Foto: Antena 3
Pretinsul constituţionalist Boc îşi bate joc de el, în faţa Curţii Constituţionale, pledând în favoarea aberaţiei că o decizie de neconstituţionalitate permite continuarea unei proceduri care a fost considerată neconstituţională în cauza semnalată.
De altfel, nu-i nimic nou, din moment ce premierul ţării a declarat, în mod repetat, că el nu aplică hotărârile judecătoreşti cu care nu e de acord. Îndemn la anarhie. În tandem cu preşedintele ţării, care se raportează la instituţiile statului ca la un tovarăş de pahar antipatic.
În rest, FMI dictează, iar clica de la putere face parandărături cu împrumuturile pe spinarea populaţiei înfometate. Dacă ies prea mulţi pensionari din sistem – obiectiv evident al regimului Băsescu – nu vor mai avea pe cine impozita, ca să-şi tragă EBA o nouă geantă din economiile naţionale.
Şi opoziţia nu pare să-şi dea seama că e o chestiune de viaţă şi de moarte pentru milioane de oameni tot ce se întâmplă cu ţara asta amanetată. Distrusă. Redusă la absurd. Grotescul a ajuns firesc, iar normalitatea, o excepţie.
Soluţii sunt, dar opoziţia vrea? Curtea Constituţională a amânat o săptămână răspunsul la arbitrajul cerut de Boc, timp în care comisia de specialitate poate finaliza legea educaţiei, adică opoziţia le poate garanta liderilor UDMR drepturile lor legitime, educaţie în limba maternă, cu amendamentul că manualele şi le pot scrie singuri în ţară. Cu ungurii şi cu minorităţile motivate, se schimbă majoritatea parlamentară şi viitoarea moţiune de cenzură are succes. Cu condiţia unui proiect naţional, pe care PSD îl tot respinge. Poate vrea înapoi la putere cu PD-L?
Dacă nu reuşesc să schimbe majoritatea parlamentară din interior, atunci, cum spuneam, nu rămâne decât varianta demisiei din parlament, prin care se forţează alegeri anticipate. Dacă nu le obţine, atunci opoziţia să nu participe la parţiale şi să rămână Marea Adunare Naţională. Nu i-am trimis în Parlament pentru figuraţie.
Crin cred că blufează de data asta când îl ameninţă pe Băsescu cu suspendarea în caz că ar promulga legea educaţiei angajată neconstituţional. Procedura chiar n-are nici o şansă, fiindcă UDMR şi minorităţile n-ar marşa, din moment ce susţin legea prin care îşi ating obiectivele. Obiective pe care opoziţia ar fi trebuit din start să le garanteze. Şi se câcâie. Unii, din tribalism, forma cea mai compromiţătoare pentru adevăratul naţionalism, naţionalismul luminat, cum îl numea Iuliu Maniu. Alţii, fie din prostie, fie din complicitate în ticăloşie cu puterea. Pe care o latră fără s-o muşte.
Dacă (pseudo)reprezentanţii din opoziţie nu vor să facă nimic autentic, nimic decisiv, măcar să ne anunţe, ca să ştim cel puţin că singura soluţie care ne-a rămas e umorul. Fie şi negru. Funebriu. Să ne râdem de ei. De toţi.
Joi 18 noiembrie 2010 la 7:46:26 pm
[…] Original Blog » 18 November 2010 – Blog « Iunie 2010: 30.000 de barbati si 20.000 de femei au avut venituri brute mai mari de 10.000 de lei […]
Joi 18 noiembrie 2010 la 8:30:31 pm
De ce ar da UDMR vrabia din mana ? Ca sa ajunga la mana PSD care sa le dea UE sa nu poata sa o duca ? Eu cred ca aici se joaca in spatele usilor inchise si un joc al dosarelor….Legea Educatiei este pentru public…Le-a dat-o scurt…uite ca nu v-o trec la Curte dupa care a inceput smiorcaiala generala in PD…” hai sefu ca e riscant daca ne trantesc pleaca bulgarele la vale si n-o sa ocoleasca pe niciunul „….si-au trecut la planul B(de avarie)…rastalmacirea Motivatiei CCR doar sa le faca pe plac ungurilor si sa scape….Basescu are insa si dosarele,stie ca la o adica i-ar putea bloca cu ele pe Marko & Co…Ce-ati spune daca in campania electorala din 2012 PD va promite revenirea la invatamantul in limba romana la istorie si geografie ? Au tupeu nu uitati asta.
Vineri 19 noiembrie 2010 la 8:08:33 am
Roxana, parerea mea este aceea ca, la momentul actual, opozitia nu-si doreste sa vina la putere….. cel putin pana cand nu face actualul guvern tot ceea ce e dureros de facut. Apoi., prin primavara, cred, dupa alegerile din PD-L, probabil ne vom trezi, „in interes national”. cu o noua majoritate PD-l – PNL – UDMR, bineinteles, cu un nou PD-L, curat ca lacrima 🙂
Mai mult, cred ca daca Crin s-ar mai opune (ceea ce nu cred!), „poporul” liberal i-ar putea spune „pa, pa”, la un eventual Congres d-ala extra…
Vom trai si vom vedea !
Vineri 19 noiembrie 2010 la 10:02:00 am
Opozitia chiar stie ce vrea?
Incet incet, din 6 decembrie 2009, bostanii isi continua drumul neabatut (ca to-farasii inainte de 1989).
Dezmatul e in toi(au MAN, puteri discretionare pentru boarfele lor unisex, in libertate sau in cercetare), si opozitia, tot asteapta anul nou si Craciunul.
Daca asteapta, asa va fi.
Facem Craciunul si anul nou si de aici in eternitate, cu javrele ordinare.
dar sa fie asa cum spui tu, le facem, dar sa stim si noi.
Maria s.(Timisoara)
Vineri 19 noiembrie 2010 la 10:35:23 am
La Antena 3, Interviu Ambasodor American Vs. Alessandra & Radu
Dupa cat promo am inghitit referitor la interviul pe care urma sa-l dea live ambasadorul USA, la Bucuresti, Alessandrei Stoicescu si imaginandu-mi intrebari destepte si raspunsuri chiar daca diplomatice, cel putin la fel de destepte, daca nu si mai si, m-a pus copitatu’ sa urmaresc acest interviu. Prima parte OK, atat Alessandra cat si Radu, intrebari mai mult decat pertinente, a doua parte, Excelenta Sa, prin raspunsurile sale mi-a adus aminte de un banc cu si despre marinari pe care il reproduc, in speranta si cu rugamintea ca, poate sa-mi spuna si mie cineva, care a urmarit acest interviu, de ce mi-am amintit acest banc:
Vine omu’ acasa dupa un voiaj de vreo sase luni de zile si, inainte cu o zi de a ajunge, incepe sa-si faca planuri:
“nava acosteaza pe la miezul noptii, formalitatile de sosire se termina pe la 2, iau un taxi si ajung acasa pe la 3 si nevasta-mea ioc. Desfac o sticla de whiskey si ma pun pe baut si pe asteptat. In jur de 9 dimineata apare si dumneaei si-o intreb:
– Unde’ai fost fa pana la ora asta?
– Pai sa vezi c’am fost la piata!
– La care piata nemernico, eu te stept de la ora 3 dimineata, si da-i cu bataia si cu omoru’ pe ea, dupa care o mai intreb o data:
– Spune fa, Dumnezeii si anafura, unde ai fost pana la ora asta?
– Am fost la mama!
– La ma-ta, cand eu am dat n telefoane si nu te-am gasit, si da-i din nou cu omoru’ pe ea.”
Toate bune si frumoase, evenimentele decurg exact cum si-a imaginat vamporeanu’ nostru, numai ca in loc de 9 dimineta, tipa apare pe la 3 dupa-amiaza, ciufulita, cu hainele vraiste pe ea, cu ochii nedormiti etc.
– Unde-ai fost fa nemernico pana la ora asta?
– Asta-i buna, am fost la f…..t!
– I’ote dom’le, ce-o intreb eu si ce-mi raspunde ea!
Cu multumiri anticipate pentru eventuale lamuriri intru dumirirea mea
sa fiti iubiti
marcus
Vineri 19 noiembrie 2010 la 10:56:57 am
[…] pe aceesi tema: Roxana Iordache Acest articol a fost publicat în Politica, Unguri și etichetat cu Legea Educatiei, Marko Bela, […]
Vineri 19 noiembrie 2010 la 1:01:36 pm
[…] Supravieţuitor, Basarica, Onu, Teo Negura, Cristian Dima, Cititor Stirute, Alianta Dreptei, Roxana, Falvius, Bibliotecarul, Victor Ponta, Corina Cretu, Dan Voiculescu, Oana Niculescu Mizil, Alex […]
Vineri 19 noiembrie 2010 la 2:34:06 pm
[…] Basarica, Onu, Teo Negura, Cristian Dima, Cititor Stirute, Alianta Dreptei, Mihai Voicu, Roxana, Falvius, Bibliotecarul, Victor Ponta, Corina Cretu, Dan Voiculescu, Oana Niculescu Mizil, Alex […]
Vineri 19 noiembrie 2010 la 5:48:15 pm
Costi, scenariul horror pe care îl propui se numeşte complicitate la crimă urmată de sinucidere.
Vineri 19 noiembrie 2010 la 6:18:57 pm
@Marcus
Ambasadorul , putin mai pistruiat decat tizul si Sanda, le dadea niste raspunsuri d gen : Pntrebare ?
– Ar putea cineva sa conteste , sa comenteze la vreo decizie a Curtii voastre supreme ?
( in speranta ca ala va nega categoric ca asa ceva se poate intampla!)
Si ala nonsalant :
– Cum sa nu ? Pai la noi… bla, bla ( numai ca era vorba de alegerile castigate de Bush jr. in urma renumararii unor voturi…
Si tot asa…
Dar mai importanta mi s-a p[arut destainuirea ca tipu abia acum la vreo 70 de cotolani a inceput sa-si faca o casa in America ?!
Nu degeaba zicea cineva ca la noi vin doar ambasadori de astia pistruiati si pleaca putred de bogati ( ce n-au reusit o viata reusesc intr-un mandat in Romania !)
Si atunci te mai miri de partizanatul lor fatis pentru cei de la putere ( intamplator acum si cei mai corupti)
Dar uite, ce ma intrebai tu, si ce mi-a venit mie sa-ti raspund 🙄 ?!
P.S. UDMR poate fi usor atras de partea opozitiei !
Dar pentru asta trebuie sa vada un plan real de redresare a tarii, iar eu daca as fi in locul lui Patricu le-as oferi postul de Prim ministru , si va asigur ca ne va fi de o mie de ori mai bine decat !
Bine daca nu cumva scoate cineva din maneca un alt neamt, ca Johannis se pare ca-i cu fuduliile in sertar la Base( cum zicea cineva, de altcineva 😳 )
Vineri 19 noiembrie 2010 la 6:51:43 pm
[…] Daurel, Onu, Madi, Natașa, Andi, Teo, Flavius, Sebra, Matilda, Cristian, Tanya, Gabriela, Roxana, Alex, Marius, Transildania, Dale, […]
Sâmbătă 20 noiembrie 2010 la 7:51:04 am
„Imi exprim convingerea ca, in viitorul nu foarte indepartat, nu maine, nu poimaine, actualei majoritati i se va alatura si un partid care astazi nu isi gaseste locul, zic eu, pe esichierul politic, facand jocul unui alt partid de stanga. Ma refer aici la PNL, care trebuie sa se asocieze cu partide de dreapta si impreuna cu PD-L sa gestioneze aceasta tara multi ani de acum incolo”, spunea Oltean.
daca adaug si toata retorica lui Crin PSD-comunisti etc. … inclin sa cred ca Oltean are dreptate.
Deci eu zic ca nu poti sa-ti faci partenerii de opozitie cocina si sa astepti sa fie „sa traiti” la prima chemare. Crin se vede cam devreme presedinte! Daca ar fi cu adevarat lider al opozitiei (si regret, dar nu este) nu te apuci sa pui bicele pe spinarea celor care le ceri cooperarea; nu trimiti presei inti ceea ce partenerii ar trebui macar anuntati telefonic.
si sincer sa spui (cum a facut Crin!) ca Basescu + sleata a ajuns la putere din cauza PSD-ului, este COMIC! Sa fim seriosi, PNL-ul a facut mare un partid de 7% si a adus la putere un securist. Nu exista scuze. Si uite unde a ajuns Romania condusa de un securist imputit! Deci o opozitie unita inseamna sa lasam trecutul in trecut si sa ne uitam spre viitor. Si sa lasam in primul rind orgoliile pe planul doi, si sa construim. E cale lunga pina in 2012, si nu cred ca Romania isi permite sa astepte. Dar asta inseamna intelepciune din ambele parti.
Personal, cred ca se poate.
Luni 13 decembrie 2010 la 2:08:49 pm
[…] Basarica, Onu, Teo Negura, Cristian Dima, Cititor Stirute, Alianta Dreptei, Mihai Voicu, Roxana, Falvius, Bibliotecarul, Victor Ponta, Corina Cretu, Dan Voiculescu, Oana Niculescu Mizil, Alex […]