăzi nu mă pot gândi decât la faptul că domnul Băsescu are la Logan B 59 DeFeKa… 😀 Ceva pute în România… 😀 Când mergi cu o DeFeKa, e normal ca din când în când să iasă şi câte un Băsescu de acolo… BRRRRRR! Să mă împuşte cineva! Este prea toxică România.

  3. Roxana Iordache Says:

    Mihai, păcat doar că nu pot asculta, fiindcă mi-au ucis sonorul.

    Bibli, compensează Ponta cu hibridul lui. 😛

  4. Radu Humor Says:

    Roxana îi ești datoare cu o postare specială lui Andrei Bădin 🙄 Această căzătură abjectă care reușise la un moment dat să-ți înșele până și ție buna credință !

  5. Roxana Iordache Says:

    Radule, nu sunt datoare nimic. Să fie clar! Dacă voi sunteţi tembeli şi următiţi B1, aşa vă trebuie! Eu nu am nici în memorie anomalia cu pricina. În rest, poate vă las. 😛

  6. legea2000per7000 Says:

    Ma intreb: Cat timp poate ramane suspendat T.B.? Exista vreo reglementare in acest sens? Daca se cutremura CCR si urmeaza procedurile interne de anchetare a cazului „erata”, apoi (eventual) cele de sanctionare a vinovatului/ vinovatilor, apoi cele de contestare a sanctiunii etc., apoi refacerea componentei Curtii cu toata tevatura parlamentara, poate dura luni de zile pana se termina povestea. Abia apoi CCR ar relua dezbaterea asupra validarii/ invalidarii referendumului. Deci, se poate, oare, sa-l prinda iarna pe T.B. explicand la portita cati oameni de zapada trebuie sa fie pe listele permanente?

  7. Dawson Says:

    „Rox

  8. Radu Humor Says:

    Hai să-ți spun un secret :
    Când iese badea la portiță , să dea ca țața din guriță, se adună imediat tot felul de corespondenți de la fața locului, care se dovedește a fi până la urmă din ce în ce mai de culoarea tricoului, tumefiată și schimonosită fie de ură, fie de neputință, fie de nesomn și companii nocturne arhicunoscute, dar după câteva minute de transmisie în direct, Antenele, Realitatea și altele nu prea multe, întrerup transmisiunea în direct, deși se vede că Băse prestează încă la greu !
    Și atunci salvarea vine de la B1 unde dacă nu vomiți la vederea lui Andrei Bădin poți asculta toată apărarea Dictachiorului !
    E gata, e terminat ! Cine știe, cunoaște !
    Așa că mai ușor cu tembelismul pe scări, că s-ar putea să rămâi cu el 😉

  9. Preaînsticlatu Says:

    @ Roxana. Soluţie de avarie, mută jack-ul de la boxe pe ieşirea de căşti.

    Rezolvare problemă deconectare placă de sunet.

    Click dreapta pe pictograma difuzor din bara de jos.
    Selectezi Playback Devices.
    Click pe tabul Palyback.
    Click dreapta pe Speakers şi bifezi(sau verifici să fie bifate) Show Disconected Devices şi Show Disabled Devices.
    Selectezi Speakers şi dai click pe butonul Properties de jos, dreapta.
    Selectezi jos la Device usage: Use this device (enable).
    Apply-Ok.

    Dacă tot nu merge, faci aşa:

    Click dreapta pe pictograma difuzor din bara de jos.
    Selectezi Playback Devices.
    Click pe tabul Palyback.
    Click dreapta pe Speakers şi bifezi(sau verifici să fie bifate) Show Disconected Devices şi Show Disabled Devices.
    Selectezi Speakers şi dai click pe butonul Properties de jos, dreapta.
    Click pe butonul Properties din dreptul High Definition Auto Device.
    Click pe Change settings din stanga jos.
    Click pe tab Driver.
    Update Driver.
    Search Automatically for updated driver software. ( aştepţi 1-1,5 minute)
    Close-Close-Apply-OK.

  10. Dawson Says:

    Rox
    Am pus si la mine:
    http://hristea.wordpress.com/2012/08/10/the-way-we-were-2/

    Scuze dar trebuie s-o zic: muie Basescu!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  11. Virgil Ilie Says:

    Merci pentru raspuns Roxi . Ca de obicei , jigniri si calificari . Nici nu ma asteptam la altceva .

    PS

    OPINIILE SE FORMEAZA CU AR-GU-MEN-TE SI NU CU LOZINCI , INJURATURI SI CALIFICARI .
    Cel putin in cazul meu .
    Altminteri vorbim din ” Indreptarul Practic Pentru Uzul Micilor Propagandisti De Teren Insarcinati Cu Munca Politca La Orase Si Sate ” pe care l-am fumat de muuuuuulta , foarte multa vreme .
    De prea multe ori m-am ars cascind gura la zicerile politicienilor ca sa fiu atit de prost incit sa nu casc bine ochii la facerile politicienilor .
    Iata de ce ma vad nevoit sa constat ca PDL si USL nu sunt nimic altceva decit doua gasti de neispraviti aflate in treaba si care au drept unic scop jefuirea tarii .
    Sigur , sunt de acord cu inlocuirea PDL cu USL , pentru ca altceva nu avem la indemina .
    Gastile trebuiesc macar rotite intre ele , pentru ca parmanentizarea la putere duce la chestiuni aberante , dar asta nu inseamna ca pot sa cad lat de fericire in fata unor loaze ale caror faceri nenorocite din vremea cind detineau puterea nu am sa le uit cit oi trai .

  12. dana Says:

    Roxana, aici – in postare – NU ai dreptate. Pentru un simplu motiv. Basescu inca are putere. Ne place, nu ne place (evident, fac parte din categoria a doua) asta este.
    Nu-l apar pe Nistorescu, o poate face si singur. Dar cand vezi ca o mana de ziaristi FAC mai mult si mai multe decat cei de la guvernare, ca fac de fapt munca lor, atunci nu trebuie sa te miri ca un Nistorescu este nervos si mai crede ca Basescu are dreptate. Sunt altii – si aici intra alde Chireac, Ciuvica s.a. – care se dau intransigenti, dar in realitate ii dau apa la moara suspendatului.

    PS
    Am asistat acum doua zile cum un ziarist „idealist” incerca sa-l convinga pe cel mai cretin ministru din guvern (care tocmai sustinuse o conferinta de presa) ca de 4 (patru ore) ceea ce sustinea el este depasit (habar nu avea ca aparuse „erata”), si cretinul l-a luat peste picior pe ziarist.
    Acelasi idealist ii explica – inainte cu doua ore ca Antonescu sa dea declaratia de la Cotroceni – unui comunicator de la presedentie, cum trebuie tratata „erata”. Rezultatul, Crin a iesit si a dat explicatii neconvingatoare in lumina noului eveniment.
    PPS
    Si totusi, pentru ce sa lupte „idealistii” si formatorii de opinie, cand nu s-au schimbat prea multe. Incearca tu sa dai de Zaharescu de la Guvern, si vezi daca vei reusii. Sau incearca sa afli care sunt cele 810 comune cu primari PDL, UNPR si UDMR (pe stil vechi) care au primit ilegal fonduri in luna martie. Stiu doi „idealisti” care nici pana in ziua de astazi nu au primit raspuns de la Finante, desi au facut demersul dupa ce Ponta a declarat ca „de maine aveti numele celor 810 comune”.
    PPPS
    Uite iti dau o informatie (NU un pronostic) in premiera: noroc cu prostia lui Zegrean, asta cu „erata”. Pe 31 nu va fi invalidat referendumul, ci ANULAT. Mingea va fi in curtea Parlamentului. Imi este teama ca de frica CE (noul URSS) nu se va vota repetarea referendumului.

  13. Marius Mina Says:

    Culcati-va pe o ureche sau pe amandoua si visati ca l-ati terminat pe Basescu , sa nu va treziti intr-un cosmar 3D fara ochelari daca strategia USL si in mod special a lui Ponta, va continua in patru labe cu anvergura de prescolar. Nu intru in detalii pentru adulti ca sa nu incep sa-l injur cu argumente . Daca nu era Antonescu tare pe picioare , era game over .

  14. Dupa ce occidentul a pus botul cu inconstienta Says:

    E atat de evident jocul la doua capete al psdistilor incat te intrebi daca sunt sanatosi la tartacuta !

  15. Mitinguri fulger la Curtea lui Basescu Says:

    Nu se mai poate!
    Cele 7,4 milioane de votanti, 88%, trebuie sa-i aminteasca lui Basescu in fiecare zi, ca exista, la orele in care cu nesimtire se adreseaza prin televizuni,
    Mitinguri fulger in Piata Sfantul Gheorghe din Bucuresti

  16. olimpiu65 Says:

    Ponta este mult prea departe pt acest prezent si pt acest razboi. un bou fricos care aproape ne-a facut sa pierdem tot cu acea publicare a ,,eratei” CCR in MO. chiar asa tampit sa fii??? dupa ce face o gafa de genul asta mai declara senin: ,,bag mana in foc pt Ioan Rus”! bagati-o in koor si lingeti-o carlan tampit!!!

  17. Preaînsticlatu Says:

    Ce amintiri plăcute îmi trezeşte cuvântul acesta, formator.
    http://www.freeimagehosting.net/yv1rm

  18. Kinjiru Says:

    uite ca se incurcara si astia de se aliaza cu ei insisi :
    http://www.pesurse.ro/#/2012/08/10/platforma-de-centru-dreapta-s-a-impotmolit-in-ambi/#news

  19. Roxana Iordache Says:

    Mulţumesc pentru comentarii, ca de obicei, n-aţi înţeles nimic. 😛 Glumesc, evident. Dar unii chiar n-au înţeles. Nu-i nimic. Oricum urmează nişte postări exact pe această temă. Avem treabă azi. 😉

    @dana. Băsescu are exact puterea pe care i-o dă credulitatea ta temătoare în faţa intimidărilor la cacealma, pe care „formatorii de opinie” le validează, contribuind la demoralizarea oamenilor şi la demobilizarea unor factori de decizie. Dar sunt mai tare decât ei toţi la un loc şi veţi vedea asta. Dacă n-aţi văzut până acum. 😛

    Pe ce mă bazez? Asta-i treaba mea. Dar în primul rând pe tăria cuiva. Irepresibil. Şi ireversibil de la putere. 😉

    Virgil Ilie, dacă tu te simţi jignit îmi pare rău, dar asta e situaţia, uneori mesajele tale sunt jignitoare faţă de inteligenţa ta. 🙂

  20. Roxana Iordache Says:

    @dana. Deci, hai siktir lighioană! Mai vino pe-aici în continuare pe burtă şi am să te tratez în consecinţă: cu şuturi în gură. 😛

  21. Radu Humor Says:

    @Dana
    Dacă în ce-l privește pe Chireac ai dreptate. că joacă tot timpul la cacealma ( în ultimul timp se pare că a înțeles care va vor fi învingătorii și prestează uneori impecabil din pdv a raționamenteleor ) pe Mugur Ciuvică îl jignești gratuit și fără motiv !
    Numai un nătăfleț poate să creadă că el îi dă apă la moară lui Băsescu !
    Are el un stil mai greoi, dar îl lovește exact unde trebuie și cu argumente irefutabile ! 😳
    La fel ca Bogdan Teodorescu!
    Când vrea 🙄

  22. Virgil Ilie Says:

    Roxana , nu-ti fa probleme ca nu ma simt jignit .
    M-as fi simtit jignit si mi-ar fi scazut respectul de sine , daca ceva din ce am spus s-ar fi petrecut altfel decit cum am spus , daca as fi afirmat si sustinut lucruri care sa nu aibe dupa aceea proba veridicitatii in realitatea zilei .
    Altminteri la calificative , epitete si alte alea mascari si injuraturi , am pielea al dracului de tabacita
    Nu vin de la o manastire de maici si spre deosebire de multi dintre cei de aici politichia pentru mine a insemnat si practica , nu numai cascatul gurii pe la tevereuri , prin jurnale si apoi datul cu presupusul la circiuma sau pe bloguri .
    In fine , cum ti-am mai spus , eu zic , nu dau cu parul , n’asa?

  23. Cârcotaşu Says:

    @ Roxana,
    Sigur, ceva-ceva e adevărat în categorisirea unora ca defetişti, dar nu totul.
    Marţi vorbeam, pe blogul tău, despre ameninţarea lui Băsescu:

    Nu e bine domnu’ chestor!

    şi reacţia rapidă a parchetului cu deschiderea urmăririi penale. Sigur, la printre alţii m-ai acuzat de defetism, dar ce să vezi, a doua zi la Gâdea, Crin Antonescu dezvolta tema şi se declara pus pe gânduri, exact de aceeaşi promptitudine cu care parchetul ieşise în întâmpinarea dorinţei lui Băsescu.
    Sigur, toţi dorim să se termine odată cu Băsescu, dar acum trebuie de văzut ce e mai periculos, să vedem pe unde acesta mai respiră şi să luăm măsuri, cu riscul de a fi consideraţi defetişti, sau să declarăm peste tot ce bune şi frumoase sunt toate, cum Băsescu nu mai are nici respiraţie şi că s-a dus, că deci totul a fost făcut şi indiferent de ceea ce facem noi, acum, Băsescu e un capitol încheiat?

  24. Roxana Iordache Says:

    @Virgil Ilie, iarăşi n-ai înţeles, tu singur îţi jigneşti inteligenţa, uneori. Şi până una-alta, cam tot ce scriu eu pe-aici de la începutul anului şi până în zilele noastre se întâmplă. Asta-i diferenţa. 😛

    Singura chestie pe care n-am prevăzut-o şi pe care am şi dezavuat-o, de altfel, a fost Elwis la TVR. 😆

    Ştii că îmi eşti tare drag. Chiar dacă tu mă urăşti, uneori. 😛

    @Cârcotaşu. Păi presă adevărată, dură, verticală e ceea ce face Antena 3. Nu onania greţoasă a marilor anal-işti.

    Băsescu nu mai are absolut nici o putere în România. Am să mai scriu despre asta.

    Nu vă condamn, n-am dreptul şi nici nu obişnuiesc. Dar este aluatul poporului român, cel pasiv, dubitativ inadecvat, exact când nu trebuie, adică, exact când e nevoie de credinţă fermă şi acţiune neclintită. Poporul ăsta are însă şi stofă de învingător. Din această stofă sunt făcuţi oamenii ca preşedintele Antonescu. Învinge pentru noi. Şi este primul preşedinte din Europa postcomunistă, după Havel, care chiar reprezintă – la propriu – puterea celor fără de putere. E puterea noastră. Şi e în puterea noastră. Mereu va fi. Un asemenea om curat niciodată nu ne-ar putea trăda. Mereu ne va reprezenta. La cel mai înalt nivel.

    Ziua în care va fi ales preşedinte al României va fi, fără exagerare, cea mai fericită din viaţa mea de formator de opinie. Da. 😳 🙂

  25. Cârcotaşu Says:

    @ Roxana,
    Mă-ndoiesc de faptul că nu sesizezi ridicolul situaţiei: eu semnalez un domeniu în care Băse mai are forţă, Crin îl abordează şi-i dă la… buci, iar în final io sunt „defetist” sau, oriş’cât, de criticat, iar Crin e stânca de care se sparg… valurile. 😆
    Altfel, să ştii că cea mai a dracu’ bucurie va fi când va fi declarat interimar pe ultimele două luni. Când va fi ales nu va mai fi aşa tare!

  26. raduraul Says:

    roxana,simplu! esti proasta!daca ai ajuns sa te iei de nistorescu,cel mai dur antibasist!injura pe unul din putinii ardeleni vertebrati,si apara pe jigodia de ponta,care-i da zor ca respecta orice decizie a curtii,chiar daca e dovedit ca mine ,motoc si zegrean+aspazia=ccr.idiotul de ponta si jigodiile duplicitare si fricoase de la guver(nu toti),si de la monitorul o.,se grabesc sa publice parerile personale ale lui basescu,transmise via zegrean!acum basisti sustin ca nu coneaza ca hotararea e falsa,odata publicata e legala si produce oblicativitatea respectarii ei!asa se intampla cand promiti in alb si dai credit lui baroso si ccr.unii n-au scrupule sa faca orice abuz!poate te doare ,dar asta e!nu poti sa te iei de nistorescu,si sa inchizi nochii(ai facut-o si cu rus,eu insumi ti-am atras atentia ,cand a iesit el neintrebat si grabit sa spuna ca suntem 18,3mil alegatori),la duplicitarii si cacatii de frica care se perinda prin guvern!ce guvern e asta caruia ii e frica sa-si asume rezultatele recensamantului?pana si dusa zice ca nu-si asuma datele,s-o faca ccr!cu asa viteji vai de noi!acest guvern,e tot i genunchi in fata chiorului si in fata fmi,ue,sua,israel!nu fac decat sa se scuze sa se replieze si sa se conformeze!ala de la economie deja e gata sa privatizeze restul economiei,la cererea fmi!hidroelectrica,transgaz,romgaz,transelectrica,rosia montana,cuprumin,exploatari de gaze de sist,etc!care-i marea diferenta fata de ceilalti?ca nu sunt asa aroganti,dar tot slugi la straini!cum se poate sa nu intelegi ca fiind in guvernul romaniei,dai socoteala doar poporului roman?asta din cauza unora ca tine,care-i perie neconditionat!clar primul obiectiv e caderea lui basescu,dar aceste cedari ii fac sa piarda simpatia poporului!daca eu ,popor ,vad ca nu esti in stare sa-l pui cu botul pe labe pe basescu,procurorii,nu-ti asumi niste numiri la parchet si la dna,stai in genunchi in fata lui baroso ,hilary,merkel,etc,atunci ce cauti acolo?poporul vrea razbunare,inclusiv peste capul lui baroso,obama,merkel si a codrutei!inclusiv cu orice risc!nu mai sunt proeuropean si nici proamerican daca asta reprezinta!e timpul sa fim proromani!pana acum,toata noua putere ,excluzandu-l pe crin,sunt niste lasi si vanzatori ai intereselor nationale!daca ma stergi,o sa dai dovada de intoleranta si orbire partizana!nuimeni nu-i mai antibasist decat mine!

  27. Roxana Iordache Says:

    @raduraul. Calmează-te! Eşti un pic isteric. Şi eu cu istericii nu-mi pierd timpul. Postează la Nistorescu şi la alţii care te furajează. Şi rumegat plăcut! 😛

  28. raduraul Says:

    roxana,in afara de insulte ,ai si argumente?pt ce m-ar”furaja „nistorescu?nici nu stie de existenta mea!cauta si tu niste argumente chiar puerile, daca ai si renunta la insulte!eu am spus ce-am spus ,crezand ca esti de buna credinta,cand il ataci pe nistorescu!daca nu-i prostie(care se poate ierta),atunci e mai grav!ataci un om pt o frustrare personala!nu stiu ce ti-a facut,dar nu-l poti ataca profesional!daca ai ceva personal,nu te indreptateste sa-l ataci profesional!aici n-ai argumente!iar antipatiile personale,n-ar trebui sa le faci publice!lasa patima!

  29. bmarinescu41 Says:

    http://bmarinescu41.wordpress.com/2012/08/11/isarescubasescupanetta-si-operatiile-speciale/

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: