BĂSIŞTI, STAŢI ACASĂ! BĂSESCULE, LABĂ TRISTĂ, ÎŢI DĂM O VESTE PROASTĂ: IEI UE! CRIN RULES :)

Stai acasă, laşule! Disperatule! Eşti terminat, Băsescule! TE BATEM LA ZERO. Perfect că ai îndemnat labe1 să stea acasă slugile tale şi furajaţii propagandei voastre pentru imbecili!

Superb să staţi acasă şi să vă execute poporul, exemplar. Cu voturi. Că NOI SUNTEM POPORUL.

Staţi acasă, laşilor! Staţi acasă, dragii noştri compatrioţi înşelaţi de impostori! Staţi acasă, dragilor! Şi când veţi vedea pe 29 seara târziu rezultatele, vă veţi da seama că şi voi sunteţi poporul român şi că noi vă iubim, fraierilor! Şi vă va părea rău să nu participaţi la sărbătoare. Vă primim! Pentru că preşedintele României trebuie să fie şi va fi al tuturor românilor!

Veţi avea şansa istorică să vă alegeţi liber preşedintele. Vor fi mai mulţi candidaţi, aveţi de unde alege.

CINE SE TEME NU MERITĂ. Indiferent din ce parte ar fi. Pentru că singura frică permisă e faţă de Dumnezeu, în sensul de tremendus, de cutremurare faţă de măreţie. În rest, toţi suntem copiii Lui.

Realitatea e, Băsescule, ţi-o spun aşa, direct ca filolog de nota zece: te caci pe tine de frică de Justiţie! Tu cu toată gaşca ta penală. 😛 Veţi înfunda puşcăria şi veţi ajunge la mila lui Crin. Dar el e un om drept, un naţionalist luminat, un român responsabil şi un creştin care nu s-a temut vreodată să-L mărturisească pe Hristos. NU vă va graţia. N-aţi cerut voi aşa, barosului maoist?

Şi va veni ziua, verticală ca o sabie în lumină, a zis Blandiana. Am şi eu texte de-astea, vi le livrez după ce mergeţi şi daţi jos regimul criminal Băsescu. Şi ŞTIU că faceţi asta. Şi vă iubesc. Iubirea e infinit mai tare decât ura. Pentru că iubirea este adevăr. Ura nu e decât un biet diavol.

93 răspunsuri to “BĂSIŞTI, STAŢI ACASĂ! BĂSESCULE, LABĂ TRISTĂ, ÎŢI DĂM O VESTE PROASTĂ: IEI UE! CRIN RULES :)”

  1. xnici Says:

    Va lua USL masuri in privinta aceasta?
    http://xnici.wordpress.com/2012/07/23/democratia-portocalie-pute/

  2. Marius Mina Says:

    😉 Barrosul maouist ;-)))

  3. Releniki Says:

    Disperare mare!
    Ma rog sa nu se intample vreun cataclism, cutremur ceva pana duminica, sa ne scoata din mana.
    DA, o ia ib bot rau de la o multime de cetateni suparati.
    Vine si ea ziua dreptatii.

  4. Huhu Says:

    Foarte frumos si adevarat Roxana, IUBIREA-I ADEVAR, DA SI ADEVARU-I IUBIRE, si atunci cind taie nemilos, ca bisturiul chirurgului in cancerul MINCIUNII, NIHIL SINE DEO!!!!!!!!

  5. traian dar nu basescu Says:

    Vor specula orice prevedere legala ca sa nu se prezinte la vot. Sper ca romanii nu se vor lasa prostiti si vor iesi masiv la votul DA.
    Acum trebuie sa scapam de Basescu si acolitii lui puscariabili, BUBA etc.

  6. adriana popa Says:

    Roxana mea,

    Dar pe animalul asta jegos NU il intreaca NIMENI PE LUME , de ce vrea sa fie PRESEDINTE daca NU vrea la vot ???

    Poate sa lase MOSTENITE SCAUNUL dela Cotroceni la LOAZELE LUI AGRAMATE ???

  7. Ghita Bizonu' Says:

    mda . Cam asta era austeritatea lor (tu stiai, stima si eu mai stiaua si altii da destui nu striau sau nu doreau sa stie): 1 capac wc= 500 euroi!
    Ma rog am intraziat .. fiindca am cauta 2 imagini graitoare
    Prima – despre austeritate si scopurile ei :

    apopos de auteritate .. ca ma ca am uitat cu totii:
    la sfarsitul anului t2009 guvernu’ bocciu a luat masura ca sa puna accize ZERO la produsele de lux . Acelasi mincinos patent sustine ca cum va introduce ( de fapt reintroduce ) accizele ptr marfurile de lux . ..v http://www.ziare.com/preturi/rca/din-2010-se-ieftinesc-produsele-de-lux-bijuterii-si-iahturi-la-pret-redus-974716 Si acu ii da pe politizare – cica saracu Boc e vctima luptei politice din Franta .] – vremea.forumgratuit.ro/t60-fmi-se-leapada-de-boc-si-reciproc *(peste asta am dat cautand imaginea!
    Ca Romania a fost ca o prada ptr astia (interesanta arhiva mea ptr anul 2010 …. Astia ne-au ametit cu atatea fleacuri si noi si noi scandaluri ca alea vechi sunt trecute cu vederea… si acu o dau cu plagiatu de parca plagiatu ar fi mai importanta decat jaful sistematic si sa muriti iute ca sa trai noi bine!!)

    Si o imagine emblematica a regimului si votacilor sai :

  8. Huhu Says:

    ISUS A SPUS: Ve-ti cunoaste Adevarul si Adevarul va va face slobozi, liberi (e vorba de Adevarul de mai jos!)!
    Si tot Isus a mai zis citind psalmii regelui, cioban, David,”Eu am zis voi (oamenii) sinteti Dumnezei!!!!!!!”

  9. cineva Says:

    A mai spus ca isi vor retrage reprezentantii pedeleprelor din sectiile de votare! Urat mai moare jigodia asta si foarte greu!

  10. abdulah catli Says:

    Base:”Suspendarea preşedintelui a fost discutată pe plajă, în Grecia, de Voiculescu şi lacheii lui, pe 1 mai. Voiculescu a discutat suspendarea mea, în Grecia, pe 1 mai. Vă pot spune programul de suspendare a preşedintelui: pentru a se ajunge a avea justiţia în mână, a fost bine discutat în Grecia, cu ocazia liberelor de 1 mai, de Voiculescu şi principalii lui lachei din trustul de presă. Nu s-au sfiit să vorbească direct pe plajă, la Aion Hotel and Spa.” Amu’sunt si eu curios de unde stie el treburile astea? si cu exactitate la ce hotel, cand..Ca pentru un astfel de filaj pe teritoriu strain trebuie autorizare de la autoritatile grecesti.Eu in locul lui Felix solicitam in scris ministrului justitiei elen prin intermediul ambasadei Greciei la Buc.daca a existat o astfel de autorizare, daca nu naspa ca am incalcat suveranitatea unui stat.

  11. Virgil Ilie Says:

    Io v-am spus ca mascariciul o sa se razgindeasca si o sa-si indemne adeptii sa nu se prezinte la votare .
    Dar nu ar fi rau deloc ca sa-si retraga oamenii de la sectiie de vot .
    He-he-heeee !
    Chiar a zis nataraul treaba asta ?!…
    Doamne ajuta !

  12. BĂSIŞTI, STAŢI ACASĂ! BĂSESCULE, LABĂ TRISTĂ, ÎŢI DĂM O VESTE PROASTĂ: IEI UE! CRIN RULES :) » Bloogle Says:

    […] Original Blog » 23 July 2012 – Blog « Pe scurt: creste numarul de angajati, activele Pilonului II de pensii se apropie de 8 mld. lei, iar leul continua sa evolueze contrar trendului din regiune […]

  13. Virgil Ilie Says:

    abdulah catli …
    Cum adicatelea de unde stie ?!
    Pai SPP , SRI , SIE , 2,15 la ce dracu ne maninca paralele ?!…
    Nici macar atita lucru sa nu stie ?!
    Eeeeeeeeee …

  14. abdulah catli Says:

    @V.Ilie
    Pai stie da, e ilegal ce a facut zic, si cand mai si recunosti ori e prostie, ori e senilitate, ori isi bate joc de noi pe fata, ori toate adunate

  15. abdulah catli Says:

    Apropo Roxana ca tot ai tu legatura cu al de sus (nu ma ref.la D-zeu) nu poti sa faci un lobby sa mai desfiinteze din serviciile astea ca nici SUA nu are atatea, si nici atatia angajati?

  16. Ghita Bizonu' Says:

    Ca sa zic asa lupta ptr democratie „europeana” , stat de Drieti! model Merkel Angelosaura si refrimat model Baßesl a ajuns la faza agenturili care si-au dat mana sa il piarza pe al nost Iubit siViateaz Conducatorm . Pardon asta e Sef. Urmneaza „grupurile de huligani” ca oricum suntem la puci si „trădători“.

    Imi place cum sta garda strans unita in jurul Conduc pardon a Sefului carele nu este Secretar general ca si atunci ….Ce caractere dom’le nu ca Postelnicu cu am fost ….

  17. PLANO10 Says:

    Ce mistooo!
    Nici pedeleprele nu-si trimit reprezentanti in sectiile de votare.
    Atunci… nu mai conteaza cine, cîti si cum voteaza, nu?
    Conteaza doar cine lipseste la numarare! 🙄

  18. Virgil Ilie Says:

    Pi el zice ca nu e ilegal …
    Daca ie „lovitura de stat” la mijloc cum sa fie ilegal ?!…
    Zi noroc ca a pierdut controlul armatei si al militiei ca nataraul cine stie ce dracu mai era capabil sa faca daca se trezea demis la referendum .

  19. abdulah catli Says:

    Traian Băsescu și PDL au comandat sondaje de opinie pentru care plătesc ”voluntari”. ( mai multe aici: http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/traian-basescu-plate-te-voluntari-ca-sa-vada-cum-sta-in-sondaje-78261 ) Uitati-va hal de intrebare: Adrian Năstase a încercat în mod real să se sinucidă sau doar a mimat gestul pentru a scăpa de închisoare?, pai mai Chiorule iti propun eu o smecherie mimeaza si tu o sinucidere , trage-ti un glont in gat sa-ti iasa pe partea cealalta si sa-ti atinga umarul, fa-o asa la misto in semn de protest pentru „lovitura de stat”.Te bagi?

  20. Virgil Ilie Says:

    Mai da-l dracului ca nu si-a tras in git …
    Daca-si tragea in git nu mai era astazi .
    S-a zgiriat o leaca si gata .
    Dar Basescu poa sa-si traga , nu am nimic impotriva .

  21. abdulah catli Says:

    Raportul IML zice ca a avut 2 plagi perforate in zona gatului si ca intentia de suicid a existat.

  22. stejarul Says:

    basescu s-a reintors la profesia lui de baza.

    Cica s-o pus primul somer al tarii cu burta pe carte! Cartea lui Marius Oprea cumparata cu duba… si acum bsinitaru de la Anvers o sa v-o vanda la suprapret! LOL 🙂

  23. abdulah catli Says:

    ramasesem dator: e ilegal ! nu poti desfasura activitati de ancheta, filaj pe teritoriu strain fara comisie rogatorie, fara autorizarea ministerului justitiei….ceea ce sunt convins ca nu au.

  24. abdulah catli Says:

    @stejarul
    eu sunt curios de unde o avea bani sa cumpere cu duba?sau are niscaiva fonduri ilegale de campanie si tinand cont de precedentul Nastase……..hmm curios!?

  25. stejarul Says:

    @abdulah catli

    Din „vanzari anterioare”, of course! 😉

  26. Donkeypapuas Says:

    Eu mi-am amintit de „lovitura de stat din Honduras din 2009” şi de „vajnicii apărători ai democraţiei”. Cam aceleaşi specikmene din UE, SUA şi… Venezuela, la braţ cu Rusia.

  27. abdulah catli Says:

    In Venezuela este mama si tatal democratiei si demnitatii nationale fata de ceea ce este in Romania

  28. Dawson Says:

    Hai sa semnam, deci:
    http://wwwzoepetre.blogspot.ro/2012/07/scrisoare-catre-oficialii-ue.html

  29. Donkeypapuas Says:

    @abdulah catli

    Oficial Venezuela e fidea lui Fidel, nu lui Obama şi Barroso (pronunţat barosu).

  30. Dawson Says:

    @Donkeypapuas
    Borroso poate insemna multe chestii in portugheza, intreab-o pe Rox ce i-am zis acum cateva zile. 😀

    Altfel, Rox, new post la mine:
    http://hristea.wordpress.com/2012/07/24/cuiul/
    Danke ca nu te superi cand pun linkuri. 😉

    PS
    Habar nu am ce-am reusit sa jonglez prin comp, dar functioneaza normal acum. 😆

  31. Deveanu Silviu Says:

    De ce trebuie trimis Basescu acolo unde si-a intarcat Dracu’ copiii? Pentru simplul motiv ca nu este om! Asta-i un balaur cu 7 capete-simbol al raului absolut.Relele pe care le-a faptuit nu trebuie demonstrate, milioane de romani cinstiti le-au simtit pe propria piele, de la cel cu tata-n gura pana la cel cu barba sura. Mai deunazi, un copil de 10 ani isi manifesta ura fata de Basescu acuzandu-l ca i-a diminuat alocatia! Daca e sau nu adevarata acesta perceptie, n-are nicio importanta. Important este ca acest personaj e simtit ca fiind negru in ceru’ gurii! Afara din tara fiara ordinara! Romani, iesiti la vot, sa i-o dam lui Base-n bot! Dupa 29 iulie vor fi tot mai numerosi cei ce ”nu vrea sa vorbesc” cu balaurul si ceata lui de draci impielitati.

  32. Argusdre Says:

    SUNT APROAPE SIGUR – 85% – CA DIN PREA MULTA CINSTE, PROST INTELEASA, U.S.L.-ul VA PIERDE REFERENDUM-ul IAR BASESCU SE VA INTOARCE TRIUMFAL LA COTROCENI, pentru ca liderii USL au avut ocazia sa schimbe din functii o serie de devotati ai lui Basinescu ( pe generalul STS Marcel Opris, pe sefa Autoritatii centrale electorale, judecator Florentina Preda Popescu, pe consilierul prezidential Fota Alexandru, etc.), au acceptat toate mofturile (pline de fapt de intentii ostile) ale bandei dementului (rezultate neomologate la recensamant-Romania avand doar 15 milioane de votanti- deci jumatate fiind 7.5 milioane si nu 9,2 milioane, vot o singura zi, prag de 50%+1, etc).
    Ca atare, BASESCU S-A CONVINS CA VA CASTIGA PRIN NEATINGEREA PRAGULUI DE 50%+1, MOTIV PENTRU CARE VA INDEMNA VOTANTII SAI SA STEA ACASA.
    Deci, PENTRU CA BASINESCU SA NU CASTIGE LA ACEST REFERENDUM, U.S.L.-ului NU I-A MAI RAMAS DECAT VARIANTA MASLUIRII VOTURILOR DIN DIASPORA.
    Trist, dar adevarat si unui asemenea sarlatan, care a furat voturi la fiecare scrutin la care a fost parte, cred ca merita sa i se intample asa ceva fara nicio discutie ori remuscare.Domnu a dat, Domnu va lua….

  33. florea Says:

    Regretul pe care il am este ca proiectul initial nu m-a dotat ca si pe miriapode. Cu sute de maini as fi votat. S-aduca ei stampile,
    ca ne ocupam noi de ele sa le tocim …

  34. cineva Says:

    A mai zis aseara chioru ceva extrem de grav: cand se intoarce la cotroceni va avea grija sa raspunda in fata legii cei care au initiat suspendarea!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    De unde rezulta ca justitia e libera si independenta! Sictir jigodie, sictir merkel! Sper sa platesti si tu baltata ce esti, pari aproape de asta conform JN!

  35. Franklin Says:

    @Augusdre
    Puschea pe limba! Ai uitat ca era sa dam in primire de ciuda in 2009 cand ne-am culcat cu Geoana si ne-am trezit cu Ciuruila? A sosit si vremea noastra.

    Cat despre Traian Basescu…. vorba cantecului „C-asa-i lumea, trecatoarea/Unul naste, altul moare”.

    A sosit si vremea lui Crin Antonescu.
    Celor care au rezerve le recomand sa aibe incredere si sa fie optimisti. Nu poate fi mai rau nici daca Sile Camataru ajunge presedinte la Cotroceni. Cred ca tot nu stiti de cine trebuie sa scapam cu orice pret, ce belea am avut pe cap

  36. Virgil Ilie Says:

    Argusdre …
    Multe se pot spune despre USL , dar …, cinste …
    Basca ca cinstea asta , nu poate fi „prost inteleasa” , n’asa?
    Las-o dracului , scuipa-ti in sin .
    Nu confunda cinstea cu prostia .
    Pe de alta parte , stai linistit ca Baselu e dus . Oale si ulcele .
    Dreptu-i , nu ca USL a fatat fro isprava ceva , ca nu-i nimic de capul lor , beneficiaza si ei de neispraveniile pe care mascariciul si ai lui le-au facut pe spinarea poporului , dar …
    Dar dupa cum ai vazut , a auntat singurel ca-si retrage oamenii de la sectiile de votare .
    Ceea ce inseamna ca jidovimea a batut palma cu USL , iar Baselului i s-a soptit sa-si ieie catrafusele .
    Asta inseamna ca referendumul va putea fi „indreptat” spre victorie , dar nu la exterior precum spui , ca acolo inca sunt in functie ambasadorii si consulii mascariciului , ci acilea la noi pe batatura .
    Acuma , cinstit sa fiu , mie unuia mi-ar fi placut sa se mai alerge o leaca intre ei , dar din pacate revenirea mascariciului la Cotroceni, il ingroapa pe Antonescu pe care l-a luat gura pe dinainte si si-a oferit iesirea din politichie , si nu vreau in ruptul capului ca USL sa vina in cursa prezidentiala cu felcerul ovreiesc de la Capitala , cum tot clocesc unii pesedei , pe de o parte si baseii cu MRU pe de alta parte .
    Adica nu as vrea ca romanasii nostri sa faca ca frantujii aia care l-au alergat pe … Sarkozy si au dat de ta-so , n’asa?…
    Asa ca io in ziua votului , o sa sai de pe cuptor , o sa-mi iau ce mai am pe batatura si prin jur ascultator si dependent de mine , ii incolozez frumos si reglementara si drept la sectia de votare ma opresc cu ei ca nu cumva la primavara sa ma … Oparescu …
    Fa si tu la fel si nu supy ca ie dus mascariciul .

  37. Argusdre Says:

    @Franklin,
    E mare pacat, dar trebuie sa fim foarte realisti, cu picerele pe pamant si sa recunoastem ca SUNTEM PE MUCHIE DE CUTIT cu acest dement, in primul rand pentru ca s-au acceptat cu marinimie toate conditiile puse de catre escroc si camarila sa…Cu sarlatanii nu trebuie avut ingaduinta…
    Acum e foarte clar ca nu trebuie sa ne mai jucam cu focul si sa facem exact ce a facut Baconski la ultimele alegeri la Paris….
    Crezi ca daca nu vom maslui voturile din diaspora, dementul nu va acuza USL-ul de furt ?
    Asa ca NU TREBUIE SA FIM NAIVI CI REALISTI

  38. Argusdre Says:

    @Virgil Ilie,
    „Dar dupa cum ai vazut , a auntat singurel ca-si retrage oamenii de la sectiile de votare .
    Ceea ce inseamna ca jidovimea a batut palma cu USL , iar Baselului i s-a soptit sa-si ieie catrafusele .”

    Mie mi se pare ca dementul schimba tactica fiindca s-a convins ca nu poate castiga decat la prag.Ca atare isi retrage oamenii de supraveghere ca sa poata acuza USL pe de o parte, de furt, iar pe de alta ca cei care stau acasa sunt PDL-istii lui, asa ca scorul va fi cam in jur de 8 milioane votanti contra aprox 10 milioane care au stat la domiciliu si „n-au votat, scarbiti de haosul si lovitura de stat create de USL”….
    Apoi, mai sustii ca „Asta inseamna ca referendumul va putea fi “indreptat” spre victorie , dar nu la exterior precum spui , ca acolo inca sunt in functie ambasadorii si consulii mascariciului , ci acilea la noi pe batatura „
    Sunt semne ca multi ambasadori „au pactizat” cu Marga si l-au tradat pe Basinescu, asa ca ar fi conditii adecvate… prestidigitatiei. Ca si ambasaorii astia-si pazesc pielea la o adica…intrezarind o schimbare de regim.

  39. Virgil Ilie Says:

    Argusdre …
    Sigur ca mascariciul si ai lui se or victimizaq si da de ceasul mortii ca au fost furati , dar ce importanta mai are asta ?!
    Oricum o facea .
    Dar , retragerea oamenilor de la sectiile de votare nu e necesara pentru a putea acuza mai tirziu ca a fost furat , cind ASTA CHIAR INDEMNA LA FURAT .
    Acuam , io unul nu-mi prea fac prea multe scrupule din pricina asta , avind in vedere ca orice s-ar spune , corpul electoral este majoritar pentru demiterea lui Basescu .
    Daca votul ar fi obligatoriu Basescu ar pierde cu 1 la 2 .
    DECI NU SE FURA REZULTATUL REFERENDUMULUI , EL AR FI ACELASI ORICUM , NU ESTE INCACATA VOINTA NATIUNII , CI DOAR SE VELIDEAZA VOINTA NATIUNII DE A SCAPA DE MSCARICI .
    Sa fure dracului voturi nule , este sufisant , si eu unul ii absolv .
    Si nici nu putem spune ca fura , adauga doar , n’asa?
    E , acuam ca furatul o sa incepa mai la anu , dupa ce se aseaza si ei ca oamenii in scaune , asta e alta poeste de care vom avea tot tipul sa facem besici la dheste pe aici …

  40. vivi Says:

    eu, intr-un popor care l-a votat pe basea de 3 ori, nu am incredere. Intr-un fel mi-e rusine ca fac parte dintr-un astfel de popor. Sa vedeti ca nu se va face cvorumul. Statul si poporul asta e luat captiv de basescu si nu are puterea mentala sa se elibereze. Eu nu am votat niciodata cu basea si-mi voi face datoria si la acest referendum, dar poporul oare si-o va face!?

  41. olimpiu65 Says:

    javrei ordinare i-au mai ramas doar doua paie de care sa se agate: boicotul si contestarea referendumului acuzand o ipotetica frauda
    hai siktir jigodii portocalii!!!! dupa referendum va vom identifica pe toti pt ca nu veti avea stampila votat pe C.I. macar asa ne dam seama unde sunt jigodiile in tara!!!

  42. Virgil Ilie Says:

    Vezi mai Olimpiule …
    Care este diferenta dintre tine si un sustinator fanatic al lui Basescu ?!…
    Ala ma insemneaza ca ma duc la vot , tu ma insemnezi ca nu ma duc .
    Si din pacate in aceeasi termeni gindesc multi dintre sustinatorii USL .

  43. Huhu Says:

    JOS dictatorul BASESCU, HUUOOOOO!!!!!!!

  44. stejarul Says:

    @Argusdre

    matrozu e deja istorie. Parerea mea! De aia ameninta… stie ca e terminat. In satele cu primari PDL minim de participare la vot 40%! E rau pt el…

  45. Ghita Bizonu' Says:

    olimpiu65

    propunerera ta este … deplasata.
    1) o multime de insi de altfel corecti si nebashiti nu merg la vot din „principiu” ca nu ii reprezinta nimeni sau asa zic. Cica nu au ce alege.
    2) prea multe igodii de acord. D’aia un registu al lor e cam prea mare si prea scump. In plus majrotatea sunt nsesemnicifcateive atatt timp cat nu se incoloneaza dupa una de mare calibru. Aica ajunge sa ai grija sa inbgradesti jigodiile mari .
    3)proipunerea ta esten demna de anii 50 sau 30.

  46. abdulah catli Says:

    „Este un mod destul de jenant şi chiar îmi închipui greu cum, totuşi, cu câteva milioane de voturi împotrivă, Traian Băsescu va reveni în fruntea ţării. Mi-e greu să-mi închipui un om politic, cu minimă demnitate, într-o asemenea poziţie. Vom vedea, asta pare însă a se contura”, a spus Crin Antonescu.

  47. stejarul Says:

    „256 de percheziţii au loc în acest moment în 10 judeţe din România şi în Capitală, într-o acţiune fără precedent ca mărime, desfăşurată de DIICOT, IGPR şi Poliţia de Frontieră. Sunt vizaţi suspecţii de evaziune şi contrabandă şi depozitele en gros de alimente şi materiale de construcţii”

    diicot si idpr sunt cumva oamenii lui basescu? Daca is, a inebunit matrozu! fix 256 de perchezitii! Eu spun ca si de 99% vor vota la referendum NU, bad luck, basescu nu mai are capacitatea psihica sa semneze nici un document… Am vazut multe la viata mea dar un sef de stat care sa ordone cate o perchezitie pentru fiecare vot impotriva lui… ASA CEVA E IMPOSIBIL DE IMAGINAT…

  48. Virgil Ilie Says:

    Argusdre …

    Ceea ce am spus mai sus este valabil numai daca baseii isi retrag oamenii de la sectiile de votare .
    Altminteri e cam nasoala povestea …
    Asta pentru ca , asa cum am tot spus , USL , sau ma rog , guvernul USL , este plin cu tot felul de habarnisti care si-au luat masuri dupa ureche .
    Bunaoara Marga , sa sucit si invirtit si a scos 150 de sectii la exterior , apoi s-a mai coit o leaca si am mai fatat inca 150 cu mare grija sa nu cumva sa se inghesuie aia de la capsuni sa voteze cu Baselu .
    Acuma nush io cit s-o pricepe Marga asta la politichia externa , dar facind ce a facut s-a doedit a fi un mare natarau .
    Zic natarau pentur ca interesul in cazul de fata e sa se voteze cit mai mult posibil .
    Nu conta fie si un milion de voturi pentru Baselu cind in tara avea 6 milioane cel putin impotriva .
    Asisderea la interior se joaca pe fro suta doua de sectii de votare speciale .
    Stii cite sectii speciale a facut Boc cu prilejul alegerilor spre a putea aduna voturi ?
    Peste 3300 .
    3300 in care au votat mai putin de un milion .
    Pai astia ar fi trebuit sa faca 5500 , n’asa?
    Ie grea politichia cind esti capabil numai de lozinci !!!

  49. abdulah catli Says:

    @Stejarul
    DIICOT sunt condusi de oamenii lui: Codrut si Codruta.
    Nimic nu e intamplator, doar nu au descoperit astia ieri dimineata cu putin inainte de referendum ca Romania e plina de evazionisti, sa fim seriosi.Ma rog o fi dar pana acum ce a pazit DIICOT-ul!?Se arunca in lupta toate institutiile subordonate matrozului, inca un motiv sa iesim la vot.DA la referendum.

  50. Roxana Iordache Says:

    Virgil Ilie, asta te strică pe tine. Confunzi o colonie de gândaci de bucătărie cu un stol de pescăruşi.

  51. serban g Says:

    http://www.jurnalul.ro/economia/prietenii-democratiei-lui-basescu-anchetati-in-germania-619020.htm

    Aoleo ? Se practica si in clica apropiatilor doamnei Merkel ?

  52. O din Germania Says:

    256 perchezitii = 256 voturi pentru suspendare
    Coincidenta?

  53. Virgil Ilie Says:

    Spre deosebire de tine Roxi care visezi ca daca gindacii ceia zboara pot fi si pescarusi , io unul nu uit , nu iert si nu confund un stol de lacuste sau altul cu roiurile de fluturi .
    Tot lacuste sunt !

  54. Virgil Ilie Says:

    Nope !…
    Perchezitiile in curs sunt sub tutela militiei si jandarmeriei .
    Este opera lui Ponta .
    BRAVO PONTA !
    Sunt vizate clanurile tiganesti care si asa nu se duceu la vot dupa cum au anuntat , sau votau cu Basescu , basca oarece functionari de la la fisc de-ai baseilor .

  55. abdulah catli Says:

    @V.Ilie
    perchezitiile in curs ii vizeaza pe Oct.Grecu (zis Butoane) printre altii, prieten cu Vuca, Vanghelie, Voicu….Perchezitiile nu pot fi facute decat cu autorizatia instantei la cererea procurorului care supravegheaza UP, si care este de la DIICOT si care este fan Base…
    Pe de alta parte in Turcia spre ex.nu vezi astfel de percheziti ca amploare numerica si circ mediatic decat daca vorbim de PKK, in Spania decat daca vorbim de ETA……Circul nu este sinonim cu Justitie decat la noi.

  56. abdulah catli Says:

    Daca vreti ca melodia de mai jos sa devina imnul national, nu votati sau votati NU:

    Daca vreti sa va eliberati, iesiti la vot si lasati lamentarile!

  57. Virgil Ilie Says:

    abdulah catli …
    Asaaaaa deci . Oki !
    Si zici ca Butoane ala ar fi vreun cetatean de isprava care sa nu merite tratamentul ?!…
    Ca despre amicii Zbanghelie si Voicu sper ca nuuu …

  58. abdulah catli Says:

    Nu am zis asta, zic doar ca de ce acum si de ce cu circ si de ce nu au inceput cu „interlopi” orange?De ce astia care voteaza cum ridica degetul Vanghelie si nu aia care voteaza cum ridica degetul Toader?Asta e justitie?

  59. Roxana Iordache Says:

    Virgil Ilie, te faci că nu înţelegi. Gândacii sunt gândaci, pescăruşii sunt pescăruşi. Există o formă intermediară între târâtoare şi fluture. Unii rămân omizi şi distrug. Alţii se fac fluturi. Şi polenizează. Ca să nu mai spun şi cât de frumoşi. Ne luminează viaţa.

    Nimic nu e la fel. Oamenii sunt diferiţi. Şi asta e superb. Principalul, însă, e să fie oameni. Acum problema se pune între oameni şi neoameni. Oamenii greşesc, îşi repară greşelile şi le compensează cu fapte bune. Neoamenii nu vor şi nu fac decât răul, sunt de-un egoism feroce, axat în exclusivitate pe valori materiale, păcătoase şi perisabile. Că una e să fii bogat ca să trăieşti decent cu ai tăi şi să faci numai bine pentru cei neajutoraţi, şi alta e să fii obsedat de putere şi avere, numai pentru tine şi ai tăi, în dispreţul celorlalţi şi cu ură funciară, programatică faţă de oameni. Ăsta e, de fapt, a fost regimul Băsescu.

  60. Roxana Iordache Says:

    Virgil Ilie, încă o chestie, ura faţă de oameni e păcat mare. Ura faţă de sărmani e păcat de moarte. Băsescu se îneacă de propria lui ură.

  61. abdulah catli Says:

    „Există o formă intermediară între târâtoare şi fluture. Unii rămân omizi şi distrug. Alţii se fac fluturi. Şi polenizează. Ca să nu mai spun şi cât de frumoşi. Ne luminează viaţa.”Pot sa te plagiez?

  62. Virgil Ilie Says:

    Din pacate Roxana GRESELILE IN POLITICA SUNT CRIME IMPRESCRIPTIBILE .
    Asta pentru ca afecteaza comunitati intregi , natiuni .
    Cei care gresesc aici citusi de putin TREBUIE SA PLECE .
    NATIUNILE NU AU CAPACIATEA DE A IERTA .
    Fireste ca neispravitii nu pleaca , cauta sa-si ascunda crimele , dar atunci cind greseala , fie ea cit de mica , ajunge la cunostinta publica , nu exista decit calea plecarii .
    ALTMINTERI CINE ASTAZI FURA UN OU SI NU ESTE SANCTIONAT IMEDIAT , MIINE NEGRESIT VA FURA TARA .
    Si sa nu ne plingem cind o fac cu acordul nostru care suntem fericiti cind un rau mai mic inlocuieste un rau mai mare .
    RAUL MAI MIC TOLERAT , VA DEVENI SI UN RAU SI MAI MARE !
    Niciodata nu s-a intimplat altfel de cind Lumea si Pamintul .

  63. Radu Humor Says:

    De afară nu s-au adus niciodată mai mult de 200.000 de voturi. Cu alea sau fără alea , dacă nu-s făcute matrapazlâcurile în țară ca-n 2009, prea puțin contează!
    Numai că-n 2009, STS a jonglat în țară cam 2milioane de voturi și
    s-a distras atenția cu cele câteva sute din diaspora franceză. Care puteau fi ușor anulate dacă în PSD n-ar fi fost acel război fratricid.
    Apropos ! Atunci unde erau democrații UE, că oricand probele de la camerele de vederi aferente Ambasadei de la Paris puteau dovedi „miracolul” unui vot la 5-6 secunde !

    P.S. Dumnezeu nu bate cu bota !
    Se pare că i-a dat bălțatei grijile ei, să nu mai aibă grija noastră. Mai bine zis a lui Băsescu, mâna ei dreaptă cu care-și potrivea tamponul din Republica Moldova, pregătind-o pentru federalizare !
    Act de trădare pe care Băsescu (Braunovici!) nu s-a sfiit să-l comită !

  64. olimpiu65 Says:

    @virgil Ilie
    am mai scris ca este razboi civil si in razboi ca si in dragoste e permis orice, chiar si epurare pe criteriu politic. Prsedintele meu Crin Antonescu a decretat disparitai PD_L de pe scena politica, eu vreau exterminarea tuturor basistilor, in stilul lor: nazist! sieg heil nemernicilor ca va ff.m!

  65. Radu Humor Says:

    Adevărații intelectuali, nu cei de teapa lui Patapievici, Liiceanu, Pleșu sau Mihăieș, ies la luptă !

    „Intelectualii au demonstrat că demiterea lui Băsescu este constituţională. Citeşte scrisoarea adresată liderilor UE
    vezi articolul in HTML5 D.D. | 24 Iul 2012, 07:22

    90 de intelectuali români au trimis o scrisoare liderilor Uniunii Europene, pentru a clarifica acuzaţiile potrivit cărora actuala putere ar fi subminat statul de drept. Aceştia vorbesc despre abuzurile făcute de preşedintele suspendat Traian Băsescu şi demonstează în câteva pagini că demiterea lui este constituţională.

    Intelectualii români le explică liderilor europeni contextul politic din România în care s-a ajuns la suspendarea preşedintelui. Semnatarii vorbesc despre abuzuri făcute ani de zile de Traian Băsescu, pe care susţinătorii acestuia le-au trecut sub tăcere când au făcut raportări la Bruxelles. Cât priveşte Curtea Constituţională, pe care a invocat-o mereu preşedintele Traian Băsescu, aceasta nu este parte a sistemului judiciar independent din România. Este vorba de o instituţie unde numirile se fac pe criterii politice şi care se ocupă de arbitraj în chestiuni constituţionale, se arată în document.

    „Curtea Constituţională nu ..este parte a sistemului judiciar independent din România. Este vorba de o instituție unde numirile se fac politic și care are ca unică vocație arbitrajul în chestiuni constituționale”, se arată în scrisoare.

    Semnatarii scrisorii adaugă că aceiaşi magistraţi ai curţii la care a făcut apel Traian Băsescu au apreciat că, substituindu-se Primului Ministru, preşedintele a încălcat principiul fundamental al separaţiei şi echilibrului puterilor. Astfel, guvernul României – în special în perioada premierului Emil Boc – nu a mai răspuns în faţa Parlamentului, aşa cum se întâmplă în toate statele democratice din Uniunea Europeană, ci în fapt în faţa preşedintelui, ca în Federaţia Rusă, adaugă intelectualii.

    Aceştia îşi continuă demosntraţia arătând că şeful statului a comis de-a lungul anilor nenumărate abuzururi. Unul dintre ele, dezinformarea Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, în chestiunea suspendării. În scrisoare se arată că românii sunt îngrijoraţi de noi tăieri de salarii.

    „Preşedintele însuşi a asumat un rol executiv direct când a iniţiat tăieri sălbatice ale salariilor şi pensiilor, fie că era vorba de profesori, de militari, de cadre medicale, de judecători şi funcţionari publici, decimând astfel clasa mijlocie în formare. În acelaşi timp, fondurile publice care plăteau pe clienţii partidului dominant au crescut an de an, în dispreţul retoricii de austeritate generală”, se mai arată în epistolă.

    Intelectualii aduc aminte că nemulţumirile au culminat iarna trecută cu demonstraţiile de amploare în peste 60 de oraşe ale ţării. Sute de mii de oameni au cerut luni întregi plecare lui Traian Băsesu şi a guvernului PDL.

  66. Sandi Says:

    Radu Humor spune:
    marți 24 iulie 2012 la 10:08:25 am
    Act de trădare pe care Băsescu (Braunovici!) nu s-a sfiit să-l comită !

    ***

    Da’ ce bre, Basea e taiat la putza ?!?

  67. Radu Humor Says:

    Îl uitasem pe caraghiosul ăla de Cărtărescu ( ați observat ce moacă de handicapat are 😉 ), cel care-și apără cu îndârjire unul dintre puținii lui cititori ce i-au mai rămas după ce a umblat prin politică „ca pișatul boului”, când pe stanga, când pe dreapta, neștiind că până și scula lui Terente se fixează-ntr-un crac al pantalonului și orice schimbare de pe-o parte pe alta are urmări neplăcute !
    Asta în cazul că nu ești nesimțit de-a binelea 🙄

  68. Radu Humor Says:

    @Sandi .
    Da’ ce bre, Basea e taiat la putza ?!?

    Taică-su sigur era !
    Primul dintre ei 😉

  69. Sandi Says:

    Din ciclul : ” S-a terminat rezerva de haloperidon, veniti cu camasa aia !”

    Risul curcilor: Basescu isi acuza propria fiica pentru caderea de imagine
    http://www.inpolitics.ro/risul-curcilor-basescu-isi-acuza-propria-fiica-pentru-caderea-de-imagine–art66750.aspx#

    Cine a impins-o in fata pe buzuca ?!?

  70. Franklin Says:

    O avea el moaca de handicapat, dar a reusit sa scrie o carte a cartilor care nu s-a mai pomenit de la facerea Bibliei, poate si a Coranului. Ati ghicit, e vorba despre romanul Levantul!

    Sa scrii o carte, care sa fie SINGURA carte citita de genialul, providentialul si indispensabilul barbat de stat Traian Basescu, iata o performanta care depaseste performantele tuturor celorlalti scriitori din literatura universala la un loc.

  71. Sandi Says:

    O canalie este in stare de asa ceva !

    ” Planul lui Traian Băsescu a devenit clar: el va cere PDL să boicoteze referendumul și apoi îl va contesta, acuzând fraudarea rezultatului sau al cvorumului, afirmă analistul politic Zoe Petre care spune că, prin astfel de tertipuri, președintele suspendat aduce România în pragul războiului civil.

    ”Incepînd de aseară, scenariul prin care Traian Băsescu speră să se salveze a devenit clar: va cere ca PDL să boicoteze referendumul pentru ca apoi să-l conteste sub pretextul fraudării rezultatelor și chiar, dacă va fi cazul, al cvorumului. Mi se pare imperios necesar ca acest scenariu care riscă să împingă România spre război civil, și care anunță de astă dată o reală încercare de lovitură de stat, să fie denunțat pe toate căile, în țară și mai ales în străinătate”, avertizează Zoe Petre, pe blog. ”
    ( sursa : Inpolitics )

  72. Sandi Says:

    UN LAS, OM FARA ONOARE, UN DERBEDEU CARE E IN STARE SA DEA FOC ROMANIEI PENTRU INTERESUL LUI PERSONAL !

    (…)
    ” Da, domnule Băsescu, înotaţi mai bine decât scriu eu, dar luaţi-o pe asta spre ţinere de minte: sunteţi un laş, un clănţău uriaş, un şarlatan de care poporul român îşi va aduce aminte ca de o boală ruşinoasă a istoriei sale.
    Până acum, n-am vrut să fac nici măcar predicţii cu privire la rezultatul referendumului. Am spus că voi refuza să votez dacă Parlamentul nu acceptă decizia CCR privind cvorumul de 50% plus 1. Dar dacă preşedintele Băsescu nu vine la vot, dacă înţelege să-şi dispreţuiască poporul, punându-l pe acelaşi plan cu paiaţele parlamentare PDL, ţinute în bănci ca să nu voteze, atunci voi vota DA pentru demiterea lui T. Băsescu. Vreau să fiu alături de milioanele de români al căror vot T. Băsescu vrea să-l facă hârtie igienică „.

    http://www.gandul.info/puterea-gandului/votez-da-ca-sa-aiba-cu-ce-se-sterge-basescu-9898968

  73. mihaelaz Says:

    a tunat si v-a adunat!!!!mai draga „telectualilor”ati facut spume la cat improscati cu venin!sa va vad la iarna cand nu veti mai avea cu ce bani sa platiti intretinerea si rata la banca!nu mai zic de papica!!!a terminat vreunul dintre voi o facultate??!!nu,nu cred dupa „stilul” de exprimare!!!sunteti jalnici pupincuristilor de funduri comunisto-securiste!!imi este MILA de voi ,PAPAGALILOR!!!!!

  74. Ghita Bizonu' Says:

    mihaelaz

    cu sau fara base la iarna va fi la fel adica nasol sau de preferi nashpa.
    Eu prefer fara base si a sa ceata . Ca asta inseamna ca si tu sa ramai fara bani .. ei bine asta e .. ca banii tai erau luati de la noi.
    Si oricum ar trebui sa iti aduci aminte ca Basucritatea Sa este comunist generatia a 2a (tat-su fiind, asa cum zicea Nutzu cu tampa mandrie, prima promotie de ofiteri „populari”) . mitel cam amestecat mult cu securitatea (mai niste turnatorii, mai la Anvers unde in mod normal era exploatat informational) si ca in 89 era subsecretar de stat. Adica mai securist si comunist ca el nu mai este nimeni in prima scena politica a Romaniei de azi (nu ma lua cu aia batrani si retrasi). idem mai afla ca Monica Macovei este fost procuror RSR si la vartsa dansei asta inseamna ca era membra a PCR (ca altfel o recilau juristconsulta) si ca se zice ca tat’su , pre numele sau Gherghescu, era gnl de securitate. Adica si ea comunista genratia a 2a cu carnet rosu in poseesie. Iar de sutinatoru intelctual Tismanetchi ce sa mai zic.
    Asa ca pupinbaseala ta nu impresioneaza pre nimeni ….

  75. Sandi Says:

    mihaelaz spune:
    marți 24 iulie 2012 la 12:04:58 pm
    a tunat si v-a adunat!!!!
    ******

    Ciocu’ mic !
    Cumparati un dildo !

  76. mihaelaz Says:

    mai draga ghita,mergi pe principiul: pacatele parintilor cad pe capul copiilor!!pacat!trebuie sa te gandesti ca cei care au peste 50 de ani au facut marea majoritate parte din pcr!acelea erau vremurile!nu am rabdare sa-ti explic pe indelete mocirla in care am trait in acei ani!tocmai de aceea mi se face pielea de gaina cand ii vad pe acesti „neocomunisti”care au ajuns sa ne conduca si aplica aceleasi metode staliniste din anii `50!!!mi se face scarba cand vad tineri care cred cu tarie in minciunile sfruntate ale acestor jivine care ne vor duce tarisoara de rapa!!!

  77. Roxana Iordache Says:

    @mihaelaz. Eşti sigură că nu poţi mai mult?

    Bunicul meu a fost la Canal, ameţito! Şi mai am deţinuţi politici în familie. Ca şi Crin. Primul preşedinte care nu provine din sistemul securisto-comunist. Spre deosebire de idolul vostru Băsescu, securist bişniţar, care provine din tată parvenit pe vremea în care elita României era reprimată în temniţele comuniste.

    Deşteapto! De fapt, s-ar putea să nu ai sexul precizat.

  78. mihaelaz Says:

    mai draga,roxana iordache,cate clase ai absolvit??!!!7,8 sau nici atat!!!esti o mare micinoasa precum iubitii tai conducatori!!!un om ai caror stramosi au suferit in temnitele comuniste IN VECI dar, IN VECI nu ar simpatiza cu neocomunistul tonta si tradatorul de doctrina liberala pogonici!!!

  79. mihaelaz Says:

    P.S.nu-mi plac minciunile si mai ales MINCINOSII!!!sunt de gen feminin .iar numele este real!!!

  80. Sandi Says:

    mihaelaz spune:
    marți 24 iulie 2012 la 1:12:33 pm
    P.S.nu-mi plac minciunile si mai ales MINCINOSII!!!sunt de gen feminin .iar numele este real!!!

    ****

    Deci cumparati un dildo ! Nu uita si de vaselina !

  81. Roxana Iordache Says:

    Mihaela, eşti jalnică! Victor avea 17 ani în decembrie 1989 şi a fost în Piaţa Universităţii, la fel şi Crin. Probabil că măsurile cu plata TVA-ului la încasare şi reducerea TVA-ului pentru alimente la 9% sunt antiliberale. În schimb, impozitul forfetar, reprimarea medicilor, profesorilor, artiştilor, omogenizarea salariilor la limita de jos şi alte hoţii pe care le-au comis grobian guvernele Băsescu erau foarte liberale. Sau poate ţi-au dat şi matale un şiret de la sandaua Udrei. Ai grijă cum îl foloseşti!

    Voiam să spun că gândeşti în clişee pavloviene, aşa cum vă furajează papaşa. De fapt, nu gândeşti.

    Când eu eram principalul critic al preşedintelui Iliescu în „România liberă” ce făceai? Mă înjurai?

    Şi lasă clasele mele, că n-aş vrea să ţi le dau. 🙂

  82. Sandi Says:

    Roxana Iordache spune:
    marți 24 iulie 2012 la 1:20:40 pm

    Când eu eram principalul critic al preşedintelui Iliescu în “România liberă” ce făceai? Mă înjurai?

    ****
    Daca ar fi luat si ea pe spinare niste bulane d-alea mineresti in Piata, n-ar fi gandit asa acum !

  83. mihaelaz Says:

    pacat ca de la ceea ce ai fost, ai ajuns ceea ce esti:o sustinatoare a unui PLAGIATOR ORDINAR& MITOMAN si a unui CHIULANGIU si PUPINCURIST al lui voiculescu!!!halal blogarita,halal forum!!!!adio si n-am cuvinte!!!

  84. Sandi Says:

    mihaelaz spune:
    marți 24 iulie 2012 la 1:44:39 pm
    !!adio si n-am cuvinte!!!
    ***
    Sa mai vii si sa ne spui daca ai ajuns la orgasm cu dildo ala in ziua referendumului !

  85. Dawson Says:

    LOL!!! Tremura chilotii pe basisti de frica! Personajul „mihaelaz” imi aminteste de faza cu Nuti Cur-de-fier care dadea telefon intr-o emisiune – la col. Turcescu? 😆 – pentru a se autoridica in slavi. 😉

  86. Radu Humor Says:

    Wow ! Ce căcat se ascundea sub brusturele de la Cotroceni ?! 😉
    Curajosul pirat se dovedește, doar un moale căcat !
    Când avea în spate toată forța legală și de constrângere a statului de drept se dădea mare sculă pe basculă!
    Acum s-a dovedit că-i doar o jalnică paiață în mâna unor versați păpușari, care nu i-au mai putut suporta trăsnăile prezidențiale și l-au lăsat din brațe !
    Și nu oriunde, ci chiar în mocirla portocalie de care s-a înconjurat.
    Niște rebuturi umane, cu ochii doar după furat, distrus și vândut, lichele fără caracter, fără mamă, fără tată, dar și fără țară !
    Selecția care s-a făcut în alegerea și impunerea la butoane a unor asemenea jeguri urmărea în primul rând vocația de trădător și de turnător al fiecărui exemplar. Mutant perfect !
    Uitați-vă pe bloguri să vedeți cum se ceartă cu părinții care le vor binele și-i sfătuiesc să coboare din barca ce ia apă, măcar în ultima clipă, spre a-și mai putea privi în ochi, dacă nu semenii, măcar neamurile și vecinii !
    Ți-ai găsit ! Pentru canaliile astea de-acum șantajabile și amenințate de către mârșavii stăpâni cu dezvăluiri catastrofale pentru viața, averea sau libertatea lor, nu mai au loc de întors!
    Vor continua să se ducă spre autodistrugere ca niște turme bezmetice, trâgând după ei, la fel ca bețivul șef fața de masă cu tot ce era pe ea !
    Niște neisprăvite ca această @mihaelă, sau @stelă sau @clementină, boarfe politice, cu gura tot timpul plină de sperma de partid, au schimbat doar centurile între ele.
    De pe cea turcească , pe cea politică, unde au simțit și ele că pot presta după chipul, asemănarea și micimea lor de caracter, convinse că nimeni nu le va recunoaște sub actuala mască !
    Creaturi mătăhăloase, dizgrațioase, diforme și pline de draci, de astă dată la propriu, care au renunțat de mult la plăcerile vieții, pentru care un oral finalizat le-ar umple nu numai de bale, dar și de
    satisfacții sublime, acum refuzate în favoarea curvelor mai tinere, care nu știu să scrie decât opturi , se screm să bage strîmbe peste tot !
    Numai că mirosul de ștoarfe stătute le dă de gol, primind de fiecare dată cuvenita răsplată :
    Oprobriul, disprețul și scârba !

  87. stejarul Says:

    „mai draga,roxana iordache,cate clase ai absolvit??!!!7”

    Ti-am spune dar nu putem! La scoala bunului simt nu sunt clase. E o scoala eterna in care daca nu ai avut parinti sa te invete „abecedarul” nu ai cum intra.
    Nu suntem in liga ta. De ce iti pierzi timpul cu noi?

  88. Radu Humor Says:

    Din tinerețea unor astfel de parașute care se întreabă perverse, câți dintre cei care comentează pe acest blog au studii superioare:
    O studentă, să zicem blondă, să-i zicem @Mihaela, @Luminița, @Steliana, @Clementina sau @Nuți, este întrebată ce diferență este între un student, un rector și un tramvai ?! Vai , vai 😉
    – Păi între student și rector nu-i mare diferență, iar sub un tramvai, din fericire, încă n-am ajuns 😳

  89. Roxana Iordache Says:

    Mihaela, călătorie sprâncenată împreună cu Băsescu!

  90. Roxana Iordache Says:

    Stejare, ai dreptate, sunt mai prostuţă. 😛

  91. mihaelaz Says:

    dragi tovarasi si pretini ai blogului,va sfatuiesc sa folositi cu incredere urmatoarea lozinca:CACARAU,PONTA si POPORUL RUS,SARACIE NE-AU ADUS!!!!

  92. doru Says:

    Jos cu Cacarau si Plagiatorul!!!!!!!!!!

  93. Corneliu Ioan Says:

    urat Roxana, pacat !

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: