DIXI ET SALVAVI

După foarte multă vreme, ieri mi-am permis o relaxare şi n-am mai intrat pe blog până seara foarte târziu. Era atât de târziu încât trebuia să dorm şi n-am remediat imediat situaţia.

Despre ce e vorba? Cititorii mei sau mulţi dintre ei ştiu deja că am o prietenă, @Mâţa, care are acces la parola mea de administrator. O cunosc de când era bebe, ea este în PD-L. Sub acoperire.

Ieri o rugasem ca, dacă vrea, să-mi ţină locul în dialogul de pe blog. Dar în pseudonimul ei, în nici un caz în numele meu. Asta n-am precizat, dar credeam că se subînţelege.

Suntem prietene, ne cunoaştem foarte bine. Îmi ştie stilul, l-a preluat şi l-a alterat cu abordări care într-un milion de ani nu mi-ar aparţine. Mi-a explicat că a fost o tensiune maximă, fiindcă a fost la un milimetru de deconspirare – noroc că a fost singura care şi-a dat seama 🙂 . O înţeleg, dar asta nu justifică sub nici o formă faptul că m-a substituit. 😡 Ştie că detest impostura, sub orice formă. Nu mi-a putut explica de ce nu a spus toate acelea sub nick-ul ei, nu în numele meu.

Cert e că a ieşit un deserviciu pentru mine, din bune intenţii. Nu mi-aş permite vreodată să mă substitui cuiva. Atitudinea Mâţei a fost incalificabilă. Şi o ştie.

Adică, mi-a luat toţi comentatorii la 11 m, într-un mod care nu-i putea lăsa decât aşa 🙄 . Şi pe urmă, pe bună dreptate, nu-i putea decât indigna, mai mult decât contraria. Şi totuşi, am constatat o decenţă exemplară, un bun simţ şi o educaţie aleasă în reacţiile comentatorilor mei. Pentru care le mulţumesc cu o reverenţă. 😳

Fetiţa-asta (că e cu vreo 10 ani mai tânără) ştie cum gândesc, dar şi cum articulez. Ea a dezarticulat. A spus unele lucruri pe care le-am vorbit împreună, dar în mod inadecvat şi pe un ton inacceptabil pentru o gazdă civilizată.

Ştia că uneori, foarte rar, mai fac „somaţii-test” cu vizitatorii-comentatori. Dure în conţinut, dar politicoase în expresie. S-a prevalat de faptul că voi cunoaşteţi acest obicei al meu ocazional. Şi a intrat cu picioarele în voi. E drept că le are frumoase, dar asta nu justifică impertinenţa.

La fel, ştie – nu-i nici un secret, am scris de mai multe ori pe-aici – că pledez pentru mai multă viaţă şi mai puţin net. Sigur, unele persoane dizabilitate n-au altă posibilitate de comunicare şi pentru ele voi fi mereu – dar mereu! – prezentă. Şi pentru toţi cei vulnerabili care au nevoie de mine. Şi pentru toţi cei tari. Şi pentru toţi cei ce vor să mă citească, fie că postează comentarii, fie că nu.

Am fost foarte încântată de nivelul dezbaterii de pe blogul meu, din ultima vreme. Comentatori de elită, analiză pertinentă, umor subţire, ironie fină, înjurătură de graţie, polemici cordiale. Exact ce-mi doream! O încântare să ai asemenea comentatori! Mă onorează la maximum participarea lor. Tocmai aveam în intenţie să scriu o postare în care să le mulţumesc – Mâţa ştia asta şi ştia cât de încântată sunt de voi.

Când colo, ieri i-a trimis pe fiecare la dracu. 😯 😳 A avut o atitudine prostească grav. Mi-a substituit chiar şi avatarul – oricine are blog ştie că dacă ai acces la parola de administrator poţi face asta. Pentru care de această dată chiar nu va mai avea acces la administrare. Rămânem prietene, dar atât. Ştiu că e tensionată, de-abia aşteaptă să se elibereze din cloaca modrogană, pierde foarte mult timp pe net. Ceea ce face ea acolo e foarte important, a ajutat constant. Să ştiţi că e distrugere la băsişti. Sunt devastaţi, divizaţi, plini de ură şi ciudă unii faţă de alţii, şi ar fi în stare şi să omoare, doar să-şi întoarcă asasinul la putere. Ceea ce e exclus. România s-a lepădat de Satana.

Totuşi, informaţiile pe care ni le dă nu justifică sub nici o formă ceea ce a făcut Mâţa cu pricina ieri pe blog. Oricum, eu sunt de vină pentru că mi-am încălcat unul dintre principii, anume acela de a nu da nimănui acces la administrarea blogului meu. Poate că totuşi am prea mare încredere în oameni.

Oricum, vă rog să mă iertaţi pentru că în mod sigur v-aţi simţit lezaţi. Şi vă mulţumesc pentru elevaţia voastră.

Şi să ştiţi sigur un lucru: eu mai înjur, dar rareori îmi mai scapă câte o trimitere la necuratu’. Şi aceea, de regulă, eufemistică. Când folosesc de-a binelea termenul e foarte rar şi absolut necesar. Nu obişnuiesc să drăcui. Ceea ce vă recomand şi vouă. Mai ales că, vorba părintelui meu: nu e nevoie să-l chemi, el vine şi singur!

Iar unul dintre ei nu mai vrea să plece! 👿

UPDATE: Uitasem: moţul pe cacao a fost că a introdus obligativitatea autentificării pentru a putea posta. Ceea ce am anulat imediat ce am avut posibilitate.

Anunțuri

54 răspunsuri to “DIXI ET SALVAVI”

  1. Critic Says:

    M-am mirat de tine că i-ai dat voie. Ştii că e obligată să joace dublu, cu toată prietenia voastră. Bine că nu ţi-a şters blogul. Să nu zici că nu putea s-o facă fiindcă o ştii de mică. Asta-i o copilărie inacceptabilă din partea ta.

  2. ALM Says:

    Da, aţi fost substituită? Eu nici n-am observat! 😆

  3. Diana Says:

    Roxana: „O cunosc de când era bebe, ea este în PD-L. Sub acoperire”. Sper ca nu e sub acoperire in prietenia cu tine… 😮 Pana una-alta, a fost, in mod cert, sub acoperire pe blog. Intelegang insa ca pdl-ul e intr-o mare vrie, poate n-ar trebui sa fie de mirare ca oamenii sau colaboratorii lor isi incurca identitatile, uita legendarile facute de servicii si calca in strachini. Cee ce e, in mod cert, un semn bun pentru noi astia care n-am dormit in 29 iulie.

  4. Virgil Ilie Says:

    Buna dinimeata Roxi . Am inteles , mai ales ca mi-ai facut onoarea sa-mi trimiti nu mail personal …
    Nu ma deranjeaza sa ma trimita cinvea la dracu , pentru ca oricum sunt deja acolo de multa vreme …
    Ma deranjeaza doar sa nu ma lase sa spun ce-mi trece prin cap .
    In fine , sper sa pot reveni la numle real si sa nu apara postarea sub virgilvirgil .
    Ia sa vedem …

  5. DIXI ET SALVAVI » Bloogle Says:

    […] Original Blog » 04 August 2012 – Blog « A fugi, a supraviețui […]

  6. Diana Says:

    Basistii sunt intr-o disperare paroxistica de eventualitatea schimbarii rusului intern, administrat – asa cum s-a vazut in ultimele 3 zile – pe fata in guvern.

  7. Adriana Popa Says:

    Greseala grava… eu nu am stiut ca ai fost substituita , dar citeam si ma cruceam… deoarece parca de la un moment dat nu mai era tu.
    Toti injuram…nu asta este problema … ce m-a uimit ca i-ai trimsi pe unii la dracu.
    Asta parca nu suna a tine.
    Te stiu credincioasa .

    Inseamna ca ai baut apa dupa Victor.
    Cum poti sa te increzi chiar atat de mult in oamnei ???

    Eu d ecand cu campania asta a jegului Natioanl am piredut 2 prietene de 40 de ani ( deprietenei ).

    Este tot meritul Betivului care are darul sa scoata la iveala tot ce este mai rau din oamnei.

    Poate ca pe de alta parte e mai bine asa…sa damjos mastile… e dureros dar e de folos.

    Conteaza ca ai revenit tu … spar sa ne fii alaturi cat mai mult .. sa impartim bucuria de a-l avea presedinte ptr multi ani pe CRIN.

    Dra RUS tot TREBUIE SA PLECE..

  8. Dan Te Says:

    Tot raul spre bine :

    In felul asta mi-am facut si eu (în sfarsit !!! ) un cont pe FB,de cand imi propusesem dar nu aveam o motivatie serioasa si pana la urma de ce sa nu ne logam ? Un pic de periaj printre utilizatori nu strica niciodata in plus de asta pe mine @Mâţa nu m-a dracuit asa ca pot spune ca una peste alta n-a facut chiar o fapta rea. 🙂

    Solicit s-o graţiezi desi Comisia Europeana(citeste PPE) a recomandat sa nu abuzam de gratieri o perioada de timp 😆

  9. Dawson Says:

    LOL!
    Deci iti dai seama ca m-am prins imediat ca altcineva si-a asumat identitatea ta. Sunt convins ca daca vrei sa te iei de mine imi vei zice cel mult „Bai, Mihai”, nu vei folosi numele intreg. Dar acum, na, hai s-o intelegem si pe ea, trece prin momente grele… 😉

  10. olimpiu65 Says:

    eu am banuit caci am si scris sa activezi Matza.semanau comentariile al naibii la sarcasm cu ea. unii au meritat, altii nu dar asta e viatza. pe mine cred ca ma iubeste caci m-a ignorat….

  11. Dupa ce occidentul a pus botul cu inconstienta Says:

    MULTI AU CREZUT CA ESTI AMBETATA !

  12. motraucs Says:

    Am vorbit cu @Motraux si-am cazut de acord sa va rugam s-o iertati pe prietena noastra Mâţa 😳

  13. Dawson Says:

    Pai, na, motanii trebuie s-o apare pe Matza! 😀

  14. Sandi Says:

    AMIN !

  15. Motraux Says:

    @Mâţa mi-a mai vandut ponturi de a patrunde in sediile din Modrogan si la Ambasada Franceza,m-am furişat in camera unde erau deja pregatite platourile cu haleala,mai departe nu va mai spun…ce vremuri ! Acum ma multumesc si cu un şoarece prapadit… 😦
    Basescu ne-a adus pana si pe noi in mizerie 😯

  16. senca Says:

    Sa continuam cu ale noastre, acuma ca suntem calmi:)
    P.S. Sunt Kinjiru, mi-am facut si eu cont word-press macar doar pentru a pune poza cu Senca albastrul meu de Rusia, daca tot nu era disponibil numele nipon 🙂

  17. doctorul psi Says:

    Abia acum mi-e clar ! esti schizoida , ai mai multe personalitati , biata de tine !
    Culmea este ca i-ai tulburat de creier si pe astia de i-ai atras pe blogul tau , de au ajuns in stare sa creada motivatiile unei schizoide care are un moment de luciditate intre doua crize …….. 🙂

  18. Dawson Says:

    @doctorul psi
    Hai sa-nnebunesti! Dar Basescu nu sufera cumva de ceea ce in engleza numim delusional disorder? Toate actiunile si declaratiile sale il recomanda.

  19. Sandi Says:

    Sunati urgent sa vina baietii aia cu camasa speciala si niste haloperidon sa-l ia pe zevzecul de mai sus !

  20. senca Says:

    iar trebuie spus ca se da in prosteala:)

  21. Sandi Says:

    Cateva cuvinte despre limbricul ala pe nume Neamtu :

    (…) un fascistoid imberb cu pretenţii de intelectual şi manifestări de caporal german din SS, paznic la un lagăr de exterminare (…)

    http://www.ziuaveche.ro/opinie/butoanele-lui-basescu-referendumul-si-moscova-vesela-111769.html

  22. Ghita Bizonu' Says:

    România s-a lepădat de Satana.. Ei si?
    Ca bine zicea pariontele tau : bine si singur… Asa ca pana se leapada Satana de noi … avem de furca!!!!

    Deocamdat il ajuta si Gatiimasi care baga CCR in draci , pardon viteza ..asa ca sa demosntreze ca nimeni, da asbolut nimeni din tara asta nu are voie sa se bage in interesele lu Uncle Sam : basescu, Kovesi, Morar, Monica Securiceasca samd

  23. Sandi Says:

    @ kilimanica

    Daca te-ai adresat mie trebuie sa-ti raspund.
    Deci, io zic sa scrii un roman foileton cu dedicatie pentru Basea . Din banii stransi faci o donatie pentru campania electorala a lui Antonescu ca tot clamezi aici , sanchi, ca votezi pentru el.

  24. Sandi Says:

    Ce mai zice tovul colonel Tuciurescu ?!? Ca pe net nu gasesc nimic .

  25. senca Says:

    @sandi: a propos de sustinatorii portocalii, am vazt ca rf alexandru se leapada deja de bselic? asa repede? o fi reala stirea? ca cica nu e de acord cu pozitia salvatorului de titanice fata de rege, dar nu a zis atunci sa nu inflameze…

  26. senca Says:

    colonelu turcesc a luat pauza, concediu, de boala cred. icter negru dupa decizia ccr

  27. Releniki Says:

    RF Alexandru e unul din cele mai joase personaje care ling ever.
    Isi cauta un k_r.

    Deci per total, lasandu-l pe lingau la oleaca de abstinenta, e de bine. Fug sobolanii de pe corabie.

  28. Ghita Bizonu' Says:

    Roxana
    Scuzele mele insa … cred ca ai putea sa pui pe undeva o lista de expresii si cuvinte interizise si sa nu faci apel la eventuali terti ptr adtrare.
    La o adica * ne distram si singuri destul de bine (adica profitam ca aici opiniile noastre au un grad mai ridicat de vizibiliate).
    E mai bine decat sa fii substituita (eu am presuspus decat ca esti obosita si in plus caldura mare …)

    Si poate trebuie sa dau o explicatie. Stiu stau cam mult pe net. Asta si din cauza bashitilor – si nu numai. fara unii cu idei proaste lucrurile ar merge mai bine in tara si as avea chef si de altceva deatc sa ma cert cu toti prostii cu pretentii…Da cum observa Rusebiu Camilar caini care latra pot provoca dezordini in caravana (niste camile sunt im;pinse spre alt drum, alta se sperie si pierde samaru ,,, samd) si mai trebe si plesniti cu bata… sa lase camilele in pace! Si caravana lu Statu a fost cam dezorganizata de atata latrat bashist (cu o mentiune speciala ptr „tinerii neoconservatori” cu diplome in teologie, filozofeala , morala samd care isi fac din cantarea spritului antreprenorial si al privatizarilor mijloc de aceder la bugetu lu Statu cel detestat.A a roman ca servesc fanatec pe altele!)

    * vrei sa dormi. Sa faci bulion si dulceata. Sa plimbi pisica la Sinaia, Sa speli geamuri ….

  29. Parerea-mea Says:

    Mult prin lume-am hoinarit
    (Am privit din sat-elit!)
    Cate bloguri in parcare
    Roxana e cea mai tare!

    Si, desi nu-s …filo-log
    Are cel mai ‘blog de blog’…

    (parerea mea, cum spuneam)

  30. Sandi Says:

    Releniki spune:
    sâmbătă 4 august 2012 la 10:25:42 am
    RF Alexandru e unul din cele mai joase personaje care ling ever.
    Isi cauta un k_r.

    ****

    De acord. Radu Feldman Alexandru isi face neamu’ de ras !

    Parca il vad cum i se rostogolea limba-n gura ori de cate ori vorbea la tv despre tiganca ot Pleskoi !

  31. Kinjiru Says:

    Daca tot au rascolit rahatu’ madam Kovesi cu parchetul, se agita si astialalti ca nu or fi fraieri sa taca :http://www.dcnews.ro/2012/08/de-ce-trebuie-verificate-alegerile-prezidentiale-din-2009/

  32. Roxana Iordache Says:

    Dragilor, a trebuit să plec puţin, sper că şi voi respiraţi, mergeţi la plimbare, etc.

    Şi deja au apărut nişte lighioane. E drept că până acum nu a fost vreuna meseriaşă ca @Kiliman. Bieţii de voi, nişte voyeuri într-o lume paralelă!

    Totul face parte din plagiatura lor de doi bani. Aţi văzut că plagiază Ideea unităţii, mai are puţin Băsescu şi face declaraţii de dragoste – doar că nu poate, a spus şi meşterul Manolea, ura în el decompensată e mult prea mare ca să nu ducă autodistrugerea până la capăt.

    Acum, pentru că postările mele sunt în ideea uniunii naţionale, a colaborării, a creativităţii, au venit cu atitudini prin care să mă discrediteze şi să demoleze mesajul puternic de renaştere naţională.

    @doctorul psi. Nimic nu-ţi scapă! Normal că mă consideri anormală, din moment ce îl consideri pe Băsescu normal. 😆

    @Sandi. Mulţumesc, prietene, dar v-am mai rugat să-i ignoraţi pe-ăştia, pentru că îi şterg de pe faţa blogului şi pe urmă voi riscaţi să păreţi că aţi vorbit singuri. 🙂 Mai rău, mi se pare că tu rişti să-l trimiţi la balamuc pe @Dawson! 😆 Deci, în absenţa mea, când vă mai luaţi de ăştia, faceţi referire la nick-urile lor, pentru ca, după ce-i execut, să se subînţeleagă despre ce a fost vorba. 🙂

    @ALM. Chiar aşa impresie proastă v-aţi făcut despre mine? 😛

    @Critic. Ai dreptate, dar nu sunt chiar aşa de fraieră. Blogul e securizat.

    @Diana. Da, dar o cunosc de mică, eram copil la rândul meu şi am ţinut-o în braţe ca bebee de câteva zile. Nu cred, totuşi, că mi-ar putea face vreun rău. Cred că ieri a comis-o involuntar. Sau mai degrabă din obligaţie. Profesională. 😐

    @Virgil Ilie. Păi îţi spusesem deja că e o aiureală să crezi că te-aş putea bana. Am scos, în schimb, pe altcineva, banat din greşeală.

    @Diana. Dar trebuie neapărat schimbat. Acum! Trimit eu pempărşi. :mrgreen:

    @Adriana Popa. Mulţumesc pentru încredere. Şi îmi pare rău pentru toată neînţelegerea. De acord, Rus trebuie să plece. În rest, faptul că regimul Băsescu a fost diabolic şi să rămăşiţele agonice încă fac mult rău ţării şi oamenilor se vede şi din dezbinarea de care vorbeai. Prietenele ai să le recuperezi, fiindcă n-au cum să nu constate realitatea.

    @Dan Te. Bine, mulţumesc! Eu facebook oricum nu servesc. 🙂 Iar graţierea … 😛

    @Dawson. Nu cred că sunt momente grele pentru ea, sunt doar critice, e foarte greu să faci meseria asta, adică să prestezi împotriva propriei convingeri ca să ajuţi convingerea ta să câştige. Probabil că a fost un semnal, tensiunea în Modrogan stă să pleznească.

    @olimpiu65. Eşti ager. 😛 Oricum, în alte dăţi am fost de acord aproape integral cu mesajele ei, dar chiar dacă n-aş fi fost, nu avea importanţă, pentru că a postat sub nick-ul ei.

    @Motanii. Ştiu că aţi făcut nebunii, şi prin Modrogan, şi prin ambadade. N-aţi putea voi să-i faceţi un sandwich cald excelenţei sale Gitenstein şi să-i închideţi gura aia mare şi grasă, ca să traducem barbar din americăneşte? 😛

    @Dupa ce occidentul a pus botul cu inconstienta. Amice, păi tocmai asta a fost partea naşpa! Pentru că propaganda cea mai eficientă e cea axată pe părţi de adevăr cu dizolvant de minciună. Adică, erau unele lucruri pe care ştiţi deja că le-am mai spus, dar spuse oribil. Iar altele, care mi-au fost atribuite în combinaţie. Ce să zic, meseriaşă fata! Deocamdată, luăm o pauză în comunicarea noastră. Să-şi vadă de-ale ei, ca să nu facă greşeli, iar noi să ne vedem de ale noastre.

    @senca. Uau, superbă creatură! 🙂

    @Ghita Bizonu’. Ştiu, măi dragă, dar a trebuit să iau şi eu o pauză mai substanţială, nu doar de câte o oră-trei pe zi ca până acum. Deci, n-am avut când să mă ocup de asta. În plus, ai văzut ce-a ieşit în absenţa mea! 🙂 Dar ca să-ţi răspund la ce ai scris acolo, eu nu suport nedreptatea şi mereu îi apăr pe cei nedreptăţiţi, indiferent de apartenenţa lor. În rest, e vorba de un fel de-a fi, care mi s-a mai reproşat, anume că prefer să evidenţiez binele din oameni. N-am să mă las de asta. 🙂 Singurul la care n-am găsit nimic bun este Băsescu. Şi după chipul şi asemănarea lui, băsiştii sinucigaşi în ura lor psihiatrică.

    @Releniki. Eleni, scumpa mea, păi textul ăla pe care l-a publicat @Dawson pe blogu-i e o declaraţie veche, de atunci de când Băsescu s-a luat de Rege. După care a revenit şi a prestat pentru Băsescu.

    @Bizoane. Am eu păcatele mele – oho! Dar nu nesimţirea. Aş face-o de râs pe mama, care de mică m-a învăţat că mai bine sufăr eu, decât să fiu nepoliticoasă cu cineva când vine la noi în vizită. Şi ca să nu încasez, tot ea mi-a spus că trebuie să ripostez elegant. Ceva adevărat în mesajele @Mâţei, ceva ce de altfel vă spusesem şi eu, de mai multe ori, e că regret degradarea generală în care a adus Băsescu România. De aici şi momentele mele pamfletare. Nu-mi place pamfletul. Dar oare nu era necesar ca Arghezi să scrie BAROANE?! Vreau normalitate ca să pot să scriu din nou numai şi numai în stilul meu academic. La propriu. Ceea ce nu exclude culoarea, viul verbului, dimpotrivă. În rest, uneori mai trebuie să şi dorm – că nu poţi doar cu 2-4 ore pe noapte. Îţi trebuie 7. Măcar 6. Cam astea sunt regulile mele. Când sunt perioade excepţionale, evident că am programul adecvat.

    În rest, din păcate, sunt o calamitate când e vorba de chestii domestice. Curăţenie, da, asta fac. E foarte bine şi pentru fizic. 🙂

  33. Roxana Iordache Says:

    @Parerea-mea. 😳

  34. Roxana Iordache Says:

    @Kinjiru. Mulţam pentru link! 🙂

  35. J o h n s o n Says:

    Roxana cred ca un pic de FB tot servesti macar cat sa-ti vizitezi incognito prietenii din cand in cand…Curiozitatea la femei bate orice principiu …. 😀

  36. Dawson Says:

    @Rox
    Stiu ca e veche, tocmai de-a ma scarbeste, ca dupa aia s-a dat cu Basescu. Adica ii inteleg pe cei care au fost basisti si ulterior au ales calea cea buna, nu invers. Poate ca m-am exprimat eu cam dur acolo, dar cred c-o merita.

  37. Florentina Says:

    BEC si-a suspendat activitatea pana la pronuntarea CC.Nu inteleg de ce televiziunile tansmit in continuare mesaje ale presedintelui suspendat. Mai este in campanie?
    CNA nu se mai autosesizeaza?
    A3 , cea mai amendata televiziune , de ce ii face jocul?

  38. Sandi Says:

    Serialul „Tara balamucului” continua :

    „De ce trebuie verificate alegerile prezidenţiale din 2009”

    http://www.dcnews.ro/2012/08/de-ce-trebuie-verificate-alegerile-prezidentiale-din-2009/

    p.s. Balamucul este un „trademark” al Derbedeului national !

  39. Roxana Iordache Says:

    @ J o h n s o n. N-am înţeles niciodată de ce curiozitatea li se atribuie femeilor. Serios. 🙄

    @Dawson. Te-ai exprimat prea blând faţă de molusca respectivă.

    @Florentina. Las-să transmită, să vadă oamenii de cine scapă. 🙂

    @Sandi. N-aş vrea să mă enervez gândindu-mă la impotenţa PSD de după frauda din 2009. 👿

  40. Roxana Iordache Says:

    @Florentina. BEC trebuie să răspundă pentru nelegiuirea adresată primarilor. 👿 Bogasiu, conflict de interese. Sau ce? 😡

  41. PLANO Says:

    @Mâța este o admiratoare a Roxanei pe acest blog asa cum o admiratoare a Elenei Udrea a dat telefon in emisiunea lui Turcescu și a spus, sub acoperire, ce trebuia sa zica Udrea. Numai ca… toata lumea i-a recunoscut vocea.
    Aici, mai toată lumea a recunoscut stilul. 🙄
    Asa se intampla cand uiti sa te deloghezi si schimbi doar nickname.
    Sper că @Mâța n-a fost banata.

  42. Diana Says:

    @Dawson: Acest oportunist i se adresa saptamanile trecute, intr-o dezbatere, lui Augustin Buzura cu apelativul “Gusti”, in virtutea prieteniei (!!) ce ii leaga, spunea el, dupa care i-a sugerat ca e un expirat si ca nu-l mai citeste nimeni. Mai tarziu, intr-o alta discutie in care s-a evocat o pozitie antibasista apartinand lui Florin Zamfirescu, soparla de f. spunea: “Zamfi (!!) stiu ca a avut in ultima vreme niste probleme de sanatate”. f. este unul dintre cele mai scarboase personaje, un infatuat cum rar am vazut. Deci un f. le spune unor mari nume din cultura care si-au pastrat coloana vertebrala – acesta fiind si motivul dispretului lui – gusti si zamfi, de la inaltimea unui nimeni ce este. Un nerusinat.

  43. Diana Says:

    @Sandi: Cristoix & Tuciurescu si-au „bagat concediu” cum zicea ieri o microfonista de teren de la rtv despre consilierii lu’ basea. Imediat dupa decizia CCR, au simtit nevoia de muuult zanax, astfel incat, cristoix a avut doar o scurta interventie telefonica, iar don’ colonelo a disparut de tot. II tin locul cu mult sarg tapalaga (disperat tare ca ii scriu oamenii pe blogul emisiunii ca ii deprima discutia din studio!!) si de marele fost prezentator de meteo la A3, nelu nu stiu cum. 😀

  44. Roxana Iordache Says:

    @PLANO. Eşti liber să crezi ce vrei, dar să nu mă compari cu … personajul ăla. 😡 Dacă tu crezi că stilul meu e mârlănesc, fii fericit cu el! Şi dacă îţi închipui că n-am nimic mai bun de făcut decât eforturi ca să mă compromit eşti liber să crezi şi asta. Cine sunt eu să te contrazic? 🙂

    @Diana. Ai dreptate, dar nu poţi nega faptul că se cunosc de mult şi îşi permit familiarisme.

  45. Sandi Says:

    Diana spune:
    sâmbătă 4 august 2012 la 12:08:32 pm
    @Sandi: …………… II tin locul cu mult sarg tapalaga (disperat tare ca ii scriu oamenii pe blogul emisiunii ca ii deprima discutia din studio!!)

    ****

    Ptiuuu ! Am uitat de Tapalaba asta ! Care vorbeste scrasnind din dinti parca !

  46. Sandi Says:

    Tristoiu inainte de a pleca in concediu a fonfait o predictie : cum ca referendumul va fi validat ! O fi avand nevoie de bani si vrea sa se reintoarca la A3!

  47. PLANO Says:

    @Roxana
    Lasa,lasa, ca stiu eu cat de adanc zgarii!!! :mrgreen:
    Ai dreptate! EU se impiedica in fata cocosului!

  48. Roxana Iordache Says:

    @Sandi. Normal că după un concediu mai lung îşi revine şi se reorientează. Nu are cum să nu treacă de partea poporului. La propriu. :mrgreen:

    @PLANO. Habar n-ai, amice! 🙂 Oricum, e bine că unii încă ne confundă, bine pentru ea, vreau să zic. :mrgreen:

  49. PLANO Says:

    Uauuu! Sa nu va confunde domn Cocos! 😦

  50. neveu01 Says:

    Roxo,
    Sa te tina Dumnezeu asa!

  51. Roxana Iordache Says:

    @PLANO. Tu nu eşti normal? Mă refeream la @Mâţa. Altfel, e exclus amice, eu am gleznă de Diane de Poitiers, în imensa-mi modestie. 😆

    @neveu01. Te-am scos de la spam, nu eu te-am trimis acolo, te-ai învăţat deja, ci sistemul. Octave, să ne ţină pe toţi întregi! Domnul nostru sfânt. Eu am trecut peste multe, pentru că nu consider nici pe departe că persoana mea e atât de importantă. E importantă doar în măsura în care ceilalţi îi dau importanţă.

  52. mgabim2009 Says:

    @Rox ma bucur ca ieri nu am intrat si nu m-am antrenat in discutii, am avut tot timpul sentimentul ca ceva nu este chiar in regula.

  53. PLANO Says:

    @Roxana
    Fuga de cocos inmoaie genunchii nu gleznele! 🙂

  54. Julia Says:

    Gabi, ditto! 

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: