SATISFATTI STUPIDI NU ESTE PENTRU ALEGĂTORII LIBERALI

Video de modernmillie

Cum vă spuneam, nu mai urmăresc talk-show-uri şi nici ştiri de pe la televiziunile noastre, decât sporadic. Cum apare cineva care îmi face greaţă, de oricunde ar fi, cum schimb canalul sau închid televizorul. E sănătos, credeţi-mă. Şi sunt atâtea lucruri de făcut, atâţia oameni de ajutat şi de iubit, atâtea cărţi de (re)citit, atâta muzică de (re)ascultat şi altele, încât nu merită irosirea cu preocuparea pentru politică într-o ţară fără speranţă. Dacă nu m-am învrednicit să plec de-aici când am avut ocazia, acum chiar nu mai pot pleca, sunt prea multe mormintele care mă leagă.

Dar, sincer, oricât de greşită mi s-ar părea opţiunea lui Crin, să nu le facem jocul nemernicilor şi să vrem să-l dăm jos doar fiindcă nu ne convine ce face! Poate că şi el asta vrea, poate că s-a plictisit şi vrea să scape, e istoric şi ştie prea bine că poporul român e o durere în cur (traducere barbară după expresia americană). Pe scurt, PNL e singurul partid democratic cu adevărat, cu oameni de forţă şi asta s-a văzut în aceste zile. Nu mă refer, evident, la de-alde Adriana Săftoiu, din partea mea, Crin ar face foarte bine s-o dea afară. Ocupă un loc nemeritat.

Mai gândiţi-vă, eu ziceam numai că e cazul să vă uniţi şi să daţi jos regimul, împreună cu UDMR, fiindcă altfel nu se poate, dar părerea mea era şi a rămas că alianţa la tribunal cu PC şi PSD e o tâmpenie. La fel de stupidă cum a fost cea cu PD. Fără Tăriceanu şi fără opoziţia fermă a lui Ludovic Orban şi Crin Antonescu, putea fi sinucigaşă.

Referitor la Crin, cred că e cazul să respire adânc. Călin Tăriceanu, Ludovic Orban, nici Varujan nu sunt oameni pe care să-i ameninţi băsescian. Nici obiecţiile lui Raymond Luca nu sunt de ignorat. Crin Antonescu ştie foarte bine că e adevărat reproşul în cauză, pe care mi-l asum personal (sacrificarea la infinit a generaţiilor de sacrificiu, nedreptăţirea perpetuată a celor nedreptăţiţi). Sau poate că nu-i adevărat şi am primit eu ştiri false despre atitudinea liderului PNL, pentru că, repet, NU mai urmăresc talk-show-uri şi ştiri din România, le iau cel mult de pe net. Când am timp. Când nu, sunt alte priorităţi.

Deocamdată, n-am cu cine vota. Nu votez nici opţiuni sinucigaşe sau pur şi simplu prosteşti pentru PNL, nici alianţe juridice împotriva propriilor mele interese de reprezentare. N-ar avea importanţă, dacă aş fi singura. Şi dacă n-aş fi sigură că reprezint o categorie electorală. De fapt, mai mult decât electorală. Mult mai mult. Deci nici mai puţin. Oricum, într-o postare anterioară pe care am constatat că nu prea a înţeles-o nimeni, ziceam că ar fi admisibilă orice alianţă juridică având finalitatea monarhiei constituţionale. Adică, a ieşirii din prostie naţională. Şi a intrării în categoria statelor respectate. Asta au făcut Brătienii. Toţi liderii liberali ştiu foarte bine că alegătorii lor sunt cei mai exigenţi. O exigenţă care trebuie mereu onorată. Pentru liberali, pentru alegătorii de dreapta, în general, importanţi sunt oamenii capabili să le susţină, pragmatic, principiile. În caz contrar, nu votează. Fiindcă nu obişnuiesc să se mintă pe sine. Detestă (ca reprezentanţii lor) să-şi lege ghiulele de picioare.

Dacă nu sunteţi în stare de o miză atât de mare, adică monarhia constituţională, în care atât puterea, cât şi opoziţia sunt ale Majestăţii Sale – şi ce Majestate! – atunci uniţi-vă numai de facto ca să daţi jos oroarea actuală, după care puteţi susţine împreună de jure un guvern de profesionişti, care să scoată ţara din dependenţa de FMI.

P.S. Regimul Băsescu e ca şi fecalele, alianţa contra naturii e ca o mâncare alterată. La fel de necomestibile. A miza pe faptul că generaţiile de sacrificiu sunt dispuse să se sacrifice la infinit şi infinit de stupid e o mizerie. Să le fie ruşine celor care mizează pe susţinere pe principiul satisfatti stupidi! Sunt la fel ca Băsescu în raport cu ai lui.

42 răspunsuri to “SATISFATTI STUPIDI NU ESTE PENTRU ALEGĂTORII LIBERALI”

  1. J o h n s o n Says:

    Formula cu Bratienii este atat de mult folosita incat deja a intrat in folclor demonetizandu-se .Hai sa intru si eu in acest sablon si sa spun…” Eu nu cred ca Bratienii ar fi pus doctrina,principiile liberale inaintea salvarii Statului de Drept,al Democratiei si al acestui jaf institutionalizat „…Am intrat intr-o fundatura,ori iesim din ea ori ne intoarcem in dictatura…Dupa ce iesim atunci vorbim si doctrinar si cine este liberal adevarat ori neadevarat…pana una alt Democratia a murit de tot nu mai este nici macar acea democratie schiloada din anii 90-95… 😦

  2. Roxana Iordache Says:

    Ei erau republicani şi totuşi au instaurat monarhia constituţională pentru interesul naţional. Fără Carol I, nici nu existam ca stat. Despre asta-i vorba. În rest, v-am mai avertizat şi când vă pregăteaţi să-l votaţi, cu entuziasm, pe Băsescu, şi m-aţi considerat nebuna satului. O onoare. 😐

  3. J o h n s o n Says:

    Ma simt vizat…L-am votat in 2004,mi-e rusine de mine pentru asta 😥 dar nu frecventam bloguri pe atunci altfel nu-ti ieseam din vorba 😉 😆

  4. olimpiu Says:

    mi-e greata, o greata mai mare decat cea prefacuta a liderului PD-L care isi imaginea broscoi in gat, dar Traian Basescu &com= securitatea si toti sinecuristii este un pericol atat de mare pt democratie incat merita sa-l suport pe Felix, pe AN,pe Ponta si toata gasca rosie
    Bravo lui Motocicleanu si trubadurului, iar ,,armeanul prost” chiar ar trebui sa-si dea demisia sau ..ciocu” mic!

  5. Roxana Iordache Says:

    @Johnson. 😳 😆

    @olimpiu. Eu cred ca nu merită să suportăm nici o impostură.

  6. Roxana Iordache Says:

    @Tuturor. Repet, nici nu ştiu a câta oară, dar se pare că nu e clar: am tot spus că trebuie să se unească pentru a da jos regimul jigodiilor, am pus şi întrebarea Day after, de care s-a prevalat Crin, un pic necinstit, dar asta NU presupune legarea cu ghiulele la tribunal, care prosteşte proştii, spre jubilaţia păpuşarilor lui Băsescu. Şi chiar dacă n-ar fi vorba de asta, NU accept să mi se ceară să votez împotriva demnităţii propriilor interese legitime. Atât.

  7. Marcus Says:

    @Roxana: La Multi Ani si sa fii iubita! Nu te lasi nici moarta, astia mai au putin si ne fac pomana de trei ani si tu o tiii cu alde Tariceanu, Orban si cat de nociva este o alianta (crima de-a dreptu’-si inregistrata la ‘treebonal”-) pentru memoria Bratienilor. Si asta in timp ce basescu ne trimite pe blat sa le tinem de urat Bratienilor. Draga prietena, sincer sa fiu, tot incerc sa te inteleg dar nu reusesc. Pai in toata cacanaria asta, doar ideea Restauratiei mai trebuie amestecata, ca sa-i dea basescului material de dat la prosti cat cuprinde. Zau asa, Roxana, jos palaria! pentru monarhie, dar este exact ce ne lipsea acum cand cacatu’ e mai mare peste noi decat Marele Zid Chinez.
    In rest sa fii iubita
    marcus

  8. Roxana Iordache Says:

    @Marcus. Dacă n-ai fi inteligent, aş zice că atâta poţi.

  9. Motraux Says:

    Din cate stiu Felix a fost acceptat alaturi de PNL si de Grupul Liberal din UE…
    Daca PNL a fost tarat in Alianta DA cu Basescu presedinte cred ca acela a fost apogeul Rusinii din intreaga istorie a partidului.De departe…Rusinea Suprema a fost !!! Asta cu PC este un bobarnac prin comparatie dar asa e la romani daca s-au fript cu ciorbea acum sufla si-n iaurt

  10. SATISFATTI STUPIDI NU ESTE PENTRU ALEGĂTORII LIBERALI » Bloogle Says:

    […] Original Blog » 12 January 2011 – Blog « [P] Amsterdam de la 149 euro […]

  11. olimpiu Says:

    cu Ciorbea ne-am fript????? dar cum sa diger decalaratia nonsalanta a unui fost presedinte care recunoaste ca a influentat justitia pt a salva o coalitie la guvernare (si pe nemernicul de chiomb)???
    niciodata nu mi-a placut Crin Antonescu ca lider politic, daca anumite informatii din cadrul discutiilor in conducerea PNL sunt corecte, discursul si pozitia acestui lider superficial mi se par ridicole… dar daca ma uit in jur si vad toate institutiile statului subordonate securistic ca in vremea epocii de aur ce dracu sa astept?? (cu atat mai mult cu cat nu mai exista societatea civila din anii 90!)

  12. rizoaicad.arges Says:

    TOTI CEI CINSTITI SA REFLECTEZE!
    Inca nu s-a inteles ca, in Romania, nimeni nu doreste modernizare, justitie “curata”, insanatosirea Administratiei si politici economice pentru Romania? Asemenea obiective se puteau urmari pana in 1990! Dupa dec.’89 nimeni nu mai este interesat de Romania, ci DOAR de contul propriu sau de buzunarul propriu! Pana cand partidele politice din Romania, sau cel putin liderii lor, nu vor accepta sa se afle sub incidenta SOLUTIEI, care se gaseste la adresa http://dumitrurizoaica.blogspot.com/, NIMENI, in afara celor naivi, nu trebuie sa-si faca iluzii ca s-ar putea schimba ceva in Bine in societatea romaneasca! Vom continua sa-i detestam pe cei ce si-au “facut plinul” fiind la Putere, si sa cerem opozantilor sa-i inlature, dupa care ciclul se va repeta. Interesati, pentru ca cei ce detin Puterea sa se afle sub incidenta SOLUTIEI aminite, TREBUIE sa fim noi cei mintiti, iar NU partidele si NICI liderii lor! Atata timp cat doar vom scrie si vom vorbi, despre mizeriile politicienilor, dar nu vom dori sa cunoastem si mai ales SA LE IMPUNEM drept conditie – pentru a le da votul nostru – ACCEPTUL lor de a se afla sub incidenta SOLUTIEI amintite, sa nu ne mai miram ca ne balacim, asa cum se intampla de 21 de ani, in mocirla mizeriei morale, unde se dezvolta si prolifereaza miniuna, lacomia, hotia, nesimtirea si iresponsabilitatea nationala si sociala! O SCHIMBARE BENEFICA IN ROMANIA DEPINDE DE NOI, CEI INTELIGENTI SI DE BUNA CREDINTA, AFLATI IN AFARA SPECTRULUI POLITIC! Reflctati! D.Rizoaica. Tel.0723966732.

  13. balbeck Says:

    Eu am ocazia sa plec din tara aproape lunar,dar ma intorc.Pozam niste fete dragute in Malta si m-am ratacit.Aveam ca punct de reper cea mai inalta cladire din Malta.Plecasem cu autocarul,aveam tur de oras,La Valletta si m-am decis sa merg pe jos.Dar ei merg ca englezii,trebuia sa gandesc invers si eu.Era greu sa merg si pe jos.Traversam pe unde nu aveam voie,am intrat intr-un tunel unde intrau doar masini,nu era nimic amenajat pentru pietoni.Tunelul avea vreo 150m.Era zgomot infernal.Treceau si tiruri,autobuze.Dar era scurtatura.Daca nu intram prin tunel,ieseam la vreo 5 km distanta.Am vazut cladirea la 2 km,dar nu puteam trece pe de-a dreptul,pentru ca era marea.Erau yachturi,treceau si vapoare.Mi-a fost frica sa inot.Asa ca am ocolit vreo trei km.Am ajuns la hotel si m-am dus direct la piscina.
    M-am ratacit si in Madrid.Bausem cateva beri si 100 de whisky si nu mai stiam unde e hotelul.Uitasem cum se numeste.Dar l-am gasit dupa doua ore.
    M-am ratacit si in Stockholm.
    Mereu m-am intors in Romania mea draga.:))
    @Crin ce sa schimbe?Sa nu fie schimbat el.Nu are pe cine sa schimbe el.PNL oricum nu castiga alegerile,pnl e a doua vioara.Ce guvern sa se faca?Nu cu pdl,nu cu udmr.Cu Vadim?Cu dan diaconescu?PSD e nr1, chiar daca nu imi place.

  14. Radu Humor Says:

    Asa ! Scarbiti-va in continuare, iar pe noi lasati-ne in grija astora :

    VT:
    “Nu este niciun motiv de satisfactie sa vezi ducandu-se pe apa sambetei o formatiune cu un trecut demn, curajos si nobil, ai carei lideri istorici au contribuit decisiv la geneza Romaniei Mari si ai caror urmasi au pierit in temnitele comuniste.”

    Daca initialele ar insemna Viorel Turcu, sau Vasile Tecuceanu, membrii de vaza ai PNL poate ca ai sta putin pe ganduri, dar cand vin de la Volodea Tismaneanu urmasul celor care au contribuit ” decisiv la distrugerea in temnitele comuniste a intregii elite politice romanesti”, zau ca-ti vine sa-i spui vreo doua de la obraz ! Pacat ca n-are cine sa-i aduca aminte de toate astea inainte de a se apuca de dat din nou cu secera si ciocanul inaintasilor sai intr-un partid care-si mentine verticalitatea si dragostea de neam intacte si fara asemenea sfatuitori de bine ( sau mai ales fara ei !).
    Tradus asta ar suna cam asa :
    Toti securistii sunt rai, numai al nostru e bun ! Probabil ca are studii de Anvers
    Si apoi cand alesul lor se straduia sa distruga PNL-ul prin inecarea lui in doctrina securist-comunista a PD ( n-a reusit decat sa-l curete de ciurucuri, cum o va face probabil si acum !), nu i-am vazut pe acesti “liberali” sa se opuna, sau sa traga un eventual semnal de alarma !
    O fac insa acum din/cu toate incheieturile tremurande.de frica prabusirii sistemului portocaliu de la care au supt sinecuri si fonduri cat un judet intreg al Romaniei ( parafrazand, as spune ca ” aici sunt banii dvs., dragi romani !”. )
    Faptul ca au ajuns sa-si prezinte pe fata optiunea de cominternizare a ultimului partid ramas pe baricade dupa distrugerea PNTCD, alt partid istoric care le sta in gat, o reprezinta si graba cu care si-au propus sa-l puna in geam pe unul ca Raymond Luca ( printre altele vicele comisiei de ancheta al dosarului Flota !).
    Din prea mare graba sau spaima :
    V-ati demascat !

    In loc sa va puneti intrebarea fireasca de ce sunt obligati liberalii sa faca asemenea compromisuri, va repeziti sa criticati furibund o incercare de a a se opune raului major care mai are putin si distruge cu totul Romania. Dar ce va pasa voua ?
    Este o vorba veche ce contine o intreaga intelepciune de viata :
    “Arde satul ?!
    Plec in altul ! “

  15. 71 de ani de la moartea sopranei Haricleea Darclee « [A] [D] [N] Says:

    […] Darclée, una dintre personalitățile cele mai importante ale României s-a născut la Brăila, pe 10 iunie 1860, într-o familie cu rădăcini elene. Mama Haricleei Darclée, Maria Haricli, […]

  16. mgabim Says:

    Nu comentex daca este sau no rau faptul ca alianta s-a facut la tribunal, dar se pare ca au inceput sa apara efectele (altele decit disperarea aparuta in ziarele pupinbasiste): ” „Oferta” lui Cristian Preda, văzută ca o soluţie în contrapondere la alianţa Opoziţiei, este respinsă la unison de toţi cei trei aspiranţi la şefia UDMR, care doresc să îşi păstreze libertatea de a negocia cu toţi actorii politici, în perspectiva alegerilor locale şi parlamentare de anul viitor.
    * „Este o idee care ne creează un sentiment de mândrie, dar pe care, cu mulţumirile de rigoare, o refuzăm. Suntem acum într-o coaliţie de guvernare, dar nu ne ancorăm lângă o ideologie sau lângă un partid”, a declarat pentru „Adevărul” Peter Eckstein.
    * „În politică nu se face un astfel de pact, nici nu ne gândim, nu putem jura acum credinţă până la sfârşitul zilelor”, a spus ministrul Culturii.
    *„Trebuie să continuăm colaborarea pentru guvernare. Dar eu nici nu mă gândesc la trecerea în Opoziţie, nu ştiu de unde a venit ideea acestui pact, valabil şi în situaţia trecerii în Opoziţie”, a arătat deputatulOlosz Gergely””

    Parca pina mai ieri erau „dur” in poala PDL-ista, azi ceva mai moderati, si parerea mea cind ii vor vedea „croiti” cu uniunea-comasarea sau ce-o fi (dar la tribunal, adica un pic serioasa si nu doar din gura) eu zic ca vor fi gata de debarcare….
    Si inca ceva, sa nu uitam ca la ultima motiune de cenzura si UDMR-ul si unii ce (chipurile) ar fi votat motiunea dar nu se stia clar ce se va pune in loc, uite ca acum li se ofera o alternativa, sa-i vedem si la decontul votului. Plus, daca au loc anticipate si ei nu sint inscrisi la tribunal, Basescu poate iar sa intoarca cum vrea el situatia exact cum a facut in 2004. Nu a numit premier PSD desi PSD+PUR luasera mai multe voturi decit PNL-PD, ca deh nu fusesera „luati” la tribunal…
    In rest Doamne Ajuta!

  17. Am promis… « Daurel’s Blog Says:

    […] B) Despre alianta PNL & PC: nu sunt de acord cu ce scrie dl Hera; astept o postare a Roxanei Iordache. […]

  18. Plano10 Says:

    Prostia unora de a pune bete in roate unei aliante informale intre actualele partide din opozitie, cu unic scop rasturnarea regimului Basescu _Boc si, dupa aceea, alegerile sa stabileasca forta politica prin care democratia sa fie restaurata in Romania, ar putea fi intrecuta doar de prostia acelora care, anul trecut, au votat cu Basescu sau au indemnat prostimea sa stea acasa, sa nu se duca la vot, sclifosindu-se ca decat sa voteze cu „neocomunistii” Geoana_Johanis mai bine inca 5 ani cu Basescu.
    Doamne… si cati liberali au fost printre ei!

  19. yahoo Says:

    De acord cu Roxana ca nu merita sa suportam nici o impostura, iar in cazul de fata ar fi o impostura clara, jignitoare pentru inteligenta alegatorului. Una e o intelegere de colaborare in Parlament si alta e o alianta (comasare) la tribunal cu PC, care naste o strutocamila „social-liberala” si tot felul de declaratii de amor ideologic care-ti zbarlesc parul.

    Dar ce inseamna „monarhia constituţională, în care atât puterea, cât şi opoziţia sunt ale Majestăţii Sale”? Partidele ce ar fi atunci, marionete? Sau monarhia inseamna automat o societate ideala, unde nu mai e nevoie de opozitie?

  20. virusverbalis Says:

    -Ia sa-mi spui,da’ fii cinstit
    Ai baut,ai preacurvit,
    In sistem ticalosit?
    Da’, inca o data-ti zic,
    Nu vreau nici un siretlic…
    Sa nu-ncerci sa m-aburesti,
    Ca te simt si o patesti
    Si spre Iad te pravalesti!
    -Cand am fost la Golden Blitz,
    De-am baut cu Gigi-un sprit!
    Mai mult apa, decat vin
    Pot sa spun, c-a fost un chin…
    N-am facut deloc agape,
    V-au mintit,ca sa ma sape..
    Iar cand mi se pune-o pata,
    Ma calmez cu-o apa plata..
    Doamne,nu ma fa sa sufar,
    Sunt curat ca si un nufar…

    La capitolul iubit,
    Chiar ma simt neprihanit!
    Iar cu Udrea ,Doamne Sfinte
    Cum puteam ,ca presedinte…!
    Totu-a fost un simplu joc,
    N-am pus mana la mingioc…
    -Ia vezi Petre-n protocol,
    Ca mi-e lene sa ma scol…
    -Doamne,e plin de pacate,
    Aici,in Rai, nu se poate..
    Ia,sa vorbesc la vecini,
    Le dau bip, ca-s baieti fini…
    -Da ,Petre,te-aud beton,
    Scaraoschi-n telefon…!
    Zici d-un loc cu rezervare?
    Va ajut, ca-s de onoare…
    Mda,il stiu, mi-aduc aminte,
    A fost in RO presedinte….
    Chiar acu’ trimit semnale,
    Sa dea la cazane foale…
    ps/Pozele pe blog

  21. J o h n s o n Says:

    @ Radu Humor

    Astia chiar ne-au luat de prosti.Clismă face apel la constiinta liberalului de rand de a respecta doctrina liberala la sange dar „uita” sa-i precizeze in folosul cui anume…Sigur ca nu-l doare gura sa manipuleze spunand ca „in folosul liberalismului si in memoria inaintasilor cazuti in temniţele comuniste”…Au ajuns Bratienii sa fie invocaţi in aceste zile de gasca disperata mai mult decat au fost invocati de catre lideri ai PNL in 20 de ani.Au ajuns folclor pentru propaganda neosecurista.Pentru ce ? Pentru ca liberalii sa nu voteze impotriva celui mai abject politician dintre securisti si securist intre politicieni…Din pacate mai sint fraieri care inca mai stau pe ganduri…Cantaresc situatia : ” Ce fac eu acum ? Ma alatur unui mare val ca sa salvez ce se mai poate salva din democratie astfel incat liberalismul sa prinda la cat mai multe categorii sociale ca principal curent politic al timpurilor moderne sau ma dau de o parte ca nu cumva sa se rasuceasca Bratienii in mormant,ha ? ” Ca asa au zis domnii ziaristi de peste Ocean si iată,chiar marele tovaras Clismă al 2-lea ca primul era tovaras de nadejde din Primaverii. 😯 Aparent raspunsul este mai mult decat clar insa să nu subestimăm puterea lor de a patrunde zi de zi in mentalul colectiv si sa ne trezim asa cum romanul ne-a obisnuit de 20 ani(cu exceptia CDR) sa aleaga pană la urmă solutia de departe cea mai proastă.Măcar vreau sa aud si am pretentia aceasta de la ei pe adevaratii oameni de dreapta sa nu se alăture din porniri necontrolate acestor manipulatori ordinari aflati in solda Securistului Alpha !

  22. Ghepardu Says:

    Totuşi

    Crinul e ca vinul,
    Ponta e ca fonta.
    O cană din fontă plină cu vin,
    Să scape românul de chin !…

  23. Marcus Says:

    Semper Fidelis

    Noua oaste-a lu’ chiombila, formata din izmenari,
    Fosti caprari, sergenti de strada, avansati la generali
    Avand stele cat cuprinde, date-n schimb pentru tradare,
    Au fost unsi sa-nlocuiasca militarii de onoare.

    Veterani distinsi in lupte sau actualii bravi soldati
    Ce aduc tribut de sange, in misiuni fiind angajati,
    Sunt tratati precum gunoaie, de o javra ordinara,
    Ce si-a tras ministru-n bransa mafiot de-odinioara.

    Galonat precum portarii ce-ti deschid usa umil
    Izmenar cu patru stele, general de vodevil,
    Minte de ingheata apa, oastea tarii umileste,
    Sluga la presidentie, pe chiombila “drepti” serveste.

    Stau catanele batrane, azi priviti drept asistati,
    Si se-ntreaba ce gresit-au de-au ajuns asa tratati.
    Ani de zile fost-au garda, pavaza pentru hotare
    Drept rasplata ei au parte de jigniri si dezonoare.

  24. Huhu Says:

    Roxana, tata, daca nu te mai informezi, prin TV, MASS MEDIA e grav , devii o neinformata care nu mai are dreptul sa mai fi ziarista! Pacat de tine, te pup. Semnez: un admirator.

  25. Motraux Says:

    Ia nu va mai luati de gazda noastra.E blogul ei,deschide subiecte de discutie nu ne cenzureaza…duceti-va la portocalii daca nu va convine sa vedeti acolo cat de informati sinteti blegilor. 😡

  26. Katrina Says:

    Rocsanica, draga mea, vedeta de mahala,
    Uite-aci un blog de vaza, unde mi- trag la gaoaza:

    http://s4.invisionfree.com/JN_Reloaded/ar/t1773.htm

  27. Pe scurt... Says:

    Orban cere congres extraordinar pentru alianţa PNL cu PSD. Antonescu îi dă peste nas cu Statutul…

    interesant… am adaugat un trackback pe blogul meu :)…

  28. Ghita Bizonu' Says:

    Da .. sa nu ii satisfacem dandu-le una peste rat .. sa ii lasam sa isi faca de cap !
    Cum sa va zic cestia cu cel mai destept cedeaza primul explica de ce prostii conduc !!

  29. Ghita Bizonu' Says:

    Roxana

    esti sigura ca „Fără Carol I, nici nu existam ca stat.” ?
    Nu de alta da zisu Carol fost=a dintai Carol Voda … si asta fiindca principatele erau state. Tributare da state . Ca altfel ar trebui sa credem ca Carol fu adus de Padisah ….

  30. MedComp Says:

    Pentru romanul de rand e foarte greu sa lupte cu sistemul mafiot care a pus stapanire pe Romania. Sunt insa situatii in care, cel putin partial, o poate face. De exemplu cand primeste o reteta pentru medicamente compensate.
    Cand medicul prescrie un medicament compensat nu-l prescrie sub denumirea comerciala ci sub denumirea comuna internationala.
    Putini pacienti stiu ca, de cele mai multe ori, sunt mai multe medicamente care contin substanta activa recomandata de medic.
    Atunci cand merg la farmacie ca sa-si ridice medicamentele, farmacistul, care-si cunoaste foarte bine interesul, le ofera, de obicei, cel mai scump medicament din listele cu medicamente compensate.
    Exemplu 1: Daca medicul prescrie INDAPAMIDUM 1.5mg (Denumirea comuna internationala), farmacistul ii va oferi, aproape intotdeauna, pacientului medicamentul TERTENSIF 1.5mg, produs in FRANTA, care costa 21 de lei/30 de bucati. Aproape niciodata nu-i va oferi medicamentul INDAPAMIDA MYLAN 1.5mg, produs tot in FRANTA, medicament echivalent cu TERTENSIF 1.5mg, dar care costa 12 lei/30 de bucati.
    Exemplul 2: Daca medicul prescrie BISOPROLOLUM 5mg (Denumirea comuna internationala), farmacistul ii va oferi, de cele mai multe ori, pacientului medicamentul CONCOR COR, produs in GERMANIA, care costa 74 de lei/100 de bucati. Aproape niciodata nu-i va oferi medicamentul BISOGRAMA 5, produs tot in GERMANIA, medicament echivalent cu CONCOR COR, dar care costa 25 lei/100 de bucati.
    Exemple ca acestea pot fi date pentru aproape toate medicamentele din listele de medicamente compensate.
    Asta se intampla pentru ca lui, farmacistului, ii convine sa vanda cele mai scumpe medicamente din lista. Statului nu-i pasa pentru ca el deconteaza acceasi suma pentru oricare medicament din lista de compensate.
    MEDICAMENTECOMPENSATE permite pacientului sa se informeze si sa aleaga in cunostinta de cauza.
    E timpul sa le aratam celor care se-mbogatesc nemasurat pe seama lipsei de informare a romanilor ca situatia incepe sa se schimbe. Si ca in curand ar fi posibil sa nu-si mai permita deplasari cu elicopterul sau iahturi de sute de mii de euro.
    Fiecare dintre noi poate face ceva in acest sens.
    Ce poti face tu pentru asta?
    – Cauta in MEDICAMENTECOMPENSATE toate medicamentele compensate prescrise tie sau membrilor familiei tale. Ajuta-i pe parintii sau pe bunicii tai sa nu se mai lase jecmaniti de mafioti.
    – Ajuta toate cunostintele tale care nu pot din diverse motive sa foloseasca MEDICAMENTECOMPENSATE sa-si aleaga medicamentele compensate cel mai potrivite cu dorintele sau cu bugetul propriu
    – Trimite acest mesaj prin e-mail, messenger, retele de socializare sau orice alt mijloc tuturor prietenilor tai sau cunostintelor tale.
    SA LE ARATAM CA PUTEM FI CEL PUTIN TOT ATAT DE DESTEPTI PE CAT SE CRED EI!

  31. Fault Says:

    LUATĂ LA-NTREBĂRI

    Doamna Elena Urdea acceptă să răspundă la două întrebări recepţionate din partea unor huiduitori :
    1. Cum comentaţi execuţia prin sex colectiv, de către ţăranii răsculati, a frumoasei boieroaice din romanul „Răscoala” , capodopera lui Rebreanu ?
    R1 – Ca totală lipsă de antrenament sexual din partea decedatei !…
    2. Ca jurist ce vă pretindeţi, ce soluţie vedeţi în cazul tentativei de sinucidere în incinta tribunalului din Timişoara a unui cetăţean înfăşurat în tricolorul îmbibat cu benzină, exasperat după 7 ani de indecizie a justiţiei ?
    R2 – Ignifugarea tricolorului românesc printr-o lege care mă oblig s-o promovez !…

    P.S. Poate că n-ar fi rău să-şi ignifugheze şi „frunza…”
    Acum lucrez la nuvela „Ispita trasului în…ţeapă !…”

  32. Radu Humor Says:

    @ MedComp
    Excelenta precizare !
    Multumesc mult !
    Ar mai fi ceva de detaliat dar astept intai sa vad siteul Medicamente Compensate !

  33. Roxana Iordache Says:

    @Plano. Păi informală să fie, asta ziceam şi eu. Atât.

  34. Roxana Iordache Says:

    @Ghita Bizonu. Mai citeste. Sau uită-te în jurul tău.

  35. Radu Humor Says:

    @Fault
    Salut !
    Mi-ai trezit ceva nostalgii 🙄
    „Fault” a fost primul meu nick/nume cu care am intrat pe internet !
    La aia-i trebuie frunza de palmier, ca sa-si poata ascunde intreaga goliciune
    profesionala !
    Tanti Petruta refuza in continuare sa faca dezvaluiri, care ar face sa ia foc intreaga clasa politica cu toata ignifugarea care i s-ar face !
    Mai ales cand s-ar afla ce antrenamente speciale a avut ea, inca din clasa X-a !

  36. julia Says:

    „alianta informala”????? ce este ‘informala’?

    Rox, ce repede au aflat lighioanele ca ai dat liber la mesaje…… 😦 of!

    Oare stie cineva ce s-a ales de partidul URR?……………..aveam mari sperante in ei, acum vreo 10-12 ani…….ce repede trece timpul. 😦

  37. Ghita Bizonu' Says:

    Roxana

    tocmai ca am citit . Carol de Hohenzolern -Siegmaringen (de obicei uitam acest Siegmaringen) a venit ca principe (Prinz) al Principatelor Unite care orice parere ai avea era un stat . Altfel Sultanu l-ar fi putut invita sa se mai duca si la castelu stramosesc .
    Am mai citit printre altele si o pagina omagiala dedicata lui Cuza Voda in legatura cu Unirea Principatelor. Scrisa de Carmen Silva (nu o mare scriitoare dar , dupa cate stiu , prima scriitoare de limba romana. Sper ca stii cine era scriitoarea ) .
    Insa se pare ca tu confunzi un monarh constitutional (si prin grija liberalilor si a majoritatii conservatorilor tentindele spre bonapartism ale lu Carol Voda au fost .. lasate la o parte ca sa zicem politicos ) si il vezi precum un personaj semidivin cu puteri cam paranormale (adica a venit Providentialu si el a sapat si la terasamentu caii ferate , el a scris si Tanase Scatiu , el a trudit si la podu de Cernavoda spe care l-as i proiectat el i-a invatat pe Rosetesti si Bratieni sa se spele pe maini si sa bea coinace si tot el l-a invatat carte pre Mihalache )

  38. Ghita Bizonu' Says:

    P’a buna juma din entuziasmu promonarhic se bazeaza pe ideea ca romanii e stupizi si nu se pot conduce singuri . Iubirea voastra de Misu Rex se datoreste ideii ca el ar fi neamt si nu roman .
    Adica sunteti cam in mare oroare . Fiindca Mihai este roman (chiar daca este si Karl Anton). El era ptr generatiile vechi “Mihaita” adica roman de-al nostru . Si nicodat nu a dezmintit faptu ca ar fi roman .
    Tatal sau , carele si-a luat numele de Caraiman , ar fi zis ceva neaos daca i-ai fi contestat romanitatea . De altfel fii sai au fost botezati Mircea si Mihai – credeti ca intamplator ?
    Unchiul sau Nicolae Brana (de la Bran) poate ca ar fi explicat practic de ce i se zicea Mardeiasu .
    Sa le contetesti faptul ca sunt/fost romani este o dovada de proasta crestere si rasism stupid.
    De altfel Mihai ar avea si unele dificultati sa zica ce neam este – deja Carol I era mai apropiat de Napoleon 3 decat de verii sai Wilhelmi – caci Maria Regina era juma englezoiaca si juma rusoaica (de aia a cochetat cu fantezia ca ar putea succesde Romanovilor – atentie era o fantezie lucida , o joaca nu o intentie – familia mamei sa era anglo-daneza asa ca pentru el este mai simplu sa zica roman – aidoma atator alti romani ce poarta nume ca Bulgaru, Grecu, Turcu . Si formarea sa este strict romaneasca …(ca si a tatalui sau )
    De altfel sa zici ca nu sunt romani ar fi si o insulta la adresa modului in care si-au indeplinit atributiile . Ori de la Carol I si Elisabeta pana la Mihai si-au indeplinit atributiile (asa la mica barfa ca va mirati de Ferdinand cel Loial : Bernadotte si Murat au luptat contra lui Napoleon in fruntea armetelor regatelor lor , era sarcina lor ! Bernard , printul consort al Olandei a mai intarziat nitel in Olanda ca sa demontreze ca printu consort nu avea nimic de-a face cu fostu SS mitralind niste soldati germani si nimeni nicodat nu l-a mai considerat altfel decat olandez . Un fiu al reginei Victoria a luptat in armata lui Wili 2 . Era sarcina lor !!).
    Au fost romani din clipa in care au pasit pe pamant romanesc.

  39. rizoaicad.arges Says:

    GUVERNUL BOC EXISTA DATORITA LUI VICTOR CIUTACU!
    AICI prezint adresarea mea catre Victor CIUTACU in 12-06-2010, cand i-am transmis, la domiciliu, solutia alternativa la taierile de pensii si salarii hotarate de Basescu-Boc, pentru ca facand-o publica, parlamentarii Puterii sa poata vota Motiunea de Cenzura, care ar fi scapat Romania de regimul Boc-Basescu! ///Victore! Amana momentul injuraturilor, daca nu poti renunta la ele, pana dupa batalia Basescu-poporul roman! Eu am copiat 400 astfel de file, cu care ii voi “innarma” pe cei ce protesteaza, pentru ca ei sa poata oferi o alternativa la solutia criminala a lui Basescu-Boc, si nu doar sa conteste respectiva solutie! As vrea, daca esti Om adevarat, sa iti aduci un important aport in aceasta batalie, atat direct prin scris si in emisiunea ta “Vorbe grele” , cat si indirect, solicitand cunoscutilor si amicilor tai din Antena 3, Dana Grecu si Gabriela Vranceanu-Firea, sa dezbata cele doua solutii: cea a lui Basescu-Boc si cea prezentata aici (chiar fara a indica autorul, precizand doar ca vine din partea unui pensionar), inclusiv cu cei ce se declara sustinatorii lui Basescu. Faptul de a sustine o solutie care afecteaza dramatic milioane de oameni, in contra altei solutii care afecteaza de sute de ori mai putini oameni, iar acestia sunt infinit mai putin afectati, decat cei “loviti” de solutia criminala Basescu –Boc, ii va descalifica definitiv pe politicienii basisti, si pe pupincuristii lor din mass-media! DOVADA ca intelegi momentul si ca te implici puternic, va fi data de contactarea mea si de discutia necesara. Eu voi fi in toate locurile de protest cu cele 400 de file copiate, si cu suplimentarea lor daca va fi nevoie! Oamenii de onoare si demni de respect, trec peste orgolii, sau le pun intre paranteze, cand este vorba de servirea intereselor nationale si sociale, si fac front comun! Bucuresti, 12-06-2010 Ing. pens. Dumitru RIZOAICA. Tel.0723966732.///

  40. Voiam să repostez despre… « Daurel’s Blog Says:

    […] Mai recomand:satisfatti-stupidi-nu-este-pentru-alegatorii-liberali […]

  41. Roxana Iordache Says:

    Ghiţă, tocmai ai zis. Principatele erau state, România nu era stat.

  42. Despre monarhie… « Daurel’s Blog Says:

    […] Repostez câteva idei de pe blogul Roxanei Iordache: […]

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: