HREBENCIUC: OAJDEA A PUS CIUNGĂ ÎN URNĂ

A zis-o la „Vorbe grele”. Treabă de autobază, vorba lui Ciutacu. 🙂 De fapt, nu-i de râs.

Cel mai interesant a fost dialogul la distanţă între Viorel Hrebenciuc şi Bogdan Teodorescu.

Bogdan pleda pentru ca penalii să plătească în justiţie, Hrebe susţinea că mai importantă e guvernarea. Bogdan Teodorescu a avertizat că dacă guvernul Ponta nu va demonstra că e altfel şi va acoperi nedreptatea, nu va avea încrederea oamenilor.

Hrebenciuc a părut reticent şi a comis-o simpatic: doar n-o să-i aducem în fiecare seară la televizor. 😛

De fapt, Viorel Hrebenciuc s-a gândit să nu se surmeneze bietele DNA şi DIICOT, ai căror procurori sunt disperaţi anticipat de volumul de muncă excesiv care îi aşteaptă. 🙂 Deci, i-a liniştit, că pot face câte un caz mare la trei zile, nu neapărat în fiecare zi.

N-am vrut să scriu asta înainte de moţiune, dar era clar semnalul DNA, care l-a umflat ieri fix pe primarul de la Oţelul Roşu, care a rămas la PD-L şi tot degeaba n-a plecat cu Frunzăverde. 😆

Dar chiar nu-i de râs. Absolut deloc. Ceea ce-mi doresc în primul rând de la guvernul Ponta – de fapt, în al doilea rând 😛 – e să elibereze justiţia. Să dea liber. Să priceapă cei din sistemul judiciar că s-a terminat cu politizarea.

Vorba lui Petre Ţuţea: ăştia nu sunt politici, sunt un atentat la Codul Penal. 🙂

Acum, serios, Bogdan Teodorescu are dreptate, trebuie nişte arestări preventive: spectaculoase. Rechizitorii meseriaşe. Trimiteri în judecată. Procese televizate, ca la americani. Să se uite şi d-l Gitenstein. Apropo, o fi ştiind ambasadorul SUA că idoliţa declarată a excelenţei sale, pe vremea în care era ministră a justiţiei, pe lângă faptul că a subordonat procurorii, puterii executive, n-a avut nici o problemă cu faptul că părinţii ei locuiau într-o casă „naţionalizată” şi erau în judecată cu proprietarii de drept? 😐

41 răspunsuri to “HREBENCIUC: OAJDEA A PUS CIUNGĂ ÎN URNĂ”

  1. Virgil Ilie Says:

    Hai sa fim seriosi Roxi ! Sigur , plimbati prin fata camerelor de luat vederea prostilor cu fiare la miini ai sa vezi , ca de , asa e filmul , dar CONDAMNATI NU AI SA VEZI .
    Toti , dar absolut toti sunt niste hoti oridinari de doua parale care nu al alt scop decit sa se de aunul pe altul la o parte ca sa poate fura mai zdravan .
    Tu nu vezi ca nici nu au trecut bine motiunea si ne si spun ca ei au treba cu guvernarea , adica cu furatul , sunt hamesiti de atita timp in opozitie , si tu vrei sa … NU AI SA VEZI !

  2. Roxana Iordache Says:

    Dacă făceam pariu cu tine, noroc că nu-mi plac pariurile. Până acum,. îţi luam ferma. 🙂 Normal că ţi-o dădeam înapoi.

    Serios, logica ta suferă. Uite de ce: simplul fapt că exişti tu, care ai fost demnitar, demonstrează contrariul celor susţinute de tine. Deci, e o prostie să pui botul la propaganda lor că toţi sunt la fel. Adică, tu eşti la fel cu Băsescu. 😆

  3. HREBENCIUC: OAJDEA A PUS CIUNGĂ ÎN URNĂ » Bloogle Says:

    […] Original Blog » 27 April 2012 – Blog « Romania e frumoasa (41): 20 de fotografii de la Cazanele Dunarii […]

  4. Roxana Iordache Says:

    Tu eşti dulce, de fapt, ţii la „neisprăviţi”. Au fost demenţiali, azi, nu poţi să minţi că nu ţi-au plăcut! Aşa îi vreau. Totali. 😛 Au văzut că se poate. Au demonstrat că se poate. Toată lumea a văzut că se poate. Alegătorii trebuie motivaţi în trendul ăsta, până la cel puţin 70 la sută prezenţă. După aia, îţi promit că dacă e nevoie, fac eu opoziţia. 🙂

  5. bmarinescu41 Says:

    Ba io cred că primul lucru pe care o să-l facă Ponta este să ceară ridicarea imunităţii cârmaciului ca să redeschidă dosarul FLOTA şi să-l bage la mititica ! 😀 😀 😀 ))))
    DAR „O mână spală pe cealaltă şi amândouă spală obrazul” !!!De când lumea şi pământul !!!
    Presimt că Roxana o să aibe viaţă grea cu noi,cei care o vor întreba
    când îi va băga Ponta la puşcărie pe băse,udrea,videanu, berceanu,anastase,blaga,şi toţi ceilalţi care au făcut jde milioane de ieuroi pe spinare poporului şi distrugând România în acelaşi timp.
    Dar întrebările noastre vor rămâne fără răspuns !!!Facem pariu?

  6. Roxana Iordache Says:

    Tigri, m-ai demascat! 😳 Doar ce-am spus că de fapt al doilea lucru pe care îl vreau de la Ponta e libertatea actului judiciar. Primul e ăla cu Jos Băsescu! 😆

    În rest, chiar nu pricep de ce să mă întrebaţi pe mine? 🙄 Şi nu Ponta trebuie să-i bage la puşcărie – doar dacă-l punem pe Crin premier şi pe Ponta, Procuror General, iar sus de tot, pe Majestatea sa.

  7. PLANO10 Says:

    Sa salutam noua generatie de politicieni liberali si social democrati care au avut viziunea de a crea USL-ul, învingător astăzi asupra ciumei portocalii, chiar daca multi s-au indoit de viabilitatea aliantei, anul trecut chiar si pe acest site.

  8. J o h n s o n Says:

    Cineva aici uita ca DNA si Parchetele sint sub controlul Cotroceniului asa ca de unde atat avant cu arestarile rapide si spectaculoase ??? Poti eventual sa dai in presa chestiuni mizerabile ascunse de PDL…Ca sa castigi in septembrie…Si sa guvernezi concentrat pe repararea nedreptatilor facute de portocalii…Dupa ce ai castigat detasat alegerile ai timp sa te ocupi si de Basescu,sa preiei DNA si tot aparatul represiv si sa incepi sa-i cauti pe baieti de sanatate,ai timp slava Domnului…

  9. Roxana Iordache Says:

    @Johnson, scumpete, te contrazici. 😛

  10. Ion Olteanu, protestatarul de la Drobeta Says:

    Sper din tot sufletul ca Ponta sa fie de buna credinta. In ceea ce ma priveste cred ca toti hrebenciucii ar trebui sa traga permanent pe dreapta si sa-i lase la conducere pe aia nemanjiti. Prin victoria de astazi a fost extirpat cancerul de la putere, urmeaza eliminarea javrei producatoare de celule canceroase, iar apoi lunga lupta a recuperarii. Va fi greu, vor fi dispute generate de ambitii si mai ales de interese. Marea problema va veni insa de la faptul ca USL-ul nu va avea banii necesari sa satisfaca asteptarile materiale ale romanilor si ca atare singura solutie va fi aceea de a compensa asteptarile materiale cu satisfactii de natura morala. Adica sa treaca imediat la depolitizarea institutiilor statului, la confiscarea averilor ilicite, la judecarea si condamnarea celor vinovati de genocidul comis impotriva poporului, de jefuirea tarii si vanzarea pe mai nimic a avutiei nationale. Iar daca nu se va intampla asa si suferintele romanilor vor ramane nepedepsite, atunci victoria de astazi se va transforma intr-un mare esec si Romania va intra in haos. Asta cred eu.

  11. Marius Mina Says:

    Fara sa bage infractorii la locul lor, nu rezista nici macar un an la putere. Visteria e goala, Oamenii vor macar dreptate daca bani nu sunt(deocamdata)
    Cum am mai castigat azi doua pariuri cu succesul motiunii si nominalizarea lui Ponta, sunt dispus sa mai arunc odata jetoanele pe 13 rosu 😉

  12. Ion Olteanu, protestatarul de la Drobeta Says:

    Am invins. Victorie,
    Ungureanu nu mai e.
    Dar tu Base nu uita,
    Va veni si ziua ta…
    Cand, cu toata mafia,
    Dupa gratii tu vei sta.

  13. Marius Mina Says:

    Johnson, rectificare: DNA si parchetul au fost de partea lui Basescu, acum incep sa scoata marfa la schimb pentru barter

  14. Marius Mina Says:

  15. Huhu Says:

    Am avut mai multe dovezi, vorbele si faptele lui, ca Oajdea-i, un mare ticalos total lipsit de caracter care joaca la doua capete, numai nebunii si prostii-l mai voteaza!

  16. Huhu Says:

    Io-s convins ca e urgent ca sa se schimbe noua lege basista a referendumului, care sa includa si ca nu e nevoie de nici un aviz al CC pentru demiterea presedintelui, apoi Basescu suspendat si apoi demis de popor!

    Apoi trebuie urgent schimbati toti oamenii lui Basescu din Procuratura, CSM…,si hotii lui Basescu judecati cu confiscarea averilor lor furate din Bugetul tarii!

    Alegeri parlamentare si prezidentiale in Iulie, August sint ABSOLUT NECESARE!

  17. Huhu Says:

    JOS BASESCU, VREM ANTICIPAAATE, JOS BASESCU, HUUUOOOO!

    PS. Io-s unul din miile de demonstranti, prin frig, in 46 de orase ale tarii, care vrem anticipate si demiterea lui Basescu!

  18. mgabim2009 Says:

    A fost miercuri (sper ca nu ma insel) la B1 Codruta k(KK) la Cristoiu, si tipa spunea ca nu-si va da demisia indiferent de presiuni. Idioata stie ca este ultima reduta basista si nu se va da usor inlatuirata. Eu cred ca reasezarea procuraturii este un must legislativ (aici in locul lui Ponta as merge pe asumare). Scoaterea de sub politic este esential, schimbarea lui Morar, si miss KK vor veni fara probleme. O justitie independenta ar curata Romania de toata mizeria.
    Evident ca nu singura masura; CC o lata urgenta. Trebuie depolitizata, si formata din experti (auzeam pe undeva ca trebuie desfiintata si reinvetata si sint de acord), persoane care sa judece constitutionalitatea legilor nu potentialul lor politic.
    Am vazut pe diferite site-uri, ziare si forumuri cum se fac si se desfac guverne, parerea mea Ioan Rus nu are ce cauta in acest guvern, Atanasiu ar trebui sa aibe un loc, Puscas un must. In rest OK

  19. Argusdre Says:

    Cu siguranta ca e mai mult decat obligatoriu, e vital as spune pemtru guvernarea USL, ca javrele care au nenorocit Romania sa fie trase la raspundere…Daca nu, noua Putere nu-si va castiga credibilitatea ultranecesara , iar lumea ii va considera „la fel”cu cei
    indepartati, pactizati, transpartinici, etc. Si nu trebuie decat reparat ceea ce a stricat nenorocita aia de fost procuror comunist (Monica Macovei- cica sefa la APADOR, cica apolitica, o animala ordinara care era gata sa falsifice totul pentru a-i cadorisi ma-si o vila confiscata adevaratilor proprietari), care a scos procuratura de sub tutela CSM si a bagat-o in ograda navigatorului zurliu…
    Deci are mare dreptate „mgabim”:
    ”mgabim2009 spune:
    sâmbătă 28 aprilie 2012 la 6:09:35 am
    …………………………………………………………………………..Eu cred ca reasezarea procuraturii este un must legislativ (aici in locul lui Ponta as merge pe asumare). Scoaterea de sub politic este esential, schimbarea lui Morar, si miss KK vor veni fara probleme. O justitie independenta ar curata Romania de toata mizeria…”

    A doua masura, dupa cum am spus si-n postarile anterioare, e modificarea de urgenta a legii Referendumului in privinta cinditiilor de spuspendare a Jambatului de la Cotroceni…Ca sa fie.. Ca sa simta ala permanent toporul deasupra scafarliei…Pentru ca altfel cu siguranta ca va unelti, va obstructiona, va cauta sa demonstreze ca noul guvern nu-i capabil, Ca un imatur si un chiulau nu se pricep, etc. E musai ca pana la alegerile din toamna „Iesi afara javra ordinara” va trebui foarte atent monitorizat…
    Si in sfarsit, avand in vedere greutatile imense pe care le va gasi noul guvern in Administratia Romaniei, trebuie sa ceara poporului in direct la TV, nitica rabdare, pana se vor vedea si simti masurile concrete, revolutionare…
    Deci e musai sa avem o altfel de justitie : independenta, corecta si intransigenta, indiferent de acuzat.Altfel….toti sunt la fel.

  20. stejarul Says:

    @Ion Olteanu, Marius Mina
    Asa e! Sansa USL e o justitie corecta si rapida. basescu si gloata excrocilor pdl trebuie luata la bani marunti cat mai repede! Nu in o luna- doua, de luni!
    Sa fie facute publice cheltuielile de pana acum ale guvernului. Ce au facut cu banii? De ce a fost austeritate in conditiile in care se faceau imprumuturi bestial de mari?

  21. Argusdre Says:

    Chiar prima indicatie, rostita de catre Matrozul turmentat, dupa ce l-a numit pe Ponta premier, anume ca spera ca noua guvernare nu va uita ca „trebuie urgent marite salariile”, este o incercare de dovedit autoritatea si de compromitere a USL-istilor…
    Mai intai, aspectul nu intra-n sfera grijilor prezidentiale ;
    Apoi, stie ca dureaza ceva timp pana noua Putere va intra-n probleme;
    Stie de asemenea ca visteria e goala…
    Deci ticalosul nu se potoleste nici cand e mort de frica suspendarii.

  22. Virgil Ilie Says:

    Ma bucura si in acelasi timp ma intristeaza dorinta tuturor de a vedea hotii bagati la beci cu averile confiscate in folosul celor multi si de la care au si fost furate .
    Ma bucura pentru ca asa e corect , sanatos si bine sa fie facut .
    Ma intristeaza pentru ca STIU SIGUR CA NICI MACAR UN SINGUR MARE HOT NU O SA FIE CONDAMNAT .
    Asta pentru ca pe de o parte ar fi pur si simplu O PREMIERA nemaintilnita in anii „democratiei” de dupa ’89 .
    Singurii care au mai virit cite unul la beci au fost taranistii , si astia mai mult proprii oameni , si bine au facut , DAR SI DE ACEEA TARANISTII NU MAI SUNT .
    Pe de alta parte uitam un lucrusor nu tocmai de lepadat care ne face sa fim unici in lume si care face ca in Romanica noastra furtul cu acte sa nu poata fi niciodata nu numai stopat cum ar fi de dorit , dar iata , ia amploare pe zi ce trece pentru ca nimeni pina acuma nu a fost condamnat .
    Uitam acea prevedere constitutionala care spune ca „AVEREA DOBINDITA SE PREZUMA A FI LICITA”…
    Dupa stiinta mea doar Taiwanul mai avea o astfel de prevedere constitutionala , dar si astia au eliminat-o .
    Va aduceti aminte de cazul DIP ?
    S-a descoperit ca nu ar justifica vreo 63 de miliarde … Ei si ?!…
    I s-a pus sechestru si a fost plimbat pina la Inalta Curte . Dupa care a venit sentinta de neconstitutionalitate si iata-l bine merci astazi zozindu-si linistit agoniseala din furt .
    Cazul DIP este un caz PILOT , si UNIC in acelasi timp .
    Asa ca din pacate , coruptia nu numai ca va fi stavilita , dar o sa ajunga pe „noi culmi de civilizatie si progres” daca-mi dati voie sa spun asa .

  23. stejarul Says:

    Crin a a avut un discurs fantastic. A demonstrat ca e categoric si chiar dur cu hotii si impostorii. L-a lasat masca pe autistul aflat in delir de grandoare. Numirea lui ungureanu ca premier e cea mai mare greseala pe care basescu o putea face … un lacom patologic si pe deasupra si un autist incapabil sa ingaime un raspuns decent la acuzatiile lui Crin. Se vedea in privirea lui mru voracitatea… incapatanarea in a fura pe mai departe … pentru ca „asa au facut si altii”! As fi curios sa vad rezultatele unui examen psihologic si psihiatric la toti tartorii care au fost la varful PDL-lui. Nu este unul care sa aiba o privire de om normal.
    Vom afla ca Romania a fost condusa ani buni de indivizi cu personalitati deviante si psihopati.

  24. stejarul Says:

    @Virgil Ilie
    „STIU SIGUR CA NICI MACAR UN SINGUR MARE HOT NU O SA FIE CONDAMNAT ”
    Si totusi nu vad cum vor iesi altfel USListii din situatia actuala a Romaniei decat prin condamnari masive si rapide: economia la pamant (basescu se lauda ca sunt bani in rezerve….aia is bani? pe aia poti cladi o economie?) si coruptia/hotia rampanta.
    Eu o vad pe nutzyka in scurt timp cu blinguri si „dungata”. Nici basescu nu mai are multe. Ati observat cat de repede l-a acceptat pe ponta premier? Nenorocitul asta incepe sa ne arate ca stie sa se comporte normal.
    Nu! Prea multa umilinta au indurat romanii (si opozitia) ca sa mai scape dracii!
    Crin are deasupra capului sabia lui Damocles („USL-PDL aceiasi mizerie”) iar discursul de azi m-a convins ca nu se joaca!

  25. Ghita Bizonu' Says:

    bmarinescu41

    ce-ai nene cu flota?!
    Ma rog dosar „frumos” ce poa da bine la public (ala car5e mai tine minte ca am avut o flota!) INSA greoi …. din toate pv de vedere.
    Insa la o adica ai un dosar curatel si dragalas, simplu si de necontestat : casa din Mihaileanu, abuz in functie, clar, simplu :abuz in functie!! Numa hartii stampilate , semnate si alea putine. Nu e loc de intors .
    Adcica sa zic asa sec si clar ca un sut in poarta din careul mic . Flota e cum faceau cate unii care singuri cu portatu in careul mic se apucau sa dribleze , sa se dribleze cate 20 de secunde mama ce jmecher sunt io si apoi, apoi …. veneau 2 aparatori si „pacat pacat ce ocazie ratata!”
    Daca doresti sa il scoti definitiv pe tusa … mergi pe cazul simplu.

  26. Virgil Ilie Says:

    „Si totusi nu vad cum vor iesi altfel USListii din situatia actuala a Romaniei…”

    Stejarule de care situatie vorbesti ?!…
    Ce treba au USL-eii cu „situatia Romaniei” ?!
    Aia e treba noastra ma .
    Ha-ha-ha !
    Adica cum , tu chiar ai naivitatea sa crezi ca USL-eii alta treba nu au decit sa se puie sa ne fericeasca ?!…
    Aaaaaaa , pai inseamna ca nu ai trait in Romanica pina acuma vericule .
    Astia abia asteapta sa se puie pe furatelea ca sunt hamesiti de cit au fost scosi de la tzitza Tarii si tu … vrei sa-i pui la treaba ?
    Taman cind ei abia astapta sa se puie peeee … treaba .
    In nadejdea astora , tu pregateste-te sa pui osul , ca iote avem de returnat miliarde de euroi si doar nu te astepti sa ii plateasca domnul Ponta ?!…
    Asta numai pe de o parte , ca acuma tre sa fure si ai lui domnu Ponta , asa ca … La munca Stejarule ! La munca !

  27. Ghita Bizonu' Says:

    mgabim2009

    pai normal .
    Reteta este veche veche – „promovezi tineretul” . Aidca iei cativa ca e „tineri” si ii propulasezi in scara functiilor sus, sus cat mai sus. Inainte sa poa sa faca dovada unor certe calitati si merite. Sau care nu au acumulat inca experienta necesara functiei. Daca sunt „inteligenti” si raspund „asteptarilor” ai „tai” sunt!! Si isi vor apara fonctia cu furie (mai ales daca este genu de fonctie la care se ajunge la final de cariera .. si din alea care cam impun „rotarea” asa cum este cea de procuror general … )
    Acu daca mai aduagi o metalitate de pe aici cu promovarea in capitala, conditii asigurate (casa „corespunzatatoare” ) costuri personale (mutarea ei s-a finalizat si cu un divort) … si intrebarea ce urmeaza de acu inainte (inapoi in vre-o capitala de judet sef de sectie ? Ce nasol!!! ) …
    Nu isi va da demisia. Insa la un moment dat tot va parasi functia … curand prea curand ptr gustu ei (d’aia este o functie de sfarsit de cariera … iese omu la pensie din scaun dupa 4-8 ani)
    Csa ma uit si la „marele intelctual” Ungureanu. Ce individ! „Nu am venit ca sa plec” – declaratie de oligofren : cum sa nu pleci daca vii de nicaieri (SRI) ca premier fara sustinerea clara a unui partid important (el cica PNL in fruntea unui guvern PDL + altii) , daca cariera ta politica este de-a dreptu bizara (adica a ocupat posturi politice fara sa fie membru cu merite in partid – el intra in PNL doar ca pstu sa fie nominal al PNL . Ca sa zic asa ar fi intrat si in Garda de Fier !! )
    Si imi aduc aminte ca toti gerontocratii lu Brejnev (ca uneori Kermlinu era batjocorit ca „sectia de geriatrie de la Kremlin!” sau cum zicea prin 78 un rus bine afumat : ” voi romanii aveti institutu ala de geriatrie noi avem Kremlinu!”) au fost candva tineri promovati de Stalin …(aia care au avut norocu sa scape neimpuscati)

  28. Barbarul Says:

    TARE ma tem de realitatea ca -l creditam [cu multa naivitate]

    pe Ponta ca POSIBIL INGER SALVATOR !
    Din pacate pentru idealisti ca mine [cu idei putine dar morale ] Ponta nu va fi nici pe departe liderul asteptat din cel putin doua motive :
    Primul -STRUCTURA MORALA!
    Secundul – PLETORA INFRACTIONALA DIN PSD!
    La PNL lucrurile par mai nuantate dar nu difera prea mult !
    Astept desemnarea noului cabinet si primele decizii !

    TARE ma tem ca vom repeta deziluziile generate de C D R si E. C. !
    Pentru cei prezenti si viitori sanatate !

  29. serban g Says:

    Ce bine-mi pare ca scarba de „general” izmenar popotar nu mai e la Armata ! Deschideti geamurile in toate unitatile militare,un minut macar pentru o aerisire simbolica in urma lui !

  30. stejarul Says:

    @ Virgil Ilie

    Nu am incredere in ponta (desi trebuie sa recunosc o schimbare in bine la el) dar am incredere in alegerile care vin. Sunt luni bune in care USL va trebui sa demonstreze ca e o schimbare fata de dezastrul oranjgutan. Vor trebui sa faca ceva pozitiv pentru ca oamenii nu mai rabda austeritatea. Daca USL nu face nimic cu economia, toata ura antibasescu se va indrepta impotriva USL-lui. Daca USL nu face nimic sa ancheteze fraudele de pana acum, va duce in spate „mostenirea” lui basescu. Si nu e mica! Un individ care a fost votat doar ca se jura ca starpeste coruptia sa se dovedeasca a fi tartorele ei (cu ce zambet sadic le plimba liberalilor pe sub nas „pusculita” guvernului intrebandu-i daca nu vor si ei la guvernare/la furaciune….infect, abject etc) a produs o cantitate imensa de ura. Vrem sange! iar USL nu are cum da inapoi.

  31. stejarul Says:

    „Întrebat de o eventuală suspendare a preşedintelui, Ion Iliescu susţine că nu este cazul. „Preşedintele a acţionat cu prudenţă, a făcut o numire corectă, şi este posbil ca USL să poată coabita cu acesta o perioadă de timp”, a spus el.”

    Coabitare cu diavolul? Numai un alt diavol poate spune asta. Vrem sa vedem o schimbare. Vrem sa vedem lucrurile duse pana la capat! Nu mai merge cu jumatati de masura. Ne-a ajuns o revolutie facuta pe jumate! TOTUL SAU NIMIC, asta vrem. Vrem anchetarea hotilor, nu coabitarea cu ei. Daca USL nu face asta, JOS USL! USL=PDL=FSN!

  32. Bibliotecaru Says:

    Dl. Oajdea va pune ciungă în părul domnului Dan Diaconescu. Cum va PPDD trebuie să scadă de la cei 3200% câte le are în sondaje.

    Cât despre final, nu spun decât atât… să ne ferească Cel de Sus de atenţia americanilor.

  33. Opoziția formează noul Guvern al României [1] | Teologie pentru azi Says:

    […] Roxana Iordache despre dialogul telefonic de aseară, de la Antena 3, din emisiunea lui Victor Ciutacu, dintre Bogdan Teodorescu și Viorel Hrebenciuc, ultimul fiind invitat în platou: „Bogdan pleda pentru ca penalii să plătească în justiţie, Hrebe susţinea că mai importantă e guvernarea. Bogdan Teodorescu a avertizat că dacă guvernul Ponta nu va demonstra că e altfel şi va acoperi nedreptatea, nu va avea încrederea oamenilor”. […]

  34. Ion Olteanu, protestatarul de la Drobeta Says:

    @stejarul
    Iliescu sa faca bine sa-si vada de batranete, dar mai ales de pacate!

  35. Zorina Raducu Says:

  36. Ghita Bizonu' Says:

    Stejare

    eu nu prea le am cu mila crestina INSA priroitaea Ia ar fi sa faca ceva ordine in tara. Fonduri , cheltuieli samd.
    Asta astepata multa lume. Nu imedait bistari da semne spre o buna gosspodarire . Inevitabil bagatu nasului in catastife .
    Asa ca daca ala sta cuminte pana la alegerile prezidentiale .. se scoate (dupa nu stiu …. ca are niste pete la .. dosare!) .
    Daca il impinge necuratu sa dea motive … se suspenda.
    Insa sa aincepi de poimaine campania de suspendare nu e sanatos. Ti se va reprosa ca tara arde si tu te piepteni.
    Ca miza mare sunt alegerile din toamna. Alea parlamentare. O majoritate buna de peste 55% a USL este necesara … cva sa nu mai fie vorbe si alte ipoteze .
    Ptr altele mai este timp .. in 2014 . Cand , cinic vorbind va trebui un Motoc . Fiindca la anu bugetu va fi cam stramt – incep platile la nenorocitele alea de imprumuturi…. facute ghici de cine ?!? De Motoc!!

  37. stejarul Says:

    „Insa sa aincepi de poimaine campania de suspendare” ne ofera credibilitate internationala. Garantat Olanda ne va RUGA „raspoimaine” sa intram in Schengen si vor creste investitiile straine. Avem nevoie sa demonstram lumii ca s-a terminat cu coruptia si justitia stramba in Romania si care e cea mai buna dovada decat suspendarea si judecata PUBLICA PE TOATE POSTURILE DE TV a ex=presedintelui corupt. Vom demonstra ca suntem o natiune puternica, capabila sa se vindece de tarele care multi ni le considera „congenitale”.

  38. Huhu Says:

    G. Bizonule ori esti cazut in cap, ori o lichea pedelista SECURISTA abjecta, esti amindoua, ba nenorocitule noi miile de demonstranti de azi iarna, IN FRIG, IN 46 DE ORASE am strigat ANTICIPATE, JOS BASESCU!

    Zici ”sa incepi de poimine campania de suspendare nu e sanatos”, nu esti tu sanatos la cap, dictatorul Basescu trebuie sa dispara de la Cotroceni azi, miine, cel tirziu poimiine, BASASCU E CEL MAI MARE PERICOL PENTRU ROMANIA, din Istoria Romaniei, PERICOL pentru democratie, FAPTELE LUI monstruos-dictatoriale DE PINA ACUM AU DOVEDIT-O!!!!!!!!!

    ANTICIPATEEE, JOS BASESCU, HUUUOOOOO!!!!!!!!

  39. Ghita Bizonu' Says:

    Stejare

    exact asta nu vei demonstra.
    Adevarata justitie este plictistoare . Olanda stie. Si altii stiu :art 4 colaborat cu art 7paragrafu 1 din … De zici justitie ai un ca de toata dragalasenia care se intrumenteza intre 2 cafele – ala din Mihaileanu. Ajunge decat o store – este acuzat si stirea a primit. Cine vrea sa se plictiseasca vine la tribunal. Basta.
    Si Olanda are alte cestii … de ex este tara reprobatiei pozitove . Ai habar ce inseamna asta ?
    Vrei sa demomntrezi ca sunetm o natiune cum scrie la carte? enunti la circ (inclus transmis TV ) si faci treaba. Sau cum imi zicea un „elevtian” – Elvetia este tara cea mai plicticoasa insa nu doresc sa traiesc in alta parte! Plicts pe linei – bancuri nu, ca nu le inteleg. Munca serioasa fara sa crape muncind. Lucruri de calitate. Criminalitate mica inas orice barbat valid are in casa o arma militara si munitie ptr o zi de front! Nu sunt „stenograme” de ascultari in presa insa mafiotii care intra trec civilizat , poa iau masa, poa fac plinu , poa depun bani la banci fara sa faca „afaceri”. Stii de ce fara „afaceri”? Ar intra la puscaruie prpnto fara sucar de presa! Si Ue ar dori ca Elvetia sa ceara „inauntru”. Da Elvetia nice Nicht prea multa distractie!!!

  40. bazel09 Says:

    Vă scapă un lucru elementar: separaţia puterilor !
    Atâta timp cât continuaţi să afirmaţi că este rolul USL să judece, îmi pare rău că o spun, voi sunteţi urmaşii celor care au făcut naţionalizarea prin anii 50 şi colectivizarea prin 60-62 ! Şi nu greşesc ! De fapt îmi confirmaţi ceea ce ştiam !
    Şi Lenin a omorăt ofiţerii ţarului !

  41. ilie Says:

    In Romania avem o justitie de cah.
    Justitia romana a devenit o latrina in care s-au strans si solidarizat impotriva firii umane, impotriva tuturor valorilor lumii civilizate si impotriva statului de drept, cele mai rapace, hidoase, infioratoare si dezgustatoare mutatii ale speciei umane in general si ale natiunii romane in special. Tribunalul Olt a fost transformat într-un bazar în care se vând la tarabă sentinţe judecătoreşti pentru Alro Slatina, judecatorii afisind o totala indiferenta in fata dreptatii, fara a avea puterea de a se desface de prejudecatile care le intuneca vederea.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: