PSD SUSŢINE O JIGODIE PORTOCALIE LA PRIMĂRIE

Video de tvslatina

Cunosc prea bine jigodia, l-am bătut în justiţie definitiv şi irevocabil, fiindcă a furat intravilanul bunicului meu. Hoţul şi ticălosul e primarul de Slatina, Darius Vâlcov, şeful mafiei imobiliare locale şi rival al lui Bercea Mondial, de care în sfârşit a scăpat, ca să-şi umfle doar el şi clientela burţile din furturi nesimţite.

Dau acest exemplu nu pentru că am eu o aversiune personală, ci tocmai pentru că e cu valoare de exemplu. Ştiu prea bine despre cine e vorba. Şi ca să vă amintiţi şi voi, întoarceţi-vă un pic în timp, la ziua de 6 decembrie 2009, când nemernicul nu se jena să se afişeze în faţa televiziunilor cu o turmă de votanţi pe care îi dirija pentru Băsescu. Ostentativ. Şi cine ştie de câte ori. Că opoziţia nu s-a omorât să ceară anularea alegerilor pe motiv de fraudă, a băgat capul în nisip, n-a cerut anchetă drastică. Nici n-avea cum, pentru că eminentul avocat era simpaticul Dan Şova, pe felie cu mafia portocalie, aşa cum e şi preşedintele CJ Olt, de la PSD. Şi din păcate, nici reprezentantul PNL nu se prea delimitează. Ca să se mire ipocrit liderii USL de sloganul cu „aceeaşi mizerie”. Cel puţin pentru Slatina, dacă nu chiar pentru judeţul Olt, scot ghilimelele.

Iar pe Vâlcov îl laudă live la Antena 3 însuşi Ponta, fanul lui MRU, puroiul care infectează USL până la septicemie.

Să tot votezi. 👿

P.S. Jigodia e soţul cabotinei Şandru, recentă achiziţie a UNPR. PNL se complace într-o alianţă cu aliaţi ai PD-L. Atâta vreme cât Ponta conduce PSD, fiţi siguri că regimul Băsescu rămâne la putere. Lejer.

14 răspunsuri to “PSD SUSŢINE O JIGODIE PORTOCALIE LA PRIMĂRIE”

  1. Marius Mina Says:

    Asta se intampla in sept 2011 , sunt curios daca isi mentine pozitia acum …
    Pina una/alta vad ca UNPR este pregatit sa o incadreze pe Oana Niculescu Mizil

  2. PSD SUSŢINE O JIGODIE PORTOCALIE LA PRIMĂRIE » Bloogle Says:

    […] Original Blog » 12 March 2012 – Blog « Targul de Turism al Romaniei, 15-18 martie 2012, la ROMEXPO […]

  3. olimpiu65 Says:

    sunt multe jigodii in teritoriu, social-democrati si/sau liberali dar asta nu inseamna ca PSD sau PNL ii sustin in magarii. e dificil si sa le tai capetele pur si simplu dar si sa te afiseszi cu ei mai ales anul asta.poate dupa victorie si inlaturarea regimului basist…

  4. barbarul Says:

    Ca majoritatea secureilor Ponta are si el scheletii de rigoare in garderoba [‘sinuciderea’ procurorului PANAIT ] .Asemenea Baselului [care descopera tarziu ca e o simpla unealta , el crezandu-se dictator natural ] Ponta e legat prin juramant de BAIETII care ne-au contorsionat trecutul ,prezentul si ce e mai trist viitorul ! BAIETI care ne-au aparat de binefacerile capitalismului in doua sisteme politice diametral opuse !

  5. Argusdre Says:

    ”Atâta vreme cât Ponta conduce PSD, fiţi siguri că regimul Băsescu rămâne la putere. Lejer.
    O obsesie, o dezinformare, o afirmatie de doi bani de sorginte taranisto-ciorbista care mai mult strica decat ajuta la ceva…Nu inteleg de ce trebuie cineva sa se intro-bage intre Ponta si Antonescu, cata vreme acestia se inteleg bine, USL-ul mentinandu-se de circa un an de zile la aceeasi cota constanta de 65-70%, aceasta indicand ca merg intr-o directie buna…Desigur ca acel „cineva” nu-i nimeni altcineva decat perosoana care musai e citita, spionata, copiata si urmarita de catre CIA, FSB, SRI, Basescu + toata Puterea din Romania simultan.
    Si, ca sa-i faca in ciuda, o sa vedeti cu siguranta cum regimul Basescu se va lasa infrant la alegeri, numai si numai pentru ca PSD sa poata trage dupa el la alegeri PNL ca sa-l faca om pe Crin Antonescu.Ca oricum PNL singur nu poate face chiar nimic…A ba nu…Se pot agita amarnic doar sustinatorii lui, ca niste prâsnele…

  6. stejarul Says:

    ”Atâta vreme cât Ponta conduce PSD, fiţi siguri că regimul Băsescu rămâne la putere. Lejer.”

    Adevarul gol golut in toata hadosenia lui!

  7. Argusdre Says:

    S-apoi daca acest Darius Valcov e de atata vreme PDL-ist nu prea vad cum sa-l tina la putere PSD-ul…Probabil, posibil si mai mult ca sigur ca-l sustine in primul rand PDL-ul si abia dupa aia….or mai fi unii..Dar eu cred ca-i mai nimerit sa analizam paiele din binoaclele fiecaruia, ca doar daca ma gandesc la unul ca…Melescanu sa zic, si-mi vine rau..Pai se compara raul facut de Valcov cu cel produs de Melescanu ? Cred ca nu…Si-atunci ce dracu scormonim, ca sa gasim ce ?

  8. Argusdre Says:

    „stejarul spune:
    luni 12 martie 2012 la 6:36:04 pm
    ”Atâta vreme cât Ponta conduce PSD, fiţi siguri că regimul Băsescu rămâne la putere. Lejer.”
    Adevarul gol golut in toata hadosenia lui!”

    A….nu. Depinde de numarul de neuroni care analizeaza…

  9. stejarul Says:

    „Senatorul democrat-liberal pentru românii din diaspora, Viorel Badea, propune coaliţiei să mărească de 10 ori numărul secţiilor de votare din străinătate”
    Roxana, ce sectii de votare din diaspora? Pentru ce alegeri? Poate vota diaspora in alegerile pentru primari? In alea pentru parlament poate vota doar pentru locurile parlamentarilor reprezentanti ai diasporei care nu sunt multe. (nu stiu exact si te rog pe tine sa ma lamuresti).
    Din cate stiu eu, voturile din diaspora conteaza doar la alegerile pentru presedinte. Corect sau nu?

  10. Roxana Iordache Says:

    @Argusdre. Mizaţi la maximum pe bunul simţ al celor care se jenează de lipsa dv. de jenă.

    @Marius Mina. Asta se întâmplă acum.

    @olimpiu65. Nu-i bine să vorbeşti fără să cunoşti. Acolo e o mafie transpartinică. Şi astfel de mafii sunt în foarte multe judeţe. Să nu ne facem iluzii. Fură împreună. Mai nou, Vâlcov a concesionat unei firme pe 30 de ani panseluţele. :mrgreen:

    @barbarul. Care diametral? Şi care opuse? 🙄

    @stejarul. Pentru reprezentanţii diasporei, la alegerile parlamentare. Şi la prezidenţiale. Şi la europarlamentare.

  11. barbarul Says:

    Dulce faptura [ R. I ,] te prefaci sau chiar nu intelegi ? SISTEMELE SUNT PUR TEORETICE ! ‘Performanta ‘ apartine securitatii de rit socialist sau mai nou capitalist !

  12. Roxana Iordache Says:

    @barbarul. Păi eu ce-am spus? 🙂

  13. Argusdre Says:

    „Roxana Iordache spune:
    luni 12 martie 2012 la 7:30:41 pm

    @Argusdre. Mizaţi la maximum pe bunul simţ al celor care se jenează de lipsa dv. de jenă…”
    Propun sa lasam vorbele fara acoperire si sa ne combatem cu argumente…Asta doar daca doriti, iar daca nu, ma puteti bana si-atunci putem dormi linistiti….

  14. Godzillas Says:

    De acord cu el…banati-l ca sa salubrizam putin acest blog

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: