CIUVICĂ. MUGUR CIUVICĂ

Moderator A3: Un primar vrea să facă o toaletă de 60 de mii de euro într-o şcoală.

Ciuvică: Păi, dacă e într-o şcoală, eu cred că ar trebui s-o inaugureze d-l Funeriu.

xxx

Moderatorul de la Realitatea (Oana Dobre) bagă textul cu drobul de sare, că dacă şi cu parcă după regimul Băsescu.

Ciuvică: Nu mi-am pus problema cine vine după Ceauşescu, dacă e bun sau e rău, dacă e de dreapta sau de stânga.

xxx

Moderator A3 (Răzvan Dumitrescu): Cum explicaţi reevaluarea lui Dinu Patriciu?

Ciuvică: Eu nu cred că Patriciu e atât de bou încât să se pună bine cu Băsescu, tocmai acum când mai are un pic şi pică. Dacă voia, putea să se pună bine cu el când era mai tăricel. De fapt, e vorba de problema cu Antonescu.

xxx

Oana Stancu: Ce părere aveţi de declaraţiile d-lui Lăzăroiu?

Ciuvică: Păsăricile din capul domnului Lăzăroiu sunt din ce în ce mai gureşe, mai vioaie.

xxx

Tot la Antena 3, despre copiii născuţi cu sindrom de sevraj sau morţi în pântecele mamelor „etnobotanice”.

Ciuvică: Dacă serviciile ne-ar asculta mai puţin pe noi, ar avea timp să-i asculte pe traficanţii de droguri şi poate că atunci ar fi mai puţin trafic, dar ei sunt ocupaţi să asculte politicienii.

                                                                             xxx

La Antena 3, cu un reprezentant al USL, înainte de lansarea circului Mazăre numit program pentru turism:

Mă interesează să votez USL ca să daţi jos regimul Băsescu, nu pentru altceva. Constat că nu mobilizaţi oamenii la vot, nu cu analize îi convingeţi.

Notă: Ciuvică e mai tare decât toată opoziţia la un loc. Vorba e, la ce ne foloseşte? Opoziţia, vreau să zic. Mai precis, ar vrea să ne folosească. La fel ca şi puterea. Şi acum: peluzele, repede, hai cu egalarea!

47 răspunsuri to “CIUVICĂ. MUGUR CIUVICĂ”

  1. cristi Says:

    Radem,noi de Mazare,numai ca el e foarte popular acolo in Constanta.El practic nu are concurenta acolo in judet si va castiga in 2012 alegerile cu un scor zdrobitor.Daca USL ar fi avut in fiecare judet un om cu popularitatea si carisma lui Mazare nu si-ar mai fi facut nicio problema legata de castigarea alegerilor viitoare.

  2. CIUVICĂ. MUGUR CIUVICĂ » Bloogle Says:

    […] Original Blog » 27 August 2011 – Blog « Donatie la cerere: Regele Mihai da statului 4 drumuri forestiere din Sinaia in valoare de 10.000 euro […]

  3. adrian Says:

    @cristi: probabil ca nu si-ar mai fi facut probleme legate de castigare a alegerilor dar sigur si-ar fi facut probleme dupa. „Dupa”, se poate adormi linistit la semafor ca politia nu te mai deranjeaza. Daca esti sef din trupa Mazare, evident. Asta sa fiu cumva in ton invers fata de excelenta remarca a lui Mugur Ciuvica legata de Ceausescu (ce trebuia dat jos indiferent de urmas).

  4. olimpiu Says:

    Ciuvica este cu adevarat mai tare ca toata opozitia…opozitia TV atat exista in tara asta…in teritoriu se pupa piata independentei intre portocalii , rosii si galbeni
    dupa episodul primarului Nechita si punerea batistei pe tambal, eu nu mai urmaresc decat sporadic Antena 3 si atunci functie de invitati…mai nou e Vadim Tudor! sa fie sanatosi si le doresc rating mare

  5. io Says:

    fie-mi cu iertare, ciuvica cine e?

  6. K.ro Says:

    „Surse din PNL au declarat pentru gândul că liberalul i-a reproşat preşedintelui PNL Crin Antonescu, în cadrul Consiliul Naţional Executiv desfăşurat ieri la Mamaia, că numele său nu a apărut în guvernul din umbră al USL. Vosganian a cerut în cadrul reuniunii liberale postul de ministru de finanţe. ”

    Exact ca in 90, cand la primul congres PNL, cand Campeanu, a refuzat coalitia propusa de Coposu, pe motiv ca repartitia ministerelor avantaja PNT….(am fost martor ocular). Si atunci va intreb eu, cu ce sunt mai buni cei din PNL decat cei din PDL, cand toti viseaza ciolanul ?…Cel putin PDL le da alegatorilor o punga cu faina, zahar si ulei, ca tot s-au scos cartelele……

  7. K.ro Says:

    Printre prostituatele cu care Mazare vrea sa atraga boshorogii pe litoralul romanesc se afla si una din fetele „scriitorului din Constanta”, Marcel Zarea, zis si Marcus……

  8. Johnson Says:

    Da…Sunt fan Mugur Ciuvica….Simte (cvasi)băsistul de la o poştă si nu face un secret din asta,i-o comunica pe loc 😀

  9. stejarul Says:

    Puterea incepe sa recastige teren! Opozitia doarme…
    „Udrea va semna duminică un parteneriat pentru salvarea cailor sălbatici din Delta Dunării”
    Pai daca cucoana udrea face asta, in carnetel la mine are o bulina alba! Sa fi inteles puterea ca cea mai buna mita electorala este sa isi faca treaba? Adica sa investeasca unde este nevoie nu in pungile cu faina si ulei?
    O alta bulina alba a puterii: vor sa il evacueze pe Oliviu Gherman din apartamentul de protocol de 5 camere unde platea mai ieri 1 euro pe kuna chirie… acum chiria i-a ajuns la 1700 de euro pe luna si nu o plateste.
    Oliviu gherman este unul din criminalii lui iliescu. A fost gasit vinovat de tribunalul din Cluj ca a facut politie politica si a trimis la inchisoare un student amarat numai pentru simplul motiv ca studentul era un om credincios si mergea regulat la biserica. Tribunalul Cluj a dat o sentinta prin care statul Roman a fost obligat sa plateasca daune acelui stundet. Adica vine acest Oliviu gherman sa pretinda sa locuiasca pe viata intr-o vila de protocol cu chirie de 1 euro in timp ce statul plateste daune pentru crimele lui? Nu numai ca sta cu mana intinsa la cersit domnul profesor universitar oliviu gherman, dar si-a mai tras si o casa prin ANL (la 81 de ani abonat la „Case pentru tineri” 🙂 ) vila pe care o va dona fiicei lui sa isi poata astfel mentine statusul de cersetor. Sa-i plangi de mila nu alta. Asta in conditiile in care i-a aranjat lui fecioru-so contracte cu statul de 1 mil de euro anul trecut. Daca portocalii il pun la zid pe criminalul oliviu gherman, mai obtin o bila alba la mine in carnetel… incet incet, basescu nu o sa mai aiba nevoie de mita electorala… alo, alo, opozitia! Se aude?

  10. Sandi Says:

    @ Io zice :
    Ciuvica e unu’ care da la cap unor basisti sau cripto- basisti . Cred ca d-asta n-ai auzit de el !

  11. PLANO10 Says:

    De la Tribuna I-a
    Sustinem opozitia numai daca ne da laptic, pisico?
    E mare realizare si daca ia Cotoiul de pe noi!

  12. stejarul Says:

    Pe Ciuvica eu l-as vrea sef la SRI. Asta ca tot umbla zvonul prin targ ca basescu vrea sa il debarce pe cristi de la secu (daca o face, e o bulina mare alba la mine in carnetel) si daca il mai si ancheteaza pentru „flacara violeta”(vezi la mine pe blog) … asta devine o bulina super-giganta. Am o lista lunga de clujeni lichidati de clanul Maior de-a lungul timpului (inca dinainte de dec 89 cand Maior senior era mana dreapta a lui ilie ceausescu); dupa 89, Maiorii au facut un adevarat macel intre clujeni sa isi ascunda trecutul .
    Un exemplu:

    Liviu Maior , “Cu aprobarea fostului sef al Securitatii Cluj face o multime de deplasari in strainatate in interes de serviciu. La un moment dat, la inceputul anilor 1980, PRIM-SECRETARUL JUDETULUI II INTERZICE SA MAI PARASEASCA TARA pentru o deplasare, fiind solicitat sa sustina mai multe prelegeri de comunism stiintific la scoala judeteana de partid.

    Nemultumit de acest fapt, Maior ii contacteaza pe Ilie Ceausescu si pe seful Securitatii Cluj pentru ca acestia sa-i faciliteze deplasarea in strainatate. Acestia din urma trec peste directivele prim-secretarului, rezolvandu-i lui Maior plecarea in strainatate. Pe filiera Directiei de Informatii Externe (DIE) intra in legatura cu istoricul american de stanga, Kurt Treptow. ”

    http://soim.ro/story.php?title=sefia-sri-rasplata-pentru-radierea-de-pe-dosarul-lui-traian-basescu

    II

    În judeţul Cluj, Ioachim Moga a venit prim-secretar în primăvara lui 1983, înlocuindu-l pe Ştefan Mocuţa.

    Ioachim Moga provine dintr-o familie cu patru fraţi, un frate mai mare care a murit, unul care a fost şi el activist de partid în Hunedoara şi o soră care trăieşte în casa părintească. A avut doi copii: o fată, de profesie medic, şi un băiat, inginer de mine.

    Fiul, Lucian, a murit în împrejurări incomplet elucidate, lăsând în urmă o familie cu doi copii, amândoi studenţi. La vremea producerii dramei, tatăl îndurerat afirma, în cercurile de cunoscuţi, că e sigur că fiul său a fost omorât. Argumentul său era că Lucian, care era un bărbat înalt, nu avea cum să se spânzure de cuierul de haine, care era destul de jos.

    http://clujeanul.gandul.info/cluj/spovedania-fostului-prim-secretar-pcr-ioachim-moga-2402356

    Sa revin la Ciuvica, l-as vrea stapan peste „cloaca” SRIului. Sa scoata el la lumina toate rufele murdare de acolo…
    SimP

  13. K.ro Says:

    @ stejarul

    mai las-o balta cu securitatea, care nu si-a facut decat datoria fata de tara, asa cum gace CIA, FBI si alte organisme din lumea pe care tu o crezi „libera”. De cand nu mai este securitatea, nu mai exista nici fabrici si uzine, pensionarii mor de foame, iar tinerii se prostitueaza prin lumea larga. Tradatorii si vanzatorii de tara trebuie pedepsiti, dar rusii nu mai sunt dispusi sa mai provoace inca o „revolutie”….

  14. stejarul Says:

    @K.ro

    „mai las-o balta cu securitatea”…. ha ha! You must be kidding!
    Cum sa o las balta? Asta e doar inceputul… sa vezi ce vine peste voi, viermii securitati! Criminali abjecti.
    SimP

  15. olimpiu Says:

    @k.ro
    datoria fata de tara??? probabil si acum nu-si face decat ,,datoria fata de tara” aparand noua dictatura si facand jocurile pt sfertodoctul din deal!!! si probabil drept multumire iar au cel mai mare buget !!

  16. PATRICKdan Says:

    faptul ca Ciuvica spune cateva adevaruri si arata disfunctionalitati evidente ale USL, fiind ostil lui Basescu, nu inseamna ca trebuie sa ne fie simpatic.

    in contextul tragic in care romanului i se rupe de cum isi bate joc actuala putere de el indatorandu-l, urmeaza ca ai nostrii copii sa plateasca nota actualei guvernari…

    asadar, nu de „ciuvici” avem nevoie cat, mai degraba, de atitudine si reactie din partea romanului !

  17. Radu Humor Says:

    Mugur Ciuvica este medic si a facut scoala adevarata pentru asta !
    Faptul ca a ales sa intre in politica, poate surprinde, dar ceea ce face el, face cu mult profesionalism si mai ales cu multa tarie de caracter !
    De aceea se gasesc uneori niste tasti-basti de ambele sexe, care incearca sa-i ia in deradere fermitatea si probitatea cu care ataca aceasta putere criminala.
    Ganditi-va doar ca un Lazaroiu, Voinescu, Tismaneanu, Patapievici, Mihaies, ITMorar, Bacomschi sau TRU presteaza fara jena un pupincurism portocaliu, permitandu-si sa insulte, sa minta si sa manipuleze fara scrupule mase intregi de alegatori, fara teama ca desi se schimba puterea, vor avea ceva de suferit ( in afara oprobriului public sau a catorva binemeritate flegme primite intre ochi), pe cand unul ca Mugur Ciuvica isi risca nu numai libertatea, ci chiar si viata !
    Mai ales daca se instaureaza pe vecie aceasta putere criminala, pe care spre deosebire de altele, puterile straine au tot interesul sa o mentina deoarece le face jocurile fara sa cracneasca si fara sa se teama de judecata poporului :mrgreen:
    Asa ca, Jos palaria! domnule doctor !
    Puneti bisturiul pe cangrena aceasta portocalie, urat mirositoare si curatati locul infestat din constiintele unor romani inca prea creduli si mult prea rabdatori :roll;

  18. PLANO10 Says:

    @Radu Humor
    Nu propagandistii portocalisti mentionati prezinta un pericol pentru derutarea electoratului in perspectiva alegerilor din 2012. P-astia nu-i mai crede nimeni, in afara activului PDL-UNPR si a profitorilor lor.
    Pericolul cel mare il constituie cei care se dau independenti sau antibasescieni, dar, promoveaza, insidios, teme dragi portocaliilor:
    -Toti politicienii sunt la fel, nu are rost sa mai votati.De ce sa-i inlocuim pe portocalii daca si ailalti au condus slab.
    -Liderii USL sunt slabi si imaturi
    -Vehiculeaza informatii defaimatoare la adresa lui Ponta si Antonescu
    -Induc in mitea alegatorului informat lipsa de unitate a aliantei USL
    -Descurajeaza alegatorul neafiliat politic, prezentand distorsionat calitatile, fie ele si malefice, ale lui Basescu, care nu dau sanse opozitiei.

  19. Ion Olteanu, protestatarul de la Drobeta Says:

    NU STITI CINE ESTE MUGUR CIUVICA??????

    „Date: Tuesday, November 24, 2009, 8:19 AM

    Stimata doamna Olteanu,
    Stimate domnule Olteanu,

    Am primit mesajul dumneavoastra.
    In ce-l priveste pe primarul din Burila Mare, va sugerez sa depuneti o sesizare la Parchet referitoare la posibilitatea ca acesta sa fi declarat in fals, in momentul candidaturii, ca nu a colaborat cu Securitatea (Ordonanta de Urgenta 24/2008).
    In acelasi timp va sugerez sa va adresati Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania (IICCR) condus de domnul Marius Oprea (www.crimelecomunismului.ro, office@iiccr.ro). Institutul deruleaza mai multe programe prin care incearca sa traga la raspundere vinovatii pentru crimele comunismului. Trebuie sa va spun insa ca, in ciuda eforturilor laudabile pe care le fac cei de la Institut, demersurile lor se lovesc de dezinteresul si reaua-vointa a Parchetului.

    In ce-l priveste pe presedintele Consiliului Judetean Mehedinti, abuzul pe care il face nu ma mira, atita vreme cit presedintele Basescu insusi, un privilegiat al regimului comunist si un fost colaborator al Securitatii, pozeaza azi in luptator anti-comunist.

    O zi buna,
    Mugur Ciuvica”

    Acesta este domnul Mugur Ciuvica, un om cu coloana vertebrala si caracter. El este printre putinii care, prin activitatea sa, participa efectiv la extirparea cancerului portocaliu din viata romanilor.

  20. PLANO10 Says:

    @all
    Pai…eu zic sa-i propunem d-lui Ciuvica sa candideze la alegerile prezidentiale din 2013, dupa suspendarea si demiterea lui Basescu!

  21. Ion Olteanu, protestatarul de la Drobeta Says:

    Actiunile „la datorie” ale jandarmilor din Mehedinti, instrument de represiune al regimului dictatorial basescu, filmatul din boscheti, retinerea ilegala si maltratarea opozantilor. Si daca, indirect, mi-au comunicat ca in 28.04.2011 au avut masina cu numere de Bulgaria pregatita ca „sa ma faca” eu tot nu mi-am incheiat misiunea. Cand in fruntea tarii ajunge un informator, iar institutiile statului sunt date pe mana fostilor ofiteri ai Securitatii, halal de asa democratie. Dar sigur ca pentru unii e greu de inteles rolul celor ca Mugur Ciuvica.

    http://tele2drobeta.ro/stiri/1975-jandarmi-la-datorie

  22. Ion Olteanu, protestatarul de la Drobeta Says:

    Si apropo, ca sa vedeti cat de bine lucreaza „sistemul ticalosit” al lui basescu, reporterul Daia, care este nepotul senatorului PSD si servitorul lui Duicu, vicepresedinte PSD, a „uitat” cum il chema pe „barbatul care a protestat legat cu lanturi” chiar daca i-a luat zeci de interviuri acestuia de-a lungul protestelor facute in ultimul an, de unul singur.

  23. Huhu Says:

    Daca 70% din romani ar fi ca M. Ciuvica, Romania ar fi cea mai mare democratie din lume, si cea mai bogata tara!

  24. Un simpatizant poate neutentic ... Says:

    Da,chiar merita toata stima domnul Mugur Ciuvica .Mereu mi-a placut omul asta…

  25. Un simpatizant poate neutentic ... Says:

    @Patrik

    „nu de “ciuvici” avem nevoie cat, mai degraba, de atitudine si reactie din partea romanului !”

    Daca avem nevoie de atitudine si reactie din partea romanilor,asta inseamna ca avem nevoie(chiar foarte mare),de „ciuvici”…Din pacate insa, nu sunt prea multi romani care sa aiba logica clara a lui Mugur Ciuvica,replica portivita ,curajul si verticalitatea pe care o are acest om …

  26. Johnson Says:

    @ Un Simpatizant….Corect,eu si antibasistii cu state vechi avem nevoie de unul ca Ciuvica pentru ca discursul lui imi mai inchide ranile deschise…populatia trebuie sa inteleaga ca nu Ciuvica sau Antonescu trebuie sa le dea motive sa iasa la o revolta in strada sau macar sa iasa la vot si sa se exprime….Nu,nemultumirea lor,revolta lor interioara si starea deprimanta in care i-a adus actualul regim care s-a bazat doar pe minciuna pentru a-si instaura puterea discretionara pusa in slujba unei gasti politice si unei clientele economice….Daca in ei nu exista aceste stari interioare degeaba e meserias CIUVICA sau vorbeste bine Antonescu ori altul.
    Ori atata vreme cat Puterea poate sa le schimbe starea de nemultumire acumulata in 4 ani de mandat cu un milion de lei vechi sau cu o plasa de alimente indoielnice in ajunul votarii…aici este cheia…Cine-i va convinge pe alegatori sa nu-si vanda existenta pe urmatorii 4 ani pe o falsa bunastare de o saptamana acela cred ca ar putea sa fie un adevarat lider al Opozitiei….

  27. Un simpatizant poate neutentic ... Says:

    @Johnson,

    Este greu sa scoti oameni normali din tampiti . Aici nu este nevoie doar de un lider,este nevoie de un magician …

    Singura mea speranta este ca gradul de tampenie al bizonilor de la Neamt ,sa nu fie chiar cel reprezentativ la nivel national. Pe scurt ,sper ca mai exista pe la tara si oameni care sa le ia punga, iar apoi sa voteze impotriva lor .La mai mult de atat nu prea sper, desi reactia fireasca a unui om zdravan la cap ,era sa le spuna PDListilor SA-SI INDESE PUNGILE ADANC IN DOSURI SI SA DISPARA DE PE ULITA LOR !

  28. Radu Humor Says:

    Eu am curajul sa sustin ca toata chestia cu pungile si alte atentii electorale, n-au aproape nici o influenta aspra votului (mai ales daca noi restul am untelege sa iesim la vot) , dar mizerabilii astia se folosesc de ea pentru a putea justifica furtul masiv care se face sub umbrela justificativa a acestor a acestor smecherii ordinare.
    Singura sansa a opozitiei este sa provoace o ampla dezbatere prin care sa se interzica cu 2-3 luni inainte de desfasurarea alegerilor orice distributie de fonduri locale sau guvernamentale , cu interzicerea expresa a acestor „cadouri” electorale. taindu-le astfel craca de sub picioare acestor nesimtiti care se folosesc de ele pentru a justifica intr-un fel castigarea unor alegeri, pe care nu le mai pot justifica sub nici o forma. Adica un fel de SPA a lui Geoana la Vantu in preziua alegerilor, fara de care nimeni n-ar fi putut explica in vreun fel rezultatul naucitor, intors pe ultimii zeci de metri !
    Nu am pretentia ca e singura masura de precautie, analistii opozitiei n-au decat sa vina si cu alte idei, dar asta mi se pare ca iar pune in reala dificultate pe acesti lipsiti de orice scrupule, care nu mai au nici un fel de jena sau bun simt, mai ales daca stiu ca nu vor suporta rigorilr legii.

    P.S. In ce tara europeana o asemenea talharie facuta de Baconschi la ordinul superiorilor ar fi ramas fara urmari ( inclusiv invalidarea alegerilor)?!

  29. Radu Humor Says:

    i-ar pune…

  30. Serban G Says:

    Din pacate Mugur Ciuvica a ajuns in media o voce singulara poate si de aceea noi il apreciem in mod deosebit.

  31. knuffingen – cel mai mare aeroport … în miniatură | freestyler Says:

    […] ___________ De citit: weir, ajun de zile, festivaluri, motivație, întâlnire, ciuvică, topuri, sâmbătă seara, ibănești Manole, (îmi place „peisajul” tastelor tale culinare […]

  32. Ovidiu Says:

    http://ceausescunicolae.wordpress.com/2011/08/27/lovitura-de-stat-decembrie-1989/

  33. Argusdre Says:

    Moderator A3: Un primar vrea să facă o toaletă de 60 de mii de euro într-o şcoală.

    Ciuvică: Păi, dacă e într-o şcoală, eu cred că ar trebui s-o inaugureze d-l Funeriu.
    Si daca buda va fi edificata intr-o scoala de vara a PDL-ului ?

  34. Ion Olteanu, protestatarul de la Drobeta Says:

    @Serban G
    Cam asa este „Mugur Ciuvica a ajuns in media o voce singulara”, dar nu din lipsa de opozanti, ci pentru ca asa-zisii „caini de paza ai democratiei” fac jocul stapanilor care le da papa ori a celor care-i au la mana cu ceva dosare penale. Si nici primii, nici ceilalti nu au interes sa promoveze opozitia si schimbarea radicala a regimului.

  35. Serban G Says:

    Ganditi pozitiv ! 🙂

  36. Un simpatizant poate neutentic ... Says:

    @Radu Humor,

    Eu unul nu cred ca alegerile din colegiul 6 Neamt au fost furate ! Stiu ca este preferabil sa credem ca au fost furate alegerile, decat sa vedem ca oamenii voteaza ca prostii pentru o punguta cu produse de cativa euro (pana in 7Euro) cu niste lichele care isi bat joc de Romania .Cum anume s-au furat alegerile de la Neamt ? Opozitia a avut reprezentanti acolo (spre deosebire de Parisul lui Baconski sau de viitorul vot prin corespondenta, a carui introducere este in mod destul de clar facuta in vederea furtului ) ,au facut si ei in paralel numaratoarea ,centralizarea voturilor pe sectii, etc.Bun,nu s-a respectat legea electorala ,in ziua alegerilor s-a facut reclama candidatului puterii si s-au comis abuzuri .In cazul in care aceste abuzuri se considera ca au influentat hotarator rezultatul votului ,USL trebuia sa reclame acest lucru INAINTE de aflarea rezultatelor cerand invalidarea alegerilor ,trebuia sa-si retraga reprezentantii din sectiile de votare si sa ceara reluarea alegerilor . DUPA alegeri insa,a devenit o moda sa spui ca ai fost furat ,lucru care imi pare destul de jenant si mai ales, lipsit de sens…Oricine stie povestea cu Nitu si lupul ,isi da sema ca astfel de afirmatii, cum ca se fura meru alegerile , nu vor duce decat la caderea in derizoriu a oricaror discutii legate despre eventualele furturi REALE, cand toata lumea va spune calma ,”ah,da,iar spun astia ca au fost furati dupa ce au pierdut” !

  37. Argusdre Says:

    Da. Sunt intrutotul de acord cu postatorul temei.Ciuvica este un tip deosebit de inteligent, foarte concis si incisiv, care gaseste si pune imediat punctul pe „i”.Pacat ca nu au reusit liberalii sau social-democratii solutii pentru a si-l atrage in partidele lor.
    Totusi ma incalzesc cu gandul ca intr-un fel este de partea opozitiei si apara punctele de vedere ale acesteia.
    Ce-ar fi fost insa daca si el ar fi fost santajat sau cumparat de Bese ?
    Ca pana la urma fiecare are un pret….(precum Cristoiu !?).

  38. Mâţa Says:

    @Argusdre. Nu, amice, nu toţi pot fi şantajaţi şi cumpăraţi.

  39. Argusdre Says:

    Mata,
    Desigur ca si tu ai dreptate, dar aia sunt pe cale de disparitie…

  40. Argusdre Says:

    @ Un simpatizant poate neutentic
    Mi-am dat sema dupa determinarea cu care tastezi ca esti un simpatizant de nadejde, cu mare putere de analiza si sinteza.Spui ca USL trebuia sa reclame neregulile inainte de aflarea rezultatelor, ca asa era logic si corect.E posibil ca pana acum dumneata sa fi calatorit in jurul lumii, daca nu stii ca PSD si PNL au mai reclamat si la alegerile trecute diverse incalcari ale legii electorale de catre portocalii , inclusiv pe acel raspopit Fluture care aducea natiei lumina de la Ierusalim, existand si filmulete cu el , inmanand parale alegatorilor si nu s-a intamplat absolut nimic.Din toate zecile de reclamatii depuse de catre Opozitie, nu a fost luat in considerare niciuna.Si toate astea pentru ca Justitia este a matrozului.Pariu ca habar n-aveai ! Pentru ca erai plecat….
    Apoi in comuna nemteana Horia, ca despre alegerile de acolo vorbim, PDL-isti de nadejde au adus cateva autobuze cu tigani care, ghici cu cine au votat…Apoi aceiasi oameni de bine portocalii au inmanat sacose multor votanti , doar asa ca sa aiba cu ce merge taranii la piata…Desigur ca nici postul TV al lui Pinalti n-a facut o borta-n cer daca a clampanit contrar legii exact in ziua alegerilor despre meritele porticaliilor si ale alesului lor…
    In atare situatie e clar ca ai nimerit-o si ai dreptate sa sustii din toata fiinta ca alegerile n-au fost furate.Da, dupa dumneata mrdarite cu rahat au fost ?
    PS.
    Ai scapat din vedere cel mai important aspect : acuzele cu furtul alegerilor au fost folosite pentru trucaje doar de o singura persoana : Braian Tasescu !

  41. J o h n s o n Says:

    Incepe marea pregatire a fraudarii alegerilor de la anul cu o asazisa comasare a localelor cu parlamentarele…eventual sa mai lipeasca si-un referendum pe o tema megapopulista ca sa fie confuzia maxima iar singurul criteriu de „evaluare” a candidatilor sa fie ” care mi-a dat si mie ceva maică(taică) „…Reamintesc faptul ca in mediul rural traieste mai mult de 50% din populatia ţării la care se adauga populatia de la periferia oraselor toţi acestia fiind foarte lejer de manipulat prin metoda plaselor lasand furtul de voturi si turismul electoral pentru orase….Avand doua randuri de alegeri portocalii si-au pregatit deja(sunt convins) doua puşculiţe pentru fiecare…Ori ei comasand alegerile nu vor decat sa obtina „doua pusculiţe intr-una singura” ceea ce inseamna ” doua plase intr-un mare plăsoi ” caruia beneficiarul sa nu poate sa-i reziste emotional.
    La o plasa…hmmm…deja multi s-au obisnuit,ne mai iau si la misto, unii mai stramba din nas…a cam intrat in normalitate,este riscant….Asa „daca-i confuzam bine cu oferta de vot,cu un mic spectru de culori sa fie deruta totala si foarte important le mai umplem frigiderul ori la alegere portofelul prafuit atunci sansele de castig cresc…aproape ca SE DUBLEAZA ” ….

  42. Un simpatizant poate neutentic ... Says:

    Argusdre ,

    Ma omor dupa duri ca tine care sar agresivi ca niste cocosi de lupta, dar fara sa intelega intai ce spune omul… Acum iti explic iar ce am spus mai sus ,deoarece vad ca te-ai luat cu glumitele de doi bani si se pare ca nu ai inteles deloc mesajul meu,probabil din cauza unei indignari absurde care ti-a blocat logica. Eu nu am vazut pana acum niciodata opozitia retragandu-si observatorii,boicotand alegerile pe motiv de furt ,facand ceva serios INAINTE de aflarea rezultatelor (deoarece DUPA oricum nu mai conteaza) .I-ai vazut tu ?! Cu Geoana stiu chiar ca au sarbatorit castigarea alegerilor, fara insa sa fie deloc cazul sa aiba motive de bucurie . Daca PDLul a furat alegerile (si cel putin in afara tarii -Paris spre exemplu-unde opozitia nu a avut reprezentanti, este limpede ca au facut acest lucru ) atunci opozitia a avut o uimitoare lipsa de reactie, nefacand nimic serios, ci doar asteptand cuminti rezultatele si suparandu-se dupa aflarea lor, ca au fost furati. CU ATAT MAI MULT CU CAT JUSTITIA ESTE A MATROZULUI ,ATITUDINEA FERMA IN TIMPUL ALAGERILOR ESTE NECESARA DIN PARTEA OPOZITIEI ! Cu atat mai mult …

    Daca tie iti fura cineva banii si stii ca apoi judecatorul este de partea acelui hot ,strigi dupa ajutor in momentul furtului ca sa sara lumea si sa vada toti cum stau lucrurile , sau pleci acasa bombanind si astepti cuminte sa isi dea judecatorul verdictul spunand ca hotul este baiat cinstit, iar tu un isteric ?…Alta comparatie (ca lucrez cu tine in imagini simple, sperand ca poate vei intelege ) ,daca la un meci de fotbal una din echipe practica de fapt boxul si nu fotbalul, avand si arbitrul de partea ei, tu ai mai sta pe teren, sau ai iesi afara protestand si nelegiferand astfel „meciul” respectiv ?…

    Ca alegerile au fost „murdarite cu rahat” in colegiul 6 Neamt ,este absolut clar si daca citesti atent vei vedea ca nu am spus altceva nici eu .Stiu ca s-a dat spaga,stiu ca s-a facut reclama electorala si in ziua alegerilor,etc .Intre murdarit cu rahat si furat insa,deosebire exista .Una este sa cumperi voturi ,alta este sa pui in urna ce vrei tu .Una este sa duci oamenii cu autobuze la vot ,alta este sa schimbi urnele reale cu cele masluite. Eu unul cred ca la viitoarele alegeri SE VA FURA ,SE VA FURA INGROZITOR iar cand zic FURAT,nu la nereguli electorale ma refer…Confuzia deci intre furat si nereguli electorale („murdaritul cu rahat”) imi displace total !

    Ce nu stiu deloc insa ,este din ce motive, USLul nu si-a retras observatorii si nu a cerut repetarea alegerilor !Tu ai idee de ce au acceptat niste alegeri „manjite cu rahat”? Intelegi,daca tu constati ca alegerile nu sunt corecte ,sau actionezi ferm,sau daca nu, suporti consecintele lipsei tale de actiune si ale hotiei puterii …

    PS:Este evident cui folosesc acuzele repetate in legatura cu furturile,lui Basescu , iar tu ai dat dovada de o remarcabila perspicacitate …:) Asta am spus si eu in povestea cu Nitu si lupul ,Basescu fiind lupul pentru oricine incearca cat de cat sa gandeasca …

  43. Radu Humor Says:

    @Uspn:
    „Eu unul cred ca la viitoarele alegeri SE VA FURA ,SE VA FURA INGROZITOR iar cand zic FURAT,nu la nereguli electorale ma refer…”
    Pai exact asta spuneam si eu :
    Ca sa poata justifica furtul masiv facut pe calculator, incearca sa-l treaca in plan secund, scotand in fata aceste mici mismasuri cu pungile, autobuzele, cumpararea de reprezentanti ai opozitiei, etc. care toatem n-ar putea da peste cap un rezultat ce le va fi clar dezavantajos.
    Opozitia ar trebui sa insiste pentru interzicerea acestor practici nu pentru ca astfel ar fi in pericol sa piarda alegerile, ci pentru a le face portocaliilor, imposibile astfel de justificari.
    Pentru ca nemernicii astia prefera sa fie acuzati de hartuire sexuala, de care sunt siguri ca vor scapa, si nu de viol, de care n-ar mai putea fi atat de usor scapati :mrgreen:
    Exact ce a reusit sa faca DSK, ca si pe astia tot cam aceleasi cozi de topor ii trimit la furat si perpetuat la putere, pana pun cu totul labele pe aceasta tara bogata, dupa care le curg balele de cateva sute de ani, dar pana acum n-au reusit sa-si vada visul implinit pentru ca am avut la conducerea Romaniei si buni romani !

  44. Argusdre Says:

    @Un simpatizant poate neutentic
    „Eu nu am vazut pana acum niciodata opozitia retragandu-si observatorii,boicotand alegerile pe motiv de furt ,facand ceva serios INAINTE de aflarea rezultatelor (deoarece DUPA oricum nu mai conteaza) .I-ai vazut tu ?! Cu Geoana stiu chiar ca au sarbatorit castigarea alegerilor, fara insa sa fie deloc cazul sa aiba motive de bucurie . Daca PDLul a furat alegerile (si cel putin in afara tarii -Paris spre exemplu-unde opozitia nu a avut reprezentanti, este limpede ca au facut acest lucru ) atunci opozitia a avut o uimitoare lipsa de reactie, nefacand nimic serios, ci doar asteptand cuminti rezultatele si suparandu-se dupa aflarea lor, ca au fost furati. CU ATAT MAI MULT CU CAT JUSTITIA ESTE A MATROZULUI „
    Mult stimate…simpatizant, dumneata n-ai inteles esenta postarii mele :esti doar un naiv incurabil daca ai ajuns la stadiul sa crezi ca talharii gastii marinaresti , ori marinarul se vor impiedica de masurile si actiunile propuse de dumneata….Pe astia nu-i mai scoti de la putere decat cu un cutremur de 10 grade pe scara Rihter, sau cu o luneta (asezata ..pe ceva).Asa ca nu-ti mai consuma energiile pretioase pe tot felul de presupuneri utopice ori ratoieli la mandea…

  45. Un simpatizant poate neutentic ... Says:

    @Argusdre
    Bun,daca tu crezi in mod fatalist mioritic ca „pe astia nu-i mai scoti de la putere decat cu un cutremur de 10 grade pe scara Richter, sau cu o luneta” atunci chiar ca nu are sens sa mai imi consum energiile cu tine.

  46. balbeck Says:

    USL doreste doar puterea,restul nu conteaza.De aia imi pare rau ca nu mai sunt si altii cu sanse.Trebuie sa votezi prost.Esti obligat.Votezi prost,dar e loc si de mai rau,poti sa votezi si mai prost.De peste 20 ani nu poti spune ca votezi bine,speri sa fie mai bine.Dar tot prost e.Asa poti sa votezi bine,de dragul de a vota,sau chiar crezi in cineva,dar partidul ala nu are nicio sansa.Asa ca ai votat degeaba.

  47. Ionut Nejloveanu Says:

    Ciuvica asta este un mare securist pupincurist.
    Baaa trezitiva voi sunteti orbi , voi nu vedeti ce se intampla la Gadea , Ciuvica , Badea si Ciutacu.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: