GULIŢĂ UNGUREANU ÎŞI IA JUCĂRIILE ŞI PLEACĂ. PD-L, ÎN DISOLUŢIE. BĂSESCU, ÎN IMPOSIBILITATE

Video de kuzeak84

Îmi este milă de Răzvan Ungureanu ca om. Şi ca pacient. Era clar de mult că omul are probleme. Preţiozitatea mesianică reflecta jenant dimensiunea patologică a personajului. Duşul îngheţat administrat de Crin şi confirmat de votul în favoarea moţiunii de cenzură a fost de natură să-l trezească dur.

A bâiguit el, după moţiune, că nu şi-a spus ultimul cuvânt, dar ce era să mai zică? Un om normal ar fi zis că asta e politica, asta-i viaţa, democraţia parlamentară, etc. Sau orice alt răspuns diplomatic îi mai putea asigura măcar o rază de speranţă a supravieţuirii politice. Să ştii să pierzi e fundamental în politică. În general, în viaţă. Face parte din regulile jocului.

Nu pot fi mereu unii, învingători şi alţii, învinşi. Alternanţa la putere face parte din normalitatea vieţii politice. Într-o ţară normală. Într-o democraţie consolidată. Într-un stat de drept. Cramponarea de putere e tipică dictaturilor şi personajelor cu înclinaţii totalitare sau pur şi simplu, neavenite în politică, în viaţa publică.

La noi, însă, ca şi în zorii anilor 90, nu poate fi vorba de alternanţă normală. Se pune problema unei schimbări de regim. Deci, a unei alternative radicale, cu aspect atipic, poate chiar dramatic, dar situaţia o impune, de unde marea coaliţie naţională dreapta-stânga. Nemţii au folosit-o cu succes, dar la ei a fost o chestiune de normalitate internă în contextul crizei financiare internaţionale.

La noi, USL s-a constituit ca o necesitate imperativă de coalizare a energiilor naţionale, în expresie politică, pentru dizlocarea de la putere a unui regim de ocupaţie, antinaţional şi genocidar. Sociopat, aşa cum a fost el definit de un psiho-sociolog de talia lui Hanibal Stănciulescu.

Era clar că după demisia impusă a lui Boc – impusă de trezirea naţională pe care Băsescu a încercat s-o speculeze pentru perpetuarea regimului personal -, cine intra în locul fostului premier pe aceeaşi majoritate parlamentară, incertă ca orice alcătuire ilegitimă, nu putea fi decât tot o marionetă a preşedintelui Băsescu, un muţunache care acceptă lista guvernamentală a fostului premier şi pe cele ale aliaţilor conjuncturali.

De ce? Din carierism fără scrupule. Pentru cine avea dubii, a demonstrat prin atitudinea de după cădere că nu-l interesa decât parvenirea sa, cu orice preţ. Chiar cu preţul vieţii oamenilor care mor cu zile. Chiar cu preţul înstrăinării pe nimic a resurselor naţionale strategice. Chiar ştiind că nu reprezintă pe nimeni şi nimic altceva decât tentativa disperată a lui Băsescu de a-şi salva pielea, de a scăpa de suspendare şi nu în ultimul rând, de a-şi securiza (sic!) o majoritate parlamentară pentru imunitate postelectorală. Asta vedea Băsescu în succesiunea cu MRU şi în „mişcarea populară”, sminteala lui Lăzăroiu. Ca să reuşească, însă, îi trebuia cel puţin un Meleşcanu. Sau un George Maior. Curajul lui Băsescu nu merge până acolo. Curajul lui Băsescu nu trece de cacealma. S-a dovedit că poate fi executat imediat ce îl obligi să arate cărţile.

Dacă nu îl executa USL, l-ar fi executat serviciile. Mai ales cel intern. Ceea ce oricum se profilează, aşa că Băsescu şi-ar uşura soarta dacă ar pleca. Acum.

Victor Ponta s-a trezit la timp şi i-a distrus strategia lui Băsescu exact ca pe un castel din cărţi de joc. La cacealma. Ponta a ajuns premier pe mâna lui Băsescu, fiindcă şi-a recunoscut greşeala de a fi fost prins într-o cursă a iluziilor şi de atunci a urmat cu încredere strategia lui Crin, convenită de comun acord, plus Daniel Constantin – un tânăr om politic remarcabil şi care are toate datele pentru a fi, probabil, cel mai bun ministru al Agriculturii de la căderea comunismului încoace.

Determinarea USL de a urma strop cu strop strategia s-a dovedit câştigătoare. Faptul că au obţinut voturile necesare a ţinut pe persuasiune şi mobilizare. Om cu om. Cu exemplele extraordinare ale domnilor Chiseliţă şi Luca – parlamentari care au demonstrat că sunt în stare de interese superioare propriilor cerinţe personale de moment. Persuasiunea, consolidarea până la tsunami a valului schimbării au fost cu putinţă pentru că – la fel ca şi în cazul proiectului Johannis – a fost vorba nu doar de demolare.  Sau tocmai de imperativul demolării pentru construcţie axată pe o alternativă puternică, sigură şi pregătită să-şi asume guvernarea. Ridiculizând propaganda adversarului care încerca să descurajeze, prin minciună şi ameninţare, curentul schimbării (de ce să-i spunem trend, dacă avem termenul românesc? 🙂 ).

Voinţa de schimbare a fost mult mai mare decât frica de ameninţare. Datele problemei sunt cu totul altele decât în 2009. Băsescu şi-a extenuat resursele de dezbinare, supunere şi intimidare. Iar proiectul USL e mult mai puternic decât proiectul Johannis, chiar dacă la momentul depunerii moţiunii nu avea alături UDMR şi toate minorităţile, ca atunci. Mişcarea Frunzăverde a declanşat un proces de decantare. El a dat şi un semnal puternic în momentul în care a declarat că „moţiunea de cenzură trebuie să treacă”. Ar fi fost mult mai mulţi parlamentari din PD-L care votau pentru căderea caricaturii de guvern Ungureanu, dacă nu erau supuşi unor măsuri de forţă. Veţi vedea în continuare cum PD-L se va dezintegra: cine e de primit va fi primit fie în PNL, fie de PSD, în funcţie de afinităţi. Şi necondiţionat. Va rămâne un nucleu din care, cândva, s-ar putea face un partid autentic. Sau relansa. Dar despre asta, altădată.

Sorina Plăcintă n-a mers până la capăt pentru că e mamă şantajată, dar ceea ce a făcut ea a fost, totuşi, semnificativ, fiindcă a arătat, prin schimbul ei de replici cu Udrea şi prin plânsul înverşunat, care e starea de fapt din PD-L, dincolo de triumfalismele stupide etalate de de-alde Boc, Udrea şi Cotoi. La congresul în care a fost reales Boc, nu puţini au scandat „Libertate”. Principalul partid de guvernământ era, astfel, denunţat din interior ca partid-stat. Acum, s-a terminat. Relaţia de dependenţă bilaterală cu Băsescu s-a rupt. Din locomotivă a PD-L, Băsescu a ajuns gropar. Dar dacă nu l-ar fi urmat orbeşte, mulţi dintre ei, chiar strângând din dinţi, PD-L nu ajungea în stare de dezintegrare, ca orice formaţiune dependentă de o persoană.

Starea mai mult decât critică în care se află Băsescu se poate vedea cu ochiul liber din atitudinea lui MRU, care îl – şi se – pune într-o situaţie ultra-penibilă, prin imaturitatea cu care s-a supărat pe sat, şi-a luat jucăriile şi nu mai pare dispus să respecte nici măcar legea interimatului: acesta era personajul cu ambiţii de a conduce ţara! Cum spuneam din start, un balon gonflat. Şi un oportunist răsfăţat, care când şi-a dat seama că Băsescu e expirat, a plecat.

El chiar îşi închipuia, vorba lui Crin, că se joacă de-a facerea lumii cu Băsescu şi că i se vor satisface ambiţiile nemăsurate prin toate eforturile securistice şi infracţionale concertate. Când Ungureanu a înţeles că nu era decât un biet instrument, tocmai căzuse. Urât.

L-am putea trimite la şcoală, în dulcele târg al Ieşilor, să-şi amintească de veşnic tânărul şi fericele, veselul Alecsandri: un model, un reper de patriot şi demnitar român, generos, bun, blând, drept şi cu umor cuceritor. O splendoare de om. Poate MRU pune mâna dacă nu pe poeziile care trezesc din morţi orice inimă de român, măcar pe dramaturgia lui Alecsandri. Măcar Chiriţele. Negruzzi nu-i nici el de lepădat. Că mulţi sunt într-adevăr, dar nu mai sunt şi proşti românii care vor să scape de regimul Băsescu.

E un pas crucial, dar nu-i suficientă instalarea Guvernului USL(A). Trebuie speculată ireversibil situaţia mai mult decât precară în care se află Băsescu: chiar şi marioneta MRU îl refuză să-i facă jocurile în continuare, adică, să-şi bată joc de sine, să fie utilizat şi uzat pentru interesele lui Băsescu de cramponare de putere fără alt precedent decât însuşi Ceauşescu. Ion Iliescu a ştiut să piardă şi de aceea a revenit.

Deci, Băsescu nu mai are coledzi – MRU, out, PD-L, în disoluţie, proiectul „albă-ca-zăpada”, avortat.

Băsescu e epuizat, nu mai are soluţii. E în situaţie de imposibilitate. Ceea ce instituţiile statului au sesizat şi unii factori abia aşteptau ca să retalieze. Singura lui posibilitate e să continue să procedeze ca şi până acum, aşa cum s-a lăudat că n-are nimic de schimbat. Caz în care în mod sigur va fi suspendat.

Discuţia despre suspendare pe care cu iscusinţă un pic sadică au deschis-o Ion Iliescu, Ponta şi Crin e un joc de-a pisica. Mie-mi e milă de şoricel, n-are rost să-l chinuim – bietul animal!

Băsescu s-a prins în propria sa cursă şi acum USL se pregăteşte să-i elibereze lăbuţa. Şi s-o bandajeze. După care să-i dea drumul în rezervaţie. În Modrogan. 😛

P.S. Probabil că ostilitatea pe care o au „greii” PD-L – şi adevăraţii grei sunt prin ţară – faţă de Băsescu e atât de mare încât adversitatea USL devine de jucărie. Deci, dacă e vorba de asasinat politic, probabil că el i se pregăteşte dintre ruinele PD-L.