POZIŢIA REPREZENTANŢILOR MEDICILOR ŞI AI MAGISTRAŢILOR FAŢĂ DE REGIMUL REPRESIV BĂSESCU

UNIUNEA NAŢIONALĂ A JUDECĂTORILOR DIN ROMÂNIA:

Considerăm că este de datoria noastră, ca asociaţie profesională, să explicăm care este rolul judecătorului în societate, la fel cum este de datoria Preşedinţiei să se informeze în mod corect şi complet înainte de a face afirmaţii extrem de grave, de natură a afecta încrederea cetăţenilor în sistemul de justiţie şi prin care judecătorii sunt îndemnaţi să încalce valori fundamentale ale sistemului judiciar„.

ASOCIAŢIA MAGISTRAŢILOR DIN ROMÂNIA:

Într-un stat poliţienesc, în care se clădesc tot mai multe pârghii prin care justiţia să fie controlată, îngenunchiată, în care legile se fac de pe azi pe mâine şi se modifică chiar înainte de a intra în vigoare, în care serviciile secrete îşi măresc bugetul, iar pentru justiţie nu se găseşte nici măcar mărunţiş, în care reformele există doar în vorbe şi prestaţii televizate, un preşedinte, într-un ton dictatorial, îşi poate permite să cheme la ordine judecătorii, să-i înfrunte ostil, ameninţător, să-i blameze şi să-i terfelească în piaţa publică din postura părintelui naţiunii căruia i se recunoaşte dreptul de a-şi stigmatiza, la stâlpul infamiei, oamenii legii. Aceasta este România. Statul de drept, preceptele democraţiei, independenţa justiţiei sunt persiflate în mod autoritar.

Ce nu aminteşte preşedintele este că statul, la rândul lui, este supus legilor, normelor constituţionale. Că statul, prin reprezentanţii lui, nu poate încălca legea fără să fie sancţionat, că hotărârile judecătoreşti sunt pronunţate în baza legilor pe care se află şi semnătura preşedintelui, că nerespectarea actului de justiţie şi instigarea la nerespectarea actului de justiţie atrag repercusiuni tot prin lege stabilite şi ele se pot repercuta inclusiv asupra celor care le-au zămislit.

Statul este unicul debitor care îşi permite, prin vădit abuz de putere, să stabilească el, deasupra legii fundamentale, condiţiile în care să-şi satisfacă creditorii, care nu sunt alţii decât cetăţenii ţării.

Judecătorii României nu acceptă nici tonul, nici mesajul dictatorial al preşedintelui ţării, a cărui numire, printre altele, trece prin filtrul Curţii Constituţionale.”

COLEGIUL MEDICILOR DIN ROMÂNIA:

Colegiul Medicilor din România(CMR) a depus o sesizare la Consiliul Superior al Magistraturii prin care solicită declanşarea inspecţiei judiciare împotriva activităţilor dispuse, respectiv întreprinse de Procurorul General al României, Laura Codruţa Kovesi şi a procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Bucureşti, implicaţi în efectuarea unor acte de urmărire penală întreprinse faţă de medicul Şerban Brădişteanu şi a altor medici din cadrul Spitalului de Urgenţă Floreasca:

În opinia noastră, acţiunea declanşată de către organele de procuratură este o acţiune în forţă cu o mediatizare nepermisă la acest moment al investigaţiilor şi de natură a afecta pe de o parte imaginea corpului medical, iar pe de altă parte, independenţa profesională a medicului şi încrederea pacientului în medicul curant. Procedându-se astfel, organele de investigaţie impun întregului corp medical o atitudine nelegală şi neconformă cu statutul şi rolul medicului în societate. Întreaga acţiune în forţă şi intens mediatizată nu face altceva decât să transmită întregului corp medical că, ori de câte ori, actul medical va afecta într-un fel sau altul interesul social aşa cum este acesta văzut şi înţeles de organele de urmărire penală, medicul respectiv este susceptibil de a da socoteală, de a face obiectul anchetelor penale şi supus oprobiului public sub diverse acuzaţii.

7 răspunsuri to “POZIŢIA REPREZENTANŢILOR MEDICILOR ŞI AI MAGISTRAŢILOR FAŢĂ DE REGIMUL REPRESIV BĂSESCU”

  1. Un președinte pentru liniștea noastră | Teologie pentru azi Says:

    […] Medicii și magistrații din România și-au exprimat poziția vizavi de regimul Băsescu. pr. dorin picioruş psa. gianina picioruş teologie pentru azi […]

  2. POZIŢIA REPREZENTANŢILOR MEDICILOR ŞI AI MAGISTRAŢILOR FAŢĂ DE REGIMUL REPRESIV BĂSESCU » Bloogle Says:

    […] Original Blog » 06 July 2012 – Blog « Proiecte care n-au ramas doar “pe hartie”: Cele mai mari dezvoltari incepute in 2012 […]

  3. olimpiu65 Says:

    acum va conta cati vor vota suspendarea in Parlament, iar cheia se afla la UDMR si celelalte minoritati, pt ca securistii chiar si cei din USL vor boicota demersul

  4. Roxana Iordache Says:

    Olimpiu, USL votează ca la armată. Băsescu va face absolut totul ca să nu fie suspendat.

  5. abdulah catli Says:

    Daca si UNJR care a fost infiintata la cererea lui Moni si avand in frunte oamenii ei, spune ce spune, noi ce sa mai zicem!?

  6. Roxana Iordache Says:

    Foarte bună observaţie!

  7. abdulah catli Says:

    Roxana:
    Comunicatul UNJR respectiv e cu talc.La momentul respectiv d-na Girbovan se pregatea sa candideze si sa desavarseasca planul de acaparare a CSM-ului pentru orgasmele Cotrocenilor.A.i.era de bon ton sa critici imixtiunea plavanului in actul de justitie……efectul este insa de bumerang neprins la intoarcere in momentul actual.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: