ANA A ROMÂNIEI, 88 DE ANI, CU DEMNITATE ŞI GRAŢIE

Este pentru mine unul din reperele feminităţii, care înseamnă delicateţe, forţă morală, demnitate şi graţie, singura inteligenţă autentică, adică inteligenţa bunătăţii, a generozităţii şi dăruirii care guvernează natural ca respiraţia.

Am privilegiul de a o cunoaşte pe această doamnă regală şi mi-a spus cuvinte vii – cuvinte, nu vorbe – adică făpturi care îţi rămân în memorie şi îţi reapar, luminoase, ori de câte ori te gândeşti la esenţa vieţii.

Ana de Bourbon Parma şi Mihai al României sunt în mod minunat destinaţi vieţii împreună, suflete-pereche, frumuseţi verticale, caractere perene.

Rafinamentul lor e clasa simplicităţii.

Mi-a spus Regina Ana la Versoix, când eram numai noi două şi motanul Tiger, că lecţia vieţii ei e smerenia şi că asta e tot ce contează în raport cu dumnezeirea: din om. Printre multe altele, la fel de preţioase, mi-a mai spus că iubeşte Imnul Regal al României pentru că este o rugăciune.

Această doamnă este povestea în sine a sângelui albastru care se aşterne covor roşu pentru oamenii de rând către nobleţe şi nemurire. De ce? Pentru că toată viaţa ei a cunoscut esenţa vieţii şi a istorisit-o prin propriu-i exemplu deopotrivă de modestie şi strălucire.

A muncit ca un om simplu, şi-a asumat crucea destinului. Strălucirea ei vine din adâncul sufletului, care-i luminează frumuseţea. Din liniştea sufletului vine seninătatea. Uşoara aură de melancolie pe care i-o vedem uneori e reflexul tristeţii că România nu (mai) are ce merită: monarhia. Tristeţea că Regele Mihai nu are ce merită: posibilitatea de a face totul pentru România din condiţia de şef al statului, nu doar de fiinţă regală.

Ana de Bourbon Parma şi-a purtat condiţia princiară în anonimat şi a fost soră de caritate, şoferiţă şi camaradă a ostaşilor francezi în al doilea război. Era o copilă. Aşa cum a fost şi când l-a cunoscut pe Regele Mihai. Omul vieţii ei, cum îl numeşte. Vezi în ochii lor fericirea iubirii, completitudinea convieţuirii, bucuria continuă a comuniunii. Aşa, orice povară e uşoară.

Foto via prince radu blog

Este o floare a Franţei pentru România, o floare rară. Iubeşte România aşa cum numai reginele ştiu să iubească. Iubirea ca destin. Iubea ţara noastră încă de pe vremea în care nu o cunoştea personal. Era visul vieţii ei să o cunoască. Era visul pentru care a renunţat la totul ca să fie cu al nostru Rege exilat Mihai Întâiul, într-un peregrinaj auster de 45 de ani.

Pentru astfel de regi, ţara e cu adevărat totul. Dar nu doar ţara. Ci şi poporul sau mai ales poporul, considerat sufletul ţării şi de care Majestăţile Lor ştiu să se apropie ca nimeni alţii. De altfel, sunt iubiţi spontan. Poate de aceea regimul satanic face totul ca să-i separe de popor, fiindcă nici o inimă de om care îi cunoaşte nu poate să nu-i iubească.

Ceea ce au aceşti oameni suveran este faptul că sunt oameni esenţiali, adică scot la iveală binele din om. Privesc oamenii cu prezumţia de bine şi de bunătate. Privesc oamenii cu bunătate. Iar oamenii simt. Iubirea, preţuirea. Confortul de a fi respectaţi, alinaţi, încurajaţi în forţele proprii. Ei, românii mereu depreciaţi, mereu călcaţi în picioare şi învăţaţi să se (des)considere subalterni. Pe unde merg Regele şi Regina, Principesa Moştenitoare şi Principele Consort, Familia de România, renaşte energia. Se redescoperă încrederea. Încrederea în oameni. Şi a românilor în ei înşişi. Şi în destinul suveran al României.

La Mulţi Ani, din toată inima! Şi fie să poarte pe frunte coroana Reginei Maria!

22 răspunsuri to “ANA A ROMÂNIEI, 88 DE ANI, CU DEMNITATE ŞI GRAŢIE”

  1. Ion Olteanu, protestatarul de la Drobeta Says:

    Bine ai spus Roxana, „La Mulţi Ani, din toată inima!” si adaug eu, Traiasca Regele!

  2. ANA A ROMÂNIEI, 88 DE ANI, CU DEMNITATE ŞI GRAŢIE » Bloogle Says:

    […] Original Blog » 18 September 2011 – Blog « Interra Travel ofera servicii de turism inclusiv companiilor […]

  3. stejarul Says:

    „La Multi Ani!” reginei Maria!
    Romania a fost si este monarhie. Regimul comunist a desfiintat ilegal monarhia!
    Nu pot o mana de KGBisti sa hotarasca desfiintarea unei monarhii!
    SimP

  4. jan dinu Says:

    ASS$TA …
    EU conduc prin translator….
    Ca regina un popor
    Stiu daneza shi franceza …
    Shi parlesc bine engleza …
    Cu romana e de rau …
    Ca-mi face capu greu …
    Dar tot ce-mi doresc ….
    Averi s-a dobindesc …!
    JD-USA

  5. Bibliotecaru Says:

    Recunosc că întotdeauna am apreciat mai mult doamnele din casa regală a României. Cu domnii am oarecare probleme, dar doamnele… jos pălăria.

  6. Trofin Doru Says:

    La multi ani Majestate!
    Un om puternic, extraordinar cum rar iti este dat sa intalnesti in vremurile noastre! O femeie ce emana bunatate, intelepciune si putere. Toate izvorate dintr-o normalitate anormala astazi!
    In 1995 s-a aflat in vizita in Iasi si judetele vecine. Intr-unul din satele iesene s-a intamplat ceva ce depaseste realitatea. Abia ajunsa in Dumesti, mergand pe una din ulitele satului, M.S Regina a fost intampinata de un satean in varsta, i-a cazut la picioare plangand spunand incet „Sa ne traiti Majestate”. Un om care nu o vazuse pe Regina in viata sa! Regina ajutand-ul sa se ridice, l-a sarutat pe obraz. Ochii batranului radiau fericire….

  7. vladcelgroaznic Says:

    Marti, 20 septembrie 2011, are loc pichetarea Camerei Deputatilor, cu ocazia iminentului vot final privind cainii strazii.

    Va invitam in Parcul Izvor, la alveole, incepand cu orele 9.

    Noul raport al Comisiei de Administratie Publica, votat pe ascuns, trimis Plenului si pe care trebuie sa il voteze deputatii, contine o serie de greseli incalificabile, fara a mai pune la socoteala ca sunt si anticonstitutionale, gen lasarea gestionarii cainilor la latitudinea “adunarilor de cartier” sau a “sondajelor”.

    Cu intrebari de tipul “Mai vreti sa fie muscati copii vostri?”, “Mai vreti caini in acest parc?” sau “Vreti sa tinem acesti caini intr-un adapost cu banii cu care v-am putea subventiona caldura?” decizia este clar spre eutanasie.

    Cu putina manipulare se poate legifera chiar si pedofilia!

    Intrebarile abil puse pot duce la decizia dorita de primari.

    De ce doresc cu obstinatie unii primarii si o anumita clasa politica eutanasia? Deoarece eutanasia le permite lor “sa aduca cifrele din condei” si numarul de caini eutanasiati, deveniti cenusa la incinerator, sa nu mai poate fi verificat. Ei baga astfel astfel in buzunarul lor ori in buzunarul partidelor care i-au propulsat, o parte din banii alocati din buget cainilor!
    Intre 2001-2007 diversele primarii au “umflat”pretul eutanasiei CU PIXUL, cu mult mai mult decat costa ea in mod real.

    Cifrele pe care primariile le-au dat publicitatii sunt urmatoarele:

    Slatina- 218 euro/eutanasia unui caine, 242.500 euro cheltuiti
    Brasov-200 euro/ eutanasia unui caine, 2.000.000 euro cheltuiti
    Arad-103 euro/ eutanasia unui caine, 308.048 euro cheltuiti
    Constanta-75 euro/ eutanasia unui caine, 1.500.000 euro cheltuiti
    Bucuresti-62 euro/ eutanasia unui caine, 9.000.000 euro cheltuiti

    Rezultatul: caini pe strada!
    “Adunarile de cartier” ar presupune foarte multa cearta intre, chipurile, “neiubitorii de animale” si “iubitorii de animale”. Taberele create artificial vor genera o cearta inutila, nesfasita, in spatele careia prolifereaza primarii.
    Prin urmare, dorim sa se voteze cu demnitate si cu responsabilitate pentru imaginea tarii noastre ! Gestionarea cainilor trebuie sa se faca pe baze stiintifice!

    Iubitorii de animale sunt primii locuitori care nu mai vor animale pe strada!

    Iubitorii de animale sunt singurii care stiu cum se rezolva problema animalelor de pe strada, gratie experientei lor uriase, gratie bunavointei, gratie seriozitatii si gratie aprofundarii studiilor in domeniu.

    Lasand la latitudinea “sondajelor” sau a “adunarilor de cartier” modalitatea de gestionare, prelungim la nesfarsit problemele cainilor strazii, ceea ce duce implicit la prelungirea problemelor noastre!

    Doar procedandu-se stiintific vor disparea cainii de pe strazi si anume: prin sterilizarea cainilor cu stapan, sterilizarea cainilor de pe strada si trierea lor- cei blanzi returnandu-se iar cei cu adevarat agresivi luati in adaposturi.

    Parerile specialistilor nu sunt ascultate cu adevarat!

    Intotdeauna administratiile locale si centrale au facut ce au vrut ele, aplicand, cel mult, distorsionat, o mica parte a propunerilor iubitorilor de animale!

    Gen “vrem sa se aplice ce vreti voi, dar asa, nu asa” (de exemplu “Vrem sa returnam cainii sterilizati, dar doar daca semnati ca “ii adoptati” desi nu ii duceti in case, iar cainii pentru care nu semneaza nimeni nu vor fi sterilizati!”.

    Impresia ca primariile gresesc, ca folosesc banii pentru altceva, ca ii deturneaza,ca nici unul dintre iubitorii de animale cunoscuti nu ocupa un post de conducere in vreo administratie pentru caini sau in vreun adapost public…

    Un stat retrograd, nefunctional, care nu face decat sa ingenuncheze un inimos popor iubitor de animale!

    Nu ne mai poate prelungi acest cosmar! Prin metodele proaste pe care le gaseste statul, nu face decat sa pastreze inmultirea exponentiala a numarului de caini!

    Dorim inchiderea “fabricilor de pui”!

    Se prelungeste o lunga si inumana suferinta pentru toti!

    Vrem drepturi pentru iubitorii de animale! Vrem sa nu mai fie sufocati de numarul mare de caini si saraciti incontinuu prin aportul de mancare, medicamente, tratamente, sterilizari si cazare pe trebuie sa-l asigure animalelor fara stapan!
    Viata lor este un cosmar ! Fara concedii, fara weekend-uri si cu privari elementare de drepturi!

    La sugestia autoritatilor , iubitorii de animale au luat acesti caini in casa. Casele lor sunt acum sufocate de caini si nu pot fi parasite deloc pentru ca acestia latra si se supara vecinii!

    Cerem reducerea imperioasa a cainilor prin metodele adecvate!

    Cerem aplicarea metodelor stiintifice si moderne!

    Nu mai vrem bataie de joc!

    Toate problemele noastre pornesc de la proprietarii de animale! Este foarte important sa se cunoasca acest lucru! Nu de la iubitorii de animale! Statul nu trebuie “sa se mai faca ca ploua” si “sa arunce pisica” in curtea iubitorilor de animale ori a ONG-urilor. Ele sunt doar niste victime!

    Unii arunca puii si altii se trezesc cu ei in poarta, neajutorati si calcati de masini

    Cerem “Inchiderea fabricilor de pui!”

    Proprietarii de caini ar trebui sa fie ajutati de stat sa-si sterilizeze cainii. Multi dintre ei probabil ar fi si facut-o, dar costul unei sterilizari este foarte mare, in jur de 200 de lei, asa ca trebuie ajutati de primarii cu o parte din cost sau chiar suportat in totalitate.

    Trebuie impulsionata folosirea clinicilor mobile la sate! Din 2010 un ordin al ANSVSA autorizeaza folosirea clinicilor mobile.

    Cat priveste cainii care cu adevarat musca (caci cainii reclamati sunt multi), ei trebuie dusi in adaposturi cu adevarat decente si nu ca cele de pana acum, pline de jigodie, tuse de canisa, raie si cu hingheri care brutalizeaza animalele!
    Ca iubitorii de animale sa aiba incredere, sa colaboreze cu statul si sa aduca cainii agresivi acolo, adaposturile publice trebuie sa fie adevarate camine pentru caini, nu lagare de exterminare, cum sunt acum.

    Iubitorii de animale nu mai vor sa fie oprimati de un asa numar mare de animale, varsate de altii pe strazi! Si nici sa fie chinuiti afectiv, prin tot felul de solutii brutale precum “eutanasia dupa 60 de zile”.

    Trebuie sa inceteze aceasta nebunie!

    Pichetarea are loc in parcul Izvor la alveole, intre orele 9-14. De asemenea, vom asista in paralel de la balcoane la discutia plenului.

    Co-organizatori: Asociatia „Cutu, cutu”, AULIM si Grupul pentru legea sterilizarii

    Va asteptam!

  8. Doina Says:

    La multi ani Majestate!

  9. “Moartea” domnului Lăzăroiu | Gabriela Savitsky Says:

    […] Scurtul, Shayna, Inelul lui Gyges, Rokssana, Mirela Pete, Zinnaida, Gabriela Elena, Andi Bob, Roxana Iordache, Pe […]

  10. Ovidiu Says:

    EXCLUSIV !!!!Ana Pauker: “Nicolae Ceauşescu nu este potrivit, nu este bun organizator”. Tov. Luca: “Să-l punem pe Chirtoacă, Cred că Ceauşescu este slab pentru Secţia Agrară”. Gheorghiu-Dej: “Atunci rămâne Chirtoacă” Vezi stenograma din 9 martie 1950!

  11. olimpiu Says:

    La multi ani Reginei Romaniei!!!
    @ pt toti berbecii care au gresit postarea: nu e loc aici de comunisti si nici de caini, fie unii istorie, altii un prezent cu solutii nefericite!!!

  12. julia Says:

    La multi ani, Majestate.

  13. Mâţa Says:

    @Jan Dinu. Eşti atât de prost încât ai să mori în chinuri. 🙂

  14. Radu Humor Says:

    @ Roxana
    Felicitari !
    Parca ai scris direct cu sufletul !
    La Multi Ani !
    Reginei Ana, Regelui Mihai si Casei Regale Romane !

  15. Radu Humor Says:

    Am pierdut un comentariu….

  16. Radu Humor Says:

    Am castigat cateva dojene 😉

  17. Roxana Iordache Says:

    @olimpiu. Ba da, e loc şi pentru căţei, pentru că toată Casa Regală iubeşte animalele. Au şi căţei şi pisici. 🙂 Iar Ursus de România e adoptat de pe stradă, puiuţ micuţ care s-a prins cu dinţişorii de pantoful Regelui şi nu i-a dat drumul. Iar Regele l-a luat acasă. A locuit câţiva ani la Versoix. 🙂

  18. Maria S.(Timisoara) Says:

    La multi ani !
    Traiasca Regina Ana a romanilor.

  19. Serban G Says:

    http://www.gandul.info/politica/principesa-margareta-despre-decizia-parlamentului-este-foarte-foarte-pacat-8774097

    Mitocania lui Basescu si a clicii lui de impostori a atins paroxismul

  20. Marcus Says:

    @La Multi Ani!

    Si De-al Dracu’ Ce Era, Prin Noroi Se Tavalea

    Cred ca v-ati prins oameni buni la cine fac trimitere. Exact, la presedintele pedelistilor Basescu Traian aka chiombu, asimetricu, chiombila, chiombalau etc. De ce fac asta? Pentru ca ori este prost de bubuie, ori este nebun de legat, ori si una si alta. Daca e sa ma intrebati pe mine eu merg pe varianta doi in unu. Adica un prost bun de legat.
    Cand mai aud vreun analist sau vreun deontolog pupinbasist care-l crediteaza pe chiombu cu oarece talente politice, ba mai mult il imbraca in haina animalului politic ma apuca pur si simplu amocu’. Individu’ asta, la tupeu’ pe paine pe care-l mananca, a avut norocu’ cacatului in scaldatoare si a profitat din plin de o parte a electoratului roman care dupa caderea comunismului si-a zis ca este trendi sa te dai anticomunist exact ca legionarii inregimentati in Partidul Comunist dupa 23 August ’44. Si batandu-se in chiepturile de otel cu lozinci anticomuniste au purces cu mic, cu mare sa-l voteze pe cel mai mare comunisto-securisto-nomenclaturist existent in viata la ora actuala in Romania, anume pe Basescu de Murfatlar (Corabioara-pentru cunoscatori).
    Lasand la o parte sentimentele de jena nationala pe care le traiesc cand vad cum se strofoaca chiombalau’ sa-l faulteze cu orice ocazie pe Majestatea Sa Regele Mihai, dupa ce in mintea aia a lui de bibilica si-a zis ca nedand mana cu ex-presedintii Romaniei, d-l Iliescu si d-l Constantinescu, de Ziua Nationala a Romaniei ii va umili pe acestia in fata publicului, nu pot totusi sa nu ma pis pe mine de ras dar mai ales pe anticomunistii care l-au votat si au aplaudat ca nebunii cand tatal comunistilor a citit in Parlamentul Romaniei caricatura de document intocmit pe bani grei de Tismaneanu si gasca.
    Iar nu pot sa ma abtin sa nu ma pis pe ei de taranisti regalisti care, la al doilea mandat au stat umar la umar cu pedelistii si, cu baionetele la arma, au mers si a doua oara pe mana anticristului, in seara anuntarii rezultatului la vot fluturand fericiti drapelul taranistilor, convinsi fiind ca “jos comunismul”. Ei bine, le-a tras-o Traienel cum a putut el mai bine si dupa ce l-a facut pe Maiestatea Sa tradator de tara si-a pus derbedeii si sa voteze impotriva unui gest de o normalitate mai presus de orice dubiu si anume acela ca Majestatea Sa sa tina un discurs in plenul Parlamentului. Ba, mai mult, ca sa ne arate cat de inculti si de imbecili sunt, seful de grup al pedeleilor si anume badea Toader a “emis” o propunere de cascadorii rasului si anume sa-l invite pe Majestatea Sa ca, in loc de dicurs, sa bea una mica cu onor alesii neamului, eventual o secarica si sa stea la o barfa intr-una din incaperile generoae ale Casei Poporului.
    Curat murdar, coane Toadere!
    Da, Basescu este prost deoarece in ceata din capul lui, generata de ura sa viscerala impotriva unor fosti conducatori ai statului roman si a Regelui inca in viata, pe motiv ca acestia au insemnat, inseamna si vor insemna enorm in istoria neamului astuia, pe cand el va intra in galeria tablourilor cu alde Lacusta voda, dar si acolo la capitolul si altii, isi imagineaza ca prin asemenea gesturi isi va spori popularitatea si-si va recastiga manelistii satui si ei de mizeria creata de el.
    Da, Basescu este nebun de legat deoarece nu intelege ca prin astfel de gesturi pana si taranistii loviti in mesa si placa senectutii de sloganuri anticomuniste il vor da dracu’ la viitoarele alegeri, pe motiv de lezmajestate, iar numele lui ca garant al oricarei formatiuni politice intrate in lupta pentru parlament, in loc sa fie o locomotiva, va fi un stigmat. Nebunia lui consta in faptul ca se bazeaza pe furtul masiv de voturi, dar oricat de masiv ar fi acesta, tot nu va putea acoperi voturile pe bune ale romnilor de bine din aceasta tara.
    Asa ca Traienele, tata, da-te rau, fa urat la predecesorii tai, tavaleste-te in noroi in fata lor ca sa le arati cat de al dracului esti tu cand te imbeti si nu numai si vei vedea ce efect produc gesturile tale lipsitede orice bun simt asupra acestui neam de care tu iti bati joc peste limitele saturatiei.

  21. vladcelgroaznic Says:

    In timp ce regele Mihai stie ce inseamna compasiunea, empatia si responsabilitatea, puscariabilul Basescu Traian nu a facut decat sa aduca durere, moarte, mizerie si umilinta in toate locurile pe care le-a naclait cu prezenta-i nefasta: http://www.inpolitics.ro/dezvaluire-legendarul-caine-vasile-ucis-din-ordinul-lui-basescu-art65159.aspx ! „Cam la vreo cîteva luni după ce PD cîștigase alegerile, într-o dimineață nu l-am mai văzut, și am aflat ulterior, de la angajații sediului, că, din ordinul lui Băsescu, venise o echipă de la primăria generală care îl luase pe Vasile și îl eutanasiase, sub pretextul că era bătrîn. Motivul real era, însă, acela că Vasile avea o problemă, în sensul că, la fel ca toți cîinii, nu suferea mirosul de alcool și obișnuia să latre furibund anumiți lideri care veneau afumați în Modrogan. În PD s-a dat, atunci, dispoziție să nu răsufle în presă vestea uciderii cățelului, pentru a nu apărea prejudicii de imagine și, într-adevăr, s-a aflat abia după un an”!

  22. Dan Ghenea Says:

    Cel mai frumos articol despre Regina Ana pe care l-am citit vreodata! Multumesc.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: