SFÂRŞITUL LUMII LUI BĂSESCU: NICHIPERCEA A SCHIŢAT CRUCEA :)))

Foto: gandul.info

Crin a declarat aseară, la „Sinteza zilei”, că Băsescu şi bandiţii lui nu scapă de el şi nu-l vor putea opri să-i aducă în situaţia de a da socoteală în faţa poporului român – doar dacă îl omoară, ceea ce nu-i cazul, a precizat el.

Pâlcul din faţa curţii închiriate de boicotac l-a întrebat pe Băsescu ce părere are de declaraţia lui Crin, bineînţeles, întrebările fiind idioate, pe măsura nivelului la care au ajuns reporterii de teren din România. Nu toţi, bineînţeles, dar suficienţi – şi suficient de vizibili – ca să-i compromită pe toţi.

Atunci, Băsescu a făcut exact singurul lucru plus demisia pe care Crin nu reuşise până acum să le determine, anume, a schiţat crucea! 😯 😆 Bineînţeles că la marea batjocură, adică, un fel de fluturat din mână ca după ce se frige.

Era cocoşat, cu capul în jos, de fapt, e încă în stare de şoc, aşa ca după orice act de autoritate pe care îl încasează şi care îl paralizează. Într-unul din aceste momente Băsescu trebuie făcut KO. N-a fost chiar acesta, dar se apropie. Crin e pe poziţie şi Băsescu ştie asta. Ştie el de ce-i e frică. Deci, de ce nu scapă.

Bun, deci, Crin a reuşit să-l facă pe Băsescu să înceapă să înveţe să se pocăiască. 🙂

Şi din păcate, reporterii s-au hăhăit ca proştii. Ar merita să stea acolo cu el o viaţă, în faţa curticicii, iarnă după primăvară, toamnă după vară, ani lungi.

În timp ce Crin Antonescu e preşedinte la Cotroceni. Doar dacă nu se plictiseşte nu stă 10 ani în dealul prezidenţial. Imensa majoritate a instituţiilor şi autorităţilor statului au înţeles asta. Şi le cam place. Le cam place respectul. 🙂

Băsescu, deci, ştii că nu mai ai nimic de făcut altceva decât să-ţi dai demisia.

Altceva nu luăm de la tine. Dar demisia, da. Îţi promitem. 🙂

Anunțuri

18 răspunsuri to “SFÂRŞITUL LUMII LUI BĂSESCU: NICHIPERCEA A SCHIŢAT CRUCEA :)))”

  1. sandi Says:

    Nosferatul a imbarligat o cruce pe piept, dar a uitat sa-si scuipe in san ! Sper ca crucea adevarata sa-l striveasca pe javramentul asta !

  2. Doru Ciobanu Says:

    Pe saitul Autoritatii Electorale Permanente sunt publicate „listele electorale permanente”per total si pe judete.Listele au doua coloane:1)numar total de alegatori =18 308 612 si 2)numar de alegatori cu carte de indentitate=15 714 209 rezulta din compararea celor doua cifre ca in numarul total de alegatori din liste se regasesc 2 594 209 asa zisi alegatori ce nu au carte de indentitate si deci nu pot sa voteze dar,contribuie decisiv la calculare qvorumului.Aceste persoane fara indentitate de ce apar pe aceste liste?

  3. Kinjiru Says:

    Asta e haioasa de la amicul Mordechai : http://moshemordechai.wordpress.com/2012/08/07/ce-nostim-e/

  4. augustinradescu Says:

    „Doar dacă nu se plictiseşte nu stă 10 ani în dealul prezidenţial.”
    Jane, ai vrut sa zici „Doar dacă se plictiseşte nu stă 10 ani în dealul prezidenţial” – banuiesc. Tarzan vegheaza!

  5. Radu Humor Says:

    Ce nu s-a putut in 1945, se poate acum! (III)
    De ce ne urăsc fiii celor care au bolşevizat România?
    Imediat după evenimentele din decembrie 1989, în peisajul mediatic au apărut voci care au început să ne răstălmăcească istoria, minimalizînd şi denaturînd faptele de glorie ale înaintaşilor, să ne defăimeze personalităţile devenite simboluri şi valori ale spiritualităţii româneşti şi, în general, să-i prezinte pe români ca un popor necivilizat, fără cultură, fără demnitate. La început, mai timide, aceste atacuri au crescut, treptat, în agresivitate, ajungîndu-se ca, astăzi, ele să devină un fapt obişnuit, de care nu se mai simt deranjaţi nici măcar cei direct vizaţi, adică românii. Constrînşi să se îngrijească de propria existenţă, sub presiunea unui individualism impus aproape cu brutalitate de activiştii neoliberalismului postdecembrist, mulţi dintre ei nu şi-au mai dat seama că în România se instaura, cu ficare acţiune politică sau aşa-zisă reformă administrativă, economică, culturală etc., un regim de ocupaţie.
    N-au sesizat, deşi s-au străduit unii să le deschidă ochii, că atacurile din ce în ce mai virulente asupra valorilor noastre culturale au fost gîndite tocmai să înlesnească realizarea acestui obiectiv. În acest scop, trebuiau demolaţi stîlpii de rezistenţă ai unităţii şi coeziunii poporului, ai credinţei sale strămoşeşti, ai dorinţei sale de a trăi într-o ţară liberă şi independentă, în care să se simtă stăpîn pe munca şi bogăţiile sale, valori pentru care şi-au dat viaţa generaţii întregi de înaintaşi.
    Mulţi au fost duşi în eroare de aceste atacuri perfide, ajungînd chiar să creadă că trecutul istoric al poporului român, în spiritul căruia au fost educate atîtea şi atîtea generaţii de români, ar fi fost glorificat, artificial, de propaganda comunistă. Campania furibundă de condamnare a fostului regim, ce a reprezentat, practic, suportul ideologic al acţiunilor de demolare a structurilor instituţionale ale statului, s-a dovedit a fi extrem de benefică şi pentru propaganda denigratoare îndreptată împotriva valorilor definitorii ale neamului românesc.
    A trebuit, însă, să treacă 20 de ani, să vedem ţara prăbuşită, cu economia devastată, cu bogăţiile ei în mîna a tot felul de aventurieri străini, cu valorile noastre spirituale defăimate, cu învăţămîntul, cultura, sănătatea şi chiar vitalitatea poporului grav afectate, ca să ne dăm seama că tot ceea ce a început în acel decembrie nefericit pentru poporul român n-a fost nimic altceva decît o agresiune de mari proporţii, care continuă şi în prezent şi care nu are alt scop decît să ne piardă ca neam, pentru ca aceste teritorii şi cine or mai rămîne pe ele să ajungă pentru totdeauna sub stăpînire străină.
    Dacă mai sînt unii care se îndoiesc de această perspectivă şi nu înţeleg că tot dezastrul ce s-a produs în ultimii 20 de ani este rezultatul unor acţiuni premeditate, le supun atenţiei, ca un argument suplimentar, o scurtă analiză asupra unora dintre cei mai aprigi detractori şi defăimători ai neamului românesc.
    În primul rînd, cred că nu-i o simplă coincidenţă că, în marea lor majoritate, aceştia sînt fiii celor care, tot într-un moment greu pentru ţară, respectiv spre sfîrşitul celui de-al II-lea război mondial, au impus, de asemenea, României un regim de stăpînire străină, făcîndu-se cunoscuţi prin zelul lor nemăsurat faţă de ocupantul sovietic. Activişti ai bolşevizării ţării şi duşmani ai poporului român, aceştia ne-au rămas în amintire prin cunoscutele fapte criminale din anii ’50, ce au urmărit anihilarea fizică a intelectualităţii, considerată, pe bună dreptate, stîlpul rezistenţei naţionale. A se constata că analizele şi rechizitoriile asupra acestor grave evenimente i-au ocolit, cu premeditare, pe adevăraţii vinovaţi. Au fost supuşi, însă, oprobriului public tot românii, care, din ignoranţă, au devenit victime ale manipulării şi au fost folosiţi în asemenea acţiuni barbare.
    Adevăraţii criminali de atunci şi-au dus traiul tihnit pînă la adînci bătrîneţe şi şi-au lăsat urmaşi de nădejde, care le continuă “opera” şi în vremurile noastre. Iată, doar, patru dintre aceste nume: Leonte Tismăneanu, născut Leonid Tismineţki, Walter Roman, născut Neuländer, Dionis Patapievici, născut Denys Patapiewicz, şi Mihai Oişteanu, născut Mihail Oigenstein.
    Ce au ei în comun? În primul rînd, faptul că toţi sînt evrei, proveniţi din teritoriile unde sovieticii şi-au pregătit acţiunile împotriva României, toţi, după 1964, şi-au românizat numele pentru a-şi ascunde originea, dar, mai ales, crimele săvîrşite în perioada de bolşevizare a României, toţi au ajuns, cu sprijinul Moscovei şi al NKVD-ului, pe trepte înalte ale ierarhiei de partid, toţi şi-au lăsat cel puţin cîte un urmaş cărora le-a transmis atitudinea lor ostilă faţă de români şi misiunea de a continua să-i duşmănească.
    Anul 1964 a marcat începutul unei perioade de dezgheţ în politica statului comunist. Românii din nomenclatura de partid şi-au întărit poziţiile şi au început să imprime propagandei şi ideologiei de partid un caracter naţional din ce în ce mai pronunţat. S-au recunoscut şi au fost condamnate chiar şi o parte din greşelile şi crimele trecutului. România se distanţa tot mai mult de Moscova şi stabilea relaţii cu lumea occidentală. Concomitent, aparatul de partid şi instituţiile statului au fost curăţate de elemente alogene, barîndu-se, totodată, prin subtile pîrghii administrative, accesul etnicilor minoritari în funcţii importante. În aceste condiţii, indivizi ca aceia nominalizaţi mai sus şi-au pierdut poziţiile dominante în partid şi, o dată cu ele, privilegiile importante de care beneficiau. Desigur, n-au fost aruncaţi în stradă din locuinţele luxoase pe care le ocupau, aşa cum au făcut odraslele lor cu românii după 1990, dar nici nu li s-a mai permis desfrîul şi opulenţa cu care se obişnuiseră şi, mai ales, favoarea pe care le-o dădea puterea.
    Cei care le-au făcut această “neplăcere” erau tocmai românii, pe care ei îi urau genetic şi lucru acesta n-aveau cum să-l uite. Unii au mai apucat momentul răzbunării din decembrie 1989, aşa cum a fost Silviu Brucan, alt evreu cu nume schimbat, alţii au lăsat pe seama urmaşilor duşmănia împotriva românilor şi, din cîte se constată, aceştia se dovedesc extrem de zeloşi în a-şi executa aceste obligaţii testamentare. Îi recunoaştem, prin ostilitatea ce o manifestă faţă de români, prin înverşunarea cu care încearcă să ne înstrăineze de valorile naţionale şi, în general, prin răul imens făcut ţării în aceşti 20 de ani, pe indivizi ca Vladimir Tismăneanu, Petre Roman, Horia Roman Patapievici sau Andrei Oişteanu. Sînt binecunoscute blasfemiile lor împotriva personalităţilor istorice, culturale, teologice etc. care ne-au marcat istoria şi ne-au ridicat spiritualitatea naţională ce ne dă identitate, legitimitate şi ne plasează în rîndul naţiunilor civilizate etc.
    Şi ei, ca şi bolşevicii din care, biologic, se trag, tot de pe funcţii de autoritate îi duşmănesc pe români. Puterea ce le-o conferă aceste funcţii le permit să acţioneze cu mai multă eficienţă şi, totodată, să beneficieze de privilegii şi să ducă un trai opulent pe seama poporului pe care-l batjocoresc prin cele mai infame expresii. Dacă părinţii lor i-au duşmănit pe români în numele comunismului, iată că ei o fac de pe poziţie de anticomunişti. Numai vectorul s-a schimbat, scopul a rămas însă acelaşi, adică să-i menţină pe români într-o stare de înapoiere culturală pentru a-i putea domina.
    Pentru români se pun, însă, nişte întrebări: de ce tocmai Patapievici, cel care s-a afirmat deschis ca denigrator al neamului românesc, a fost numit şi reinvestit în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român, organism care ar trebui să ne promoveze cultura şi valorile în lume şi de care el, de fapt, se foloseşte pentru a ne batjocori şi a ne expune în ipostaze umilitoare?
    De ce o altă odraslă de bolşevic, în speţă Tismăneanu, a ajuns “inchizitorul” comunismului, folosindu-se de această ocazie, autoritate şi, bineînţeles, fonduri substanţiale, pentru a-i ataca, de fapt, tot pe români? De ce şi celelalte odrasle de bolşevici se situează bine în zona privilegiaţilor postdecembrişti, nimeni nu-i deranjează cu nimic, ocupă funcţii importante, duc un trai opulent pe seama românilor pe care continuă să-i umilească cu abjecţiile lor „anticomuniste”? Sunt întrebări la care ar trebui să răspundă cel care le-a încredinţat aceste funcţii şi continuă să-i încurajeze în acţiunile lor, deşi acestea oripilează tot mai multă lume.
    Sînt, desigur, întrebări retorice pentru că şi individul numit Băsescu Traian, prin tot ceea ce face, se poziţionează împotriva intereselor poporului român. În aceste condiţii ar trebui să-i întrebăm pe cei care l-au votat pe acest individ dacă nu cumva prestaţia lui începe să-i dezamăgească, dacă nu cumva încearcă un sentiment de culpabilitate faţă de răul ce s-a abătut asupra ţării.

  6. Dawson Says:

    Buey, astia cu pisici, pisoiasi si motani – Happy World Cat Day!!!
    http://www.cute-calendar.com/event/world-cat-day/6588-world.html
    😀 😀 😀

  7. SFÂRŞITUL LUMII LUI BĂSESCU: NICHIPERCEA A SCHIŢAT CRUCEA :))) » Bloogle Says:

    […] Original Blog » 08 August 2012 – Blog « Mall-ul Liberty Center, cumparat la prima licitatie de o firma romaneasca. Vezi la ce pret […]

  8. Roxana Iordache Says:

    Gusti, nu, am zis deliberat ce am zis, crede-mă că sunt doctor în stilistică. N-am nevoie de doctorat pentru asta. 🙂

  9. Roxana Iordache Says:

    Mihai H., mulţam! 🙂

  10. florentin Says:

    http://www.ziarulring.ro/stiri/45101/am-aflat-colegul-lui-boc-a-semnat-in-locul-presedintelui-ccr

  11. motraucs Says:

    😀 😀 😀

    😀 😀

    😀

    Ne duce stapana pe amandoi la hipermarket sa ne alegem cate ceva bun 😀 @Motraux are interdictie la vreo doua pentru ca l-au pris sterpelind niste somon la pachetele pe care le-a descis la raft 😆 Stapana nu stie 😳

  12. Motraux Says:

    😳 😳 @motraucs sa crezi tu ca eu vin cu voi acolo…am eu ponturile mele 😉 😀

  13. c.stanescu Says:

    Toxoplasmoza…

  14. Motraux Says:

    Toxoplasmoza e ma-ta 😡 Meaooowwwwww !

  15. Ghita Bizonu' Says:

    Radu fara humor trebe sa iti zic ca e si din vina parintilor atator idioti. Eu am crescut cu respectul inaintasilor invatat din famile in anii 50 , 60 (si am invata Trei culori si Pui de lei pe dumuri de munte … ca deh erau intezise ca nationaliste)
    Asa ca in 1991 cand niste „intelcvtuale” au inrazanit sa imi zica ca sunt prostit de comunisti am replicat cu
    „Cine a indragit strainii
    Mancai-ar inima cainii”
    Si am declarat ca ma sint la fel de natinalist precum „comunistii” Eminescu, Ion C Bratianu, Ion I C Bratianu si maresalii Ferdinand , Averescu si Antonescu. Si ca daca vor sa ii acuze pe acestia de comunism …si ca cei care sunt de lata parere sunt pui de curva comunista!!!

    ma rog nu mi-a facut bine la servici ….

  16. R.Dan. Says:

    Intamplarea m-a dus cu gandul la melodia zilei: http://www.youtube.com/watch?v=11kJxcerLtI

  17. sandi Says:

    Medelin Voicu zice :

    ”Dna. Pora ne suge…”

    http://www.dcnews.ro/2012/08/madalin-voicu-dna-pora-ne-suge-video/

    Basistii au sarit ca arsi cum ca Medelin zicea asta uitandu-se in jos spre prohap ! 🙂

  18. ALM Says:

    Bluza albastră băsesciană mi-a adus aminte de un alt dictator: Fidel Castro. După cum unii ştiu, acesta şi tovarăşii lui, au jurat să nu-şi radă bărbile până când nu obţin victoria revoluţiei cubaneze. Au obţinut-o, dar unii, printre care şi Fidel, nu şi-au mai ras bărbile. Mă încearcă un gând şi o dorinţă în legătură cu Băsescu: să nu se mai întoarcă la costum vreodată!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: