Archive for februarie 2011

FAKE IT TILL YOU MAKE IT. SAU CUM SE TRANSFORMĂ MASCARADA ANTICORUPŢIE ÎN CAMPANIE REALĂ. AU DESCHIS CUTIA PANDOREI. NU-I MAI RĂMÂNE DECÂT SĂ-ŞI ARESTEZE FRATELE. SAU SĂ SE RETRAGĂ PE CAZ DE BOALĂ

Vineri 25 februarie 2011

Video de ii254 

Descriam, ieri, mecanismul prin care laboratorul regimului Băsescu pregăteşte frauda electorală, demarând o fraudă morală pe calea imaginii masive de anticorupţie patronată de la Cotroceni. Şi spuneam că propaganda prinde, pentru că manipulează pavlovian etnopsihologia noastră românească.

Reversul medaliei este – cum semnalam din startul campaniei „Cu vămile în cap” – că au deschis cutia Pandorei.

1. Imaginea lui Băsescu de jupân al anticorupţiei e cu două tăişuri, fiindcă ea poate convinge mai degrabă că e, de fapt, jupânul corupţiei.

Unii pot cădea pe spate de încântare că Băsescu anticipează exact (sau ordonă) unde va fi următoarea lovitură (de imagine). Dar trebuie să fii chiar prost făcut grămadă să nu observi că anunţarea acţiunilor judiciare viitoare nu face decât să prevină vânatul. Şi asta a făcut Băsescu până acum: a prevenit vânatul. Şi a căzut plevuşca.

Peştele cel mare sau rechinul alb e la Constanţa. Şi dacă ieri Băsescu a spus că se are în vedere portul, iar Daniel Morar a declarat că ar fi imposibil să fie ignorat, e clar că acolo s-au spălat urmele, operaţiune care a început încă de când amicul şef de la vama Agigea al fratelui Băsescu a fost mutat, în urmă cu o jumătate de an, imediat ce CSAT (adică regimul Băsescu asistat de servicii) a ordonat campania.

Ca să fie convingător, lui Băsescu nu-i rămâne decât să-şi aresteze fratele (mascaradă de care ar fi în stare), după care să fie eliberat cu NUP sau eventual să se mai facă un pic de harneală şi să-l scoată cu SUP. În caz contrar, nu sunt, totuşi, chiar atât de mulţi idioţii care să nu-şi dea seama că toată campania anticorupţie n-a avut alt scop decât de imagine electorală, realitatea din spatele ei fiind că patronii ierarhici ai corupţiei sunt făcuţi scăpaţi şi obligaţi să cotizeze în continuare.

Eu nu cred că Băsescu îşi va aresta fratele. Îl va proteja. Dar oricum va proceda, e lovit în vulnerabilitate. Cineva îl loveşte la operaţie. Cine?

2. Presa face jocul puterii dar, ca de obicei, se găsesc jurnalişti de investigaţie, oameni politici mai ageri şi surse din servicii care duc ancheta mult mai departe decât preconiza puterea. Chiar la ea. Dacă – şi e previzibil că – Blejnar va cădea, el va trage faţa de masă cu toată argintăria în cădere. Sau măcar cu o parte din ea. Borfeta. Urmând, Udrea.

3. Oamenii au început să vorbească. Acest fapt a generat reacţii agresive, care denotă fie siguranţă de sine dusă la extrem, fie disperare: ameninţări cu moartea, tentative de asasinat – devoalate cu atât mai mult cu cât se încearcă acoperite, dar când comiţi gogomănia de a da afară realizatorii celei mai tari emisiuni de la o televiziune de ştiri, Oana Stancu şi Adrian Ursu de la Realitatea TV- altfel, un post mai mult domestic -, îi obligi să spună ceea ce discreţia sau prudenţa profesională îi obligase să ascundă. Şi au făcut-o, aseară, invitaţi de Mihai Gâdea, la Antena 3. Împreună cu Răzvan Dumitrescu, care a relatat cum fiscul a terorizat o jumătate de an televiziunea respectivă şi pe el personal, pe care Băsescu a declarat public că nu-l va uita toată viaţa.

În loc să fie o instituţie antifraudă, fiscul a devenit o ameninţare la adresa oamenilor cinstiţi. Care refuză complicitatea, servilismul, hoţia. Care refuză să intre în sistemul de plată a cotizaţiei. Fiscul a devenit instrument de răzbunare, şantaj şi hoţie patronat de puterea politică. Oamenilor li se taie din pensii şi salarii, li se pun biruri peste biruri, sunt sufocaţi şi ameninţaţi cu spaima zilei de mâine, în timp ce regimul Băsescu fură, de oriunde şi fără măsură. Şi sfidează: doar pantofii pipiţelor de la putere costă cât pensia sau salariul unui amărât pe un an. Bietul contribuabil e jupuit de viu, în timp ce marea fraudă şi evaziunea fiscală colosală sunt instituţionalizate pe bază de cotizaţie portocalie şi parandărături la ierarhie. Spuneţi-le oamenilor acest fapt şi le veţi trezi resentimente mai tari decât orice propagandă etnobotanizată la Cotroceni. Trebuie şi opoziţia să se mişte. Nu doar pe bloguri şi în declaraţii de presă.

Opoziţia ar face bine să garanteze protecţie – nu după alegeri, acum, că au o mulţime de mijloace politice, civice şi juridice – tuturor celor care se angajează să contribuie la dezmembrarea caracatiţei, cu toate braţele ei şi până la capul tuturor capetelor. Oamenii au nevoie să fie protejaţi.

Declaraţiile Dianei Severin, care îl acuză pe Blejnar că e în spatele unei tentative de asasinat, o incriminează şi pe Anastase. Care a numit-o şefă de vamă la Ploieşti, crezând că prietena ei se va preta la aceeşi prostituţie criminală ca şi ea. După ce Diana Severin a fost dată afară, Roberta Anastase a patronat şi a acoperit, în continuare, mafia locală şi crima organizată din zonă.

Când era ministru, Sebastian Vlădescu a vrut să-l dea afară pe Blejnar, după care a fost atacat violent de Băsescu, chiar în declaraţii de la Cotroceni. Şi pe urmă l-a lovit remanierea.

4. Cea mai bună apărare e atacul. E previzibil că tot mai mulţi – martori sau complici – se vor proteja prin declaraţii publice. E în joc însăşi viaţa lor şi a celor dragi. Iar şantajul va fi la infinit în caz că tac şi de fapt, n-au nici o garanţie că nu vor fi, oricum, distruşi. Deci, vor fi convinşi să vorbească. Şi din acel moment, şandramaua propagandistică a regimului Băsescu se dărâmă ca şi cărţile de joc – apropo, e cacealma, nu şah. De ce va cădea propaganda? Pentru că poţi prosti lumea cu dezbinare prin capra vecinului şi poţi manipula populaţia prin ura contra vameşilor şi poliţiştilor, dar toată lumea se solidarizează cu cei care se victimizează ca instrumente ale marilor corupţi. Imediat îşi amintesc oamenii de hoţii de la guvernare, care le-au furat salarii, pensii, servicii etc. şi pe care îi identifică pe loc cu patronii corupţiei din ţară.

5. Americanii au o vorbă: fake it till you make it! Mimează până îţi iese pe bune. Cam ăsta poate şi trebuie să fie deznodământul campaniei anticorupţie şi anti-crimă organizată demarat ca acţiune de imagine: să devină reală. Şi nici nu mai are cum să fie altfel. Când răscoleşti viesparul, e imposibil să scapi cu viaţă. Cine l-a pus pe Băsescu a ştiut unde-l (con)duce: la sinucidere.

Sistemul judiciar va fi obligat să-şi facă datoria. Comanda politică explodează în faţa cui a dat-o. Şi una dintre primele măsuri pe care alianţa USL-UDMR ajunsă la putere va trebui să o ia – de fapt, chiar prima – este eliberarea sistemului judiciar de comandă politică.

Dar despre asta, în curând. Deocamdată, dacă nu ar fi atâta tristeţe şi sărăcie în ţară, ne-am putea amuza de modul în care (regimul) Băsescu îşi dă cu tesla.

P.S. Sigur că războiul e total, bătălia, dură. Dar au scăpat caii pe arătură.

ÎN SFÂRŞIT, O EMISIUNE ADEVĂRATĂ. CHIAR DACĂ IZOLATĂ

Joi 24 februarie 2011

Astă seară, la Antena 3, o ediţie cu adevărat specială a emisiunii „Sinteza zilei”. Indiferent de consecinţe şi indiferent de faptul că emisiunea a putut fi, implicit, o victorie pentru rating împotriva concurenţei – binemeritată, de altfel.

Mihai Gâdea i-a invitat la o discuţie liberă, chiar liberă, pe Oana Stancu, Adrian Ursu şi Răzvan Dumitrescu. O emisiune a profesioniştilor liberi să avertizeze cu privire la stadiul periculos la care a ajuns regimul Băsescu în cursa lui pentru putere totalitară.

Singurul obstacol instituţional a rămas Justiţia, deşi ei n-au spus asta, că nici nu era tema emisiunii. Presa, un obstacol mai mult teoretic. Presa e manipulată ca şi plastilina, cum arătam în postarea anterioară. Şi totuşi, enervează. Durerea dictatorilor, a corupţilor şi a criminalilor (susţinuţi) din funcţii politice este că există şi profesionişti mass-media, în altă accepţie decât prostituţia.

Tentaţia de victimizare comercială e prea omenească, dar e secundară în raport cu pericolul reprezentat de guvernanţi care şantajează şi ameninţă, inclusiv cu moartea.

E prima emisiune în care se pune degetul direct pe natura criminală a (regimu)lui Băsescu. De altfel, unde pui mâna pe acest regim, găseşti corupţia şi crima. O josnicie fără precedent sau fără alt precedent decât mentorii stalinismului.

Şi chiar dacă a fost doar o emisune izolată, important e că a fost. Asta e realitatea. Şi ce-i păcat e faptul că profesioniştii cinstiţi nu au baza financiară necesară ca să se asocieze şi să fondeze un trust adevărat. Independent. Cu televiziune, radio, presă scrisă, institut sociologic.

Şi ce-i păcat e că profesioniştii (care ar putea fi) cinstiţi nu beneficiază nici de un mecena. Putea fi Patriciu dar el, din păcate, nu încetează să se raporteze la Băsescu şi să demonstreze că îi poate cumpăra oamenii. Ca şi cum ar fi şi greu. Partea proastă e că ei îi fac propagandă lui Băsescu pe banii lui Patriciu. Şi ai lui Vântu. Şi ai lui Voiculescu. Vanitatea celor trei e prea mare ca să priceapă că trebuie să lase profesioniştilor libertate editorială, fiindcă niciodată comanda politică în presă nu are alt efect decât de bumerang.

Oricum, repet, indiferent ce va urma şi indiferent cu ce scop li s-a dat libertatea, eu le mulţumesc profesioniştilor pentru emisiunea asta.

Aş vrea să urmeze cât mai multe asemenea. Dar nu-mi fac iluzii. Copiilor li se dă voie, uneori, să fie teribili. Mai ales că asta face rating.

P.S. La mulţi ani, Mircea Badea!

ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA PROPAGADEI REGIMULUI BĂSESCU. DE CE ŞI CINE A DAT DRUMUL LA ÎNTREGISTRĂRILE CU PD-L

Joi 24 februarie 2011

Foto: Octav Ganea, Mediafax

Semnalam într-o postare anterioară că aşteptam să văd când se vor face publice şi înregistrări de la întâlnirile închise ale PD-L. Şi consideram că scurgerea lor nu poate însemna decât una din două: fie că ni se serveşte un mesaj fals (intoxicare), fie că serviciile ne invită să conducem regimul Băsescu pe ultimul drum. Sau totuna? Adică, propagandă pentru fraieri. Eficientă pentru sondaje. Pentru manipularea orizontului electoral de aşteptare, în aşa fel încât să facă plauzibilă frauda în pregătire

Înregistrările s-au scurs în curtea lui Felix Mogulul. Evident că protejarea surselor presei e inviolabilă, cu excepţia traducerii în instanţă. De la Antena 3 a preluat toată lumea. Şi preia în continuare. Şi toate televiziunile halesc harneala. Şeful de la STS îşi poate râde pe sub mustaţă. Şi toată „comunitatea” serviciilor, cărora CSAT le poate fi ordonat orice, din moment ce presa e considerată atentat la securitatea naţională şi în consecinţă trebuie făcut totul pentru ca „opinia publică să fie dirijată cum trebuie” – aşa cum dădea indicaţii zilele trecute şi Hu Jintao, ca să nu prindă şi în China Revoluţia Iasomiei.

Se vede cu ochiul liber că totul merge conform planificării famigliale de la Cotroceni. De partid şi de stat. Proiect etnobotanic emanat perfect. Ochit-ţintit. Fiindcă ţinta e vulnerabilă. Ceea ce ştie foarte bine de-alde Lăzăroiu, care, o fi el deprofesionalizat prin prostituţie (în sensul că nu va mai putea reveni credibil vreodată la conducerea sau în activitatea unui institut sociologic şi nici nu va mai avea nevoie), dar îşi face meseria in vivo, adică valorifică iscusit ce-a învăţat, de exemplu, că etnopsihologia va trebui folosită pentru aplicarea unui anumit tip de guvernare gen „reeducare”. Un cercetător cu probitatea lui Rădulescu-Motru o teoretiza cu intenţii patriotice. Lăzăroiu o aplică antinaţional, în interes de clan, dar, repet, cu eficienţă profesională. Profesorul Motru viza eradicarea unor tare naţionale, de-alde Lăzăroiu le alimentează şi le speculează.

V-am mai spus că serviciul oranj e neîntrecut în propagandă. PR-ul aplică neabătut şi cu succes planul departamentului prezidenţial de analiză. Pentru că opoziţia nu se preocupă de comunicare, deci nici de contracararea propagandei regimului Băsescu. Extrem de agresivă şi aplicată în proporţie de masă după constituirea USL. Iar Ponta intră în jocul de şatră al Udrei, în loc să facă politică serioasă, de exemplu, să sancţioneze dur PSD-Ilfov pentru gogomănia cu PRM, pusă parcă special ca să descurajeze orice reorientare a UDMR. În ce-l priveşte, Crin comite eroarea să se iluzioneze că logica – logica pură şi clară sau clasică – poate demonta propaganda insidioasă a puterii, de extremă actualitate şi cu efecte subliminale de durată, generate prin acţionarea unor reflexe pavloviene.

Foto: mondonews.ro

De exemplu, reflexele fără greş, capra vecinului, bătaia de joc a românilor unii de alţii şi ura faţă de micii corupţi, dar mai mari decât tine, care incomodează mica ta corupţie şi o împiedică să crească mare, fiindcă trebuie să cotizezi la ei, în loc să furi şi să înşeli tu mai mult. În plus, repulsia oamenilor cinstiţi faţă de corupţia cotidiană. Ura faţă de poliţişti şi vameşi, asociată cu deprinderea mitei, este ceea ce speculează acum, la maximum, regimul Băsescu. De zile în şir se mediatizează non-stop descinderile şi arestările de prin vămi şi puncte de frontieră, unele după altele, ca să ocupe tot timpul presei, împreună cu „revelaţia” Bercea Mondialu (lamentabil modul în care Antena 3 face jocul regimului Băsescu, prezentând o reglare de conturi din interiorul PD-L, ca pe o victorie a „primăriei eroice” de la Slatina împotriva interlopilor, când, de fapt, primarul Darius Vâlcov e şeful lor, iar clanul Bercea – în analfabetismul lui -, după ce a cotizat auriu la Băsescu şi PD-L, a mişcat în front şi a incomodat mafia imobiliară patronată de liderul local de facto al partidului de guvernământ).

Nu-i de mirare că sondajele de opinie ulterioare vor marca un salt, dacă nu spectaculos, suficient pentru un început de fraudă morală, al PD-L, pe tema anticorupţiei şi anti-crima organizată – că PR-ul opoziţiei doarme, altfel, ar fi trebuit să dea din start dosul de palmă dezarmant, de fapt, ar fi trebuit să prevină această campanie pe care acum cu greu ar mai putea-o opri, mai ales că nici nu dă semne că ar avea intenţia, dimpotrivă, joacă reactiv în piesa scrisă de putere.

Foto: Q Magazine

Simultan cu vameşiada şi frontieriada călăreţului pe calul alb Băsescu, anticoruptul de neoprit, timpul presei e ocupat integral cu PD-L. După ce i se cânta anticipat prohodul şi toată lumea se aştepta ca alianţa PNL-PSD să ocupe scena, să se vorbească numai de USL, ce să vezi?! Se vorbeşte numai şi numai de partidul de guvernământ – şi asta ca prin farmec, nu-i aşa? Farmecele meşterului Manolea, dar mai mult(e) ale lui master Lăzăroiu, care lucrează cu materialul clientului: poporul român redus la stadiul de populaţie. În absenţa formei de organizare civică. În absenţa conştiinţei sociale. În absenţa reperelor naţionale. O populaţie expusă experimentelor puterii. PR-ul mizează la fix pe reactivitate. Manipulată anticipat. Îl mai ajută şi băieţii din servicii, în aplicarea strategiei – un pariu ce părea imposibil – de prostire a nu ştiu câta oară a grupurilor-ţintă electorale. Şi (nu) mă tem că va reuşi. Nu mă tem, adică nu-mi fac iluzii. Şi nici nu mă mai mir de indolenţa opoziţiei, după precedentul alegerilor prezidenţiale, proba că (regimul) Băsescu e capabil de orice şi dispus să facă orice, şi angajat cu ferocitate în a face absolut orice ca să se menţină şi să se perpetueze la putere. Să se permanentizeze.

Deci, toată lumea, începând cu presa şi opoziţia, face campanie electorală pentru PD-L. Y compris, Băsescu. Iar comentariile sunt din categoria băşcăliei minore pe tema apelativului folosit de Boc referitor la Băsescu: domnul Traian. În loc să se vorbească despre Codul Muncii, despre alternativa PNL-PSD, respectiv, USL, la toate. Dar ea pare că e sublimă, doar că lipseşte cu desăvârşire, fals vehiculat într-o veselie de putere, în lipsă de mediatizare. Şi mai ales, în lipsă de acţiune a opoziţiei, care să ia faţa puterii, orice ar pune la cale. Toată disputa din PD-L e o simplă harneală (ceea ce nici unii de-acolo nu ştiu, că Lăzăroiu şi pe fraierii lor mizează, nu doar pe ai opoziţiei, ai presei şi ai publicului). Totul e făcut pentru a ţine, mereu, PD-L în prim plan. Şi pe Băsescu. Să fie clar cine e jupânul.

Foto: EvZ

Despre harneala Băsescu-PD-L, nu peste mult timp. Cum anticipam, NIMENI, nici din presă, nici dintre analişti, nici din opoziţie nu a pus problema provenienţei înregistrărilor şi a cauzei scurgerii lor. Cine, cum, când, ce, de ce şi pentru ce – s-a cam uitat alfabetul presei. Şi la urma urmelor, la ce bun ancheta, la ce bun investigaţia de presă ori parlamentară, dacă avem totul de-a gata, servit de servicii? Apetisant ca un păsat cu brânză de vaci şi telemea de oi.

Prin urmare, Daniel Morar, cu raportul DNA. Care serveşte patria.

REŞIŢA, O MARE ECHIPĂ MOARE. CE FACE FRUNZĂVERDE?

Joi 24 februarie 2011

Foto: www.ucmsport.com

Trebuie să fii extraordinar de tâmpit ca să ai valori şi să le omori. Sau ticălos. Asta e România actuală, cu ai ei conducători. Care au dus pe culmile succesurilor tendinţa postcomunistă de autodistrugere a resurselor şi potenţialului românesc de dezvoltare, în favoarea unor nemernici de tip mafiot care şi-ar vinde şi mama pentru putere şi avere.

Dacă UCM Reşiţa e considerată falimentară ca urmare a obişnuitelor moşmoande şi parandărături, a trebuit ucisă şi o mare echipă de handbal, cu acelaşi nume, vicecampioană naţională, calificată în sferturile de finală ale Cupei Cupelor, din pasiune şi orgoliu, fără condiţii materiale.

Sorin Frunzăverde aspiră cu temei la preşedinţia PD-L, că doar afacerile de partid primează, altfel, şi-ar folosi prerogativele de preşedinte al C.J. Caraş Severin ca să salveze o echipă care ar trebui să fie o mândrie nu doar a judeţului, ci şi a ţării. Se vede treaba că Frunzăverde taie frunză la câini când e vorba de interesul public. Jalnic!

Desfiinţarea UCM Reşiţa, pe lângă faptul că ne face de râs pe plan extern – ceea ce n-ar fi nimic nou -, ne descalifică ierarhic şi ne supune la sancţiuni în competiţiile europene. Preşedintele Federaţiei de Handbal, Cristian Gaţu, consideră că e o mare ruşine ce se întâmplă.

„Federaţia va face eforturi să salveze echipa de la desfiinţare. În afară de amendă şi suspendarea pe doi ani, România va mai pierde şi o echipă anul viitor din cupele europene, plus pata morală. Deci, sigur că facem eforturi să salvăm participarea în Cupa Cupelor”, a declarat fostul mare campion mondial.

P.S. În afară de o ştirucă pasageră, nici o televiziune, generalistă sau de ştiri, n-a considerat important să organizeze o dezbatere pe această temă cu valoare de generalitate. Preferă să macine, la nesfârşit, neghina aruncată de puterea politică.

UPDATE: Detalii despre iţele mizeriei, la Sybilla.

SAU POATE EA O FI PROASTA PROASTELOR DE LA PD-L?

Miercuri 23 februarie 2011

Foto: via Lilick

Femelele de la PD-L concurează cu succesuri pentru titlul de prima între stupide.

S-ar putea ca nu Turcan să fie, ci, totuşi, Udrea. Ca dovadă, ca să-l acuze pe Ponta, a vorbit de sex în casa prostituatei, l-a numit patron sexgate. Şi Ponta n-a rămas dator. Replica ei la replică: Ponta ar avea faţă de ea o obsesie „chinuitoare”. Nivel politic în România.

Mormanul de carne ajuns ministru îşi închipuie că toţi sunt la nivel de centură. Între ea şi Daciana nici nu încape comparaţie. Daciana e o fată fină. Cu picioare mult mai lungi şi suple. Dar Udrea habar n-are, ea crede că e suficient să ai un fund cât casa popoului. Şi o gură, cât o şură.

Poftă bună!

PSYCHO GADDAFI, ALTUL CARE SE DUCE DUPĂ CEAUŞESCU

Miercuri 23 februarie 2011

Video de gehlen06

Un foarte bun documentar, la Ovidiu.

Foto: Cotidianul

Şi după cât de isteric s-a manifestat ieri, la Interne, nu mai are mult până să producă un discurs ca al lui Gaddafi de ieri. Mă refer la starea lui psihiatrică.

PATRICIU DĂ ÎN JUDECATĂ COMPANIILE DE TELEFONIE MOBILĂ PENTRU COMPLICITATE CU SRI ÎN ASCULTAREA ILEGALĂ A TELEFOANELOR. MAI RĂMÂNE CINE A ORDONAT

Marți 22 februarie 2011

Video de silerds

Salutam, într-o postare anterioară, faptul că Dinu Patriciu a câştigat şi la Înalta Curte procesul cu SRI şi consideram că nu-i suficient, pentru că încălcarea grosolană a libertăţilor civile şi a principiilor statului de drept nu cade în responsabilitatea exclusivă a serviciilor, care sunt instituţii cu organizare de tipul ierarhiei militare, deci acţionează la ordin. Ordin după ordin pe linie ierarhică sau direct. Al cui? Eu cred că de-aia a şi înfierat, ieri, Curtea Supremă. Oricum, ruşine, Dinu Patriciu! Dacă justiţia nu ajunge la cine a dat ordin.

Pentru moment, consider oportună şi acţiunea judiciară împotriva companiilor de telefonie mobilă – de ce nu şi fixă? – care facilitează ascultarea convorbirilor private, în afara legii. Oricum, if the future’s bright, it certainly ain’t orange! Despre asta, în mod sigur, cu altă ocazie. Mai ales dacă nu renunţă la obiceiul idiot de a-mi bloca telefonul, afişând înscrisul: „telefon restricţionat”. 😡

P.S. Încă o chestie: micro-magazinele-alea (fixe şi mobile) înţeleg că au fost în intenţie o modalitate deopotrivă comercială şi caritabilă. Când colo, până şi la cel mai scump chioşc de cartier e mai ieftin decât la micro-urile lui conu Dinu. 😯

BĂSESCU, ÎN CAMPANIE DE INTIMIDARE, CERE DAREA AFARĂ A SINDICALIŞTILOR DE LA INTERNE CARE I-AU SCANDAT JAVRĂ ORDINARĂ. MASCARADA ANTICORUPŢIEI, CAMPANIE ELECTORALĂ ANTICIPATĂ PENTRU SUSPENDARE

Marți 22 februarie 2011

 

Cât de patetic poate fi infractorul Băsescu, în toată mascarada lui de anticorupt! Cum dă el, azi, indicaţii preţioase poliţiştilor, la bilanţul M.A.I., în compania şefilor serviciilor! Igaş e din clubul rudotel, dar de la Maior parcă am fi avut unele pretenţii. Nu?

Oricum, toţi sunt complici la încălcarea principiilor statului de drept şi a drepturilor omului, din moment ce asistă pasivi la sminteala totalitară exhibată de Băsescu. Ostentaţia lui vizează intimidarea. Dar dacă tu, chestor, te laşi călcat în picioare de un dezaxat, ce pretenţie poţi avea la respect? Dacă ofiţerii din M.A.I. se lasă umiliţi de Băsescu şi tremură de frică să nu fie daţi afară, făcându-i jocul de dezbinator care vrea să supună totul şi toate, atunci îşi merită soarta.

Pentru că asta a fost cheia vizitei psihopatului naţional la M.A.I.: să înfiereze sindicatele şi să ceară darea afară a celor care l-au făcut să turbeze de furie, cu scandarea „Ieşi afară, javră ordinară!”. În consecinţă: „Să fie evaluat om cu om şi să nu rămână decât”… La asta se reduce totul. Restul, i se rupe lui de corupţie, pe care a cconsiderat-o generalizată, din moment ce e patronul ei. Ce-a făcut azi şi ce face mereu e poză pentru proşti. Şi campanie electorală anticipată pentru vremea de după suspendare. Ca să se bată cu pumnu-n piept şi să se victimizeze că vor să-l înlăture corupţii, pe el, anticoruptul neamului, acompaniat de Monica, Gogoşica Macovei, care se va tăvăli pe scenele de campanie la fel ca pirandele la arestarea lui Bercea Mondialu’.

Caricatura asta răzbunătoare până la Dumnezeu – că acolo i se înfundă – n-are limite în tupeu şi în impresia că e etern, nu doar la putere, ci şi ca vieţuitoare, semn că e guvernat de diavol. Unii şi-au vândut sufletul pentru dragoste, alţii, pentru creaţie, pentru a-l concura pe creator în minunile pe care le face. Dictatorii patetici ca Băsescu şi-au vândut sufletul pentru o iluzie de putere. Atât de efemeră cât un pârţ de diavol tutelar. Şi de fapt asta este Băsescu, preşedintele României: o caricatură de dictator băşit de diavol. Unul subaltern.

CIRCUL „VĂMILE ŞI ŢIGĂNIA”, REGLĂRI DE CONTURI ÎN FAMIGLIE. PE ROL, SCENETA „MIRCEA MONDIALU”. PERDELE DE FUM PESTE MANEVRELE REGIMULUI BĂSESCU, MENITE SĂ-L PERMANENTIZEZE LA PUTERE: PRIN FRAUDĂ

Luni 21 februarie 2011

Video de TheBasarica

„Omul care aduce cartea” a prezentat, la un moment dat, un dicţionar argotic, alcătuit de prof. Rodica Zafiu, care conţine cele mai noi 101 cuvinte culese din limba vorbită. Mai precis sau mai ales, din zona interlopă a făcătorilor de cuvinte. Dan C. Mihăilescu preciza că multe vorbe argotice sunt din ţigănie, de exemplu, harneală. Mi se pare vorba potrivită pe frontispiciul – sau oe ospiciul – regimului Băsescu în materie de comunicare. Sigur că foarte mulţi pun botul. Mai degrabă, au pus. Dar au mai şi rămas. Iar alţii sunt predispuşi la (re)înghiţit harneală după harneală. Campioană mondială: presa din România. Lidere fără concurenţă: televiziunile de ştiri Antena 3 şi Realitatea TV.

Foto: antena3

De la 6 dimineaţa şi până la 16, cele două televiziuni n-au slăbit din mestecat harneala cu vama Albiţa. S-a mizat, de altfel, pe concurenţa prost-înţeleasă. Pentru că ambele televiziuni stau cu ochii una pe alta şi nu ratează nici o ocazie de a intra în competiţia pentru popularizarea temelor şi diversiunilor lansate de putere. Care mai de care mai stupidă în mediatizarea unei mascarade, care putea fi şi trebuia demontată scurt, şi returnată pe adresa Cotroceni-Modrogan. Zeci de poliţişti de frontieră, tot aşa, umflaţi fără flagrant. De unde trebuia să înţelegem că au fost turnaţi de vameşi, albii de la Albiţa. Ca să mai învrăjbim, un pic, insidios, tot ce se poate învrăjbi. Şi să mânjim cât se poate mânji poliţia, pentru treaba aia cu javra extraordinară. Ce contează că în acest fel nu facem decât să dăm dreptate Franţei şi Germaniei, care declarau că România nu se califică pentru Schengen, printre altele, pentru corupţia şi insecuritatea de la frontiere? Am şi uitat cât s-a indignat prea cinstitul preşedinte Băsescu, acuzându-i pe Angela Merkel şi Nicholas Sarkozy de discriminare, pe care noi – nu-i aşa? – n-o acceptăm „ca râmele”.

Toată lumea trebuie să aştepte cu sufletul la gură „operaţiunea Constanţa”. Presa a fost fezandată întru orizontul de aşteptare cu fratele Băsescu în zare. Pentru care, săptămâna trecută, a fost umflat Bercea Mondialu’. După care jurnaliştii şi-au amintit că e înrudit cu Mircea Băsescu. Care Mircea Băsescu e amic şi cu fostul şef al Vămii Agigea. Şi întrebat, declară că dacă un procuror DNA s-a luat sau se ia de amicul lui, ar trebui să-şi scrie demisia. Sunt declaraţii tipice. Şi la fel de grave ca apologia infracţiunii pe care au făcut-o Băsescu preşedintele, Boc şi Udrea lăudând-o pe Borfeta Anastase, pentru fraudele ei repetate din poziţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, culminând cu flagrantul de la Legea Pensiilor. Pentru care Parchetul General nu s-a autosesizat. S-a ruşinat Codruţa. Vorba ceea: din codru rupi o rămurea, ce-i pasă codrului de ea? Mai degrabă să-i măscărim pe liderii sindicali, că tot vine primăvara şi n-avem chef de mişcări de stradă. Aşa că Pro Lex să spurce Sed Lex, iar patronul corupţiei din România să fie un lider sindical, Vasile Marica, fiindcă tot are nevasta director la Finanţe.

Foto: amycommunications

În realitate, toată mascarada asta sacrifică plevuşca. Şi nu-i decât o reglare de conturi, un avertisment în rândurile famigliei portocalii. Fără ca Băsescu, Blaga, Udrea-Blejnar şi ceilalţi lideri mafioţi să păţească ceva. Evident că nici fratele Mircea nu ca păţi nimic. El e scos la înaintare în chip de gura păcătosului care adevăr grăieşte, cum ar fi că în decembrie 1989, el şi fra aveau 600000 (şase sute de mii de) dolari – fără ca vreodată să-i întrebe cineva ceva, de unde, cum şi când – din „zgârciuri”, spune frăţiorul Băsescu. Ce înseamnă nimicurile pe care le au lideri sindicali ca Marius Nistor, de exemplu, luat în vizor de ANI, faţă de ce aveau fraţii Băsescu în decembrie 1989, când pe vremea lui Ceauşescu te arestau şi pentru un cent nedeclarat?! Apropo, când se va întâmpla, băncile au să le blocheze şi lor conturile, ca lui Mubarak?

Foto: thegift.ro

Băsescu va declara, probabil, ce belea e frati-su, dar că asta n-are nimic penal, cum n-a avut nici treaba cu armele. Sau poate chiar îl va purta, un pic, pe la DNA sau îi va oferi o rezervă de protocol în vreun arest, după care să primească NUP cu scuze multe şi cu o imagine de anticorupţie feroce, din moment ce însuşi fratele preşedintelui e anchetat. Şi găsit curat, ca să fie clar. Despre sistemul judiciar-pampers nu pomeneşte Comisia Europeană când laudă, din nou, DNA şi blamează, din nou, Parlamentul – pentru cauzele Ridzi-Păsat, de la guvernământ, ceea ce nu poate însemna decât – nu-i aşa? – obiectivitate. Marca Gogoşica Macovei. Harneli de acest gen va lansa, azi, Băsescu de la Cotroceni, privitor la raportul de ţară. Despre confuzia adoptată de Comisia Europeană, cu altă ocazie.

Foto: gebeleizis.org

Revenim la fratele Mircea şi Bercea Mondialu’. Faptul că e arestat (şi poate fi oricând eliberat cu NUP) reflectă reglarea de conturi din partea rivalului Darius Vâlcov, primarul de Slatina, una din cele mai mari canalii din PD-L, mafiot imobiliar reintrat (după ce a lăsat-o cu buza umflată pe EBA) în graţiile Cotrocenilor, pentru cât a furat – vorba nevesti-sii, anticorupta Lavinia Şandru – la alegerile prezidenţiale. Şi încă pe faţă. Fără să suporte consecinţele. Iar faptul că nimeni din cei cu poziţii mari de la ei nu suportă niciodată consecinţele, pentru nimic din ce fac şi ce spun, face parte dintr-o campanie de intimidare, dintr-o demonstraţie de forţă menită să avertizeze cu privire la impunitatea liderilor şi obedienţilor regimului Băsescu. Ca să fie clar că ei îşi permit orice şi vor rămâne oricât vor la putere.

Foto: catavencu.ro

Avertizam zilele trecute că regimul Băsescu a început fraudarea alegerilor. Propaganda (harneala), mituirea populaţiei cu sferturi ale propriilor drepturi furate tocmai ca să fie restituite cu linguriţa electorală, intimidarea pentru consolidarea impresiei că actuala putere nu poate fi înlăturată, pe scurt, o ţigănie continuă, în spatele căreia să se instrumenteze rămânerea la putere cu orice preţ. Şi pentru că opoziţia e sublimă verbal, dar lipseşte cu desăvărşire în acţiune, Borfeta e însărcinată cu o nouă fraudă, menită să nască pui vii: modificarea legii referendumului, în aşa fel încât să nu poată fi demis decât cu jumătate plus unu din numărul cetăţenilor cu drept de vot, deşi a fost ales cu mai puţin de jumătate din jumătate din numărul lor. Singurul care a observat nelegiuirea în pregătire a fost Adrian Năstase, dar numai pe blogul personal. Avertismentul nu a fost preluat la nivel de protest oficial din partea opoziţiei.

Foto: all-news.ro

Şi fiindcă opoziţia doarme pe ea, regimul Băsescu face totul pentru un protocol al actualei coaliţii de guvernare, anunţat, azi, de Flutur, ca şi încheiat. Mai rămâne doar să convingă UDMR să se înscrie în coaliţie la tribunal.

Foto: retusuri

Moţul pe actualitatea de cacao l-au pus, azi, deputaţii Păun – din partea minorităţii „romilor” şi Mădălin Voicu, anunţând grevă parlamentară „japoneză” în semn de protest faţă de asocierea ţiganilor cu Bercea Mondialu’. Parcă Medelin ştia despre ce e vorba şi el însuşi a manifestat de atâtea ori spirit critic faţă de tot ceea ce îndreptăţeşte caracterizarea „ţigănie”: lege paralelă, politică de clan, caracter antisocial, gălăgie, murdărie, poale-n cap, prăpastie între săracii crescuţi pentru cerşetorie sau hoţie, şi liderii putred de bogaţi şi nefiscalizaţi. Regimul Băsescu a preluat ţigănia şi a transformat-o în politică de stat: Rromânia. Cu el, bulibaşă.

UPDATE: La declaraţia de presă, în mod previzibil, Băsescu i-a atacat pe judecători, a dat vina pe Înalta Curte pentru lipsa de eficienţă împotriva marii corupţii, a spus că raportul CE este intermediar şi că dacă lucrurile vor continua aşa, în iulie va fi negativ, a înfierat faptul că „judecătorii se consideră deasupra legii”, referitor la alegerile pentru CSM şi a condamnat „amestecul brutal” în treburile Executivului, „pentru că nu Justiţia gestionează bugetul ţării”, a criticat Parlamentul pentru cazurile Ridzi-Păsat şi a ameninţat că „nimeni nu mai poate dormi liniştit” dintre cei care au probleme cu legea. Vorbea cam lent.

Întrebări nu a pus decât reportera de la Antena 3, cu privire la fratele Mircea, despre cazul Bercea şi cazul Agigea. Nici eu, nici fratele meu nu am încheiat prietenii cu oameni implicaţi în ilegalităţi, a răspuns Băsescu. La fiecare întrebare a râs forţat.

BOC ANUNŢĂ ANGAJAREA RĂSPUNDERII PE CODUL MUNCII. DECI, NOI IEŞIM CU PIETRE ŞI VOI CU MOŢIUNE DE CENZURĂ!

Luni 21 februarie 2011

Foto: realitatea.net

Boc a anunţat că guvernul îşi va angaja – angaja e corect conform Constituţiei, nu asuma – răspunderea pe Codul Muncii. Şi cum Bogdan Hossu a anunţat că în acest caz salariaţilor nu le rămâne decât să iasă în stradă ca să dea cu pietre-n ei, iar vicepreşedintele BNS a propus varianta cu barda, Boc a venit cu amendamentul că nu va fi inclus în angajare contractul colectiv de muncă, urmând ca el să facă obiectul unei legi speciale. Cu alte cuvinte, liderii sindicali sunt consideraţi o turmă de boi care pun botul la harneală. De fapt, e scandalos ca prevederea principală privind salariaţii să fie lăsată-n aer! Şi cum ce nu e interzis e permis, evident că ar urma renunţarea de facto la contractul colectiv de muncă, salariatul rămânând expus bunului plac. În plus, Codul Muncii pune lesă şi botniţă sindicatelor.

Ergo: ca să nu-şi dea demisia, Boc se cere trimis la Cluj prin moţiune de cenzură. E, de fapt, un test pentru UDMR, ca să vadă Psycho ce tactică să mai introducă.

N-a venit încă primăvara, deci se mizează pe târşeala populaţiei de a ieşi în stradă. Cu sau fără pietre. Oricum, importantă e moţiunea de cenzură. Apropo – Oajdea e de la ei, Mircia Giurgiu e pe bune. A declarat că nu-i de acord cu Boc. Şi nu face alba-neagra ca Oajdea. Un şmecher simpatic, cârlig mediatic al PD-L pentru fraieri. Giurgiu, în schimb, e acolo din zona sindicală. Pe care n-o trădează. Şi are ocazia să demonstreze asta. Iar UDMR simte vântul schimbării. E o mişcare inteligentă congresul, acum. Şi majoritatea etnicilor maghiari sunt salariaţi. Codul Muncii e o ocazie numai bună pentru UDMR de a se delimita de PD-L.

În altă ordine de idei, bine că a ieşit Boc să declare, că altfel se sufocau televiziunile de ştiri după ore în şir de măcinat ce li s-a dat de la Cotroceni: „acţiunea Albiţa„. Oricum, n-au respirat decât un minut. Despre asta şi despre Mircea Mondialu – data viitoare.

BOC, APOLOGIA INFRACŢIUNII. BORFETA, INIMĂ DE HOAŢĂ

Duminică 20 februarie 2011

Foto via sroscas.ro

”Este cu adevărat un om care, dincolo de calităţile politice pe care dumneavoastră le cunoaşteţi, este un om cu suflet de adevărat PD-L-ist, un om pentru care sufletul, inima, dedicaţia, capacitatea de a fi alături de cei care sunt la greu, aceste lucruri nu le are oricine… Iar Roberta Anastase este acel coleg pe care orice PD-L-ist şi-l doreşte. Roberta a reuşit, când nimeni nu credea, că vom reuşi să trecem Legea pensiilor, Legea Educaţiei, legea bugetului de stat, în acord cu FMI. Nimeni nu credea asta. A fost posibil pentru că, dincolo de PDL-istul Roberta Anastase a fost omul Roberta Anastase, care a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă, şi pentru asta îi mulţumesc, în calitate de prim-ministru, că a făcut acest efort”, a spus Boc, ieri, la realegerea Borfetei în funcţie de şefă a mafiei portocalii din Ploieşti.

Boc face, public, apologia infracţiunii şi declară că a avea „inimă de pedelist” înseamnă să ai apucături infracţionale, dedicaţie pentru prostituţie şi hoţie, solidaritate cu cei care sunt la greu în pericol să înfunde puşcăria. Să-l tot lauzi pentru cât de anticorupt este!

De altfel, cineva ar trebui să demonteze şi clişeul privind cinstea bocului, ridicol nu doar pentru faptul că un complice la infracţiune şi/sau un tăinuitor al ei este el însuşi infractor; să ne amintim ce moşmondea la Cluj când era primar.