AM ONOAREA, DOMNULE MANOLOIU! BĂSESCU, ULTRAJ LA CHESTOR. FLAGRANT DE ÎNCĂLCARE A CODULUI PENAL. ORICINE AR FI ARESTAT IMEDIAT

Foto: obiectivdesuceava.ro

Cred că pentru un reprezentant al forţelor e poate chiar mai important să-l salute publicul civil. Semn că îşi face datoria faţă de ţară şi popor. Şi îşi respectă jurământul de credinţă.

Domnul chestor Constantin Manoloiu ne onorează. Continuaţi, domnule chestor! Dumneavoastră ţineţi mai mult decât evidenţa populaţiei, ţineţi evidenţa poporului român activ, nu puteţi ignora 7,5 milioane de votanţi vii şi puternici în voinţa lor. Sunteţi fiu al poporului! Binemeritaţi de la patrie şi îi propun preşedintelui Antonescu să vă decoreze cu Ordinul „Serviciu Credincios”.

Curtea Constituţională poate constata nonstop seria de flagranturi anticonstituţionale ale preşedintelui suspendat şi demis de popor, cu scor zdrobitor.

Dacă acum îşi permite, vă daţi seama ce demenţă fără precedent s-ar întâmpla dacă prin absurd Curtea nu ar valida referendumul? Am zis: prin absurd. Că doar judecătorii de la Curte sunt conştienţi că jihadul ar începe chiar cu ei. Fiindcă şi-au permis să ţină seama de popor, nu de fostul dictator. Poporul rămâne, dictatorii se duc. De regulă, urât.

Cât de primitiv poate fi Băsescu în boala lui! Omuleţu-ăsta cu fiecare zi îşi agravează situaţia. A zis că el l-a pus pe domnul Manoloiu director la Evidenţa Populaţiei. Cum să-l pună el? 😆 Ceea ce confirmă un cap de acuzare din actul de suspendare, anume că s-a substituit Guvernului. Chiar credeţi că a existat vreun alt (prim-)ministru în afară de Băsescu?

Dar, dincolo de asta, ameninţările la adresa unor funcţionari ai statului, indiferent de gradul sau funcţia lor, cum se încadrează? Nu cumva e ULTRAJ LA CHESTOR?

Dacă eu sau tu ne apucăm dintr-o curte să dăm cu huo la adresa unui chestor şi să-l ameninţăm cu puşcăria, unde ne duce, în arest sau la balamuc? 🙄

Deci, domnule Daniel Morar, arestaţi-l, dar! E FLAGRANT. E şi ultraj şi tentativă de trafic de influenţă. 😆

Şi nu e absolut deloc de râs, Dan Şova. Numai că nici eu nu m-am putut abţine. 😉

P.S. Cică, poliţiştii se iau la întrecere care să fie trimişi să i le pună. 😛

Anunțuri

18 răspunsuri to “AM ONOAREA, DOMNULE MANOLOIU! BĂSESCU, ULTRAJ LA CHESTOR. FLAGRANT DE ÎNCĂLCARE A CODULUI PENAL. ORICINE AR FI ARESTAT IMEDIAT”

  1. Abdulah Catli Says:

    E mai mult santaj (art. 194 cp) decat ultraj, si e de competenta PICCJ tinand cont de calitatea sa de presedinte suspendat, dar nu ai sa-i vezi pe Kovesi si Iacob ca misca ceva.Plus ca desi au fost discutii pe tema respectiva, are deocamdata imunitate.

  2. olimpiu65 Says:

    mai are imunitate pana in septembrie…iar Morar este un gunoi basist!!!

  3. Abdulah Catli Says:

    @Roxana
    nu stiu ce se intampla dar de vineri de cand mi-a dat eject Matza sunt chiar eject.

  4. ANDU Says:

    VEDEM,ACUMA CE FACE CHESTORU ALA.
    DACA AR AVEA DEMNITATE,CHESTORU,AR TREBUI SA AIBA GRIJA SA FIE DEMIS „ILEGITIMU”.
    SA SPERAM CA O SA AIBA CURAJ CHESTORUL,SA SPUNA CA SUNTEM SUB 16 900 000 CU DREPT DE VOT.
    INTREBARE,UNDE GASIM UN SITE LISTELE ELECTORALE,ACTUALIZATE IN FIECARE ZI.
    SPRE EXEMPLU,6 AUGUST-CU 200 DE MII MAI PUTINI.
    7 AUGUST CU 50 DE MII MAI PUTINI DECAT IN 6 AUGUST,SI TOT ASA.
    POPORUL ROMAN,TREBUIE SA AFLE IN CE STADIU SE AFLA PROCESAREA DATELOR,CA DACA TRIMIT MAI MULT DE 17 MILIOANE,LA CCR,II EVIDENT CA REFERENDUMUL AR FI INVALID.
    DACA S-A VOTAT 5-4,DE CE DECIZIA NU A AJUNS IN PARLAMENT?
    LA SCORUL DE 5-4,DECIZIA APARTINE PARLAMENTULUI.

  5. D a n t e Says:

    CCR a decis ca indemnul la boicot este legal si constitutional…Este bine suntem in grafic,va fi validat Referendumul.

  6. Roxana Iordache Says:

    @Olimpiu, cred că Daniel Morar poate fi considerat oricum, dar prost, nu. Eu aşa cred. Dacă el crede altfel e problema lui.

    @Andu. De ce ţipi? 😯

    @Dante. Care e problema ta? 🙂

  7. Roxana Iordache Says:

    @Abdulah Catli. îţi spun eu ce se întâmplă, jigodiile de la WordPress secţia română fac mizeria-asta, care mă enervează la maximum. 👿 Cum spuneam, mie îmi e milă de oameni, dar ăştia prea şi-o caută şi poate că ar merita să-şi găsească drumul de boschetari. 😡

  8. D a n t e Says:

    http://www.gandul.info/politica/curtea-constitutionala-explica-usl-de-ce-boicotul-lui-traian-basescu-asupra-referendumului-este-legal-9922608

    🙂

  9. D a n t e Says:

    http://www.gandul.info/politica/curtea-constitutionala-explica-usl-de-ce-boicotul-lui-traian-basescu-asupra-referendumului-este-legal-9922608

  10. AM ONOAREA, DOMNULE MANOLOIU! BĂSESCU, ULTRAJ LA CHESTOR. FLAGRANT DE ÎNCĂLCARE A CODULUI PENAL. ORICINE AR FI ARESTAT IMEDIAT » Bloogle Says:

    […] Original Blog » 05 August 2012 – Blog « EU NICI MĂCAR NU DESCHID UŞA […]

  11. D a n t e Says:

    Izbasa = Aur la Londra

  12. Florin Matei Says:

    Bravo ţie pentru că le ridici sistematic oamenilor moralul. În forul tău interior însă, eşti convinsă că nimeni nu-l va atinge pe Băsescu nici cu o floare. Cei avizaţi ştiu că e o chestie de zile până la revenirea acestui om la butoane. Ne amăgim, ne învinovăţim unii pe alţii că ,,ne încărcăm negativ” dar, din punctul meu de vedere, CCR a dat deja semnalul că va invalida referendumul. Ştii, e o vorbă: mai bine să-ţi pară rău la început, decât să regreţi la urmă.

  13. Bibliotecaru Says:

    Şi eu visam că România este stat de drept… dar m-am trezit la timp, că unii îmi şi pregătiseră un loc în salonul de glumeţi.

  14. J o h n s o n Says:

    Dante are dreptate,acceptarea boicotului de catre CCR este un semnal important…pentru VALIDAREA referendumului…rareori ma insel

  15. Kinjiru Says:

    sustinatori basisti:http://www.pesurse.ro/#/2012/08/05/file-de-cultur-icr-crtrescu–mi-bag-p-n-regina-ang/

  16. Roxana Iordache Says:

    Forin Matei, tu ai luat vreodată vreo înjurătură sănătoasă? Ţi-o dau din forul meu interior. 😛

  17. Serban G Says:

    Referendum inutil. Demisul n-a fost ales în 2009

    Autor: LUCIAN AVRAMESCU 5 august 2012 – 13:51

    Verificaţi voturile de la Paris din 2009! Veţi găsi inutil referendumul pentru că, amănunt uşor de constatat, Băsescu n-a fost ales. În ţară pierduse iar de afară am importat minciuna.

    Îl aud pe Băsescu şi mă crucesc din nou. Cel care-a proclamat votul drept instrument al loviturii de stat, cel care şi-a îndemnat poporul să nu voteze, fiindcă votul e nociv, otrăvitor, antidemocratic, urlă ca din gură de şarpe că li se ia românilor dreptul la vot. Vă vine să credeţi? Băsescu, cel care-a câştigat de două ori preşedinţia României la mustaţă şi sunt indicii c-a furat voturi de fiecare dată (în confruntarea ultimă a pierdut în ţară, dar i-au venit peste noapte din străinătate 0,33 la sută voturi, fix cât îi trebuiau pentru a aşeza o mică distanţă faţă de contracandidat), Băsescu, expert în şmecherit alegeri, cu echipa lui – Videanu, Blaga, Berceanu, Flutur – care lua „o gustare mică” la Ministerul de Interne, cere acum transmiterea listelor electorale la procuratură, iar procurorii să verifice cum am votat eu şi tu şi el şi cine a încălcat interdicţia de a-şi părăsi locuinţa pe 29 iulie. Procurorii Băsescule, dacă mai poate nădăjdui cineva că dreptatea şi ordinea vor fi restabilite în această ţară, trebuie să verifice întâi cine sunt şi dacă există cu adevărat votanţii de la Paris din 2009 care te-au mitraliat, cu o viteză de succesiune a voturilor unică în lume şi imposibil de realizat în practică, preşedinte. Acele alegeri trebuie invalidate Băsescule fiindcă au fost furate iar tu ai fost cocoţat la Cotroceni ilegitim. Cum dai înapoi acestui popor anii de coşmar în care ai făcut ce-ai vrut cu noi şi mai ales ne-ai îndatorat şi sărăcit pentru a-ţi îmbogăţi camarila şi metresele? Cine ne restituie partea de viaţă pe care ne-ai furat-o? Nu, Băsescule, n-ai fost suspendat, ci doar trimis acasă pentru că în anii aceştia ai ocupat prin fraudă o demnitate pe care n-ai mertitat-o niciodată. Nu poţi să-ţi dai demisia – altă minciună – fiindcă eşti suspendat? Nu, Băsescule, nu poţi să-ţi dai demisia fiindcă n-ai fost nici măcar o clipă preşedinte ales şi n-ai din ce să-ţi dai demisia pe care oricum nu ţi-o vei da, onoarea fiind o calitate la care ai rămas alergic.

    Numărarea poporului român, necesară azi, rămâne un exerciţiu trist ca un prohod, ca o înmormântare. Nu mai suntem atâţia câţi ne ştiam, iar la rărirea noastră ai cotizat din belşug satrapule care te ţii jalnic, penibil, caraghios, cu dinţii de Cotroceni. Au votat prea mulţi morţi pentru tine Băsescule, în lunga ta carieră politică, iar înverşunarea ta de a-i ţine pe listele de votanţi, dovedeşte încă o dată că ai pierdut, iar înfrângerea ta te arată hidos şi josnic, aşa cum ai fost mereu. Criminalii participă uneori la înmormântarea victimelor lor. Lasă-ne. Nu mai mânji cu vorbele tale zilnice acest parastas. Poporul român trebuie să-şi readune forţele şi să tragă aer în piept. Trebuie să ieşim din groapa în care ne-ai vârât. Cu tine de faţă, în trenci bleu de scamator, ba urlând ca Hitler, ba maimuţărindu-te ca un saltimbanc, nimeni nu poate respira aer curat iar lupta pentru salvarea şi propăşirea neamului devine imposibilă.

  18. TAMARA Says:

    Ce mai spuneti din stirile de azi? Manoloiu executor de minciuni! Ponta, antonescu MINCINOSI AI NATIUNII!
    ADEVARUL VA IESI TOTAL LA LUMINA.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: