FAKE IT TILL YOU MAKE IT. SAU CUM SE TRANSFORMĂ MASCARADA ANTICORUPŢIE ÎN CAMPANIE REALĂ. AU DESCHIS CUTIA PANDOREI. NU-I MAI RĂMÂNE DECÂT SĂ-ŞI ARESTEZE FRATELE. SAU SĂ SE RETRAGĂ PE CAZ DE BOALĂ

Video de ii254 

Descriam, ieri, mecanismul prin care laboratorul regimului Băsescu pregăteşte frauda electorală, demarând o fraudă morală pe calea imaginii masive de anticorupţie patronată de la Cotroceni. Şi spuneam că propaganda prinde, pentru că manipulează pavlovian etnopsihologia noastră românească.

Reversul medaliei este – cum semnalam din startul campaniei „Cu vămile în cap” – că au deschis cutia Pandorei.

1. Imaginea lui Băsescu de jupân al anticorupţiei e cu două tăişuri, fiindcă ea poate convinge mai degrabă că e, de fapt, jupânul corupţiei.

Unii pot cădea pe spate de încântare că Băsescu anticipează exact (sau ordonă) unde va fi următoarea lovitură (de imagine). Dar trebuie să fii chiar prost făcut grămadă să nu observi că anunţarea acţiunilor judiciare viitoare nu face decât să prevină vânatul. Şi asta a făcut Băsescu până acum: a prevenit vânatul. Şi a căzut plevuşca.

Peştele cel mare sau rechinul alb e la Constanţa. Şi dacă ieri Băsescu a spus că se are în vedere portul, iar Daniel Morar a declarat că ar fi imposibil să fie ignorat, e clar că acolo s-au spălat urmele, operaţiune care a început încă de când amicul şef de la vama Agigea al fratelui Băsescu a fost mutat, în urmă cu o jumătate de an, imediat ce CSAT (adică regimul Băsescu asistat de servicii) a ordonat campania.

Ca să fie convingător, lui Băsescu nu-i rămâne decât să-şi aresteze fratele (mascaradă de care ar fi în stare), după care să fie eliberat cu NUP sau eventual să se mai facă un pic de harneală şi să-l scoată cu SUP. În caz contrar, nu sunt, totuşi, chiar atât de mulţi idioţii care să nu-şi dea seama că toată campania anticorupţie n-a avut alt scop decât de imagine electorală, realitatea din spatele ei fiind că patronii ierarhici ai corupţiei sunt făcuţi scăpaţi şi obligaţi să cotizeze în continuare.

Eu nu cred că Băsescu îşi va aresta fratele. Îl va proteja. Dar oricum va proceda, e lovit în vulnerabilitate. Cineva îl loveşte la operaţie. Cine?

2. Presa face jocul puterii dar, ca de obicei, se găsesc jurnalişti de investigaţie, oameni politici mai ageri şi surse din servicii care duc ancheta mult mai departe decât preconiza puterea. Chiar la ea. Dacă – şi e previzibil că – Blejnar va cădea, el va trage faţa de masă cu toată argintăria în cădere. Sau măcar cu o parte din ea. Borfeta. Urmând, Udrea.

3. Oamenii au început să vorbească. Acest fapt a generat reacţii agresive, care denotă fie siguranţă de sine dusă la extrem, fie disperare: ameninţări cu moartea, tentative de asasinat – devoalate cu atât mai mult cu cât se încearcă acoperite, dar când comiţi gogomănia de a da afară realizatorii celei mai tari emisiuni de la o televiziune de ştiri, Oana Stancu şi Adrian Ursu de la Realitatea TV- altfel, un post mai mult domestic -, îi obligi să spună ceea ce discreţia sau prudenţa profesională îi obligase să ascundă. Şi au făcut-o, aseară, invitaţi de Mihai Gâdea, la Antena 3. Împreună cu Răzvan Dumitrescu, care a relatat cum fiscul a terorizat o jumătate de an televiziunea respectivă şi pe el personal, pe care Băsescu a declarat public că nu-l va uita toată viaţa.

În loc să fie o instituţie antifraudă, fiscul a devenit o ameninţare la adresa oamenilor cinstiţi. Care refuză complicitatea, servilismul, hoţia. Care refuză să intre în sistemul de plată a cotizaţiei. Fiscul a devenit instrument de răzbunare, şantaj şi hoţie patronat de puterea politică. Oamenilor li se taie din pensii şi salarii, li se pun biruri peste biruri, sunt sufocaţi şi ameninţaţi cu spaima zilei de mâine, în timp ce regimul Băsescu fură, de oriunde şi fără măsură. Şi sfidează: doar pantofii pipiţelor de la putere costă cât pensia sau salariul unui amărât pe un an. Bietul contribuabil e jupuit de viu, în timp ce marea fraudă şi evaziunea fiscală colosală sunt instituţionalizate pe bază de cotizaţie portocalie şi parandărături la ierarhie. Spuneţi-le oamenilor acest fapt şi le veţi trezi resentimente mai tari decât orice propagandă etnobotanizată la Cotroceni. Trebuie şi opoziţia să se mişte. Nu doar pe bloguri şi în declaraţii de presă.

Opoziţia ar face bine să garanteze protecţie – nu după alegeri, acum, că au o mulţime de mijloace politice, civice şi juridice – tuturor celor care se angajează să contribuie la dezmembrarea caracatiţei, cu toate braţele ei şi până la capul tuturor capetelor. Oamenii au nevoie să fie protejaţi.

Declaraţiile Dianei Severin, care îl acuză pe Blejnar că e în spatele unei tentative de asasinat, o incriminează şi pe Anastase. Care a numit-o şefă de vamă la Ploieşti, crezând că prietena ei se va preta la aceeşi prostituţie criminală ca şi ea. După ce Diana Severin a fost dată afară, Roberta Anastase a patronat şi a acoperit, în continuare, mafia locală şi crima organizată din zonă.

Când era ministru, Sebastian Vlădescu a vrut să-l dea afară pe Blejnar, după care a fost atacat violent de Băsescu, chiar în declaraţii de la Cotroceni. Şi pe urmă l-a lovit remanierea.

4. Cea mai bună apărare e atacul. E previzibil că tot mai mulţi – martori sau complici – se vor proteja prin declaraţii publice. E în joc însăşi viaţa lor şi a celor dragi. Iar şantajul va fi la infinit în caz că tac şi de fapt, n-au nici o garanţie că nu vor fi, oricum, distruşi. Deci, vor fi convinşi să vorbească. Şi din acel moment, şandramaua propagandistică a regimului Băsescu se dărâmă ca şi cărţile de joc – apropo, e cacealma, nu şah. De ce va cădea propaganda? Pentru că poţi prosti lumea cu dezbinare prin capra vecinului şi poţi manipula populaţia prin ura contra vameşilor şi poliţiştilor, dar toată lumea se solidarizează cu cei care se victimizează ca instrumente ale marilor corupţi. Imediat îşi amintesc oamenii de hoţii de la guvernare, care le-au furat salarii, pensii, servicii etc. şi pe care îi identifică pe loc cu patronii corupţiei din ţară.

5. Americanii au o vorbă: fake it till you make it! Mimează până îţi iese pe bune. Cam ăsta poate şi trebuie să fie deznodământul campaniei anticorupţie şi anti-crimă organizată demarat ca acţiune de imagine: să devină reală. Şi nici nu mai are cum să fie altfel. Când răscoleşti viesparul, e imposibil să scapi cu viaţă. Cine l-a pus pe Băsescu a ştiut unde-l (con)duce: la sinucidere.

Sistemul judiciar va fi obligat să-şi facă datoria. Comanda politică explodează în faţa cui a dat-o. Şi una dintre primele măsuri pe care alianţa USL-UDMR ajunsă la putere va trebui să o ia – de fapt, chiar prima – este eliberarea sistemului judiciar de comandă politică.

Dar despre asta, în curând. Deocamdată, dacă nu ar fi atâta tristeţe şi sărăcie în ţară, ne-am putea amuza de modul în care (regimul) Băsescu îşi dă cu tesla.

P.S. Sigur că războiul e total, bătălia, dură. Dar au scăpat caii pe arătură.

17 răspunsuri to “FAKE IT TILL YOU MAKE IT. SAU CUM SE TRANSFORMĂ MASCARADA ANTICORUPŢIE ÎN CAMPANIE REALĂ. AU DESCHIS CUTIA PANDOREI. NU-I MAI RĂMÂNE DECÂT SĂ-ŞI ARESTEZE FRATELE. SAU SĂ SE RETRAGĂ PE CAZ DE BOALĂ”

  1. J o h n s o n Says:

    Il sacrifica deocamdata pe Blejnar…Costea,arestatul de la Ploiesti,a declarat ca acesta lua banii.Adica vor sa-l scoata din joc pe Blejnar in asa fel incat sa ia odata cu el si imaginea de „regina”…Adica sa-i proteasca inca o data pe fraieri.Nu…REGINA este PROTECTORUL…Cine crede ca Regina este un strangator de bani se inseala,exista N colectori,nu stiu unul de altul pentru a nu se turna…REGINA este cea prin grija careia este posibila evaziunea in vami de miliarde de euro in tot ansamblul ei….Cota parte din evaziune se duce la partidul stat,azi la PD.La Constanta au durat mult negocierile pentru ca este punctul nevralgic.S-au negociat oamenii care urmeaza a fi sacrificati,cei care vor fi arestati de ochii lumii ulterior eliberati,cei care scapa si un sefuleţ,poate doi cu specificarea ca au fost numiti de catre PSD in 2000-2004 de parca asta ar avea vreo relevanta dar pentru gusteri chiar are.Asadar la Constanta a durat „regia artistica ” mai mult asta nu inseamna ca ne vor scuti de elicoptere,mascati,camere TV in toate pozitiile,cred ca vor folosi si marina militara pentru un efectul maxim…Poate scafandri,parasutisti,jamesbonji…woaaaau…Adica sa vază imbecilica de functionar de la Bruxelles ca Basescu e tartore planetar in ale exterminarii contrabandistului…de fapt a sacoşarului dar asta nu trebuie sa stim decat noi ca ne ia mama dracului altfel. 😐

  2. adriana popa Says:

    SA-I MANANCE DE C…T CEI CE I-AU VOTAT..PE HOTII SI BANDITII ASTA DE CALIBRUL LUI GHADAFFI

  3. J o h n s o n Says:

    Deocamdata au pus ochiul pe Blejnar…Costea,arestatul de la Ploiesti,a declarat ca acesta lua banii.Adica vor sa-l scoata din joc pe Blejnar in asa fel incat sa ia odata cu el si imaginea de „regina”…Adica sa-i proteasca inca o data pe fraieri.Nu…REGINA este PROTECTORUL…Cine crede ca Regina este un strangator de bani se inseala,exista N colectori,nu stiu unul de altul pentru a nu se turna…REGINA este cea prin grija careia este posibila evaziunea in vami de miliarde de euro in tot ansamblul ei….Cota parte din evaziune se duce la partidul stat,azi la PD.La Constanta au durat mult negocierile pentru ca este punctul nevralgic.S-au negociat oamenii care urmeaza a fi sacrificati,cei care vor fi arestati de ochii lumii ulterior eliberati,cei care scapa si un sefuleţ,poate doi cu specificarea ca au fost numiti de catre PSD in 2000-2004 de parca asta ar avea vreo relevanta dar pentru gusteri chiar are.Asadar la Constanta a durat „regia artistica ” mai mult asta nu inseamna ca ne vor scuti de elicoptere,mascati,camere TV in toate pozitiile,cred ca vor folosi si marina militara pentru un efectul maxim…Poate scafandri,parasutisti,jamesbonji…woaaaau…Adica sa vază imbecilica de functionar de la Bruxelles ca Basescu e tartore planetar in ale exterminarii contrabandistului…de fapt a sacoşarului dar asta nu trebuie sa stim decat noi ca ne ia mama dracului altfel. 😐

  4. J o h n s o n Says:

    Roxana nu stiu ce se intampla,comentariile mele sint blocate repetat,am incercat sa schimb ceva ca sa nu apara duplicat si a doua oara la fel…Imi va da drumul diseara cand va fi alt subiect al tau si nimeni nu va vedea ce am scris…Asa se intampla de fiecare data.

  5. Roxana Iordache Says:

    @adriana popa. Principalul e să scăpăm de ei.

    @Johnson. În ultima vreme, din câte reţin, ţi s-a întâmplat de două sau trei ori şi chiar nu înţeleg de ce. Cine să-ţi dea drumul?! Doar eu administrez blogul, aseară m-am întors relativ târziu şi primul lucru când am intrat pe blog a fost să verific spamul. Mă bucur că m-am nimerit la computer. Verific acum.

  6. J o h n s o n Says:

    @ Roxana,ma lucreaza 🙂 trec printr-o perioada grea dar o sa trec si eu la postari mai scurte si mai violente,ca pe vremuri 😉 Multam ! 🙂

  7. Roxana Iordache Says:

    @Johnson. 🙂 Eu mulţam! Cred totuşi că filtrul e aleatoriu. L-am pescuit şi pe @Marcus.

  8. Roxana Iordache Says:

    @Johnson. Uitasem: aia cu scafandrii e mortală. 🙂 Ia de la rechin! :mrgreen:

  9. FAKE IT TILL YOU MAKE IT. SAU CUM SE TRANSFORMĂ MASCARADA ANTICORUPŢIE ÎN CAMPANIE REALĂ. AU DESCHIS CUTIA PANDOREI. NU-I MAI RĂMÂNE DECÂT SĂ-ŞI ARESTEZE FRATELE. SAU SĂ SE RETRAGĂ PE CAZ DE BOALĂ » Bloogle Says:

    […] Original Blog » 25 February 2011 – Blog « Rata somajului a ajuns la minimul ultimului an si jumatate, dar numarul salariatilor continua sa scada […]

  10. virusverbalis Says:

    Ehehe, ce-mi place! Ce-as vrea sa piara pa mana lor,da Doamne!

  11. Gabriela Savitsky Says:

    Jos pălăria.
    Vor fi nevoiţi să-l sacrifice pe Blejnăr.
    Nu există nicio garanţie că Blejnăr nu va vorbi, aşa e.
    „Adunătorul şpăgilor” (sau Regina, cum i-a plăcut lu’ Băse’) este un tip obscur, insignifiant (alltul decât biet moşulică arătat pe la televiziuni), care călătoreşte des în străinătate – s-ar putea să aibă şi imunitate diplomatică – şi trăieşte modest, fără opulenţă.

  12. Ghita Bizonu' Says:

    Bercea Mondial ca revelator al confuziei mintale din Romania

    http://vremea.forumgratuit.ro/t267-bercea-mondial-ca-revelator-al-confuziei-mintale-din-romania#623

    Si zicea seful al mare “ “si la ce i-a folosit ca a fost arestat?” . Da l-au arestat.Oare de ce?
    Si zic altii ce va luati ba de Mircea Basescu ca a crestinat un copil de rom ?!
    Si auzii pe unu cica sociolog si pe Medelin Voicu ca sa nu ne legam de Bercea doar ca este tigan . Ete scartz ce are tigania lu’ Bercea cu cutitu’ bagat in Mercedes ?! De abia de aici putem s-o dam in rasism (adica sa sutinem ca normal ca l-a taiat ca doar BM este craa c’rom!)

    Ia de vedeti . Deci totu s-ar reduce la coloarea “bietului” Bercea!
    Si uitate is celalte cestii mai greu de inghitit .
    ;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;
    In incheiere o dedicatie cu dragoste Plesului , Licheleanului si gastii de intelctuali pestinetiali care ne invata cum sa (nu) gandim si de ce trebuie sa votam cu rudili lu Mondialu:

  13. Ovidiu Says:

    Şeful vămii Ploieşti: O parte din mită ajungea la Blejnar
    REGINA=PDL

  14. Radu Humor Says:

    Daca Basescu scapa si acum din cacatul in care s-a bagat in incercarea disperata de a salva ce se mai poate salva, inseamna ca nu mai avem nevoie de opozitie !
    Ajunge un singur om 🙄

  15. Ovidiu Says:

    Basescu ii roaga pe cei arestati sa dea nume pentru a scapa mai usor cu puscaria…
    1. politistul arestat zice: Sorin Blejanar
    2. Fosta sefa a Vamii zice: Sorin Blejnar
    3. Seful vamii ploiesti zice: Sorin Blejnar…

  16. Un liberal deja optimist Says:

    Buuun! Si toti ati luat-o dupa fenta facuta de basescu! Sa va fie de bine!

  17. Ovidiu Says:

    http://scinteia.wordpress.com/2011/02/25/sorin-blejnar-audiat-intr-un-dosar-de-contrabanda-cu-produse-petroliere/

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat: