CEREMONIA DE ÎNTRONIZARE A MITROPOLITULUI ANDREI, STRICATĂ CU SLUGĂRNICIA FAŢĂ DE PUTEREA VREMELNICĂ

Azi, la Catedrala Mitropolitană din Cluj, a avut loc sfânta liturghie de Buna Vestire, urmată de ceremonia întronizării Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei Andreicuţ ca mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Sfânta liturghie şi ceremonia de întronizare au fost oficiate de un sobor arhieresc condus de Patriarhul României, Prea Fericitul Părinte Daniel. O ceremonie superbă, la care au participat, cu decenţă şi discreţie, sute de credincioşi, mai ales în afara bisericii neîncăpătoare (şi din păcate, cu un „cordon sanitar” pentru de-alde Boc şi alte oficialităţi).

Foto 1,2: basilica.ro

Au participat foarte mulţi membri ai Sfântului Sinod, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei şi Mitropolit ales al Vadului Feleacului şi Clujului, Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Iustinian al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox din Ungaria, Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei, Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, Preasfinţitul Părinte Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, Preasfinţitul Părinte Irineu Bistriţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, Preasfinţitul Părinte Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului şi cu Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

Pe parcursul întregului ceremonial creştin, părintele Andrei a avut pe chip o vădită emoţie, în semn de înfricoşată responsabilitate asumată. A fost citită gramata patriarhală, în care s-au evidenţiat contribuţiile preoţeşti, teologice, sociale, educaţionale şi culturale ale înaltului ierarh în curs de întronizare. Patriarhul i-a înmânat celui întronizat mantia şi însemnele, după care a ţinut predica de Buna Vestire şi un cuvânt către noul mitropolit.

A urmat mesajul preşedintelui Băsescu, iar Patriarhul Daniel a ţinut să menţioneze că „Excelenţa Sa se află în străinătate, de-aia n-a participat”. După care l-a invitat pe „Excelenţa Sa, domnul prim ministru Boc” să strice sărbătoarea, citind la microfon un mesaj aşa cum debitează toate idioţeniile guvernamentale.

Bucuria pentru această sfântă zi a fost umbrită de o atitudine neavenită a capului ierarhiei bisericeşti faţă de o ierarhie lumească  nu doar pe dos în raport cu meritocraţia, ci şi lipsită de consideraţie faţă de oameni şi de minim respect faţă de viaţă.

Biserica suntem noi – preoţi, ierarhi şi enoriaşi. Dar dacă înalţii ierarhi nu ies, cum spune Imnul Naţional, „cu crucea-n frunte”, ca să ne ajute să scăpăm ţara de „barbarii de tirani”, vom rămâne o populaţie care nu iese decât ca să se bată pe pomană expirată de la supermarketuri patetice. Şi înalţii ierarhi, în frunte cu Preafericirea Sa, nu doar că nu se pronunţă – precum omologii înaltpreasfinţiilor lor din Grecia, în  „Enciclica către popor”– împotriva puterii criminale la adresa umanităţii – atâta câtă umbră de umanitate i-a rămas – poporului român, nu doar că nu apără poporul de puterea răului, ci o şi linguşeşte.

Ceremonia a fost încheiată de cuvântul noului mitropolit, despre harul succesiunii apostolice. A spus, frumos, că pe ierarh trebuie să-l doară tot ce L-a durut pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Toate păcatele noastre, care Îl dor în continuare. Mitropolitul Andrei a anunţat că activitatea înaltpreasfinţiei sale, asumată ca misionară, se va axa pe comuniune cu credincioşii, educaţie pentru tineri şi caritate pentru cei în nevoi, sub formă de milostenie cotidiană şi asistenţă socială. Mesajul a cuprins şi un salut ecumenic, cu precizarea, „fără abatere de la dogmă”, ci dimpotrivă, către celelalte confesiuni, „începând cu greco-catolicii, continuând cu romano-catolicii şi cu protestanţii”, prin îngăduinţă unii faţă de ceilalţi în spiritul iubirii creştine propovăduite de Apostolul Pavel în Epistola către corinteni. Părintele mitropolit n-a uitat să cinstească memoria bunicii sale, care l-a învăţat credinţa şi nici să mulţumească învăţătorilor duhovniceşti care i-au aşternut calea arhierească, printre care părintele duhovnic Arsenie Papacioc.

La Mulţi Ani! Şi Mulţi Ani Trăiască!

8 răspunsuri to “CEREMONIA DE ÎNTRONIZARE A MITROPOLITULUI ANDREI, STRICATĂ CU SLUGĂRNICIA FAŢĂ DE PUTEREA VREMELNICĂ”

  1. CEREMONIA DE ÎNTRONIZARE A MITROPOLITULUI ANDREI, STRICATĂ CU SLUGĂRNICIA FAŢĂ DE PUTEREA VREMELNICĂ » Bloogle Says:

    […] Original Blog » 25 March 2011 – Blog « Gata. Suedia e a mea pentru o saptamana […]

  2. julia Says:

    Oh, Roxana, Roxana! Ai ajuns la vorba mea si cit de ostracizata am fost pentru ea! Se pare ca romanii continua sa refuze sa admita ca preotii ortodocsi nu sint cu poporul! Ei sint cu religia ca notiune abstracta, nelegata de oameni sau de credinta lor; si ei, conducatorii religiei au numai pretentii de la oameni, nu si datorii!!! In aroganta lor refuza sa priceapa ca e de datoria lor sa aiba grija de poporul roman, de credinciosii lor, de cei care le platesc slujbele, casele, viata!

    La fel am spus si eu despre ei la Revolutie: unde erau? I-as fi vrut in fruntea noastra cu crucile si cu cele mai frumoase vesminte ale lor, sa tina piept si sa impresioneze pe cei care voiau sa ne faca rau! UNDE AU FOST???? In Timisoara se stie clar ca cel putin o biserica a inchis usile in fata tinerilor care voiau sa se adaposteasca!

    Problema este ca romanul inca refuza sa critice preotii pentru comportamentul lor si inca se umileste in fata unor oameni care nu sint sfinti! Sint si ei doar oameni! Iar slugarnicia fata de conducerea statului are radacinile in BAN si AVANTAJE lumesti la care preotii nu vor renunta usor si nici de buna voie.

    Exceptiile de la astfel de comportament sint rare si nu fac decit sa intareasca regula!

    Weekend placut.

  3. Roxana Iordache Says:

    @Julia, de unde rezultă ce spui tu din textul meu?! Iarăşi faci enorma greşeală să generalizezi. Se vede, sincer, că nu mergi la biserică. E mare păcat ce scrii, pentru că nu ştii. Fără preoţi nici nu mai existam ca oameni, ca popor.

  4. julia Says:

    De aici:
    „Biserica suntem noi – preoţi, ierarhi şi enoriaşi. Dar dacă înalţii ierarhi nu ies, cum spune Imnul Naţional, “cu crucea-n frunte”, ca să ne ajute să scăpăm ţara de “barbarii de tirani”, vom rămâne o populaţie care nu iese decât ca să se bată pe pomană expirată de la supermarketuri patetice. Şi înalţii ierarhi, în frunte cu Preafericirea Sa, nu doar că nu se pronunţă – precum omologii înaltpreasfinţiilor lor din Grecia, în “Enciclica către popor”- împotriva puterii criminale la adresa umanităţii – atâta câtă umbră de umanitate i-a rămas – poporului român, nu doar că nu apără poporul de puterea răului, ci o şi linguşeşte.”

    Nu generalizez. Uite, blogul tua este extrem de popular, deci ditnre cei care au demosntrat sincer la Revolutie trebuie sa fie oameni din otata tara care te citesc. Unul singur daca a vazut preoti in fruntea rindurilor demosntrantilor impotriva lui Ceausescu ep cind Ceausescu era icna la putere, il rog frumos sa-mi spuna, si atunci voi spune: cu o exceptie, preotii ne-au lasat prada dictaturii de frica si din lipsa de reala credinta.

    Roxana, doar STII ca nu ma duc la biserica. Dar te rog nu ma judeca pentru asta; faptul ca tu crezi ca e un mare pacat, e dreptul tau la opinie personala; eu de exemplu consider un pacat mai mare sa fii preot si sa iti lasi credinciosii sa moara de foame si sa se imbolnaveasca de griji in timp ce tu ai TOT ce-ti trebuie si mai mult! Parerea mea; si nu mi-e teama s-o exprim, caci simt in suflet ca am dreptate; Eu nu judec pe cei care se duc la biserica, deci astept sa nu fiu judecata pentru ca aleg sa nu ma duc; Dumnezeu ma va judeca, nu oamenii; si in nici-un caz preotii.
    Fiecare are dreptul sa faca ce crede si va raspunde pentru alegereile personale. Iar eu voi raspunde acolo unde trebuie la fel ca oricare alt om in viata asta. Fara preot.

    PS Vezi tu Roxana? Eu NU cred ca fara preoti nu mai existam ca popor; eu cred ca fara preoti am fi fost un popor mai puternic;

    PPS Oare nimeni nu mai vorbeste despre preotii catolici care au nenorocit mii de copii? Chiar nimeni? Fara generalizari; cazuri concrete!

  5. julia Says:

    Acum vad ca pe lista ta erau si preotii, pe linga enoiasi. Poate te-am inteles gresit. Scuze.

    Pina la urma, eu ti-am spus parerea mea; si daca te-am jignit asociindu-te cu ea, scuzele mele; nu a fost intentionat.

  6. Roxana Iordache Says:

    Julia, dragă, am spus că e păcat ce scrii, nu că nu mergi la biserică. Asta e opţiunea ta şi am să revin mai încolo asupra ei. Deocamdată, am să repet că generalizezi şi e păcat. Şi e păcat nu doar faţă de realitate, ci şi faţă de logică, să porneşti de la premise greşite, ca să-ţi poţi susţine concluziile eronate, care sunt de fapt prejudecăţi. Adică pre-judecăţi. Adică nu sunt rezultatul unui proces de judecată, nu în sens moral, ci logic.

    Eu nu judec pe nimeni, cu atât mai puţin mi-aş permite să te judec pe tine – ştii părerea mea, că eşti un om deosebit şi o femeie de calitate. Tocmai de-aia, am încredere în puterea ta de judecată intelectuală. Şi fac apel la ea, să observi că tu îi judeci pe preoţi afectiv – mai precis, cu ostilitate, dacă nu chiar cu ură -, pornind de la date false. Şi judeci biserica de parcă ar fi o instituţie ca oricare alta din viaţa laică, şi nu însăşi piatra de temelie a vieţii creştine, a mântuirii omului şi a lumii.

    Aşadar: când am vorbit de ieşirea cu crucea-n frunte a înalţilor ierarhi, m-am referit la o atitudine ca a Bisericii din Grecia. Ceea ce nu înseamnă, însă, că eu îi blamez pe ierarhi pentru altceva. Aşa cum faci tu: inventezi – de fapt, preiei dintr-o propagandă primită de-a gata – lucruri pentru care să-i blamezi nu doar pe ierarhi, ci şi pe preoţi în general. Şi în particular. Deşi recunoşti că nu mergi la biserică, deci nu-i cunoşti! Nu cunoşti preoţii, dacă nu-i cunoşti DIRECT, pentru că asta e menirea lor, să foe părinţi sufleteşti, să mijlocească între tine şi Dumnezeu. Aşa cum atunci când omul e bolnav fizic, nu se face bine „după ureche”, ci după sfatul medicului, tot aşa omul nu-şi tratează sufletul de unul singur, ci după sfatul duhovnicului. Sufletul are nevoie de îndrumarea din partea celor care au primit harul de la Dumnezeu, urmaşii sfinţilor apostoli. Harul nu-i vorbă-n vânt, e puterea Duhului Sfânt insuflată preotului la sfânta liturghie de preoţire. Preoţia înseamnă apostolat. Şi apostolatul se petrece, chiar dacă tu nu ai cunoştinţă de el.

    Tu faci recurs la abateri de la regulă, ca să conteşti regula – şi aici e „păcatul” tău originar, adică defectul de judecată logică. De exemplu, în final te referi la cazurile de pedofilie ale preoţilor catolici şi le exagerezi enorm ca număr. Sigur că ar fi fost suficient un singur caz, dar e vorba, repet, de o gravă abatere, de un păcat individual. NU asta e menirea preoţilor. Dimpotrivă. Iar cei care şi-au nesocotit-o au fost caterisiţi sau excomunicaţi. Faptul că ai ţinut să te referi ŞI la preoţii catolici dovedeşte o înverşunare a ta faţă de bisericile apostolice. Care sunt două: ortodoxă şi catolică. Restul, cu tot regretul, e erezie. Adică e trufia omului de-a crede că el poate rezolva direct cu Dumnezeu – ca şi cum copilul fără dinţi ar putea – sau ar fi indicat – să mănânce mâncare pentru adulţi sau ca şi cum am putea avea activităţi sociale şi intelectuale fără să mergem la şcoală. Cu alte cuvinte, fără pregătire. Iar preotul înseamnă pregătire. Tot aşa cum trupul e spălat, la fel are nevoie şi sufletul, iar asta nu se poate fără spovedanie. Şi tot aşa cum trupul are nevoie de hrană sănătoasă ca să fie sănătos, la fel şi sufletul are nevoie de sfânta împărtăşanie, de comuniunea vie cu Dumnezeu.

    Tu faci mare păcat când spui că preoţii lasă oamenii să moară de foame, etc., în timp ce ei trăiesc bine şi aşa mai departe. Un clişeu oribil! În biserici se fac mereu colecte şi acte de caritate. Caritatea e instituţionalizată în aşezăminte sociale – pentru copii ai străzii, bătrâni, persoane fără adăpost. Sunt foarte multe, în toată ţara. Nu ştiu ce te face pe tine „să simţi în suflet” că ai dreptate în ostilitatea faţă de preoţi, din moment ce le atribui ceea ce nu sunt şi nu fac, în marea lor majoritate. Că sunt excepţii, că nu toţi sunt la fel de implicaţi – asta face parte din realitate. Dar, repet: dacă abaterea de la regulă te face să blamezi regula, cu alte cuvinte, dacă fapta rea te face să blamezi binele înseamnă că diavolul are succes. Prin torsionarea puterii de judecată. Şi prin tulburarea simultană a afectelor.

    Ai grijă, uneori vine şi-ţi insuflă tot felul de gânduri, în aparenţă, umaniste, generoase -şi de fapt, extrem de periculoase pentru sufletul tău şi pentru ceilalţi. Omul, oricât de tare ar fi de înger, nu poate fără preot, fără biserică, să învingă diavolul. Gândeşte-te că până şi pe Hristos L-a ispitit 40 de zile. De altfel, ne slăbim îngerul dacă abandonăm biserica, uneori, chiar îl alungăm. Tu faci cum crezi, dar nu-mi poţi cere să te aplaud când blamezi valori în care eu cred şi fără de care nici n-aş mai fi existat. Părintele meu m-a salvat de nenumărate ori. De fapt, de fiecare dată. E tatăl şi prietenul meu mai mare, confidentul şi sfătuitorul meu, consolatorul pentru fiecare vreme rea. E preot-profesor la facultatea de teologie din Bucureşti, un duhovnic cu har şi mult umor, cald, apropiat, deopotrivă bun şi mustrător în felul în care te face să înţelegi că o iei pe arătură, şi te face să râzi singur de prostia pe care era s-o faci sau ai făcut-o şi îţi dai seama că nu trebuie s-o repeţi. Ştie mereu ce să spună şi ce să facă. Are o familie minunată. Două fete superbe, căsătorite cu doi tineri teologi – unul, preot, celălalt, cadru didactic. Are două nepoţele ca două prinţese, crescute de mici cu biserica şi absolut neastâmpărate aşa cum sunt copiii, dar bine crescute, aşa cum nu prea sunt toţi. În biserică învaţă respectul faţă de celălalt, iubirea şi responsabilitatea. Învaţă contrariul egoismului: generozitatea. Învaţă că toţi suntem egali în faţa lui Dumnezeu, dar nu şi în lume, şi de aceea trebuie să-i ocrotim pe cei slabi şi să-i ajutăm pe cei săraci. Chiar dacă şi noi suntem slabi şi săraci, mereu găsim să ocrotim pe alţii, şi mai slabi şi mai săraci. Iar bogăţia e bună pentru om, dacă e generoasă. Asta învaţă copiii aduşi de mici la biserică. Valorile morale n-au forţă dacă sunt învăţate doar în mediu laic.

    Revenind, ginerele cel mare al părintelui, o splendoare – cânta în strană la noi la biserică, atâta vreme cât a fost elev şi student. Pe urmă, ucenicia de dascăl, deci pasul spre preoţie, l-a făcut tot la noi în biserică, o parohie foarte mare, ca o catedrală (temelia e pusă din anii 30). Are har, se implică în toate pentru oameni, ţine predici dumnezeieşti, îl simţi cum arde blând. Putea să-i succeadă, cu timpul, socrului lui ca paroh sau putea pur şi simplu să rămână la noi în biserică, nimeni n-ar fi cutezat să-l acuze că e profitor de pe urma socrului, din moment ce toţi îl cunoaştem de mult şi-l preţuim, şi mulţi ar fi vrut să rămână. Au venit, în schimb, alţi preoţi tineri, pe lângă titulari. Iar părintele Dănuţ a ales să meargă la marginea Bucureştiului, unde oamenii veneau la slujbă într-o baracă în chip de biserică. A făcut pur şi simplu apostolat, a reuşit să convingă sponsori şi oficiali guvernamentali de toate culorile – că au trecut trei guvernări de-atunci şi în 10 ani, a construit o mândreţe de biserică. Oamenii îl iubesc. Vin la el. El merge la ei. E tânăr tată. Când s-a născut splendoarea, a fost prematur şi medicii nu-i dădeau nici o şansă. Au făcut slujbe, s-au rugat fierbinte, au crezut neabătut în puterea Duhului Sfânt, şi-au încredinţat rugăciunea în mâinile Domnului, iar minunea s-a produs. Fetiţa e cam tot de-o seamă cu biserica lui tati. Sunt oameni! Şi doamna preotească, soţia părintelui meu, şi fetele, şi ginerii, şi fetiţele, au bunăvoinţa în ei, au o bucurie blândă, o fraternitate pe care o simţi. Şi fraternitatea asta se simte şi în biserică. Deşi e o enorie foarte mare – în biserică încap sute de oameni – preoţii ne ştiu pe fiecare şi noi ne ştim între noi. Cel puţin din vedere. E suficientă o privire caldă. Un salut din cap, din ochi. Chiar dacă majoritatea nu ştim cum ne cheamă, e o comuniune, mâna lui Dumnezeu care simţim că ne adună.

    Să nu crezi că nu chiulesc şi încă cum! Dar eu pierd. Simt lipsa. Părintele consolator ştie mereu ce să-mi spună ca să nu mă pierd. El spune că Dumnezeu iartă fără număr şi că totul e ca momentul final să te prindă iertat. Adică, spovedit şi împărtăşit. Astea nu-s gesturi goale. Sunt acte înfricoşător de vii, de minunate, fiindcă reprezintă primirea în trup a lui Dumnezeu. Şi atunci eşti conştient că trupul tău e un altar, că trebuie să-l păstrezi curat, pe dinafară şi pe dinăuntru, şi tot ce faci – chiar şi sau mai ales dragostea – să fie frumos, curat – nu egoist, nu meschin, nu josnic.

    Multe ar mai fi de spus şi mai ales, de făcut. Eu cred că tu dacă ai merge la biserică – dar biserică apostolică, nu cenaclu etic – ai simţi binefacerea. Îţi spun toate astea deşi – sunt convinsă – sunt mult mai păcătoasă decât tine. Şi folosesc comparativul pentru că nici un om nu-i fără păcat. Bucuria din biserică e o trăire pe care cred că e păcat să ţi-o refuzi. Ştii cât de tare simţi că iubeşti oamenii, atunci, oamenii, pur şi simplu, necunoscuţi? Îţi vine să-i îmbrăţişezi şi te cenzurezi doar ca să nu spună că ai ceva la mansardă. Eu sigur am. 🙂

    P.S. Da, au fost mulţi preoţi şi studenţi teologi în decembrie 1989. Din Bucureşti, îţi dau un nume, părintele Sandi Mehedinţu, de la Biserica Colţea, care a bătut clopotul în seara de 21 Decembrie. Peste drum e(ra) Piaţa Universităţii. Şi a ieşit în stradă. Dacă n-a murit la împuşcături, a fost voia Domnului să trăiască. Şi să mărturisească. Poate şi pentru ca tu, Julia, să crezi.

    UPDATE. Uitasem: tot un preot, tânăr pe atunci, Sorin Grecu, a avut iniţiativa demolării statuii lui Lenin din faţa Casei Scânteii, devenită a Presei. Şi nu s-a lăsat până nu s-a întâmplat.

  7. julia Says:

    Roxana, (nu in ordinea importantei) mai intii multumesc pentru raspuns. Nu meritam chiar atit de mare atentie, si ma simt putin stinjenita de ea; ma impacam mai usor cu ignorarea;
    In al doilea rind, ma bucur sincer pentru tine si experienta ta pozitiva cu preotii, dar mai ales ma bucur ca ti-ai gasit un ajutor spirtual intr-unul dintre ei, om de calitate.
    In al treilea rind gresesti cind spui ca „ii judec pe preoti la gramada, pornind de la date false”. Imi pare rau sa-ti spun dar din experienta mea a rezultat nu URA, ci lipsa de interes fara de acesti „urmasi ai apostolilor”, cum ii numesti tu. Nu ii urasc, caci nu urasc pe nimeni. Am si eu ca tot omul pacatele mele, dar URA si INVIDIA imi lipsesc cu desavirsire. Pasiunea pe care o pun in explicatii poate fi interpretata, dar asta nu e vina mea; eu stiu ca nu o fac cu URA.

    Ca sa onorez mesajul tau in care cu multa sinceritate imi impartasesti din experienta ta (DAR: te rog crede-ma ca NU o fac din incercarea de a iti umbri tie bucuria spirituala si NICI ca sa dovedesc altceva decit povestesc ce mi s-a intimplat mie) am sa-ti spun cite ceva din ce am trait eu.
    In RO tata era ofiter de armata si nu ne permitea sa mergem la biserica. Nici mama Dumnezeu s-o ierte, care a fost foarte bisericoasa si adinc credincioasa, care a respectat preotii si biserica cu toata fiinta ei, nu putea sa mearga decit pe ascuns si fara sa-mi spuna mie caci eram incapabila sa tin secrete. Bunica mea imi povestea seara pe ascuns povesti despre Dumnezeu si Iisus Cristos, credinciosi si necredinciosi. Si asta erau pt mine, doar povesti. Prima data in viata mea cind am vazut un preot in biserica a fost la 17 ani, cind o verisoara a mamei s-a imbolnavit de lupus si au vrut sa mearga la un preot. Nu voi uita niciodata experienta asta inaltatoare. Dar e numai una.
    Apoi a venit Revolutia Romana. Despre care stii si nu ma mai repet. Multumesc pentru cele citeva exemple de preoti cu har adevarat care nu s-au lasat infricosati in fata aparatului opresiv al monstrului comunist.

    Apoi am plecat, in ’90 si am aterizat intr-o tara straina, cu oameni straini lasind in urma TOT: sot, parinti, rude, prieteni si colegi, viata mea si tot ce adunasem. Aici in ’90 nu exista biserica ortodoxa si un om de calitate, un adevarat crestin roman a decis sa repare asta. Si-a deschis propria casa si a adunat citiva romani ( pe atunci nu exista internet si lumea se chema prin telefon, intre cunoscuti) cu care a facut o slujba si a pus bazele primei biserici ortodoxe? Ce a urmat? Nu am sa iti spamuisc blogul cu povesti de peste 20 de ani. Dar iti spun concluzia: preoti au venit si au plecat; apoi s-a spart biserica in vreo trei din cauza invidiei, certurilor intre enoriasi, orgoliului de a fi PRIMA biserica ortodoxa in Houston, etc. Orgolii marunte, certuri nedemne de credinciosi, preoti veniti de dragul green cardului, primiti, dati afara si trimisi inapoi, certareti, cu tare comuniste trimitind scrisori cu „sa ardeti in focul iadului pe vecie daca nu suportati biserica cu 10% din salariul vostru”, etc……Acum in Houston sint trei biserici ortodoxe romane de care stiu eu, apoi una greceasca cu multa traditie (care de fapt si-a ajutat sora romana permitindu-i sa foloseasca o cladire a lor) si una siriana, daca iti vine sa crezi. Si la fiecare din cele trei romanesti sint cite unul din grupurile de „credinciosi” care s-au certat unii cu altii si nu mai puteau convietui impreuna, asa ca si-au facut biserica lor separata.

    Si cel mai dureros exemplu pentru mine: In 1992 eu eram voluntar la Texas Children Hospital, cel mai mare spital de copii din lume, unde vin copii din toata lumea. La acest spital, cu 16 ani in urma o adolescenta romanca, cu o grava afectiune de inima a fost tratata pe gratis, din cauza ca era cea mai longeviva bolnava avind aceasta afectiune. Mama ei, un pilon de credinta, bunatate si tenacitate a luptat cu sistemul comunist ca sa o poata aduce in Houston. Si i-a fost instalata o supapa care sa o tina in viata. Acum Gabriela avea acum 31 de ani si era cu adevarat cea mai veceh pacienta in viata cu aceasta afectiune. Ea mai venise aici odata la control si i se spusese ca trebui in curind sa schimbe supapa. Tot tratamentul, inclusiv zborul la Houston al ei si al mamei ei era platit de spital: zeci de mii de dolari. Dar in spital aveau nevoie de un traducator si m-ai gasit pe mine. Mama Gabrielei dormea in rezerva ei pe un pat pliat pus special petnru mama ei, mincau la restaurantul spitalului si aveau acolo tot ce le trebuia. O zi inainte de riscanta operatie Gabriela a vrut un preot. L-am chemat pe cel care era atunci singurul preot ortodox roman. A venit si i-a facut toate cele de trebuinta. Eu munceam toata ziua si apoi seara mergeam la spital si stateam cu ele pina tirziu. In ziua operatiei mi-am luat liber ca sa stau cu mama pe durata operatiei. De ani de zile legatura intre Gabriela si spital era o asistenta medicala americanca, o femeie extraordinara. Ea a fost cea care a iesit din operatie sa ne tina la punct cu ce se petrece acolo pe toata durata operatiei; Lucrurile nu aratau bine. Si cu toata dorinta de a fi optimisti, nu parea ca rezultatul o sa fie ce voiau ei. Inima mare a Gabrielei era slabita peste masura, tesuturile erau prea slabe si supapa aia ar fi trebuit sa fie inlocuita cu ani in urma. Daca Gabriela ar fi locuit in US ar fi avut o sansa. Dar asa, s-a stins. Nu s-a mai trezit din operatie. Preotul care fusese la ea cu o zi inainte nu mai era acolo. Vezi tu? Era prea tirziu noaptea.
    Eu am fost singura care am ajutat-o pe femeia asta sa treaca prin cea mai groaznica durere omeneasca: pierderea unui copil. M-am rugat din tot sufletul lui Dumnezeu sa-mi dea putere si sa sa-mi indrume spusele ca sa o pot ajuta. Si am reusit. Pot spune ca mama Gabrielei a trecut prin aceasta durere in noaptea aceea datorita mie, inspirata direct, fara intermediari, de Duhul Sfint. Alta explicatie nu exista. Crede-ma ca daca era dupa mine, ar fi stat acolo si as fi urlat de durere pentru femeia asta, in loc sa fiu calma si sa gasesc cele mai potrivite cuvinte care sa o consoleze si sa-i aline durerea.
    Cind mi-au trebuit bani sa o trimti pe Gabriela inapoi acasa am dus-o pe mama ei la biserica Duminica sa isi spuna povestea si sa stringa bani. Eu am stat deoparte: doar preotul (care a facut si o mica slujba Gabrielei) si mama ei. Era nevoie de aproape cinci mii…..de la peste 30 de ‘credinciosi s-au strins trei sute! Si era datoria mea sa o ajut caci o luasem acasa la mine dupa moartea Gabrielei si i-am promis ca ii trimit fata inapoi in RO. M-am rugat din nou si ajutorul a venit efectiv instantaneu. INSTANTANEU! In doua ore aveam tot ce-mi trebuia ca sa trimis trupul neinsufletit al Gabrielei inapoi acasa la mama ei, care a plecat de luni, impacata de cuvintul meu, sa pregateasca totul in RO. O familei de crestini din Houston de care nu mai auzisem si cu care nu am tinut legatura, nepotul lui Amza Pelea si asistenta aceea de la spital au redus cheltuielile la ZERO! Si eu nu am mai facut imprumutul pe care il initiasem ca sa o pot ajuta.

    Scuze de povestea lunga. Si poate fara morala. Dar cind esti singur in fata lui Dumenzeu atit de mult timp si cind primesti ajutor DIRECT cind te rogi, si cind stii cum te inconjoara tentatiile diavolului si le respingi tot cu ajutor DIRECT de la El, nu prea mai ai dorinta unui intermediar, fie el si cu harul Duhului Sfint.

    La final vreau sa-ti spun si eu ca e pacat (nu UN PACAT!) sa desconsideri cu atita dispret alte religii, cind sint milione peste milioane de oameni care au aceeasi consolare in religia lor ca si tine in religia ortodoxa. Aproape toata America e de alta religie. Chiar crezi ca toti vor merge in iad?

    La final am sa-ti spun un singur lucru: imi pare rau ca mi-am spus parerea asta. Singurul lucru pe care il pot controla este sa-mi tin gura. Si cum la doar doua subiecte nu putem ajunge la un acord, am sa incetez sa comentez la ele. In rest ramin aceeasi admiratoare a spiritului tau combativ si a calitatii tale de a analiza. Sper ca de la tine si cititorii tai sa porneasca o TREZIRE a spiritelor romanilor care sa rastoarne conducatorii astia de toata rusinea.
    Rox, pentru mine ramii The Tough Lady!

  8. julia Says:

    Rox, de cind ti-am scris raspunsul asta parca s-au zdruncinat nitel convingerile mele. Parca Dumnezeu mi-a dat un bobirnac sa ma trezeasca…….ma simt de parca am fost aroganta, desi nu mi-e de loc in intentie…….aroganta este un defect de care mi-e sila si cind ma incearca si pe mine, ma trezesc singura si indepartez ispita cu cit pot de multa umilinta.
    Iarta-ma. A fost doar o parere care nu e nici pe departe absoluta, nici batuta in piatra………am gresit!

    PS De multe ori exprimam pareri care deranjeaza sau ofenseaza pe altii, uneori pina in adincul sufletului lor. Daca am facut asta, NU am facut-o cu intentie, doar din inconstienta.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: