ALTERNATIVA?

Foto via mariusghilezan.ro

Mazăre la Ciutacu. Aseară. Am schimbat canalul ca să nu vărs. După ce că se dă în spectacol, mai ţine să fie şi-n faţă sau poate chiar asta urmăreşte, fiindcă (atât de) prost nu e încât să fie manipulat în asemenea hal. Tot ce face e atât de ostentativ încât pare că se ţigăneşte ca nu cumva să nu alimenteze propaganda puterii privind lipsa de alternativă.

Mazăre e proba ambulantă – şi dezolantă nu doar pentru cei mai slabi de înger – că alternativa e acelaşi lucru. Primarul Constanţei nu face decât să confirme propaganda portocalie conform căreia „toţi sunt la fel”. Parvenitism strident, opulenţă greţoasă, prăpastie faţă de majoritatea populaţiei terorizate şi într-o anumită proporţie, imbecilizate de spaima pentru supravieţuire, căreia i se aruncă firimituri de pomeni, tot din banii ei.

Sigur că nu asta e alternativa. Sigur că imensa majoritate a oamenilor din USL – lideri, membri şi simpatizanţi – sunt altfel, fac diferenţa. Doar că ei preferă discreţia. Din păcate! Păcatele lui Crin, care ar trebui să impună decenţă. În loc de asta, Crin se complace în coabitarea cu loaza de Ponta şi ia poziţia struţului în raport cu dauna Mazăre, care  se manifestă ca o udre masculină, pe când cei decenţi păstrează un profil modest.

Nici măcar de atâta lucru nu se mai dovedeşte în stare domnul Antonescu, să impună trecerea lui Mazăre în umbră. Dar nu! El vine şi distruge lansarea alternativei USL privind turismul. Nu ratează nici o ocazie de a compromite alternativa. Se îmbracă ostentativ taman la evenimentele publice de vârf ale USL în costum de comunist cubanez, ca să facă fericite boarfele ca Udrea în propaganda lor privind „uniunea socialistă”. Se pozează cu fetiţe goale în Playboy, în tandem cu Udrea în Tabu, unica diferenţă fiind că el n-are nevoie să fie fotoşopat.

Apropo, de unde are ăsta atâta avere? Sau şi-a deschis linia de produs brazilian tot din vânzări anterioare?

P.S. Realitatea e că nici măcar nu a fost el cel pe care l-a interpelat cu „măi, animalule” preşedintele Iliescu. Ci un alt jurnalist, tot constănţean, de care acum nu se mai ştie nimic, pe numele lui, Pârvu. Face vreo anchetă pe tema-asta cineva din presă?

15 răspunsuri to “ALTERNATIVA?”

  1. Huhu Says:

    Mie-mi place comportamentul, faptele lui R.Mazare, nu-s femeie nici homosexual. Bravo lui face mult bine amaritilor din Constanta si-si traieste viata cum ii place!

  2. ALTERNATIVA? » Bloogle Says:

    […] Original Blog » 05 November 2011 – Blog « ASOCIAŢIA MAGISTRAŢILOR NU ACCEPTĂ ATITUDINEA DICTATORIALĂ A LUI BĂSESCU. C.E. ZICE: BĂSESCU MINTE […]

  3. Roxana Iordache Says:

    @Huhu. Şi ce-l deosebeşte de Băsescu? La fel cum nici pe dumneata, de fanaticii portocalii.Dacă ţi-ai folosi sfertul de neuron ţi-ai da seama că amărâţii sunt umiliţi la maximum – fiindcă le şi place – stând la coadă ca să primească pomană din banii lor. Că nu sunt banii (neamu)lui lui Mazăre, ci bani de la contribuabili. Dar proştii sunt majoritari.

  4. Huhu Says:

    Roxana, regret, ceva-i putred in logica ta, amaritii-s umiliti de Basescu si de gasca lui de hoti portocalii, se pare ca acum tii cu ei!

    Da se stie, prostii au fost intotdeauna majoritari!
    E clar e vorba de bani de la noi contribuabilii, tu ai minte? Tot de la noi contribuabilii, de ataci un fan al tau, PE MINE, sa-ti fie rusine!

  5. acuvio Says:

    O minoritate este indignată de comportamentul lui Radu Mazăre sau Traian Băsescu şi pe ei nu îi deranjează asta.
    Bucureştenii au apreciat acest comportament şi i-au acordat lui Traian Băsescu două mandate de primar, toţi românii au apreciat acest comportament şi i-au acordat două mandate de preşedinte! Politicienii încearcă să-i imite stilul!
    Constănţenii la fel, îl tot realeg pe Radu Mazăre.
    Să nu vă miraţi când va câştiga la un moment dat alegerile prezidenţiale doamna Elena Udrea 🙂

  6. J o h n s o n Says:

    Mazare este un alt parvenit si nimic mai mult…Ca primar e de nota zero…El crede ca a fi edil inseamna sa dai pachete lunar amarastenilor si sa dezvolti o mafie imobiliara care sa rada tot spatiul verde din oras…Atat ! Personal cred ca este mai rau decat Basescu…Si mai cred ca in spatele cortinei au batut palma… Decembrie 2009 : Basescu ia intre 65 si 70 la suta in Constanta !!!! Asa ceva nu era posibil fara implicarea decisiva a lui Mazare…Exact voturile care lipseau ca Geoana sa castige…Imediat dupa alegeri zecile de dosare ale lui Mazare au fost ingropate,a mai ramas unul pe la ANI si altul la DNA asa de ochii lumii…Norocul lui Mazare si al prietenilor foarte numerosi este ca nu iese lumea la vot in Constanta…Ies doar asistatii,tiganii turci care au primit autorizatii de comert in timpul verii si cativa naivi…Restul nu se deranjeaza exact problema de la nivelul national…Stau acasa si dupa alegeri incep sa-l critice cu vehementa de parca ei n-ar avea un rol important in aceasta ecuatie.

  7. Huhu Says:

    Johnson, esti constantean si sti mult mai bine ce se petrece acolo, eu stiu prea putin, dea Dzeu. si alegatorii, prin vo, sa fie mult mai bine in viitor!

  8. Huhu Says:

    Corectare: prin vot, nu prin vo.

  9. rizoaicad.arges Says:

    Dna Roxana! Spuneti: „Sigur ca nu asta e alternativa.”

    Din pacate, asta e alternativa, daca ramane „in vigoare” actualul cadru democratic!

    Chiar va rog frumos, sa faceti efortul si sa cititi pana la capat materialul meu, si sa aveti un punc de vedere! Va multumesc!

    O schimbare REALA nu poate veni odata cu schimbarea oamenilor sau partidelor, ci doar odata cu SCHIMBAREA cadrului democratic, in care functioneaza masinaria sociala!

    ///NOUL CADRU DEMOCRATIC

    Romania are nevoie de un noua democratie, una purtatoare de RESPONSABILITATE, care poate sa inlature toate neajunsurile, din societate si din Justitie, si care presupune indeplinirea a DOAR doua conditii, ABSOLUT POSIBILE:
    1. „Imunizarea” tuturor celor aflati in functii publice, prin alegeri sau numiri, astfel incat acestia sa nu se mai poata “imbolnavi” de minciuna, de lacomie, de hotie, de nesimtire, de tradare, de iresponsabilitate, etc.
    2. Informatia MINIMA, necesara si suficienta, de care au nevoie alegatorii, trebuie sa fie aceea a constientizarii APARTENENTEI lor la o comunitate sociala (a saracilor ori a bogatilor) sau etnica! Acesta este votul COMUNITAR, care ofera ofera alegatorului un criteriu OBIECTIV de formare a optiunii de vot, si pe care concetatenii nostri de etnie maghiara il practica de 21 de ani!

    In acest fel s-ar pune capat votului BEZMETIC, de tipul „Eu cu cine votez”?, iar campaniile electorale costisitoare de MANIPULARE a alegatorilor, vor deveni inutile, caci alegatorii vor trebui sa cunoasca DOAR partidele care reprezinta interesele comunitatii lor, dintre care vor alege pe unul dintre ele!
    Partidele ce reprezinta interesele celorlalte comunitati, NU VOR EXISTA PENTRU EI, oricat de “reformate, curate si uscate” ar fi ele, deoarece ele SUNT DIN ALT FILM!
    „Imunizarea” politicienilor se ralizeaza cu ajutorul Juramantului implicativ, ce se gaseste in materialul „Pentru insanatosirea societatii romanesti”, aflat pe blogul
    „Dreptate pentru toti”!

    Asa-zisa democratie de astazi — care rezulta din combinatia dintre politicienii VEROSI, nesimtiti, lipsiti de patriotism si iresponsabili, alesi pe baza votului BEZMETIC, in care optiunea pentru vot se datoreaza hazardului — este o farsa si o insulta la adresa inteligentei romanilor, si serveste DOAR intereselor MAFIOTILOR si TICALOSILOR de toate categoriile!///

    Cei ce nu accepta inlocuirea actualului cadru democratic distructiv, cu cadrul democratic propus mai sus, inseamna ca prefera perpetuarea mizerabilelor rocade politice de dupa 1989, in care actuala Alianta (USL), ca si similarele ei anterioare (coventia din 1996 si DA din 2004), nu are darul de a oferi o schimbare in Bine si societatii romanesti! Vom obtine ca si in cazurile anterioare, satisfactia de a-i inlatura de la Putere pe cei ce si-au “facut plinul”, asezanu-i la „ospat” pe cei ce-au „flamanzit” in Opozitie, dupa care se va repeta ciclul (cu tot circul aferent), asa cum se intampla de 21 de ani! Pentru societatea romaneasca, schimbarea in Bine nu se produce odata cu schimbarea “domnilor”, ci doar atunci cand asupra “domnilor” se va produce o SCHIMBARE! O asemenea SCHIMBARE este posibila si astazi, insa TICALOSIA politicienilor se afla la o asemenea cota, incat nu pot accepta SOLUTIA care ar putea aduce o schimbare in Bine pentru Romania! Deocamdata politicienii romani sunt interesati doar de “rocade”, si nu de o “SCHIMBARE” interioara a lor, in interesul societatii romanesti! Ne aflam inca la momentul cand alegatorii isi spun: “Pleac-ai nostri, vin ai nostri/ Noi ramanem tot ca prostii!” Sau, cu versurile unui cantec: “Aia, hoti, astia hoti/ Mama lor la toooti!” D.Rizoaica. Tel.0723966732. Fost detinut politic in perioadele 1958-1963 si februarie-aprilie 1986.

  10. Roxana Iordache Says:

    @acuvio. Eşti simpatic la photoshop, dar textele-astea sofistice nu ţin, oricum, nu cu mine. 🙂 E viceversa, amice! 1. O minoritate l-a votat pe Băsescu la Bucureşti, din moment ce doar vreo 10% din bucureşteni s-au deranjat la vot când a (re)candidat el. 2. Care toţi românii, din moment ce votul la prezideţiale a fost fifty-fifty, iar în ţară Băsescu a avut cu 10000 de voturi mai puţine decât Geoană? 😛 Noroc cu ambasada de la Paris şi cu tembelul de Chirtoacă. :mrgreen:3. Care doamnă? 🙄 Pe numita matale n-o votează nici ţaţă-sa Petruţa. 😀 Co-etnica „regelui” Cioabă, cum îi zice Medelin, are 5% în colegiul ei, în marja de eroare. 😆

  11. acuvio Says:

    @Roxana Iordache – Văd că sunt înţeles, nu sunt texte sofisticate, poate dificultate de socializare.
    Nu sunt de acord cu acest tip de comportament al politicienilor, dar asta mă plasează în minoritate, ca şi pe dumneavoastră, analizând rezultatele la vot şi tipurile de politicieni din piaţă, nu putem ignora, măcar putem accepta că este un sâmbure de adevăr în asta.
    Trebuie să se schimbe “gusturile” votanţilor dar nu văd semne. Pe aici trebuie făcut ceva de cei ce au un grad de influenţă şi asta nu prin persiflarea şi alungarea lor, cum am văzut că se practică frecvent.
    Scăderea în popularitate măsurată de sondaje a lui Traian Băsescu nu are nici o legătură cu acest comportament, dacă nu venea criza acum făcea iarăşi băi de mulţime şi hăhăia cu paharul în mână 🙂
    Să ştiţi, noi o satirizăm pe doamna Udrea, dar eu personal, dacă acum ar avea loc alegeri prezidenţiale nu văd alt candidat PDL care să obţină mai multe voturi, în comparaţie cu numele din PDL vehiculate de preşedinte (Macovei, Baconschi, Preda, Voinescu), nu neapărat să şi câştice la acest moment 🙂
    Şi ultimul timbru din seria Jubileul Traian Băsescu 60 ani

  12. Marcus Says:

    La Un An De La Moartea Nemuritorului

    Ne Mor Titanii

    Ne mor Titanii tarii, se duc neconsolati,
    Ca lasa-n urma haos, adus de scelerati.
    Si c-ale lor povete si sfaturi de bun simt
    Au fost batjocorite si sfaramate-n dinti.

    Ne mor Titanii tarii, ne moare si cultura
    Inlocuita-n kistch, tratata doar cu ura.
    De clauni fara minte, a lor e-acuma tara,
    Traiesc prin osanale si-n suflete ca fiara.

    Ramaneti, nu va duceti, lasand doar ticalosi,
    Pastise de taraba vandute-unor leprosi.
    Ramaneti, nu e graba, locul in Rai asteapta
    Nu ne lasati in neguri supusi la o otreapă.

    De ni s-a luat si pita, al vost’ cuvant e hrana
    Ce ne mentine-n viata ca o cereasca mana.
    Datori va suntem foarte, voi daruiti cultura
    Mai stati cu noi si nu plecati, suntem satui de ura!

    Impotentilor Si Detractorilor Maestrului

    Rar sunt daruite neamuri, cam o data la un secol,
    Cu prunc haruit cu geniu printr-o nastere miracol.
    Ingeri canta in biserici la cristelnita sfintita’
    Cand e crestinat odorul ‘nobilat cu-asa ursita.

    Anii trec, copilul creste si prin faptele-i marete
    El natiunea o trezeste si da neamului noblete.
    Cand cuvantul il atinge si in stih il foloseste
    Chiar si piatra fara suflet prinde aripi si traieste.

    Alchimist apus in veacuri, azi vazut ca desuet,
    Realizeaza din mormantu-i a sa munca in desert.
    Cand vede cum vorba simpla in aur e transformata
    De o minte minunata de la Dumnezeu lasata.

    Tot ce-atinge cu penita marele poet ales
    Se transforma in comoara dupa ce versu-i cules.
    Miliarde de carate, diamante si rubine
    Lasa-n urma mostenire vrajitor lucrand cu rime.

    Mai exista insa-n lume si jigodii de doi bani
    Ce-n invidie si ura isi duc traiul de golani.
    Impotenti, cu mintea seaca, dar in grai veleitari
    Ei veninul si-l descarca, mai ales ca-s demnitari.

    Scarna au in loc de inimi si mocirla drept constiinta
    Pentru ei genialitatea nu merita recunostinta.
    Respirand doar rautatea ce-i arde la lingurica
    Terfelesc ce-are valoare, ca de viitor li-e frică.

    Si la ura ce-i hraneste cand vad Zeu pe catafalc
    Vin pentru-a se convinge sa-l intepe cu un ac.
    Pedeapsa pentru-asa o fapta nu exista in penal
    Vor fi pedepsiti in moarte la eternul infernal.

    Iar Eroul de poveste, Nascatorul de Minune
    Cu-a lui lirica va umple gol himeric din genune.
    Generatii viitoare din nectar sfintit vor bea
    Citind opera-i maiastra orizont nou vor avea.

    Odihneste-te In Pace, Nemuritorule!

  13. atitudini Says:

    Dar Mazare nu traieste in Romania… El vine dintr-o tara mica, tot o republica, numita „Republica Mazare” 🙂

    Nu are nicio legatura cu Romania!

  14. acuvio Says:

    @Roxana Iordache – Fără “texte sofisticate”, direct la subiectul postului, o parodie după coperta Radu Mazăre Playboy

  15. Corvin Says:

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: