CĂRTĂRESCU, CAMPION MONDIAL LA UMOR INVOLUNTAR. SAU VISUL PD-L VISAT CU OCHII LARG DESCHIŞI ÎN LEVANT

Foto via radupress.wordpress

Superb, absolut superb articol al lui Mircea Cărtărescu în oficiosul zilei! Reconfortant la maximum.  😆 😆 😆

„Ultimele declaraţii publice ale lui Dinu Patriciu mi s-au părut atât de interesante şi de surprinzătoare, că am abandonat gândul de a scrie săptămâna aceasta despre evenimentele din Norvegia.” (…)

„Dinu Patriciu nu exclude, în acelaşi interviu dat „Evenimentului zilei”, o reapropiere „pragmatică” de preşedintele Băsescu. Singurul impediment ar fi firea destructivă a celui din urmă, care-şi face duşmani cu nemiluita. De data asta, i-aş recomanda preşedintelui să-şi ţină firea acasă, fiindcă nu se va mai întâlni şi altădată cu o astfel de ofertă. De altfel, o ştie prea bine şi dumnealui, căci nu degeaba l-a numit de curând pe Patriciu „un liberal adevărat”. În acest moment există condiţii reale pentru discutarea unei refaceri, peste capul lui Ponta şi Antonescu, a alianţei DA, care-a fost marea şansă a României post-decembriste, stricată prosteşte de chiar cei doi protagonişti de azi. „Eu te-am făcut, eu te omor”, spuneau taţii de modă veche la mânie. Băsescu şi Patriciu au omorât alianţa DA, tot ei – şi numai ei – ar putea s-o reconstruiască, acum, când au USL-ul în coaste.”
 
Cum spuneam: 😆 😆 😆 😆 😆 😆 😆 😆 😆 😆 😆
 
Morala: dacă ar exista Premiul Nobel pentru umor involuntar, Mircea Cărtărescu n-ar avea concurent.
 
Nota bene: articolul lui Mircea Cărtărescu este material didactic perfect pentru wishful thinking.  😆 😆 😆 etc.

15 răspunsuri to “CĂRTĂRESCU, CAMPION MONDIAL LA UMOR INVOLUNTAR. SAU VISUL PD-L VISAT CU OCHII LARG DESCHIŞI ÎN LEVANT”

  1. CĂRTĂRESCU, CAMPION MONDIAL LA UMOR INVOLUNTAR. SAU VISUL PD-L VISAT CU OCHII LARG DESCHIŞI ÎN LEVANT » Bloogle Says:

    […] Original Blog » 29 July 2011 – Blog « Cum a fost sa recrutez finalistii pentru jobul Party Manager de la Tuborg? […]

  2. Johnson Says:

    Am inteles,deontologia autorului se bazeaza pe urmatorul rationament :

    1.Patriciu e sponsorul PNL si amic cu premierul Tariceanu atunci este „un infractor,a jecmanit avutia nationala,a tradat liberalismul fiind favorizat si favorizand gasca lui Nastase etc

    2.Patriciu e suparat pe Antonescu si nu respinge o apropiere de Basescu,atunci devine peste noapte un „liberal autentic” un om de afaceri prosper si-un manager ca nimeni altul

    Superba presa are Basescu,nici Ceausescu nu se descurca mai bine la acest capitol al pupincurismului fara jena.

  3. Roxana Iordache Says:

    Cărtărescu e nevinovat. Umorul lui a fost mereu involuntar. 😆

  4. Roxana Iordache Says:

    Care-am mai fost pe la cenacluri la care venea şi el râdeam la maximum. El e mereu involuntar, crede-mă. 😛

  5. Johnson Says:

    O Alianta Patriciu – Basescu ar fi posibila doar daca ura lui Patriciu impotriva lui Crin Antonescu ar atinge culmi nebanuite ceea ce este greu de crezut…Asadar luati-va gandul,Patriciu si Basescu sint total incompatibili si nici macar nu vad sa aiba un interes comun….Interesul lui Basescu este sa-si salveze pielea pentru ca el va plati pana la urma pentru toti portocalii.Ar putea in acest sens sa apeleze la Patriciu deci daca s-ar contura o apropiere aceasta ar fi mai degraba a lui Basescu catre Patriciu ceea ce este iar greu de crezut avand in vedere orgoliul bolnav al groparului flotei.In rest doar vorbe pentru a ma da senzatia sustinatorilor portocalii intr-o noua alianta D.A care sa-i mai scape o data de griji…Sa ne amintim ca in 2004 PD-ul „marelui” Basescu murise la un 7 % daca nu erau liberalii praful se alegea de el infunda puscaria de nu se vedea.Nu,acest scenariu nu se va repeta de data asta Basescu chiar va merge la mititica.Domnule Carta_rect_scu pregateste-i un capitol nou din Levantul,o sa aiba timp suficient sa-l termine.

  6. Roxana Iordache Says:

    Mulţam fain pentru semnal. 🙂 Oricum, Băsescu vrea să scape de procesele cu conu Dinu. Că pierde sigur. 😆

  7. Johnson Says:

    In general umorul involuntar este nelipsit aceluia care generic este numit „prostul clasei”…Da,daca insisti Roxana pe acest aspect as putea sa fiu de acord,Cartarescu este fraierul grupului NKDV de asazisi intelectuali de Primaverii mufati la orificiul dorsal prezidential.
    S-a trezit el sa fie azi un fel de varf de lance in timp ce colegii de trupa unul cate unul incep sa bata in retragere.Tismenitki ar mai vrea un Muzeu al Comunismului probabil mai are niste tovarasi din reţeaua undercover ramasi neacoperiţi…Iar CartaRECTscu zburda ca o prospatura pervertita de soferii de TIR pe Centura Capitalei.

  8. Ovidiu Says:

    Giornale Italiano, despre Băsescu: Un bătrân burghez comunist care biciuieşte poporul pe care îl acuză că e leneş – Basescu, E’ un vecchio borghese comunista che è diventato un prospero capitalista dopo il 1990, quando ha cambiato con disinvoltura il suo orientamento politico.

  9. Huhu Says:

    Roxana daca cARTARESCU ARE UN UMOR INVOLUNTAR, E INVOLUNTAR, inseamna ca e prost, n-asa?!

  10. Radu Humor Says:

    Nenorocirea e ca oculta nu-l vrea pe Antonescu la Cotroceni, pentru ca e sigura ca ar rupe randurile si ar intoarce toate planurile criminale ce se urzesc pentru distrugerea Romaniei.
    Singura sansa a noastra este ca cineva ( nu neaparat Crin, dar un personaj credibil) sa aiba curajul de a da in vileag, cu toate riscurile, toate masinatiunile din culise !
    Altfel ne trezim cu Basescu premier si cu vreo noua…. stramtoare langa Marea Neagra ( de suparare !)

  11. panseluta Says:

    @roxana
    Cartarescu ca scriitor pe langa tine e ca Llosa fata de basescu (am ales un exemplu pe care il intelegi)
    Cartarescu ca ziarist fata de tine e ca Gallager fata de Nistorescu (iarasi pe intelesul tau)
    Placerea lecturii unui articol al lui fata de un post al tau este ca un orgasm fata de p castrare fara anestezie

  12. Roxana Iordache Says:

    Oculta?! 😆 Tu chiar vorbeşti serios?

  13. olimpiu Says:

    Cartarescu are har de a combina cuvinte si scrie versuri , dar ar fi greu sa-l banuim de inteligenta si perceptie a fenomenului politic

  14. eu zic că poate pica bine… | Ţara vorbelor în vânt Says:

    […] Teo Negură, Mundo Neon, lunapatrata, freestyler, rokssana, basarica, MesterulManole, Teacă, Roxana Iordache, marcus64, sandman, Ioan Usca, […]

  15. Roxana Iordache Says:

    @Huhu. Nu neapărat.

    @Ovidiu. Mulţumesc pentru link. Chiar mă interesa citatul exact.

    @olimpiu. Corect, mai ales că Băsescu citeşte de vreo şapte ani Levantul. 😀

    @panseluta. Orgăsmelul ţi-l obţii cu dreapta. În ce priveşte castrarea, nu mai e cazul. Aşa că rămâi cu durerea. Locală. Că altfel, ce ai tu nu doare. 😆

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: