VASILE BLAGA, UN MARŢIAL JENA(N)T. AR VREA DAR NU POATE SĂ DELIMITEZE PD-L DE BĂSESCU

Vasile Blaga a ratat şansa de a-şi repera onoarea, ieri. Dacă demisiona, creştea în ochii oamenilor şi demonstra că e altceva decât Boc. Şi că, prin urmare, poate face din PD-L altceva decât o clică infracţională plină de tupeu. Care în loc să-şi asume nemerniciile antinaţionale, criminale şi împotriva statului de drept pe care le-a comis la guvernare, acuză USL că eliberează ţara de un regim de ocupaţie.

Vasile Blaga a avut această şansă şi la convenţia lor, şi ieri, în Parlament. A ratat-o de 2x. La convenţie a ales triumfalismul, vrând parcă să arate că nu se deosebeşte cu nimic de bocăneală. La fel şi ieri, în Parlament, a ales să citească de pe hârtii aceleaşi prostii agresive secretate din ovarele de la Modrogan. Nu aşa devine PD-L, vreodată, frecventabil. Iar şansele unor trepăduşi cu pretenţii intelectuale de a dizolva partidul la care ţine atât de mult într-o pseudo „construcţie de dreapta” sunt alimentate prin refuzul noului preşedinte de a se delimita de trecut. Până la ruptură cu trecutul. Deci, cu Băsescu.

Asocierea cu Băsescu e funebră pentru PD-L. Vasile Blaga o ştie prea bine. Şi n-ar trebui să ezite să-şi schimbe, radical, formaţiunea, rupând, public, cu Băsescu. Nu Blaga îi e dator lui Băsescu, ci Băsescu lui Blaga. De mai multe ori. Şi din mai multe puncte de vedere. Inclusiv realegerea: frauduloasă. Şi aici intervine cercul vicios: e şantajabil tocmai prin favorizarea infractorului naţional. De către însuşi infractor.

Jenant! Poziţia de bărbat de onoare ar fi fost aceea de a demisiona din funcţia de preşedinte al Senatului, delimitându-se de hoaţa Anastase, cu declaraţia că e conştient de schimbarea masivă a voinţei poporului român, care a votat covârşitor la locale pentru USL. Şi că e momentul ca PD-L să-şi analizeze propriile guvernări şi să se delimiteze de orori. Că nu li se poate spune erori. Sigur ar fi crescut în ochii opiniei publice. Iar şansele electorale ale PD-L se reanimau. O asemenea atitudine e singura cale sănătoasă de a-şi apăra formaţiunea.

Ieri a declarat, tunător, că va face plângere penală contra USL pentru revocarea lui din funcţie. Azi, la conferinţa de presă şi-a moderat dramatic atitudinea. A spus că PD-L sesizează Curtea Constituţională şi forurile internaţionale. Corect! Dreptul lui politic. În mod cert a fost exasperat aseară de ieşirea preşedintelui Băsescu, mai visceral anticonstituţională şi vindicativă ca oricând. Şi e clar că n-a vrut să fie mâna lungă a lui Băsescu la Parchet, în reprimarea adversarilor politici pe căi penale. Pe vremea lui Ceauşescu era o practică aceea ca dreptul comun să camufleze cauze politice.

Ceauşescu era mic copil faţă de Băsescu. Vasile Blaga o ştie prea bine. Partea proastă e că nu face nimic ca să binemerite. Respectul.

Îmi este milă de Vasile Blaga şi îmi pare rău că nu-l pot respecta. Nu-mi dă ocazia.

14 răspunsuri to “VASILE BLAGA, UN MARŢIAL JENA(N)T. AR VREA DAR NU POATE SĂ DELIMITEZE PD-L DE BĂSESCU”

  1. O respirație mai liberă | Teologie pentru azi Says:

    […] „Vasile Blaga a ratat şansa de a-şi repera onoarea, ieri. Dacă demisiona, creştea în ochii oamenilor şi demonstra că e altceva decât Boc. Şi că, prin urmare, poate face din PD-L altceva decât o clică infracţională plină de tupeu. Care în loc să-şi asume nemerniciile antinaţionale, criminale şi împotriva statului de drept pe care le-a comis la guvernare, acuză USL că eliberează ţara de un regim de ocupaţie”. pr. dorin picioruş teologie pentru azi […]

  2. ihim Says:

    Nu e prea clar de ce toti ziaristii il considera frecventabil pe Blaga. E un mister. E un analfabet ca si restul gainarilor PD, e un hotz cu afaceri foarte neclare (a se vedea si influenta in zona vamilor).
    Nimeni nu prea vrea sa cerceteze trecutu-i sau provenienta banilor din cont.

  3. Franklin Says:

    PDL a avut o singura sansa de salvare, dar a ratat-o, aceea de a se delimita de Basescu la conferinta de sambata.

    PDL nu va deveni niciodata un partid frecventabil.

    USL are o mutere geniala la toamna, dupa suspendarea lui Basescu. Dizolvarea uniunii si functionarea in doua entitati distincte. Nu PDL trebuie sa fie alternativa de dreapta ci PNL. Problem?

  4. Roxana Iordache Says:

    @ihim. Blaga are bun simţ. Roşeşte, pur şi simplu, de mizeriile-astea. Dar din păcate, nu e un om liber. Şi nici găinar. 🙂

    @Franklin. Pe mine mă interesează strategia pentru România, politica pe termen lung, PERSPECTIVA. Deci, e o prostie să sacrifici ţara pentru scoaterea pe tuşă a unui partiduleţ oricum de buzunar. Băsescu e numele unui regim, al unui sistem malign. Nu e suficientă înlăturarea lui.

    Importantă e normalizarea României. Importantă e buna guvernare. Pentru fundamente şi pentru strategia de dezvoltare e nevoie de ani buni, netulburaţi de interese electorale şi preocupări conjuncturale. USL trebuie să guverneze cel puţin opt ani. E enorm, enorm de făcut. Şi cu viziune. În linişte, cu înţelepciune. Pentru noi toţi. Pentru ţara asta care poate fi extraordinară. Mircea Dinescu are un vers superb: „Iubito, câtâ Veneţie neconsumată în ochii tăi”.

    Câtă performanţă reprimată în ochii României! Şi câtă viaţă!

  5. ihim Says:

    @roxana
    intr-adevar, nu e gainar, este unul dintre sefii mafiotilor. Roseste ? Io-l aud ca rosteste -precum utecistul natang boc- fraze dictate de securistul basescu. Nu teste liber ? Clar, este santajabil. A furat prea mult si el.

  6. rock60_70 Says:

    Impresia mea este ca Blaga a adoptat tactica femeii frumoase care stie ca daca deschide gura cit mai rar ii creste aura de mister.Pina mai ieri i-a mers.Cita minte are in cap de fapt „domnisoara” s-a vazut…
    N-am putut niciodata sa inteleg simpatia ta pentru hidosul asta.Un pedelist bun e un pedelist in zeghe.Gresesc?

  7. Ghita Bizonu' Says:

    PDL nu mai are loc de intors.
    PDL s-a straduit sa fie partidul partener a lui Basescu prezidel. Adica sa depinda de EL. Si asa s-a dus si personlitatea – putina pe care o mai avea. Plus lipsa de cadre. De mesaj ..
    p[reacinstiu Blaga – idem . Blaga vamesu de Bihor (oare Tarau nu benefica nitel de „serviciile” preacisntitului? Tarau ala de fu arestat de procuroru Lele care apoi fu anchetat de junele Panait care ) Bl;aga a carui nefasta a devenit director la Directia Juridica si de Control din cadrul MEC ca deh ea era .. inginera! Si parca mai erau si niste Loganuri cam .. scumpe (cumparate prin intermediair .. desi normalul este ca un minister sa cumpere direct de la producator in cazul comenzilor mari)

  8. Radu Humor Says:

    Cum nu poți face din kkt, bici și să mai ai pretenții să și pocnească, tot așa nu poți face din Blaga un frecventabil !
    Mă rog, de pocnit, poți să-l faci să pleznească 🙄
    Dar nici într-un caz de rușine, ci de necaz 😉

    P.S.
    De la ăsta s-ar putea scoate jde de motive și ponturi care ar duce la banii negri pe care i-au învârtit bandiții ăștia, transferându-i până la urmă în conturi străine !
    Sper ca măcar „fetița” de la ANI să spună tot în urma „violului” 😉
    Ș:i apropos de asta, Antenele chiar au de gând să ne exaspereze cu analistul anal Chireac, care și acum joacă la două capete, din care unul permanent în gură 😳 ?!

  9. Radu Humor Says:

    Iar Hurezeanu numai că nu-l pupă-n curând și pe față pe Gitenstein 🙄
    Grețoasă specie …..

  10. Virgil Ilie Says:

    Mai are ,mai are … Loc de intors vreau sa zic …
    Aaaaa , nu ca scapa …, ca nu scapa . Basescu .
    Dar balaceala o sa faca …
    Macar un referendum ceva acolo …

  11. radu Says:

    Hai, mai Roxana, daca Blaga demisiona intra direct in USL sau in PPDD! pai ce-ar fi zis colegii lui, Moni, Cristi Preda si Cotoa? 🙂

  12. Florin Matei Says:

    Roxana, ţi-am spus că Blaga nu va demisiona, n-are el alonja asta de bărbat politic. Se străduieşte şi el, sireacu’, să-i cânte în strună marinarului, da’, no, o face fals, şi de aici impresia de independenţă faţă de corăbier. Ăsta buldog? Poate potaie! Iar dacă ţie ţi-e milă de el, mie mi-e silă… Să-şi ducă crucea cum o şti!

  13. Roxana Iordache Says:

    Dragilor, Blaga a făcut un lucru foarte bun ieri. Am fost un pic ingrată. Dar n-aveam cum să nu-l troznesc pentru frauda din 2009. Însă ieri a fost domn. Nu s-a pretat la mizeria comandată de Băsescu.
    Şi nu uitaţi că a avut onoare şi a demisionat de la Interne după faza cu javra ordinară. Pe atunci, Virgil mă certa că-i cer demisia, fiindcă o vrea şi Băsescu. Era o chesiune de principiu sau nu se pune decât când vrei tu? 🙂

  14. Huhu Says:

    Ati vazut ce declaratii murdare, mincinoase a facut Blaga, azi dimineata la PDL, Modrogan?
    E un tip josnic, hot mare, corupt…

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: