IACOB BACIU: NU S-A VRUT SĂ FUNCŢIONEZE SISTEMUL INFORMATIC AL CNAS. AM PLECAT FIINDCĂ MI S-A CERUT SĂ COMIT LUCRURI

Am ajuns acasă şi era „La ordinea zilei” pe final, tocmai intrase telefonic în direct domnul Iacob Baciu – cei din studio făceau mişto de el şi îl suspectau de malversaţiuni, fiindcă figurează ca vicepreşedinte, membru al C.A. al CNAS, pe site-ul instituţiei.

Am zis: uite ce rateuri poate să dea şi Antena 3! Mai precis, chiar şi realizatori cu fler se mai înşeală, se grăbesc să sară la concluzii fără să cunoască un om şi datele problemei.  Eu îl cunosc pe domnul Baciu ca pe un om integru, cinstit, vertical.

Lezat în demnitatea sa, Iacob Baciu a salutat de câteva ori de rămas bun, iar cei din platou continuau să râdă de el. Noroc că Dana Grecu l-a convins să rămână – şi chiar să vină mâine la emisiune – prin mai multe întrebări, tot mai puţin agresive, iar din răspunsurile scurte, relevante şi de bun simţ, a fost clar pentru invitaţi nu doar că s-au înşelat grav cu privire la interlocutor, ci şi că liderul CSDR e o mină de aur.

A zis aşa domnul Baciu: nu s-a dorit să funcţioneze sistemul informatic. Am plecat de la CNAS pentru că mi s-a cerut să aprob 38 de milioane de euro pentru SIVECO. Şi pentru că dacă mergeţi pe site şi introduceţi CNP-ul, vedeţi ce medicamente s-au eliberat pe numele dv. Şi pentru că s-au făcut reţete pentru morţi.

Domnul Baciu figurează pe site-ul CNAS ca să fie compromis prin imaginea de complicitate la mizerii de care s-a delimitat şi a plecat. A spus că a reprezentat interesele asiguraţilor. Sigur, putem să-i reproşăm că n-a făcut aceste dezvăluiri după demisie (dată în urmă cu un an). Dar omul are familie şi mafioţii obişnuiesc să ameninţe. Cu moartea. Fiindcă pe oamenii cinstiţi n-au cum să-i şantajeze, decât cu ameninţarea la adresa vieţii şi sănătăţii celor dragi. Când unii nu cedează, chiar mor ultimii, dacă pricepeţi. 👿

Îmi pare rău că n-am reţinut numele tânărului informatician care a făcut primul dezvăluirea la Sinteza zilei aseară şi confirmată astă seară de Iacob Baciu. Amândoi merită felicitări. Sunt exemple de profesionalism, demnitate şi neînfricare. Toţi trebuie să iasă şi să vorbească. Din toate domeniile. În faţa descătuşării adevărului şi a solidarizării oamenilor cinstiţi, hoţii criminali de la putere sunt terminaţi.

Curajul solidar dă imunitate. Şi spulberăm năpârcile.

P.S. Năpârcă este un termen „isteric” şi „violent” folosit de Iisus la adresa fariseilor.

25 răspunsuri to “IACOB BACIU: NU S-A VRUT SĂ FUNCŢIONEZE SISTEMUL INFORMATIC AL CNAS. AM PLECAT FIINDCĂ MI S-A CERUT SĂ COMIT LUCRURI”

  1. IACOB BACIU: NU S-A VRUT SĂ FUNCŢIONEZE SISTEMUL INFORMATIC AL CNAS. AM PLECAT FIINDCĂ MI S-A CERUT SĂ COMIT LUCRURI » Bloogle Says:

    […] Original Blog » 29 February 2012 – Blog « Amintiri din calatoria in China […]

  2. mgabim2009 Says:

    Off topic, si nu prea. Inca o „bucatica” marca Basescu:

    „Reforma educației: Baba propune înființarea unei facultăți maghiare la UMF Târgu Mureş – Amenințările UDMR de ieșire de la guvernare se pare că au avut efect. Ministrul Educației, Cătălin Baba, a transmis rectorului UMF din Târgu Mureș, Constantin Cepoiu, că va propune ori înfiinţarea unui program de studiu, ori a unei facultăţi maghiare la UMF. Baba a afirmat că în ședința de guvern de săptămâna viitoare va pune în discuție această problemă….” (pentru detalii: http://www.dcnews.ro/2012/02/reforma-educa%c8%9biei-baba-propune-infiin%c8%9barea-unei-faculta%c8%9bi-maghiare-la-umf-targu-mures/)

    Ce credeti ca va urma?

    PS. Hint. Ce a spus Melescanul ieri mi s-a parut APOCALIPTIC: „nu conteaza realitatea ci perceptia, ce ii vom face pe oameni sa perceapa” (se referea la alegerile locale si generale) – Nu repet din memorie, am vazut emisiunea pe inregistrare si am repetat de citeva ori sa fiu sigura ca retin cu exactitate.

  3. Roxana Iordache Says:

    Doamna profesoară, exageraţi, Meleşcanu e un pragmatic din şcoala britanică – esse is percipi. :mrgreen:

  4. mgabim2009 Says:

    :))

  5. barbarul Says:

    Pragmatism in viziunea secureilor inseamna ‘sa lupte neabatut pana la victoria finala’ ipotriva propriului popor ! Nu asa au jurat ? Au inchis cercul ,insa nu realizeaza faptul ca s-au autoizolat devenind instantaneu TINTA !

  6. mgabim2009 Says:

    Lasind gluma la oparte. Antena 3 a fost de nereceptionat timp de mai bine de 30 minute. Nici macar site-ul postului nu putea fi accesat.
    Daca nu pot sa-l inchinda, macar il bruiaza.
    Jigodiile!

  7. Huhu Says:

    Romani iesiti zilnic, doar o ora, in piete si strigati impreuna, JOS DICTATOTUL BASESCU! Doar asa scapam de el!

  8. da Says:

    zilele acestea am scris de mai multe ori mailuri d-nei Dana Grecu, e-mailuri pe care am renuntat sa le trimit pentru ca sunt o lasa infricosata de ceea ce ar putea sa se intample celor dragi; asa este practica, precum ati spus; am fost amenintati si a trebuit sa ne parasim domiciliile intr-un gest disperat de protectie, pentru ca sistemul relational (mafia) functioneaza excelent. Am lucrat in sistem si am devenit incomoda pentru ca am cerut niste clarificari in legatura cu ceea ce presupuneam atunci ca se intampla chiar sub nasul meu. Doar niste intrebari m-au costat cat nu mi-am imaginat.
    Va rog sa fiu contactata pe e-mail pentru o intalnire cu un jurnalist curajos; nu pot spune aici acum mai multe, dar doresc sa contribui la distrugerea acestui sistem mafiot si numai cu cineva mai curajos alaturi, o pot face

  9. Argusdre Says:

    Este explicabil şi foarte logic că nu s-a vrut functionarea SISTEMULUI INFORMATIC AL CNAS. Deoarece hoarda de talhari marinărească, pentru a fura, a fost în stare să exagereze mult costurile construcţiilor unor stadioane, a unor patinoare, a unor parcuri, a unor piste de schi si saniuş, a traseelor de „gondole”,etc, era firesc să utilizeze şi alte metode în acelaşi scop.Pentru diversificare şi mărire a fondurilor praduite.Ca atare, după orientare către casele mari de bani (circa 4 miliarde euroi la CNAS, CNMADR, FISC+VAMA, etc), era logic şi simplu ca buna-ziua să blocheze evidenţele reale (prin softuri false, prin defectare , prin introducerea în liste a mii de nume de cetăţeni decedaţi şi tratamente ori operaţii care n-au fost executate niciodată)…
    Dacă stăm şi analizăm, nici măcar nu sunt metode foarte sofisticate, deoarece, una, că nu se pricep mai mult şi doi, pentru că nu au mai avut răbdare -banul trebuia înhăţat imediat.
    Şi atunci despre ce vorbim ? Ii doare pe ăştia de naţiune, de bolile cetăţenilor contributori, de cancerul la copii, etc ?
    Am mai spus-o şi o repet: EI NU S-AU ALES SĂ GUVERNEZE NAŢIUNEA, EI S-AU ALES CA SĂ PRADE NAŢIUNEA.

  10. da Says:

    am uitat sa spun ca acest Domn Baciu, pe care l-am auzit aseara la emisiunea d-nei Dana Grecu, mi-a dat curajul sa scriu aici.
    Il admir din tot sufletul pentru curajul de a spune ceva ce toata lumea stie si se teme sa spuna. Comunismul lui Ceausescu era „apa de ploaie” pe langa frica pe care acest sistem a reusit sa ne-o inoculeze. Dumnezeu sa ne apere, pentru ca doar credinta in Dumnezeu mi-a ramas.

  11. Argusdre Says:

    da spune:
    joi 1 martie 2012 la 6:43:43 am

    zilele acestea am scris de mai multe ori mailuri d-nei Dana Grecu, e-mailuri pe care am renuntat sa le trimit pentru ca sunt o lasa infricosata de ceea ce ar putea sa se intample celor dragi;…”
    Stimata doamna, prin lasitate nu se rezolva nimic, iar dusmanii prind curaj si mai mare….Trebuie sa va uniti mai multi cu aceleasi probleme, sa va organizati si sa reactionati identic : va ameninta, ii amenintati mai tare ! Va sperie, ii speriati mai tare ! se rastesc la telefon, rastiti-va mai tare la ei ! De cate ori va suna, spuneti-le ca aveti si dvs crata o organizatie de lupta si pedepsire a talharilor, care urmeaza a-si indeplini misiunea !

  12. Argusdre Says:

    @da,
    Sa stiti ca aia care ameninta, mananca rahat.Talharii adevarati, profesionistii nu ameninta niciodata.Ei pun mana si executa…

  13. Un simpatizant poate neutentic ... Says:

    OOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOOO

    Din toata inima un martisor virtual pentru Roxana si pentru toate doamnele si domnisoarele care posteaza pe acest blog .Va doresc o primavara superba si, vorba lui Marcus ,sa fiti iubite ! In plus sa iubiti si voi ,ca este mai frumos chiar si decat sa fii iubit 🙂 ,sa aveti parte de multa fericire ,sanatate si pace in suflete !

  14. Un simpatizant poate neutentic ... Says:

    Mda,am incercat sa fie snurul martisorului virtual cu rosu si albastru, dar se pare ca nu toate codurile HTML functioneaza 🙂 . Nu mai incerc, dar va rog ca insuruirea aia de oua de mai sus 🙂 ,sa fie vazuta in doua culori si sa semene cu un snur de martisor ! 🙂 .Aaaaa,si evident sa va bucure ! 😉 .

  15. da Says:

    Argusdre, abia cand am fost lasata singura in lupta cu institutiile statului, am realizat cat de ipocriti, obedienti sau lasi sunt cei in care mi-am pus nadejdea; pentru ca au credite la banci, copii de crescut, ori, dupa caz, ambitii de imbogatire prin complicitate la jaful organizat, nu a ramas nimeni alaturi de mine.Sistemul relational nu l-am putut zdruncina eu, desi am incercat. Am scris petitii si functionarii statului s-au prefacut ca nu observa ce scriu.
    In acest moment, ar fi trebuit sa duc zeci de procese, daca ar fi fost sa ma adresez justitiei pentru toate incalcarile drepturilor mele la informare si la petitionare
    Ultimul exemplu: am trimis o petitie ( este ultima institutie la care m-as fi putut astepta la asa ceva) A trecut termenul legal de raspuns si pentru ca am insistat prin e-mailuri, am fost sunata in privat, de mai multe ori si mi s-a cerut sa revin cu o reformulare fara sa dau nume. N-o sa revin cu reformulare, iar de chemat in judecata, sunt satula si scarbita de cum functioneaza justitia si ce vesti aflu despre aceasta. Zilele trecute, in gluma, fiul meu, mi-a spus: mami, am vazut ca judecatoarea de la ICCJ care urma sa-ti faca o nedreptate, e cercetata de DNA.
    Ce sperante sa ai ca simplu cetatean, cand vezi ca judecatori de la ICCJ iau spaga? Ce sperante sa mai ai ca simplu cetatean cand auzi vorbindu-se despre interlopi, clanuri, iar un medic imi spune ca ma „rezolva” cu 500 de euro? Aceste amanintari si inca alte inceputuri de dovezi, mi-au dat certitudinea ca cele ce banuiam ca se intampla, chiar se intampla.
    Am pornit cu panzele sus, dar am „panzele” zdrentuite si cand eram aproape sa esuez, acest domn Baciu, mi-a dat iar curaj. Daca as sti cum sa-l contactez…

  16. Argusdre Says:

    @da,
    Pai din moment ce avem de-a face cu puscariabili, escroci si hamesiti dupa parale, cu siguranta ca astia sunt in stare de orice.Tocmai de aceea nu trebuie sa te expui direct, mai ales ca din cate am inteles nici nu ai avut o functie prea mare, deci o punte care sa-ti fi creat ceva relatii solide de sustinere.
    Asa ca e musai sa stabilesti o legatura cu ziaristii Antenei 3, sau ai Jurnalului National si sa actionezi prin ei. De ex. scriei lui Gadea si explica-i situatia, arata-i ca poti sa vii cu date concrete si noi.El este foarte interesat la ora asta.
    P.S.
    Si, chiar daca n-ai prea multe ajutoare in caz de nevoie, e bine ca mereu sa lasi impresia ca ai….Daca ma intelegi. Succes !

  17. Radu Humor Says:

    Da!
    Trebuie ajutata si acest lucru deocamdata il poate face Roxana Iordache !
    Un test cat se poate de binevenit, care odata trecut cu brio poate crea reactii in lant !
    P.S.
    Sa incercam sa (re)descoperim curajul si demnitatea sadita in noi si sa le folosim cat inca mai este posibil. 🙄
    Nu sunt decat pe la jumatatea cartii lui Savatie Bastovoi „Diavolul este politic corect”, asa ca nu ma incumet a o recomanda, dar daca intamplator dati peste ea , merita !

  18. Marcus Says:

    @Roxana, contribui si eu la martisorul oferit de simpatizant 🙂
    sa fii iubita, la fel ca toate doamnele de pe acest Pamant
    marcus

  19. Marcus Says:

    Chiombule, Jos Labele-ti Scarnavite De Pe Antena 3! Jos Basescu!

    Libertatea este unul dintre cele mai de pret bunuri de care ne bucuram de pe pozitiile noastre bipede inzestrate cu organul gandirii si cel al comunicarii. Luandu-ni-se libertatea putem fi redusi in cel mai fericit caz la ipostaza locatarilor unei gradini zooologice, dependenti de ingrjitorii lor pentru toate cele necesare supravietuirii in captivitate.
    Ori, pe drumul sau de instaurare a dictaturii pe ruinele statului de drept care s-a numit Romania, chiombu’ si gasca sa de golani penali sunt pe cale sa faca si acest ultim pas, care sa consacre pe deplin victoria intunericului ratiunii asupra libertatii de exprimare a locuitorilor acestor meleaguri de granita europeana.
    Caci de la inchiderea, la inceput pentru crearea precedentului, timp de zece minute a singurului post de televiziune din tara care mai emite in conformitate cu realitatea traita in iadul basist, negudurandu-se precum Grivei pe langa Putere, ci dezvaluind cu curaj toate magariile comise de clica mafiota care a acaparat toate fraiele puterii in tara si care zi de zi se opune tacticilor de neutralizare a libertatilor cetatenesti emanate din deal de la Cotroceni si puse in practica si sustinute de pupinbasistii de serviciu, pana la inchiderea totala a sa, nu mai este decat o scurta etapa de indeplinit.
    Si aceasta etapa va fi fost parcursa la momentul in care CNA-ul, acest instrument dictatorial de cenzura basista, va capata puteri depline de decizie prin cooptarea a inca doi membri, reprezentanti si slugi docile ale actualei puteri pe calea desfiintarii usoarelor urme de libera exprimare ramase neatinse de virusul choimbalao-mafiot care a infestat media si socialul romanesc.
    Odata inchis si acest ultim bastion de lupta impotriva dictaturii vom reveni la telejurnalele ceausiste de o ora in care pupatorii de dos basist gen Pora, Patapievici, Ecrivan, Plesu etc ne vor incanta cu giumbuslucurile si tumbele lor executate intru satisfacerea ego-ului basist in speranta capatarii in final de spectacol a mult ravnitei banane.
    Ba, mai mult, din acel moment se va da liber la investitii in domeniul constructiilor de lagare de concentrare pe model nazist, sau de baraci marca gulag sovieto-siberian, in care eventualii contestatari ai tatucului sa fie trimisi pentru odihna si reeducare.
    Ca astia nici bani de canale nu au, i-au furat si p-aia!
    Asa ca, dragi compatrioti, este cazul sa nu stam cu mainile incrucisate si sa privim ca acum saptezeci de ani la parada tancurilor sovietice care ne-au adus “bunastarea” celor cincizeci de ani de comunism si sa asteptam venirea americanilor sa ne elibereze, ci sa iesim in strada si sa luptam pentru drepturile si libertatile noastre cetatenesti castigate cu pretul sangelui varsat intr-un decembrie de foc de niste tineri inocenti care nu au realizat pe mainile cui va ajunge destinul romanilor.
    Nu va fie frica, romani, va asigur eu ca la cat fura si la cat au furat acesti nenorociti de portocaliii care ne lasa sa murim de cancer cu legea si dreptatea in mana, in timp ce cu banii platiti de noi pentru medicamente dumnealor isi fac viloaie de neamuri proaste si sustin campanii electorale, nici macar bani de gloante nu mai au, sau daca au nu se indura sa-i cheltuie, gandind la o lege pe model chinezesc prin care li se vor imputa gloantele folosite in reprimarea revoltei populare familiilor eventualelor victime.
    Haideti in strada sa grabim primavara libertatii noastre!
    Jos Basescu!

  20. stejarul Says:

    @da

    Persistenta este arma invingatorilor. Insista, insista, insista. Nu cu nervi ci cu calm si rabdare.
    Daca inca nu ai gasit „usa deschisa”, nu inseamna ca ea nu exista, inseamna ca trebuie sa o mai cauti.
    „mi s-a cerut sa revin cu o reformulare fara sa dau nume”
    De ce sa nu reformulezi? Reformuleaza si mentioneaza ca este o reformulare in care ai scos numele persoanelor implicate la cerinta expresa a functionarului Ion Popescu.
    Depune cat mai multe hartii la cat mai multe institutii (sa ai copii cu numar de inregistrare). Lasa „urme” cat mai multe. Nu stii de unde sare iepurele!

  21. Motraucşii Says:

    de Martisor un cantecel pentru @Roxana de la @Motraucşi 🙂 😳

  22. stejarul Says:

    „Surse din cercul Puterii au declarat, pentru Jurnalul, că ultima variantă luată în calcul la Bucureşti pentru bătălia din alegerilor locale este chiar şeful SRI, George Cristian Maior”

    🙂 Ce echipa dinamita: Becali Udrea Maior B.U.M.! Maior in tiganie! Asta meriti mai lighioana sekurista!

  23. Roxana Iordache Says:

    Mulţumiri pentru urări! La fel şi vouă, motocei şi oameni! 😛

    @da. Eu nu am cum să vă ajut, din păcate. Ideea cu Antena 3 e foarte bună, tocmai contra laşităţii. Veţi vedea că atitudinea dv. va genera reacţii în lanţ. Staţi liniştită, că nu mă eschivez – am zis doar că nu pot să vă ajut direct.

    Cazul cu judecătoarea de la ICCJ e special ca să vă zdruncine încrederea în Justiţie. Dacă analizaţi datele problemei, vă daţi seama că era imposibil să se întâmple cum spune infractorul delator (probabil, pentru reducerea pedepsei şi condiţii la bulău). În comunism, „duşmanii poporului” erau umflaţi pe baza unei simple anonime de „denunţ” – n-am apucat să scriu despre acel caz, dar am s-o fac.

    Nu deznădăjduiţi, am să încerc să vă pun în legătură cu cineva, dar vă daţi seama că nu pot expune oamenii la o întâlnire în necunoscut. Deci, înţelegeţi în mod sigur că va trebui să oferiţi garanţii de autenticitate. Şi să nu vă fie frică de căţei – fiindcă dacă vă întâlniţi cu persoanele la care mă gândesc, de regulă, sunt dotate cu dulăi. 🙂

    Are dreptate @stejarul. Trebuie să ne cunoaştem drepturile şi să le exercităm. Am să propun o acţiune în masă. Dar până atunci, curaj! Dacă veţi apărea la Antena 3 cu situaţia dv., televiziunea va fi în situaţia să înfiinţeze o nouă emisiune, „Ediţie specială”, de exemplu, pentru că – veţi vedea! – sute şi mii de oameni vor veni să spună istoria lor şi în acest fel noi toţi, cei fără de putere, vom dobândi puterea solidară de a da jos puterea criminală.

    Ei sunt cei slabi, doamnă! Şi ştiţi de ce? Pentru că n-au Dumnezeu. Dacă dv. aveţi credinţă, aşa cum spuneţi, n-are cum să vă (mai) fie frică. Curaj!

    Ceea ce promit solemn e că dacă faceţi pasul în faţă, am să relatez pas cu pas ceea ce vi se întâmplă. Valabil pentru toţi cei care sunt în situaţii similare.

    Tăcerea e complicitate la crimă. Dacă noi, cei mici, oamenii de rând, nu avem curajul să ieşim din angrenajul criminal şi executăm în continuare fraude pentru putere sau doar plecăm dar continuăm să tăcem, atunci nu cred că are rost să ne mire situaţia în care se află ţara. Dumnezeu îi ajută pe cei îndrăzneţi în dreptatea lor.

  24. Roxana Iordache Says:

    @stejarul. No way! Băsescu nici într-un milion de ani nu-l desemna pe Maior prim-ministru! Nu-i chiar aşa de prost. 😆

  25. da Says:

    Va multumesc tuturor pentru incurajare. L-am auzit aseara pe d-nul Costin care nu a facut niciun demers penal, motivand „poate ca sunt extrem de slab, un idiot care nu-si asuma un astfel de gest normal…” Un lider sindical nu-si asuma…Eu sunt un cetatean care n-am calcat pana acum pragul unei judecatorii ori al unui tribunal, iar acum duc trei procese singura, cu un agent economic care apartine medicului care se afla in topul incasarilor facut de pres. Duta in 2010. Ar fi trebuit sa dau fiecare institutie a statului in judecata pentru batjocorirea drepturilor mele constitutionale la informare si petitionare. Dar nu sunt scapati, pentru ca ma voi adresa Avocatului Poporului, in termenul legal Doamna Roxana, am scris : «Va rog sa fiu contactata pe e-mail pentru o intalnire cu un jurnalist curajos… M-am gandit ca adresa de email va este cunoscuta, pt.ca m-am inregistrat cu aceasta cand am postat mesajul; ori prin email pot atasa dovezi de identitate.
    Intalnirea mea cu un jurnalist inseamna a-mi lua servieta cu hartii si a merge intr-o institutie cu birouri, intr-un loc populat, unde sa intreb de X, nu o intalnire in necunoscut. V-am rugat sa fiu contactata pentru o intalnire cu un jurnalist pentru ca doresc sa auda ce spun, sa vada ce detin, sa aprecieze acesta cu mintea si inteligenta sa de jurnalist daca este important, daca este util sa ma ajute sa mai procuram niste «confirmari» pornind de la acestea, pentru ca asa cum am spus doresc sa contribui…Impulsul a fost declaratia d-nului Baciu si curajul acestuia de a spune ceea ce mii de oameni cunosc. Sincer, dupa ce am vazut aseara „la ordinea zilei” ca o singura persoana semneaza pentru 43 de milioane de euro, m-am speriat si mai tare: comunismul pe care l-am trait a fost nimic pe langa ce se intampla acum. Toata lumea stie ca „pestele, de la cap se’mpute”…ori…vai de capul nostru!
    Celelalte lucruri despre care am vorbit, tin de un conflict de munca ce se afla pe rol la tribunal; conflictul este contextul in care, fara sa-si dea seama, srl-ul medical mi-a furnizat niste dovezi ca au fost incasati bani 2 luni pentru servicii paraclinice, fara sa aiba cine lucra acele determinari…pentru ca noi care lucrasem efectiv nu mai eram acolo si nici nu mai angajase personal
    Presedintele CNAS striga „Hotii!” fix aiurea, pentru ca institutia pe care o conduce, le da de furat medicilor. Drama este ca nu mai exista moralitate; daca medicii fura banii asiguratilor, ce sa mai speram? Asadar hotia e organizata: Duta, obligat de situatie, cand «respira» cate-o criza de morfina, ori de altceva, striga ca medicii fura, iar Astarastoaie le ia apararea. Dovada ca pres. Duta joca teatru in piesa asta: in aprilie 2010 pe presedintele CNAS l-a luat gura pe dinainte si a facut public un top al medicilor cu cele mai mari incasari din fondul asigurarilor sociale de sanatate. Prima chestie pe care trebuie sa o faca un sef care gestioneaza bani publici, mai clar, bani cu care plateste servicii medicale, de indata ce a terminat discursul in care a aratat ca unii au incasat sute mil rol/pe luna, (daca nu o facuse inainte de a vorbi) trebuia sa dispuna un control, sa vada exact cum si daca serviciile medicale au fost reale sau inventate. Acest lucru nu s-a intamplat. Toate parghiile de a stopa jaful au fost si sunt in chiar mainile sale. Nu poti plati servicii neprestate, decat daca asta vrei sa faci. Iar daca asta vrei sa faci nu mai iesi sa faci pe ipocritu’ ca fura medicii. Din pacate, controlul faptelor evidente si al inregistrarilor nu-l pot face jurnalistii, ci tot CNAS. Cu inteligenta unui jurnalist vom vedea daca exista o cale sa-i determinam sa faca controale «pe bune» la furnizori.. Controale reale ar arata mult mai multe decat ceea ce am descoperit eu insami. Fiecare leu furat din fondul de sanatate poate insemna o pastila in minus pentru batrana mea mama bolnava. A fura un leu din bugetul de sanatate inseamna crima si ar trebui pedepsita la fel; sa vedem atunci, cati medici ar mai scrie retete sau trimiteri de analize medicale pentru morti sau pentru vii care habar nu au ca sunt bolnavi. Hotii si infractorii in general nu au inteligenta academica, ci doar inteligenta primara a vulpii sirete si pentru ei, CNAS a facut sa se fure cat mai simplu. Acesta este motivul pentru care nu functioneaza sistemul informatic.
    Va multumesc

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: