DEDICAŢIE PENTRU TEOLOGUL TEODOR BACONSCHI

PSALMUL 72 
Al lui Asaf. 

1. Cât de bun este Dumnezeu cu Israel, cu cei drepţi la inimă. 
2. Iar mie, puţin a fost de nu mi-au alunecat picioarele, puţin a fost de nu s-au poticnit paşii mei. 
3. Că am pizmuit pe cei fără de lege, când vedeam pacea păcătoşilor. 
4. Că n-au necazuri până la moartea lor şi tari sunt când lovesc ei. 
5. De osteneli omeneşti n-au parte şi cu oamenii nu sunt biciuiţi. 
6. Pentru aceea îi stăpâneşte pe ei mândria şi se îmbracă cu nedreptatea şi silnicia. 
7. Din răutatea lor iese nedreptatea şi cugetele inimii lor ies la iveală. 
8. Gândesc şi vorbesc cu vicleşug, nedreptate grăiesc de sus. 
9. Până la cer ridică gura lor şi cu limba lor străbat pământul. 
10. Pentru aceasta poporul meu se ia după ei şi găseşte că ei sunt plini de zile bune 
11. Şi zice: „Cum? ştie aceasta Dumnezeu? Are cunoştinţă Cel Preaînalt? 
12. Iată, aceştia sunt păcătoşi şi sunt îndestulaţi. Veşnic sunt bogaţi”. 
13. Iar eu am zis: „Deci, în deşert am fost drept la inimă şi mi-am spălat întru cele nevinovate mâinile mele, 
14. Că am fost lovit toată ziua şi mustrat în fiecare dimineaţă”. 
15. Dacă aş fi grăit aşa, iată aş fi călcat legământul neamului fiilor Tăi. 
16. Şi mă frământam să pricep aceasta, dar anevoios lucru este înaintea mea. 
17. Până ce am intrat în locaşul cel sfânt al lui Dumnezeu şi am înţeles sfârşitul celor răi: 
18. Într-adevăr pe drumuri viclene i-ai pus pe ei şi i-ai doborât când se înălţau. 
19. Cât de iute i-ai pustiit pe ei! S-au stins, au pierit din pricina nelegiuirii lor. 
20. Ca visul celui ce se deşteaptă, Doamne, în cetatea Ta chipul lor de nimic l-ai făcut. 
21. De aceea s-a bucurat inima mea şi rărunchii mei s-au potolit. 
22. Că eram fără de minte şi nu ştiam; ca un dobitoc eram înaintea Ta. Dar eu sunt pururea cu Tine. 
23. Apucatu-m-ai de mâna mea cea dreaptă. Cu sfatul Tău m-ai povăţuit şi cu slavă m-ai primit. 
24. Că pe cine am eu în cer afară de Tine? Şi afară de Tine, ce am dorit pe pământ? 
25. Stinsu-s-a inima mea şi trupul meu, Dumnezeul inimii mele şi partea mea, Dumnezeule, în veac. 
26. Că iată cei ce se depărtează de Tine vor pieri; nimicit-ai pe tot cel ce se leapădă de Tine. 
27. Iar mie a mă lipi de Dumnezeu bine este, a pune în Domnul nădejdea mea, ca să vestesc toate laudele Tale în porţile fiicei Sionului.

8 răspunsuri to “DEDICAŢIE PENTRU TEOLOGUL TEODOR BACONSCHI”

  1. POPORUL UDREA ROMANIA STIMA NOASTRA SI MANDRIA « Hai ca se poate! Says:

    […] Alex Mazilu,  Victor Ponta, Corina Cretu, Victor Ciutacu, Dan Voiculescu,  Bibliotecarul, Roxana, Starea Natiunii, Consiliul National al Blogosferei, Mihai […]

  2. DEDICAŢIE PENTRU TEOLOGUL TEODOR BACONSCHI » Bloogle Says:

    […] Original Blog » 22 November 2010 – Blog « Vrei sa te afirmi intr-o multinationala franceza (Danone)? […]

  3. Mult iubita si stimata tovarasa Elena Udrea « Dum spiro, spero Says:

    […] Alex Mazilu,  Victor Ponta, Corina Cretu, Victor Ciutacu, Dan Voiculescu,  Bibliotecarul, Roxana, Starea Natiunii, Consiliul National al Blogosferei, Mihai Voicu, […]

  4. raduhumor Says:

    Pe unii i-am inteles : Olteanu, dupa cum arata n-a avut parte decat de femei de serviciu, Oprea o cunoaste probabil la fel cum o cunoaste si Basescu pe Boagiu, dar baconschi cat de bine a putut sa o cunoasca intr-o delegatie( ca el e specialist in piscine 😳 ), astfel incat sa se faca de ras in halul asta !
    Era ultimul despre care credeam ca-si poate folosi si limba in drumul sau spre parvenire !

  5. mihai444 Says:

    Roxi@ ce rea esti! :)oare ce-o zice tasu’, de pe lumea cealalta?

  6. mihai444 Says:

    sincer sa-ti spun,intotdeauna l-am vazut vorbind doar incet.probabil vrea sa para mai inteligent decat este.mai bine ar tace de tot,cand vine vorba de afaceri externe.ii vand un pont:sa-si caute de peacum un post de ingrijitor de piscine.se plateste mai bine si poa’ sa-si ia si stoarfa cu el 🙂 http://www.ziuaonline.ro/eveniment/religie/7838-minuni-ale-credintei-cei-7-martiri-din-efes-treziti-dupa-un-somn-de-200-de-ani.html

  7. ghitabizonu Says:

    Am si io a. Noul catehism al „crestin democratiei ” romane cea care proslaveste ca virturti proprietatea, prostitutia, pederastia , pornografia :

    „Fericiti sunt cei care au ca mai degraba va trece camila prin urechile acului decat saracu prin portile raiului . Caci copii domnului sunt aceia care strang bogatii pe pamant sa aiba si in ceruri si cel care ia de la orfam, vaduva si sarac acela binecuvantat iaste el caci ptr propietatae se rastigni manturitorul in zilele lu Pilat”
    „Sa nu ai alt domn decat Vitelul de Aur si sa-l slujesti cu ravna ca sa te inalti”
    „Fii trufas si desfraneaza-te in fiecare zi”.
    „Blesteama pe parintii si fratii tai si minte-u in fiecare ceas”
    „Fa-ti faci chip cioplit aidoma lu Tyran si sa slujesti Udrei Purtatoarea de Lumina”.

    Hm .. stie careva cum se zice purtator de lumina in latina ? Parca ceva cu fer in coada ….
    Ave Traian morituri te salutant!!
    Sieg heil Basescu !!

  8. Marcus Says:

    Nici Anateme N-aveti !

    Orice urma de indoiala privitoare la imbecilitatea acuta de care sufera fruntasii portocaliii a fost raspandita in cele patru zari cu ocazia alegerii ispravnicesei in fruntea termitelor basiste bucurestene. Idiotii astia, lipsiti de orice forma de bun simt elementar si coplesiti de un ridicol total, nu au realizat ca discursurile lor, inspirate din cel mai al dracu’ si mai pupincurist cult al personalitatii stalinisto-maoist (nici laudatorii lui ciuruitu’ nu si-au permis un asemenea stil propagandist-bomabastic), in loc sa evidentieze eventualele calitati ale Lenutichii, nu au facut altceva decat sa declanseze hohote de ras si sa genereze motive de mistocareala balcanica cu caru’.
    Lasand insa la o parte aspectul de comedie bufa al situatiei respective, trebuie totusi remarcata la modul serios atitudinea Bisericii Ortodoxe Romane, care asista neputincioasa si tacuta la maniera in care, politicieni de frunte ai partidului de guvernamant se intrec in blasfemii, ce in alte tari n-ar trece nesanctionate.
    Dar ce sa ne mai miram atata timp cat preasfintiile lor i-au pus chiombului la dispozitie amvonu’ pentru discursuri electorale?
    Sau cand inalti clerici ai ortodoxiei romane, cu toate ca sunt cercetati penal se bucura inca de scaunele in care au fost intronati? Ca de-ar fi sa stim si noi averile pe care preafericitii le-au realizat dupa ’89, la buna pace cu politicienii, poate am intelege si aceasta atitudine de noncombat a domniilor lor.
    Trecand la modul gluma din nou putem constata insa ca, daca in Evul Mediu pentru astfel de blasfemii Inchizitia te trasforma in carburant, reprezentantii BOR se pare ca nici anateme nu mai au, atat de aserviti si dependenti sunt de Puterie. Ceea ce-mi aduce aminte de un banc de pe vremea ciuruitului:
    Intr-o zi, un tip intra intr-o Alimentara, unde are loc urmatorul dialog intre el si vanzatoare:
    – Buna ziua,carne aveti?
    – N-avem, dom’le, ce-ti veni?
    – F…-va muma-n c..r, nici carne n-aveti, dupa care pleaca.
    A doua zi situatie identica:
    – Buna ziua, branza aveti?
    – N-avem dom’le ce-ti veni?
    – F…-va muma-n c..r, nici branza n-aveti, dupa care pleaca din nou.
    A treia zi organele, sesizate de vanzatoare, il asteptau:
    – Buna ziua, oua aveti?
    – N-avem dom’le, ce-ti veni?
    – F…-va muma-n c..r, nici oua n-aveti.
    De data asta nu mai pleaca singur ci insotit de baietii cu ochii albastri, care-l duc la beci si-l iau la prelucrat:
    – Pai bine mai, nea, dumneata in situatia grava prin care trece tara, iti permiti sa faci astfel de agitatie? Pai, daca eram in anii 50 pentru astfel de vorbe te impuscam direct:
    – F…-va muma-n c..r, nici gloante n-aveti!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: