PREŞEDINTELE ANTONESCU: 8,5 MILIOANE DE VOTANŢI ÎNSEAMNĂ VIAŢĂ, RESTUL E BIROCRAŢIE

Foto: Agerpres

“Bună seara!

Aș vrea, înainte de toate, să felicit din toată inima sportivii români, care au obţinut rezultate notabile la Olimpiada de vară de la Londra şi mai ales să urez succes celor care continuă să fie în concurs în această seară, în special echipei de fete de la gimnastică, echipă care ne-a adus întotdeauna atâtea bucurii şi suntem convinşi ne va aduce şi în seara aceasta.

Revenind la politică, cunoaştem în acest moment, practic, rezultatele referendumului pentru demiterea Preşedintelui României, cunoaştem datele de după numărarea a 99, 97% din voturi, după câte ne-a spus BEC, şi putem în aceste condiţii să tragem nişte concluzii ferme pe cifre foarte precise. Opt milioane şi jumătate dintre cetăţenii români cu drept de vot, în ciuda diverselor forme de boicot, s-au prezentat şi şi-au exprimat voinţa la acest referendum, aproximativ șapte milioane și jumătate dintre aceştia s-au pronunţat pentru demiterea preşedintelui României.

Prima concluzie în faţa acestor rezultate oficiale este că, în fond, Traian Băsescu a fost demis. În formă, aşteptăm verdictul Curţii Constituţionale. În termeni de legitimitate, Traian Băsescu a fost demis de către cei care l-au ales preşedinte al României, adică de o majoritate reală a cetăţenilor cu drept de vot din România. În termeni de legalitate, aşteptăm şi respectăm verdictul Curţii Constituţionale.

Dincolo de cvorumul real, dincolo de discuţiile legate de numărul adevărat al alegătorilor cu drept de vot din România, rămân cel puţin două cifre, care nu mai pot fi contextualizate, care nu mai pot fi relativizate, care nu pot fi interpretate în termeni conjucturali, cinci milioane două sute de mii de români l-au ales preşedinte pe Traian Băsescu, șapte milioane și jumătate de români au spus că Traian Băsescu trebuie să plece din funcţia de preşedinte al României.

Acestor opt milioane şi jumătate de cetăţeni le-am mulţumit încă din seara zilei de referendum. Le mulţumesc încă o dată pentru că, dincolo de modul în care se va încheia, cu toate procedurile de rigoare şi cu toată decizia Curţii Constituţionale, acest referendum, cei opt milioane şi jumătate de cetăţeni români care s-au prezentat şi şi-au exprimat voinţa au făcut un lucru important pentru ţara noastră şi nu este deloc întâmplător, în treacăt fie spus, că importante organisme de presă internaţionale, care debitau tot felul de lucruri insuficient informate înainte de acest referendum, folosind termeni ca “lovitură de stat”, “suspendarea statului de drept”, “derivă a României democratice”, în faţa acestui rezultat, îşi reconsideră simţitor poziţiile şi iau act de expresia de voinţă a electoratului român, pe care o recunosc, fără niciun fel de ezitare, drept semnificativă.

Nu ştim care vor fi cifrele pe care Curtea Constituţională le va lua în calcul atunci când va da un verdict. Ştim sigur că opt milioane şi jumătate de alegători români sunt în viaţă, s-au pronunţat, sunt reali şi au putut fi număraţi. Nu există dubii în legătură cu ei şi cu voinţa lor, aşa cum există în legătură cu cei din scripte, cu cei absenţi, cu cei din boicot. Acolo nu ştim nici măcar dacă sunt în viaţă toţi. Acolo nu ştim dacă mai au cetăţenie română toţi. Acolo nu ştim nimic sigur. Ceea ce ştim sigur este că opt milioane şi jumătate de români şi-au exprimat clar şi fără dubiu voinţa.

Cei opt milioane şi jumătate de cetăţeni români înseamnă participare, înseamnă democraţie, înseamnă voinţă şi înseamnă, la urma urmelor, viaţă. Restul e birocraţie şi asupra acestei birocraţii va trebui să se pronunţe Curtea Constituţională.

A fost un referendum semnificativ şi corect, şi mulţumesc încă odată, după cetăţenii care şi-au exprimat voinţa, după aceştia mulţumesc încă o dată Guvernului României şi tuturor instituţiilor sale, care s-au achitat corect şi pe deplin de sarcinile pe care le presupunea prin lege organizarea acestui referendum. Mulţumesc tuturor instituţiilor statului, care şi-au făcut datoria corect în această perioadă, inclusiv serviciile speciale, inclusiv Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Şi-au făcut datoria corect. Nu au interferat în procesul electoral, nu au încercat – nu s-a semnalat nicio astfel de încercare de a influenţa, într-un sens sau altul, acest proces. Şi pentru că am avut, ca preşedinte interimar, această responsabilitate, pentru că le-am cerut acest lucru şi pentru că acest lucru s-a întâmplat, sunt dator să le mulţumesc şi o fac cu plăcere. Este, dincolo de prezenţa semnificativă a cetăţenilor, încă un semn indiscutabil că România este cu adevărat un stat de drept, că democraţia românească este una sănătoasă.

Curtea Constituţională a României are de luat o decizie foarte grea. Sunt un om politic care, în mai multe rânduri, am criticat decizii ale Curţii Constituţionale. Le-am respectat, evident, întotdeauna, le-am aplicat, dar în numeroase rânduri le-am criticat. Nu ştiu dacă în formă sau în fond am greşit sau nu. Nu îmi retrag niciuna din acele critici, dar simt datoria să spun astăzi că, indiferent care va fi decizia Curţii Constituţionale, nu va trebui să o culpabilizăm. Curtea are o decizie grea şi nu este vina ei. Curtea va trebui să ţină cont de foarte multe lucruri, între care unele nu sunt clare şi nu sunt clare nu din vina Curţii. Curtea, de pildă, atunci când va trebui să fixeze aritmetic ce înseamnă jumătate din populaţia cu drept de vot a României, aşa cum vorbeşte textul de lege, pe care Curtea va trebui să-l interpreteze şi să-l aplice, va avea de-a face cu date diferite, din documente la fel de oficiale, la fel de autentice, la fel de veridice, cu documentele Ministerului de Interne, cu cifrele Ministerului de Interne, cu cifrele din listele electorale, cu documentele şi cu cifrele de la Institutul Naţional de Statistică.

Sigur, sper, aşa cum cred că speră şi cei opt milioane şi jumătate de cetăţeni români, într-o decizie a Curţii Constituţionale care să pună, înainte de toate, însuşi spiritul Constituţiei, însuşi spiritul legii referendumului şi însuşi spiritul prevederii din această lege şi din hotărârea anterioară a Curţii, care impunea un prag de cvorum tocmai pentru a stimula participarea şi exprimarea cetăţenilor. Sper, aşa cum speră şi cel puţin opt milioane şi jumătate de cetăţeni români, că decizia Curţii va da întâietate unei realităţi în faţa unor hârtii, unor oameni în carne şi oase cu voinţa lor exprimată în faţa unor jocuri aritmetice şi în faţa unor tertipuri, care nu au nimic cu esenţa democraţiei şi cu sensul acesteia.

Curtea Constituţională a României are de luat o decizie foarte grea. Ea are o povară uriaşă pe umeri şi n-ar fi trebuit să o aibă. De fapt, în faţa rezultatului acestui referendum, Traian Băsescu ar fi trebuit să demisioneze. Orice om politic, care are respect pentru democraţie şi care înţelege prin democraţie exprimarea liberă şi semnificativă a cetăţenilor din comunitatea sa, ar fi luat această decizie. Faptul că Traian Băsescu nu o ia lasă pe umerii Curţii Constituţionale o povară foarte grea, de care sper, de care sunt încredinţat că această instituţie se va achita cu onoare. Celor opt milioane şi jumătate de cetăţeni români le mulţumesc încă o dată şi le spun că, prin prezenţa lor la referendum, au dat sens noţiunii de democraţie, au dat sens noţiunii de stat de drept. Ei, în fond, au votat împotriva abuzului şi împotriva oricărei forme de abuz.

Numai participarea cetăţenească şi numai conformarea voinţei şi acţiunii politicienilor, în raport cu această voinţă, le poate pune capăt. Traian Băsescu nu mai este, nu mai poate fi, indiferent de decizia Curţii Constituţionale, preşedintele nostru, al celor opt milioane şi jumătate de români. Vom respecta, fără niciun fel de îndoială, decizia Curţii, oricare va fi ea, dar în planul legitimităţii, Traian Băsescu este, pentru noi, definitiv demis, Traian Băsescu nu este şi nu poate să mai fie niciodată Preşedintele acestei ţări.

Tuturor acestor oameni care au votat, le spun vă mulţumesc, aţi făcut ce trebuia. Aţi făcut ce trebuia pentru fiecare dintre voi, şi aţi făcut ce trebuia pentru ţara noastră, pentru demnitatea ei, pentru credinţa ei în democraţie. Tuturor acestor oameni le spun că, indiferent de decizia Curţii, pe care toţi o vom respecta, nu vor înceta să fie apăraţi, de către toţi cei care, în numele lor, facem politică, în faţa oricăror ameninţări, în faţa oricăror descurajări şi faţa oricărui abuz. Iar dacă o decizie nefavorabilă a Curţii îi va face pe unii să creadă că nu mai merită să mai votezi, le spun: nu-i adevărat, totdeauna merită să votezi, totdeauna merită să crezi în democraţie, nu poţi stăvili şi nu poţi preîntâmpina niciun fel de abuz, actual sau viitor, decât prin implicare, decât prin participare, decât prin manifestare demnă, în calitate de cetăţean.

Sunt optimist, în legătură cu decizia Curţii, sunt sigur în legătură cu respectarea ei şi de către mine, şi de către noi toţi şi sunt, de asemenea, sigur că toţi aceşti oameni, opt milioane şi jumătate, care au venit la acest referendum, vor ieşi mai întăriţi, în credinţa lor în democraţie şi în credinţa lor că au dreptul de a hotărî soarta acestei ţări. Vă mulţumesc şi dacă sunt câteva întrebări sunt gata să răspund.

Întrebare: Domnule Preşedinte, şeful Executivului a dat puţin mai devreme un comunicat în care scrie în felul următor, şi o să vă şi citesc: “Toate părţile implicate să se abţină de la orice declaraţie care poate fi interpretată ca presiune sau tentativă de influenţare a deciziilor CCR”, pentru că şi dumneavoastră puţin mai devreme aţi vorbit despre decizia grea pe care trebuie s-o ia judecătorii Curţii.

Preşedintele interimar al României, Crin Antonescu: Da. Care este întrebarea?

Întrebare: Consideraţi că dumneavoastră, implicit, şi restul politicienilor ar trebui să se abţină de la orice comentariu vizavi de Curtea Constituţională şi despre decizia pe care o va lua Curtea?

Preşedintele interimar al României, Crin Antonescu: Societatea democratică este o societate care se bazează pe câteva drepturi, între care, din punctul meu de vedere primul, cel sine qua non, fără de care nu se poate să fie posibile celelalte, este libertatea de exprimare. Atâta vreme cât în ce mă priveşte şi, de altfel, în ceea ce priveşte şi declaraţiile pe care le-am auzit astăzi de la alţi politicieni dintr-o parte sau alta nu s-a manifestat în niciun fel o încercare de intimidare, o încercare de influenţare, o încercare de ameninţare a Curţii Constituţionale, cred că suntem în parametri absolut normali. Și ceea ce este extrem de important este să ne înţelegem bine cu toţii, ceea ce pentru mine e clar, că oricare ar fi decizia Curţii, comentată şi ea la rândul ei, vă asigur: o vom respecta întocmai. Aceasta este esenţial pentru bunul mers al democraţiei în România.

Întrebare: Şi dacă-mi permiteţi, pentru că spuneţi că veţi respecta decizia Curţii, indiferent care va fi ea, veţi respecta şi acea declaraţie publică pe care aţi făcut-o privind ieşirea dumneavoastră din viaţa politică?

Preşedintele interimar al României, Crin Antonescu: Eu am proprietatea vorbelor mele şi am, de 20 de ani, de când fac politică, proprietatea, înţelesul şi responsabilitatea declaraţiilor mele. Decizia mea este luată, este una fermă, este una în conformitate cu toate principiile pe care am făcut şi fac politică, şi ea va fi anunţată în momentul potrivit.

Întrebare: Un referendum care nu va fi validat va însemna…

Preşedintele interimar al României, Crin Antonescu: Eu v-am dat un răspuns la această întrebare, dar este singurul, deoarece eu, aici cel puţin, în această calitate, nu doresc să discut nici despre politicianul Crin Antonescu, nici despre Partidul Naţional Liberal, nici despre altceva, din două motive: pentru că aici vorbesc în calitate de preşedinte interimar al României şi alte subiecte nu abordez de aici; în al doilea rând pentru că o asemenea discuţie, ca şi multe altele, au sens în momentul în care vom avea finalul oficial al acestui referendum.

Întrebare: În urmă cu puţin timp, preşedintele suspendat Traian Băsescu spunea că: “USL are obligaţia morală faţă de mine şi în baza acestei obligaţii morale cer încetarea oricărei lupte politice”. Cum comentaţi acea obligaţie morală pe care USL-ul ar avea faţă de preşedintele suspendat Traian Băsescu?

Preşedintele interimar al României, Crin Antonescu: Nu am cunoştinţă de niciun fel de obligaţie, nici morală, nici de alt fel, a Uniunii Social Liberale, a vreunuia dintre liderii săi, faţă de domnul Traian Băsescu. Cunosc obligaţiile morale pe care domnul Traian Băsescu le are faţă de cetăţenii României, cunosc modul în care le-a încălcat, dar nu dezvolt acest subiect. În ceea ce priveşte Uniunea Social Liberală, n-am niciun fel de îndoială că n-are nimeni vreo obligaţie nici morală, nici altfel, faţă de Traian Băsescu.

Întrebare: Şi dincolo de acest ton împăciuitor, dacă-mi permiteţi o a doua întrebare, de-a lungul campaniei electorale pentru referendum, în desele sale apariţii publice, Traian Băsescu a ţinut să puncteze, chiar şi ieri, în ultima sa declaraţie că odată ce se va întoarce la Cotroceni – fiind sigur de acest aspect – va avea grijă de toţi cei care l-au suspendat şi ca toţi cei care l-au suspendat să plătească. Cum consideraţi aceste afirmaţii? Le vedeţi ca nişte ameninţări?

Preşedintele interimar al României, Crin Antonescu: Am nişte cuvinte pentru a le califica, dar nu-mi permit să le folosesc de aici. Vă las pe dumneavoastră.

Întrebare: Ce cifră ar trebui să ia în considerare Curtea Constituţională pentru validarea sau invalidarea acestui referendum, având în vedere că, în această ultimă zi, au fost puse în discuţia opiniei publice mai multe cifre: 18 milioane, 15 milioane?

Preşedintele interimar al României, Crin Antonescu: Da, cred că ştiu şi cei de la Curtea Constituţională, după cum ştiţi şi dumneavoastră, după cum ştiu şi eu şi după cum ştim toţi în această ţară, după cum ştie şi Traian Băsescu, că avem de-a face cu două cifre: una birocratică, valabilă din punct de vedere legal, pentru că nu au fost în stare instituţiile acestui stat, sub mai multe guverne, inclusiv sub cel de faţă, chiar dacă a avut la dispoziţie un timp foarte scurt, să o adapteze la realitate. Şi asta este cifra din listele electorale. Şi, pe de altă parte, avem de-a face cu o cifră care reflectă realitatea – adică numărul de oameni vii, cu drept de vot, care există pe acest pământ şi poartă cetăţenia română.

Curtea este ţinută să judece şi să dea un verdict în această speţă în raport cu legea, şi aici se face diferenţa între calitatea de cel mai înalt nivel, de jurişti, a componenţilor Curţii Constituţionale şi cei care nu suntem jurişti sunt, în paranteză fie spus, de multe ori în drept situaţii care determină corect din punct de vedere juridic o decizie şi care nu se acoperă în realitate pe bunul simţ, pe ceea ce credem toţi ceilalţi. De pildă, atunci când se comite o faptă pe care au văzut-o toţi dar s-au folosit incorect procedural nişte probe, nu poate fi condamnat făptaşul, da? Curtea, de asemenea, are capacitatea şi dreptul de a interpreta în spiritul Constituţiei şi al legii, şi eu cred că aceste posibilităţi pe care le are Curtea îi sunt suficiente pentru a da o soluţie care să fie şi dreaptă, din punct de vedere public şi politic, şi perfect corecte din punct de vedere juridic. Dar asta este ce cred eu, important e ce va decide Curtea.

Întrebare: O precizare, deci, ce alegem, birocraţia sau realitatea?

Președintele interimar al României, Crin Antonescu: Eu aleg, întotdeauna, realitatea. Discutam acum despre verdictul Curţii.

Întrebare:Aş mai avea o întrebare. Ieri, preşedintele suspendat Traian Băsescu, spunea că toţi cei care au dat, aşa cum numea dumnealui, lovitura de stat, vor plăti şi vă întreb dacă vă este teamă de această anunţată răzbunare a lui Traian Băsescu.

Președintele interimar al României, Crin Antonescu: Cred că este o întrebare retorică. Traian Băsescu ameninţă de când îl ştiu şi de când mă ştiu, de asemenea ameninţări nu m-am temut. În momentul în care îţi asumi condiţia de lider politic, în momentul în care îţi asumi condiţia de lider al opoziţiei, în momentul în care îţi asumi condiţia de a te lupta cu cineva ca Traian Băsescu şi sistemul lui, trebuie să-ţi învingi teama. Teama există în orice om viu, aşa cum există speranţa, cum există curajul. Problema este dacă o învingi sau nu. Eu am învins-o de mult şi ameninţările lui Traian Băsescu nu mă impresionează personal; mă dezgustă, pentru că este incalificabil ca un om care a fost şef de stat, care vrea să mai fie, care este supus acestui examen public, să ameninţe. Nici măcar să nu spună: „Am să-i fac cutare lucru lui Crin Antonescu sau lui Victor Ponta”. A vorbi despre lovitură de stat, în condiţiile în care a spus în timpul campaniei „Români, nu veniţi să validaţi lovitura de stat”, înseamnă că opt milioane şi jumătate de români au dat o lovitură de stat şi cu restul, nu ştiu câţi, că despre cei opt milioane şi jumătate care sunt reali şi vii şi pe care i-am putut număra, stim câţi sunt, despre ceilalţi rămâne să rezolve birocraţia, dar cu cealaltă, să zicem, jumătate, domnul Traian Băsescu trebuie să umble să-i aresteze pe ăştialalţi opt milioane şi jumătate. Cred că sunt nişte aberaţii care ne fac rău, care ne fac de râs şi spuneam că nu întâmplător până şi o publicaţie ca „Le Figaro” foarte apropiată, în zilele dinainte de referendum, cauzei lui Traian Băsescu, a ajuns să mai cerceteze, de unde vine, care-i mentalitatea şi care sunt, ca să spun aşa, armele lui Traian Băsescu. Mie, repet, mi se pare jenant să discutăm despre aceste lucruri. Sunt nedemne de orice lider politic, darămite de un şef de stat.

Întrebare:Dacă mai îmi mai permiteţi o întrebare. Spuneaţi că inclusiv STS-ul şi-a făcut foarte bine treaba în ziua referendumului şi v-aş întreba, în acest context, dacă aţi mai cere în continuare demiterea şefului STS, aşa cum aţi cerut.

Președintele interimar al României, Crin Antonescu: Astea sunt întrebări cu condiţional optativ, iar mie îmi place să răspund, cel puţin de aici, la întrebări puse la modul indicativ. Important rămâne ca aceste instituţii, inclusiv cea menţionată şi pe care am menţionat-o, cum aţi văzut, în mod special, au procedat corect. Ăsta este un lucru foarte, foarte bun.

Întrebare: Este clar că s-a ajuns la o situaţie pe care nici dumneavoastră personal, nici ceilalţi din tabăra cealaltă nu şi-o doreau sau poate că ceilalţi şi-o doreau. Dumneavoastră aveţi să vă reproşaţi ceva din această campanie?

Președintele interimar al României, Crin Antonescu: La capătul unei campanii, întodeauna, rămâne ceva ce puteai să faci mai bine, la capătul unei campanii în care n-ai câştigat sută la sută din voturi înseamnă că n-ai fost suficient de convingător, un vot dacă a mai rămas. Pentru mine rămâne cel mai important lucru din această campanie, următorul: eu m-am implicat în campanie în sensul chemării la vot şi răspunsul pe care eu şi ceilalţi, că n-am făcut-o singur, l-am obţinut, este unul impresionant, este unul care mă obligă şi este unul care mă face să le fiu recunoscător tuturor acestor oameni.

De asemenea, este unul care mă face să îndrăznesc să spun un lucru. Poate că toţi analiştii, poate că toţi politicienii care comentăm, afirmăm, recunoaştem de mulţi ani că în România este o ruptură între electorat şi clasa politică, între electorat şi partide, între electorat şi liderii politici, ar trebui să mai medităm, pentru că în momentul în care opt milioane şi jumătate de oameni vin la o acţiune la care nişte lideri politici îi cheamă, înseamnă că nu există o ruptură, înseamnă că există reprezentativitate şi înseamnă că nu jucăm într-o piesă absurdă, ci jucăm într-o situaţie reală, în care trebuie să fim cu atât mai responsabili, cei care facem politică. Dacă îmi daţi voie, eu m-aş retrage.

Întrebare:Dacă îmi mai permiteţi o întrebare? Demiterea lui Traian Băsescu a fost obiectivul numărul unu, poate, al celor de al USL şi implicit şi al dumneavoastră. Dacă, să luăm situaţia în care, prin acest referendum, Traian Băsescu nu este demis. Pentru ca Traian Băsescu să-şi încheie mandatul acum, ar mai exista o soluţie, domnia sa a spus-o de câteva ori în ultima perioadă: revizuirea Constituţiei. Luaţi în calcul această situaţie?

Președintele interimar al României, Crin Antonescu: Obiectivul nostru numărul unu a fost normalizarea vieţii politice din România, a fost şi rămâne deblocarea mecanismelor instituţionale demoratice, funcţionarea normală a instituţiilor acestei ţări, pentru că suntem într-o perioadă grea, complicată, de criză etc., etc. Sper că acest referendum se va încheia cu demiterea şi oficială, nu numai morală, a lui Traian Băsescu şi vom intra în această normalitate. Dacă nu se va întâmpla asta, mă voi întâlni cu dumneavoastră – nu fug nicăieri – şi vă voi răspunde la tot felul de ipoteze. Pe ipoteza în speţă am răspuns de multe ori, şi răspunsul nu se schimbă.

Întrebare: O ultimă întrebare. Îmi permiteţi, vă rog frumos. Traian Băsescu spunea că datorită dvs şi-a schimbat strategia, pentru că aţi promulgat acea lege foarte repede, şi de aceea a mers cu varianta boicotului. Cumva spunea că datorită dumneavoastră.

Președintele interimar al României, Crin Antonescu: Bun. Asta arată, pentru cei care doriţi să colecţionaţi lucruri nedemne, repet, de ce face un om, arată încă o dată atitudinea unui trişor. Astea sunt lucruri foarte simple. Eu v-am spus şi atunci, am promulgat o lege pe care era absolut normal să o promulg, nu din cauza presiunii cuiva; era o lege votată în Parlamentul României, acreditată drept constituţională de Curtea Constituţională şi nu aveam niciun motiv, ca preşedinte interimar, să nu o promulg. Dacă aş fi avut vreun motiv, aş fi retrimis-o. Nu am avut niciun motiv şi, ca atare, am consacrat prin actul promulgării, voinţa Parlamentului, care este izvor de drept, în condiţiile în care Curtea Constituţională îi dăduse girul constituţional.

Lucrurile astea nu sunt şmecherii. Traian Băsescu, după opt ani de preşedinte al României, ar fi trebuit să afle acest lucru. Lucrurile astea nu sunt de trişat. Hai să o ascundem sub masă încă trei zile ca să vedem tactica de campanie a cuiva. Acestea sunt lucruri aproape solemne în care arătăm cum ne respectăm ţara ai cărei demnitari suntem. Eu am acţionat ca preşedinte interimar al României. Eu respect România. Că un candidat a dorit, cu un cuvânt care-i place, să se comporte ca trişor, ca “paiaţa” lui Viktor Orbán, e problema lui de candidat. Eu am respectat situaţia în care am fost pus în aceste zile şi nu am nici cel mai mic regret sau ezitare să spun că am procedat corect şi demn. Mulţumesc. O seară bună!”

Anunțuri

35 răspunsuri to “PREŞEDINTELE ANTONESCU: 8,5 MILIOANE DE VOTANŢI ÎNSEAMNĂ VIAŢĂ, RESTUL E BIROCRAŢIE”

  1. PREŞEDINTELE ANTONESCU: 8,5 MILIOANE DE VOTANŢI ÎNSEAMNĂ VIAŢĂ, RESTUL E BIROCRAŢIE » Bloogle Says:

    […] Original Blog » 31 July 2012 – Blog « Situatia politica descurajeaza investitiile in retail […]

  2. Dawson Says:

    Discurs de presedinte adevarat, Rox. 😉

  3. neveu01 Says:

    Asa este.
    PAre desprins din basmele cu Harap Alb, nu din polticca romaneasca.

  4. traian dar nu basescu Says:

    Tot tambalaul cu referendumul este rezultatul tradarilor permanente ale asazisilor politicieini. Inainte de locale ca sa se puna la adapost de furia nationala au trecut cu arme si bagaje la USL, care i-a acceptat cu „bucurie” desi oamenii cinstiti nu au dorit acest lucru.
    La alegeri au „coabitat” datorita votului inertial. Dupa alegeri alte tradari in lant pentru „recuperare si salvare”. De analizat UNPR si UDMR.
    Semnale de luat in seama au fost „blaturile” locale, deloc putine semnalate de mass media.
    In fata amenintarilor „letale” dupa demiterea lui Basescu „nevinovatii” din ambele tabere si-au dat rapid mana si au pus la cale un „blat national” cu sprijin considerabil din interiorul guvernantilor actuali dar mai ales din teritoriu unde dupa locale scopurile „coabitarii” au fost atinse.
    Cat real si amar este cantecul lui Socaciu”
    „Bună ţară, rea croială
    Mama ei de rânduială.
    Aia hoţi, ăştia hoţi,
    Mama lor la toţi.

    Vin ai noştri, pleacă ai noştri
    Noi râmînem tot ca proşti.
    Aia hoţi, ăştia hoţi,
    Mama lor la toţi……”

  5. Franklin Says:

    Basescu dixit:
    „Aveti obligatia sa faceti un exercitiu. Un exercitiu pe care vi-l cere presedintele ales al Romaniei (mi s-a parut ca a proniuntat ceva mai putin apasat, de parca ar fi avut o retinere). Nu va uitati timp de o saptamana la Antena 3”

    Oare ce a avut Traian Basescu in cap pentru ca sa pronunte o asa ineptie profund antidemocratica, demna de sefii juntelor militare sau de presedintii din Asia Centrala?

    Cel mai probabil, Basescu se bazeaza pe decizia favorabila a CCR de care nu se indoieste absolul deloc. Se teme insa de revolta si indignarea romanilor si, cel mai tare, se teme ca CCR sa nu fie nevoita sa judece sub presiunea strazii. Simte ca romanii ii sunt impotriva si nu vrea decat putina „liniste”, atat cat sa se intoarca la Cotroceni, sa stea cuminte cateva saptamani sperand ca totul sa fie dat uitarii. Acesta e motivul pentru care a intors-o ca la Ploiesti, de la amenintarile cu justitia la apeluri la reconciliere.

    Nu a uitat ca a stat ascuns asta iarna ca un sobolan. Oare de ce o fi iesit brusc din gaura in care statea ascuns iesind cu povestea aia cu „Ii dottore”?

  6. “8,5 milioane de votanţi înseamnă viaţă, restul e birocraţie” (preşedintele interimar Crin Antonescu) | trăiește-ți viața altFEL Says:

    […] Roxana Iordache Share this:TwitterFacebookLike this:LikeBe the first to like this. This entry was posted in […]

  7. stejarul Says:

    Franklin

    Sunt vorbele unui individ cu probleme psihice. Toti blatistii poarta in egala masura cu basescu vina pentru toate derapajele acestuia. L-au mentinut la putere mimand impotenta in loc sa ceara o expertiza psihiatrica (chiar si discreta, departe de ochiul publicului) si sa actioneze in functie de diagnostic.
    Nebunul, adevar graieste: sa plateasca penal toti blatistii.
    Ma intreb in perioadele in care disparea, ce se intampla cu adevarat? Era cumva decompensat si il tratau intensiv?

  8. Ghita Bizonu' Says:

    Acu descopeii aceasta perla a europenismului „crestin democrat”, marea gandire democratica di n Perfidul Albion :
    http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/occidentul-s-a-lamurit-in-privinta-speciei-ponta-270630.html

    Adica daca dati jos pe TB va bombardam!!!!
    Pribit-i mutra …. nu ca cere caramida cum e o vorba ruseasca ci ca arata a debil …. De fapt de ani de zile pbserv cum cei incolonati in fata curului basesc au de foarte multe pri niste fizionomii .. sa fiu scuzat , de minus habet!

    Asta este si adevarata fata a criminal demagogiei papistase poponare si eretice

  9. m1ha2 Says:

    să vedem cât de adevărat se dă mâine când trebuie să demisioneze

  10. Franklin Says:

    Cea mai corecta solutie, perfect constitutioanala, este aceea prin care CCR ia act de rezultatele referendumului asa cum sunt ele prezentate de BEC, dar si de boicotarea referndumului de catre un partid politic si de catre Traian Basescu insusi, ceea ce echivaleaza cu fraudarea (falsificarea) deliberata a rezultatelor refendumului. In consecinta CCR poate declara referendumul valid in pofida nerealizarii cvorumului. In fond acuzatiile de lovitaura de stat sunt ilegale, ca si instigarea la nerespectarea hotararii parlamentului de organizare a referendumului. Daca Traian Basescu si-ar fi justificat boicotul pe motivele indoielnice de demitere poate ca ar fi avut sanse. El a facut greseaza sa numeasca suspendarea o lovitura de stat ceea ce contravine chiar deciziei CCR.

  11. Franklin Says:

    Practic, adevarata lovitura de stat o infaptuieste chiar el pentru ca, in mod evident, daca vom socoti si sustinatorii domniei sale cvorumul s-ar fi implit si Traian Basescu demis. Asa insa, TRaian Basescu se va intoarce prin siretlic la Cotroceni impotriva vointei populare. Asta da, se cheama lovitura de stat

  12. Franklin Says:

    Cea mai probabila solutie este ca CCR sa dea doar semnalul ca referendumul a fost fraudat de Traian Basescu si, desi va declara referendumul invalid sa predea problema pentru a stabili „procedura de urmat” tinand seama de rezultatul real al referendumului.

    Parlamentul, fie mai poate decide inca un tur de scrutin fara cvorum, din moment ce Traian Basescu a refuzat participarea la urne, fie il poate declara pe Traian Basescu demis direct (tare mi-ar place epilogul asta!) Iar contestatia PDL va fi respinsa pe CCR, pe buna dreptate, pe ideea ca „ati stat acasa, insemna ca nu v-a interesat”.

  13. Franklin Says:

    Din pacate, USL, Crin Antonescu insusi, nu se concentreaza pe esenta problemei care este falsificarea rezultatelor prin neparticiparea la vot, adica pe evidenta ca o parte insemnata a publicului, in realitate, a participat si si-a exprimat deja OPTINEA chiar prin neparticiparea la vot. Cvorumul a fost atins si depasit, in realitate!

    USL o da pe niste date tehnice legate de listele de vot, argument gresit. Legea e clara si ceea ce conteaza sunt listele MAI. Au ministru, de ce nu a actualizat MAI listele? Pai le era greu s-o faca, in toata tara, la evidenta populatiei lucreaza numai neveste, fiice, amante si rude ale politistilor. Era o treaba prea grea pentru ei sa o faca.

  14. Franklin Says:

    Apropo de MAI sa nu uitam ca Romania detine o nedorita pozitie fruntasa la victimele accidentelor de circulatie si asta an de an. Cca jumatate din aceste victime sunt pietoni accidentati. Daca le pui politistilor de la rutiera intrebarea „cate amenzi au fost acordate pietonilor pentru travesare prin locuri nepermise” am primi un raspuns dezolant, NICIUNA, probabil. Iata un motiv de demitere a catorva zeci de sefi ai politiei rutiere, ministru si chiar prim-minstru. In urma cu 30-40 de ani astfel de amenzi erau ceva obisnuit, toata lumea travesa numai pe la marcaje si pe culoarea verde.

  15. Roxana Iordache Says:

    Pitoane, greşeşti cu „papistaşii”. Greşeşti grav.

  16. stejarul Says:

    Franklin

    sunt cu totul de acord cu tine. Cea mai valabila cale de atac pt USL este atacul la adresa boicotului. Restul sunt cai secundare. Nu zic sa nu fie folosite, cu matrozu ai nevoie de tot „armamentul” din dotare dar boicotul sa fie their piece de resistance.

  17. George Moisescu Says:

    Crin sa nu cedeze!
    Trebuie sa ramana la Cotroceni!
    Acum!
    Vorbesc serios: e singurul ce poate tine piept fiarei!

  18. stejarul Says:

    George Moisescu

    Nu are cum ceda, are 7,5 milioane de oameni „in spate”. Daca cedeaza inseamna ca tradeaza mai mult de jumate din electorat!

  19. Roxana Iordache Says:

    @George Moisescu. Bun venit! Clar. Cum să plece de la Cotroceni? 🙂

    @stejarul. Ştie, a spus că voturile îl obligă şi că nu fuge nicăieri. Rămâne la Palat. 🙂

    @Franklin. Păi exact asta semnala şi el, esenţa problemei. Exact asta a semnalat – participarea certă şi frauda prin neparticipare, vicierea cu premeditare a rezultatelor, asta a semnalat Crin, într-un mod în care n-au mai făcut-o ceilalţi. Am să revin pe tema asta cu o postare.

  20. Roxana Iordache Says:

    @m1ma2. Păi nu va mai trebui să demisioneze, din moment ce primeşte verdictul că e demis.

  21. Roxana Iordache Says:

    Excelent şi argumentul lui Niels: din moment ce sunt alegători care pot fi trecuţi pe listele electorale suplimentare, pentru că nu erau trecuţi pe liste, la fel, pot fi radiaţi cei de pe liste care nu mai există.

  22. J o h n s o n Says:

    Basescu la Cotroceni NU se mai intoarce.,,Nu poti insa sa te faci ca nu vezi cu cat diletantism a gestionat USL o actiune din momentul in care greul fusese deja facut….Astazi matrozul era deja la recoltat amprente la Jilava daca faceau referendumul cum trebuie,fara sa se repeada s-o dea in gard cu preaviz,fara declaratii bombastice,fara triumfalisme ieftine,fara oameni scosi la inaintare mai mult cat sa irite populatia(s-a scris si aici de acest lucru)…
    Marele lor noroc a fost boicotul celorlalti…Ce noroc,norocul prostului !!!

  23. Tzara Says:

    „…Patria nu a fost nici un moment in pericol. Desi seara aparea la t.v. si vorbea de lovitura de stat a celor doi-cinci-sase parlamentari, Traian le oferea dimineata zambitor jurnalistilor fructe si apa minerala la sediul de campanie. Mai mult, desi guvernul trecuse luxoasa vila pe care si-o pregatise pentru ziua retragerii in programul portilor deschise, Traian reusise sa-si recupereze si halatul, fiind astfel pregatit pentru solutia de rezerva la care se gandea dr. Aliodor, care incepuse sa afirme sus si tare ca il avusese ca pacient. Nu au fost impuscaturi pe strazi cum se intampla de ceva vreme intr-o tara araba, ne anunta cu mandrie binemeritata ca se poate si mai rau ambasadorul american, cel cu adanci radacini in plaiul mioritic si moldav. Primarul ce-guevarez de la tarm de mare a condus la vot cele treizeci de fete imbracate in costum de baie ce participau la un concurs de frumusete, apoi si-a vazut linistit de niste sporturi nautice. Doar o doamna blonda si cu accent provincial ne anunta din trei in trei ore prezenta la vot, leganandu-si capul si lasand cu un enigmatic zambet de monalisa sa se inteleaga ca stie ceva ce noi abia vom sti. Dupa cateva ore incepeau sa se contureze proportiile dezastrului; adevarata lovitura de stat o daduse chiar Traian, indemnandu-si sustinatorii sa ramana acasa si sa nu participe la vot, desi Curtea avusese in vedere o participare cat mai masiva atunci cand stabilise cvorumul de 50 la suta plus unu. Listele electorale erau umflate si in unele orase depaseau chiar numarul total al populatiei, in zonele rurale s-au facut presiuni asupra participantilor la vot, numeroase concerte au tinut lumea ocupata pana tarziu in noapte cand deja nu se mai putea vota etc, in sfarsit cu alte cuvinte adversarii lui Traian trageau cu gloante oarbe. Desi numarul celor care au votat pentru demitere a fost zdrobitor, totusi nu s-a realizat cu doar cateva procente cvorumul necesar. Mai mult, cei care il intorsesera pe Traian la popor si chemasera lumea la vot se pare ca nu doreau sau nu stiau sa castige. Se contura un fel de blat, de non combat care semana mult cu cel de acum trei ani, cand adversarul lui Traian la prezidentiale nu fusese suficient sprijinit de echipa sa. Iar analizele legate de cifrele diferite de pe liste luate de la institutii diferite nu fac decat sa se constate inca odata rezultatele dezastruoase ale asa numitei reforme a statului din ultimii ani si sa duca discutia in derizoriu. Curtea, care va primi astazi rezultatele votului are o misiune foarte dificila avand in vedere vehementa cu care fiecare din cele doua tabere isi clameaza victoria…”

  24. Un simpatizant poate neutentic ... Says:

    Da,ca si Franklin si ca si Stejarul,cred ca cea mai corecta cale este de a merge pe boicotul impus de Traian Basescu ,in conduitiile in care chiar CCR in motivarea deciziei privind pragul electoral ca :

    “Participarea la referendum a majorităţii cetăţenilor reprezintă un act de responsabilitate civică, prin care corpul electoral urmează să se pronunţe cu privire la sancţionarea sau nu a Preşedintelui României, având posibilitatea demiterii sau menţinerii acestuia în funcţie”

    Cum se mai poate vorbi despre un prag electoral in conditiile in care „actul de responsabilitate civica” al votului , a fost calcat in picioare de Basescu ?

  25. Xen Says:

    Test
    Se pare ca imi sunt blocate postarile. Ieri am avut computerul atacat de la o adresa (proxy?) din Sighetul Marmatiei. Incerc sa vad daca aici pot publica. Scuze!

  26. Un simpatizant poate neutentic ... Says:

    Basescu ,pe 12 iulie ,despre pragul electoral :

    „Eu am obligatia sa stau in fata romanilor (…) Pentru mine nu este, eu am alt obiectiv, obiectivul meu este sa fiu vertical in fata romanilor (…) Obiectivul meu este sa obtin mai multe voturi cu «Nu», pentru nedistituirea presedintelui, decat voturi cu «Da». Eu nu sunt un om care sa ma ascund sub un prag.Obiectivul meu este să obţin cu un vot mai mult pentru rămânerea în funcţie decât împotriva”

  27. relu Says:

    slogan nou NU POTI FI PRESESEDINTE CU 2 MILIOANE DE MORTI PE LISTE

  28. Un simpatizant poate neutentic ... Says:

    87,52% au votat DA potrivit rezultatelor finale ale votului .

    87,52!!!!

  29. Roxana Iordache Says:

    @Johnson. E real ce spui cu privire la anumite zone şi aspecte. Nu se poate, însă, generaliza. Unii au fost de nota 10, ca dovadă şi rezultatele în judeţele lor. Alţii… Şi într-adevăr s-au făcut aici multe observaţii. Nu doar voi. Eu m-am luat în principal de comunicare, fiindcă e esenţială.

    @Xen. Testul e OK, poţi posta. 🙂

    @Tzara. Ar fi interesant să precizezi şi din cine e citatul. 🙂

    @Simpa, mai bine o dădeai pe-aia cu laşitatea. Singur s-a recomandat ca laş, la TVR, cu Mihai Rădulescu.

    @Franklin. Băsescu la Cotroceni nu se mai întoarce, decât, cum spuneam, ca să-şi ia catrafusele. De-abia aştept să desigileze Crin cabinetul lui Ceauşescu!

    @relu. Mai tare e cel cu 7,5 milioane de vii care l-au demis.

  30. Bogdan Iorga Says:

    Ai vazut asta?
    http://www.gandul.info/politica/referendum-2012-presedintele-comisiei-juridice-a-senatului-toni-grebla-psd-usl-nu-mai-are-ce-face-9914096
    Sa inteleg ca s-a terminat dansul?

  31. Virgil Ilie Says:

    1. Decizia CORECTA , LEGALA , DREAPTA SI LEGITIMA pe care o poate lua CCR este „REPETIR LA REFERENDUM” …
    Avind in vedere boicotul .

    2. Decizia LEGALA , dar incorecta , nedreapta si nelegitima pe care o poate lua CCR este invalidarea referendumului , si retrimiterea lui Basescu la Cotroceni .
    Avind in vedere cifra trimisa la BEC de catre insusi domnul Rus , adica MI singura autoritate in materie .

    3. Decizia CORECTA , DREAPTA SI LEGITIMA , dar nelegala pe care o poate lua CCR , este validarea referendumului si trimiterea lui Basescu acasa .
    Avind in vedere cifrele INS.

    4. Decizia incorecta , nelegala , nedreapta si nelegitima pe care o poate lua CCR este sa se abtina si sa trimita pisica moarta in curtea Parlamentului .
    Avind in vedere ca neispravitii vor dori sa se spele pe miini .

  32. olimpiu65 Says:

    multi din cei 8.5 milioane sunt in culmea dezxamagirii si declara ca nu vor mai vota pt ca votul lor nu conteaza.de aceea nu inteleg de ce politicieni la vf s-au grabit sa depuna armele pana ce CCR nu s-a pronuntat, pana ce Parlamentul nu s-a pronuntat. Iliescu a nimerit si de data asta porecla: carlan fara minte. manca copilotule epistola adresata lui Baroso!!!! inghieti promisiunile facute lui Swoboda si Schultz
    si inca odata: RUS demisia si Dobre la fel!!!!

  33. Virgil Ilie Says:

    Olimpiule , sa nadajduim inca …
    Dai dracului si pe Rus si pe Dobre . Sunt doi papagali , sau ma rog , un vinzatori si un natarau … Nu conteaza .
    Nici nu vreau sa ma gindesc ce evolutie vor lua lucrurile daca mascariciul se returneaza la Cotroceni .
    Tot gobernul de mameluci ai USL este in plop , plopul in virful dealului si dealul …, in aer .
    Bunaoara de ce crezi tu ca s-a trezit asa hodoronc – tronc domnul ala de la fisc , domnul Blejnar sa ameninte pe domnul Ponta ieri cu plingere penala ?… E ?…
    Ai uitat cum ii suspenda Baselu pe ministrii PNL dupa ce li se trintea o mica plingere penala ?
    Ei si , ce importanta mai avea dupa suspendare ca erau declarati nevinovati ?!…
    E groasa rau Olimpiule daca mascarciul se returneaza …
    Asa se intimpla cind aveam de a face cu urechisti habarnisti care iote , singuri isi vira capul in latz si cind noi ii incurajam neconditionat , chiar si atunci cind calca zdravan in strachini .
    Dar hai sa speram ca nu se intoarce !…

  34. Irina Says:

    Virgil,
    propui un „rferendumul se intoarce?”

  35. Virgil Ilie Says:

    Irina , REPETAREA REFERENDUMULUI ESTE SOLUTIA CARE INTRUNESTE LEGALITATEA , LEGITIMITATEA , CORECTITUDINEA SI DREPTATEA .

    NIMENI NU POATE CONTESTA SI NU VA MAI PUTEA CONTESTA !

    De fapt ar fi un tur II .

    Evindent ca FIIND VORBA IN FAPT DE UN AL DOILEA TUR DE SCRUTIN , CONDITIA DE PARTICIPARE 50&+1 , NU MAI ESTE NECESARA .

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: