DISTRUSA TURCAN VREA DISTRUGEREA PRESEI

I-am urmărit pe Ioan Ghişe şi Cristian Buşoi – dovadă că jurnalismul e o profesie liberală 🙂 – după care am lăsat televizorul pe Realitatea TV, fiindcă a trebuit să mă ocup de altceva şi n-am avut timp să comut (adică, au făcut caca motanii amândoi şi a trebuit să prelevez 🙂 ), după care am prins spre final emisiunea Ralucăi Turcan cu Răsvan Popescu, pe tema presei.

Încep prin a fi rea: femela arată la nici 40 de ani, ca la 60 – degeaba atâta vopsea. 😛

Acum, serios, ăştia trebuie striviţi cât mai repede. Tema ei era reglementarea presei. Nu mai bine reglementează ea prostituţia? Că ăsta a fost singurul proiect de lege pe care l-a prezentat vreodată PD(-)L în Parlament.

O pipiţă ajunge să (vrea să) reglementeze în domeniul libertăţii presei. Iar preşedintele CNA o ia în serios.

De-aia e ţara unde e. Şi e atât de simplu să nu mai fie aşa.

Ce te faci însă că mari jurnalişti cumpărabili (cel puţin cu publicitate) ca CTP – care are circumstanţe medicale – se raliază campaniei de limitare a libertăţii presei?

P.S. Şi Răsvan Popescu tot oploşit pe lângă liberali este. De unde rezultă că are dreptate Crin: atenţie la selecţie! Maximă.

Ca să nu mai zic şi că Raluca Turcan tot din PNL provine. Noroc cu Tăriceanu, care a defesenizat partidul istoric. Iar Crin continuă. Radical. Până la soluţia finală. 😆

Politică, imbecililor! :mrgreen:

11 răspunsuri to “DISTRUSA TURCAN VREA DISTRUGEREA PRESEI”

  1. olimpiu65 Says:

    cum sa nu fii frustrat??? incepi sa iti pierzi nurii, cu intelighentia nu stai bine, protectorii sunt cu-n pas in pensie, iar sotul ingana refrenul din celebru banc: hei duru duru, duru,duru cea mai buna p….a ii kooorul (primarului din Sinaia)!!!!
    si atunci nu e normal sa gasesti o tinta pe care sa-ti versi naduful acumulat????

  2. motraucs Says:

    Cand vorbeste doamna asta blonda la TV @Motraux devine foarte agitat exact ca atunci cand e perioada aia 😳 la pisici si se cere afara crezand ca acolo il asteapta un harem de blanoase in calduri 😳
    Sa-l vedeti ce derutat este cand se prinde ca de fapt a luat ţeapă… iluzie sonora,miorlaaaauu 😆 😆 ce mai rad cu stapana de el

  3. Filip G Says:

    Fiecare PDL-ist primea ideile ce trebuiau dezbatute in emisiununi.
    Cand trebuie sa te exprimi cu frazele proprii e mai greu.Acest experiment dezvaluie multe.

  4. radu Says:

    Am uitat cum il chema pe amantul lui „barbata-su”.
    Din cate stiu, era chiar primarul liberal de la Sinaia.
    Asa ar trebui sa le faca primarii nostri la toti basistii, indiferent daca sunt homosexuali sau nu.

  5. Argusdre Says:

    ”…Ce te faci însă că mari jurnalişti cumpărabili (cel puţin cu publicitate) ca CTP – care are circumstanţe medicale – se raliază campaniei de limitare a libertăţii presei?
    P.S. Şi Răsvan Popescu tot oploşit pe lângă liberali este. De unde rezultă că are dreptate Crin: atenţie la selecţie! Maximă.
    Ca să nu mai zic şi că Raluca Turcan tot din PNL provine. Noroc cu Tăriceanu, care a defesenizat partidul istoric. Iar Crin continuă. Radical. Până la soluţia finală.
    Politică, imbecililor! ”

    Ma bucur pentru Crin Antonescu deoarece a fost urcat iarasi pe piedestalului…O saptamana sus, o saptamana jos, ca nu-i bine deloc sa se obisnuiasca cu marirea, cu glorificarea. Numai ca, d-le Crin, saptamana e gata, pauza s-a terminat, capul l-a fund…
    Mai apoi vreau sa amintesc vorba batraneasca „interesul poarta fesul”, sau poate mai dur, „toti sunt tradatori, doar ca fiecare isi are pretul sau”, ceea ce ar justifica pe undeva si pozitia lui CTP si pozitia lui Razvan Popescu si pe cea a Ralucai Tatarcan si a multor altora…Nu mai stiu acum daca acest Razvan Popescu mai e vreun pic cu gandul la liberali, cata vreme sta pe functie cu rang de ministru, iar la cea mai mica dovada de liberalism autentic(de ex. proAntene), matrozul il va spulbera imediat in cele patru zari. Zici ca si Raluca Turcan fuse tot liberala ? Posibil, dar cred ca-i atribui deja lui CPTariceanu merite prea mari pe linia problemelor de cadre.” Noroc cu Tăriceanu, care a defesenizat partidul istoric. Iar Crin continuă. Radical. Până la soluţia finală.” Pai cum de i-au scapat taman Melescanu, care daduse semne de boala si pe vremea lui, sau MRUngureanu, care cica inca mai e pe listele liberale, sau Catalin Predoiu, etc si toti indivizi deosebit de importanti prin ierarhii ?
    Am pomenit cazurile astora deorece am vrut sa evidentiez faptul ca problemele de cadre sunt deosebit de dificile si nu se prea pot rezolva totalmente niciodata…Firea umana e complexa, ascunsa si de multe ori inclinata spre necinste, spre inselaciune pentru interese meschine, inguste si personale intotdeauna in detrimentul celor colective.

  6. stejarul Says:

    Femeia asta ma dezgusta profund. Atatea operatii estetice au facut dintr-o femeie urata (ce-i asa rau sa fii urata???) o persoana mutilata. Cu greu mai poti deslusi ce sex are persoana… a ajuns undeva la mijloc. La neutru.
    La capitolul inteligenta, turcana are numele predestinat.
    Inteligenta unei persoane se deduce din caltatea minciunilor sale. Cu cat inteligenta e mai mare, minciunile sunt mai „perfecte”. O minciuna care aproape atinge perfectiunea (cand devine adevar) nu deranjeaza asa rau cand e descoperita. O persoana cu intelect limitat minte prosteste adica pe fata. Cand un tampit minte pe fata irita pentru ca desconsidera interlocutorul. Minciunile turcanei sunt dintre cele mai „iritative”. Felicitari sotului ei ca gasit un coping mechanism non-violent sa reziste casniciei. 🙂

  7. Argusdre Says:

    Si acum doua cuvinte despre paparuda asta :
    va amintiti cand acum vreo doi ani, fiind intr-o emisiune televizata s-a dat hartista scumpa si si-a inghitit cativa anisori din varsta, facandu-se mai tanara ?
    As fi inteles-o daca ar fi avut varsta de juma de suta, da asa zau ca nu pot crede ca la 32 de ani poti uita cati ai adunat in carca…Deci proasta rau desre care nu mai am ce spune…Demna de scena unui camin cultural.

  8. olimpiu65 Says:

    cine-si mai aminteste prostia ei din comisia parlamentara vis a vis de prescurtarea HD ???? atunci nestiind ca provine din termenul anglo-saxon High Definition a sarit ca arsa intreband la ce mai trebuie TVR la Hunedoara???

  9. Ion Olteanu, protestatarul de la Drobeta Says:

    Pe japita asta am huiduit-o pe 11 Septembrie 2010 la Drobeta cand a avut loc intalnirea la nivel national a mafiei pd-l, iar eu am protestat toata ziua singur, ca de obicei. Tot atunci „draga Stolo”, insotit de vreo duzina de alti parveniti, a facut imprudenta de a se opri sa vorbeasca cu mine si pentru ca se facea ca nu pricepe despre care securistul basescu vorbeam, i-am spus „stiti basescu, ala care v-a dat muie la televizor”. S-a facut precum macul si a luat-o din loc…

  10. Huhu Says:

    Greu gasesti o asa antipatica ca asta din poza, in politica tarilor civilizate!

  11. Marcus Says:

    Un Puiut De Mason Pentru Linistea Romanilor

    Zilele acestea am avut ocazia sa vad directia in care se scurge propaganda desantata facuta de portocalii lu’ Zero Sapte, din pozitia de viitor prezidentiabil sau prim ministru pe viata (se pare ca chiombila nu s-a hotarat inca ce si cum). Probabil, datorita faptului ca Mesia care s-a vrut a fi Basescu, s-a dovedit de fapt a fi Satanta curata, el reusind sa aduca Iadu’ in Romania, noua pleasca portocalie , Zero Sapte, ne este prezentata de politrucii portocalii, nu numai drept noul Mesia, ci si protejatul liderului mondial ocult, care vreme de opt amnisori batuti pe muchie l-a antrenat in regim special, mai ceva decat a fost Rocky pregatit pentru celebra serie holiudiana, pentru a lua fraile puterii in Romania, indiferent de vointa maselor liber exprimata prin vot.
    Promotorul de ultima generatie al coetnicului Domnului Nostru Isus Cristos, respectiv Zero Sapte, nu este altcineva decat ex-lustrabilul procuror si apoi judecator si ministru in cabinetul lui Petre Roman, actualul avocat si nas de cununii si diferite botezuri in tiganie, stimabilul Doru Viorel Ursu, care in cursul zilei de vineri a descins cu o carte scrisa de Alvin Toffler intr-o mana si cu un microfon in cealalta, precum Vasco Da Gama cand cucerea teritorii si deschidea noi linii de navigatie cu crucea pe piept, sabia intr-o mana si Biblia in cealalta, intr-o emisiune la Antena 3 si s-a apucat sa-l tamaie la greu pe Zero Sapte, care conform spuselor sale, intarite de inscrisurile tofleriene nu ar fi altceva decat egalul masonului George Washington la momentul Revolutiei Americane, pregatit insa si luat sub pulpana Marei Oculte Mondiale pentru a face ordine in Tara Lui Dracula.
    Conform teoriei susnumitului ex-procuror dupa pleasca numita Basescu, romanii s-au norocit inca o data calcand in pleasca numita Ungureanu, pleasca pregatita in laboratoarele Iluminatilor aliati cu Lojele Masonice si cu toata suflarea ocultei mondiale pentru a produce o capodopera de lider ce, ca oferta facuta romanilor, nu va putea fi refuzata. Cu alte cuvinte: romani, stati dracu linistiti, nu va mai bateti capu’ cu cine votati deoarece El Lider Mondial vegheaza pe model FNI pentru voi si indiferent pe cine veti sustine voi prin votul vostru, tot Cel Ungurean va iesi castigator.
    De remarcat ca pe langa aceasta prezenta plina de pitoresc a susnumitului Urs in peisajul media teve pe post de Duh Sfant care ne anunta venirea rezervei lui Mesia in plai mioritic, incarnata in persoana lui Zero Sapte, in toata media, inclusiv in lumea bloggeristica, s-a inregistrat in aceasta perioada o efervescenta de-a dreptul induiosatoare intru sustinerea si prezentarea celei de-a doua minuni cu miros sulfuros si maronie la culoare ce ne-a cazut in cap.
    Atatea calitati cate i s-au inventat UTC-istului de frunte Ungureanu, care de la pozitia “cat pe ce sa fie lustrat” a ajuns prin vrerea borfetului de Anastase si al unei legi de tot cacatul sa conteze drept un posibil viitor candidat la prezidentiale, nu s-au mai intalnit de la nasterea lui Superman si pana astazi.
    Insa, cel mai tare si mai tare, imi place apogeul de intelectualitate (sac!)atins de Zero Sapte in viziunea pupincuristilor, care dupa ce ne-au omorat cu cvasi-Cro-Magnon-ul Basescu vin si il aduc pe Tata Intelectualitatii Carpato-Danubiene pentru a ne scoate din mizerie.
    O fi, nu zic nu, insa eu, unul, la mana asta zic pas! si mai incerc o data cu votul, pe principiul lozului in plic “mai trage o data”. Poate de data asta o fi cu noroc (na, ca era sa zic cu Crin!)

Lasă un comentariu