S-A STINS O MARE DOAMNĂ A CULTURII ROMÂNE ŞI O PROFESOARĂ MISIONARĂ: IRINA MAVRODIN

Foto: Observator cultural

A plecat pe neaşteptate, era în putere şi plină de proiecte, ca de obicei. Proiecte pe care le îndeplinea cu tenacitate şi graţie.

Irina Mavrodin era o doamnă cu har, o doamnă ca un dar nesfârşit pentru ceilalţi. Un dar nu doar cultural. Un izvor de bogăţie umană. O profesoară cu vocaţie misionară. Formatoare nu doar de literaţi eminenţi: ci şi de caractere. Un universitar cardinal. O iubitoare de oameni şi un patriot prin viaţă şi fapte.

Era în sine o pledoarie pentru România, România profundă, România eternă, România elitelor, în primul rând, morale.

O mare doamnă a culturii române (cei care au cunoscut-o în tinereţe spun că era şi o frumuseţe care îţi tăia respiraţia, augustă ca o sculptură elină). O scriitoare a cărei grandoare rămâne să fie consacrată postum pentru marele public. Din păcate.

Mă gândesc cu tristeţe că imensa majoritate a românilor habar n-au cine a fost. Nici că a fost, nici că nu mai este printre noi. Nici televiziunile nu o amintesc. În mod sigur, mai cunoscută e pentru francezi, în limba cărora a tradus mari români, printre care Eminescu, în calitate de director al colecţiei „Lettres roumaines”, la Editura Actes Sud din Franţa (1992-2005). A fost decorată cu Ordinul „Chevalier des Arts et des Lettres“.

Amnasadoare a francofoniei, era o traducătoare genială, fiinţa limbilor i se cuibărea la picioare, când calină, când felină, făcând trecerea la ea acasă din franceză în română şi invers. Trebuie să ştiţi măcar integrala Proust, „În căutarea timpului pierdut” (prima ediţie, BPT), la care a lucrat 15 ani. Proust citit româneşte la fel ca franţuzeşte şi chiar cu un plus care potenţa estetul prin plenitudinea limbii române.  Ne povestea din „inima limbii”. Departe de zicala traducător-trădător, traducerile ei sunt autentice precum originalul.

După cum mărturisea într-un interviu acordat anul trecut Doinei Ioanid pentru „Observator cultural”, traducerea nu era, însă, decât a treia ei pasiune. Primele două, poezia şi critica literară/hermeneutica, mai ales, teoria literaturii, au rodit creaţii şi opere de referinţă.

În ultimii ani, a fost marcată de pierderea nepoatei ei, strălucita lingvistă, traducătoare, scriitoare, creatoare Irina Diana Izverna-Tarabac, fiica surorii sale, Mioara Izverna (o excelentă traducătoare beletristică la rându-i) şi a scriitorului Pan Izverna (poet, prozator, fin traducător).

Irinuca îi era ca o fiică, aşa de altfel o considera. S-a stins tânără şi plină de viaţă, deja cu operă la 37 de ani,  şi cu foarte multe proiecte. În memoria ei, Irina Mavrodin a înfiinţat o asociaţie culturală, care le poartă numele şi e menită să promoveze excelenţa, meritocraţia mai presus de condiţia socială, în tradiţia României regale. Deviza asociaţiei culturale şi filantropice: Dignus est intrare.

Suflet nobil, spirit bun.

Poezia era respiraţia Irinei Mavrodin. Rigoarea cercetătorului era catifelată de inspiraţia poetică. Era diamantină intelectual şi totodată, caldă. Pe cât de excepţională, pe atât de modestă.

Şi-a dedicat viaţa creaţiei şi educaţiei. A înmulţit fără număr talanţii de la Dumnezeu.

Nici nu-mi vine să cred că scriu la trecut despre această mare doamnă. Pe 12 iunie împlinea 83 de ani. Dar nu vârsta e cauza. Avea mai multă energie decât mulţi tineri la un loc. O fractură care a necesitat spitalizare. Iar în România ultimilor ani, dacă stai câteva zile la reanimare, mai ieşi doar cu picioarele înainte. Amân revolta faţă de Cocoşi şi ceilalţi care, din lăcomie pentru avere, au făcut construcţii şi instalaţii în spitale ca incubatoare de germeni letali.

O viaţă care mai putea dărui atât de multe pentru România a fost astfel curmată.

Luni seară, încă pe lumină, a ştiut că vine marea întâlnire: s-a împărtăşit şi a murit. Trupeşte. Iubea viaţa şi era pregătită oricând:

„există o soluţie
să mă las pradă morţii
cu bucuria cu care m-am lăsat
pradă vieţii
Doamne
ajut-o pe roaba Ta
Irina Alexandrina”.
Trupul neînsufleţit a fost depus azi la Uniunea Scriitorilor (Calea Victoriei). Mâine dimineaţă, la ora 11, va avea loc o ceremonie religioasă, iar slujba de prohodire se va ţine la biserica „Sfânta Vineri Nouă”, urmată de ultimul drum.
Dumnezeu s-o odihnească!

18 răspunsuri to “S-A STINS O MARE DOAMNĂ A CULTURII ROMÂNE ŞI O PROFESOARĂ MISIONARĂ: IRINA MAVRODIN”

  1. S-A STINS O MARE DOAMNĂ A CULTURII ROMÂNE ŞI O PROFESOARĂ MISIONARĂ: IRINA MAVRODIN » Bloogle Says:

    […] Original Blog » 24 May 2012 – Blog « Prima Conferinta GlobalStar Travel Management in Romania – Perfect Tour […]

  2. Zorina Raducu Says:


    Dumnezeu sa o odihneasca !

  3. virgilvirgil Says:

    Dumnezeu sa o odihneasca !

  4. Dacă știi teorema lui Pitagora înseamnă că ai făcut sport | Teologie pentru azi Says:

    […] „Irina Mavrodin era o doamnă cu har, o doamnă ca un dar nesfârşit pentru ceilalţi. Un dar nu doar cultural. Un izvor de bogăţie umană. O profesoară cu vocaţie misionară. Formatoare nu doar de literaţi eminenţi: ci şi de caractere. Un universitar cardinal. O iubitoare de oameni şi un patriot prin viaţă şi fapte. Era în sine o pledoarie pentru România, România profundă, România eternă, România elitelor, în primul rând, morale”. […]

  5. gina Says:

    Ai scris în alfabetul tainic al sufletului!
    Îngerii o vor primi pe acastă Mare Doamnă rostind în cor poemul tău!

    Dumnezeu s-o odihnească!

  6. Zorina Raducu Says:

  7. motraucs Says:

    😦 miaou

  8. Vassyle Says:

    Mă bucur că am în bibliotecă ediția B.P.T. din anii ’70 și am citit M. Proust „În căutarea timpului pierdut”. Cu câtă trudă căutam atunci fiecare volum (de fapt apăreau câte două). Dragostea pentru cultura franceză mi-a fost inițiată de profesoara de franceză din liceu Maria Brăescu, devenită mai târziu prof. univ. dr.
    Dumnezeu să odihnească pe excelenta traducătoare Irina Mavrodin!

  9. Julia Says:

    Dumnezeu s-o odihneasca.

  10. julia Says:

    Reblogged this on Julia's Blog and commented:
    Vesnica ei pomenire.

  11. pierre Says:

    Roxana,
    chiar orice ocazie este potrivita pentru o cotonogeala politica?Oare nu cumva intinezi memoria disparutei facand referiri vulgare la niste Cocosi,generic vorbind,intr-un material altfel admirabil scris?Pacat…

  12. Roxana Iordache Says:

    Vă mulţumesc mult, tuturor.

    @pseudo-pierre. Pentru că vrei o referire vulgară, ia-o pe-asta: dacă s-ar fi întâmplat cu mă-ta un germen de la Cocoş, tot aşa postac erai? Scuze, am uitat, eşti un avorton. 😛

  13. Roxana Iordache Says:

    Gina scumpă, floare-albastră, e poemul ei!

  14. motraucs Says:

    🙄 😳

  15. pierre Says:

    Vai,ce gura spurcata…si-n avatar arata bine totusi.
    Si tot nu mi-ai spus ce legatura au germenii lui Cocos cu dna Irina Mavrodin.

  16. tudorvisanmiu Says:

    Reblogged this on tudorvisanmiu.

  17. blogideologic Says:

    @ Roxana
    Frumos. Uite ce am scris şi eu, pe blogul meu :
    A murit poeta, eseista şi traducătoarea Irina Mavrodin. Bunul Dumnezeu să o ierte şi odihnească ! Îmi place titlul ei de carte: “Stendhal. Scriitură şi cunoaştere” (apărută la editura Albatros în anul 1985). Dovedeşte o extraordinară acuitate de observator cultural. Spuneam că Ideologia primară unifică domeniile de cunoaştere care ţin de Trivium şi de Quadrivium. Mai vorbeam pe un fir mai vechi despre faptul că reforma şcolară întreprinsă cu succes de Antoine Destutt de Tracy, când Ideologia primară era paradigma dominantă în Franţa, a creat sistemul Şcolilor Centrale. Stendhal şi-a făcut studiile la Şcoala Centrală din Grenoble, unde a intrat pe data de 21 noiembrie 1796. În romanul “Viaţa lui Henri Brulard”, Stendhal descrie acea perioadă petrecută la Şcoala Centrală. Oricum, şcoala aceasta îi focalizează interesul către psihologie, interes ce se vede în toate romanele sale. Ideologul Antoine Destutt de Tracy nu a fost profesorul lui Henri Beyle (numele real) la Grenoble. Dar ei se vor întâlni, mai târziu, într-un salon de conversaţii. Dau chiar şi acelaşi titlu, pentru două cărţi diferite. Mai întâi, Antoine Destutt de Tracy a scris “De l’Amour” ca un capitol final la Elementele sale de Ideologie primară. În salonul literar ştiinţific pe care de Tracy îl facilita şi modera, cei invitaţi acolo puteau citi şi comenta manuscrisele lui înainte de a fi tipărite. Capitolul acesta “De l’Amour” a stârnit cele mai multe obiecţii şi controverse. Madame de Staël a fost pur şi simplu oripilată. Alţii, doar scandalizaţi. Din nou, Antoine Destutt de Tracy a trimis manuscrisul preşedintelui American Thomas Jefferson. Însoţit de rugămintea de a-l traduce şi tipări, fără numele autorului. Thomas Jefferson nu s-a potrivit. La atâtea reacţii de respingere, Antoine Destutt de Tracy arde manuscrisul său franţuzesc, fără să-l fi publicat. Dar cumva, cartea “De l’Amour” scapă. Va fi tradusă, publicată, în Italia şi în limba italiană. Cum se explică aceasta ? Salonul lui Antoine Destutt de Tracy era frecventat şi de italieni. În fond, era o tradiţie de familie. Mama lui Antoine Destutt de Tracy era italiancă şi de asemenea ea gerase un salon literar propriu. Manuscrisul “De l’Amour” a fost copiat la timp de un intelectual italian sosit în casa lui de Tracy. A fost tradus de filosoful Giuseppe Compagnoni, şi cartea a fost publicată la Milano în anul 1819. Împreună cu toate Elementele de Ideologie primară. Nu ştiu dacă o traducere românească atunci ar fi avut cititori, fără să mai vorbim despre succes ! În anul 1819, Stendhal se afla în Italia, cumpără şi citeşte cartea “De l’Amour” a lui Destutt. În decembrie 1919, Stendhal începe a scrie propriul lui text “De l’Amour”, unde foloseşte pentru a descrie naşterea iubirii o analogie împrumutată din ştiinţele fizice, anume fenomenul de “cristalizare”. Evident, analogiile nu sunt judecăţi de valoare. Când contele Antoine Destutt de Tracy citeşte cartea lui Stendhal, mărturiseşte că “nu a înţeles nimic”. Mărturia ne va fi transmisă de către Sarah Newton Destutt, soţia lui Victor Destutt de Tracy şi nora acestui Ideolog primar Antoine Destutt de Tracy. Sarah Newton era nepoata surorii vitrege a savantului englez Isaac Newton.
    Titus Filipas

  18. Elena-Brandusa Steiciuc Says:

    Va multumesc, stimata Doamna Roxana Iordache, pentru portretul pe care i l-ati facut nepretuitei Doamne Irina Mavrodin. Ma consider un discipol al gindirii mavrodiniene, m-a onorat cu prietenia sa si am avut marele privilegiu de a-i fi aproape – atit cit ne permitea distanta Bucuresti-Suceava – in ultimii douazeci de ani.
    In sufletul meu, simt plecarea Marii Doamne a francofiliei romanesti ca pe o teribila nedreptate, pentru ca Irina Mavrodin mai avea inca multe de spus. Doua carti erau in curs de pregatire, pe masa de lucru mai erau atitea texte, iar modelul de om-inger pe care-l reprezenta era o alinare pentru noi, apropiatii ei, in lumea asta tot mai ciudata.
    Asociatia culturala „Irina Izverna-Tarabac si Irina Mavrodin”, despre care ati amintit, va continua demersul inceput acum citiva ani, la disparitia prematura a Irinucai. Acum, cind ambele Irine sint la dreapta Tatalui, in lumina, speram sa ne fiti alaturi in diverse activitati.
    Cu recunostinta si pretuire,
    Prof.dr. Elena-Brandusa Steiciuc
    Universitatea „Stefan cel Mare” Suceava
    Presedinte al Asociatiei „Irina Izverna-Tarabac si Irina Mavrodin”

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: