MASCARADĂ MAXIMĂ. LĂZĂROIU, ELIBERAT DIN FUNCŢIE

Foto: Antena 3

😆 Câţi neuroni trebuie să ai ca să crezi ştirea? Că, adică, ar fi reală despărţirea?

1. Dacă ar fi reală, ori Băsescu era în comă alcoolică, ori vrea să se sinucidă sonor.

2. De fapt, făcătura e pentru satisfacerea orgoliului UDMR – dar e prost lucrată, fiindcă dă rău, rău-rău, pentru că apare ca o dovadă irefutabilă că ungurii dictează în România, din moment ce Băsescu ajunge să-şi concedieze cel mai valoros consilier, din cauza lor.

3. Nimeni de la putere nu pierde nimic, fiindcă Lăzăroiu oricum onorariul îl primea nefiscalizat. Îl va primi în continuare suplimentat şi cu pişcotul pe care-l lua de la stat, dar din care ar putea trăi lunar vreo cinci familii de pensionari medii.

Deci, încă o dată: 😆

Asta e, totuşi, o expresie de degringoladă a regimului Băsescu. Norocul lor este că nu există opoziţie.

18 răspunsuri to “MASCARADĂ MAXIMĂ. LĂZĂROIU, ELIBERAT DIN FUNCŢIE”

  1. micutzul Says:

    Roxana am impresia ca incepi sa cazi in capcana lor.
    Pai boculet este intarcat in aceste zile. Basescul am impresia ca nu mai agreeaza PDL ul si asa cum a procedat de cand era mic , distruge tot ce a construit daca nu/i mai aduce un minim de folos. S/ar putea ca acesta sa fie inceputul ruperii de credinta portocalie si pregatirea salvarii imaginii personale a sefului. Pai cine are timp sa/l creada cand spune ca e gata sa/si sacrifice imaginea ? El nu a sacrificat nimic, decat pe cei care l/au sprijinit.

  2. Ghita Bizonu' Says:

    Microcosm politic

    Sedinta de scara …. Alegerea unui nou comitet de scara. Am mai incercat o data insa binenteles ca nu se intrunise numarul. Acu poate ca eram statutari -dar nu garantez ca doi nu erau decat in trecere !! de la seviciu catre cina.
    Responsbilul zice cam ce a facut . Ma rog a facut catesceva ..Propunere ce sa facem (ca vam costa .. da blocu are 43 de ani.)
    Apoi discutii . versnicu nost nemultumit care balmajeste cate ceva ce pare a fi scandalos. Nu stiu. Stiu ca m-am luat o data dupa el si hotia era inexistenta. Altul a fost inlociut de fi-su (asta este certat cu responsabilu…care se cearta la o tuica devine imediat principial). Mai este un al treilea – raspunsul adtitiei a fost cam superficial si omu nu a verificat. Discutii mai aprinse cu cat este platit responsablul scarii (destul sau binisor). Vrei sa fi dumneata ? NU!!! (de ce nu ma bag io? M-as baga insa asta trebuie sa ma bag in subsol …. Ori cunostintele mele tehnice au ramas alea cu care am fost lasat la vatra.La scara nu avem AKM uri)
    Sucar mare vreo 3 grupuri care tipa unu la altu , cam 10 oameni.
    Ramane in coada de peste cum am stabilit .. adica din lipsa de contracandidati ramane vechea formula..
    Mai urmeaza niste discutii . Unii nu mai vor repartitoare. Ca se plateste degeaba pe ele! Vreo 2 stiu ce zic – ei tin toate caloriferele la maxim . cei mai multi au auzit ca aia care nu au repartitare platesc mai putin (dar nu s-au obosit sa mearga pana la scara acelor fericiti fara repartitoare .. sa se uite la avizele de plata. Mersi acum 2 ani am verificat si plateau mai mult).
    Per total sedinta se compune ca de obicei din multe urlete, vechile nemultumiri inchipuite , vechile frustari legate de servituti , zapaceala , plangeri cam fara suport ca deh au dreptul statutar sa ma plictiseasca a 15 oara … Cam 40% din locatari insa evita cu incapatanare sa apara pe la vreo sedinta .. lasa prostii sa se descurce ei ! Ma rog daca ar avea o mica nemultumire la zi ar aparea cu o falca in cer si una in pamant INSA de la ultimele 2 sedinte e cam riscant (i-am propus in comitet – Dl, dna , ca sunt extrem de interesati ar trebui sa faca parte!)
    Veti zice ca deh , asa este la blocu comunist ca “inainte” nu era nici un bloc (ei taci? Nici Carlton?!) si ca o casa pe pamant e sfanta… eu unul am dubii (multam 16 ani in Andronache .. nu detaliez )

    Insa vedeti ca asa este la toate nivelurile. La nivel de bloc in plus presedintele si comitetul se aleg de urma .. ca incep discutii inutile prea lungi si dupa 4 ore .. mai raman cativa care voteaza cam ametiti de zgomot si foame…. dornici sa apuce poate o coada de siesta . Asta dupa ce darea de seama nu este urmarita ca deh trebuie sa barfesti putin cu ala de la scara D pe care nu l-ai vazut de juma de an daca nu de la precedenta sedinta…
    Si presupun ca la fel este la comuna (blocul meu are numai 646 apartamente si a avut momente glorioase cand avea si vreo 2200 de locuitori. 12 scari si una cu 66 apartamente). Si sucare si amenintari si pare … tot tacamu electoral pluralist si asta de acu 40 de ani ! (acu vreo 38 de ani mama primea telefoane :”auzi cucuoana daca sotul tau iese adminsitrartor fiu-tu va fi imediat incorporat! La Bacau !!” “Regret fiul meu a fost incoporat acu 2 sapatami. La Botosani!!”. )

    Puilor asa este cu politichia pe la noi.
    Cam jumatate nu se baga. De “destepti” .De ce sa isi piarda ei timpul?! Ce nu sunt destui bizoni ptr asta?

    Din jumatea care se baga 1 sau 2 din 10 sunt scandalagii. Binenteles ca si ei se cred cei mai destepti.Juma din restu se lasa manipulati de “destepti” si incep sa zbiere. Cam 7 din zece din cei care fac act de prezenta (sunt totusi oameni responsabili) dar palavaragesc intre ei nu urmaresc ce se discuta. Inca vreo 3 din zece au fantezii despre ce ar vrea ei intr-o lume ideala (si daca idealu lor nu se potriveste cu interesele altora apai ailalti este nesimtiti si mai nou comunisti). Juma din cei ce iau cuvantul nu stiu ce vor – da vor cu pasiune. Cu calificari precare si putina scoala sau cu facultate nu conteaza Din cealalta jumatate care iau cuvantul in afara de scandalgii vreo 20% sunt insi care isi urmaresc strict interesele (inclusiv fobiile si ideile preconcepute) fara sa le pese ca de cele mai multe ori asta ar insemna sa impuna sarcini majoritatii…
    Responsabilitatea si previziunea sunt peste capacitatea de intelegere a cam 80% din cei care participa. Reflectia este o activitate despre care unii pot sa vorbeasca , dar nu si sa o practice (cam 2% pot).
    Si mai ales este toate troneaza lipsa de autodiciplina.
    Suntem o natiune de genii neintelese…(eu cu atat mai genial prin faptu ca imi refuz statura de geniu al neamului! Falsa modestie va asigur…)

    Si stati linistiti.cestiunea asta este generala . de la vladica la opinca, de la analfabet la academician caci toti suntem romani mai mult sau mai putin onesti!
    Da cred ca daca as stii ungureste si as participa la unele sedinte …. mi-as zice „ce cioban mioritic este si Juhasz asta !!!”

    http://vremea.forumgratuit.ro/t289-microcosm-politic#651

  3. Marius Mina Says:

    Lazaroiule, fa-te ca demisionezi, derbedeul dracului …

  4. DJ Thrror Says:

  5. Theodora Says:

    Sper sa nu isi dea si el seama cat de atras este de PNL ca Adriana Saftoiu 😦

  6. MASCARADĂ MAXIMĂ. LĂZĂROIU, ELIBERAT DIN FUNCŢIE » Bloogle Says:

    […] Original Blog » 28 April 2011 – Blog « Primele impresii & detalii: Atena (Grecia) […]

  7. Maria S.(Timisoara) Says:

    Pentru moment, asta este ciresica de pe tort: concedierea „valorosului” consilier.
    Cat despre starea uzurpatorului, este sarea lui naturela, aceea cu coma.
    L-a eliberat ?
    Era captiv ?
    Pentru ce l-a eliberat ?
    Pentru a-l propulsa undeva mai sus, in alte structuri, chiar asta nici nu este o stire, nici o diversiune, e doar ciresica din wisky-ul cotroceanului.
    Altceva mai nou ?
    Mai palpitant ?
    Mai nu stiu cum ?

  8. Cu “nemarginta durere” in suflet va anunt disparitia (surprinzatoare si dupa o grea suferinta) lui Sebastian Lazaroiu din functia de Oracolul de la Cotroceni – Atentie mare prieteni liberali sa nu se intample ca in cazul Adriana Saftoiu Says:

    […] MASCARADĂ MAXIMĂ. LĂZĂROIU, ELIBERAT DIN FUNCŢIE […]

  9. Radu Humor Says:

    Lazaroiu, cu toate emanatiile lui, nu era atat de perfid si periculos pe cat e Avramescu, cu siguranta cel care este un fel de cancelar la Cotroceni.
    Dar gestul lui Basescu denota disperare maxima si asa cum ai remarcat tu exceptional de exact am ajuns in tara asta asta sa fim condusi doar de alogeni !
    Vorba cuiva :
    Ungurii mai lipseau
    Ca-n rest avem de toate, dar mai ales din cei mai alesi 🙄

    P.S. De asta se tem toti de Crin Antonescu, pentru ca un adevarat roman n-ar accepta atatea compromisuri daunatoare pentru tara !
    Lazaroiu cred ca nu-i chiar intreg la bibilica si asta o pun pe seama stresului in care se lucreaza sub presiunea hachitelor celui mai mult inghitit, decat dus de valuri (neaparat cu gheata 😉 )

  10. J o h n s o n Says:

    E cusuta cu aţă portocaliu-fosforescenta…sa vedem unde va fi numit dupa care mai comentam.

  11. SimP Says:

    Sa fie iesirea din scena a lui Lazaroiu un semnal ca locatarul Cotrocenilor are de gand sa faca actiuni majore antiromanesti?
    Si daca prin „gafa” lui intentionata (UDMR partid tolerat), Lazaroiu si-a asigurat ” eliberarea” din functie nevoind sa fie parte la ceea ce urmeaza?

    Oricum, Lazaroiu arata foarte obosit. Eu zic ca individul asta nu a mai avut un somn bun de ani de zile… si nici nu va avea. „cel mai valoros consilier” …. de aici i se trage! (my guess)

  12. Marius Mina Says:

    A eliberat scaunul pentru Umilul Boc care cere protectie dupa ce va pierde sefia PDL si a guvernului

  13. Ghita Bizonu' Says:

    Gura bate tuhasu !
    Si ca tuhasu sa fie batut este necesar sa fie tras scaunul de sub el !!

    Lazaroiu ala si-a dat masura incapacitaii sale funciare.
    Fiindca trebuia sa stie ca UDMR nu va tolera un asemenea afront ( ca faront este! in Secuime asa ceva se trateaza cu cutitu’ da ai sanse sa scapi cu viata si niste copci. In Maramu se lasa cu pamant de flori ..)
    Fiindca ar fi trebuit sa stie ca acuza ca UDMR nu este nici cal nici magar si nici catar a fost adusa de CVT. Ala pe care pana acu lazaroiu il facea in toate felurile. Deci acu dadu si Lazaroiu in natinalionalism extremist si securist (si io! Si io da din 90! )
    Fiindca trebuia sa stie ca UDMR este foarte necesar basescului …
    Nu stia . …

    Si ma rog poa sa ramana prin preajma … si va fi utilizat si de UDMR pe post de sperietoare : cine face ca el ca el sa pateasca ! La usa din dos nu la cea din fata !!

  14. Aliosa Says:

    @ Roxana,
    Mascarada contunuă !
    Dacă cel putin astăzi, de sărbătoarea tămăduirii : http://aliosapopovici.wordpress.com/2011/04/18/SĂRBĂTORI-PASCALE-FERICITE-IZVORUL-TĂMĂDUIRII, ultimul comentariu, s-ar duce ipocritii la IZVORUL TĂMĂDUIRII să-si stropească fetele cu apă sfintită, ar mai fi poate o sansă dar cum nu se duc, asa vor proceda mereu.
    Weekend plăcut !
    Alioșa.

  15. Marcus Says:

    Hai La Vot Sa Le-o Dam In Bot!

    Erevan News este in masura sa prezinte cititorilor sai stenograma discutiei telefonice purtata intre oferta udemerista “doi in unu”, Marko Bela si Kelemen Hunor si presedintele Basescu, discutie care a dus la demiterea la “hoha” a consilierului prezidential Sebastian Lazaroiu:
    Basescu : -Alo, cu cine vorbesc ?
    Bela&Hunor: – Surpriza, Traian baci, suntem noi, Bela si Hunor!
    B: -Kezi ciocolom, prieteni dragi, ce pot face petru voi?
    B&H: -Traian baci, avem problema mare la Lazaroiu baci, care vorbit de rau la UDMR. Rugam frumos, daca mai vrei sa stai la Cotroceni, musai dai afara Lazaroiu baci!
    B: – Ioi, Istenem, dar nici nu se pune problema sa nu execut ordinul, incepand cu 1 Mai Lazaroiu isi va cauta de munca la Mica Publicitate.
    B&H : – Foarte bine, Traian baci si ai grija sa nu se mai repete. No, servus!
    B: – Servus si la voi, prieteni dragi, si kezi ciocolom!
    Lasand gluma la o parte, realizati Dvs., stimati compatrioti romani, unde a ajuns chiombu’ cu slugarnicia si obedienta fata de ungurime?
    Va dati oare Dvs. seama ce otreapa mizerabila de sters picioare unguresti, pres la usa UDMR-ului, ce tradator ticalos de neam si tara, ce javra ordinara, gata sa ne vanda transati honvezilor , bucata cu bucata, numai pentru a ramane el in scaun la Cotroceni, conduce aceasta tara, altfel binecuvantata de Dumnezeu?
    Supermanul care plezneste copiii in campanii electorale si pe urma se jura stramb pe Biblie ca n-o fura, caprar pizdos care se da rau la cadrele militare in rezerva, transformandu-le dupa cheremul sau in asistati social, Mister Musculo care se da dur la pensionari si la femei lipsite de aparare, animalul politic care, cu dosarele fabricate de politia sa politica sub brat, urla de mama focului in CSAT santajand ditai sefu’ de patrid de Opozitie, Mike Tysson-ul care-i musca de urechi pe mosnegutii care din cand in cand mai rad cate o cinzeaca de matrafox la birtul comunal, ei bine, acest Macho de Basarabi isii ingalbeneste izmenele in cur de frica suspendarii urmata neaparat de “mititica” si executa “So, pe ei !” la comanda ungurimii, indeplinind intocmai si la timp orice ordin i-ar da aceasta.
    Japita asta penala, peste ceva timp, cand interesele lui imediate se vor intalni din nou cu crererile honvezilor, va iesi pe tevereunu si ne va explica faptul ca suntem tampiti de tampiti doarece nu intelegem ca o Romanie intr-adevar moderna nu are nevoie de doua judete cu populatie majoritar de alta etnie, care si asa nu aduc nimic la bugetul de stat, motiv pentru care spre binele si intru propasirea noastra nationala e musai sa taiam din teritoriul tarii, asa dupa cum am ciomizat si salarii, pensii si am dat afara mii de oameni, lasandu-i pe drumuri si obligandu-i la pribegie, dand ungurimii ceea ce si-a dorit dintotdeauna, Ardealul, Vatra Noastra Nationala.
    Individul asta, bun de bagat in formol la Mina Minovici, etichetat “asa, nu !”, nu numai ca nu are nimic sfant la care sa gandeasca, sau de care sa se teama, dar in mediocritatea lui intelectuala, situata chiar la limita imbecilitatii, este in stare de orice masravie doar pentru a-i fi lui bine.
    Asta-i specimenul care, dupa ce cu ajutorul voturilor manelistilor din aceasta tara su cu furtul masiv electoral practicat si in tara si in strainatate a reusit sa se vada si cu al doilea mandat in buzunar, vine acum si cu un tupeu nemiaintalinit decat la Hitler cand dorea moartea nemtilor pe motiv ca nu i-au castigat razboiul, isi catalogheaza propriul popor drept un neam de tampiti, betivi si lenesi, incapabili sa accepte sau sa inteleaga noul.
    Oameni buni, acum cand toata speranta de a scapa de ciuma portocalie in frunte cu odiosu’ chiomb a ramas doar in alegerile parlamentare de anul viitor, este cazul sa nu se mai puna botu’ la eventuale biciclete electorale si tot romanu sa se cace in pomenile portocaliii de campanie, facute tot din banul nostru, dar cu scopul imbogatirii nelimitate a cuplului Udrea-Basescu si a clanului de mafioti care-i sustin neconditionat, contra unor foloase materiale fara numar, din banul contribuabilului roman.
    Sa ne trezim din letargie si sa mergem cu totii la vot pentr a le-o da in bot, exact cum au facut ei cu noi in aceste mandate nenorocite ale chiombalaului, cu bonus-ul de rigoare oferit de guvernarea Basescu-Boc!

  16. un liberal deja optimist Says:

    N-o sa vedeti niciunde doi betivi sa nu se certe pana la urma! Sigur Lazaroi n-o s-o duca rau. Poate il angajeaza USL ca pe Saftoaica…

  17. Mâţa Says:

    @un liberal deja optimist. Stai liniştit, că nu pleacă nicăieri. Tot de stabilimentul din Modrogan se ocupă. :mrgreen:

  18. Iluminatu Says:

    PAMPERS CATREN

    Privind, n-ai zice că ar fi bine-mersi,
    Când l-i sunt plini la ambii pampersii !
    Până mai ieri pozau destul de fioroşi ;
    Azi, fără dubiu, nişte jalnici căcăcioşi…

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: